martie 18, 2018

Vladimir Putin, eșecul politicii Occidentului

Dacă nu exista, era pe traiectoria logicii ca Vladimir Putin să fie inventat. Nu e recentă, nici originală tactica găsirii unui țap ispășitor. A unui Celălalt/ Ceilalți, numai potrivit de acuzat (acuzați). Pe seama căruia/cărora să fie aruncate și motivate propriile slăbiciuni și erori flagrante. Seamănă până la un punct cu demonizarea evreilor dintre WW1 și WW2, care au fost considerați, pe nedrept, de către fasciști și naziști fântâna tuturor nelegiuirilor.

Politica globalizării, deteriorarea sistematică a învățământului, bătăile de joc pe seama religiei, perversiunea corectitudinii politice, încercarea de anihilare a identităților naționale, restrângerea drepturilor omului, primirea iresponsabilă de emigranți, umilirea unor state în U.E prin măsuri de forță, trecerea cu buldozerul peste societățile comerciale locale au dus spre un no man’s land unde au început să prindă vâlvătaie nemulțumirile. Unde să scapere mânia și să se structureze cât de cât politic revolta. Revoltă evidentă la votări.

Brexit-ul nu a fost urmarea intervenției subordonaților lui Putin, nici ajungerea lui Trump la Casa Albă, nici evenimentele din Catalonia, nici întâmplările din Ungaria, Polonia, Slovacia sau Austria, cum afirmă unii, ca să-și justifice inepțiile adunate în ani îndelungați. Acestea s-au petrecut fiindcă oamenii doresc altceva, în afara dictatului corporațiilor și a mastodonților financiari. Ceva diferit, nu știu dacă având alonjă mai fericită, dar un altceva la realitățile care oricum sunt pe lângă targetul lor de așteptare. Dacă chiar ai învesti cu valoare de adevăr aserțiunile că Putin este vinovatul number one, ceea ce depășește permeabilitatea minților raționale, reiese că structurile de conducere ale S.U.A și ale U.E. sunt nevolnice ca la carte, rezervații de neterminați. Iar Putin ar avea cojones de oțel, umbră de Superman. Ceea ce nu e cazul. Putin e pretextul sub care ei își ascund rezultatele măsurilor aberante, pe care le-au luat și le iau fără răgaz, justificarea la îndemână. E scuza de serviciu. Încearcă să-l transforme pe rus în supapă a nemulțumirilor. Are el hibe, dar nici chiar la mod planetar. Urmează să auzim că e de vină și pentru eventualele cutremure, și pentru dispariția unor specii de animale, și pentru rezultatele jenante ale unor sportivi în competițiile internaționale.

Că nu-l suferim, că inspiră teamă, Putin este un jucător al intereselor țării sale. Cum ar trebui să fie și toți liderii occidentali, pentru țările lor, nu vasali ai intereselor globaliste, momâi fără personalitate; decidenți, nu executanți. Patrioți ai țărilor natale.

Sper ca liderii apuseni să nu ne împingă într-un conflict catastrofal cu Rusia, numai ca să nu-și recunoască erorile, să nu schimbe statusul decrepit al prezentului. Care lor le convine, însă începe să scârbească populația. Acuzarea cu program a lui Putin este metoda lor, iluzorie, de salvare. Și ne-o vâră pe gât, chit că nu-i exclus să producă victime în masă.

Lumea dă semne că se trezește. Începe să aleagă prin sită faptele de propagandă. Iar șefii de state continuă să își aprindă brichetele într-o odaie cu dinamită până la tavan.

Vladimir Putin este eșecul politicii Occidentului din ultimele decenii.

