Archive for ‘erotica’

iulie 11, 2009

Zilele mele cu Renata. Roman. Cap. 7- 8

7

Renata stătea numai în tricou în cadrul uşii. Îi vedeam părul pubian de culoarea petrolului. Des, ca de oaie, de la anus până aproape de ombilic. De pe tricou surâde Mickey Mouse. Renata are dinţii albi, cu o strungăreaţa deasupra, prin care poţi să bagi un pix mai subţire. Şi-a ridicat tricoul şi-a început să-l mişte ca şi cum i-ar fi cald. L-a rulat deasupra sânilor. Ţine textila cu o mână.
– Sărută-i!
Îi miros sfârcurile. Îmi vâr limba şi în ombilic. Mă prinde delicat de urechi, tricoul se lasă pe coapse, şi mă apasă. Sunt nevoit să îngenunchez. Îşi împinge în faţă abdomenul puţin bombat. Mă trage de la ceafă spre pizdă. Vrea să-i dau limbi. Îi dau.
– Dezbracă-te!
Mă împiedic în chiloţii cu ancore albastre, largi, stil AZP. Aparat de Zăpăcit Pula. Surâde. Îmi mângâie părul, faţa, îmi respiră cald în ureche. Îmi dă în joacă o palmă peste fund. Ajuns în fotoliu, zăresc părul Renatei între picioare. Capul ei parcă mi-a crescut pe penis. Mă imaginez pe un fel de poligon şi amigdalele ei sunt ţinta. Golindu-mă, văd ţinta căzând. Atinsă cam repede. Am terminat cam repede. Degeaba am încercat să suprapun peste imaginea poligonului ştiuleţi de porumb, şuruburi, chei franceze, guguştiuci, bidoane de benzină ca să-mi înfrânez scurgerea.
Renata şi-a şters buzele de buzele mele. Mi-a vârât limba în gură.
– Ai ceva de băut, ca să alunece?
Am terminat câteva beri şi, observând cât e ceasul, după orologiul de pe perete, a început să se îmbrace. O aştepta soţul, o aşteptau copiii.

8

Mi-am luat caietul în care scrisesem: “Dacă minciunile dintr-o viaţă s-ar transforma cine ştie cum în apă, camerele noastre ar deveni sicrie cu înecaţi în oraşele ce şi-ar arde ultimele lumini în străfunduri, până ar dispărea rând pe rând bulele de oxigen, ca şi speranţa într-un mâine, la adâncime. Dacă până acum n-am reuşit să învăţ să mint acceptabil, n-o s-o fac nici acum.” Era începutul romanului pe care-l aveam în cap. Rândurile le-am aşternut de-o vreme şi m-am împotmolit. Nu aveam habar despre ce-o să urmeze. Pe ultimele foi ale caietelui am creionat trăsăturile personajelor. Succint. Treaba nu se lega. Nu simţeam un suflu care să mă împingă la scris. Aveam prea schematic totul. Mă gândeam să găsesc şi amănunte relevante, care să însufleţească scorneala. Aveam îndoieli că o să am forţă pentru o structură de amploare. Mă devora îndoiala până mi se contracta stomacul. Povestirile erau una, romanul altceva, regatul şi împărăţia. Mariuse, îmi spuneam, scutură-te de lene. De lenea în care mă simţeam excelent. Niciodată n-am fost harnic, întotdeauna am speculat, am găsit scurtăturile, cu succes, e drept. Nu reuşeam să mă concentrez, să-mi imaginez secvenţial story-ul, ca şahistul care îşi calculează înainte câteva mutări. Mă întrebam dacă am trăit destul ca să pot scrie veridic, dacă am suficientă experienţă de viaţă, dacă nu sunt prea necopt, cu coaie încă de piţigoi. Şi-mi dădeam seama că şchioapăt, că n-am acumulat suficient, dar consideram că pot să compensez inteligent din lecturi şi din filmele văzute. Sunt mort după filme, câteodată am urmărit şi 24 de ore neîntrerupt filme. Până mă usturau ochii şi se închideau şi dacă aş fi pus scobitori între pleoape, ca în Tom şi Jerry. Nu vroiam să ratez, să-mi iasă o balegă ca multor altor scriitori, paralelă cu viaţa. Vroiam ca cititorul să simtă fumul ţigării când un personaj fumează sau mirosul ciorbei când acelaşi personaj mănâncă la prânz.
Mi-am aprins un chiştoc din scrumieră. Am rămas fără ţigări. Afară auzeam cum se fugăresc două mâţe. Iar împrăştiau gunoiul din container.

