Archive for ‘cezar ivanescu’

august 6, 2008

Cezar Ivanescu ar fi implinit 67 de ani

Text primit de la Clara Arustei-

In memoria acestui mare scriitor roman…

„Toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie“ (C. Ivanescu)
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ (Cezar Ivănescu, fragment din interviul publicat în România văzută de sus, nr. 5, ian.-mart. 2007)
Teoretic, trăim într-o ţară în care drepturile ne sunt garantate atât de o Constituţie modernă, cât şi, măcar formal, de un principiu fundamental în democraţie – cel al prezumţiei de nevinovăţie, o ţară în care funcţionează şi instituţii precum cea a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care se declară aliniate la cerinţele şi standardele Uniunii Europe. („Democraţia în România a devenit un lucru cert şi ireversibil. Înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 1999 demonstrează consolidarea structurilor democratice în România şi alinierea la cerinţele şi standardele Uniunii Europene în vederea integrării. /…/ Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în întregul său şi fiecare dintre membrii săi răspund în faţa Parlamentului României pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. Prin votarea în Parlament a Ordonanţei de Urgenţă nr. 24/2008, voinţa legiuitorului a fost ca CNSAS să ofere societăţii româneşti o bază instituţională credibilă pentru a putea duce la bun sfârşit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist.“
(Sursa: pagina web a CNSAS,

www.cnsas.ro, Date generale)

Practic, se pare că aceste instituţii „moderne“, create în deplin consens cu „cerinţele şi standardele Uniunii Europene“, funcţionează în mod total discreţionar şi primitiv. De exemplu, o simplă declaraţie de presă emisă în data de 30.01.2008 de către Biroul de presă al CNSAS, în mod oficial, ferm şi imediat în cazul Cezar Ivănescu ar fi stabilit adevărul şi ar fi salvat de la moarte un Poet. O asemenea atitudine ar fi scos CNSAS-ul din situaţia de profund ridicol în care s-a plasat şi ar fi devenit dovada vie a faptului că este o instituţie care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept. Nu a fost însă să fie aşa.

La aproape 20 de ani de la revoluţie, în această Românie pe care cu toţii am clădit-o, Cezar Ivănescu a luptat de unul singur împotriva unui întreg sistem amoral, teoretic având de partea sa totul: adevărul, statul de drept, calitatea de membru într-o organizaţie de breaslă structurată şi pe generoasele principii ale Cartei Drepturilor Omului – Uniunea Scriitorilor din România, onoarea de a fi Comandor al Ordinului Steaua României, ordin al cărui şef este însuşi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, garantul respectării Constituţiei…, statutul de membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, al cărui Preşedinte este ambasadorul UNESCO al României la Paris şi al cărui vicepreşedinte este un Ministru în funcţie al Guvernului României…
„Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut“ (Cazimir Ionescu)
Nu a existat niciodată nici un verdict dat de CNSAS în legătură cu Cezar Ivănescu, însă cu toate acestea CNSAS-ul nu s-a simţit dator să enunţe acest adevăr evident. O declaraţie de presă de cel mult două rânduri ar fi tranşat definitiv situaţia poetului Cezar Ivănescu, dar şi cea a onestităţii Colegiului CNSAS. În schimb, a apărut o declaraţie absolut bulversantă a domnului Cazimir Ionescu, difuzată de un post de televiziune, „Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut.“ La o simplă accesare a site-ului CNSAS (la secţiunea Informaţii de interes general) se poate constata că în perioada 11.12.2007–20.03.2008 nu au existat comunicate de presă, aşadar în acest interval Colegiul CNSAS nu a emis niciun fel de acte având caracter oficial. Aceste comunicate, chiar dacă nu conţin nume transcrise în clar, conţin, în schimb, indicii suficiente pentru a deduce că dosarul poetului Cezar Ivănescu nici nu a fost luat măcar în discuţie vreodată. (Spre exemplu, în ultima şedinţă pe anul 2007, din 11 decembrie, printre altele s-au analizat şi cazurile: unui şef de catedră în cadrul instituţiilor de învătământ superior, decizându-se că a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, unui membru al Academiei Române, situaţie în care s-a hotărât invitarea la audiere, unui scriitor/realizator de emisiuni de televiziune, votându-se că nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste ş.a.m.d.). Simpla lecturare a acestor documente publice ne indică adevărul, şi anume: poetul Cezar Ivănescu a fost victima unei nedreptăţi fără de limite.
USR. Statut/Statutar – Carta Drepturilor Omului

„Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului. Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otrăvită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.“
(Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008)

Întreaga conducere a Uniunii Scriitorilor din România s-a eschivat, ignorându-şi atât propriul statut (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), cât şi raţiunea de a exista ca instituţie liberă, de tip „breaslă“, acţionând profund imoral şi nestatutar.
Prezentăm mai jos articolele din Statutul USR la care s-a făcut trimitere:
„Cap. 1. Dispoziţii generale
Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumită în continuare Uniunea, este asociaţie profesională de creatori, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publică, constituită în scopul sprijinirii şi apărării literaturii şi a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor.
Art. 2. Uniunea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (înfiinţată în anul 1909) şi reprezintă interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autorităţile, cu celelalte organizaţii de creatori, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declarată persoană juridică română de utilitate publică, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990.
Art. 5. Uniunea aderă la principiile din Carta fundamentală a Drepturilor Omului şi îşi interzice promovarea sau adeziunea la activităţi contrare demnităţii umane, libertăţii, democraţiei şi statului de drept.
Art. 7. Libertatea de creaţie şi opinie, primatul valorii, solidaritatea profesională, iniţiativa, eficienţa şi transparenţa sunt, de asemenea, principii de bază ale existenţei şi activităţii Uniunii.
Art. 36. pct. 13. Preşedintele Uniunii are următoarele atribuţii: asigură şi răspunde de luarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzătoare a prevederilor Statutului (…).”