Reclame
martie 14, 2018

Între Al Capone și Iisus Hristos

Philip Roth, prin vocea unui personaj dintr-un roman de-al său, spunea că „nu trebuie să fii Al Capone ca să păcătuiești- trebuie doar să gândești”, când în societate „gândirea este cel mai mare păcat dintre toate”. Roth avea în calcul gândirea critică. Care a fost și este incomodă mereu, și în antichitate când judecai hotărârile împăraților și sfârșeai într-o groapă cu lei, și în cotloanele Evului Mediu, când se combătea rapid cu arderile pe rug, și în modernitate și post-modernitate, când ea strică mersul afacerilor și jocurile perverse ale politicii.
Gândind critic și propunând noi rezolvări la problemele actualității, intelectualul adevărat n-are cum să nu fie subversiv față de orice putere dominantă. Sau să fie considerat așa de cei care orchestrează jocurile prin lume. El aprinde fitilul bombelor ideatice, își rostește adevărul, are în sânge rebeliunea, deși datele exterioare, de multe ori, te împing să crezi că e un conformist. Chiar la costum și cu familie, cu rate la bancă, împiedicat de timid adesea, însă cu o combustie lăuntrică asemenea unui râu vijelios. Un om aparent pierdut pe stradă, în uniformitatea și burta nesătulă a mulțimii.
Precum adevărurile trântite în față, soluțiile gândirii critice nu au ca scop imediat alimentarea plăcerii și confortului nimănui. Dacă atrag sau nu adepți e conținutul unei ecuații secundare.
Ceea ce se întâmplă acum pe tot globul repune în discuție riscurile gândirii neînregimentate, după câteva decenii de libertate a cuvântului. Asistăm la o contragere a spațiului libertății, tocmai în numele unei mai mari libertăți și a unor pretinse drepturi ale omului. Începe să se instituie cenzura ca să se sporească libertatea, cică. Desigur, e o violare a logicii- dar câți realizează?, cenzura e cenzură, indiferent de pretext, o moarte a naturalului, turnarea unui strat de beton peste o pajiște cu margarete și ierburi împrăștiate în zeci de nuanțe de verde. Se urmărește aneantizarea socială a celor care se opun.
Nu o dată, m-am gândit dacă mai merită să-ți asumi public riscul gândirii critice. Și, fără să vreau, mi-a străbătut mintea, ca un fulger, nu numai legătura cu Al Capone, dar și imaginea lui Iisus Hristos. Care a fost un gânditor critic al epocii sale. Iar incertitudinile mi s-au risipit instantaneu.

martie 13, 2018

Mi-e rușine că-s alb și cred în Dumnezeu

Mi-e rușine că-s alb.

Mi-e rușine să cred în Dumnezeu.

Mi-e rușine că-mi clătesc ochii cu trupurile femeilor, nu cu părul de pe fesele bărbaților.

Mi-e rușine că-s un fanatic al libertății, că nu înghit să mi se rescrie drepturile după șabloanele corectitudinii politice.

Mi-e rușine că-mi accept și respect istoria și tradițiile poporului, cum sunt ele, cu sclipiri și momente reprobabile, dar ale noastre.

Mi-e rușine dacă ați crezut cele de mai sus.

Mi-e rușine că trăiesc în vremuri în care se încearcă să fim reeducați mental, ca în închisoarea de la Pitești, în anii stalinismului. Sau ca de Khmerii Roșii.

Metodele zilei sunt încă destul de soft, însă cine garantează că nu se va asuma o altă etapă?

Mi-e rușine că se vrea să-mi fie rușine.