iulie 3, 2009

Zilele mele cu Renata. Roman. Capitolele 3- 6

3
A plecat mai încolo la un sanatoriu pentru cei cu depresii. M-am dus s-o vizitez şi ne-am închiriat o cameră la hotel pentru o sâmbătă şi duminică. Am intrat în camera de unde n-aveam să ieşim o secundă două zile după ce ne-am luat de mâncat şi de băut. Salamuri, conserve, pui la rotisor şi altele, şi şampanie, şi vin, şi lichior. Mi-a arătat cu degetul inelar unde să-i pun gura pe sex, să nu-i uit anusul pe care-l atingeam cu vârful nasului, şi-mi introducea cu grijă şi mie un deget în anus, şi-mi tot săruta sexul, îl săruta, şi-mi spunea patetic s-o fut în ambele locuri “până cade tencuiala”. Dacă tencuiala n-a căzut până am predat camera, sexul meu a devenit dureros şi mic şi Renata şi-a pus o batistă îmbibată cu apă între picioare. Nu ne-am spălat decât luni dimineaţa, aşa a vrut ea, şi-i simţeam mirosul sexului pe mustaţă şi pe barbă. Renata parcă s-a înălţat, faţa i s-a destins, parcă era mai dreaptă, parcă era alta.- Şi cu soţul tău faci toate acestea?- Cu tine fac ce vreau, mi-a replicat, nerăspunzându-mi de fapt. Când zic să-mi mănânci sânii, mi-i mănânci!A stat trei săptămâni la sanatoriu. Între timp am scris şi i-am exasperat cu telefoane pe redactorii a două ziare care publicau şi pagini cu literatură. I-am bombardat cu proze. Eram nerăbdător să fiu publicat. Cât mai mult. Cât mai repede. Discutam zilnic cu Anton, un critic literar talentat şi guraliv, şi cu Corin, dramaturg în devenire şi as al gafelor mereu. Cu munca, alta decât scrisul, eram în relaţii ideale. Nu mă deranja, n-o deranjam. Părinţii îmi subvenţionau talentul. Aveau de unde, cu firma lor de construcţii care scotea bani pe bandă rulantă. Nu prea ieşeam din apartament. Doar după ţigări, ziare şi băutură. Şi la întâlnirile cu cei doi. Maică-mea îmi aducea mîncare tot la trei zile. Uram să gătesc. N-am gătit niciodată. Nu m-a lăsat nici babacul, în pofida mamei care vroia să mă înveţe. Zicea că doar homosexualii îşi pierd vremea în bucătărie. Nu l-am contrazis, deşi aş fi putut să ridic obiecţii. N-avea sens dacă gândirea tatei lucra în favoarea mea.
4
Un fiu iubitor
Am devenit un capsator. Fără umplutura revărsată a vorbelor în foşgăiala cearceafului de pe canapea, prisositoare. Eram direct cu femeile, vroiam să le regulez sau să fiu regulat de ele. Îmi plăceau şi cele care căutau nota cu diapazonul. Ca apoi să se înalţe pe penisul meu ca şi cortul unui circ. Un circ fără clovni, totuşi, fiindcă aveam umor cât o roabă uitată în ploaie de zidari. Nu-mi plăceau cele hlizite, cu fiţe şi pănglicuţe, căutat dichisite. Nu-mi plăcea să fiu minţit şi nici să mint. De cele cu care mă culcam. În rest era altă mâncare de peşte. Dacă Oana avea vergeturi, nu i le sărutam fals extaziat, nu împingeam cuvintele ca pe un călcător care nivelează încreţiturile doar ca s-o amăgesc. Dacă Monica sărea calul cu băutura, îi mai turnam. Dacă Ana se lamenta că i-am rămas copiii singuri acasă, îi răspundeam că nu eu i-am făcut, însă cu Viorica era altă învârteală. Era surdo-mută. De fapt, cu Viorica m-am înţeles cel mai bine, şi ce minunat ar fi ca femeile să fie ca Viorica! Mă simţeam deosebit când îmi făceau des cadouri. Şi eu le făceam, dar mai rar. Cămăşi, cravate, ba o excursie în străinătate şi mărunţişuri- ele. Eu- flori şi dulciuri, invariabil, dacă nu pun la socoteală varietatea lor, de era iarnă sau vară sau mărcile ciocolăţilor şi a bomboanelor. Mă simţeam tihnit că erau nepretenţioase