Archive for ‘alerta bloggeri’

iunie 10, 2010

Petria la Bookfest, vineri de la 16

Este o veste pe care sunt bucuros că pot să v-o împărtăşesc: “Zilele mele cu Renata”, romanul meu, va fi lansat la această manifestare culturală de top. Cu modestie, vă garantez că n-aţi mai citit ceva similar scris de un scriitor român. Ca să fie clar. Aşa că nu pierdeţi ocazia să vizitaţi standul editurii Tritonic. Dau şi autografe, sunt generos, şi primesc şi felicitări. Criticile le puteţi lăsa la Preşedinţie, Guvern sau la Patriarhie, o să-mi parvină sigur ulterior. La destinatar scrieţi Băsescu, Boc şi Patriarhul Daniel.
Cartea va fi prezentată de criticul Daniel Cristea-Enache. Un critic serios, un autor serios.

P.S. Dacă aduceţi şi o bere, nu vă refuz, mă sacrific! Vineri, de la 16. OK?! Totodată, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, Lucia Verona iese la rampă cu volumul “Labirintul obligatoriu”.

Reclame
mai 27, 2010

Alexandru Petria, Zilele mele cu Renata, sau nebunia curajului de a fi tu însuţi

Librăriile româneşti sunt, slavă Domnului!, ticsite cu cărţi. Pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Adică tocmai visul aievea al cititorului profesionist de cărţi, al lectorului pasionat de cuvântul scris, al visătorului obişnuit să îşi satisfacă setea de cunoaştere recurgând la bogăţiile imensului ocean al beletristicii. După deceniile comuniste – în care cartea bună se dădea „pe sub mână”, ajungând mai degrabă la privilegiaţii sistemului, decât la cei care ar fi degustat-o cu adevărat – şi după anii de derută de după Revoluţie – când avalanşa informaţională ne împiedica să discernem între calitate şi non-calitate, între valoare şi best-seller, între autorii promovaţi de Occident sau Statele Unite ale Americii şi reprezentanţii culturii româneşti – iată că, în sfârşit, pe rafturi găsim şi nume ale unor scriitori de-ai noştri din generaţia nouă, ce ne introduc într-un univers profund original, capabil să rivalizeze cu convulsionanta piaţă de carte a lumii „civilizate”, în care autorii, văzuţi ca produs de marketing, adună oamenii cu miile în faţa magazinelor în ziua lansării unui nou titlu. Un exemplu în acest sens este Alexandru Petria, care, cu primul său roman, apărut sub egida editurii bucureştene Tritonic, încearcă să ne tenteze cu o altfel de scriitură.

Alexandru Petria a debutat în presa literară cu poezie şi tot sub semnul muzei Euterpe a stat debutul său editorial. A treia carte semnată de el marchează o schimbare de atitudine şi de viziune, optând pentru proză, prilej de manifestare mai explicită a eului auctorial. Numele lui se leagă, în acelaşi timp, de o febrilă activitate publicistică derulată în aceşti ultimi douăzeci de ani scurşi de la câştigarea de către noi a libertăţii de exprimare. Dar, poate mai mult decât atât, numele lui poate fi asociat unor acte de curaj (de multe ori nebun, în opinia mea, ori măcar inadecvat situaţiei politice din ţară….), precum acela de a porni primul cotidian adresat populaţiei din oraşul Dej, iniţiativa reînfiinţării fostului judeţ Someş, cu capitala în acelaşi Dej, sau, mai recent, publicarea în periodicul pe care-l păstoreşte, „Realitatea de Bistriţa, Beclean, Dej”, a controversatelor caricaturi pe plan mondial, ce aduceau zică-se atingere islamismului însuşi… Temerar se dovedeşte Petria şi atunci când lansează în presă adevărate cruciade împotriva oportuniştilor, a autorilor fraudelor de orice fel, a politicienilor ipocriţi…

Tot un act de petulanţă mi se pare, din partea lui, şi acela de a încredinţa tiparului romanul Zilele mele cu Renata. Aşa cum se observă încă din titlu (nu, nu este aici nici o greşală!) Alexandru Petria se deconspiră ca luptător împotriva convenienţelor, prejudecăţilor şi tiparelor cu care ne-am obişnuit din comoditate sau… lene intelectuală. Inovaţia scriitorului constă în crearea iluziei că lectorul nu are înainte paginile unei cărţi, ci este martorul confesiunilor intime ale personajului principal, confesiuni făcute într-o stare uşor euforică, stârnită de încărcătura bahică a atmosferei din berărie, în faţa unei halbe pe trei sferturi goale. Marius, naratorul-personaj, se dezbracă de orice inhibiţie, renunţă la orice încorsetare socială şi se înfăţişează în faţa cititorului decis să dea glas francheţii şi îndrăznelii ce-l definesc.

Zilele mele cu Renata este un roman al căutării de sine. Eroul încearcă să se cunoască, ca individ şi publicist, analizându-se prin raportare la faptul divers nesemnificativ, prin relaţia ca cu nimicul cotidian. Eul se zvârcoleşte să iasă la suprafaţă, deşi, în aparenţă, în afară de ambiţia afirmării sale în societate şi a confirmării ca fiinţă publică, nu este motivat de nicio condiţionare exterioară, de nicio convulsionare de natură obiectivă. Personajul nu trece prin situaţii-limită, care să-l definească, în vreun fel anume, ca om. Nu este nici într-o etapă de răscruce a existenţei sale. Dimpotrivă, are parte de confortul material şi de confortul psihic propice cultivării acelui dolce far niente specific mai degrabă indivizilor predispuşi la meditaţie, decât unui macho ori action-man, cum se doreşte a fi Marius Oprean.