martie 12, 2018

Libertatea nu e o opțiune

Libertatea este un reflex condiționat fundamental al umanului, fără de care nu știu dacă viața merită trăită. Ea depinde de măsura în care individul are asigurate nevoile zilnice la un nivel rezonabil, cât și de posibilitatea de a-și căuta fericirea, cum se spune în Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii. În absența uneia dintre cerințe, reflexul acesta condiționat amorțește în stadiul de aspirație, de vorbă purtată aiurea de vânt ori de narațiune demagogică.
Componenta nivelului de trai rezonabil include siguranța, securitatea, cum alegeți să-i ziceți, predictibilitatea, încredințarea că o stare de lucruri benefică n-o să se schimbe în timp, că facilitățile din prezent n-o să fie pierdute mâine. Cum să ai curajul să sporovăiești că ești liber dacă nu ai bani de încălzire a locuinței iarna, sau suficienți pentru mâncare, sau pentru curentul electric?
J. Ellul a spus: „Ceea ce vrea omul atunci când vorbeşte de libertate este să nu fie supus altuia, să-şi poată satisface câteva toane şi să meargă unde pofteşte. Nimic mai mult. Ceea ce nu vrea, dar nu vrea niciun pic, este să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi şi să fie răspunzător pentru toate faptele sale. Ceea ce înseamnă că în realitate nu pretinde deloc să fie liber. Prezentul ne oferă un nou exemplu exploziv. Nu este câtuşi de puţin adevărat că francezul zilelor noastre îşi doreşte să fie liber: vrea înainte de toate confort şi siguranţă în toate domeniile. Siguranţă asigurată de poliţie. Siguranţa drumurilor. Siguranţă în faţa bolii, a şomajului, a singurătăţii, a bătrâneţii. Siguranţă în ceea ce priveşte copiii (căci controlul naşterilor şi avorturile nu ţin de domeniul libertăţii, ci de acela al siguranţei). Şi toate acestea în schimbul libertăţii. Într-adevăr, libertatea poate să vă ofere tot ce doriţi, cerându-vă doar angajarea deplină, tot – cu excepţia siguranţei. Siguranţa este plătită întotdeauna şi inevitabil cu preţul libertăţii.” Filosoful francez radiografiază lucid contemporaneitatea, totuși țin să evidențiez că libertatea reală nu este posibilă fără siguranță, iar siguranța nu trebuie șă nască un compromis ce subminează libertatea, fiind un pilon esențial al ei. Dacă siguranța nevoilor de bază nu e o componentă a libertății, ci un preț plătit pentru ea, chiar unul ce atrage falimentul, atunci discutăm despre orice doriți, dar nu de libertate.
Când privim într-o oglindă retrovizoare istoria, observăm că siguranța a șters pe jos constant cu ideea de libertate, a fost satisfăcătoare fulgurant, în perioade extrem de scurte, pentru ca apoi, prin revoluții sau alte acțiuni protestatare, aspirația pentru libertate să renască.
E timpul ca umanitatea să-și asume schimbarea. Altminteri, e pe via colapsului. Beneficiile tehnicii o permit, emanciparea civilizațională o propagă, voință să fie, împuținarea constantă a locurilor de muncă (rezultat al performanțelor științei!) o revendică. În viitorul apropiat o să fie atât de puține locuri de muncă, roboții înlocuind oamenii, încât o să fie măcel dacă nu se transformă abordarea socială.
Prin dignitism*, siguranța e așezată la locul cuvenit în conceptul de libertate. Alocația de demnitate asigură nevoile traiului zilnic, iar democrația directă, fără parlamente, implicarea simbiotică a cetățenilor în parcursul politic al societății.
Libertatea nu e o opțiune, ci un reflex fundamental al nevoii de-a fi om.

* Pentru cei nefamiliarizați cu doctrina mea, dignitismul, o să citez ce am spus într-un interviu pentru Vișegrag Post: „sunt dignitist, ideologie pe care mă străduiesc s-o elaborez în această perioadă. Ea are trei trăsături principale:- 1. Alocația de demnitate, un venit livrat de stat fiecărui cetățean de la naștere până la moarte, pentru ca nevoile fundamentale să nu-i cenzureze libertatea; 2. Votul direct, electronic, care duce la desființarea parlamentelor, oamenii neavând nevoie de intermediari (parlamentarii) care să le reprezinte interesele; 3. suveranitatea statelor nu suportă discuții.
Fiecare stat trebuie să aibă controlul asupra băncilor, a industriei de armament, a celei farmaceutice, a energiei și a rezervelor de apă. Sunt suveranist, nu naționalist pe criterii etnice. Dignitismul e o întrepătrundere chibzuită între stat și capitalul privat.”

februarie 26, 2016

Președintele Uniunii Scriitorilor este acuzat de ilegalități. I se cere demisia

PROTEST

Noi, membrii Grupului pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România (GR-USR), constituit în februarie 2015 din scriitori membri și nemembri ai USR, am luat cunoștință cu stupoare de ultimele măsuri punitive pe care conducerea USR a găsit de cuviință să le aprobe și să le pună în aplicare în ziua de 23 februarie a.c. Ne referim, în primul rând, la excluderea a doi membri (Dan Mircea Cipariu și Grigore Șoitu) și indexarea cu „avertisment” (măsură coercitivă inexistentă în statutul USR, aplicată arbitrar de dl Nicolae Manolescu în graba de a scăpa de cei care nu îi agreează acțiunile) a încă trei (Florin Iaru, Paul Cernat și Daniel Vorona).