şi practice. Monica îmi gătea de trei ori pe săptămînă, Ana deretica odăile, Viorica spăla rufele şi farfuriile şi cu Monica mă îmbătam. Nu le futeam la fiecare întâlnire. Se cerea o dozare a resurselor, şi nici una nu ştia de celelalte, şi-mi forţam imaginaţia să le programez în dormitor ca să nu se întâlnească. Nici uneia nu i-am permis să vină neanunţată şi nici eu nu le făceam vizite. Nu aveam chef să risc, toate fiind căsătorite.Pe atunci locuiam cu maică-mea, Angela, într-un apartament. Lumea ei se reducea la integrame şi la mersul la biserică. Cu cinci ani în urmă, tatăl-meu a avut bunul-simţ să moară după o viaţă de beţiv. Mama şi-a făcut un obicei să iasă zilnic din casă de la 5, 30 la 7 după-amiază. Dădea un tur al centrului oraşului şi se oprea în biserică la slujbă. Altădată nu ieşea. Şi de la 5, 30 la 7 erau programate şi femeile mele. Aveam 23 de ani şi Angela n-avea habar de existenţa lor. N-a avut câţiva ani. Mă felicita că gătesc, că fac curăţenie şi-i mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat un fiu exemplar. Mă bucuram s-o văd fericită. M-a lăudat în biserică şi popa a ţinut să mă cunoască.
5
Despre pictură şi altele
Nadia Lazăr a fost frumoasă şi decomplexată e şi acum. Ca la 40, la 35, acum- la 72 de ani. O poţi compara cu o tabachieră, minionă, cu şolduri late, mereu cu un Schnautzer uriaş negru în lesă. Că ea poartă câinele sau animalul o poartă pe ea, e o discuţie aparte. La fel ca în urmă cu 10 ani, când un fotograf a surprins-o în parcul din Deania. Fotografia a luat premii la concursuri. Pe merit. Hârtia fotografică a reţinut parcă inseparabilitatea celor doi. Pe vremea aceea Fuly era un căţeluş. Nadia cumpără zilnic ziare, îi plac tabloidele, dar şi săptămânalele cu ţinută intelectuală, iar dimineţile şi le scurge citindu-le, la un ceai şi un lichior pe terasa “Fortuna”. De obicei, singură.- Voi, tinerii, nu ştiţi să trăiţi, mi-a zis când aveam 30 de ani şi ea 62.- Adică?- Nu ştiţi ce vrea o femeie. N-am replicat, e drept că nu mă puteam lăuda cu femeile mele, care toate au excelat în talentul de-a mă părăsi. Nu ştiam încotro bate. Nici nu eram aşa de familiarizaţi unul cu altul ca s-o întreb. Şi vârsta ei îmi impunea rezerve.- Sorine, ţi-a înghiţit pisica limba?, a continuat.Terasa restaurantului “Fortuna” era goală, dacă nu ne puneam la socoteală pe noi. Nadia a dat să-mi povestească despre viaţa ei, despre mulţumirile pacienţilor pe care i-a salvat de la moarte, când a lucrat ca doctoriţă. N-o prea întrerupeam. Am început să ies din amorţeala provocată şi de căldură, era un iulie dat dracului, când la urechi mi-a ajuns că-i plac picturile mele. – Peisajele sunt extraordinare, s-a avântat, totuşi nudurile m-au lăsat fără cuvinte. De ce pictezi îndeosebi nuduri de femei mature?- Aşa s-a nimerit, am încercat să fiu convingător, şi nu prea eram. Doar nu era să-i mărturisesc că pe respectivele modele le plăteam mai ieftin.- Oare?- Oare ce…?- Mă minţi. Dai impresia că mângâi cu tuşele. Culorile nu mint. Sunteţi mai conformişti ca noi, generaţia mea. Am fumat vreo 5 ţigări până Nadia mi-a demonstrat că se pricepe într-adevăr la pictură. La ultimele fumuri, am realizat brusc că poate nu se înşeală, iar eu am lucrat fără să-mi dau seama, în viaţa reală sărind ca un purice de la o mucoasă la alta, neselectiv. Sătul de nicotină, am mai ascultat cum a avut Nadia fustă mini prin anii ’70 şi altele dintr-un timp în care nu mă regăseam. – Erecţie, insurecţie!, a trântit, buimăcindu-mă. Sunt vorbele de pe atunci ale unui tip, Raoul Vaneigem. Revoluţia sexuală, mişcarea hippy…- Mă scuzi, mi-e cam foame. O întind la masă. Era către prânz şi am auzit cum îmi chiorăie maţele. Nu mă entuziasma perspectiva frigiderului de acasă, fără nimic gătit în el. De salamoase şi brânzeturi eram sătul.