Ca şi prietenii săi Anton şi Corin, Marius aspiră să devină scriitor. În acest sens, îşi exersează aptitudinile scriitoriceşti preocupându-se de publicarea în presă a unor proze scurte şi de dezbaterile literare pe diverse teme cu numiţii Corin şi Anton, martori ai zbuciumului său sufletesc şi ai paşilor ezitanţi pe calea afirmării, dar ţinuţi totuşi la o parte de principala preocupare a eroului, erosul. Având, după propria mărturisire, talentul susţinut financiar de către părinţi, Marius se dedică, spune el, scrisului, în fond precumpănitoare devenind nu activitatea sa intelectuală – pulsatilă, cu sclipiri de originalitate, de geniu pe ici-acolo, însă demonstrând inconsecvenţă şi insuficientă motivaţie –, ci aceea erotică. Prin patul lui Marius trec Monica şi Viorica, Ana şi Maria şi… – numele nu mai are importanţă, căci el îşi alege partenerele de sex aproape fără discernământ, dintre prietenele de familie, cunoştinţele întâmplătoare sau dintre cele pe care le seduce în vreun bar, aiurea. Nu are importanţă nici aspectul fizic al vremelnicei muze, ori vârsta ei, pregătirea profesională ori dotarea intelectuală… Marius doreşte doar atât, o parteneră de sport, ori un antrenor titrat pentru activitatea fizică, nicidecum un companion sau un partener de cursă lungă. (De căutarea vreunei satisfacţii sufleteşti, emoţionale, sau spirituale nici nu poate fi vorba.) Obiectivul său este acela de a-şi demonstra virilitatea, de se defini ca mascul şi, în scurtele pauze, ca artist al cuvântului scris. În faţa ochilor cititorilor se derulează scene de dragoste trupească într-o varietate de forme şi consistenţe, amintind uneori de camilpetrescianul cuplu Ladima – Doamna T. (vezi înălţătorul episod în care Marius i-l prezintă Renatei pe Nichita Stănescu ca maestru al poeziei de dragoste), alteori evocând parcă instinctul pur, în genul „Maidanului cu dragoste” al lui George Mihail Zamfirescu (vezi cea dintâi secvenţă, a acuplării lascive dintre proaspătul operat Marius, suferind de febră septică post-apedictomie, şi Renata, în sala de ghipsare a spitalului, când petrec prima noapte de amor).

Singura eroină feminină ce prinde consistenţă în roman este ţiganca. Este singura care, în acest univers misoginic, unde elementul feminin are un singur rol, acela de a-l ajuta pe el, pe bărbat, să simtă împlinirea de-o clipă, se dovedeşte capabilă să-i facă faţă intelectualului în devenire Marius. Lipsită de alte studii decât cele elementare, căsătorită şi mamă a doi copii, Renata dovedeşte o inteligenţă nativă şi sexuală de natură să-l provoace în permanenţă pe scriitorul aspirant. Acesta se lasă sedus, dominat, pentru ca, la rândul ei, să o seducă şi să o domine pe aceea care îi acaparează tot mai mult viaţă şi îi înfrânează tot mai mult aspiraţia spre înalt. Cu toate acestea, Marius reuşeşte să-şi păstreze detaşarea şi o oarecare luciditate faţă de această relaţie, ce-l devorează şi-l alimentează cu energie în acelaşi timp. Mai mult decât atât, se străduieşte să ţină secretă idila sa cu ţiganca adulterină. Nu face acest lucru, evident, din cavalerescul impuls de a păstra intactă reputaţia doamnei, sau din teama că, gelos, soţul ei s-ar putea răzbuna crunt pe Renata, femeia ce-i împlineşte lui, artistului, cele mai cutezătoare fantezii senzuale. Motivaţia sa este pur egoistă: teamă de a nu fi judecat pentru alegerea făcută. În mod paradoxal, în ciuda spiritului său liber dornic de afirmare şi în pofida paginilor scrise, unde se declară în favoarea manifestării libertăţii de conştiinţă a individului, Marius nu dovedeşte destulă bărbăţie pentru a-şi asuma responsabilitatea legăturii sale cu Renata, nici măcar înaintea bunilor săi prieteni Corin şi Anton, cărora, la modul declarativ (nu şi practic!), le mărturiseşte absolut orice…

Evident, toate demersurile personajului din romanul au drept scop maturizarea (profesională şi sexuală) bărbatului aflat la douăzeci de ani. Însă el eşuează răsunător: literatura sa rămâne la nivelul rubricii dintr-o pagină anostă de ziar, iar ca individ uman nu reuşeşte să depăşească laşitatea fantelui de mahala incapabil să întreţină o relaţie cu o femeie în văzul lumii, la lumina zilei şi a… propriei conştiinţe. Nu are nici măcar atâta onoare, încât să pună punct, bărbăteşte, sordidei idile cu Renata. Ci, sub pretextul depresiei generate de moartea cuplului de prieteni în tragicul accident de avion, Marius o părăseşte pe motivul că ea ar fi lipsit de la înmormântare, deşi între Renata şi răposaţi nu existaseră nici un fel de raporturi care s-o aducă la cimitir. Mai mult decât atât (şi aici este partea inovatoare a romanului lui Alexandru Petria), Marius se apucă să rescrie istoria iubirii dintre sine şi Renata…. înlocuind-o pe eroina titulară, în pagină, cu altă femeie – semn extrem al laşităţii lui şi al dispreţului congenital faţă de sexul slab…