Cezar Ivănescu a trimis două scrisori deschise adresate Preşedintelui USR, domnului Nicolae Manolescu. Neprimind niciun răspuns după prima sa scrisoare s-a văzut obligat, la vârsta de 66 de ani, să declare greva foamei în 4.02.2008 doar pentru a obţine o declaraţie din partea domnului Nicolae Manolescu cum că la sediul USR nu a sosit niciodată nici măcar o înştiinţare din care să rezulte că ar fi fost invitat vreodată să-şi consulte dosarul la sediul CNSAS sau oriunde altundeva. În cea de a doua scrisoare adresată atât domnului Nicolae Manolescu, cât şi domnului Traian Băsescu în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României (înregistrată la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală cu nr. 2994, în 4.02.2008), Cezar Ivănescu cerea ca dosarul său personal de la CNSAS să îi fie adus la USR, audierea sa să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. Cine însă să dorească aflarea adevărului?
Preşedinţia României nu a răspuns niciodată… Timpul legal s-a scurs. Cezar Ivănescu a murit în condiţii inumane, total neclare, chinuit, după ce cu doar câteva zile în urma se întorsese dintr-o vizită triumfală în Albania, ţara de origine a mamei sale.
La postul de televiziune B1tv, la începutul lunii februarie a.c., într-o emisiune zguduitoare, singura de altfel care i-a dat posibilitatea poetului de a-şi exprima punctul de vedere şi de a spune în mod liber adevărul, Cezar Ivănescu afirma:
„Cezar Ivănescu: /…/ Deci după o săptămână de când prin presă dau dezminţiri, a dat şi Uniunea Scriitorilor un comunicat oficial că CNSAS nu a emis niciun verdict, nimic. E vorba de o colportare calomnioasă şi ilegală. Comisă de o persoană din cadrul CNSAS. Marţea trecută, seara la orele 16, o voce de domnişoară delicată mi-a citit ştirea şi mi-a zis cum comentez. Fireşte nu am cazut jos sa fac infarct, că altul putea sa facă infarct pe loc. /…/ Eu vă avertizez că nu am primit oficial niciun verdict, şi că e o scurgere, sau o scursură, de informaţii false şi calomnioase. Şi am spus, eu vă comentez că e un fals şi aşa mai departe. Şi vă avertizez că veţi fi în culpă. Bun. Ştirea s-a difuzat năvalnic peste tot, a fost preluată de toată presa şi aşa mai departe. Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic. Dar vreau să vă spun că după o săptămână de luptă şi greva foamei, am obţinut un comunicat simplu…
Radu Moraru: Cine să dea comunicatul?
Cezar Ivănescu: Conducerea Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Şi ce aţi cerut?
Cezar Ivănescu: Ca CNSAS-ul să ne dea dosarele tuturor membrilor din conducerea Uniunii Scriitorilor şi să ni se dea nişte verdicte.
Radu Moraru: CNSAS a dat vreun comunicat oficial în care să spună dacă e adevărat sau nu?
Cezar Ivănescu: Nu. Şi după o săptămână… eu ca să obţin acest comunicat din partea Uniunii Scriitorilor a trebuit sa declar greva foamei.
/…/
Radu Moraru: Când acest comitet [Consiliul USR – n.n.] a cerut CNSAS ca să vă permită accesul la dosare?
Cezar Ivănescu: Hotărârea am luat-o în 2006, iar adresele oficiale au fost în martie 2007.
Radu Moraru: Deci dumneavoastră sunteţi pe o lista comună, în care cereţi sa fiţi lăsat să vă vedeţi dosarele.
Cezar Ivănescu: 67 de persoane. Să urmăm calea legală.
Radu Moraru: Bun. De ce aţi făcut acest demers?
Cezar Ivănescu: Pentru scandalul anterior, 2004, Eugen Uricariu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Când Eugen Uricariu a trebuit să renunţe la conducerea Uniunii Scriitorilor. Bun, haideţi să ajungem la ce se întâmplă. CNSAS-ul nu a facut nimic. Cezar Ivănescu: Nu, a dat până acum separat pe alte căi, adică domnul Manolescu, de exemplu, a fost implicat în alte funcţii oficiale şi îşi obţinuse o decizie de noncolaborare, dar a făcut încă o dată… deci noi am făcut toţii.
Radu Moraru: Deci unii au primit, unii nimic.
Cezar Ivănescu: Cei care au primit sunt 9.“ (Cezar Ivănescu, Radu Moraru B1Tv, februarie 2008, emisiunea Naşul)
Această emisiune este o mărturie despre drama totală trăită şi asumată până la moarte de Cezar Ivănescu.
„Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie“ (C. Ivanescu)
Revelator pentru forţa cu care poetul a luptat până la capăt este şi următorul pasaj dintr-o ultimă scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.
„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.
În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conformă căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.
/…/
Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.
Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.
Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi dumeavoastră mai bine sub ocupaţia cui.
Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.
Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnule Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.
Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu“

iunie 20, 2008

Clara Aruştei despre viaţa şi moartea poetului Cezar Ivănescu

Ca o reacţie la Testamentul poetului Cezar Ivănescu am primit de la Clara Aruştei următorul material:

România – stat de drept?

Tinând cont de faptul ca traim într-o tara membra a Uniunii Europene, o tara în care drepturile civile ale cetatenilor sunt multiple si ar trebui sa fie total garantate atât de o Constitutie moderna, cât si, macar formal, de un principiu fundamental în democratie – cel al prezumtiei de nevinovatie [prezumtie de care, în mod teoretic, beneficiaza si ultimul infractor de drept comun din aceasta tara] s-ar fi impus o luare de pozitie oficiala, ferma si imediata a Biroului de presa al CNSAS. O atare declaratie ar fi salvat de la moarte o personalitate de geniu, de talie mondiala, dar nu numai, ar fi si scos aceasta institutie din situatia de profund ridicol în care s-a plasat si ar fi devenit dovada vie a faptului ca CNSAS-ul este o institutie care functioneaza în deplina armonie cu legile unui stat de drept si nu o institutie dominata de vendetta.