Este o dovadă în plus – dacă mai era nevoie – privind modul nestatutar, nedemocratic, clientelar, discreționar și, în cele din urmă, abuziv și ilegal prin care actuala conducere a USR – în frunte cu președintele ei, dl Nicolae Manolescu – înțelege să-și manifeste autoritatea. S-a ajuns astfel la practicarea unor epurări de tip stalinist împotriva scriitorilor care exprimă opinii diferite de cele ale actualei conduceri. Reamintim că, în ultima perioadă, atât GR-USR, cât și câțiva dintre membrii săi au fost ținta unor atacuri susținute și extrem de violente din partea conducerii USR, mai ales în revista „România literară”, adevărate instigări la diabolizare publică și stigmatizare. Între acestea se detașează articolul semnat de dl Mircea Mihăieș, Destul!, în nr. 6/2016 al publicației, care caută să discrediteze, într-o retorică ce reînvie tonul înfierărilor proletcultiste, încercările de reînnoire și de reformare a USR propuse de grupul nostru, vorbind despre un „desant bizar”, căruia „unii i-ar spune fascism generaţionist”. Menționăm că toate aceste măsuri de „neutralizare” (termenul îi aparține d-lui Nicolae Manolescu) survin în urma unor procese intentate în nume propriu de câțiva membri ai GR-USR și USR, având ca obiect ilegalitățile procedurale privind modificările operate, în timp, în statutul Uniunii, pentru a-i permite d-lui Nicolae Manolescu menținerea pe viață a calității de președinte și conducerea discreționară a USR.

S-a ajuns la aceste acțiuni în justiție tocmai datorită totalei opacități și a lipsei de dialog cu care a fost întâmpinată de către conducerea Uniunii solicitarea, întru totul statutară, din partea unui grup de scriitori – membri ai USR și ai GR-USR totodată – a unor acte de natură administrativă, acte pe care, ca membri ai USR, cu cotizația la zi, aveau tot dreptul să le verifice. Răspunsul președintelui USR, în asentimentul tuturor celorlalți membri ai conducerii, contrazice flagrant principiile unei reale exercitări democratice a funcției pe care o deține: „Nu am eu ce discuta cu doar 1% din totalul membrilor USR”. Desigur, documentele solicitate nu le-au fost puse nici până în momentul de față la dispoziție. Accesul la Justiție este unul din drepturile fundamentale ale omului, iar represaliile dispuse de dl Nicolae Manolescu și aprobate de membrii conducerii actuale a USR îl încalcă flagrant, afișând o atitudine specifică mentalităților totalitare.

Ne reafirmăm aici deschiderea pentru dialog cu toți membrii USR, vizând reformarea breslei noastre în sensul modernizării și măririi operabilității și funcționabilității ei, al alinierii la spiritul secolului 21 și al depășirii impedimentelor de fond cu care sunt confruntați actualmente scriitorii români. Abuzurile apropiaților și favoriților dlui Nicolae Manolescu, cât și cele ale Domniei-sale, vor fi acționate în continuare în Justiție. Din păcate, rușinea membrilor USR obedienți, complici prin tăcere și indiferență la distrugerea imaginii scriitorului român și, în cele din urmă, a Uniunii Scriitorilor, nu o vor șterge nici timpul, nici favorurile, și nici măcar opera lor literară .

Având în vedere aspectele grave menționate mai sus, GR-USR solicită demisia d-lui Nicolae Manolescu și a întregii conduceri a USR (Consiliul de Conducere și Comitetul Director) și îi cheamă pe toți membrii USR la noi alegeri democratice, alegeri ce vor avea loc între 18-19 martie 2016, conform anunțului public al Comitetului de Iniţiativă al Adunării Generale Extraordinare a Asociaţiei UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA.

Grupului pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România

26. II. 2016

 

februarie 19, 2016

Cele mai frumoase poezii și proze ale anului. Ediția 2016

Adenium va publica și anul acesta câte o antologie a celor mai frumoase poezii și proze scurte care au apărut în anul 2015 în revistele literare românești, în format print sau electronic, precum și pe site-uri și bloguri.

Precedentele antologii, Cele mai frumoase poezii ale anului și Cele mai frumoase proze ale anului, apărute în 2014, au inclus ceea ce s-a publicat mai valoros în anul 2013.

În volumul Cele mai frumoase poezii ale anului au apărut texte semnate de Adrian Suciu, Alice Valeria Micu, Andrei Mocuța, Andrei Zanca, Andrei Zbîrnea, Anton Jurebie, Aura Christi, Aurel Pantea, Clelia Ifrim, Daniel D. Marin, Daniel-Silvian Petre, Doina Uricariu, Dorin Tudoran, Echim Vancea, George G. Asztalos, Gheorghe Grigurcu, Igor Ursenco, Ion Cristofor , Ionel Ciupureanu, Leo Butnaru, Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Menuț Maximinian, Mihai Curtean, Mihail Gălățanu, Mihail Vakulovski, Nicolae Coande, Nicolae Sava, Nicolae Silade, Ofelia Prodan, Paul Vinicius, Petronela Rotar, Ștefan Doru Dăncuș și Vlad A. Gheorghiu.

În Cele mai frumoase proze ale anului au fost antologați: Alina Nedelea, Ana Barton, Aurora Cristea, Bogdan Munteanu, Cezar Pârlog, Cristina Nemerovschi, Doina Ruști, George Arion, George C. Dumitru, Horia Dulvac, Ioan Florin Stanciu, Ion Nete, Ladislau Daradici, Lucian Pop, Maria Nițu, Marian Drumur, Marian Ilea, Nicolae Iliescu, Radu Țuculescu, Raluca Bătănoiu, Răzvan Petrescu, Robert Nuțu, Ștefan Jurcă, Teodora Matei și Voichiţa Pălăcean-Vereş.

Autorul antologiilor este scriitorul și publicistul Alexandru Petria. Cei care doresc să contribuie la realizarea celor două antologii sunt rugați să trimită creațiile pe care le consideră cele mai semnificative, în format electronic, până la data de 30 martie 2016, pe această adresă de e-mail (apetria@gmail.com). Mesajul trebuie să conțină trei poezii sau o proză, precum și o prezentare bio-bibliografică de maxim 1500 de semne, însoțită de o fotografie.

Vor fi menționate obligatoriu data și locul apariției textului/textelor. Pentru certificare, așteptăm link-uri, PDF-uri sau fotografii ale paginilor unde au fost publicate creațiile.

Nu contează apartenența sau neapartenența la uniunile de creație, singurul criteriu de selecție fiind valoarea textelor.

antologii-petria-600x222

iulie 29, 2015

Tentativă de lovitură de stat în România!

De destul timp, mi-am impus să nu scriu despre politica internă curentă. Ies din tăcere fiindcă se petrece un fapt de-o gravitate ieșită din comun. Care este o tentativă de lovitură de stat în desfășurare, după cum se prezintă lucrurile din informațiile devenite publice. Sigur, fără tancuri, focuri de arme automate pe străzi& întreg repertoriul știut din experiențele istoriei. Treaba este coafată sub forma unui organism pentru ținerea sub control a fenomenelor macroeconomice.

România este în pericol de a-și pierde democrația, iar pericolul este generat de ideea înființării Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, care să nu răspundă în fața nici unei instituții cu reprezentanți aleși democratic. El va avea un consiliu general format din nouă membri: cinci de la Banca Naţională, doi de la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi doi de la Guvern. Preşedinte va fi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Printre atribuțiile preconizate se numără:

  • elaborarea strategiei privind politica macroprudențială;
  • colectarea și analiza informațiilor, precum și identificarea, monitorizarea și analiza riscurilor sistemice la adresa stabilității financiare;
    identificarea instituțiilor și structurilor sistemului financiar relevante din punct de vedere sistemic;
  • emiterea de recomandări și avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice la adresă stabilității sistemului financiar național și monitorizarea implementării acestora;
  • emiterea de recomandări sau avertizări pentru asigurarea implementării recomandărilor sau avertismentelor Comitetului European pentru Risc Sistemic;
  • monitorizarea implementării recomandărilor Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) și a măsurilor adoptate la nivel național că urmare a recomandărilor și avertizărilor emise de CERS;
  • emiterea de recomandări pentru asigurarea punerii în aplicare la nivel național a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, orientărilor, ghidurilor emise în domeniul supravegherii macroprudențiale, adoptate la nivelul UE;
  • emiterea de opinii consultative în domeniul sau de competență.

Destinatarii recomandărilor sunt BNR și ASF, în calitate de autorități de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României. ”În urmă primirii unor astfel de recomandări sau avertizări, destinatarii au obligația să adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acțiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizați, inclusiv în sensul emiterii de reglementări.”, se precizează. „Acest consiliu va fi un fel de consiliu al înţelepţilor dacă nu sunt pretenţios – aici se vor emite opinii, analize, vor fi atenţionate supravegherile de la BNR şi de la ASF”, a declarat Adrian Vasilescu, consilier de strategie al guvernatorului BNR. „Se pare că acest comitet preia conducerea şi nu numai că poate împiedica, dar poate să impună decizii Guvernului, în numele stabilităţii macroprudenţiale”, a spus Florin Cîţu, analist economic. Același adaugă: „Nu poate să fie controlat de Parlament, nu poate să fie controlat de nimeni, sunt nişte tehnocraţi care decid ceva, iar recomandările lor se pare că sunt obligaţii pentru ceilalţi”.