Recunosc, la primul contact fizic cu volumul de proză al lui Alexandru Petria, am avut o uşoară mişcare de recul: n-am înţeles subtilitatea titlului (Doamne, m-a ofensat cacofonia, căci sunt tributară formaţiei mele de filolog!), iar sugestiva imagine de pe copertă am considerat-o ofensatoare, potrivită mai degrabă sub-literaturii de pe taraba cu ziare, decât unui volum de beletristică. Nici primele pagini, cu stilul direct şi limbajul frust, vulgar de multe ori, evocând o sexualitate agresivă, elementară, nu m-au făcut să mă simt prea confortabil. Însă mi-am adus aminte îndemnul din prefaţa „Analelor” lui Tacitus, sine ira et studio, (judecă) fără ură şi părtinire, amintindu-mi că sunt cititor de profesie, deci trebuie să mă debarasez de orice prejudecăţi privind cartea ori autorul ei…, pentru a fi în stare să apreciez literatura dintre coperte. Şi nu mi-a părut rău deloc că am făcut asta. Am avut plăcuta surpriză să descopăr un scriitor autentic, înregimentat în mişcarea postmodernă, care a renunţat la convenţie, la canoane, pentru a se putea exprima pe sine ca individualitate lipsită de ipocrizie şi pudoare şi pentru a putea, ca artist, dovedi cu prisos bravură şi… – de ce nu? – bravadă suficiente pentru a ne ţine cu cartea în mâini până la ultima pagină.

Voichiţa Pălăcean-Vereş

mai 13, 2010

Guvernantii merita linsati?

Avem de-a face cu un guvern care condamna efectiv la moarte pensionarii cu venituri mici. Si nu este deloc o afirmatie fara temei. Cu 3-4-5 milioane de lei vechi, atata au multi, din care o sa se mai taie o halca, cum o sa-si poata cumpara batranii medicamentele? O sa renunte la paine sau la medicamente. Un regim care nu respecta batranii merita pe langa dispret si altceva. Daca avem de-a face cu nistre criminali, sa stam cu mainile in san, sa nu ne aparam? De fapt, aparam vietile parintilor. Ar fi o dovada de prostie crasa. Ce-i de facut, deci?

aprilie 19, 2010

Lansarea romanului meu la Dej si Cluj- in 4 mai


martie 9, 2010

Fumez tigari de contrabanda. Semnati petitia mea!



Fumez tigari de contrabanda fiindca refuz sa fiu luat de prost! Statul este ca un traficant de droguri fara scrupule

martie 4, 2010

Tritonic lanseaza o serie de carti interesante

Tritonic Grup Editorial vă invită în perioada 3-7 martie la „Salonul de carte, presă şi muzică, AMPLUS” de la Muzeul de Istorie al României, aflat la cea de-a XV-a ediţie.

La fel ca şi la celelalte târguri şi expoziţii, cărţile Tritonic vor putea fi achiziţionate cu o reducere de 50% sau chiar mai mult (cărţi la 3, 5, 10 Ron.)

Vineri, 5 martie vă invităm în spaţiul pentru lansări din holul Muzeului de Istorie la o serie de evenimente:

ora 16.00 – Lansarea romanului “100 de zile”, de Stela Popa;

ora 17.00 Lansarea ediţiei de martie a revistei Flacăra şi a romanului “Parfumul Vaduvei Negre”, de Oana Stoica Mujea;

ora 18.00 – Lansarea romanului “Urechile pisicii Olga”, de Oana Cătălina Duşmănescu.

Invitaţi la evenimente: George Arion, preşedintele publicaţiilor Flacăra, scriitor, publicist, scenarist

Bogdan Hrib, editor şi autor Tritonic

Oana Stoica Mujea, scriitoare

Aflată la o primă prezentare la târgul AMPLUS, „Urechile pisicii Olga” este o carte despre dragoste şi despre drumul pe care alegem să îl urmăm câteodată, deşi ne este teamă de ceea ce vom găsi când vom ajunge la capătul lui.

Cartea vorbeşte despre căutare, despre interacţiune, despre rătăcire, despre duioşie, despre frică, despre prietenie, despre ură, despre moarte, despre pierderi sau despre regăsiri. Mai ales de sine.

Este o carte despre curajul pe care îl câştigi de-abia în momentul în care te trezeşti singur, nefericit şi îndepărtat.

Prezentată în premieră astăzi, la Chişinău, „Parfumul văduvei negre” este o carte a cărei acţiune se petrece la un an după cea din „Indicii anatomice”, primul roman poliţist al Oanei Stoica Mujea. Când Iolanda Ştireanu este anunţată că doi dintre ziariştii importanţi ai ţării – Andrei Bădin şi Victor Ciutacu – au pus mâna pe nişte documente ce ar putea răsturna Guvernul, îşi dă seama că e singura care îi poate ţine în viaţă. Asta dacă nu e deja prea târziu.

