Mic elogiu al fricoșilor și leneșilor

Frica și lenea sunt vitale, ca mâncarea, căldura, un dinam al evoluției.

Sunt defecte doar în măsura în care nu sunt urmate de acțiune, atunci când se rămâne într-o auto-combustie inertă, în blegeală, tangentă cu prostia și autosuficiența, amputată de urgența voinței, stearpă.

Din frică, omul își ascute reflexele, are atenția mai trează, încearcă să nu scape niciun amănunt care i-ar putea periclita statusul sau chiar existența. Are nevoie de ea în artere ca, prin turbionul reflexele de apărare, să găsească soluții noi, neașteptate, surprinzătoare. Improbabile ori imposibile dacă nu se aprindea bricheta fricii. Fiind pus la zid, în extremis- având de ales între viață și moarte, e nevoit să depășească imobilismul, conformismul, regulile încetățenite, conștiința altitudinii propriilor puteri, să găsească resurse nebănuite de curaj pentru a rămâne pe linia de plutire. Nu e o noutate să spun că din frică s-au născut nenumărați eroi.

Leneșul nu e un inutil, dacă are încrengăturile neuronale profund și amplu definite la purtător. Este de tolerat, nu e exagerat de zis- de ocrotit, precum un monument al naturii. Va imagina orice ca să nu muncească, cu impunerea unui target, imaginația având traseu pe ruta acțiunii. Lenea e de obicei un ataș al inteligenței. În contradicție cu insul harnic, ce obține un plus prin constanța muncii, prin efort, leneșul o să facă să apară, ca un prestigitator din mânecă, o soluție ca să ajungă grabnic în punctul unde se situează și plusul celui harnic. Nu prin încordarea mușchilor, nu prin valuri de transpirație, prin scurtături, prin invenții și inovații. Prin scăpărările intelectului. Lenea îl provoacă și obligă să fie cu aflux de idei, ca să-și prelungească tabieturile. Cu adaos de acțiune imaginativă, fereala de muncă aduce mai aproape progresul.

Nu condamnați pe nimeni la prima strigare, e la fel de pasibil de un avantaj ca învățarea obiceiurilor leilor pentru un cosmonaut. Ce și cum pare nu e chiar ce este.

 

Cazul revoltător al unui deținut politic în U.K. Free Tommy Robinson!

Să vorbești despre libertate, când arunci un om în pușcărie pentru ideile sale, reprezintă o ipocrizie, precum ai susține că Arabia Saudită este un fanion al democrației. Și când lucrurile se petrec într-o țară ca Anglia, treaba e de natură să ne pună al naibii pe gânduri, asupra viitorului fiecăruia dintre noi, al omenirii în viitorul apropiat.

Ziaristul Tommy Robinson a fost arestat în fața Tribunalului din Leeds, în 25 mai, fiindcă transmitea de pe stradă, în direct pe Facebook, despre un proces al unei bande de violatori musulmani. A fost acuzat de suspiciunea de tulburarea a ordinii publice, condamnat în regim de urgență pentru 13 luni și încarcerat.

De parcă condamnarea în sine nu era destul de revoltătoare, judecătorul de caz a interzis presei britanice să relateze despre Tommy Robinson. Dacă ce-a pățit omul nu e o secvență desprinsă din practicile regimurilor totalitar comuniste sau fasciste, atunci nu e o minciună dacă zic că-mi beau zilnic cafeaua tacticos cu Papa Francisc.

La ora aceasta, Tommy Robinson este un prizonier de conștiință, un deținut politic, victimă a fătălăilor corectitudinii politice. Condamnat la fel de aberant de justiția britanică precum a fost condamnat la moarte micuțul Alfie Evans, căruia, cu toată insistența părinților, i s-a refuzat plecarea la tratament în Italia, ca să moară, în final, într-un spital englezesc.

Tommy Robinson a condamnat violențele islamiștilor din U.K de mai mulți ani, aspect pentru care nu e la prima încarcerare. Ceea ce nu se face, nu? Doar ei sunt toți pașnici, cu o religie a păcii, nu? Doar e civilizat să ne lăsăm fiicele și soțiile violate, stând pasivi, nu? „Tommy Robinson, un „băiat de cartier”, născut și crescut în Luton, alături de musulmani, unul dintre numeroșii ultrași englezi, putea rămâne un anonim, dar viața i s-a schimbat complet în momentul în care a văzut cum veteranii din Afganistan, care defilau anual pe străzile orașului său, au fost atacați de islamiștii lui Anjem Choudary, fără ca poliția britanică să intervină! Soldații trimiși de guvernul britanic să lupte în Afganistan împotriva fundamentaliștilor islamici, odată întorși acasă erau atacați de fundamentaliștii islamici fără ca guvernul să facă ceva! A fost momentul în care s-a hotărât să înființeze English Defense League. A fost momentul în care a devenit un „extremist de dreapta”. A fost clipa care l-a transformat pe Tommy Robinson în inamicul nr. 1 al guvernului britanic și al islamiștilor protejați de acesta!”, a scris Bogdan Calehari pe blogul său.