Atunci si Acum

Prigoana comunista si teroarea postcomunistaCezar Ivanescu a facut greva foamei în anii ’60, ca student în Iasi, al Facultatii de Filologie în semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate si exclus din Cenaclul Facultatii de Filologie. În toata perioada prigoanei comuniste, pentru moralitatea sa deplina, pentru ca nu a fost membru de partid, a fost marginalizat, haituit, nepublicat timp de ani de zile, deoarece cartile sale de poeme erau pline de enunturi profund anticomuniste si antisecuriste. A platit pentru verticalitatea sa cu asupra de masura, cu saracia lucie în care a trait, cu lipsa unei cariere literare pe masura geniului sau, cu nepublicarea cartilor sale, cu faptul ca a trait dintr-o leafa mizera de redactor cu o jumatate de norma si în final, a platit chiar cu viata sa. Personalitate deplina a culturii române si universale, anticomunist convins si scriitor total antisistem, Cezar Ivanescu a murit martirizat în propria sa tara, Tara Tatalui („!Tu erai Tatal meu si noi copiii îti spuneam Rusia… / Tatal dement cu epoleti si cu centura ca lesia… / Tu erai Tatal meu si noi copiii te uram si Mama, / ca ni l-ai pus tu pereti pe Stalin si-ai dat jos icoana!”, Cezar Ivanescu, Doina, Tatal meu Rusia). A mai facut greva foamei în anul 1983, în redactia revistei Luceafarul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregatea pentru a fi topita cartea de poeme Doina, carte profund anticomunista. A facut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, în semn de protest împotriva autoritatilor comuniste care i-au interzis „Cenaclul Numele Poetului”, pâna când a fost internat în stare critica în spital. ªi din nou a facut greva foamei în 5 ianuarie 1990 (greva anuntata de România libera), în semn de protest pentru faptul ca Mircea Dinescu, presedintele în functie al Uniunii Scriitorilor din România i-a desfacut contractul de munca, de la revista Luceafarul, în mod ilegal, Cezar Ivanescu fiind primul grevist al foamei din democratie, primul scriitor-si-nemembru-de-partid eliminat din presa scrisa de Sistem. [„Aproape de finalul emisiunii, Radu Moraru îl întreaba pe Cezar Ivanescu: «Ce ati simtit atunci când primul om pe care l-ati vazut la TV dupa fuga lui Ceausescu, era Mircea Dinescu?» Cezar Ivanescu: «Am înteles foarte multe lucruri. Ca ne asteapta lucruri îngrozitoare si cumplite. Cum ne-au si asteptat. (…) Totul trebuie sa fie controlat.», Emisiunea Nasul, B1tv, febr. 2008]. Am locuit în Bucuresti, alaturi de Maria si de Cezar Ivanescu si am trecut împreuna prin toate momentele cumplite de dupa asa-zisa revolutie. De la prima greva a foamei, din 5 ianuarie 1990, anuntata si de ziarul România libera, la sosirea acasa transfigurat/mutilat, cu capul spart, cu hainele imbibate, siroind de sânge, având tot trupul tumefiat asa încât a trebuit sa-i taiem hainele în fâsii pentru a reusi sa îi desprindem pânza de trupul plin de rani si sânge ca urmare a bataii crunte si sistematice pe care i-au aplicat-o „minerii'” în sediul din bd-ul Magheru al Societatii Scriitorilor Români, societate pe care tocmai o reînfiintase dupa „revolutie”, continuatoare a celei interbelice, la alegerile din 2005 si pâna la ceea ce a însemnat campania de presa murdara, fara probe, fara absolut nimic, doar pe vorbe – „sâsâit de vipera” – aruncate asa într-o doara, peste umar, de la Paris, începând din 29 ianuarie 2008, care de altfel i-a determinat moral si social moartea. Din toate aceste motive Cezar Ivanescu pentru