În opinia mea, Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială este în afara literei și spiritului Constituției. Actele guvernului sunt cenzurabile doar de către Parlament și Curtea Constituțională. Inițiatorii Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială sunt condamnabili pentru complot la adresa statului de drept.

Alexandru Petria

textul a apărut aici http://www.stiripesurse.ro/tentativa-de-lovitura-de-stat-in-romania_962832.html

iulie 25, 2015

Scrisoare despre România

Dragă Bianca,

Eşti născută după decembrie 1989, acum studentă. Mă mîndresc cu tine, cum se mîndreşte orice tată cu o fiică extraordinară. Sunt convins că nu ţi-am arătat îndeajuns dragostea mea, naiba ştie exact de ce, poate din autocenzură, din teama mascată ca să nu par sentimental, vulnerabil. Nici un bărbat nu vrea să i se vadă slăbiciunea, cred că o ştii şi tu deja. Recunosc că e un exces al orgoliului, că mărturisind n-am cum să schimb cele petrecute, doar să le pun într-o lumină mai exactă, cea adevărată.

Îţi scriu, şi totodată scriu pentru toţi din generaţia ta, ca să mă păstrez întreg şi să vă povestesc ceea ce voi ştiţi doar prin intermediul altora, nu totdeauna de bună credinţă sau cu judecata limpede, dezinteresaţi. Fie profesori, fie jurnalişti, fie scriitori sau alţi vectori de opinie. E treaba ta cum o să te foloseşti de informaţii. Am încredere în cum o să judeci. Oricum, sper să-ţi folosească, ca să reuşeşti să-ţi păstrezi ochii deschişi, să nu cazi în capcane, să nu accepţi ideile nimănui de-a gata.

Cu riscul de-a fi catalogat patetic, îţi spun că România e într-o fundătură, ca pe vremea domniilor fanariote. N-am habar ce şanse mai are ca să-şi revină, să se bucure de un viitor demn. N-am aşteptări de la actuala clasă politică. Prin reprezentanţii ei şi cu concursul împrejurărilor, ne-am tras România de sub picioare. Şi băltim într-un punct în care doar cei mai optimişti şi nebunii au speranţe.

Recunosc, sunt scîrbit, mi-am riscat pielea la Revoluţie, am făcut ziaristică peste 25 de ani şi n-am reuşit să schimb mare lucru. De aici înainte o să mă ocup îndeosebi de literatură, ca o cale personală de salvare. Psihică. Şi dacă e şi financiară, cu atît e mai mulțumitor. Desigur, nu pun chiar toate armele jos. Dar răresc turaţia motorului.

Bianca,

E timpul vostru să decideţi cum vreţi să trăiţi, să acceptaţi riscurile deciziilor, voi ce excelaţi în domeniile pe care le-aţi ales din pasiune. Încercaţi să învăţaţi cum se practică manipulările şi, astfel, să le contracaraţi. Ca să aveţi posibilitatea să ajungeţi la judecăţile care, într-adevăr, vă avantajează.

România merită altă soartă. Şi depinde de voi. Dacă o s-o lălăiţi în condiţia de supuşi fără voce, absenţi de la proteste şi activism civic, acceptînd orice vi se cere, neîndoielnic că şi copiii voştri o să se lovească de-o soartă de oameni îngenunchiaţi.

Recunosc că noi am greşit enorm, în aproape fiecare sector, dar măcar putem invoca scuza că n-am ştiut ce-i capitalismul, cu avantajele şi dezavantajele lui, fiind născuţi în comunism. Că am fost nişte idealişti traşi pe sfoară. Nişte naivi, de anii tăi la revoluţie.

România a fost jefuită, acesta e termenul fără ocolişuri, iar acum nu mai sunt convins dacă chiar are personalitate statală. Reală, nu de faţadă, cu fanfare şi imn pentru trezit somnoroşii. Înclin spre nu.

