Veganilor, voi sunteţi imorali!

În nemernicia mea, o dau din prima cu cea mai bună legumă e porcul. Fac pipi cu boltă pe ideea de-a deveni vegetarian, din tribul veganilor sau altele mai blânde cu stomacul. Vorbesc în ce mă priveşte, vecina de la III sau vânzătorul de la butic, ori managerul nu ştiu cărei firme s-o ardă alimentar cum doresc, e treaba lor. Nu mă deranjează, cum nu mă deranjează cei care o iau în dos sau popii, decât dacă vor să-mi înghesuie agresiv în creier convingerile lor.

Odată ce v-aţi edificat cu mine, să vă zic şi rostul introducerii- am citit o carte, „Să mîncăm etic. O analiză a moralităţii consumului de animale”, scrisă de Gary L. Francione şi Anna Charlton, publicată de editura Adenium; o veritabilă apologie a veganismului, reiese şi din prezentare: “Veganismul nu este o opțiune culinară sau o variantă mai sănătoasă de a ne alimenta, ci mai ales o problemă de moralitate, pentru că, așa cum afirmă autorii, provocăm o imensă suferință miliardelor de animale pe care le consumăm doar pentru plăcere. Dieta tradițională bazată pe alimentele de origine animală nu doar că este cu totul inutilă omului, dar este nesănătoasă atât pentru corpul nostru, cât și pentru mediul înconjurător. În plus, există o mare varietate de rețete vegane la fel de gustoase și ușor de preparat. Cartea, un adevărat eveniment editorial în România, dă startul unei importante dezbateri în ceea privește obișnuința vinovată de a provoca suferință și moarte atâtor ființe pe care pretindem că le iubim.”  No, la astfel de afirmaţii, nu-i greu să deduceţi, m-am aricit de nervi la birou şi-au început să mă mănînce buricele degetelor pe tastatură. Şi, recunosc, m-am gândit ne-pios la mamele autorilor. Eu, imoral, fiindcă mănânc carne? Ba voi sunteţi, întrucît nu acceptaţi tot ce ne-a pus la dispoziţie mediul ambiant ca să mîncăm. E ca şi cum aţi clama că e nesănatos sexul normal, ba imoooral, şi ar trebui să ne mulţumim cu petting-ul. Francione şi Charlton, sorry, mă lăsaţi!

O abordare pro domo despre volum am găsit pe veganism.ro: “Francione și Charlton susțin că dacă animalele contează din punct de vedere moral – dacă respingeți ideea conform căreia animalele sunt obiecte – propriile dvs. convingeri vă cer să vă opriți din a consuma produse de origine animală. O dietă vegană nu este „extremă”; ceea ce este extrem este inconsecvența dintre ceea ce credem și ceea ce facem atunci când vine vorba despre animale. Mulți dintre noi suntem tulburați când ne gândim la animalele care ne ajung în farfurie. Poate că ne-am gândit să nu mai mâncăm produse de origine animală, dar au existat multe motive care ne-au determinat să nu facem acest lucru. Autorii explorează peste 30 dintre aceste pretexte pe care le-au auzit fiind vegani de mult timp și abordează fiecare dintre acestea demonstrând de ce aceste pretexte nu funcționează. Plină de claritate și de bun simț în ceea ce privește etica privitoare la animale, fără jargon sau teorii complicate, această carte va schimba modul în care vă gândiți la ceea ce mâncați.”

Universitari în zeama lor, autorii ştiu să-şi vândă cu talent marfa. „Să mîncăm etic. O analiză a moralităţii consumului de animale” e scrisă atractiv, limpede. Adenium a dat lovitura. E o lectură interesantă, oricum.

Alexandru Petria

Articolul a fost publicat şi pe Catchz, cu alt titlu

http://www.catchy.ro/sex-pe-bune-sau-petting/71688

sa mancam etic

6 comentarii to “Veganilor, voi sunteţi imorali!”

  1. Sunt o mulțime de teorii, care sunt apoi contrazise de alte teorii. Cred că cel mai bine e să ne ascultăm organismul și să mâncăm ceea ce ne place în cantități rezonabile. Să mâncăm de foame nu de poftă.
    Mie nu îmi place porcul, dar nu sunt nici vegetariană. Corpul nostru ne spune ce nevoi are, doar trebuie să învățăm să îl ascultăm. 🙂

  2. Este o prostie sa judeci ce este moral pentru alti oameni, eu am ales sa fiu lacto-vegetariana si sper sa devin vegana, tocmai pentru ca nu sunt de acord cu industria. Da e lasat de natura sa mancam animalele, sa le vanam, dar nu e lasat de natura sa le crestem special pentru asta, sa le umplem cu hormoni de crestere sau cine stie ce alte porcarii -practic intreaga lor existenta sa fie despre noi, oamenii. Nu e lasat de natura sa le jupuim de vii pentru blana. Omul a inceput sa aiba impresia ca planeta asta ii apartie si ca are mai multe drepturi decat celelalte vietuitoare -acest lucru este gresit atat de punct de vedere religios, cat si din punct de vedere stiintific.
    Problema nu este ca mananci carne, problema este ce faci ca sa mananci acea carne. Un vegan adevarat va protesta si impotriva defrisarilor care nu sunt urmate de replantare, sau impotriva poluarii, sau oricarui lucru care reprezinta un abuz asupra planetei care ne gazduieste. unii dintre noi au o legatura stransa cu natura, cu ”tarana”, asta e tot!

  3. sigur ca ar merge, cu ceapa.

  4. Pai, numaidecat cu ceapa ! asta e !!! 🙂 Daa, dar chestia e si ca plantele s si ele niste fiinte, ati aflat ?

  5. In Canada, oricum, lucrul acesta se stie de mult timp: https://www.youtube.com/watch?v=KmK0bZl4ILM.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: