Archive for ‘Vatican’

octombrie 30, 2007

Scandal între Vatican şi Biserica Ortodoxă Rusă

Scântei pe teologie şi nu numai http://www.catholica.ro/revista/index.asp?articol=108

iulie 12, 2007

Documentul Vaticanului care a nemultumit crestinii

CONGREGAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI
Răspunsuri la unele întrebări privind anumite aspecte ale doctrinei Bisericii

Introducere

Conciliul Vatican II, prin Constituţia Dogmatică „Lumen Gentium” despre Biserică şi prin decretele „Unitatis redintegratio” despre ecumenism şi „Orientalium Ecclesiarum” despre Bisericile Răsăritene, a contribuit în mod decisiv la o reînnoire a ecleziologiei catolice. Suveranii Pontifi au contribuit de asemenea la această reînnoire oferind aprofundări şi îndrumări pentru practică: Papa Paul al VI-lea în Enciclica „Ecclesiam suam” din 1964 şi Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica „Ut unum sint” din 1995.

Datoria ulterioară a teologilor de a explica cu mai mare claritate diferitele aspecte ale ecleziologiei a condus la înflorirea unei ample literaturi pe această temă. Tematica s-a revelat, de fapt, extrem de rodnică, dar uneori a avut nevoie şi de clarificări prin intermediul unor definiri şi corecturi precise, precum Declaraţia „Mysterium Ecclesiae” din 1973, Scrisoarea adresată Episcopilor Bisericii Catolice „Communionis notio” din 1992 şi Declaraţia „Dominus Iesus” din 2000, toate publicate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

Amploarea subiectului şi noutatea multor teme implicate continuă să provoace reflecţia teologică. Între multele noi contribuţii din domeniu unele nu sunt lipsite de interpretări eronate care la rândul lor suscită confuzie şi îndoieli. Mai multe astfel de interpretări au fost supuse atenţiei Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Dată fiind universalitatea doctrinei catolice privind Bisericii, Congregaţia doreşte să răspundă la aceste probleme clarificând semnificaţia autentică a unor expresii ecleziologice folosite în Magisteriu, care în dezbaterea teologică riscă să fie greşit înţelese.

Răspunsurile la întrebări

Prima întrebare: Conciliul Vatican II a schimbat doctrina catolică privind Biserica?

Răspuns: Conciliul Vatican II nu a schimbat şi nici nu a intenţionat să schimbe această doctrină, ci mai degrabă a dezvoltat-o, a aprofundat-o şi a explicat-o deplin.

Tocmai acest lucru l-a afirmat Papa Ioan al XXIII-lea la începutul Conciliului. Papa Paul al VI-lea a repetat acelaşi lucru şi l-a comentat în actul de promulgare a Constituţiei „Lumen Gentium”: „Un comentariu mai bun nu se poate face decât spunând că această promulgare nu schimbă cu adevărat nimic din doctrina tradiţională. Ceea ce a dorit Cristos, dorim şi noi. Ceea ce era, rămâne în continuare. Ceea ce Biserica a învăţat timp de secole, învăţăm şi noi. În termeni simpli, ceea ce era trăit, acum este exprimat; ceea ce era incert, este acum clarificat; ceea ce era meditat, discutat, uneori în controversă, este acum pus împreună într-o formulare clară” (Papa Paul al VI-lea, Alocuţiunea din 21 noiembrie 1964; AAS 56 [1964] 1009-1010 – traducere în L’Osservatore Romano, 22 noiembrie 1964,3). Episcopii au exprimat în repetate rânduri şi au împlinit această intenţie.

A doua întrebare: Care este semnificaţia afirmaţiei potrivit căreia Biserica lui Cristos subzistă în Biserica Catolică?

Răspuns: Cristos „a constituit pe pământ” o singură Biserică şi a instituit-o ca şi „comunitate vizibilă şi spirituală”, care de la începuturile sale şi de-a lungul secolelor a existat şi va exista mereu, şi numai în ea se găsesc toate elementele instituite de Cristos însuşi. „Aceasta este Biserica unică a lui Cristos pe care o mărturisim în crez una, sfântă, catolică şi apostolică. […] Această Biserică, orânduită şi organizată în această lume ca societate, subzistă în Biserica Catolică, cârmuită de urmaşul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el” (CVII LG 8).

În Constituţia Dogmatică „Lumen Gentium”, la nr. 8, subzistenţa înseamnă această durabilă continuitate istorică şi permanenţa tuturor elementelor instituite de Cristos în Biserica Catolică, în care se găseşte în mod concret Biserica lui Cristos pe acest pământ.

Este posibil, potrivit doctrinei catolice, să se afirme corect că Biserica lui Cristos este prezentă şi lucrătoare în Bisericile şi Comunităţile ecleziale care nu sunt încă în deplină comuniune cu Biserica Catolică, graţie elementelor de sfinţire şi de adevăr prezente în ele. Cu toate acestea, cuvântul „subzistă” poate fi atribuit numai Bisericii Catolice, tocmai pentru că se referă tocmai la caracteristica unităţii pe care o mărturisim în simbolurile credinţei (Cred… Biserica „una”); şi această Biserică „una” subzistă în Biserica Catolică (LG 8).

A treia întrebare: De ce este folosită expresia „subzistă în” şi nu cuvântul simplu „este”?

Răspuns: Folosirea acestei expresii, care indică deplina identitate a Bisericii lui Cristos cu Biserica Catolică, nu schimbă doctrina privind Biserica. Mai degrabă, vine din şi exprimă mai clar faptul că există în afara structurii ei „numeroase elemente de sfinţire şi de adevăr, care, fiind daruri proprii ale Bisericii lui Cristos, duc spre unitatea catolică” (LG 8).

„Prin urmare, aceste Biserici şi comunităţile despărţite, deşi socotim că suferă de carenţe, nu sunt nicidecum lipsite de semnificaţie şi de valoare în misterul mântuirii. Duhul lui Cristos nu refuză să le folosească drept mijloace de mântuire, a căror valoare derivă din însăşi plinătatea harului şi a adevărului care a fost încredinţată Bisericii Catolice” (CVII, Decretul „Unitatis Redintegratio” 3).

A patra întrebare: De ce Conciliul Vatican II foloseşte termenul de „Biserici” cu referire la Bisericile răsăritene separate de deplina comuniune cu Biserica Catolică?

Răspuns: Conciliul a dorit să adopte folosirea tradiţională a termenului: „Întrucât aceste Biserici, deşi despărţite, au sacramente adevărate şi, mai ales, în puterea succesiunii apostolice, au Preoţia şi Euharistia, prin care rămân foarte strâns unite cu noi” (UR 15), merită titlul de „Biserici particulare locale” (UR 14), şi sunt numite Biserici surori ale Bisericilor catolice particulare (UR 14; Ioan Paul al II-lea, Ut unum sint, 56).

„Astfel, prin celebrarea Euharistiei Domnului în fiecare dintre aceste Biserici se zideşte şi creşte Biserica lui Dumnezeu” (UR 15,1). Însă, deoarece comuniunea cu Biserica Catolică, al cărei cap vizibil este Episcopul Romei şi Succesorul lui Petru, nu este un atribut extern oarecare al Bisericii particulare, ci unul din principiile sale constitutive interne, acestor venerabile comunităţi creştine le lipseşte ceva în condiţia lor de Biserici particulare.

Pe de altă parte, din cauza diviziunii între creştini, universalitatea, care este proprie Bisericii cârmuite de Succesorul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el, nu este pe deplin realizată în istorie (Communionis notio, 17).

A cincia întrebare: De ce textele Conciliului şi ale Magisteriului succesiv nu folosesc titlul de „Biserică” cu referire la acele Comunităţi creştine născute din Reforma din secolul al XVI-lea?

Răspuns: Potrivit doctrinei catolice, aceste Comunităţi nu se bucură de succesiunea apostolică în sacramentul Ordinului, şi de aceea sunt lipsite de un element constitutiv al Bisericii. Aceste Comunităţile ecleziale care, în special din cauza absenţei preoţiei sacramentale, nu au păstrat substanţa genuină şi integrală a Misterului euharistic, nu pot, potrivit doctrinei catolice, să fie numite „Biserici” în sens propriu (Dominus Iesus, 17).

Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea, în audienţa acordată Cardinalului prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a aprobat şi confirmat aceste Răspunsuri, adoptate în Sesiunea plenară a Congregaţiei, şi a dispus publicarea lor.

Roma, de la sediul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, 29 iunie 2007, în Solemnitatea Ss. Apostoli Petru şi Paul.

Semnează Cardinalul William Joseph Levada şi Arhiepiscopul Angelo Amato S.D.B.

–––––––––––––––––––––––––––

După traducerea Radio Vatican(catholica.ro)