Archive for ‘politist hot’

aprilie 21, 2008

Optimism în Săptămâna Mare

Pe uşa magazinului de la parterul blocului unde locuiesc stă atârnat un afiş conţinând cuvintele: „Haine copii import Austria la preţuri senzaţionale“. Nimic ieşit din comun până aici. Numai că buticul din povestea mea îl are ca patron pe un poliţist. Celebrul (din nefericire!) ofiţer al poliţiei judeţene prins la furat, împreună cu soţia, în Austria.
Comentând cu familia lumina ironică în care se scaldă textul publicitar după aflarea veştii privitoare la jefuirea austriecilor de către ofiţerul de la judiciar, copilul meu mă provoacă: „Oare cum se ajunge la astfel de situaţii, ca o persoană plătită în România pentru a veghea la respectarea legii să fie pusă sub acuzare în străinătate, fiindcă a încălcat-o?“. N-am putut da imediat un răspuns. Eram încă şocată. Respectivul individ era al doilea poliţist din condominiul nostru trimis după gratii.
Având o serioasă temă de meditaţie, mi-am amintit de câteva cazuri de răsunet din presa românească şi internaţională. Mi-am amintit de universitarul ieşean prins cu ciorapii sustraşi îndesaţi sub haină, „răsplătindu-i“ astfel pe americanii ce i-au oferit o bursă de studii. Mi-a venit în minte apoi ministrul Sănătăţii acuzat acum câţiva ani de plagiat. Am rememorat şi o parte dintre zecile de cazuri de furt şi tâlhărie avându-i ca protagonişti pe conaţionali de-ai noştri prinşi în flagrant delict peste graniţă, gesturi reprobabile având drept rezultat faptul că europenii au început să arate cu degetul şi către emigranţii români deprinşi a-şi câştiga pâinea cu sudoarea frunţii, măcinaţi de dorul de casă şi singurătate, ajungându-se, în timp, la situaţia că numele „român“ înseamnă, pentru mulţi, „ţigan“, ori, mai rău, hoţ.
Întrebându-mă repetat ce-l face pe om neom, cum ajung unii să dea cinstea pe necinste şi omenia pe un pumn de mărunţiş, am găsit, în cele din urmă, răspunsul: toleranţa. Căci noi, românii, ne dovedim prea toleranţi când asistăm la gesturi sancţionate sever de alte popoare sau când auzim de faptele reprobabile comise de semenii noştri. Dacă, de pildă, suntem martori la o „oră de dirigenţie“ ţinută de un părinte copilului său, refuzăm să atenţionăm „educatorul“ că urletele şi termenii injurioşi nu au de-a face cu educaţia. Afirmaţii de genul „Nu mi-am bătut nevasta, numa’ i-am dat o palmă“, în loc să ne revolte, ne fac, în cel mai bun caz, să strâmbăm subţire din nas. Nu comentăm nici când auzim că X lucrează la negru, „ca să nu dau de pomană banii la stat“, nici constatând că Y a furat lemne din pădure ca din propria magazie şi-i acceptăm motivaţia „doar nu s-or găta copacii din codru“.
Cineva spunea că am devenit hoţi în comunism, fiindcă pe atunci a sustrage un obiect din fabrică ori a fura din recolta de pe câmp nu era propriu-zis furt, căci şi fabricile, şi CAP-urile erau ale noastre, ale tuturor, iar a lua de la tine însuţi nu înseamnă furt. Nu pot fi de acord cu o astfel de afirmaţie. Am ajuns ceea ce am ajuns datorită faptelor noastre, pentru că am ales. Am ales să închidem ochii când profesorul îi măreşte nejustificat nota unui elev anume, pe motiv că este fiul lui Z. Am ales să ne facem că nu ne vedem copiii descărcând de pe internet referate pe care să le predea la şcoală pe post de temă de casă. Am ales să întoarcem capul când vecinul nostru mituieşte medicul ori când prietenul nostru îi îndeasă poliţistului bani în buzunar spre a-l scăpa de amendă. Am ales… Acceptând tacit toate aceste gesturi – mărunte, dar semnificative – ce echivalează cu încălcarea explicită a legii, ignorăm cu bună ştiinţă nu doar normele sociale, ci şi pe cele morale. Nu facem nimic, nu spunem nimic în astfel de împrejurări, iar prin aceasta contribuim la perpetuarea faptelor reprobabile ori ilegale, de parcă am fi toţi corupţi sau coruptibili, hoţi sau tâlhari. Cum am ajuns, Doamne, atât de indiferenţi când vine vorba de respectarea principiilor etice ce au stat la temelia poporului nostru? Pe vremuri, bătrânele mergeau la nuntă cu banii înfăşuraţi în năfrămuţa îndesată în sân, refuzând folosirea sacoşei drept accesoriu la ţinuta festivă, ca nu cumva să-i treacă prin cap cuiva să o acuze că ar fi îndesat acolo din bunătăţile de pe masă. Tot pe atunci, auzeai rostindu-se cu patos în casele românilor: „Mai bine să mi se usuce mâinile, decât să m-ating de ce nu-i al meu!“. În timpul nu prea îndepărtatei mele copilării, era aspră sancţionată îndrăzneala de a fura fructe din pomul vecinului ori aceea de a intra pe teren străin la cules de buruieni pentru porci. Azi, în schimb, cumpărăm îmbrăcăminte ori parfumuri despre care ştim sigur că au fost furate din Vest şi ne bucurăm c-am plătit mai puţin, nu ne pasă că, în felul acesta, îl încurajăm pe hoţ să-şi practice în continuare bănoasa „meserie“…
Poate, acum, în Săptămâna Patimilor, ne vom gândi mai mult la aceste lucruri. Şi, poate, Săptămâna Luminată va revărsa în sufletele noastre dorinţa de a fi mai buni şi ne va ambiţiona să ne întoarcem la valorile tradiţionale, la respectul pentru semenii noştri şi – de ce nu? – la respectul pentru noi înşine ca români, ca oameni ai lui Dumnezeu.
Voichiţa Pălăcean-Vereş