Dacă la jumătatea cărţii enigma se rezolvă, intriga nu se sfârşeşte nici pe departe. Pentru că adevărata problemă nu e constituită de cel care a ucis şi a răpit, ci de cine avea interesul ca toate lucrurile acestea să se întâmple. De aici acţiunea devine imprevizibilă

Astfel, ziariştii, bloggeri, guvernul, ba chiar preşedintele însuşi, ajung fie personaje principale pe scena crimei.

„100 de zile” este un roman al Moldovei ultimilor ani, ani cu victorii şi înfrângeri, cu bucurie şi deznadejde, cu speranţă, cu flori, cu sânge…

PS. Informaţia am „furgăsit-o” de pe blogul lui Ioan Usca…

februarie 11, 2010

E vorba de “Zilele mele cu Renata”. Ieri am semnat contractul cu editura. Sper ca volumul să iasă din tipografie în martie. Este o carte şocantă, nonconformistă, care nu se adresează puţopalmiştilor şi celor a căror gândire o concurează pe a panseluţelor. E “sulfuroasă” rău… Dintr-un puseu de excesivă modestie, declar că nu s-a mai scris aşa ceva în literatura română. E tare Petria, vă spune amicul Alexandru. Pârtie…!

Găsiţi fragmente aici http://literaturaromana.ning.com/

Semnal

februarie 4, 2010

Sprijin pentru Marius Oprea!

decembrie 14, 2009

Fara Basescu, Geoana si alte lighioane…

Va invit la o treaba serioasa. Aici http://literaturaromana.ning.com/

noiembrie 23, 2009

Ceva ce n-o sa va dezamageasca!

Aici http://literaturaromana.ning.com/

octombrie 8, 2009

Pro Paul Goma. Semnaţi!

Am găsit pe net:

„Petiţie pentru acordarea cetăţeniei Române scriitorului PAUL GOMA şi familiei sale

destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu

Scriitorul român PAUL GOMA s-a născut pe data de 2 octombrie 1935 în Basarabia, pe atunci ţinut românesc. A locuit mai bine de patru decenii în România, a fost membru al Uniunii Scriitorilor dupa debutul editorial oficial din anul 1968 cu volumul „Camera de alături”. De atunci a publicat peste 30 de volume de proză, memorialistică şi publicistică atât în România cât şi în Occident. Pe data de 20 noiembrie 1977 este obligat să părăsească România după arestări şi presiuni succesive din partea Securităţii, împreună cu familia sa. Motivul: faptul că nu era de acord cu manifestările regimului comunist, totalitar, extremist, care se cimentuia în România. A fost singurul scriitor căruia i s-a luat cetăţenia română prin decret prezidenţial în 1977 şi a fost exclus în mod abuziv din U.S.R. din motive politice. Şi asta pentru că avea curajul să spună cu voce tare sau să scrie apăsat că gândeşte altfel decât ceilalţi!
În alte ţări (cum ar fi Cehia, Polonia sau Ungaria) disidenţii de talia lui Paul Goma au fost recuperaţi de generaţiile actuale şi puşi la loc de cinste. În România comunismul a fost condamnat doar la televizor sau în Parlament, pe hârtie…

Acesta nu este primul apel pentru reacordarea cetăţeniei romane pentru Paul Goma, în 2006-2007 au mai existat petiţii înaintate autorităţilor noastre, semnate de peste 500 de cetăţeni români, intelectuali, scriitori, jurnalişti, artişti plastici. De asemenea, au existat o serie de scrisori adresate preşedintelui României, Trăian Băsescu, de către PAUL GOMA, la care acesta n-a avut timp să răspundă.

Solicităm autorităţilor notificate în prezenta petiţie să găsească o soluţie pentru repararea acestei injuste erori istorice, prin reacordarea cetăţeniei române lui PAUL GOMA printr-un act normativ special (ordonanţă, decret, etc.) fără ca să fie necesară o cerere expresă din partea acestuia, deoarece PAUL GOMA nu a renunţat printr-o cerere expresă la cetăţenia română, i-a fost retrasă în mod abuziv şi fără ca el să fie de acord cu acest act.(…)
Autor: Grigore SOITU, scriitor, membru U.S.R./Asociatia Scriitorilor Bucuresti”

Puteţi semna aici

http://www.petitieonline.ro/petitie-p68754055.html

Eu am semnat, desigur.

septembrie 28, 2009

PSD iese de la guvernare. Gata coalitia! Ce ziceti?

In urma cu cateva minute, pe la ora 12, am aflat ca PSD se retrage de la guvernarea. Stirea am aflat-o de la cineva care a luat parte la sedinta pesedistilor de acum.

septembrie 24, 2009

LITERATURA

Haideţi şi vă înscrieţi aici

http://literaturaromana.ning.com/

septembrie 16, 2009

Haideţi la Literatura! Petria e gazdă generoasă

Este noul meu proiect. Vă aştept cu texte şi cu ce vreţi voi, fiindcă sunteţi deştepţi şi frumoşi. Ca mine, desigur. Lăsând gluma la o parte, trâmbiţaţi în stânga şi în dreapta de această treabă seioasă.
Aici e aici

http://literaturaromana.ning.com

mai 9, 2009

Răzbunarea

O povestire de-a mea publicată în cotidianul bistriţean „Răsunetul”-
http://www.rasunetul.ro/razbunarea