Nu sunt naţionalist, îmi displac excesele etniciste, mîinile duse teatral la inimă, ideologic m-aş aşeza în siajul social-liberal. Dar îmi pasă de ce se întîmplă. Îmi iubesc ţara, cum e, fără să-i pastelez trăsăturile. Mă păstrez în limitele rezonabilului. Nu e buricul pămîntului, grădina Maicii Domnului sau leagănul limbii latine din minţile exaltaţilor. Nu, e un loc ca destule în lume, fără o istorie impunătoare, mai degrabă prăfuită şi bulversată de oportunisme, însă e patria mea. Şi refuz condiţia de trăitor decerebrat într-o colonie. Refuz să fiu un voios tîmp, ronţăind pop-corn, cablat fără scăpare la discursurile oficializate. De oriunde vin ele.

Bianca,

Mint cei care vă repetă că a fost lapte şi miere pe vremea comunismului. Sau îşi idilizează inconştient propria tinereţe. Sau au făcut parte dintre profitorii regimului, în special din aparatul de partid (PCR) ori al Securităţii. N-a fost ok, a fost altceva. Un altceva pe alocuri criminal, care trebuia şters pe anumite tronsoane, iar beneficiile sale reale să fie păstrate. S-a ras otova totul, cu premeditare sau din prostie, iar rezultatele se văd în prezent.

Ţara asta a avut industrie, cum-necum, nu mai are, e terminată. Are supermarketuri şi un record de biserici la numărul populaţiei. A avut agricultură, acum pămîntul începe să devină al străinilor într-o proporţie îngrijorătoare. A avut un sistem de sănătate gratuit, acum mori în spitale dacă eşti sărac. A avut un învăţămînt destul de performant, acum trebuie să pilotezi printre absolvenţii de facultăţi care nu-şi cunosc limba maternă, habarnamişti cu vrafuri de diplome calpe. A avut vîrfuri ale culturii care ocupau atenţia opiniei publice, da- din păcate, unii au pactizat ruşinos cu comuniştii, acum sunt ridicaţi la statutul de intelectuali publici eseişti a căror valoare este proptită de logistica impresionantă a marketingului din spatele lor. Şi care fraternizează cu centre de putere ce n-au incluse în agendă, neapărat, interesele românilor. Cînd zic români, mă gîndesc la absolut toţi locuitorii. În fine, cultura era respectată, acum e o Cenuşăreasă.

Propaganda PCR a fost înlocuită cu alte tipuri de propagandă, tot perfide. Supravegherea Securităţii, de un alt soi de supraveghere, cu eficienţă sporită, prilej pentru şantaje, sub lozinca luptei împotriva terorismului şi a păstrării statului de drept. Nimic nu e ce pare, ca într-un serial tv celebru prin anii 90.

Înainte de 1989 n-a fost democraţie, dar acum este? Nu. Şi scala oscilează spre minus. Avem încă libertatea cuvîntului, restrînsă la mediul online. Fiindcă presa tradiţională, cîtă mai supravieţuieşte, e ghidată de interese cărora le pasă la un kilometru de cot de bunăstarea cetăţenilor, este josnic de manipulatoare. Politicienii, odată aleşi, sunt jucaţi pe degete de cercuri obscure. Supravegherea civilă a serviciilor secrete e un banc răsuflat. Nu e corect și normal ce se întîmplă.

Dragi tineri,

E vremea voastră să reparaţi ce e posibil. Şi e posibil aproape orice, cu determinare. Şi fără exces de conformism. Cu imaginație. Orice societate e perfectibilă, reinventabilă, nu un dat pentru eternitate. Orice ţară furată se poate recîştiga. De e nevoie, chiar cu forţa. Lozinca ”Fără violență”, am realizat tîrziu, a fost o manipulare reușită. Acţionaţi, ca să nu vă potopească, şi pe voi, regretele cîndva. Sunt teribil de amare.

Alexandru Petria

mai 30, 2015

Nu e țara în care vreau să trăiesc

O femeie stă 6 luni la pușcărie, fiindcă o judecătoare nu a vrut să-i plătească o datorie și a reclamat-o că a șantajat-o, când femeia cerea, de fapt, ce i se cuvenea. Se dovedește că femeia e nevinovată. O femeie ca oricare alta, care ar putea însă să fie mama voastră, sora sau soția. Grosul politicienilor încearcă să întoarcă moacele în altă parte, să se spele pe mîini.

