Archive for ‘pastori baptisti informatori’

noiembrie 28, 2007

Scandalul din jurul pastorului informator Ton de la “Europa Libera” continua

Va prezint două texte extraordinar de bine scrise, primite de la un prieten. Păcat că nu cunosc autorul.

Scrisoare către domnul Ţon

Vă scriu numindu-vă „domn” pentru că apelativul de „frate” în dreptul unor anumiţi oameni sună periculos de familiar, până acolo unde aduce o nivelare intelectuală şi socială ce nu mai produce respectul necesar.
Mărturisesc sincer că nu sunt unul care poate asculta până la capăt o predică de-a dumneavoastră… Spiritul meu coleric se împacă greu cu logica argumentării dusă până la aritmeticizarea discursului, ce îndepărtează orice urmă de paradox sau frazare şocantă.
Am avut nefericirea să fim contemporani şi poate de aceea am căutat să nu vă întâlnesc niciodată… Eraţi prea strivitor pentru mine.
V-am ascultat la Europa Liberă, duminică de duminică, în acele zile când mama mea, nelăsată de tata să meargă la biserică, vă folosea predica de la radio ca singură hrană spirituală.
Aţi fost pentru un mine un sfânt din aceia pictaţi de Caravaggio, cu varice la picioare, cu unghii murdare, cu haine grosolane, sfinţi pictaţi în aşa fel încât îţi piere pofta de-a te mai ruga în faţa lor. Iar când am citit ce-a zis domnul Hurezeanu, ce v-a fost coleg la Europa Liberă, am fost mai încredinţat că am procedat bine. Sfinţii trebuie băuţi în porţii mici ca şi ceaiul de rostopască… Dumneavoastră sunteţi un învingător dacă e adevărat că învingătorii sunt foşti rataţi ce s-au supărat şi de aceea n-am să spun decât că vă respect pentru faptul că v-aţi supărat tare, ieşind din zona călduţă a pocăinţei, până la răceala negării lui Dumnezeu. Când ajungi acolo orice lucru e posibil. Chiar şi un angajament cu Securitatea…
Vă respect pentru că aţi avut puterea reîntoarcerii şi a reciclării gunoiului din suflet. În toţi anii aceştia aţi fost şantajabil şi singur şi de aceea cred că v-a fost greu.
Urăsc comunismul, dar nu pot face abstracţie de faptul că au fost slujitori neoprotestanţi care au crezut sincer în el. Dumneavoastră eraţi prea deştept ca să nu vă daţi seama că ceva e putred şi aici vă condamn pentru că aţi gândit cu inima, nu cu mintea. Exact ca o femeie…
Au fost mulţi dintre fraţii mei care au strigat şi din puţul gândirii „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus”, dar dacă ar veni din nou comuniştii la putere nici nu vă daţi seama, domnule Ţon, câţi lingăi şi pupincurişti s-ar găsi să-şi plece genunchiul, de frică sau din dorinţa parvenirii şi altor foloase, mai mult sau mai puţin vizibile.
În 1990 trebuia neapărat să se ridice în picioare toţi cei ce se făcuseră frate cu dracul şi să-şi presare cenuşă în cap. N-au făcut-o, iar cei ce-au suferit sub comunişti au fost prea pocăiţi ca să-i arate cu degetul. Generaţia de acum nu mai are dreptul moral s-o facă pentru că Marcel More zicea că el, cuvântul unor oameni care s-au tolănit comod pe cruce nu mai poate avea nici o trecere. Câtă vreme nu suntem dispuşi să plătim preţul trezirii şi suntem tari în clanţă numai în bătălii pe forumurile de pe internet este cazul să intrăm pe mucles şi să nu ne mai dăm cu părerea. Îmi spunea un pastor în vârstă că l-au bătut până a urinat pe el şi apoi l-au pus să semneze. Sigur că e uşor de apucat de guler de către cei cu laptop şi viză de SUA, ce merg să conferenţieze despre o trezire ce nu poate veni cu oameni ce au fundul tocit de-atâta stat pe scaun în faţa monitorului şi nu genunchii tociţi de rugăciune.
Atâta am avut să vă scriu, domnule Ţon. Pe dumneavoastră trebuie să vă judece alţii…
Toţi suntem vinovaţi. Unii că au făcut, alţii că n-au făcut sau nu fac nimic. Restul e o chestie de cine apucă primul piatra de jos…

