Archive for ‘manele’

ianuarie 2, 2009

România ţigănită

Mai trebuie ca şi ştirile să fie transmise la TV în ţigăneşte. Şi prognoza vremii. Cu puţină perseverenţă, se poate, după ce s-a întâmplat de Revelion. Şi ne mirăm tâmp că prin Europa se pune semnul egalităţii între noi şi rromi. Mă simt străin în România ţiganilor.

mai 6, 2008

Bagă!

Zilele trecute, la lansarea unui candidat la o primărie, a cântat şi Vasile Şeicaru. Am urmărit destul de atent puştimea care se înghesuia lângă scenă. La un moment dat, un puţoi sub 14 ani, într-o pauză dintre cântece, i-a strigat lui Şeicaru “Bagă!”…

decembrie 11, 2007

Doamne, ce amant mai am…

MANEÁ, manele, s.f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă şi tărăgănată. – Din tc. manì.

Este clar că din manele se fac bani frumoşi. Ca să nu mai spun că sunt convinsă că se fentează „la greu” fiscul. Dar cred ca ceea ce se cîntă la noi de fapt nu sunt manele în adevăratul sens al cuvîntului. Mă gîndeam azi că de fapt maneaua nu e dăunătoare. Nuuu… Chiar deloc. În condiţiile în care maneaua umple buzunarele unora cu euroi…. Păi se vînd manelele mai ceva ca barabulele la tarabă! Costi Ioniţă a clonat melodia lui Sting „Desert Rose” şi a declarat că s-a vîndut în milioane de exemplare şi a cîştigat mult „caşcaval”. (îmi aduc aminte de melodia lui Andrieş:
Astăzi iar, la Telejurnal,
Astăzi iar, la Telejurnal,
Astăzi iar, la Telejurnal,
Am văzut caşcaval !
M-am uitat şi la program,
Dar n-a mai apărut,
Deşi am stat
Pînă s-a terminat,
Dar n-are nimic:
Mîine iar, la Telejurnal,
Mîine iar, la Telejurnal,
Mîine iar, la Telejurnal,
Am să văd caşca-
Am să văd caşca-
Am să văd caşca-val!
Caşcaval !)
Ba, mai mult, tot el susţinea că ar trebui să mergem la Eurovision pe mîna unei manele!!! Nu zău, drăguţule! Chiar mă dădeam în vînt după aşa ceva! Cît am visat eu să ascult o manea care să ne reprezinte ţara!!! Doamne! „Ooooo, viaţa mea!”
Mă gîndesc că poate nu înţeleg eu profunzimea manelelor, versurile lor sensibile… Ştiaţi că există pe internet şi „Codul bunelor manele”? Vă spun eu dacă nu ştiaţi. Ce trebuie să facă un viior manelist? Păi să aibă nume de baştan, incultură generală obligatorie, IQ mai mic decît număruld e la pantofi, să aibă limuzină, neamuri în puşcărie, ghiuluri cît mai mari, brăţări de aur de „enşpe” carate, bani, figuri…. Apoi e musai să folosească interjecţii de genul „cicalaca-cichicea, ah, oooooh”, sau greşeli de tipul „la toţi”, „a lu’ copilu’ meu”. Iar dacă nu ştie ce e aia o metaforă de genul „sugativă-n portofel” sau „cine e baştanul, cine e jupînul”, degeaba, n-are valoare. Nu ajunge manelist! Clar! Ca să nu mai spun de accent! Obligatoriu! Apoi tre’ să aibă un videoclip nene cu barosani, maşini decapotabile cu fetiţe multe, cu buricul gol şi fustiţe scurte care să-şi agite „echipamentul” din dotare… Adi Minune zicea că ne naştem ca să cîştigăm, cică e chestie natală, de la Cel de Sus. Aşa o fi măi Adi, că prea le zici cu foc. La cîţi bani învîrte zice aşa: „Poftele mele este sa am o maşină care să aibă foarte mulţi cai putere, să fie lux în ele, ca să fie frumos, să aibă genţi frumoase”. Păi putem să-l contrazicem? Ferească Dumnezeu! Însă dacă ei îşi compun singuri versurile…. „iar am pus-o, iar am pus-o/ Vă dau clasă şi v-am spus-o/ Iar am pus-o ş-am s-o pun/ Ca să mă ştiţi de jupîn”. Acum nu garantez că au ştiut să scrie şi caligrafic… Oare nu înţelegem noi profunzimea versurilor? Sora mea spunea că despre Bacovia ştia doar că în poeziile lui întîlnim vagul şi inefabilul! O înnebunise o profesoara cu cuvintele astea în aşa măsură că a ieşit varză din bietul Bacovia. Dacă stau şi mă gîndesc cîtă profunzime e în versurile astea: „Numai iubirea ta îmi dă speranţă/ Doar tu-mi alungi tristeţea de pe faţă”, mai că mă ruşinez de ce am spus pînă acum. Simbolul dragostei eterne ce transcede caracterul spaţio-temporal al lumii este elocvent ilustrat în versul: „Parcă aş fi maimuţoiul tău de pluş”. Cîtă dragoste! Nu degeaba se laudă maneliştii „Nu-i mîncare ca sarmaua, nici muzică ca maneaua”. Păi maneliştii ne prezintă idealul feminin, dezvăluie în fiecare vers forţa femeii de a supune legilor firii şi a se dărui fără oprelişti bărbaţilor:
„Fetele din România îndrăgesc manelăria şi le place şmecheria
Blonde, brune sau roşcate vrem să le avem pe toate zi de zi, noapte de noapte
Şi dacă te trezeşti un pic ele-ţi dansează din buric
Şi te sărută şi-ţi zîmbesc o noapte întreagă…”
Şi urmează refrenul:
„Fetele se, aha, de ce
Doar de plăcere fetele se…
Cînd ai avere şi te fac să te simţi iubit
Fetele se, aha, de ce
Doar de plăcere fetele se…
Cînd ai avere ş-atunci poţi să mori fericit, fericit, fericit”. Adică de trei ori fericit. Nu orişicum… Adînc…
Cert este că toate aceste cîntece devin hituri…
Şi mă gîndeam cum ar fi ca prezentarea mea de pe netlog să sune aşa:
„Cine e stăpînul?
Cine e jupînul?
Cine e şmecherul numărul 1?
Nu mai e nevoie ca să mă prezint
Eu sunt platică, aur şi argint
Eu sunt o valoare
Eu sunt numer 1
Pe duşmanii mei nu dau nici un ban
Eu sunt o valoare cu adevărat
Eu sunt un băiat (mă rog, schimb cu fată!) super unicat
Mor duşmanii mei
M-au invidiat
Au făcut greşeala de m-au provocat
La timpul potrivit le arăt lor
Că cine rîde la urmă
E învingător”!!!
Parcă îmi vine să plîng…. dar şi să mor de rîs…
Închei apoteotic:
„Doamne, ce amant mai am
Ca-n revista Nekerman,
Toate femeile îl vor
La ele în dormitor”!!!
Eeee, vedeţi?
De fapt, cred că că punctul de intersecţie între cele două microcosmosuri se verifică, lucru deloc lipsit de importanţă, în direcţia gândirii leopardiene care este mai puţin reductibilă la mediul pur romantic. Mă refer la raporturile de analogie, îndelung studiate şi care de altfel implică şi diferenţe, între voinţa de a fi schopenhaueriană şi acea natură “cu chip jumătate frumos jumătate înspăimântător”….
(Via super Adina de pe Netlog)