mai 6, 2009

Prizoniera

Eleonora Popoviciu a îmbătrânit, dar nu e vina ei, ar zice un prieten. A bătut ferm pragul a 80 de ani şi nu ştie unde-i sunt ficatul sau stomacul. E un fel de-a spune, desigur, are habar de anatomie, însă n-o supără niciunele, nu ventilează cabinetele medicilor deschizându-le uşile. Acelaşi prieten ar mai spune că fizicul ei mărunţel seamăna cu o formă peste care a trecut un cilindru de nivelat balastul pe drumurile lăturalnice. Are carne pe corp doar cât să-i poarte oasele, şi ele se mişcă a naibii de eficient, Eleonora nu suferă să stea într-un loc, chiar îşi enervează cunoscuţii cu hiperactivitatea.
Pe fumul de ţigară al existenţei sale, a zorit-o întotdeauna cu ţigările, un pachet pe zi, minimum- de îndată ce-a ieşit din adolescenţă, şi-a legat cu pasiune traiectoria de soţul Laurenţiu, a murit, pe care l-a iubit şi urât, şi iar l-a iubit, şi iar l-a urât, 55 de ani, până l-a îngropat anul trecut, de carieră şi de unicul ei băiat, Doru, care a ajuns arhitect. Cum a fost şi Laurenţiu. Ea s-a pensionat ca profesoară de geografie, iar de la pensionare a scris 5 cărţi de călătorii. Adunate la cele 4 anterioare şi ţinând seama de cum au fost primite, nu s-ar putea afirma că a umbrit pământul degeaba. În mare, Eleonora a reuşit să controleze viaţa lui Laurenţiu, deşi el a mai tras câte-o beţie cruntă, care o enervat-o, şi a reuşit să ajungă sub câte-o fustă străină, nu de multe ori, ce-a enervat-o şi mai şi. Când a realizat că Laurenţiu a înghesuit-o pe Magdalena, colega ei de biologie din cel mai prestigios liceu din Deania, pe care a considerat-o o prietenă adevărată, Eleonora n-a ezitat să arunce pe soţul ei, în toiul disputei, apa clocotită din ibricul pentru cafea. Motive de enervare i-a pricinuit şi Doru. A ajuns la a treia nevastă. Le-a părăsit pe primele două, o ingineră şi-o filoloagă. Eleonora le-a simpatizat, s-a înţeles de minune cu ele. Cu ultima, iar o ingineră, Tereza, nu dădea două cu două. A crezut de la prima întâlnire că e o curvă, nu ca precedentele, femei rezonabile. Dar se înşela, nu era. A deranjat-o şi că i-a trântit repede o fetiţă, nu că Eleonora nu şi-ar fi dorit o nepoţică, însă i s-a părut că Tereza s-a grăbit ca să-l prindă în plasă pe Doru pentru bani, până acesta să-şi dea seama de ce fel de femeie este, ceea ce iar era fals. Privind-o pe Tereza, Eleonora vedea în soţia fiului şi oglindiri ale unor trăsături proprii- dorinţa de control, fermitatea. Şi dacă la ea le credea necesare, la Tereza îi făceau plăcere ca şi cum ar fi băgat două cuie în priză.
Cu mult timp înainte de moartea lui Laurenţiu, Eleonora a cumpărat 4 locuri în cimitir, pentru ei şi pentru Doru şi soţia lui- filoloaga, în perioada aceea. După decesul soţului, s-a îngrijit de mormânt lui, a continuat să scrie la o carte despre Tunisia şi a încercat să şi-o apropie cât mai mult pe Laura, nepoata care a trecut în clasa a VIII-a, căreia înainte nu i-a acordat o atenţie excesivă. Tereza nu era încântată de ceea ce încerca soacra sa, o simţea ca pe-o intruziune neavenită pe teritoriul ei, dar păstra totul în sinea sa, nu se exterioriza brutal. Mocnea. De fapt, şi nora şi soacra ştiau cum stau lucrurile. Nu se certau doar din cauza lui Doru. Se antipatizau cu largheţe. Dar lăsau să vorbească doar căutăturile ochilor, fără să explodeze cuvintele, trântitul unei genţi pe un scaun ori a unei cărţi.
Cu două luni înainte ca Eleonora să-şi sărbătorească a 81 aniversare a zilei de naştere, Doru a suferit un accident de maşină. Iar după o săptămână a murit în spital. L-au îngropat lângă Laurenţiu, rămânând familiei două locuri pentru morminte, pe laterale. După încă nişte săptămâni, Tereza a apărut în pragul vilei Eleonorei şi i-a cerut să o lase să se ocupe de îngrijirea ei. După ce Eleonora o să semneze la notar un act de donaţie a bunurilor în favoarea sa şi-a nepoatei, a precizat. N-am habar ce şi-au zis încă femeile, însă, din acea joi, Laura n-a mai avut voie să-şi viziteze bunica. Nici măcar când Eleonora şi-a rupt un picior şi n-a putut să iasă din casă.
Profesoara pensionară de geografie a fost nevoită să angajeze o vecină ca să-i gătească, să-i spele hainele şi să-i cureţe cele 4 camere imense ale vilei. Când a reuşit să umble iar, Eleonora a aranjat la notar să-i lase Laurei jumătate din avere şi restul vecinei care s-a interesat de ea. Nu i-au rămas multe zile, îşi spunea. Într-o după-amiază s-a hotărât să meargă la cimitir, la Doru şi Laurenţiu. Taxiul a lăsat-o foarte aproape de mormintele celor doi. Nu era cald, însă lângă morminte a simţit că-i ia foc capul, apoi s-a trezit la reanimare, cu pupilele la un neon cu lumină slabă. Nu putea să vorbească. A început să-şi reamintească. Două bănci imense de beton erau de-o parte şi de alta a celor două morminte apropiate, astfel amplasate ca să nu mai poată fi îngropat nimeni acolo. A observat că pe uşa salonului au intrat Tereza şi Laura. Se chinuia să spună ceva, dar zadarnic. Vocea îi era o prizonieră a trupului, ea era o prizonieră a corpului inert. Tereza i-a pus o palmă pe braţ şi-a surâs fără s-o observe Laura. Care plângea. Ultimul gând al Eleonorei Popoviciu a fost că Tereza i-a promis că n-o s-o ducă la cimitir, ci la crematoriu. Era înspăimântată. A murit încredinţată c-o să fie arsă.