- Hai la o ciorbă de burtă, am auzit. Ştii, nu deranjezi, sunt singură. De fapt, ştii, nu?Astfel am ajuns prima dată în apartamentul Nadiei Lazăr. Şi, nimic de comentat, ciorba de burtă a fost super. Am mâncat pe lângă ciorbă şi o duzină de ardei iuţi, deşi eram conştient c-o să mi-i amintesc când o să vegetez pe toaletă. De mult timp nu mai zic “mă doare-n cur” ca alţii, când nu-mi pasă de nuconteazăce. Nadia n-a avut stare, toată zâmbete după zâmbete, şi la plecare m-a mângâiat pe păr. Arăta valabil. Iar excitarea provocată de mângâiere nu m-a lăsat până n-am revenit duminica următoare.Astfel am ajuns să golim trei butelii de vin şi să mă îmbăt. Astfel am ajuns să mă dezbrace, să se frământe deasupra mea, să-mi sărute bara de la doi pe care înainte a acoperit-o cu smântâna rămasă posibil, în frigider, de la ciorba de burtă. – Dă-mi nişte limbi, m-a rugat.Astfel am adormit în patul ei mare, cu cearceafuri de satin. Astfel, la trezire, n-a observat că nu mai dorm, am zărit capul lui Fuly lingând smântână dintre pulpele ei albe. Astfel ţin minte cum am ieşit la repezeală din apartament, dar prefer să nu detailez. Mi-a rămas în memorie tencuiala căzută de pe casa scării.De atunci nu mă mai ating de smântână. Nici nu mai suport câinii. Astfel am fost nevoit să recunosc că sunt un vicios cu limite. Deşi gândul la ea mă furnică, totuşi. Nu-mi este indiferentă. Din acea vreme n-am mai schimbat nici o vorbă cu Nadia. O ocolesc. Am mai primit scrisori în care-mi lăuda vreo expoziţie. Nu i-am răspuns la niciuna. Prefera tot nudurile de femei mature.
6
Povestirile “Despre pictură şi altele” şi “Un fiu iubitor” Renata le-a citit în “Observator”, un ziar non-conformist. – De asta-mi eşti, Marius?- Ce te frământă?- Nu, îmi plac. Da’ tu nu eşti capsator, cum spui. Eşti capsat.- N-are rost s-o bălmăjim. Sunt povestiri. Ficţiuni. Nu sunt futingurile mele, nici mascate. – Nici n-am crezut. Nu-s proastă. Te-am găsit ca o coală albă de hârtie. Totuşi, atitudinea din ele este de reţinut.- Că-mi place să mă fut. – Ai potenţial. Imaginaţie. Nu experienţă…- Şi-o să mă alfabetizezi, specialistă în molecule, te-ai decis să te sacrifici.- Râzi tu, râzi… Nu mă dau în vânt după lucrurile intermediate. Literatura e ca sexul cu prezervativ, nu e 100% viaţă. De ce să scrii când poţi să trăieşti?- Îmi risipesc viaţa, zici. Dar mă ia mama dracului dacă nu scriu. Nu ştiu să fac altceva. Nici n-am chef. Scriu doar când nu mai pot, nu cu program, când nu mai pot. Aşa, când nu mai pot…- Şi cu dreptul ce faci? Te-ai înscris la facultate doar de ochii lumii?- Pentru diplomă.Renata s-a dus până în bucătărie. O auzeam cântând: bam- bam- bam- tam- tam.- Unde-i cafeaua, punga?- Pe raftul de la mijloc.Renata se pricepea la cafea. I-a ieşit de poveste.- Să alimentăm animalul şi vedem.- The animal Mariusescu este gata de acţiune. Ar merita să te iau de nevastă pentru cafea, dacă n-ai fi deja proptită. – Tu scrie. Altfel nu te mai recunosc. Eşti un diliman cu talent.- Îţi place? Hai în pat. Am o bombă în pulă.Renata a deschis uşa de la camera mare şi nu ştiu ce-a făcut. M-am trezit doar cu un chiloţel turcoaz aruncat pe faţă.-Trezirea!, mi-a zis.