A doua şi ultima scrisoare către domnul Ţon

Am crezut că prima scrisoare pe care v-am scris-o a fost suficient de clară pentru a vă asigura de dragostea şi stima mea. Din păcate trebuie să vă scriu o a doua, nu pentru că dumneavoastră n-aţi fi înţeles demersul meu prim, ci pentru că între timp am fost aspru criticat pentru ceea ce am scris, poporul drept credincios înţelegând lucrurile exact pe dos.
Sunt tot mai convins de greutatea pe care a trebuit s-o suportaţi în anii care au trecut, dar nu din partea securităţii, ci din partea celor ce fără să te înţeleagă, se reped să dea cu piatra. Ideea de a trunchia fraze nu-i de la securitate, ci de la Diavol, or ceea ce aţi trăit dumneavoastră cu scrisoarea făcută din montaj, trăiesc eu azi cu rândurile pe care vi le-am adresat.
Pocăinţa nu scuză prostia, iar coeficientul de inteligenţă se poate mări prin muncă pentru că un pocăit cult e un pleonasm.
Scriu cu deznădejde şi probabil că vor fi si ultimele editoriale pe care le scriu. Greaţa, sila şi neputinţa care mă încearcă sunt prea mari ca să mai iubesc stiloul, iar munca de a-mi traduce propriile cuvinte, pentru a fi înţelese cum trebuie, o privesc ca pe un blestem final.
V-am numit domn pentru că sunteţi un domn. Eu sunt suficient de aristocratic în gândire ca să nu încurc lucrurile. Frate sunt şi cu cei ce dau cu piatra…
Am avut nefericirea să fiu contemporan cu dumneavoastră, cum am avut nefericirea să fiu contemporan cu Lazăr Gog, Daniel Brânzei, Petrică Lascău, Paul Negruţ pentru că lucrul acesta te inhibă, te blochează şi-ţi distruge pofta de-a mai lupta pentru a intra în tagma predicatorilor.
Am avut înţelepciunea să vă preţuiesc ca pe sfinţii lui Caravaggio, ştiind că toţi în viaţă putem avea momente de slăbiciune şi cu cât înalţi mai sus piedestalul pentru un sfânt, cu atât e mai mare durerea atunci când acesta, pentru un moment în viaţă, se sminteşte.
Am scris în prima scrisoare un post scriptum, întrebându-mă retoric ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi spus lucrurile acestea în 1990. Credeam că poate exemplul ar fi fost contagios pentru aceia care astăzi încă tac sau, şi mai rău, au dus cu ei în mormânt spovedania. Dar când un frate mi-a scris că aţi făcut-o încă în perioada comunistă în Biserica din Cluj, am tăiat fraza aceea de frică să nu vă ofenseze şi v-am apreciat şi mai mult.
Când am citit cu câtă bucurie vă loveau am vrut să explic generaţiei mele că n-avem dreptul să facem asta. Am fost prea puţin în mijlocul acelor evenimente ca să le putem înţelege bine şi de aceea judecăţile noastre sunt lipsite de etică. Generaţia dumneavoastră nu are dreptul să vă judece pentru că nu poţi judeca un om care a făcut atâta slujire unei ţări întregi, în vremea când o parte dintre intelectualii creştini din România jucau fazan şi numeau asta rezistenţă.
Nu uit că în scrisoarea pe care aţi adresat-o Uniunii Baptiste din România, pomeneaţi şi numele meu şi al colegului meu Luigi Miţoi. A fost cea mai frumoasă zi din slujirea mea, egalată doar cu ziua când am primit un email scris de domnul Daniel Brânzei în care îmi adresa cuvinte frumoase. Mulţumesc!
Am folosit cuvinte grele pentru cei ce loveau în dumneavoastră. Doar acestea mi-au mai rămas pentru că cele de „pui de năpârci”, „morminte văruite” erau deja epuizate de Hristos. Vă mărturisesc sincer că ele nu acoperă ceea ce simt în sufletul meu…
În anii aceştia am crezut sincer că mişcarea neoprotestantă din România se poate revigora cu condiţia să ne eliberăm mintea de îmbâcseala şablonului şi prostiei, duhul de spaime, buzunarul de surplusul de aur, trupul de moleşeala televizorului, internetului şi-a forumurilor. Nu mai avem nici o şansă pentru că anii trec şi sinceritatea nu ţine loc de viziune.
V-am citit toate cărţile, v-am ascultat zeci de predici chiar dacă erau prea teologice pentru mine, vă iubesc şi vă respect. Cineva zicea că trebuie să fie o confruntare între noi pentru scrisoarea pe care v-am scris-o, dar cum să te duelezi pentru o scrisoare de dragoste sau cum să te înfrunţi cu omul pe care-l iubeşti?
Celor sinceri ce n-au înţeles scrisoare mea, nu le zic nimic, iar celor ce-au vrut să facă vrajbă între noi le spun că le pricep demersul prin ceea ce spunea Hippolyte Castille despre un poet „Acest Baudelaire este o piatră de încercare, displace invariabil tuturor imbecililor”.
Închei trist pentru că azi dimineaţă am realizat că securitatea a fost o gaşcă de copii nevinovaţi pe lângă ce avem printre noi. Sau poate aceştia sunt bomba lor cu efect întârziat…
Vă doresc alese binecuvântări, asigurându-vă de toată preţuirea mea.
V l a d i m i r P u s t a n

