Archive for ‘Realitatea de Bistriţa-Năsăud’

septembrie 29, 2008

La Primăria Dej legea este un fel de Hopa-Mitică

Primarul Morar continuă ilegalităţile lui Ungur

La Primăria Dej legea este un fel de Hopa-Mitică

Încălcarea legilor şi nesocotirea voinţei locuitorilor Dejului a fost o practică uzuală pe vremea când era primar Ioan Ungur. Anul acesta dejenii au votat să se schimbe această stare, să se instaureze legalitatea. Aşa a ieşit primar Costan Morar, în care oamenii au investit speranţe imense. Din păcate, deşi în ce priveşte gospodărirea oraşului lucrurile merg spre bine, Morar a început să păşească pe teritoriul minat al ilegalităţilor, marionetă a unor politicieni…

O naţionalizare şi jocuri murdare

Clădirile din centrul municipiului sunt în mijlocul unui litigiu care durează de ani de zile. E vorba despre cele de vis-à-vis de Primărie, din Piaţa Bobâlna, pe care le puteţi vedea în fotografiile alăturate. Miza afacerii este substanţială. Pe de-o parte sunt urmaşii foştilor proprietari care le revendică, de cealaltă- câteva firme care au cumpărat imobilele de la stat, în urma procesului de privatizare, şi care le-au inclus în patrimoniile lor. Un şir de procese sunt în curs.
Este la mintea cocoşului că nu poţi să dispui de ceva ce nu-ţi aparţine, fără să comiţi un abuz. Este ceea ce a făcut fostul primar, Ioan Ungur, şi actualul, Costan Morar. Au decis să restituie în natură clădirile, deşi ele nu erau în patrimoniul oraşului, ci al unor firme, care le-au cumpărat de la stat. Conform legilor, Primăria nu avea ce să caute în afacere. Astfel, se poate afirma că Primăria a făcut o naţionalizare.
Logic, foştii proprietari trebuiau să se adreseze pentru despăgubiri instituţiei Statului Român care a efectuat privatizarea.
Ungur a dat în timp mai multe decizii de punere în posesie, pe care, ulterior, tot el le-a revocat, ca în desenele animate cu Tom şi Jerry. De ce a procedat aşa, doar bănuim. Sigur e că s-a bălăcit în ilegalitate până la gât.

Ce spun legile şi Constituţia

Într-o adresă înregistrată sub numărul 16188/ 2VII 2008, la Consiliul local al municipiului Dej, de către reprezentanţii societăţilor Carpatex SRL, Onix Bijuteria SRL şi Alpa SA, care sunt în pericol să-şi piardă spaţiile, se spune:
“I. Dispoziţiile de restituire în natură avînd nr. 2674, 2675, 2676, 2677, 2678 şi 2679 emise de Primarul Municipiului Dej la data de 21.08.2006, sunt lovite de nulitate absolută pentru motive care vor fi expuse mai jos, astfel în mod corect şi legal, s-a dispus revocarea acestora prin dispoziţia nr. 3380 din 3.11. 2006.
II. Dispoziţiile de restituire în natură, având nr. 2674, 2675, 2676, 2678 şi 2679 emise de Primarul Municipiului Dej la data de 21.08.2006, sunt lovite de nulitate absolută fiind emise cu încălcarea următoarelor prevederi legale:
– art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 “(1) Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute în art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de plată a imobilelor solicitate”, cu precizarea că fiind evidenţiate în patrimoniul reclamantelor (societăţi comerciale privatizate), persoanele care au solicitat notificări, în măsura în care erau îndreptăţite aveau dreptul la despăgubiri şi nu la restituirea în natură;
– art. 21 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, cu menţiunea că imobilele nu intră în categoria celor reglementate la acest articol.
– art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 “ În situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin (1) fiind aplicabile în mod corespunzător”, prevederi care evidenţiază că dreptul de a emite dispoziţie pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent revine A.V.A.S. şi nu Primarului Municipiului Dej.
– art. 44 alin. 2 şi 3 din Constituţia României “(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
– art. 480 din Codul civil- “Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi abolut, însă în limitele determinate de lege.” şi art. 481 din acelaşi cod- “Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
Imobilele menţionate în dispoziţiile de restituire nu au fost în patrimoniul Municipiului Dej, astfel că este exclus dreptul primarului Municipiului Dej de a emite dispoziţii cu privire la imobile pe care nu le deţine în patrimoniu.
Sistetizând cele expuse mai sus, relevăm că imobilele proprietatea societăţilor S.C. ALPA S.A., S.C. CARPATEX S.R.L. şi S.C. ONIX BIJUTERIA S.R.L. nu puteau face obiectul dispoziţiilor de restituire în natură, iar competenţa pentru emiterea unor dispoziţii revenea organelor de conducere a acestor societăţi, iar pentru măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri, competenţa revine A.V.A.S. Bucureşti.

Alba-neagra lui Morar

Primarul Costan Morar a restabilit legalitatea prin Dispoziţia 1318/ 8.07.2008, revocând dispoziţiile lui Ungur, deoarece, transcriem cum e scris, “cotele de proprietate cu privire la imobil nu sunt în proprietatea municipiului Dej şi nu au fost nici la data emiterii dispoziţiilor iar acestor cote sunt înregistrate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.” Însă prin Dispoziţia 1737/12 IX 08, la doar două luni, Morar s-a răzgândit şi şi-a revocat propria decizie, rămânând valabile cele ale lui Ungur, ilegale. A pus pe tapet şi-o argumentaţie şmechereacă, de ameţit naivii, afirmând în document că “Instituţia Primarului Municipiului Dej nu trebuie implicată într-un litigiu de drept privat între persoane fizice şi juridice care se află pe rolul instanţelor de judecată(…) Instituţia Primarului nu trebuia implicată încă de la început în litigii de drept privat a căror soluţionare este de competenţa instanţelor judecătoreşti”. Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!
Amănunte despre subiect găsiţi şi în paginile 6-7.
Urmarea în numărul viitor.
(Text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

Ce jocuri face primarul Dejului?

Pe blogul Realitatea lui Petria am publicat două texte, în 11 şi 15 septembrie, despre primarul Dejului, Costan Morar. Vă las să trageţi concluziile singuri.(A.P.)

11 septembrie

Naţionalizări la Dej. Primarul municipiului a restabilit legea

Proprietatea asupra unei clădiri din centrul municipiului Dej (Piaţa Bobâlna nr.18) este în centrul unui scandal. Fostul primar al urbei, Ioan Ungur, a dat nişte dispoziţii de retrocedare către unii care au susţinut că sunt moştenitori ai ex-proprietarilor dinainte de venirea la putere a comuniştilor, pe care ulterior le-a retras şi, ca în filme, iar a emis altele, deşi în unele a susţinut că dispoziţiile anterioare nu au respectat legile. De ce a procedat aşa, vă las pe dumneavoastră să trageţi concluzia.

Alin Tişe, fostul prefect al judeţului Cluj, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean, i-a semnalat lui Ungur că nu a procedat corect. Clădirirea, în care este sediul regiei de apă şi de termoficare, restaurantul “Dacia”, un sediu de bancă şi mai multe magazine, este cuprinsă în patrimoniul mai multor societăţi comerciale, care au cumpărat spaţiile de la statul român.
Actualul primar, Costan Morar şi viceprimarul Claudiu Chira au insuflat un aer nou în Primărie, în spiritul legilor. Astfel, prin Dispoziţia 1318/8.07.2008, Morar a revocat dispoziţiile primarului anterior deoarece imobilele “nu sunt în proprietatea municipiului Dej şi nu au fost nici la data emiterii dispoziţiilor(lui Ungur-n.m)”. Explicitez, ca să se înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat: fostul primar a atribuit ceva ce nu-i aparţinea, făcând în fapt o naţionalizare-culmea!- în România care se pretinde un stat democratic, membru în U.E., fiindcă firmele au cumpărat de la stat imobilul din centrul Dejului. Mai neaoş spus, l-a durut pe Ungur fix în pix de legi, de valorile economiei de piaţă şi de faptul că regiile Primăriei îşi pierd sediile.
Despre acest caz o să public o anchetă detailată în lunarul “Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”. Am scris textul ca o “avampremieră” a anchetei care o să dezvăluie mari ilegalităţi. Primarul Morar merită felicitat că a restabilit legea. Nota 10.
Alexandru Petria

15 septembrie 2008

Întoarcere cu 180 de grade surprinzătoare la Dej. Primarul Morar o ia pe urmele lui Ungur? S-a dat cam repejor drumul la şmecherii…

Joi am scris pe internet, pe acest blog, ca o “avampremieră” a unei anchete ce-o să fie publicată în lunarul “Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”, despre scandalul asupra proprietăţii unei clădiri din centrul municipiului Dej (Piaţa Bobâlna nr.18) în care este sediul regiei de apă şi de termoficare, restaurantul “Dacia”, un sediu de bancă şi mai multe magazine. Imobilul este cuprins în patrimoniul mai multor societăţi comerciale, care au cumpărat spaţiile de la statul român .
În textul anterior l-am felicitat pe primarul Costan Morar fiindcă a dat o dispoziţie prin care anula unele dispoziţii anterioare ilegale ale lui Ioan Ungur, ex-primarul Dejului. I-am dat şi nota 10. Ungur, prin dispoziţiile sale a făcut, spus pe şleau, o nouă naţionalizare, atribuind spaţiile firmelor către unele persoane care revendică faptul că sunt urmaşii proprietarilor de dinainte de naţionalizare, deşi nu avea nici un drept, spaţiile nefiind ale statului. Abuzul a fost strigător la cer. I s-a sculat şi lui ideea să dea ce nu-i aparţinea. Cam aşa se pare că a procedat şi Morar, chiar în ziua când l-am lăudat că a instaurat legalitatea, emiţând o dispoziţie care o revocă pe cea anterioară. Culmea, miercuri am discutat cu primarul, de faţă fiind şi viceprimarul, despre problemă, ba l-am felicitat verbal! S-ar zice că Morar a reinstaurat ilegalitatea de pe vremea lui Ungur, acţionând stupefiant ca o marionetă.
Sesizat de cititori, vineri l-am contactat telefonic pe Morar ca să aflu de ce s-a răzgândit şi de ce, până la urmă, se face de râs. A dat-o în bâlbâială şi ne-am înţeles ferm să ne întâlnim azi la ora 13 ca să-mi arate şi mie documentul. La 12,30 l-am sunat şi primarul mi-a zis că revine în Primărie la 12, 50. L-am aşteptat până la 13,15, dar n-a venit, apoi l-am sunat pe mobil de patru ori. Însă, bărbăteşte, pesemne, n-a binevoit să răspundă deoarece îmi ştie numărul.
Dacă aşa procedează Morar la doar câteva luni de când este primar, oare ce-o să facă peste 3 ani? Dejenii au vrut să scape de-un escroc versat, mă refer la Ungur, însă se vede că au dat peste un… Completaţi dumneavoastră cu ce credeţi de cuviinţă! Eu sunt prea scârbit.
Alexandru Petria

Cum am devenit fascist

După cum o ştiu cei obişnuiţi cu acest blog, sunt directorul lunarului “Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”.
Recent, am hotărât ca pentru închegarea unei legături mai strânse cu cititorii, diferenţa dintre apariţiile publicaţiei fiind mare, să folosesc oportunitatea oferită de internet şi să printez anumite articole de pe acest blog, care se vor regăsi în lunar în numărul următor. Astfel, am scos pe tipar digital asta #http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/09/naionalizri-la-dej-primarul.html şi asta http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/09/ntoarcere-cu-180-de-grade-surprinztoare.html, fiecare în 1000 de exemplare, care au fost împărţite pe stradă în oraşul Dej. În centrul municipiului împărţea azi fluturaşii(vezi foto) chiar redactoarea-şefă, pe considerentul că este încă o cale de-a afla ce gândesc locuitorii oraşului de pe Someş.
Desigur că ultimul fluturaş a indispus pe mulţi care sunt cu musca pe căciulă. Cînd acţiunea era pe terminate, a apărut un poliţist, care a întrebat-o dacă are autorizaţie de la Primărie să împartă aşa ceva şi a invitat-o politicos la sediul Poliţiei Dej să lămurească problema. Alertat, am apărut şi eu şi toţi trei am mers la Poliţie. După legitimări, predarea telefonului mobil la intrare, am fost conduşi într-o cameră unde erau trei poliţişti. Cel cu care am venit n-a intrat în încăperea unde, pe când iniţial vroiau declaraţii de la noi, ne-au spus cam după 10 minute că suntem liberi. Poliţistul care ne-a zis că putem pleca a ieşit afară între timp, s-a consultat probabil cu cineva cum să procedeze, şi apoi, împăciuitor, ne-a declarat că a fost primit un apel la 112 că se împart în oraş manifeste fasciste. Noi eram fioroşii fascişti!
În jurul orei 11, l-am informat telefonic pe comandantul
Poliţiei Municipiului Dej, comisarul-şef Aurel Mureşan despre incident. Şi i-am cerut să verifice, dacă s-a sunat la 112, unde apelurile se înregistrează, cine este autorul sesizării false care a fost o încercare de intimidare. După o discuţie ulterioară cu Mureşan, pe la ora 15, am dedus că parcă nu a mai fost vorba de 112, ba comandantul de poliţie dejean mi-a zis că n-am respectat nu ştiu ce normă a -atenţie!- Consiliului Naţional al Audiovizualului împărţind fluturaşii format A4. Dacă-mi explică vreunul ce are CNA-ul cu materialele distribuite în mîinile trecătorilor de o gazetă, îi rămân profund îndatorat fiindcă mă scoate dintr-o neagră ignoranţă… Dau şi o bere.
Dacă am fost minţiţi de poliţişti cu apelul la 112, este extrem de grav. Puteau să susţină eventual că au primit un telefon anonim, pe care s-au grăbit să-l verifice împinşi de-o firească sârguinţă.
Alexandru Petria
16 septembrie

#- E vorba de textele publicare alăturat.

UPDATE 17 şi 18 septembrie:
Au scris deja pe internet:
Simona Ionescu, redactor şef adjunct la „Click”, aici http://blogs.click.ro/simona_ionescu/2008/09/17/politia-a-saltat-un-fascist-in-bistrita-nasaud/
Tiberiu Lovin de la „România Liberă” http://www.reportervirtual.ro/2008/09/17/blogger-saltat-de-militie.html
Călin Blaga http://mazemania.blogspot.com/2008/09/primul-blogger-roman-dus-la-politie.html
Roxana Iordache http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/09/18/stat-militienesc-jurnalisti-si-bloggeri-arestati/#comment-15570
Ion Castil Valeda
http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2008/09/jurnalist-blogger-retinut-de-militie.html
Daniel Todoran-Rareş http://todoran.blogspot.com/2008/09/bloggerul-alexandru-petria-fost-saltat.html
BAR TIKITAKA http://my-beleaua.blogspot.com/
Alin Fărcaş http://www.alinfarcas.ro/2008/09/18/bloggerul-alexandru-petria-arestat/
Dan Terteci http://danterteci.blogspot.com/2008/09/un-bloger-retinut-de-politie.html
Cătalin Stavri http://www.ziarit.com/index.php/2008/09/blogger-vs-militieni-1035.htm
Parlamentolitic http://www.parlamentolitic.ro/september/solidaritatea-blogosferei#comments
Le mulţumesc.

Reacţii pe Internet la întâmplarea cu poliţiştii dejeni. Sunt doar o parte, redate cum au apărut

Jurnalistul Alexandru Petria, colegul nostru blogger şi director al revistei “Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”, pe care a fondat-o, ne semnalează pe blogu-i un fapt revoltător, peste care nu avem voie să trecem uşor.
Întrucât revista lui este lunară, Alexandru s-a gândit să tipărească anticipat două articole apărute pe blog, în câte 1000 de exemplare şi să le distribuie, gratuit, sub formă de fluturaşi, trecătorilor de pe stradă. Conţinutul unui articol este incomod pentru unele autorităţi locale.
Iar Poliţia din Dej, pur şi simplu a arestat-o pe doamna redactor-şef, care l-a alertat pe Alexandru Petria, care a fost şi el condus la secţie. Li s-au confiscat telefoanele şi au fost luaţi la întrebări politicos.
În scurt timp, au fost eliberaţi şi miliţianul a explicat reţinerea printr-un telefon primit la 112, conform căruia se distribuie manifeste fasciste.
După cum se vede, băieţii ăştia de la organe, chiar şi după 19 ani de la căderea formală a regimului comunist au tot vechile deprinderi în sistem, şi probabil că asta-i învaţă la şcoală, din moment ce şi noile promoţii se comportă tot ca atare. Şi tot cu gogoriţa “fascismului”.
Alexandru s-a interesat la comandantul Poliţiei Municipiului Dej, comisarul-şef Aurel Mureşan, dacă s-a primit vreun telefon cu respectivul conţinut. Variantă care a căzut şi a apărut una nouă, monumentală prin imbecilitatea ei.
Miliţianul-şef a venit cu pretextul că nu s-a respectat o dispoziţie a CNA – Consiliul Naţional al Audiovizualului care, înţelege şi un retardat din denumire , reglementează în domeniul audiovizualului şi nu al tipăriturilor.
Autorităţile trebuie să răspundă cum a fost posibilă reţinerea unor jurnalişti-bloggeri, care împărţeau gratuit fascicole din viitorul număr al revistei lor. Poate se interesează ministrul Cristian David personal, măcar pentru că dă tare bine electoral să aperi libertatea presei.
P.S. Asta trebuie să fi fost, au încurcat fascicol cu fascist.
Roxana Iordache, ziaristă

Eu zic ca politistii lui Petria nu s-au purtat normal, fiindca puteau sa citeasca acolo, in strada, pagina aia numita “manifest” si sa-si dea seama daca s-a incalcat vreo lege sau nu. In America sau in vreo tara europeana, un politist nu-si permite sa te duca la sectie daca nu are motive temeinice de incalcare a legii. Acolo se stie ca timpul contribuabilului costa, iar daca cetateanul rateaza vreo afacere sau intarzie la serviciu fara a se dovedi ca este vinovat, politaiul e bun de plata. Ei, dar mai avem noi pana vom intelege toate astea.
Simona Ionescu, redactor şef- adjunct la cotidianul “Click”

Dar lui Garcea nu i-a spus nimeni ce inseamna CNA??Cum sa incalce niste foi legea audio-vizualului?? Politisti scosi la norma care habar nu au de lege.

frate, mi se face parul maciuca. Unde dracului traim? Cumva presedintele nostru este Putin?
YODA

Sa nu exageram, A.Petria n-a fost saltat de politie, ci “invitat”. In al doilea rand nu a fost “invitat” la politie in calitate de blogger, ci eventual pt faptul ca deranja anumite persoane importante din oras. In al treilea rand nu a fost el invitat acolo, ci redactorul sef care impartea fluturasii. Faptul ca domnul Petria are si calitatea de blogger este cu totul altceva.
Problema e ca Politia trebuie sa prezinte legea conform careia A. Petria si redactorul sef au fost invitati la politie, altfel avem de-aface fie cu un abuz, fie cu incompetenta
Parlamentolitic

E posibil sa fi vrut cineva de mai sus sa-i „scuture” putin pe dizidenti. Petria zicea ca existau niste articole care deranjau pe edilii locali. Caz in care nu stiu daca era vorba de un „exces de zel” al unui militian neadaptat.
machiavellian

A inceput vanatoarea de vrajitoare,in Romania care este membra UE,dar mentalitatea a ramas cantonata in regimul trecut totalitar ,iar cenzura impotriva libertatii de expresie,este evidenta in cazul jurnalistului Alexandru Petria.Drepturile omului prevazute in Constituitie si in Charta Drepturilor Omului sunt incalcate si vor fi incalcate impotriva jurnalistilor in timpul campaniei electorale,intrucat critica puterea.Un exemplu graitor de “deontolog”este Liviu Mihaiu,care fiind si angajat la trustul media a lui SOV,este numit si accepta sa fie guvernator al Deltei Dunarii.Si atunci ne punem intrebarea:PRESA SCRISA SI AUDIO-VIZUALA,mai sunt a 4 putere in stat???!!!Raspunsul este NU.
octavianpelin

Traiasca Romania lui Basescu si Recicleanu, tara tuturor posibilitatilor si a imbecilitatii absolute.
O tara de lumea a treia in care regulile si legile sunt scrise de semidocti si analfabeti numiti in functiii de Fenechiu, nu pot mai mult ddecat sa execute ordinele securistilor mascati sub diverse titulaturi.Luati-o de la externe in jos si va veti convinge.Basescu unul sadea cu acte in regula cel putin o face pe fatza, Tariceanu se face ca nu vede si ne da sfaturi d einvestitii in America(pfiuu halal baiat destept cu IQ peste genunchi), restul? Niste hahalere vorba branzarului deconectat de la realitate.
Marius Mina

te-au pacalit, asta e clar. nu a fost cna-ul, iar 112 functioneaza din bugetul STS, deci practic ai fost si lucrat, nu numai pacalit 😦
Mihnea

Pai cum Petria? Fascistii by-definiton aveau toti barba, asta una. A doua : domne cand imparti manifeste, arunca-le din turn ca-n Pistruiatul. Pe urma, cand iesi pe strada ia o esarfa rosie ceva, o secera si-un ciocan sa nu te mai confunde cetatenii vigilenti.
Ah si sa nu uit : si mai da-i in mama lor de mafioti imbecili, asta e Tara lu’ Papura Voda.
moshcalifar

