Archive for ‘colaborationistul bartolomeu anania’

septembrie 3, 2007

Mitropolitul turnător Bartolomeu Anania nu vrea la CNSAS. Penibil

Mitropolitul Bartolomeu despre convocarea la CNSAS
DECLARAŢIE DE PRESĂ

La 31 august 2007, pe când mă aflam într’o staţiune balneară pentru îngrijirea sănătăţii, am declarat postului de Radio România Actualităţi că nu primisem nici o invitaţie din partea CNSAS, fără să ştiu că un astfel de document era pe drum. În seara zilei de sâmbătă, 1 septembrie, când m’am întors acasă, am găsit adresa CNSAS cu nr. P 4876/07 din 29 august 2007 prin care eram informat că „la cererea Forumului Civic Românesc, vă invităm să vă prezentaţi la sediul nostru […] în data de 03 septembrie2007, ora 12.30, în vederea audierii de către Colegiul C.N.S.A.S. Vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră la numărul de telefon…”. Semnează preşedintele Ladislau-Antoniu CSENDES.
Doresc să-mi exprim trei nedumeriri:
1. În realitate, eu nu sunt invitatul CNSAS, ci al unui ONG, căruia o venerabilă instituţie de stat se grăbeşte să-i stea la dispoziţie.
2. O astfel de invitaţie, adresată şi altor colegi din Sfântul Sinod şi lansată în preajma zilei când Biserica Ortodoxă Română urmează să-şi aleagă un nou patriarh, poartă toate semnele unei inadmisibile imixtiuni în treburile interne ale unei instituţii autonome.
3. Ca fost deţinut politic, refuz să cred că „invitaţia” CNSAS, care, practic, îl somează pe un om cu numeroase răspunderi publice să se prezinte de urgenţă pentru „audiere” la dată precisă şi oră fixă, poartă în ea rezonanţa sinistrelor vremi când puteam fi scos din celulă oricând, ziua sau noaptea, şi purtat prin besna ochelarilor negri spre a fi audiat de către anchetatorii Securităţii.
† BARTOLOMEU AL CLUJULUI