iunie 9, 2009

Zilele mele cu Renata- roman, cap. 1 şi 2

1

M-am gândit mult să scriu despre Renata. Şi-am amânat poate din stânjeneală, dacă nu din pudoare. Aveam 21 de ani şi singura mea experienţă sexuală era masturbarea. Nu-mi mai amintesc cum am întâlnit-o şi am intrat în vorbă, s-a întâmplat oricum la spital, unde eram internat. Ţin minte ca prime cadre că eram amândoi în sala de gipsare, pe jos, pe o saltea, goi şi cu lumina stinsă. Am aranjat cu un prieten asistent. Vedeam lichiorul din pahare de la becul de pe stradă, o spălătură rubinie şi foarte dulce.

– Să nu vină cineva, zise.

– Nu sunt operaţii în seara asta şi uşile sunt închise.

– Dacă află cineva o să fie scandal, Mariuse, bărbatu` mio nu ştiu ce ne-ar face.

Eram transpiraţi. Sânii ei erau ca două pipe cu acoperitoare pentru ploaie şi vânt. Tari. Nici mari, nici subnutriţi, fix de-o erecţie antologică.

– Te doare operaţia?

– Nici a medicului, nici a ta, Renata.

A observat desigur cum mi-am strâmbat buzele. Mă supăra în dreapta abdomenului, de unde doctorul Cesereanu a avut talentul de a-mi scoate apendicele. Şi de-a mă pricopsi cu infectarea rănii.

– Nu te las să mai bei! Eşti nebun, cu antibiotice…

Dacă la partea cu nebunul n-am contrazis-o, la cea cu băutul am contrat:

– Mi-am plimbat doar o idee de poşircă pe cerul gurii. Nu mă fute la cap, nu-mi eşti nevastă.

Renata m-a mângâiat pe obraz şi, brusc, mi-a tras o palmă.

– Nu sunt curvă. Cât eşti cu mine, nu-ţi dau voie să vorbeşti aşa.

Şi, tot brusc, s-a aplecat. Şi mi-a luat sexul între buze. Şi-a scuturat părul negru pe umeri, m-a privit în ochi şi iar m-a pălmuit. Şi iar s-a concentrat asupra juniorului meu, parcă s-ar fi temut să nu piardă ceva.

Dacă n-am uitat cele descrise, curios, mi s-a şters din memorie cum m-am culcat cu ea. Etapele prime, mişcările, pierderea virginităţii mele. Reţin doar că mi-a cerut să-i ejaculez pe burtă. Se temea să nu rămână gravidă. Spema a rămas ca un vierme spre ombilic.

Prima mea noapte cu Renata s-a încheiat înainte de schimbul turelor asistentelor, dimineaţa devreme. Ea era beată şi radioasă, eu extenuat. Ea a plecat acasă, eu m-am întins în patul din salonul de la chirurgie. În ziua aceea am fost treaz doar la vizită, când doctorul Cesereanu a clătinat dubitativ din cap, şi când mi s-a schimbat pansamentul. Mâncare mi-a trebuit abia seara.

2

Când am reîntâlnit-o pe Renata eram aproape beat şi june scriitor debutant. Mi-au apărut în acea zi o povestire într-o revistă literară. Era într-o joi. De fapt, a venit la mine. După ce i-am dat un telefon agitat de parcă eram acoperit de furnici roşii. N-aveam stare, mă simţeam talentat, extraordinar. De surescitare, eram numai penis. Unul de 1,70 metri, de 90 de kilograme, gata de erupţie.

Aveam noroc, babacii mi-au cumpărat un apartament. Într-un bloc ca vai de el, la etajul 3. Lovit de bombe, ai zice. Însă eram mândru că aveam propriul “acoperiş deasupra capului”, cum scriu destui gazetari tembeli.

– Ce vrei?, m-a luat de la intrare.

I-am luat mâna şi i-am pus-o pe şliţul pantalonului. A râs. M-a împins din antreu spre cameră.