octombrie 22, 2008

Hai să le-o tragem!

Subscriu la acest text primit prin e-mail:

„In ultima vreme, pretul barilului de petrol s-a redus la jumatate, astfel ca de la 140 dolari a scazut la 70, si totusi benzina si motorina au scazut cu doar 1000 de lei. E bataie de joc pt ca guvernul tine taxele si accizele la fel de mari, iar statiile Peco nu vor sa renunte la preturile practicate, avand un profit urias. Daca ei isi bat joc de noi, haideti sa-i boicotam! S-A DECIS CA IN ZILELE DE 27, 28, 29 OCTOMBRIE TOTI SOFERII CARE VAD ACEASTA MIZERIE SA FACA FRONT COMUN SI NIMENI, PENTRU NIMIC IN LUME, SA NU ALIMENTEZE MASINA SI SA NU CUMPERE NIMIC DIN STATIILE DE CARBURANTI. SPERAM CA PRIN ACEST MOD DE PROTEST SA-I PROVOCAM SI SA VEDEM O REACTIE POZITIVA A ACESTUI GUVERN CARE CONTINUA SA ISI BATA JOC DE NOI! daca sustii ideea (si chiar daca nu o sustii ), da mai departe.”

OK, rândurile nu excelează stilistic. Interesează adevărul.

# Altceva interesant. De altă factură https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/19/o-fotografie-la-mare/

septembrie 16, 2008

Cum am devenit fascist

După cum o ştiu cei obişnuiţi cu acest blog, sunt directorul lunarului “Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”.
Recent, am hotărât ca pentru închegarea unei legături mai strânse cu cititorii, diferenţa dintre apariţiile publicaţiei fiind mare, să folosesc oportunitatea oferită de internet şi să printez anumite articole de pe acest blog, care se vor regăsi în lunar în numărul următor. Astfel, am scos pe tipar digital asta
http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/09/naionalizri-la-dej-primarul.html şi asta http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/09/ntoarcere-cu-180-de-grade-surprinztoare.html, fiecare în 1000 de exemplare, care au fost împărţite pe stradă în oraşul Dej. În centrul municipiului împărţea azi fluturaşii(vezi foto) chiar redactoarea-şefă, pe considerentul că este încă o cale de-a afla ce gândesc locuitorii oraşului de pe Someş.
Desigur că ultimul fluturaş a indispus pe mulţi care sunt cu musca pe căciulă. Cînd acţiunea era pe terminate, a apărut un poliţist, care a întrebat-o dacă are autorizaţie de la Primărie să împartă aşa ceva şi a invitat-o politicos la sediul Poliţiei Dej să lămurească problema. Alertat, am apărut şi eu şi toţi trei am mers la Poliţie. După legitimări, predarea telefonului mobil la intrare, am fost conduşi într-o cameră unde erau trei poliţişti. Cel cu care am venit n-a intrat în încăperea unde, pe când iniţial vroiau declaraţii de la noi, ne-au spus cam după 10 minute că suntem liberi. Poliţistul care ne-a zis că putem pleca a ieşit afară între timp, s-a consultat probabil cu cineva cum să procedeze, şi apoi, împăciuitor, ne-a declarat că a fost primit un apel la 112 că se împart în oraş manifeste fasciste. Noi eram fioroşii fascişti!
În jurul orei 11, l-am informat telefonic pe comandantul
Poliţiei Municipiului Dej, comisarul-şef Aurel Mureşan despre incident. Şi i-am cerut să verifice, dacă s-a sunat la 112, unde apelurile se înregistrează, cine este autorul sesizării false care a fost o încercare de intimidare. După o discuţie ulterioară cu Mureşan, pe la ora 15, am dedus că parcă nu a mai fost vorba de 112, ba comandantul de poliţie dejean mi-a zis că n-am respectat nu ştiu ce normă a -atenţie!- Consiliului Naţional al Audiovizualului împărţind fluturaşii format A4. Dacă-mi explică vreunul ce are CNA-ul cu materialele distribuite în mîinile trecătorilor de o gazetă, îi rămân profund îndatorat fiindcă mă scoate dintr-o neagră ignoranţă… Dau şi o bere.
Dacă am fost minţiţi de poliţişti cu apelul la 112, este extrem de grav. Puteau să susţină eventual că au primit un telefon anonim, pe care s-au grăbit să-l verifice împinşi de-o firească sârguinţă.
Alexandru Petria
0754643681