Seful Politiei este prost sau se preface. CNA nu se ocupa de ziare, mai exact de print. „A” vine la la audiovizual. Uite asa ai ajuns televiziune 🙂 . Felicitari!
Tiberiu Lovin, ziarist “România Liberă”

Lasa, maica, ba bine ti-a facut, sa-ti mai vie mintea la cap! Pai asa ceva e frumos sa faci, mai baiete? Asa te-a invatat pe tine acasa, sa scrii blog si d-astea? ‘Rati ai naibii de fasciculisti!
PS: lasand mistoul la o parte, situatia este trista rau de tot, insa inveseleste-te: ai fost o victima a prostiei altora. Nu e vina lor ca sunt prosti! :))
doomy

Patania ta imi aduce aminte de practicile altor vremuri….
Legatura cu CNA, evident, nu exista decat in mintea unui politist.
Cat despre povestea cu 112…cred ca ti-a fost servita gandindu-se ca asa iti inchide gura, ca doar nu te vei duce sa verifici daca asa a fost sau nu…
Teodora Georgescu

Este clar că cineva a comandat aşa zisa anchetă a stimabilului cu caschetă. Şi la Ploieşti Poliţia răspunde cu seriozitate şi profesionalism comenzilor „unora”. O zi bună.
Stavri

Sincer asta e o intrebare pentru militieni, la care doar un militian ar putea sa raspunda. Iar daca raspunde, trebuie sa fie sef, ca nu orice militian stie sa raspunda la intrebari pentru militieni.
Distributia pliantelor neadresate nu este supusa niciunei restrictii, cu atat mai putin controlului CNA. Chiar in conditiile in care ai incalcat o ipotetica hotarare de consiliu local, sanctiunea e amenda, nicidecum pseudoanchetarea la sediul de politie.
Mihai

Nu se poate spune că nu duci lipsă de duşmani, nu?
Oricum, cine a făcut asta, dacă a existat un asemenea telefon, dovedeşte nu numai că este dobitoc, ci şi că este departe de maturizare.
Manifeste fasciste, auzi…
Demaio

Saracul politai a auzit si el la Tv de CNA ca ii amendeaza pe astia cu televiziunile si s-a gandit si el ca o fi ceva institutie mare si tare peste tot.
Or fi primit si ei un telefon de la Primarie si s-au executat sa se puna bine cu primarul, fara sa stie ce executa. E si prostia asta o vina.
Marius

Ce am găsit pe blogul lui Tiberiu Lovin-

In cinstea lui Alexandru Petria care a fost invitat la politie sa spuna tot ce a supt de la ma’sa. “Într-un bar, intră disperat un poliţist: – Dom’le, ajutaţi-mă că mi-am încuiat cheile în maşină şi nu ştiu ce să fac! – Păi, ai lăsat un pic geamu’ deschis? – Da! – Bine, uite, ia sîrma asta, îndoaie-o la vîrf, ca un cîrlig, şi prin geamul întredeschis încearcă să le-agăţi. – Mulţumesc, dom’le, m-ai salvat! După un timp, intră un alt tip în bar ţinîndu-se cu mîinile de burtă, de rîs. – Ce rîzi, nene, ce-ai păţit? – E un poliţist afară care încearcă să-şi scoată cheile din maşină cu o sîrmă… ha, ha, haaaa… – Şi ce-i aşa amuzant, noi i-am spus cum să facă. – Da, da’ mai e un poliţist înăuntru care-l ghidează!”.
Ionescu

Vine Miliţia şi-mi ia toată marfa

Suntem Miliţia…
Îţi luăm toată marfa.
Ascunde neică articole,
Că îţi facem negre zilele!

Dac-ai ceva de zis,
Spune, da` noaptea-n vis.
Că altfel blogger, te arestăm,
Pumn comunist în demo-falcă-ţi dăm!

Închidem Gugălu`!
De comentezi… şi tu
Intri cu Gugăl, la recluziune,
Dovedeşte multă-nţelepciune…

Nu scrie de primari,
Samsari şi demnitari,
Sau dacă scrii, scrie frumos,
Dacă nu vrei să te-ntorc pe dos…

Dacă eşti “cojonist”,
Clar eşti un mic fascist!
Mâna pe tine, o punem noi…
Mai ales c-ai scris că suntem boi. (Păi… sunteţi!)

Lucrăm cu CNA,
Altă… miliţia…
Nu-i legătură, da` nu contează,
Tot mereu miliţia aberează!”

Halal democraţie!!
Ia să îmi spuneţi mie…
Când comunist “iubeşte” comunistă,
Cum numim progenitura tristă?!

Tot comunistă, clar!
Şi să n-aud vreun “Dar…”
Asta ie ţara în cari trăim,
Şi tare mie teamă c-aşa o să murim!
Alin Fărcaş

Am citit materialele scrise de Petria si sincer nu am vazut nimic care sa ma duca cu gandul la fascism. Probabil militienii alta scuza mai buna nu au gasit ca sa-si justifice interventia. Nu stii ca astia intai dau si dupa aia intreaba?
Victor

mai 27, 2008

Lechinţa, uitată de timp

Ajuns în Lechinţa, ai senzaţia unei întoarceri în timp. Nu s-a schimbat mai nimic parcă în ultimii 20 ani. Când spun asta, mă gândesc la o schimbare în bine, fiindcă dacă e să mă refer la una în rău, da, atunci s-au schimbat destule.
Atmosfera generală este de lâncezeală, de lasă-mă să te las, locuri de muncă pentru localnici sunt mai multe în Italia sau Spania, populaţia este îmbătrânită, resemnată, apatică. Au fost duşi cu vorba de 12 ani de primarul Pop că viaţa lor va lua o altă turnură, iar viceprimarul Gheorghe Chira îi ameţeşte tot aşa de 8 ani.
Gunoaiele dintre blocuri, străzile desfundate şi neluminate, mirosul de murdărie al pârâului Lechinţa, unde se revarsă de toate, căci comuna nu are canalizare, ruinele fabricii de zahăr, piaţa săptămânală prăfoasă vara, ce aduce a talcioc jalnic sunt tot atâtea embleme ale Lechinţei părăginite în principal din cauza dezinteresului autorităţilor locale. Dar cum să ceri unora să fie gospodari când Dumnezeu nu le-a dat acest dar?
În ultima perioadă, am fost de mai multe ori în Lechinţa. Brusc, atmosfera s-a animat din cauza campaniei electorale. Curg promisiunile. Viceprimarul Chira vrea să sucească încă o dată minţile oamenilor cu făgăduieli deşarte. Visează funcţia de primar, pe când primarul Pop a intrat într-un con de umbră. Dar va rămâne la vise, cred. Din discuţiile cu locuitorii am înţeles că doresc cu ardoare o schimbare. S-au săturat de minciuni. Este şansa Lechinţei de-a se scutura de somnolenţă, de-a părăsi fundătura în care a intrat de atâta timp.
Cătălin MIRON

(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

noiembrie 22, 2007

Telenovele versus Confuzie

În zilele din urmă, am ajuns la o concluzie cel puţin bulversantă, dacă nu chiar dureroasă: trăim într-o societate paradoxală. De ce paradoxală? Pentru că nouă, românilor, ne place să ne uităm pe gaura cheii, adorăm să-l transformăm pe prietenul X în subiect atunci când (îl) vorbim cu Y etc., dar cu toate astea, nu ştim nimic despre noi înşine, darămite despre X…
Îmi fac, evident, autocritica, însă mă văd nevoită a recunoaşte că nu sunt un caz izolat, o excepţie, ci un prototip, cel al românului veşnic curios, dar nemulţumit de sine şi lumea în care trăieşte.
Ne aflăm în preajma alegerilor pentru Parlamentul European şi a referendumului privind votul uninominal. Mă aşteptam ca, la TV şi la radio, în săptămânile acestea, să fim efectiv bombardaţi cu clipuri electorale prezentând candidaţii la înaltul for european. Mă aşteptam ca, deschizând revistele şi ziarele, să zâmbească din pagini, amabil şi demagogic, politicieni mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg, ori ca, în cutia poştală, să găsesc broşuri, pliante, fluturaşi în care preşedintele ori primul-ministru îşi explică poziţia privitoare la votul uninominal…
Nu s-a întâmplat aşa. Simţind acut că lucrurile nu se mişcă pe făgaşul firesc, am început să mut febril canalele televizorului, căutând să sorb informaţiile menite a-mi alunga deruta. Surprinsă, am descoperit că domnul Băsescu doreşte vot uninominal, dar nu până-n pânzele albe, domnul Popescu-Tăriceanu tot cam aşa… În privinţa candidaţilor la Parlamentul European… hm, senzaţia de călduţ din toate părţile, nici urmă de vitrilol în vorbe sau de vehemenţă în susţinerea marilor idealuri naţionale…
N-am putut, prin urmare, concluziona dacă votul uninominal este sau nu soluţia cea mai potrivită pentru România anului 2007. Şi nici n-am fost convinsă să-mi dau votul pentru cineva care să mă reprezinte înaintea mai-marilor (mai bogatelor apusene) Europei.
Eh, în schimb, aceleaşi canale TV au fost generoase atunci când a fost vorba de scandalul Prigoană versus (ex) soţia Bahmuţean, de cel dintre „zâna“ Andreea şi „diva“ Mihaela, ori despre când, cum, cât şi unde face sex cuplul Iri–Monica. Şi, bineînţeles, am ajuns să mă satur de vâlva din jurul nefericitei Elodia care, asemeni lui Nechifor Lipan din „Baltagul”, a căpătat notorietate şi a devenit personaj numai după moarte (sau nu?).
Iată, aşadar, am rămas o româncă derutată, într-o Românie derutată, care, paradoxal, află nesolicitate taine din dormitorul celebrităţilor de carton ale zilei, dar nu găseşte răspunsul la nenumăratele întrebări referitoare la viitorul nostru al tuturor. Da, ăsta este paradoxul societăţii în care trăim: ştim, totuşi nu ştim. Căci între două episoade captivante din „telenovela Elodia Ghinescu – Cioacă” şi piciorul de lemn al lui Prigoană proptit pe biroul lui Dan Diaconescu, ne marchează un singur lucru: confuzia.
Voichiţa Pălăcean-Vereş
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

august 12, 2007

Ultimul concert de la Bistriţa al lui Florian Pittiş. Fotografii primite azi de la Menuţ Maximinian




Florian Pittiş în concert, cu ocazia „Serbărilor Bistriţei Medievale”, 29.06- 01.07.2007.
iulie 7, 2007

La Salva, despre cântece, printre cireşi şi vişini



Într-un minunat peisaj cu dealuri de-o parte şi de alta, printre vişini şi cireşi, cu o apă curgătoare şi limpede, cu o roată de moară aproape ca pe vremea lui Coşbuc, şi afon, fredonând o melodie, parcă şi aceasta capătă un oarecare contur, d-apoi să ai şi talent… Cânţi până răguşeşti, iar când îţi trece o iei de la capăt.