mine este un OM cu totul exceptional, înainte de a fi un GENIU (desigur, nu genul de OM elogiat de domnia-sa domnul Nicolae Manolescu în numarul de pomina, post-mineriada, al României literare), un OM cu totul exceptional si un OM de mare caracter pentru ca nu cunostea frica si nici ipocrizia, pentru ca nu avea diferente de limbaj si de enunt, ceea ce afirma în mod public, spunea si în particular. Asadar, eu chiar stiu cine este cu adevarat Cezar Ivanescu, cel atins de aripa geniului si ucis de „trimisii beznei”, cei atât de prezenti – ca o sumbra imagine a unei morti traumatice – în poemele sale. Nu o boala l-a ucis, ci suferinta, suferinta generata de constientizarea faptului ca în toata lupta sa de o viata, cu un intreg sistem putred, corupt si corupator, cu tot ceea ce a însemnat ciuma sociala numita comunism a fost tradat mereu si mai cu seama de prieteni. ªtia ca l-au tradat cu totii, dar macar nu îi stia chiar pe toti, pe toti si atunci, ca si acum îi stie numai Bunul Dumnezeu.Cezar Ivanescu a luptat cu disperare, arzând ca o flacara, pentru cei morti, pentru cei morti de tineri, pentru cei uitati, pentru cei damnati si si-a luat asupra sa povara cavalereasca a tuturor luptelor. A fost în permanenta tradat, lucrat, urât exact de acesti asa-zisi prieteni pentru care si-ar fi dat si viata.Cezar Ivanescu a fost obligat la vârsta de 66 de ani sa declare greva foamei doar pentru a obtine o declaratie din partea domnului Nicolae Manolescu cum ca la sediul USR nu a sosit niciodata nici macar o înstiintare din care sa rezulte ca Cezar Ivanescu ar fi fost invitat vreodata sa-si consulte dosarul la sediul CNSAS sau oriunde altundeva. Cezar Ivanescu a murit fara a primi macar un raspuns, fara a-si vedea dosarul, fara ca vreo institutie a Statului Roman, Democrat, European, sa-i dea de stire ca ar fi luat nota de petitiile domniei-sale. A trimis scrisori deschise, cu numar de înregistrare atât domnului Nicolae Manolescu – presedintele USR, cât si domnului Traian Basescu, presedintele României, garantul respectarii Constitutiei. Nu a primit raspuns. Timpul legal s-a scurs, 30, 45 de zile, Cezar Ivanescu a murit. A murit în conditii inumane, total neclare, chinuit, dupa ce cu doar cateva zile în urma se intorsese dintr-o vizita triumfala în Albania, tara de origine a mamei sale.Acuzatiile profund nedrepte lansate în 29.01.2008, neprobate nici macar printr-o virgula l-au urmat pe Cezar Ivanescu chiar si dupa moartea sa, în ferpar. Asa-zisii ziaristi, zelosi si neinformati, au preluat falsele informatii si, în locul unui text elogios, normal în cazul disparitiei unei personalitati de o asemenea anvergura intelectuala si morala, am fost nevoiti sa citim enunturi mincinoase, denigratoare, în cel mai bun caz texte cu tenta gri. Desigur, chiar si dupa moartea profund tragica si ciudata, Conducerea Uniunii Scriitorilor din Romania nu a luat nota, nu a considerat a fi uman, elegant si necesar sa transmita presei un Comunicat oficial care sa aduca clarificarile necesare si sa puncteze dramatismul situatiei. Un asemenea comunicat nu ar fi denotat altceva decât respectarea Statutului USR, Cezar Ivanescu fiind membru al USR si membru în Consiliul USR… Din tot ceea ce prin forta lucrurilor a ramas în manuscris rezulta în mod zguduitor cat de mult a suferit Cezar Ivanescu ca urmare a acuzatiilor „pe surse” la care a fost supus din 29.01.2008. Într-un fel cumplit moartea sa a început atunci când expus, la varsta senectutii, acestor acuzatii nedrepte