UPDATE 17 şi 18 septembrie:
Au scris deja pe internet:
Simona Ionescu, redactor şef adjunct la „Click”, aici
http://blogs.click.ro/simona_ionescu/2008/09/17/politia-a-saltat-un-fascist-in-bistrita-nasaud/
Tiberiu Lovin de la „România Liberă” http://www.reportervirtual.ro/2008/09/17/blogger-saltat-de-militie.html
Daniel Todoran-Rareş http://todoran.blogspot.com/2008/09/bloggerul-alexandru-petria-fost-saltat.html
BAR TIKITAKA http://my-beleaua.blogspot.com/
Alin Fărcaş http://www.alinfarcas.ro/2008/09/18/bloggerul-alexandru-petria-arestat/
Dan Terteci http://danterteci.blogspot.com/2008/09/un-bloger-retinut-de-politie.html
Cătalin Stavri http://www.ziarit.com/index.php/2008/09/blogger-vs-militieni-1035.htm
Parlamentolitic http://www.parlamentolitic.ro/september/solidaritatea-blogosferei#comments

Le mulţumesc.

Adaam Alandra Andaa andreanum Bloglist.ro Blogul Califarului Blogul lui Emil Brumaru Catastif Cinabru Cioco-Cioco Constiinta unui liberal de stanga Cristian Diaconescu Cu ochii pe putere Daniel Todoran De vorbă cu balaurul Joe King dpweb e-Xtrema Ecologie umană Herald Inah Inventarul stricăciunilor politice Iosif Buble John Doe Lilick Marcketing politic Moshe & Mordechai blog naşii Nenea O printzesa fara inhibitii Oana Mujea- Stoica Paralele//Paralele Pastila Politică Petrisor Socol Picătura chinezească Politică fără principii Raluca 22 Real Politik Roxana Iordache Scaevola scenarii scrise cu ruj Sebastian Corn Simona Ionescu Simona Popescu Simplu blog Situatii Sătmăreanca Teodora Georgescu Turambar UnCopilutz-jurnalist de grădiniţă În spatele uşilor închise. Blogul lui Andrei Bădin

septembrie 14, 2008

Pro si contra forumistului roman

Mircea Vasilescu a publicat în ultimul număr al “Dilemei vechi” un aricol interesant, “În contra forumistului român”, din care citez:

“Sînt unii forumişti care nu fac decît să înjure, la propriu. Alţii scriu mesaje ceva mai elaborate, dar pe dedesubt se întrevede tot impulsul de a înjura: de exemplu, dacă într-un articol apare numele lui Ion Iliescu (indiferent în ce context), (ni) se reaminteşte de către vreun cetăţean interactiv că fostul preşedinte e vinovat pentru morţii din decembrie 1989 şi pentru mineriade; dacă apare în articol numele actualului preşedinte, imediat se găseşte vreun forumist care să spună că „a vîndut flota“, chiar dacă nu e vorba de aşa ceva. Asemenea frustraţi cu idei fixe strică, de obicei, toată maioneza dialogului. Ca şi în viaţa reală, n-ar trebui băgaţi în seamă. Numai că, în acest caz, interactivitatea lucrează împotriva propriei meniri: nu-i poţi ignora, din moment ce tehnologia 2.0 le permite să se bage direct în vorbă. Odată ce s-au pus în fason pe site, pînă să intervină administratorul web, înjurăturile lor se lăfăie liniştite în calea cititorilor cumsecade, care chiar vor să discute…
Alţi forumişti descind din „arhetipul“ Valentin Stan („omul cu laptopul“ de la Antena 3). Ei nu intră în vorbă decît pentru a-i probozi pe autori, într-un limbaj mitocănesc şi lăbărţat (singurul de care sînt capabili, probabil). Cu siguranţă psihologii ar şti să explice ce satisfacţii le poate da respectivilor faptul că pot „răcni“ pe forum (după modelul TV al „arhetipului“ lor) la editorialişti şi scriitori. Fără să mă pricep la psihologie, presupun că afectele lor dezordonate suferă oarecari reaşezări de cîte ori pot plasa pe forumuri „băi, Pleşule!“, „Liicene“, „băi, nea Mirceo“ (Dinescu) şi alte asemenea formule, adesea însoţite de adjective referitoare la autorii cu care au pretenţia că vor „să comunice“. Această categorie nu trebuie ignorată, ci studiată cu atenţie, pentru că exprimă un simptom interesant al non-comunicării. Interactivitatea, în principiu, le dă cititorilor posibilitatea să intre în dialog cu autorii şi, în acelaşi timp, să-şi expună părerile şi în faţa celorlalţi. Or, „valentinstanii“ de pe forumuri nu au nici un chef de dialog, ci vor ca „publicul“ să-i vadă cum îşi arată muşchii verbali, cum îi „pun la punct“ pe intelectualii şi jurnaliştii neamului. Ei sînt un produs pe dos al interactivităţii: de fapt, nu vor decît comunicare unidirecţională, dar „viceversa“. Şi – din lipsă de educaţie – se simt bine în bălăceala egalitaristă de Obor, în care toţi „sîntem“ bă, mă, nea… Între ei şi tehnologia web 2.0 sînt două secole.
Dar categoria care strică cel mai mult este, după părerea mea, aceea a forumiştilor „de profesie“. Unii urmăresc anumite ziare şi anumiţi autori şi „se bagă“ doar pentru a strica discuţia. Alţii „se cunosc“ de pe diferite forumuri şi se urmăresc pentru a se ciondăni. (Mai sînt şi alte tipuri, dar trec peste…) Aceştia deturnează de-adevăratelea orice subiect şi îl „aduc“ la un maniheism primitiv, centrat de obicei pe vreo problemă obsesivă a societăţii româneşti. De pildă, indiferent ce articol „comentează“, ajung la conflictul dintre Băsescu şi Tăriceanu, după care fiecare o ţine pe a lui. Sau la „vechea dilemă“: ne-au trădat occidentalii la Ialta sau nu? Sau: vor ungurii Ardealul? Ş.a.m.d. În general, ei „argumentează“ abundent şi nu se lasă, umplînd pagina web a ziarului de comentarii lungi, dar în afara subiectului. Această categorie arată de ce nu se poate comunica eficient în România, ca în bancul acela în care un om zice „bună ziua“ şi celălalt îi răspunde „mă, tu vrei să-mi iei calul“. O ilustrare desăvîrşită a acestui proces a avut loc recent şi am avut norocul să o „văd“ (şi să o salvez în computer). În seara de 20 august, pe la 23,30, pe site-ul ziarului Gândul, apărea titlul unui articol de Cristina Modreanu („Cine reprezintă România“), dar textul (probabil dintr-o eroare tehnică) – nu. Forumiştii intraseră deja în acţiune şi „produseseră“ 49 de comentarii în decurs de o oră. Unii întrebau pur şi simplu („bine, bine, sînt primul cititor…, dar unde-i articolul?!!!“), alţii se căzneau să facă ironii („e cel mai bun articol pe care l-am citit! felicitări! scurt, concis“), dar rămîneau în „contextul comunicaţional“ dat. În scurt timp, scena a fost ocupată de cîţiva forumişti „de profesie“, care, după cîteva schimburi de invective, au postat lungi paragrafe polemice, care ajungeau la concluzia că „jidanii au fost şi sînt distrugătorii României şi poporului român“. Aşadar, chiar şi atunci cînd comentează „absenţa“, „nimicul“, asemenea forumişti ajung tot la obsesiile cu care „au venit de-acasă“. (Bineînţeles, între timp a apărut şi textul articolului, iar administratorul web a eliminat comentariile aberante).”