Renata era operatoare chimistă la o fabrică de celuloză şi hârtie, avea doi copii şi zece ani peste mine. Başca un soţ şofer de TIR. Cu greu îţi puteai da seama că era ţigancă. N-a spus-o decât mai târziu, dar am simţit-o, se rotunjea în ea ca un balon satisfacţia că era prima femeie cu care m-am culcat.

– Ai ceva de mâncat prin hrubă?

I-am arătat frigiderul ticsit de băuturi şi doar cu două conserve de heringi stinghere.

– Cu heringii îţi îmbeţi şi foamea, a spus, şi-a început să scoată dintr-o geantă bucăţi de carne de porc şi nişte mici vidaţi, la tavă.

– Prefer micii, i-am zis.

– Prima dată mâncăm, apoi vedem… Depinde cum te comporţi.

Am ras 5 mici, ea 4. Şi împreună două butelii de vin.

– Eşti un mucos obraznic. Trebuie să te educ.

– Şi tu o călugăriţă, aha…

M-a apucat râzând de bărbie şi m-a sărutat. Subbraţul îi mirosea a deodorant de-al meu. Pe lângă să se pişe, cu asta s-a ocupat în baie, cu spray-atul. S-a dus până în camera mică şi-a început să mi se uite printre lucruri.

– Ce naiba cauţi? Cine te crezi?, am repezit-o.

– Gura.

Am cuprins-o pe după umeri şi-am zgâlţâit-o. S-a întors şi m-a sărutat. După, mi-a pus un deget pe buze.

– O să te modelez.

N-am băgat-o în seamă. Credeam că-şi dă importanţă. Cu fâş-fâş-ul pantalonilor de pe fesele ei crispate. Aşa i le-am numit. Trecându-şi mereu degetele prin părul buclat, lucios. Gesticulând amplu. Renata Fese Crispate.

