Archive for ‘protocolul guvern patriarhie’

octombrie 17, 2007

Protocolul cu care Tariceanu incearca sa tranforme Patriarhia intr-un aliat. Nu stiu sa-l fi publicat altcineva din presa

PROTOCOL DE COOPERARE
în domeniul incluziunii sociale
între Guvernul României si Patriarhia Româna
Astazi 2 octombrie 2007 la Palatul Victoria domnul Calin Popescu Tariceanu, Prim Ministru al Guvernului României si Prea fericitul Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române au semnat urmatorul protocol de cooperare în domeniul incluziunii sociale:
GUVERNUL ROMÂNIEI PATRIARHIA ROMÂNA
PROTOCOL DE COOPERARE
în domeniul incluziunii sociale

În vederea reglementarii actiunilor de cooperare dintre Guvernul României si Patriarhia Româna
În temeiul:
– art. 29 alin. 5 din Constitutie;
– art. 7 alin. 1 si 2, art. 9 alin. 3 si 5 si art. 10 alin. 7 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor;
– art. 11 alin. 3 lit. a din Ordonanta Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale cu modificarile si completarile ulterioare;
– art. 4 lit. d, art. 6 alin. 2 si art. 24 s.u. din Legea nr. 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala;
– H.G. nr. 1217/2006 privind constituirea mecanismului national pentru promovarea incluziunii sociale în România;
– Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române si Regulamentele în vigoare;
– Regulamentul de organizare si functionare a sistemului de asistenta sociala în Biserica Ortodoxa Româna.
PARTILE
1. Guvernul României, cu sediul în Bucuresti, Piata Victoriei, nr. 1, sector 1, reprezentat de domnul Calin Popescu Tariceanu, Prim-Ministru,
2. Patriarhia Româna, cu sediul în Str. Dealul Mitropoliei nr. 25, sector, 4 Bucuresti, reprezentata de Prea Fericitul Parinte Daniel, Patriarhul României.
SCOPUL
Protocolul se încheie în scopul reglementarii actiunilor de cooperare în domeniul incluziunii sociale între partile semnatare, potrivit competentelor stabilite în documentele de organizare si functionare ale acestora, precum si a dispozitiilor legale cu incidenta asupra activitatilor pe care partenerii le vor derula în cadrul prezentului protocol.
OBIECTUL
Prin prezentul protocol, partile convin sa coopereze în vederea:
– întaririi mecanismului national pentru promovarea incluziunii sociale în România;
– promovarii dialogului social pentru îmbunatatirea cadrului normativ si institutional din domeniul incluziunii sociale ;
– definirii prioritatilor cheie care vor sta la baza elaborarii de programe si proiecte comune în domeniul incluziunii sociale, în vederea gasirii de raspunsuri la nevoile sociale ale persoanelor aflate în dificultate;
– stabilirii premiselor de colaborare, de schimb de informatii si asistenta.
DURATA PROTOCOLULUI
Prezentul protocol se încheie pe o durata de 10 ani.
În cazul în care nici unul dintre parteneri nu notifica celeilalte parti intentia de încetare a valabilitatii sale, înaintea expirarii perioadei pentru care a fost încheiat, prezentul protocol se prelungeste automat pentru noi perioade de câte un an.
OBLIGATIILE PARTILOR
1. Guvernul se obliga ca, prin Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, precum si prin toate celelalte institutii publice aflate sub autoritatea sa:
a) sa solicite puncte de vedere si sa implice reprezentantii celeilalte parti semnatare în procesul de consultare privind proiectele de acte normative;
b) sa implice membrii celeilalte parti semnatare în grupuri de lucru, seminarii, si alte reuniuni care au drept obiectiv dezbaterea si definirea prioritatilor din domeniul incluziunii sociale;
c) sa faciliteze participarea reprezentantilor partenerului la lucrarile Comisiei Nationale privind Incluziunea Sociala, la lucrarile Comisiilor teritoriale privind Incluziunea Sociala, precum si la alte structuri consultative în domeniul social, care implica participarea societatii civile;
d) sa coopereze cu partenerul în vederea initierii de proiecte si programe comune în vederea sustinerii si dezvoltarii sistemului national de servicii sociale;
e) sa informeze cealalta parte semnatara (structurile bisericesti recunoscute ca furnizori de servicii sociale) cu privire la oportunitatile de finantare puse la dispozitie de minister în vederea dezvoltarii si diversificarii serviciilor sociale;
