Archive for ‘crime securitate’

februarie 4, 2010

Sprijin pentru Marius Oprea!

octombrie 8, 2007

Părinţii au trebuit să le sape gropile copiilor. Noi amănunte despre crimele de la Spermezeu

În numărul anterior al ziarului am prezentat raportul Institului de Investigare a Crimelor Comunismului care a finalizat cercetările crimelor de la Spermezeu.
În 9 martie 1950 au fost omorâte prin împuşcare 6 persoane pe nişte dealuri de la marginea satului Hălmăsău, comuna Spermezeu, de către o trupă de soldaţi aparţinând securităţii. Motivul oficial a fost că au refuzat să se prezinte la încorporare. Patru dintre cei împuşcaţi, Pop Ioan, Cristurean Vasile, Căienar Simion şi Căienar Valer aveau vârste între 16 şi 20 de ani. Ei au fost executaţi pe malul drept al unui pârâu, Valea Rea , iar pe culmea unui deal au fost înmormântaţi în aceeaşi zi de către părinţii lor, care au fost aduşi cu forţa şi obligaţi să le sape gropile.
Ceilalţi doi, Petruţ Constantin din satul Negrileşti, considerat dezertor din armată, fiindcă a venit în permisie şi nu s-a mai întors la unitate şi Burzo Gavril din Hălmăsău, de 67 de ani, care îl adăpostise pe Petruţ, au fost executaţi tot în aceeaşi zi, pe vârful dealului Şasa-Poieni, la o distanţă de 6 km de Hălmăsău. Înainte de a fi omorâţi au fost puşi să-şi sape singuri gropile.
După Revoluţie, în 1992, după intervenţia rudelor, osemintele celor patru au fost mutate în morminte noi, pentru a fi mai bine protejate de apă.
Pentru părinţii şi rudeniile celor decedaţi aceste amintiri sunt un coşmar. Unii nici nu mai vreau să-şi aducă aminte de ce s-a întâmplat atunci. Cu mare greutate povestesc, şi o fac vorbind mai mult despre persoana dragă dispărută decât despre întâmplarea propriu-zisă.
Am reuşit totuşi să vorbesc cu una dintre surorile lui Pop Ioan, Elisabeta Molnar. ” Eu eram mai mică pe atunci, sora mea Nazarica care a fost a doua după Ion ar fi putut să spună mai multe, dar din păcate a murit… Aveam vreo 8 ani şi eram la şcoală în Halmăsău. Şcoala se afla pe un dâmb, aproape de căsoiul unde ei au fost prinşi. Numai şcoală nu se făcea, că lumea era învrăjbită şi vorbea despre cei împuşcaţi în noaptea trecută: de Ioan al lui Maxim, poreclit Buglea, fratele meu, de Cristurean al lui Todor, zis al Logofestului şi de verii Căienar ai lui Hurlup. Am stat ce am stat la şcoală şi în drum spre casă m-am întâlnit cu Moldovan Melente care era pe la armată ceva ofiţer, şi care se pare că i-ar fi turnat la Securitate pe cei împuşcaţi. “Tu, să meargă tată-to după cureaua şi şapca lui Ion. Şi după poze”, mi-a zis mai mult în bătaie de joc. Nu o să-l uit cât trăiesc. S-a dus tata, că era la plug, şi adus şi cureaua şi pozele care erau în curea. Şapca toată era găurită de gloanţe… Părinţii mei au păstrat foarte mult timp aceste obiecte ca pe nişte lucruri sfinte. Cred că şi poza asta ce v-o dau este din cureaua lui. Ion era cel mai mare dintre noi şapte, că mama atunci era gravidă. Era un băiat deştept, ştia bine ungureşte şi desena pe toţi pereţii numai biciclete. Poate îi plăceau. Au fost îngropaţi de către părinţii lui Căienar. Fiind întrebaţi cine sunt cei doi, ei, săracii, au spus că nu-i cunosc. Ca să nu le facă probleme părinţilor şi nouă. După Revoluţie ne-au chemat la Cluj şi la Poliţie să declarăm cum a fost. Aşa am declarat cum vă povestesc şi dumneavoastră. Nouă nu ne prea place să pomenim de această minune ce a fost atunci”, mi-a declarat Molnar.
Am mai discut despreVasile Cristurean, tot ucis atunci, cu Ioan Cristurean: „Bunicul meu Todor mi-a spus că unchiul Vasile avea numai 16 ani când a fost împuşcat. A fost o mare durere pentru el şi familia lui”.
„Eram copil şi eram vecini cu familia soţiei mele. Îl reţin foarte bine pe Ion, că tata i-a dat nişte bani împrumut. Numărau pe ungureşte. Când i-a împuşcat eram la plug cu tata că era primăvară. A trecut un om şi ne-a spus că o mare minune a fost azi noapte. L-a împuşcat pe Ionu lui Maxim a lui Buglea. De ce a trebuit să-i împuşte ca pe nişte câini? Dacă le-a pus cătuşele, să-i fi dus la închisoare, nu să-i omoare. Şi Moldovan Melente a ieşit la pensie colonel. Faceţi bine că scoateţi la lumină aceste lucruri. Ei au murit ca nişte eroi.”, a completat cu indignare în glas Dănilă Molnar, soţul Elisabetei şi cumnatul lui Ioan Pop.
Aurelia VLASIN
(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)