si neîntemeiatea fost nevoit sa suporte un adevarat atac mediatic în locul recunoasterii binemeritate, atât a valorii sale ca autor de geniu, cât si a valorii sale ca model uman, de existenta exemplara. În numele dreptatii în cazul Cezar Ivanescu va trimit un scurt pasaj dintr-o ultima scrisoare care îi era adresata domnului Nicolae Manolescu – presedinte al USR…„Ceea ce ma intereseaza aici este sa va fac evidenta situatia grotesca în care am fost pusi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine si comunicare al USR: dupa primele anunturi murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine si comunicare al USR (ca si toti semnatarii stirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia sa acceseze site-ul CNSAS si sa vada ca în 2008 nu este nici un comunicat de presa oficial (nu s-au tinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanta de urgenta Nr. 1 din 6 februarie 2008; concluzia logica: de la agentia de stiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, si pâna la ultima publicatie amarâta sau post de televiziune (Otv de exemplu) si pâna la si mai amarâta noastra USR, toate se fac complice la actiunea de linsaj mediatic exercitat asupra-mi timp de o saptamâna: a trebuit sa declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 1200, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marti, 5.02.2008, Comitetul Director al USR sa dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 si 2) si fara vreo interventie din parte-mi; a trebuit sa declar greva foamei la 66 de ani pentru ca traiesc într-o tara de criminali: o vor plati, sper… Pentru saptamâna de teroare suportata cu viata mea…”.Moartea poetului de geniu Cezar IvanescuPoate ca moartea poetului Cezar Ivanescu, poate ca aceasta moarte suspecta si profund dramatica a poetului de geniu Cezar Ivanescu, cauzata în principal de o culpa primordiala, de natura morala, nu se va dovedi a fi fara consecinte… Am dori ca urmarile sa fie în mod special unele de transfigurare profund crestina, de asanare morala si de sensibilizare a societatii civile. Drame totale se petrec în preajma noastra zilnic, minut de minut, si chiar daca nu sunt în mod direct ale noastre ar trebui sa ni le asumam daca nu din empatie, fie macar dintr-o decizie matura si constienta, pentru a nu deveni o societate dezumanizata, guvernata de o lipsa totala de repere morale, în fapt o societate fara de viitor.

Concluzii. Culpe criminale: morale, medicale…

Nascut in ziua Schimbarii la Fata si mort in Joia Mare… Dintr-o operatie care ar fi trebuit sa fie banala (de hemoroizi),intr-o clinica particulara din Bacau [clinica Palade], ca urmare a unui sir continuu de culpe medicale s-a ajuns la acest final cumplit. Totul a fost cauzat de incompetenta medicilor, de lipsa lor de reactie,de faptul ca se pare ca a fost supus operatiei inainte de a fi sosit rezultatulanalizelor, fara ca macar sa i se faca o minima verificare dpdv cardiologic(aceasta este o culpa de natura penala, dar in Romania este aproape imposibil de dovedit pentru ca se musamalizeaza totul),de faptul ca, ulterior, i-au gresit si diagnosticul, tratandu-l in mod superficial de embolie pulmonara,cu toate ca suferinta sa era de natura cardiaca, ca nu l-au transferatimediat la Iasi, tinandu-l la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau fara sa anunte familia, ca nu i-au facut nici macar o ecografie a inimii pentru a vedea de ce sufera, nemaispunand de grava eroare de a-i face anestezie generala…