În societățile unde corectitudinea politică încalcă ordinea naturală și legile firii, patrioții riscă să fie etichetați rapid ca „extremiști de dreapta”, pentru ca prin anatemizare să se înăbușe orice discuție, să se ascundă adevărurile neconvenabile. Patriotismul este un delict de neiertat în ochii globaliștilor.

Ce e mai dramatic e că Tommy Robinson este în pericol să-și piardă viața în detenție, deoarece majoritatea închisorilor din U.K. sunt pline de bande de islamiști, din cei cu care a avut altercații.

Pe internet a fost lansată o petiție către Theresa May, ca să-l grațieze pe ziarist. Vă invit s-o semnați. Este aici https://www.change.org/p/theresa-may-mp-free-tommy-robinson?recruiter=867031286&utm_source=share_petition&utm_medium=twitter&utm_campaign=share_petition&utm_term=triggered.

Free Tommy Robinson!

Disidentul politic englez Tommy Robinson

Eliberați-l pe Tommy Robinson, rușine UK!

Bogdan Calehari

Din 2009 a fost arestat si eliberat, arestat si eliberat, arestat si eliberat. Pentru ca a spus adevarul despre islamul politic, despre islamisti, despre liderii lor, despre crimele sexuale comise de bandele de violatori pakistanezi la Rotherham. Nu a stiut, la inceput, ca unii dintre islamistii pe care ii demasca “colaborau”, ca informatori, cu serviciile secrete, asta pana sa puna bombe, sa arunce in aer, si sa ucida civili nevinovati. “Teroristul era in evidenta servicilor secrete”- asta inseamna ca islamistul ucidea si cu complicitatea serviciilor secrete britanice. Care s-au lasat, nu numai odata, pacalite de acesti fanatici.

A spus adevarul. A comis, asadar, o ilegalitate. A fost arestat. Prima oara de catre “sectia speciala a Scotland Yard”, pentru ca “semana cu persoana” care a provocat stricaciuni in valoare de 33 euro unei usi dintr-un hotel din Sheffield! Casa parintilor a fost perchezitionata de politisti inarmati. Si casa sa a fost…

Vezi articolul original 977 de cuvinte mai mult

Securilă și Eminescu

”Moșierii îl finanțau pe Eminescu să desființeze toate ideile venite dinspre Europa”, spune unul.

Gândire de securilă, care pregătește alți securilă- Iulian Fota, directorul Colegiului Național de Informații.

 

 

Dildo și politica

Ești mai nimeni în drum în Parlament, abia bate aburul în tine, fiindcă nu te-a votat hotărâtor electoratul, care și-a dat seama câte parale valorezi. Sari, dai din picioare, îți rozi unghiile, te simți neputincios în fața celor care au câștigat alegerile. În loc să te autoevaluezi, să cântărești unde ai greșit și ce ai de făcut ca să îndrepți situația, să te regăsești, ca să ai un punct de unde să te reconstruiești, acumulezi ură, aluviuni de ură, iar ura te roade precum cancerul. Îi urăști pe adversarii politici, pe care ar trebui să-i combați cu inteligență și perseverență. Crezi că ura e o prescurtare pentru rezolvarea neînțelegerilor, nu realizezi că reprezintă o fundătură, una care te ucide chiar pe tine, săptămână cu săptămână, oră cu oră, minut cu minut, fără scăpare.

Strigi pe voci că ești un democrat autentic, dar între decibeli și faptele cotidiene e un hău ca al unei hiper-inflații. Dacă nu-ți convine guvernul adversarilor, ai la îndemână moțiunile ce cenzură și organizarea mitingurilor de protest, după cum stă scris în Constituție și e transmis în obiceiurile parlamentarismului, ăla care se respectă, cu etichetă, rațional. După cum ți-e pasul, nu vorba, când ești pentru eliminarea adversarilor prin orice mijloace, te pui singur în cloaca amatorilor de acțiuni totalitariste, n-ai moleculă de liberalism în tine. Că e Lenin sau Stalin, că e Hitler sau Mussolini, ești pe acolo.

Depunerea unei plângeri penale împotriva premierului, pe motivații halucinante- cum e trădarea, cu scopul de-a schimba configurația politică, de a demite un guvern, e o atitudine de impotent, care-și caută un penis artificial, al lui fiind inutilizabil, de tragi-comedie. Când procurorii sunt chemați să atașeze un penis politicienilor nevolnici, și chiar intră în joc, democrația e în altă parte, cu siguranță.