Aşa cum îi merge gura, aşa îi umblă şi mâna

În una din zile, am poposit în comuna Salva, în locul descris mai sus, la două cântăreţe de muzică populară, mamă şi fiică, Genuca şi Alina Ceuca, pe care le-am remarcat la o emisiune de pe Etno, cu ceva timp în urmă. Cunoşteam această comună de când eram elevă la liceul din Năsăud şi duminica veneam aici în vizită la colegele şi colegii de clasă. Dar pe lângă valea Sălăuţei nu am fost. Am găsit-o pe Genuca Ceuca singură, trebăluind pe lângă gospodărie, şi am obsevat că aşa cum îi merge gura aşa îi umblă şi mâna. Până ne-a povestit una şi alta, a terminat şi lucrul care şi-l propuse să-l facă.
“Eu nu sunt de loc de aici, am venit din Runcu Salvei”, spune, un sat din apropiere de Salva de unde este poetul popular Vasile Dâncu şi vestitul ceteraş Dumitru Cilica.

Cântece şi lapte acru din bărbânţă

“Am venit noră la 17 ani, când m-am căsătorit cu Ion, şi aici am rămas. Ne-am făcut casa asta, avem doi copii, sântem fericiţi. Doar că lucrăm foarte mult. Ca femeie, fac de toate. Mulg vaca, sap în grădină, strâng fânul, dar munca mea de bază este pusul mărgeuţelor pe costume naţionale, pe cămăşi, pe zadii, pe brâie. Toată viaţa am făcut asta. Îmi place foarte mult. Mă relaxează”, completează.
Ne-a arătat casa plină de obiecte ţărăneşti combinate cu lucruri moderne (calculator performant, televizor…), ne-a scos de prin dulapuri o mulţime de costume naţionale, afirmând cu mândrie că ea le-a cusut, brodat, ne-a servit cu lapte acru de oaie din bărbânţă (putină) rece ca gheaţa, scos dintr-un beci întunecat săpat în pământ, care cred că numai în satul ei de origine se mai face.
Apoi am abătut discuţia înspre cântece. “Eu doamnă, cânt şi când duc o găleată de apă, şi la munca câmpului. Aşa de mult îmi place să cânt. Tatăl meu a fost pădurar şi cânta din frunză, şi-mi plăcea să-l ascult. De la el şi de la mama am învăţat multe cântece. Apoi, când fiica mea Alina a crescut, m-am gândit că ar fi bine să le cânte ea, cum cântă şi alţi copii. Ea de ce nu ar putea cânta, mi-am zis, mai ales că avea voce de mică? Şi aşa am învăţat-o cântece, împreună cu doamna profesoară de istorie Ana Filip, acum pensionară. Am mers cu ea la concursuri, la spectacole, a luat premii… Şi să vă spun cum am apărut eu la, 44 de ani, pe scenă. Mergând cu ea încoace şi încolo, pe autocar, eu cântam. M-au auzit celelalte soliste care erau cu noi, multe dintre ele consacrate, şi m-au încurajat, spundu-mi că pot să cânt şi eu pe scenă, să fac un duet cu Alina. Şi aşa am început: la Etno, Naţional TV- la Cornelia şi Lupu Rednic, la diferite spectacole din Gherla, Baia Mare, Năsăud, Bistriţa, Beclean etc. Alina are foarte multe cântece pe care le interpretează singură, acum a terminat clasa a VIII-a. Şi amândouă avem, şi tot mai culegem. Avem material pentru un CD, numai bani să fie”, o rupe cu puţin năduf în voce, năduf iscat de gândurile legate de bani.

Un soţ cu simţul umorului

Soţul ei, Ion, pe care întrebându-l dacă îi place să cânte nevasta lui, plin de umor, ne-a răspuns: “Să cânte la alţii cât o vrea pe gamă mai ridicată, numai mie să-mi cânte pe un ton mai jos”.
Cu Genuca ai putea să stai mult şi bine la poveşti, că ea în acelaşi timp îşi face şi treaba, iar a ta rămâne. Aşa că mi-am luat rămas bun de la familia Ceuca, după ce în acest loc mi-am “încărcat şi bateriile”. Aveam şi eu treburi, că multe sunt de făcut pe lângă cele reportericeşti de către o femeie.
Aurelia VLASIN
(text publicat în Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 7, 2007

„Şi-aşa-mi vine câte-odată…“

„Şi-aşa-mi vine câte-odată…“

Murim… O lume de consum, îmbâcsită de tentaţii, cu serioase discrepanţe sociale, cu prăpăstii şi nenorociri. Trăim… O lume cu flori şi bulgări de speranţă, cu ochi limpezi şi inimi curate, cu iubiri şi frumos. Murim… Un pământ hăituit de nelinişti, suflete zbârcite, priviri tăioase, gesturi necugetate. Trăim… Un pământ din care creşte pâinea, în care ne-afundăm genunchii în rugăciune, pe care sorbim soarele şi ne răcorim sub adieri pictate cu stropi de lumină. Murim… O viaţă dezordonată, cu promisiuni deşarte, colcăind a păcat, cutremurată din temelii de întuneric şi haos. Trăim… O viaţă pentru cei de lângă noi, pentru zâmbete şi bine, o şcoală de îngeri păşind pe căile Domnului.
Ăştia suntem noi, oamenii, fii ai luminii, născuţi fără de păcat, iute învăţători ai fărădelegii. Ce farmec şi câtă culoare încape într-un biet destin! Ce sentimente ciudate locuiesc omul încă din frăgezime! Ne vin rugăciunile gata făcute, canoanele sunt tot mai uşoare, preoţii tot mai înţelegători, n-avem decât să-nvăţăm a ne scufunda în fiecare zi spre moarte.
Unde-s martirii şi adevăraţii prooroci? Unde-s cei care-au suferit şi s-au jertfit pentru credinţă? Unde-i uitat Crăciunul naşterii şi-al bucuriei? Unde-i Paştele luminii? Unde-s învăţătorii de înţelepciune şi doctorii fără de arginţi? Unde-s făcătorii de pace şi liniştitorii de suflete?
Dumnezeu a rămas în inima universului şi ne iartă în continuare, îngăduitor. E un conservator în binele, adevărul şi căile Lui sfinte. Diavolul şi-a întins legiunile pe pământ, modelând mereu modernitatea după minţile oamenilor. Şi-a făcut din ban şi bunuri aliatul de nădejde al pierzaniei.
Diversitatea lumii mă oboseşte, dar mă îndeamnă să trăiesc. Răul ce-l văd mă obligă să-l ocolesc. Binele ce-l simt mă cheamă să-l fac. Semenii mă înconjoară, mă sufocă, mă eliberează, mă ridică, mă întristează, mă ajută, mă urăsc, mă iartă… Dumnezeu doar mă iubeşte, fără prea multe condiţii. Instrucţiunile vieţii sunt legile Lui. Vrei să fii alături de El, în minunata poveste a veşniciei? Leapădă-te de tine, cel care-ai fost până azi şi vezi ce-a mai rămas din restul vieţii tale. Caută bine! N-o să găseşti doar resturi şi fărâme, ci-ntr-un colţ al cutiei te aşteaptă încrederea şi speranţa în cineva mai puternic decât tot ce putem, în micimea noastră, pricepe.
Ne vine uneori să evadăm din pielea prea strâmtă, să explodăm idei din creierul atât de nefolosit, să ne ducem departe de ce-am fost… şi ne trezim încercuiţi de noi. Vieţuind în cerc, uiţi de tine, rătăcind.
Şi-atunci zic: Iartă-mă, Doamne, c-am lipsit de la şcoala de îngeri. Şi-aşa-mi vine câteodată să-nvăţ să zbor singur!
Dinu VIRGIL
(text publicat in Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)

iulie 7, 2007

Plagiator al prietenului care s-a sinucis?- 2

Republicăm acest articol la cererea unor cititori care nu au reuşit să citească numărul trecut al gazetei, care s-a epuizat rapid din chioşcurile de difuzare a presei şi din magazinele unde este distribuită Realitatea. Menţionăm că Nicolae Avram n-a dat nici un drept la replică pe subiect şi nici n-a publicat din poemele rămase la el de la Onişor, ceea ce spune multe. Încercati să vă puneţi în postura lui şi să vă gândiţi cum aţi fi acţionat. Fiecare are posibilitatea să judece. (REALITATEA)

