Archive for ‘scandal’

octombrie 30, 2008

Profii români lucrează puţin în comparaţie cu occidentalii. Hai să lăsăm demagogia şi miorlăitul nejustificat!

Discuţia din jurul salariilor profesorilor este un melanj de demagogie, iresponsabilitate, chiar de “crimă economică”, după cum au spus unii economişti.
Cred că parlamentarii care au votat aberaţia legislativă care e pe cale să arunce ţara în aer, adică toţi deputaţii, ar trebui acuzaţi de subminarea economiei naţionale.
Pe blogul lui Andrei Bădin am aflat o informaţie extraordinară, care nu s-a propagat în presă cum ar fi meritat. Toţi îi căinează pe dascăli, dar hai să vedeţi ce zice Bădin: “Cred ca profesorii merita salarii mai bune dar nu creand false conflicte cu alte categorii sociale. Apropo de cresterea salariilor profesorilor cu 50% revista Q Magazine are o dezvaluire, cred eu, interesanta:
Daca guvernul ar fi aflat ca un dascal roman munceste de doua ori mai putin decat unul din Occident, profesorii ar fi putut beneficia de salarii duble fara a apela la bugetul de stat. Seful statului a dat si el dovada ca nu cunoaste aceasta realitate semnalata de Banca Mondiala, dand unda verde majorarii cu 50% a lefurilor.Scandalul legat de cresterea salariilor dascalilor, care a dus la cereri similare din partea tuturor bugetarilor, putea fi evitat in cazul in care autoritatile tineau cont de un document elaborat de Banca Mondiala. Analiza, intitulata Politica educationala din Romania, arata ca, in timp ce un profesor roman de gimnaziu preda 473 de ore pe an, unul din Uniunea Europeana munceste 803 ore. In comparatie, un dascal de liceu din Bucuresti are 525 de ore, iar unul de la Paris -717. Aplicand regula de trei simpla, un profesor roman care ar preda acelasi numar de ore ca un confrate din vest ar castiga cu 40% (in cazul dascalilor de clasele I-VIII) si cu aproape 30% (in cazul celor de liceu) mai mult decat in prezent. Si asta fara niciun efort bugetar. Doar renuntandu-se la o parte dintre profesori, lucru cat se poate de normal, daca ne aliniem standardelor Uniunii Europene. De altfel, Banca Mondiala recomanda, in acelasi document, reducerea numarului de profesori cu 50.000.”
Aşa-i că nesimţiţii lideri sindicali din învăţământ n-au scos o vorbă despre analiza invocată?

# Puţin „aer” https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/30/75/, https://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/31/40-de-grade-c/

august 4, 2008

Scandal vestimentar cu Obama


Fabulous t-shirt with slogan „Who Killed Obama?”. Cotton knit. Available in red, green and pink. $129.00

iulie 22, 2008

Un tigan bun este un tigan mort


Am dat din intamplare peste blogul Noul Consevatorism. Nu stiu cui ii apartine. M-a lasat masca postarea:

“Ţiganii şi ofensiva stângii

Patru fetiţe de ţigani, trimise de părinţii lor la cerşit pe o plajă din Italia fac baie în mare. Din cauza valurilor, ele ajung în pericol de moarte şi două dintre ele chiar mor înecate (Dumnezeu să le odihnească!). Celelalte trăiesc DATORITĂ italienilor de pe plajă, oameni care şi-au riscat viaţa pentru a salva pe acei copii.
Timp de o oră cadavrele celor două fetiţe au rămas pe plajă, acoperite decent cu o pătură. Motivul? Atât a luat ambulanţei de la morgă ca să vină să ridice cele două trupuri.
În tot acest timp lumea a rămas pe plajă şi viaţa şi-a reluat, cum era şi firesc. cursul ei normal. Plaja nu a fost evacuată, aşa cum nu a fost evacuată nici o plajă din lume atunci când, prin legea naturii sau a firii, unii oameni se îneacă.
Dar pentru presa isterică, pentru stânga neomarxistă, pentru “umaniştii” paneuropeni, pentru tonomatele din presă (na, că îl citez pe Băsescu!) ale birocraţilor din U.E., acest eveniment trebuie manipulat cumva. Cum? Profitând de moartea acelor două micuţe ţigănci pentru a acuza italienii de rasism, de lipsă de sentimente umane şi a presa Statul italian să nu îşi mai apere cetăţenii în faţa valului de infracţionalitate care, ne place sau nu, e legat de o etnie anume, cea ţigănească.
NOTA BENE: Potrivit tuturor martorilor acele fetiţe erau venite pe plajă ca să cerşească! Cred că lucrul acesta spune multe…”

Mi-e scarba!

iulie 9, 2008

Pornografie?


Ultima coperta a publicaţiei de artă “Art Monthly” a provocat scandal în Australia (foto). Au început să se reverse acuzaţiile de pornografie, chiar primul- ministru al locului pronunţându-se în acest sens. Cred că este o imensă tâmpenie. Lucrarea are în ea atâta pornografie cât se pricepe la poezie un fierar-betonist.