Cu ură și un dildo ești imbatabil să cucerești disprețul, nu opțiunea cetățenilor.

Antilopele europene si oaspetii lor, carnivorii

Bogdan Calehari

In iunie anul trecut, in piata San Carlo din Torino, cand mii de torinezi urmareau transmisia finalei Ligii Campionilor, o banda de imigranti magrebieni, folosind petarde si sprayuri lacrimogene, a atacat multimea din mai multe parti cu scopul de a crea panica, de a o pune pe fuga si de a-i jefui pe cei cazuti de obiectele de valoare. Nu era prima data cand procedau asa, dar era prima data cand “vanau” la scara asta. Rezultatul “vanatorii”: 1 mort si 1500 de raniti. Vanatoare, pentru ca magrebienii i-au vanat pe italieni asa cum vaneaza leii antilopele in savana africana.

Deabia debarcat in portul sicilian Pozzallo, adus de o nava europeana toleranta si umanista, imigrantul economic  sau “refugiatul” tunisian, nu conteaza, l-a pocnit zdravan pe politistul italian care a sarit ca prostul in apararea unul voluntar umanitar pe care tunisianul il facea albie de porci, nemultumit fiind de randamentul fraierului.  La…

Vezi articolul original 841 de cuvinte mai mult

Sa nu ne jucam cu sesizările penale…

Art. 268, Noul Cod Penal:

„Inducerea în eroare a organelor judiciare

(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(3) Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.”

Am semnat!

Pentru desființarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) https://www.petitieonline.com/petitie_pentru_desfiintarea_consiliului_national_pentru_combaterea_discriminarii_cncd

 

Dan Alexe: suflet de slugă, gândire de slugă

Un băiat îşi revine miraculos după ce părinţii săi semnaseră documentele pentru donarea organelor sale

Cine suntem

Nu aş vrea să apăs prea tare pe pedala „miraculosului normal” din viaţa noastră, pentru ca să nu vă sperii pe unii dintre voi, dar nu am ce face, astea sunt faptele: după ce am terminat articolul despre ateismul medicilor roboţi am avut vreo două ore alte lucruri de făcut. Când am revenit şi am intrat pe mail – pentru că ceva se mişca prea încet în altă fereastră şi am zis să verific ce a mai sosit – primul lucru pe care l-am citit, ultimul intrat, suna aşa: Boy Miraculously Comes Back To Life After Parents Sign Papers To Donate His Organs.

Pentru cei care nu au citit precedentul meu articol, cel amintit mai sus, iată un pasaj din el (este chiar cel pus în postarea de pe FB): Căutaţi şi veţi fi uimiţi de „câţi fără scăpare” au scăpat, de mărturiile lor din perioada în care, în cazul…

Vezi articolul original 463 de cuvinte mai mult

Pârțul lui Kusturica

Emir Kusturica povestește în cartea sa „Unde sunt eu în povestea asta?”, apărută la Polirom în 2012, o scenă din copilărie, pe care o consider o chintesență a umanului, a felului de-a fi om.
Regizorul era copil. Și, normal pentru ce avea să-i rezerve viața, era fermecat de filme, le trăia ca flama produsă de sudură, și, după puterile și resursele sale de la acel moment, încerca să le recreeze. A improvizat din fotolii, oale și felurite ustensile, în curtea părinților săi, un templu grec de coloanele căruia era legat Hercule, pe care l-a văzut în interpretarea lui Steve Reeves.
Kusturica în rolul lui Hercule, legat cu sfori de ansamblul ce-i proiecta mental templul, a început să se încordeze ca să-și elibereze personajul din captivitate. Avea ca spectatori pe cei din familie. De efort și emoție copilul a scăpat un pârț.
Kusturica relatează cât i-a fost de rușine, pentru că lumea a izbucnit în râs. În acel pârț era oglindită slăbiciunea sa, frâna fiziologică ce-i era ca stavilă, erupția fragilității în trăirea/ retrăirea eroismului lui Hercule.
Acel pârț ne învață ce e viața, despre vulnerabilitatea fiecăruia în atingerea visurilor, că n-avem cum să fim întotdeauna cum și ce am vrea, chiar cu altitudini dificil de imaginat de puritate, cu o tenacitate ieșită din comun. Că avem puterile limitate, cu teama drept coloană vertebrală. Teama de ridicol, de bumerangul opiniei publice. Că n-avem șansa să spunem doar un simplu „sorry”, ca englezii, și să mergem mai departe, precum i-ar fi explicat tatăl lui Emir că ar trebui făcut.