noiembrie 22, 2007

Apel catre pastorii baptisti colaboratori ai Securitatii

Scrisoare deschisa

Catre fratii mei baptisti care sunt si pastori, cu ganduri bune si necesare.
1 Imparati 18: 21 …”Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua
picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El”…

Fratii mei mai mari,
Stiind ca foarte multi dintre pastorii baptisti au colaborat cu
regimul comunist, ca au slujit securitatea cu mai multa sau mai putina
tragere de inima (am intalnit si cazuri de pastori „colaborator
voluntar”, care au vandut, care au „turnat” din proprie initiativa si
cu zel) si ca foarte multi poarta aceasta povara pe sufletele lor,
m-am hotarat sa va scriu cateva randuri cu nadejdea ca Duhul lui
Dumnezeu va va calauzi si va va ajuta sa abordati aceasta problema la
Conferinta Nationala, pentru eliberarea acestor suflete.
Daca taceti, daca nu faceti nimic, oare nu va va cere Domnul sangele
lor din mana dumneavoastra, cand stiti ca Domnul v-a pus priveghetori,
strajeri, veghetori unii asupra celorlalti? Oare poate lucrarea lui
Dumnezeu sa propaseasca in mainile unor oameni care au constiinta
incarcata si adormita, in mainile unor oameni care au fost santajati
pe motive de imoralitate, de frica sau de oportunism? Pot acestia sa
faca ucenici integri? Ei care nu-L mai urmeaza pe Hristos pot
convinge pe altii sa-L urmeze, ei care nu mai cred in avertizarile
Scripturii pot sa avertizeze pe altii?
Fratii mei mai mari, nu va inchideti ochii, nu va astupati urechile,
nu va inchideti gura, nu treceti cu vederea. Daca ati avea o punga cu
puroi in pantecele dumneavoastra sau un cancer ati trece cu vederea
faptul acesta? Daca n-ati face-o pentru dumneavoastra, sa o faceti
pentru Trupul lui Hristos? Oare multi dintre dumneavoastra nu-si vand
si azi constiinta pentru o diploma de licenta, masterat, doctorat si
mai degraba tac decat sa riste cumva pierderea unei diplome? Oare
multi nu tac mai degraba decat sa-si riste prietenia sau confortul
pastoral?
Fratii mei, va pot spune din proprie experienta, pierderea
unei diplome mult muncite, a unei slujbe confortabile, a unor
prietenii calde si inaltatoare nu doare chiar asa cum va inchipuiti.
Orice pierdeti de dragul Domnului si Adevarului este un castig imens.
Dumnezeu nu ramane dator, El tine in mana Sa toate binecuvantarile.
Si apoi, tacand si trecand cu vederea nu faceti nici un bine fratilor
care sunt si traiesc in pacat. Numai „mustrarea lui Natan”, numai
disciplinarea bisericii, numai urmarea poruncilor si invataturilor
Domnului Isus, numai scoaterea la lumina, poate favoriza vindecarea si
salvarea sufletelor celorlalti colegi pastori dragi sau mai putin
dragi ai dumneavoastra.
Va dau un exemplu. Am un prieten de aproape trei decenii. Odata, cu
ceva timp in urma, a cazut in pacatul curviei si a fost adus in fata
bisericii. Ca si prieten adevarat m-am straduit sa fiu primul (in mod
real) care sa ridic mana sus pentru votarea excluderii lui din