Nicolae Avram din Beclean a crescut la Centrul de Plasament sau Casa de Copii, cum i se mai spunea, împreună cu un bun prieten de-al lui, Aurel Onişor, un băiat foarte talentat în ale poeziei care, după ce s-a căsătorit, s-a sinucis la o vârstă destul de tânără (douăzeci şi ceva de ani) lăsând manuscrisele sale amicului Nicolae Avram.
Prin 1997, când noi ne-am mutat la Beclean, soţul meu, Alexandru Petria, care auzise de acest poet, l-a rugat pe Avram să-i dea o parte din manuscrise pentru a le publica în revista “România Literară”. A vorbit cu redactorul şef al celei mai prestigioase publicaţii culturale din ţară, Alex. Ştefănescu, iar acesta a fost de acord, mai ales că era vorba de un poet mort. Dar Nicolae Avram întârzia să apară cu manuscrisele, împotriva înţelegerii, motivând că trebuie să le caute etc., deşi eram vecini şi venea des pe la noi. Am aflat că şi Avram luase mai multe premii la diferite concursuri naţionale după moartea lui Onişor, şi se lăuda că va publica o carte de poezie, dar mai are ceva de corectat la poeme. Nu după mult timp i-a ieşit, sub semnătura sa, volumul intitulat “Cântece de sinucigaş”, cu nişte poeme care te lăsau fără suflare la cât erau de bune (vreau să vă spun că sunt cititoare de poezie modernă şi am poeţi preferaţi: Ion Mureşan, soţul meu, Angela Marinescu, Viorel Moldovan, Adrian Mihai Bumb, Sorin Gârjan, Graţian Ilie Simion, Marta Petreu ş.a.m.d.). Între timp, Avram se angajase la cotidianul “Mesagerul” ca şi corespondent de Beclean. I-am citit articolele, în mare parte ştiri, tot în mare parte corectate de către cei de la redacţie (asta am aflat ulterior chiar de la directorul acestui ziar, Emil Dreptate). Uneori scria urechistic, nedocumentat, fapt pentru care a fost şi dat afară în final. Am avut de pe atunci o bănuială în ce priveşte manuscrisele şi un semn de întrebare, dar mi-am zis că nu se poate. Acesta ar fi un păcat strigător la cer. Mi-am impus că trebuie să uit asta şi să aştept să apară a doua carte, deşi, pe la colţuri, unii care l-au cunoscut pe Onişor mai şopteau câte ceva…
Dă Dumnezeu şi Nicolae Avram, ori în disperarea lui de a câştiga un ban sau vrând să ne copieze pe noi (i-a copiat soţului meu un articol din săptămânalul “Monitorul de Someş”, cu semne de punctuaţie cu tot, deşi el i-a zis să preia numai informaţia) a editat şi el un ziar. Şi apoi ţine-te să nu leşini. După ce că nu semnează un articol, în locul semnăturii lui apare semnătura bietei poete sud-americane moarte Gabriela Mistral, mai nou devenit Gabriel Mistral. Să nu pui tu semnătura pe articolele din ziarul tău… Să nu semnezi un editorial în propria gazetă, dacă eşti scriitor, este o violare a logicii…! Despre stilul materialelor din “Jurnalul de Someş” nici nu mai vorbesc. Cer şi pământ între metafore folosite în carte şi articolele din ziar. Greşeli de limbă la greu, contraziceri, lucruri rizibile. Mi-am zis că poate Avram ăsta s-a prostit şi mai tare… Era o justificare. În ultimul număr apare un titlu pe prima pagină: “Mafioţii, trimişi în judecată”. Este vorba de un grup de tineri infractori din Beclean arestaţi, pe care, acum un an, după ce au fost ridicaţi de DICOT, el, într-un articol al ziarului îi făcea oameni cinstiţi, dacă nu îngeraşi, şi că de vină era Procuratura, Presa şi Poliţia pentru că au fost deranjaţi. Şi altele, şi altele…
Dar stop! Am aflat de la un prieten că i-a ieşit şi cea de-a doua carte. Şi umblă-n stânga, umblă-n dreapta după carte, deoarece scriitorii din Beclean pe care i-am întrebat habar n-aveau. Mă întrebam ce a scris Avram în cartea asta de nu circulă.
Am găsit-o până la urmă. “Litanii pentru diavol” se numeşte, şi este postfaţată de un critic apreciat, Mircea A. Diaconu. Citind-o, am avut o dublă surpriză. În primul rând, poemele sunt bune, în mai toate se vorbeşte despre moarte, despre întâlnirea cu ea, cu metafore alese; în unele autorul vorbeşte despre o fetiţă. În al doilea rând, parcă unele dintre poeme sunt lucrate la două mâini. Este vorba de o actualizare ciudată, apar versuri unde nu-şi au locul: “ (O culesese poliţia politică din lanul de cânepă/ Pentru că-şi spălase amărăciunea în apele râului seara./ Fumase canabis, tăiase capetele/ Pruncilor săi/ Invocase cele treizeci şi trei de spirite astrale/ Din ordinul berbecului/ Negru”. (din volumul “Litanii pentru diavol”.
Vai, ce uitucă sunt: am uitat să precizez că în urma poetului care s-a sinucis a rămas o fetiţă, iar Nicolae Avram nu are copii, duce o viaţă tihnită alături de soţia lui şi, după felul cum arată, pare să să n-aibă drame majore. Iar criticul din Moldova, Mircea A. Diaconu, care nu cunoaşte povestea redată mai sus, spune: “Citesc poemele de acum ale lui Nicolae Avram ca pe nişte noi şi la fel de viguroase “cântece de sinucigaş””. Aurel Onişor s-a sinucis, Avram editează poeme.
Aurelia VLASIN

P.S. Cine deţine manuscrise de-ale lui Onişor este rugat să ne contacteze. Vrem să le publicăm, să realizăm ce n-a făcut prietenul său nedespărţit Avram în atâţia ani…

“… între sinucidere şi crimă!”

În urma apelului către cititori am intrat deja în posesia unor materiale interesante semnate de Aurel Onişor. Publicăm una dintre ultimele scrisori scrise de el, în anul morţii sale, adresată unui prieten, datată 18.08.1994, din care reiese că avea de gând să se sinucidă: “Anul acesta a fost o agonie lentă pentru un bolnav psihic, un an în care tortura psihică şi faptul că am înţeles de ce-s în stare unii pentru bani(…) m-au dus la o degradare psihică, şovăind între sinucidere şi crimă!
Totuşi recunoaşte că am îndurat destul de bine Agonia pe care tu nu o poţi înţelege încă, e drept drogîndu-mă cu 15-20 pastile de diazepam zilnic. Tu ştii doar, ai văzut.
Din poet sinucigaş!!!
Din sărac, cu casa dărîmată, muritor de foame!!!
Singur, cu o mamă bolnavă locuind temporar, fără casă într-un Spital de bolnavi psihici.
Tu m-ai încurajat, dar eu îţi spun serios, încurajările tale în astfel de situaţii sună exact aşa: “Curaj găină!! …că te tai!”
Încă nu înţelegi totul, eu am înţeles: “Cine moare azi, nu mai moare mâine!” Poate într-o zi vei înţelege şi tu: ”Curaj găină!!…că te tai!”
Oricum Dumnezeu hotărăşte ce e de înţeles, şi ce nu!
Nu e groaznic cînd alţii beneficiind de toate, îţi zmulg şi bucata ta de pîine (viaţă)?
Nu ştiu ce va fi! Tu ai o singură datorie uşoară toate aceste foi să le prezinţi în cazul unei nenorociri domnului doctor Neacşu, pe care-l respect.
18-08-1994”
Aurelia Vlasin
(texte publicate alăturat în numărul din iunie- iulie al lunarului Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 7, 2007

Cine îşi pălmuieşte creditorii în prezenţa poliţiştilor şi a executorului judecătoresc

Un afacerist plin de datorii ca şi câinele de purici este Vasile Mureşan din Beclean, de la firma Fenali S.R.L, mai cunoscut şi sub numele de Lică Mureşan sau Vaşpor. Grandoman, lăsând să se înţeleagă că are relaţii politice şi în lumea justiţiei, implicat pe piaţa materialelor de construcţii, a tranzacţiilor cu terenuri în Bistriţa şi a construcţiilor propriu-zise, dar şi în alte treburi, acum trece printr-un moment dificil, fiind pe lângă buza prăpastiei falimentului.

Nişte muncitori au vrut să-l strângă de gât

După ce în iarnă a fost nevoit să-şi dea o maşină de lux pentru doar 200 de milioane de lei vechi ca să platească salariile unor muncitori contructori care îl ameninţau că-l strâng de gât, este asaltat iar de creditori, în zonă având renumele unui rău platnic, mincinos şi impertinent, care nu ezită să recurgă la ameninţări şi denunţuri calomnioase în încercarea disperată de-a îşi intimida foştii parteneri care-şi cer drepturile restante de luni bune, dacă nu de ani.
Pentru cititori, ca o întâmplare grăitoare pentru caracterul tipului, o să spunem că de zilele Becleanului, în timpul concertelor din piaţă, cu aburii alcoolui în cap, deşi de obicei nu bea, a fost în stare să ameninţe un jandarm deoarece nu l-a lăsat să intre pe lângă scenă, pe unde circulau oficialităţile, la toaletă. Pentru că el vroia să se ducă unde merge şi împăratul singur a crezut că este normal să ameninţe un jandarm în exerciţiul funcţiunii, c-o să dea el telefon superiorilor acestuia. Pe Mureşan l-a scos din penibla fază cu zâmbetul pe buze primarul Nicolae Moldovan, care-a spus jandarmului să-l lase să treacă totuşi. Însă mai târziu primarul sigur şi-a regretat gestul binevoitor, căci personajul a început să-l inoportuneze cu insistenţă pe fostul ministru Agaton, care era împreună cu primarul. Pe feţele celor doi politicieni se citea jena faţă de lipsa de jenă a lui Mureşan.

Sustragere de la executarea judecătorească

Firma Blatar Construct SRL are de recuperat circa 400 de milioane de lei vechi de la Lică. Prin biroul executorului judecătoresc Mircea-Vasile Mureşan, ca o parte a datoriei, după o licitaţie, au fost vândute două autoturisme ale Fenali SRL, o Dacia 1307, cu 12.000 RON şi un Mitsubischi cu 19.300 RON celor de la Blatar Construct, unde sunt patroni Ioan Blaga şi Alexandru Nagy. Ce doi n-au reuşit să intre în posesia maşinilor din 18 iunie, când s-a încercat efectuarea execuţiei silite deoarece Mureşan s-a împotrivit. Ba, după spusele lui Blaga şi a executorului judecătoresc, în prezenţa şi a doi poliţişti, Lică Mureşan i-a tras o palmă lui Blaga care, om calculat şi domn din fire, a rămas stupefiat. Stupefiat, fără cuvinte a rămas şi executorul judecătoresc Mircea Mureşan, care se gândeşte să depună o plângere penală împotriva celui de la Fenali SRL, pentru împotrivirea la execuţia judecătorească.

Ameninţări

După acest episod, Vasile Mureşan i-a trimis două mesaje de ameninţare pe telefonul mobil lui Alexandru Nagy, ne-a declarat acesta: “Îţi dau eu ţie, că de fapt tu erai ţinta ca să te muţi în Ungaria, ca să nu mai faci afirmaţii că “aşa este în România” şi “Gunoi şi avar ai fost o viaţă, acelaş ai rămas, dar vezi că Dumnezeu nu bate pe cine nu trebuie întotdeauna, în orice caz urmezi tu.” Trebuie să menţionez că Nagy, în 15.06. 2007, a întocmit către Poliţie o plângere împotriva lui Mureşan, la serviciul de investigare a fraudelor, pentru emiterea unor bilete la ordin fără acoperire. Fotocopiem lizibil documentul, pentru edificare.
O să revenim asupra subiectului.
REALITATEA
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla -istoric

Studenta la jurnalistică Bianca Ţărmure a ales să scrie un referat despre gazeta noastră pentru un examen la facultate, pe care l-a luat cu brio. Publicăm textul.

Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla
-istoric-

Ziarul Realitatea de Bistriţa – Năsăud , Dej şi Gherla este un lunar de anchete, reportaje şi atitudine. Primul număr a apărut în luna decembrie a anului 2000, sub conducerea lui Alexandru Petria şi a Aureliei Vlasin.
Cei doi aveau deja experienţă în presa scrisă: Alexandru Petria a fost ziarist, printre altele, la Zig- Zag şi Cotidianul din Bucureşti, iar Aurelia Vlasin s-a ocupat de segmentul publicitar la publicaţiile Economistul şi Azi, tot din Bucureşti. Când au revenit în Ardeal, aceştia au lucrat împreună la Monitorul de Someş, unde Petria a fost redactor şef.
Au luat decizia de a înfiinţa acest lunar de anchete, reportaje şi atitudini pentru că s-au săturat să publice doar articolele pe care le permiteau patronii de ziar. „În România se clamează că există libertate de exprimare, dar este o chestiune relativă, deoarece patronii de presă impun, mai voalat sau nu, programul ziarului. Am înfiinţat acest ziar pentru a fi liberi să ne exprimăm.”, spune Petria, directorul Realităţii.
Practic, s-a pornit fără niciun leu şi doreau un ziar independent ca să-şi facă singuri politica. Au refuzat să fie finanţaţi de oameni de afaceri sau de politicieni, tocmai pentru a-şi păstra libertatea de exprimare. Costurile pentru tipărirea ziarului sunt susţinute din publicitate.
Din 2000 până în 2004, în arhitectura gazetei s-a optat pentru un format tabloid, color, de opt pagini, cu următoarea structură: pe prima pagină era un cuprins cu cele mai interesante articole din ediţia respectivă şi reclame, iar pe celelalte pagini erau aşezate articole corespunzătoare secţiunilor: Locale, Dezvăluiri, Varia, Orizont Local, Altă Realitate, Cinegetica, În Oglindă şi, bineînţeles, reclame. După 2004, s-a păstrat formatul tabloid, dar numărul paginilor a crescut la doisprezece, dintre care sunt colorate: unu, şase, şapte şi doisprezece. S-au îmbogăţit şi rubricile: prima pagină are reclame şi cuprinsul gazetei, pentru cea de-a doua pagină au ales o rubrică de bârfe şi ştiri comentate: Pălitura de osândă, iar pagina a treia cuprinde anchete şi dezvăluiri. Paginile patru şi cinci sunt dedicate controverselor sau unor evenimente reactualizate, cele de mijloc sunt rezervate reclamelor sau ştirilor locale, iar a opta pagină este una cu articole spirituale sau cu tratamente naturiste. Paginile nouă şi zece prezintă Oglinda Becleanului, editată în colaborare cu Primăria oraşului Beclean, în regim de publicitate. Rubrica Senzaţional sau Altă Realitate în care sunt descrise unele fenomene paranormale se găseşte pe cea de-a unsprezecea pagină, urmând ca ultima pagină să fie una a reclamelor.
Cu ajutorul colaboratorilor Ioan Mititean, Menuţ Maximinian, Alexandru Cristian Miloş, Ioan Radu Zăgrean, Dinu Virgil, Voichiţa Plăcean, Adrian Mihai Bumb şi Sorin Gârjan Adrian Suciu, în timp s-a încearcat o acoperire a tuturor evenimentelor din aria de răspândire a gazetei: judeţul Bistriţa- Năsăud şi oraşele Dej şi Gherla. Nu este un ziar de nişă, ci unul cu public larg, cu începere de la liceeni, până la vârstnici, iar structura pentru formula actuală a fost gândită aşa încât să-i mulţumească pe toţi. Alexandru Petria a ţinut să precizeze că: „S-a vrut înfiinţarea unei gazete incisive, nu gen magazin, neimplicată. Totuşi, nu s-au făcut compromisuri, în sensul să se redacteze ştiri de genul celor difuzate de postul de televiziune PRO TV , la ştirile de la ora 17:00.”
„Ca orice alt ziar am întâmpinat probleme financiare, însă, niciodată nu ne-am gândit să renunţăm la un vis ce s-a împlinit: acela de a conduce propria gazetă”, spune redactoarea şefă a ziarului, Aurelia Vlasin.
De-a lungul celor şase ani de când se află pe piaţa românească, gazeta Realitatea de Bistriţa– Năsăud, Dej şi Gherla s-a remarcat prin câteva articole de rezonanţă naţională, printre care: “Caricaturile care au imflamat lumea musulmană”, apărut în ediţia din februarie – martie 2006, “Traian Băsescu, turnător şi afacerist” sau “Pomelnicul securiştilor din România”, ambele redactate în numărul din numărul septembrie 2006. Dintre cele trei articole amintite, cel mai discutat a fost primul, în care s-au publicat controversatele caricaturi ale Profetului Mahomed, alăturându-le o copie după pagina originală a cotidianului danez şi un articol de opinie al directorului publicaţiei, Alexandru Peria. „Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla este de părere că ziariştii nu trebuie să cedeze în faţa intoleranţei, nici s-o practice. Teama presei de represalii dă apă la moară extremiştilor. Cei care, pentru nişte biete caricaturi publicate în cotidianul danez „Jyllands – Posten dau foc la ambasade, instigă la violenţe şi crime, şi chiar recurg la omoruri, sunt blamabili, de nescuzat. Deşi noi nu încurajăm jignirea credinţei nimănui, cum am demonstrat-o de-a lungul timpului în paginile publicaţiei, avem datoria să nu facem sluj, timoraţi de ameninţări…”, scria atunci Petria. Comentarii despre acest articol au apărut în ziarul Adevărul din data de 20 ianuarie 2006, la rubrica Pagini regionale, în Observator, România în 5 minute, din 16 februarie 2006 la rubrica Societatea sau în publicaţia România Liberă din 16 februarie 2006. Alexandru Petria s-a declarat mândru de faptul că Realitatea de Bistriţa – Năsăud, Dej şi Gherla şi un săptămânal din Moldova au fost singurele ziare din România care au avut curajul să publice aceste caricaturi.
Tirajul gazetei a fost unul constant în cei şase ani: între 1000 şi 1500 de exemplare. Pentru a promova publicaţia se colaborează cu Radio Bistriţa şi Radio SOS. În prezent, tirajul se distribuie gratuit, ceea ce este un fapt nou în zonă, însă practicat pe scară largă în alte ţări.
Bianca Ţărmure
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

În retrovizor


Desfăşurate recent, Zilele oraşului Beclean, trebuie s-o spun din capul locului, au reprezentat o reuşită, cea mai reuşită ediţie. Aprecierea nu este de complezenţă, este o constatare pe care a putut s-o facă fiecare locuitor rezonabil al oraşului.
În puzderia de acţiuni, cu o ofertă extrem de variată, de la sport şi muzică până la cultură, beclenarii au avut ocazia să aibă sentimentul că aparţin unei comunităţe efervescente, de un dinamism de invidiat şi de către oameni şi din alte oraşe. Nu stagnare lâncedă, resemnare, e bine şi aşa… oricum…
Inaugurarea Casei de Cununii, a unor apartamente sociale, a unui părculeţ de joacă pentru copii, a modernizatei biblioteci orăşeneşti s-au numărat printre punctele oficiale ale sărbătorii.
Pe primar l-am văzut în acele zile transfigurat de oboseală, de parcă ar fi fost beat, preocupat de amănuntele care, la sfârşit, puse în acelaşi creuzet, decid succesul sau prăbuşirea. Decomplexat, Moldovan s-a dat pe tobogan, a cântat cât la ajutat vocea alături de formaţiile de muzică uşoară…
Că firma Rom-Can din Dej nu s-a mai ocupat de organizarea spectacolelor din piaţă a constituit un aspect bun, care, într-o măsură decisivă, a înclinat balanţa spre reuşită. Primăria s-a descurcat şi singură. Ceea ce am scris anul trecut, când, împreună cu Radio SOS, am criticat prestaţia Rom-Can SRL, s-a dovedit adevărat. Acum, a primat respectul pentru participanţi şi nu dorinţa de maximizare a profiturilor prin rabaturi calitative.
Felicitări Nicolae Moldovan, felicitări Consiliului Local Beclean!
Alexandru PETRIA
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

Palestina din Chiuza, în România Mare

“De 11 ani sunt medic la Chiuza. Când am venit aici oamenii m-au primit cu suspiciune. Au adus ciubuc (ouă, brânză, etc.), iar dacă nu am primit au crezut că nu vreau să-i tratez. Eu nu i-au mită. În Palestina, de unde sunt, luarea de mită se pedepseşte grav…”, spune interlocutorul meu. Doctorul îşi aprinde o ţigară şi continuă: “Înainte am lucrat la Focşani ca medic chirurg. Am fost primul cetăţean iordanian care în 1990 a luat aprobarea să lucreze în România. Am fost foarte verificat pentru asta. Dar eu am făcut facultatea de medicină la Cluj”. Apoi îmi dictează numele literă cu literă, se uită cum l-am scris, aprobă: Habash Adnan, palestinian cu paşaport iordanian.
Stăm la o cafea, fumează. Se simte ca acasă. Este acasă în Chiuza. Mai spune câte o glumă, râde jovial. Este mic de statură, brunet şi nu-şi arată vârsta. Am observat că este primul arab dintre câţi am cunoscut care reuşeşte să pronunţe litera p (nu spune broblemă, ca alţii, în loc de problemă). Zice: “Stau singur aici şi voi sta la Chiuza fiindcă cunosc pacienţii. Iar dacă aveam de gând să plec, plecam, că mi s-au oferit locuri. Mănânc şi mâncare românească, în afară de carne de porc. Provin dintr-o familie cu 10 fraţi răspândiţi prin diferite ţări. Părinţii mi-au murit…”
Mi se destăinuie că îl doare stomacul, că are ulcer duodenal. Eu îi propun, inversând rolurile, să ia un tratament care mi-a folosit- zilnic, de mai multe ori, înainte de mese cu o jumătate de oră, câte o jumătate de paharel de ţuică de prune cu miere de albine, amestecate în proporţii egale înainte. Îmi replică argumentul că nu bea alcool, deoarece nu-i permite religia. Contrareplica mea- să nu o ia drept băutură, ci drept extract de prune cu miere, ca un medicament. Spontan Habash m-a întrebat de ce oamenii nu mănâncă materii fecale, că doar şi acestea sunt distilate alimentare? Ei, da…
Trăncănim despre localnicii comunei Chiuza, în mare parte ţărani foarte gospodari. “Ţăranul chiuzan este mai liniştit decât ţăranul iordanian, dar ţăranul iordanian este mai informat datorită televiziunii, aparatelor de radio…”, trăgând cu ochiul dacă mai aşteaptă pacienţi la uşă.
Mai mult în glumă, mai în serios, l-am întrebat dacă face politică. Foarte senin, mi-a spus că este înscris în partidul România Mare, ceea ce m-a cam lăsat cu gura căscată. Nu am putut să mă abţin să nu-l descos cum de n-a aflat alt partid mai breaz? Argumentul său, pe un ton ferm: “Este un partid cinstit, iar eu condamn statul român pentru crimă, căci crimă e ce este în spitale, condiţiile rele. La închisoare le pun deţinuţilor televizoare, pe când pacienţii suferă.”
Descosând pe unul şi pe altul din Chiuza, numai vorbe bune am auzit despre medicul ce-a adus Palestina aici. Că este extrem de cumsecade, că diagnosticurile lui concordă cu cele ale medicilor din Cluj, că poate fi apelat la orice oră pentru urgenţe, că este prost de bun ca om, cum se spune, că unii îi povestesc şi necazurile de viaţă şi-i acceptă sfaturile ca ale unui sfetnic de încredere. Şi primarul comunei Chiuza, Grigore Bradea, are aceeaşi părere elogioasă despre medicul care nu duce lipsă de pacienţi.
Habash este mai aparte. Un profesionist mai altfel.
Aurelia VLASIN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