f) sa asigure conditii optime în centrele furnizorilor publici de servicii sociale pentru desfasurarea asistentei spirituale a persoanelor beneficiare, inclusiv prin asigurarea unor spatii proprii în acest sens, sub conditia respectarii drepturilor fundamentale si în primul rând a libertatii religiei;
g) sa sprijine demersurile Patriarhiei Române pentru valorificarea potentialului specific al absolventilor Facultatilor de Teologie Ortodoxa, Sectia Teologie Sociala;
h) sa coopereze în domeniul incluziunii sociale si cu ONG-urile care functioneaza în cadrul si cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.
2. Patriarhia Româna se obliga:
a) sa desemneze reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Române care sa participe la activitatea de elaborare a proiectelor de acte normative si a programelor privind domeniul incluziunii sociale;
b) sa desemneze reprezentanti în structurile consultative din domeniul social, care implica participarea societatii civile;
c) sa coopereze cu partenerul în scopul furnizarii de servicii sociale în beneficiul persoanelor, familiilor si comunitatilor aflate în situatii de dificultate;
d) sa identifice, prin intermediul preotilor si al personalului implicat în sistemul de asistenta sociala al Bisericii Ortodoxe Române, si sa comunice partenerului situatii si informatii privind persoanele aflate în nevoie, precum si informatii asupra persoanelor aflate în evidentele proprii, potentiale beneficiare de servicii sociale, prestatii sociale, în vederea facilitarii accesului la asistenta, contribuind astfel la definirea de catre partener a unor strategii sectoriale în domeniul incluziunii sociale;
e) sa ofere consiliere spirituala, cu personal specializat, beneficiarilor de servicii sociale organizate de furnizori publici si privati;
f) sa asigure implicarea resurselor umane si totodata a structurilor specializate din domeniul asistentei sociale în programe pentru dezvoltarea infrastructurii sociale si a serviciilor sociale;
g) sa coopereze la implementarea programelor sociale de interes national;
h) sa faciliteze diseminarea informatiilor specifice activitatii de incluziune sociala pe care o deruleaza; sa faciliteze diseminarea modelelor de buna practica;
i) sa ofere informatii privind organizatiile neguvernamentale din domeniul asistentei sociale, care functioneaza în cadrul si cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.
ÎNCETAREA PROTOCOLULUI
Valabilitatea protocolului înceteaza:
1. la împlinirea termenului, urmare notificarii uneia dintre parti;
2. prin acordul partilor;
3. la solicitarea unei dintre parti, în cazul în care partenerul nu îsi îndeplineste obligatiile asumate de comun acord.
DISPOZITII FINALE
1. Prezentul protocol constituie un document cadru de cooperare între parti, în vederea realizarii obiectivelor comune propuse, putând fi completat sau modificat prin acte aditionale semnate de parti la initiativa oricareia dintre acestea.
2. Partea care are initiativa modificarii si/sau completarii protocolului va transmite celeilalte parti spre analiza, în scris, motivele concrete ce determina aceasta solicitare, precum si propunerea ce face obiectul modificarii/completarii.
3. Orice proiect sau activitate concreta pe care partile vor dori sa le desfasoare împreuna pot face obiectul unor alte conventii sau protocoale.
4. Schimbul de informatii se va face la cerere sau pe baza de voluntariat, chiar daca nu a existat o solicitare anterioara. Solicitarea asistentei se poate face de fiecare parte semnatara, depunându-se eforturi rezonabile pentru a asigura asistenta celeilalte parti, sub rezerva respectarii legislatiei si politicilor promovate de fiecare parte.
5. Implementarea prevederilor prezentului protocol se realizeaza sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, în colaborare cu autoritatile competente.
6. Partile vor desemna câte un reprezentant permanent care sa asigure coordonarea actiunilor de cooperare dintre acestea; stabilirea sau schimbarea reprezentantului urmeaza a fi comunicata celeilalte parti în scris.
Prezentul protocol s-a întocmit în 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatara si intra în vigoare la data semnarii.
Semnat azi, 2 octombrie 2007, în Bucuresti, la Palatul Victoria. GUVERNUL ROMÂNIEI PATRIARHIA ROMÂNA

PRIM-MINISTRU,
Calin Popescu Tariceanu
PATRIARH,
Prea Fericitul Parinte Daniel