biserica. Dupa sedinta Adunarii Generale am plans impreuna. Nimic nu
doare asa cum doare disciplinarea celor iubiti, dar nimic nu ii ajuta
sa revina si sa stea pe Calea cea dreapta ca ramanerea langa poruncile
si adevarul Domnului, ca spunerea lucrurilor asa cum sunt din
perspectiva lui Dumnezeu. Acest prieten astazi este in biserica.
Am incercat intr-un mod stangaci prin cartea „Pigmei si Uriasi” sa
arat tragedia din mijlocul Cultului Baptist. Am scris putin,
tradarile si vanzarile sunt mult prea mari si mult prea muuulte. Oare
pot oamenii care si-au dat sufletul securitatii (chiar sub pretextul
iluzoriu ca ajuta bisericile baptiste) sa formeze oare noi pastori?
Oameni fara verticalitate, care nu au fost si nu sunt dispusi sa
plateasca pretul urmarii lui Hristos, pot sa invete noi generatii
decredinciosi, de studenti in teologie sa plateasca pretul acesta?
Oare ce spune Domnul despre pretul urmarii Sale?
Fratii mei care suntei impovarati, cata vreme mai vreti sa duceti
acest trecut, aceste poveri pe umeri?
Cata vreme doriti sa mintiti pe hartiile securitatii, sa va
schizofrenizati? „Sursa a fost, a vorbit, a mers etc. conform
sarcinii trasate… etc. semnatura: numele conspirativ”
Dumnezeu nu se lasa batjocorit. „Dar cat despre fricosi,
necredinciosi, scarbosi, ucigasi, vrajitori, inchinatori la idoli si
toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu
pucioasa, adica moartea a doua. … Afara sunt cainii, vrajitorii,
curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna
si traieste in minciuna!” Apocalipsa 21:8; 22:15.
Fratii mei mai mari, daca ati dori sa aveti adevarul l-ati putea
solicita si el v-ar fi dat, chiar si de la CNSAS. Acum, cata vreme
mai este viata aceasta, acum puteti sa va pocaiti sau sa va mantuiti
fratii si colegii. Daca unii nu vor sa vina la lumina, macar fiti
dumneavoastra curati de sangele lor. Pentru unii Dumnezeu nu le mai
da harul unei pocainte adevarate, s-au impietrit prea mult. Unii au
murit deja in starea aceasta si nu mai este nici o sansa.
Stiu ca unii din dumneavoastra ati solicitat reintroducerea in reteaua
informativa pentru a vi se garanta deplina conspirare, sa puteti dormi
linistiti ca nu vi se afla trecutul. Orice este tainuit acum, odata
va fi strigat de pe acoperisul casei, numai ca va fi prea tarziu.
Personal, as prefera sa fiu dat de rusine in lumea aceasta, in viata
aceasta, sa fiu aruncat si lepadat de prieteni si frati aici pe
pamantul acesta decat sa fiu lepadat la judecata cea din urma, dar
dumenavoastra?
Cati din cei alesi in fruntea Cultului sunt niste oameni tributari
securitatii? De ce mai este interesata securitatea in culte acum?
Probabil pe fondul terorismului global, vrea sa controleze fanticismul
religios, pe fondul globalizarii si integrarii europene, vrea sa nu se
ridice voci care sa stea pentru adevarul crestin care este in esenta
exclusivist, pe fondul „normalizarii” tuturor nelegiuirilor si
pacatelor scarboase, vrea ca nici o voce sa nu se ridice impotriva