Ce ziceţi?

septembrie 10, 2008

Iubiţi găurile negre!

Da. Cu foc, ziua şi noaptea. Cum vreţi. Fără complexe. Merită.
Că sunt înălţate pe picioare ridicate la rândul lor pe tocuri, e încă un catalizator.

iulie 31, 2008

Cand prostia si iresponsabilitatea au viata tihnita. Sunt PENAL ca si Andrei Badin



„Tuturor celor care au pierdut oameni dragi in timpul cutremurului sau care au fost raniti, declaratia ta le-a provocat o mare durere emotionala”, a instiintat-o avocatul Ming Hai pe actrita Sharon Stone, a transmis FoxNews. Peste 1000 de victime ale catastrofei pretind actritei un miliard de dolari daune.
„Imi pare nespus de rau pentru aceasta greseala”, a declarat Sharon Stone. Ea a zis ca seismul a fost o chestiune de karma.
Stone este una dintre actriţele cu IQ ridicat.
Stirea vreau să fie un punct de plecare pentru o discuţie despre responsabilitate. Cu referire la personalităţile autohtone, obisnuite sa spuna tot ce le trece prin cap.
Şi scandalul de la ICR din New York se preteaza la o dezbatere din perspectiva enuntata. Avem in sfarsit o reactie a lui Patapievici http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/814510/SENATUL-EVZ-Inca-o-sansa-ratata/
Detalii despre ce s-a intamplat in metropola americană gasiti aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/07/pula-mod-de-utilizare.html si indeosebi pe blogul lui Andrei Badin, care da linkuri spre ceilalti care s-au oprit asupra subiectului.

UPDATE 1- Am decis să mă solidarizez cu Andrei Bădin, numit PENAL de Patapievici. Haideţi să ne numim PENALI. Odinioară Iliescu ne-a numit GOLANI. Să demonstrăm că blogosfera are un cuvant de spus.

UPDATE 2- Că tot vorovim de prostie si iresponsabilitate, vin si cu altceva:

Dragul meu tigan imputit…

Cu tupeu, Basescu s-a intalnit cu niste reprezentanti ai tiganilor din Italia. A sters pesemne din memorie episodul “tiganca imputita”. Este preocupat de soarta dragilor lui tigani.

iulie 26, 2008

UE ne aduce pedeapsa cu moartea. Alerta pentru presa si bloggeri

Talentata bloggeriţă Alandra scrie: „S-au împlinit şase ani de când, prin procese nedemocratice, liderii europeni încearcă impunerea Constituţiei UE în statele membre.
După votul popular prin care francezii şi olandezii au respins Constituţia, Irlanda a tras recent un semnal de alarmă cu privire la Tratatul de la Lisabona, care în proporţie de 95% este identic cu Constituţia respinsă.
A sosit timpul ca liderii europeni să înceteze să mai prostească populaţia Europei, şi să o lase să decidă singură, prin referendum, asupra viitorului ei.
În toate ţările europene, pedeapsa cu moartea este astăzi abolită.
Tratatul de la Lisabona, noua Constituţie europeană, pe care tehnocraţii din fruntea UE încearcă să o impună cu orice preţ, în ciuda respingerii ei de către cetăţenii Europei, reintroduce pedeapsa capitală.” Amănunte
http://alandra.wordpress.com/2008/07/26/reintroducerea-pedepsei-capitale-in-ue/#comments