aprilie 2, 2009

Zilele mele cu Minerva

M-am gândit mult să scriu despre Minerva. Şi-am amânat poate din stânjeneală, dacă nu din pudoare. Aveam 21 de ani şi singura mea experienţă sexuală era masturbarea. Nu-mi mai amintesc cert cum am întâlnit-o şi am intrat în vorbă, s-a întâmplat oricum la spital, unde eram internat. Ţin minte ca prime cadre că eram amândoi în sala de gipsare, pe jos, pe o saltea, goi şi cu lumina stinsă. Am aranjat cu un prieten asistent. Vedeam lichiorul din pahare de la felinarul de pe stradă, o spălătură rubinie şi foarte dulce.
– Să nu vină cineva, zise.
– Nu sunt operaţii în seara asta şi uşile sunt închise.
– Dacă află cineva o să fie scandal, Mariuse, bărbatu` mio nu ştiu ce ne-ar face.
Minerva era operatoare chimistă la o fabrică de celuloză şi hârtie, avea doi copii şi zece ani peste mine. Îi plăcea să se joace cu degetele în părul negru de pe pieptul meu, m-a despărţit impetuos de timiditate. Avea reţineri doar să nu facă multă gălăgie la orgasm, cînd nu eram în siguranţă, şi ar fi avut chef întotdeauna, se vedea după cum îşi muşca buzele când era deasupra mea, şi pe ale mele altădată. Cu greu îţi puteai da seama că era ţigancă.
N-a spus-o decât mai târziu, dar am simţit-o din prima zi, în sala de gipsare, că se rotunjea în ea ca un balon satisfacţia că era prima femeie cu care m-am culcat.
A plecat mai încolo la un sanatoriu pentru cei cu depresii. M-am dus s-o vizitez şi ne-am luat o cameră la hotel pentru o sâmbătă şi duminică. Am intrat în camera de unde n-aveam să ieşim o secundă după ce ne-am luat de mâncat şi de băut. Salamuri, conserve, pui la rotisor şi altele, şi şampanie, şi vin, şi lichior. Pe atunci nu beam tării. Mi-a arătat cu degetul inelar unde să-i pun gura pe sex, să nu-i uit anusul pe care-l atingeam cu vârful nasului, şi-mi introducea cu grijă şi mie un deget în anus, şi-mi tot săruta sexul, îl săruta, şi-mi spunea patetic s-o fut în ambele locuri “până cade tencuiala”. Dacă tencuiala n-a căzut până am predat camera, sexul meu a devenit dureros şi mic şi Minerva şi-a pus o batistă îmbibată în apă între picioare. Nu ne-am spălat decât luni dimineaţa, aşa a vrut ea, şi-i simţeam mirosul sexului pe mustaţă şi pe barbă. Minerva parcă s-a înălţat, faţa i s-a destins, parcă era mai dreaptă, parcă era alta.
– Şi cu soţul tău faci toate acestea?, am întrebat-o.
– Cu tine fac ce vreau, mi-a replicat, nerăspunzându-mi de fapt. Când zic să-mi mănânci sânii, mi-i mănânci!
În Deania, am fost cu Minerva pe malul apei, în pădure, în hale părăsite ori în construcţie. Ca să le “inaugurăm”, era vorba ei. Îi simţeam sexul pe buze cu nisip, cu bucăţi de frunze sau printre bare de fier şi saci de ciment. Luni întregi mi-aş fi tras sexul ei pe faţă ca pe o cagulă. Pe ascuns. Încercam să trecem neobservaţi, nu mergeam împreună pe stradă, unde mă stingherea. Minerva mă alinta, îmi cumpăra chiloţi ca să-i port doi într-o săptămână, şi-mi măsura penisul cu un metru de croitorie cînd era voioasă, şi trăgea încet de el, şi-l săruta ca să crească şi mai mare, obişnuia să zică. Vroia să nu-mi schimb chiloţii între întâlniri.
Încet-încet începea să mă neliniştească dacă nu e tot aşa cu soţul, că se pătrunde de mirosurile lui şi apoi vine la mine. Ca nu cumva să sărut urma sexului lui. Minerva nu nega că se culcă cu soţul, evita subiectul cu o fluturare agasată a mâinii, ceea ce mă enerva, şi i-o spuneam.
Şi într-o zi am cunoscut-o pe Maria. Avea 30 de ani şi o fiică de doi ani. Am dezbrăcat-o şi am gustat-o, şi m-a gustat, şi ne-am umplut zilele unul în altul, şi i-am cumpărat flori, Minervei nu-i luasem, şi-am realizat că e ceva în neregulă, mă întâlneam la trei zile şi cu Minerva încă. Nu eram îndrăgostit nici de una, dar ţineam la ambele. Şi ambele erau la fel de decomplexate, Maria cu sexul ca şi apa de robinet, Minerva ca bitterul fără lămâie.
Într-o după-amiază, Maria mi-a făcut observaţie că am chiloţii murdari. A aruncat-o ca şi cum ar fi ridicat mingea la fileu. Am privit petele de pe ei şi m-a cuprins ruşinea. Crunt. Mă uitam la ceas. Ridicol, în chiloţi şi cu ceasul “Pobeda” la mână, iar Maria şi-a aranjat hainele pe un scaun. Ciorapii, sutienul şi chiloţii- jos; împăturite, deasupra- fusta turcoaz şi bluza cu dantelă. Seara a sunat la uşă Minerva. Am băut un pahar cu apă dintr-o cană ciobită şi mi-am tras plapuma peste cap. Nu i-am deschis. Prima dată.