asa-pretiselor „minoritati”, pe fondul unei tendinte de religie de
stat, vrea ingradirea subtila a celorlalte culte, iar pe alte fonduri,
numai Domnul stie.
Propun ca fratietatea sa favorizeze pocainta acestor frati in dragoste
si cu dorinta de recuperare si restaurare. Astfel ar fi biblic si
normal ca frati ca Talpos Vasile, Bunaciu Ioan sa fie pusi deoparte
din slujba lor, pentru o vreme, iar pentru favorizarea pocaintei in
ceilalti sa fie invitati frati ca Ton Iosif, Husanu Mihai, Georghita
Nicolae, Dugulescu Petru, Poplaceanu Beniamin, Iuga Viorel, Belciu
Busuioc, Gavagina Ieremia, Bodor Alexandru, Geabou Pascu, Kiss Iosif
(nu stiu daca mai traieste) si multi, multi altii care sa povesteasca
experienta lor cu securitatea. Sunt frati in Consiliul Uniunii sau in
Comitetul Executiv care sa vrea binele cultului, vindecarea lui? Este
mare nevoie de un om, unul macar, care sa dea tonul celorlalti, care
sa se pocaiasca real, care sa vina voluntar si nu nevoit sa spuna
toata amaraciunea si dauna colaborarii cu securitatea. Este timpul ca
multi pastori baptisti sa-si recastige demnitatea pe care au pierdut-o
sau le-a fost luata. Este timpul ca ei sa-si traiasca inainte chemarea
pe care le-a facut-o Dumnezeu candva.
Daca ar fi stiut fratii mei ca, daca refuzau cu fermitate colaborarea,
securitatea renunta la ei, sau ca daca se lasau deconspirati se
renunta la serviciile lor…
Frate presedinte Oti Bunaciu, stiti ca parintii dumneavoastra sunt
inaintati in varsta, cand le veti favoriza impacarea cu Dumnezeu?
Frate Nelu Tutac, stiu ca tatal dumneavoastra a murit, este dumnealui
Sursa „F”VI / TUTAC LAURENŢIU (pastor) sat Costeiul de Sus 135 com
Margina – Timiş? S-a impacat cu Dumnezeu inainte? Nu va jucati cu
sufletele celor dragi voua sau altora, atatia, ca bogatul din
istorisirea cu Lazar, va implora de „dincolo” sa-i ajutati pe fratii
dumneavoastra de credinta ca sa isi revina in fire.
Fratii mei dragi, fiti o pilda pentru noi, oile pastorite de
dumneavoastra, o pilda si de pocainta, disciplinare, iertare, iubire,
de integritate, de verticalitate, de traire in adevar. Cine
rascumpara pe fratele sau acopera o sumedenie de pacate. In vesnicie,
daca nu veti tacea, o multime de frati va vor fi recunoscatori pentru
osteneala si riscurile dumneavoastra. Domnul sa va lumineze si sa va
calauzeasca. Daca ar fi recunoasterea vinovatiei, pocainta, lepadarea
acestor relatii duplicitare, iertare si revenirea la pastorirea sub
marele Pastor al sufletelor noastre sunt incredintat ca un nou suflu
al Duhului Sfant ar putea fi simtit in Cultul Baptist si am fi un
exemplu demn de urmat si pentru celelalte culte din tara noastra care
poarta aceleasi poveri.
„Oare tacand faceti voi dreptate?”
Cu multa dragoste si strangere de inima, cu dorinta de vindecare si
eliberare pentru o viata bucuroasa plina de Duhul Sfant si o marturie
vie in Hristos Domnul nostru,

Daniel Mitrofan (scos din foc doar prin mila si harul Domnului)
Matei 6:33
PS Va doresc o Conferinta Nationala binecuvantata.