“Împrumuturi” pe ritmuri folclorice


Când împrumuţi puşca altora iese scandal

Interpreţii Traian Ilea şi Valeria Codorean, soţ şi soţie, au imprimat alături de taragotistul Mihai Mariş, din Cluj, un compact disc care adună, sub numele “Puşca şi cureaua lată”, 13 piese, unele dintre ele reluări într-o altă orchestraţie: “Astăzi îi târg la Abrud”, “Mândru-i Cluju şi Feleacu”, “Asta-i horea Clujului” sau “Mândruliţă, fată bălăioară”. Însă cea mai difuzată piesă este “Puşca şi cureaua lată”, care beneficiază de un videoclip difuzat pe canalele media de profil.
Toate bune şi frumoase numai că se pare că piesa a fost imprimată în urmă cu patru ani de rapsodul popular Mircea Simionca din Sebiş, judeţul Bistriţa-Năsăud. Bistriţeanul a oferit cântece multor interpreţi care l-au contactat, însă de această dată şi-a auzit cântecul pe postul de televiziune fără să i se ceară permisiunea. “Este grav când cineva îţi preia cântecul fără să solicite sau să te întrebe ceva. După ce am fost difuzat pe posturile naţionale cu această melodie, s-a trezit şi domnul Ilea să cânte fără să întrebe pe nimeni. Spune că l-a auzit la un prieten la chef. Să-i dăm crezare, dacă dânsul crede că aşa se culege folclor. Bine ar fi ca orice interpret să fie lăsat să-şi culeagă laurii, nu să-l furăm. Mai cântă şi doamna Valeria- “Ce bărbat eram odată”, poate crede în reîncarnare”, afirmă rapsodul Mircea Simionca. Traian Ilea spune că în această variantă cântă piesa de vreo doi ani, nefăcând alte comentarii. Este de ajuns să comparăm prima strofă din versiunile cântate de Mircea Simionca – “Când eram tânăr fecior/ Eram pana codrilor/ Umblam mândru la vânat/ Prin codru verde şi ‘nalt/ Puşca şi cureaua lată/ Ce bărbat eram odată/ Te-am purtat prin munţi şi văi/ Cu ortacii mei” şi varianta Ilea – “Când eram tânăr fecior/ Eram fala munţilor/ Umblam ziua la vânat/ Prin codru verde de brad/ Puşca şi cureaua lată/ Ce bărbat eram odată/ La vânat prin munţi şi văi/ Cu ortacii mei”. Rapsodul bistriţean spune că nu cere nimic altceva decât să i se recunoască drepturile şi să i se ceară permisiunea pentru imprimarea pieselor pe care le deţine în repertoriu.
Menuţ MAXIMINIAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

Năsăudeni, dejeni şi beclenari într-o acţiune comună


ASTRA-102, la Lipova

În urmă cu ceva timp Lipova, judeţul Arad, a găzduit forumul cărturăresc al ASTREI, cu participarea delegaţiilor Depărţămintelor din ţară şi diaspora, având ca scop principal receptarea realităţii culturale româneşti şi revigorarea activităţii Asociaţiunii, deci o acţiune de autoanaliză, având prilejul de a ne sfătui, de a programa şi manifesta în contextul intrării României în Uniunea Europeană.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de o delegaţie numeroasă compusă din 14 astrişti din Departamentul Năsăud şi Beclean cum sunt: Ioan Seni, preşedinte, Ioan Mititean si Valer Petrehuş vicepreşedinţi, Valeria şi Romulus Berceni de la secţiunea ecologică şi literară, Sever Ursa- Astra Măiereană, Pavel Berengea şi Ieronim Ureche- Astra Ilveană şi Leon Catarrig- Astra Rebrişoreană, iar de la Beclean Ligia Dănilă, preşedinte, însoţită de Maria Covaci, Didina Rurac, Maria şi Liviu Mârza. De la Dej au participat: Radu Gavrilă, preşedinte, însoţit de Raveca Vlaşin, Elena Mereuţă şi Gavril Bogdan, oameni ce se implică benevol în ample acţiuni de valorificare a faptelor de cultură şi de a întări prestigiul Asociaţiunii, spre a duce mai departe făclia înţelepciunii, a cultului pentru carte si literatură.
Adunarea generală cu numărul 102 de la Lipova a avut loc prin bunăvoinţa Departamentului Atanasie Marinescu- preşedinte profesor Ana Costovici, omul ce s-a remarcat printr-un aer tineresc, cu un dinamism de torent învolburat, cu naturaleţea ce o caracterizează utilizând tehnica unui cărturar de a scoate din cutia surprizelor noi şi noi imagini culturale din viaţa spirituală a Lipovei şi Văii Mureşului, oraşul cu urme preistorice, întărit cu cetate de regele Bela al IV-lea după năvălirea tătarilor, ce apare în istorie la port la Mureş încă de la începutul mileniului I e.n..
De la gara Rodna am treversat Mureşul pe un pod de fier-beton, cu patru benzi, construit în perioada 1991- 1999, cu lungimea de 147 metri, ce are la capete două viaducte peste calea ferată spre Rodna şi Lipova.
Adunarea nu se putea desfăşura fără sprijinul concret al primăriei, prin Vidrel Popina, primarul urbei, şi a viceprimarului Petre Toma, a consilierilor şi salariaţilor primăriei ce au reuşit să creeze un climat solemn prin organizarea de acţiuni variate de ordin sufletesc, care au evitat plictiseala şi oboseala, ca de exemplu: vizitarea muzeului, a unor expoziţii de carte şi artă, Te Deum la Biserica Ortodoxă din Staţiunea Băile Lipova, o acţiune de împăcare creştinească cu participarea prelaţilor bisericii ortodoxe şi catolice, respectiv Timotei, arhiepiscopul Aradului şi episcopul greco-catolic Cariolan Mureşan. Din program nu au lipsit obiceiurile şi tradiţile moştenite din bătrâni, vizitarea Basilicii Mănăstirii Maria Radna şi audierea corului Vicariatului Greco-Catolic din Timişoara şi cel din localitate, urmând un recital de orgă concertat de studenta Andreea Iliuţă şi, în final, un spectacol folcloric în aer liber pe platoul din Băile Lipova, susţinut de ansambluri populare românesti, maghiare şi germane.
Deci adunarea astristă cu caracter naţional şi internaţional de la Lipova a fost presărată cu activităţi în completarea ordinii de zi a adunării având ca temă ASTRA în contextul intrării României în Uniunea Europenă, o mărturie în Arcul Timpului, prima adunare de acest fel din Lipova, ce a sporit şi a îmbogăţit tezaurul spiritual românesc însăşi prin participarea unor cărturari de renume din Sibiu, Blaj, Bacău, Iasi, Braşov, Bucureşt, Arad, Timişoara, Dej, Năsăud, Beclean, Tg. Mureş, din judeţele Harghita şi Covasna, Baia Mare, Orăştie, printre acestia am sesizat pe preşedinta Consiliului rectorilor universitari din România, prof.universitar Ecaterina Andronescu, ce a adus prin cuvântul său în prim plan ASTRA şi şcoala, spunând că i s-a făcut un mare privilegiu de a se adresa astriştilor, oamenilor ce se dăruiesc prin muncă de voluntariat să aşeze cultura într-o justă orânduire, oameni pe care avem dreptul şi mândria să-i declarăm promotori în viziunea modernă asupra intrucţiei.
Prof. univ. dr. Dunitru Acu, cu toată echipa sa din conducerea ASTREI centrale, printre care am remarcat-o pe vicepreşedinta Areta Moşu, cu o vastă activitate, o adevărată conştiinţă, în fruntea unei delegaţii numeroase din Iaşul celor şapte coline, cu un grup de tineri astrişti ce năzuiesc să facă din ASTRA un simbol viu al lumii de mâine. Întreaga echipă s-a angajat prin unanimitate de voturi să meargă în continuare pe acelaşi drum, cu crezul de a respecta adevărul şi de a fi contemporani cu oamenii pentru care luptăm, cu recomandarea de a radia intrigile ce mai dăinuie parcă din ce în ce mai vădit, înlocuindu-le cu cuvinte calde, în direcţia cultivării dragostei de neam.
Se cere (spunea Areta Moşu) un interes sporit pentru sprijinirea românilor, facilitându-le accesul la manifestări de profil din ţară, oferindu-le, în măsura posibilităţilor şi a interesului manifestat, o deschidere în colaborare cu toţi acei care ne împărtăşesc valorile şi viziunea, cu aceia care se simt legaţi de acest pământ şi de strămoşii din care ne tragem.
Podul de flori construit după 1990 peste Prut se pare că s-a transformat în scaieţi, iar vizele ce s-au impus spre a te deplasa de la o casă la alta a românilor de pe cele două maluri sunt o ruşine pentru vremurile în care trăim, ceea ce va duce la falsificarea istoriei neamului şi la o nouă companie de denigrare a reperelor istoriei naţionale.
Din discuţii s-au desprins necesitatea atragerii tinerimii, spre a primii învăţătura în limba maicii lor, prin crearea unui mediu de propagare a culturii naţionale, facând din ei oameni ce cred cu adevărat în cultură, să ne luptăm pentru dobândirea patrimoniului Asociaţiei, fiind derulate zeci de procese, să aducem modificări statului atât în ce priveşte alegerea organului suprem cât şi posibilităţii mai largi de stimulare a celor animaţi de spiritul astrist, benefic şi riguros, prin diplome de onoare, plachete, medalioane, cât timp oamenii activi mai sunt în viaţă. Despărţămintele să fie eficiente şi să întreprindă acţiuni utile, bine pregătite, acţiuni de amploare şi în cercuri restrânse, care să devină adevărate oaze de spiritualitate, deoarece frumuseţea vieţii astriste stă în diversitatea acţiunilor, motiv de admiraţie pentru mulţi.
Adunarea de la Lipova a fost ceva festiv care m-a emoţionat, atât prin programul său diversificat, cărţile lansate şi documentarea lucrărilor ştiinţifice, primirea caldă şi sprijinul material acordat de patronii Băilor Lipova- familia Dorina şi Constantin Miloş, asociaţia Caritas Banat, “Sanctus Gerhardus” din Lipova, Popasul turistic “Mara”, Popasul turistic “La Faleză”, Grupul şcolar “Sever Bocu”, cu supravegherea de rigoare a Consiliului judeţului Arad şi Consiliul local Lipova, oameni care prin faptele lor se înscriu într-un circuit de cultură umană.
Forumul cultural de la Lipova constituie un preambul în manifestările academice de viitor, în care să domine competenţa, spiritul civic, calmul, echilibrul, înaltul profesionalism.
Ioan MITITEAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