februarie 16, 2009

Buna rânduială sau o altă dimineaţă a lui Marius Iovănescu

Marius stă pe toaletă. “Doamne ocroteşte-ne, că suntem mici şi necăjiţi”, repetă cu voce tare şi în gând, ca şi ieri, ca şi alaltăieri, ca şi răs-alaltăieri. E cam puţină hârtie igienică pe sul. Are ideile lui de la care doar catastrofele îl pot abate. Nu s-ar fi întors niciodată acasă dacă uita ceva. Nu i-a ieşit bine când a nesocotit tipicul, nici când îi trecea prin faţă o pisică neagră sau un om cu o găleată goală în mână când mergea cu Mercedesul spre centrul municipiului. Iar dacă observa vreunul, întorcea repede capul, uitându-se în altă direcţie. Încerca cumva să trişeze, amăgindu-se de fapt, şi-şi impunea să uite incidentul, sperând că n-o să-şi înscrie în cont încă o zi ratată, cu ghinioane. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5, 30. Bea o cană cu apă plată pe stomacul gol, apoi o cafea şi se pune pe toaletă unde se şi roagă. Se urcă în automobil să plece la 10, după ore de lucru în biroul din mansarda casei. Singura variabilă pe care şi-o permite este între uşurare şi băutul cafelei, şi rugăciunea e prinsă pe această curea de transmisie matinală, depinde de cât de repede îi face Oana cafeaua, şi Oana prepară o cafea clasa întâia, în atâţia ani n-a reuşit să-şi dea seama cum reuşeşte, a încercat şi el cu aceleaşi mărci, cu aceleaşi proporţii, cu aceeaşi cantitate de apă rece aruncată peste caimac, cu flacăra aragazului reglată la fel, dar rezultatul era ca un contrabas pe lângă o vioară. O invidia pe Oana pentru acest talent, mai ales că prietenii îl lăudau şi pe el când le aşeza o cafea în faţă şi-i spuneau că n-au băut o asemenea cafea decât rar, că el, Marius, este şi un artist al cafelei.
Marius urmăreşte o crepătură din perete, şi gândurile şi le simte pe creier tot ca nişte crepături, dureroase, pline de vinovăţie, ”Doamne ocroteşte-ne, că suntem mici şi necăjiţi. Ce face oare Adina?”. Şi-a dat seama că îi e sete, că a omis să bea apă cum-necum. Are gâtul uscat ca un curcan înfipt pe rotisor iar pielea îl ustură.
Este un scriitor de valoare, dar el nu nu scoate ochii nimănui cu asta. Aseară a petrecut cu un critic literar. Şi cu soţia criticului, Angela, iar criticul cu Oana. Obişnuiau ca odată pe lună să-şi deschidă băierele, şi Marius n-avea decât să recunoască faptul că-i plăcea să se culce cu Angela, însă nu înceta s-o privească împovărat pe Oana după ce revenea cu criticul din dormitorul de la etaj, mânjită pe dinţi cu ruj şi cu fusta câteodată şifonată. Cu cât semnele exterioare ale vânzolelii erau mai evidente, cu atât îi deveneau ochii mai sticloşi, dar era conştient că toate au un preţ. “Oare ce face Adina?”, i se întoarce întrebarea parcă din crepătura din perete. Aranjamentul lor depindea şi de Adina, de când se hotăra să doarmă la o colegă. Ambele sunt în clasa a X-a, eminente la învăţătură. Se întâlneau întotdeauna în casa lui Marius, o moşmondeală greoaie cu 12 camere, neterminată, incomparabilă cu strâmtorarea din apartamentul lui Ovidiu, criticul. Singur garajul lui Marius ar fi încăput peste apartamentul criticului şi ar fi avut loc şi o maşină dacă ştiai s-o parchezi la mustaţă. Adina are şi un prieten, dar Marius n-a surprins-o prea entuziasmată de el. Adina ştia că el şi Oana au plecat până la Cluj, unde urmau să şi doarmă.
La 9, după ceasul său, Marius a ieşit pe uşa toaletei şi brusc s-a îndreptat pe aleea lungă spre garajul străjuit de doi pini. A uitat că azi s-a trecut la ora de vară, se grăbea când de fapt ar fi avut timp berechet. Intră pe uşa laterală şi-l izbi un puternic miros de fum de ţigară stătut. Cu piciorul drept a călcat pe o sticlă goală de votcă şi era să cadă. “Futu-i soarele mă-sii”, exclamă nedumerit. După ce-şi găsi echilibrul, după încă trei paşi o zări pe Adina goală, cu braţul unui băiat peste sâni, pe patul pe care el l-a lăsat aici. Şi-a tot spus să-l ducă în casă, dar mereu găsea câte un pretext să-şi motiveze lenea. Aveau o pătură pe ei şi dormeau. Probabil că erau beţi. Marius s-a blocat. O avea pe retină pe Adina cînd învăţa să deseneze bastonaşe, iar bastonaşele le vedea printre firele de păr blond răsfirate pe caiet, şi cînd i-a spus prima oară “tata” cu buzele rotunjite de concentrare. A devenit ca de piatră, şi piatra de pe oase îl durea, şi doar într-un târziu picioarele au putut să i se mişte, stângul, dreptul, ambele, erau şi nu erau ale lui. Şi-a realizat că iese din garaj şi închide fără zgomot uşa. Pe Oana a găsit-o în living cu o ţigară în mână. I-a povestit despre Adina. Au hotărât ca Oana să discute cu fata, ca totdeauna. Era alt aranjament al soţilor Iovănescu, Oana era cu moralizarea, poliţistul rău din filme. Orologiul de pe perete urma să bată în curând ora 10.

octombrie 21, 2008

Curvar, betiv, pe gustul meu…

Amănunte https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/21/l-a-durut-in-p-si-a-castigat/.