Archive for ‘mineriada’

august 9, 2007

Despre vinovăţia lui Ion Iliescu în legătură cu 13 iunie 1990

C O M U N I C A T

Referitor la transmiterea către instanţa de judecată, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Dosarului nr. 74 / P / 1998, privind vinovaţii de uciderea şi rănirea unor manifestanţi în ziua de 13 iunie 1990 în Piaţa Universităţii – Bucureşti, precizăm următoarele :
1. La data de 14 octombrie 2005, procurorul Marian Manta, dispune soluţia de „Scoatere de sub Urmărire Penală” conform art. 25, raportat la art. 174 – 175 lit. b, din Codul Penal .
2. În urma acestei soluţii, Asociaţia „21 Decembrie 1989” a solicitat Parchetului General al României – Secţia Parchetelor Militare, redeschiderea acestui dosar .
3. La data de 10 aprilie 2006, Generalul magistrat Dan Voinea emite Ordinul de infirmare a „Scoaterii de sub Urmărire Penală” şi reluarea cercetărilor în acest dosar .
4. Datorită faptului că în acest dosar era implicat, pe lângă cadre militare şi Ion Iliescu, acesta din urmă atât personal cât şi prin apărători a tergiversat permanent finalizarea cercetărilor, „aşteptând parcă” soluţia salvatoare a Deciziei 610 / 2007 a Curţii Constituţionale a României .
5. Cu toate aceste oprelişti, Parchetului General al României – Secţia Parchetelor Militare a finalizat şi trimis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astăzi data de 08 august 2007, acest dosar .
6. Partea disjunsă din acest dosar, privindu-l pe învinuitul civil Ion Iliescu, a fost declinată Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General al României .
În această situaţie, Asociaţia „21 Decembrie 1989” solicită şefului Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică .din cadrul Parchetului General al României, dl. M. Iacob, finalizarea cu celeritate a cercetării privindu-l pe învinuitul civil Ion Iliescu, împotriva căruia a fost dispusă începerea urmăririi penale prin rezoluţia data încă din data de 19 iunie 2006 .
Precizăm că, Asociaţia „21 Decembrie 1989” îl consideră pe ex – preşedintele României, Ion Iliescu, principalul vinovat – coordonând personal reprimarea manifestaţiei .
Asociatia „21 Decembrie 1989″- Teodor Mărieş;
Blocul National al Revolutionarilor-George Costin

august 8, 2007

Sângele de pe mâinile lui Iliescu

Doar titlul de mai sus imi apartine. Retransmit:

„Dosarul mineriadei: Iliescu a ordonat reprimarea

autor:Dorin Petrisor
Aparut in editia din 9 August 2007, in Cotidianul

Rechizitoriul mineriadei din 13-15 iunie 1990 il indica pe Ion Iliescu drept principalul responsabil pentru decizia initiala de reprimare a manifestantilor.
Fostul presedinte sustine ca armata si-a facut datoria incercind sa restabileasca ordinea
Procurorii i-au trimis in judecata miercuri, in dosarul mineriadei din iunie 1990, pe generalii Mihai Chitac (fost ministru de Interne), Gheorghe Andrita (adjunctul sau) si Dumitru Costea, precum si pe colonelul Vasile Constantin, partea din dosar privitoare la Ion Iliescu fiind inca in lucru la o alta sectie penala.
Rechizitoriul de 80 de pagini concluzioneaza ca fostul presedinte a dispus si a coordonat actiunea fortelor de ordine impotriva manifestantilor. „E important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului Iliescu Ion. Fata de acesta, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru participatie improprie la aceleasi fapte, prin rezolutia din 19.06.2007″, se precizeaza in rechizitoriul citat de MEDIAFAX.
Procurorii considera ca „planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de articolul 82 din Decretul-Lege nr. 92/1990″. De asemenea, Iliescu nu s-a consultat cu Consiliul Militar Superior (actualul CSAT) si nu a emis nici un decret in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum prevede articolul 82 din legea mentionata.
Presedintele Romaniei a cerut telefonic la Marele Stat Major sa se intervina cu doua detasamente de militari in sprijinul trupelor Ministerului de Interne din Piata Universitatii, apoi a cerut ca armata sa intareasca apararea la celelalte obiective de stat. „Din actele dosarului rezulta ca generalii si ofiterii decidenti au stiut si au acceptat ideea ca, urmare a tragerilor cu armamentul din dotare si cu munitie de razboi, pot sa apara ricoseuri si, prin urmare, pot rezulta victime din rindul persoanelor aflate in zona”, se mai arata in rechizitoriu.
Marele Stat Major a primit ordin din partea presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului Ministerului de Interne, Iliescu transmitind urmatorul mesaj: „Informeaza pe prim-adjunctul ministrului Apararii Nationale ca pe sediul Politiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare”.
„Iliescu neaga acuzatiile
Fostul presedinte Ion Iliescu a reactionat dur la rechizitoriul procurorilor: „In primul rind, este vorba de un comunicat al Biroului de Informatii al Parchetului Militar. In acest context, nu pot face aprecieri de fond fara a fi citit rechizitoriul. Constat insa o tendinta periculoasa: incercarea de a muta atentia de la vinovatii de acte anarhice la adresa institutiilor statului spre organele de ordine care s-au straduit sa refaca ordinea”. (D.D.)”