O bilă neagră pentru Poşta Română


În data de 21 martie 2007, am expediat un plic la Cluj-Napoca cu adresa clară- Piaţa Mihai Viteazul nr. 35-36, pentru Editura “Napoca- Star”.
Plicul a fost depus la poşta năsăudeană, timbrat conform preţurilor actuale, după cum a indicat cântarul, şi a fost preluat de salariata Frăguţa Sângeorzan. Dar de atunci nu a ajuns la destinaţie.
Ce să credem despre Poşta Română? Cu ce mijloace de transport se duce corespondenţa la Cluj?
Dacă transportul se face cu căruţa, plicul ar fi putut să cadă pe traseu, din pricina unor hopuri pe un drum în lucru, sau poate calul s-a speriat şi a luat-o pe arătură. Dacă transportul se face cu camionul, plicul ar fi putut să fie luat de vânt. Dacă se transportă cu trenul, poate s-a strecurat plicul printre roţi şi zace acum undeva între şine. Sau poate poştaşul ce deserveşte piaţa Mihai Viteazul din Cluj a fost în concediu, sau a avut zi liberă, iar înlocuitorul său a dus plicul în altă piaţă în necunoştinţă de cauză, sau tolba poştaşului a depăşit cu câteva grame norma prevazută şi a echilibrat-o înlăturând chiar plicul meu. Plicul, format mare, de mărimea unui dosar, poate nu a încăput în cutia poştală şi a fost lăsat pe undeva pe trotuar, lângă poarta destinatarului.
De fapt, nu e de mirare, că lângă poartă, în stradă a fost lăsat şi un om bolnav chiar de către ambulanţa ce trebui să-i acorde primul ajutor. Aşa că plicul nu e om, deci avem o oarecare toleranţă, chiar dacă conţinea munca unui om pe timp de o săptămână, materialele pentru tipografie privitoare la etică, comportamente morale şi un nou stil de muncă.
Ioan MITITEAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om


În zilele de 15-16 iunie 2007, am avut fericita ocazie să particip la Tâşnad la un spectacol al naturii ce ne-a fost oferit de opt echipaje reprezentând şcolile generale şi liceele din patru judeţe clasificate la faza finală şi anume: Satu Mare, Bihor, Bistriţa- Năsăud şi Maramureş.
Prin trăiri estetice asociate cu mediul şi natura, concurenţii au dovedit deprinderi, aptitudini şi atitudini dobândite prin educaţia pentru viaţă printr-un mediu curat.
Sub influenţa factorilor educativi, şcoală, agenţie de mediu, familie, s-a creat la Tâşnad interesul şcolarilor de a răspunde prin trăiri estetice la spectacolul oferit de natură, spectacol în care rolul principal revine omului de la mic la mare, care are menirea de a privi şi proteja natura, de a răspunde prin emoţii şi sentimente frumosului din mediul înconjurător, pe care să-l purtăm permanent în suflet, spre a-l admira şi contempla.
Stările de admiraţie şi bucurie ce le-am trăit aici în raport cu expresiile naturii au răsplătit concurenţii, ce au creat prin expunerile lor un mediu de energizare fizică şi morală. Natura fiind sursa gratuită a bucuriei estetice, cu condiţia ca omul să fie în măsură săi descifreze mesajul.
Atitudinile concurenţilor de la Şc. Gen. “Mihai Eminescu” din Năsăud, sub comanda profesoarei Ştefan Buia, grup compus din elevii din clasa a VIII-a Andrei Rai, Viorel Urdă şi Oana Luca au prezentat un amplu studiu asupra răspândirii genţianei în arealul Munţilor Rodnei, condiţionând raportarea orientativ-reglatorie la frumuseţile naturii.
Liceenii din Sângeorz-Băi prin proiectul lor au tratat într-un mod original şi eficient managementul ariilor protejate şi monitorizarea participativă a biodiversităţii precum şi potenţialul hidromineral din această zonă prin contribuţia concurenţilor Ciprian Vasilescu, Marius Hoza şi Flavia Ivanciuc, conduşi de prof. Dorina Buia şi Adela Ureche, având alături pe reprezentaţiei Agenţiei de Mediu Bistriţa prin doamnele Robb Mihaela şi Domnica Todoran.
Iniţiativa acestei confruntări revine judeţului Satu Mare, prin doamna profesoară Adriana Fulda şi inspectorul şcolar de specialitate Otvaş Ana.
Concurenţii prin materialele susţinute în faţa unui juriu compus din expertul austriac Hartmut Behrend, preşedinte, Corina Roman, şef serviciu ARPM- Cluj-Napoca şi Ana Maria Hereş, consilier ARPM Cluj-Napoca, au oferit splendorile naturale în toate anotimpurile şi în toate formele de relief, modalităţi eficiente de a face faţă stresului, deoarece natura este vindecătoare de necazuri şi o sursă de trăiri spirituale dintre cele mai elevate, cum o numeşte metaforic poetul Alexandru Macedonski.
La Tâşnad au ajuns prin bunăvoinţa familiei Sabina şi Ioan Istrate, parteneri de drum la care s-au alăturat şi Rafila şi George Felcean, oameni ce apără şi protejează mediul ambiant cu convingeri şi dragoste faţă de natură avertizând prin modelele lor pe toţi acei ce conştient şi incoştient poluează apa, pământul şi aerul.
Concursul cu faza finală de la Tâşnad este o modalitate de ocrotire a naturii faţă de agresivitatea umană, un punct de atracţie pentru masa mare de copii şi tineri, spre a se retrage la sfârşit de săptămână spre locuri pitoreşti, menite să satisfacă nevoia de frumos, de odihnă, recreere şi reflexie.
S-au acordat diplome şi premii, iar echipajul judeţului gazdă, Satu Mare, va beneficia de o excursie pe durată de 10 zile în unele ţări din Uniunea Europeană- respectiv Ungaria şi Austria.
Ioan MITITEAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

iulie 3, 2007

Când sună clopotele a jale la Târlişua

După dezastru

Pe 20 iunie clopotele au bătut la Târlişua a lacrimi. Dacă în urmă cu un an nu au apucat să anunţe dezastrul ce avea să se abată asupra sătenilor, acum au sunat a jale. Pe 20 iulie 2006 viitura a curmat 13 vieţi, a lăsat pe drumuri 45 de familii şi a distrus infrastructura în comuna natală a romancierului Liviu Rebreanu.
Au fost reconstruite doar jumătate dintre case, iar podul, dispensarul şi alte obiective sociale nu sunt încă reparate.
La Târlişua, fiecare ploaie îi sperie pe săteni. Nimic nu s-a făcut pentru a preîntâmpina o tragedie asemănătoare.
După un an, oamenii au găsit puterea să-şi revină şi s-au apucat de treabă, ridicându-şi casele cu ajutorul semenilor cu inimă mare. Cel mai greu încercate sunt familiile celor 13 luaţi de ape (din care 3 nu au fost găsiţi), comemoraţi de întreaga comună. După Sfânta Liturghie şi parastas, la un an a fost sfinţită troiţa din centrul localităţii, donată de o familie din Târgu Lăpuş.

Necazul şi Liviu Rebreanu

Localnicii au stabilit ca 20 iunie să fie o zi nelucrătoare, o zi de rugăciune pentru sufletul morţilor şi pentru ca Bunul Dumnezeu să-i ferească pe viitor de asemenea necazuri.
Comuna din Munţii Ţibleşului a fost scoasă din anonimat de tragedia care s-a abătut asupra locului: o rupere de nori a schimbat Valea Ilişua într-o vale a morţii. A fost nevoie de un dezastru pentru ca mulţi dintre români să afle că aici s-a născut Liviu Rebreanu.
Peisajul montan se schimbă pe măsură ce te apropii de „locul apocalipsei”, precum în Biblie : „Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheati, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile care se vor întâmpla”. (Luca, 22 – 35).

Rememorare

Badea Ioan Gherghel ne povesteşte cum a sărit în apă după o femeie, dar aceasta era deja moartă când a ajuns la ea. Şi ne mai spune cum, sub ochii lui, un tată care şi-a salvat cele două fiice luate de ape, şi-a gasit apoi sfârşitul lovit de buştenii uriaşi aduşi de potop.
Târlişua, Golden Blitz, Mihăileşti…

Târlişua a intrat in legendă, alături de nume cunoscute ca Golden Blitz, Mihăileşti sau Taverna Sârbului. A rămas în istorie întâlnirea dintre Băsescu Şi Tăriceanu pe podul ruina din mijlocul satului.
După un an doar jumătate dintre sătenii din comuna bistriţeană Târlişua, din cele 26 de familii cu gospodării distruse, s-au mutat în casă nouă. O ţară întreagă a pus umărul la reconstrucţia zonei, dar nu toţi localnicii sunt mulţumiţi de modul în care i-au ajutat autorităţile.

“Tată, nu mă lăsa să mor, nu mă lăsa”

Durerile au fost aşezate în versuri de prof. univ. dr. Pompei Cocean, decan la Facultatea de Geografie a Universităţii “Babeş- Bolyai”, fiu al satului:
Ce-a fost în vrerea ta, vale nebună?
Tu, care abia atingeai malul cu aripa valului,
Te pierdeai printre silexuri şi lespezi translucide,
Zăboveai în bulboane, unde, goi puşcă,
În devălmăşia vârstelor candide,
Copiii satelor îşi descopereau buricele.

Ce-a fost în gândul tău vale, nebună?
De te-ai zborşit în aşa măsură
Încât albiile nu te-au cuprins,
Nici sufletele celor ce dereticau prin case
În dup-amiaza zilei de marţi
A anului de pomină 2006.

I-ai luat pe coamele talazului tău blestemat
Odată cu arborii dezrădăcinaţi,
Cu vetrele încercate zădarnic în vânturile istoriei,
Cu punţi arcuite în hăuri,
Cu liniştea unui colţ de rai
Din care ai alungat şi privighetori şi îngeri.

Ce-a fost cu tine, vale nebună?
Când ai rupt zăgazurile dintre viaţă şi moarte?
Treisprezece suflete întreabă şi iar întreabă,
Rătăcind nemângâiate peste nesfârşitele prunduri.

Iar peste toate,
Asemeni unui nesecat izvor de lacrimi,
Ultimul strigăt al Gabrielei
(Fetiţa aceea cu părul de culoarea soarelui,
Cu ochii de necuprinsul cerului)
“Tată, nu mă lăsa să mor, nu mă lăsa”.

La Tărlişua viaţa merge înainte precum în romanul “Ion” a lui Rebreanu, însă nimic nu va mai fi la fel. Ploaia a spulberat suflete şi vise, aducând durere. În loc să cânte glanetaşul la fluier, în fiecare an, pe 20 iunie, în dangătul clopotelor vor fi aprinse lumânări şi se va înălţa rugăciuni pentru cei plecaţi. În cinstea lor a apărut şi o carte, “Târlişua între necunoscut şi dezastru”, semnată de Cristina şi Pompei Rusu, cărora apa le-a luat casa.
Menuţ MAXIMINIAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)