Nu vă luați după interesații care încearcă să arunce asupra chestiunii nori de fumigene, au intenția să manipuleze, fie ca să-și justifice stelele de pe epoleți, fie din socoteli meschine, fie dintr-o cruntă prostie sau din incultură juridică. Femeia este nevinovată, a fost abuzată de sistem.

Cazul Mariana Rarinca ar trebui să scoată oamenii pe străzi, ca să se arate unor oameni că nu orice este permis, că aleșii n-au fost votați ca să se cufurească în pantaloni și să răstălmăcească evidențele după cum le convine, că au fost aleși și să apere cetățenii de samavolnicii, că n-ai voie să te joci discreționar cu viața celor de lângă tine.

Asta este România anului 2015, a nedreptății sistemice. Dar intelectualii cu vizibilitate tac, văd. Nu e treaba lor, ei protestează doar când sunt atinși în propriile interese ori hăulesc în grup împotriva creșterii părului pe pieptul melcilor. Nu e țara în care vreau să trăiesc. N-am cum să-mi exersez calmul când sistemul terorizează o femeie simplă. N-am cum să tac când nedreptatea e asimilată politicii statului.

Alexandru Petria

aprilie 29, 2015

Pornoliricele lui Emil Brumaru

În „Infernala comedie”, Emil Brumaru e un spiriduş pe care a fost altoit un drăcuşor cu furca în mână. Volumul de poeme publicat de Adenium, o reeditare-de fapt, e spăimos pentru cei neobişnuiţi cu cuvintele zemoase, dar pe aceştia nu-i arde nimeni cu lumânarea la fund să-l cumpere, nu li se adresează, să fie sănătoşi.

Prin poemele sale erotice şi porno, poetul ieşean a spart cercul cititorilor obişnuiţi de poezie, un fel de sectă, ajungând la publicul larg. E un câştig pentru Brumaru, despre care merită să spui ferm că e un mare poet.

Pornopoeziile din „Infernala comedie” seamănă cu o joacă răutăcioasă, plină de inventivitate, cu o combustie frenetică: “Dac-ai avea, iubito, același cur bombat/ Ce-ți tremura acuma vreo zece ani în urmă/ Sub fusta de-o pălmuță, te-aș priponi de pat/ Să fii a mea, dar numai a mea, ci nu în turmă./ Și-n iesle de Murano ți-aș da doar chifle moi,/ Să ți se facă buca mai plină și mai dulce,/ Și-o dată la trei zile și-un kilogram de-oloi,/ Ca sânii dup-aceea în căni să ți-i pot mulge, /Și te-aș plimba pe preșuri numai în patru labe/ Și-n gură cu zăbală de vechi mărgăritare,/ Să se-ntărească mușchii în locurile slabe, /Și țesălându-ți părul din cap și-ntre picioare/ Ți-aș da-ntr-o seară drumul prin casa încuiată/ Dac-ai avea, iubito, oh, curul de-altădată! (Sonetul XIII)”

În prefaţa cărţii, Radu Vancu afirmă pe drept că „De la ultrabanalele buci și cur, trecând prin ceva mai îndrăznețele floci și coaie, până la infamantele pulă și pizdă, Brumaru detabuizează tot ce prinde. Sau, spus mai pe șleau, normalizează limbajul poetic & dă, în sfârșit, drept de existență în poezie tuturor cuvintelor. Chiar și celor absente din dicționar. Așa cum democrația reală începe numai din momentul în care tot cetățeanul are drept de vot, tot astfel democratizarea limbajului poetic se produce numai atunci când absolut toate cuvintele au drept de existență în poezie.” Parcă programatic, Emil Brumaru arată toată gama de acuplări- să fie, să nu lipsească vreuna!- până la incest, zoofilie şi coprofagie, prezentarea sexul anal the best în topul autorului. Coţopeneala este axis mundi- „Ne-om fute la fereastră, ca lumea să privească./ Și-ncet-încet, pe stradă, cu toții se vor fute,/ Dudui vor sta la case cu bucile-n ghișee/ Și blonde taxatoare prohabe-or să descheie/ La domnii din tramvaie, sugându-i cât mai iute,/ Până coboară-n stații și școli întregi de fete/ Își vor freca la tablă lindicele cu crete (Sonetul XXV)”. E de arătat cum se intenţionează să se dăruiască flori iubitei: “Iubito, câte pule-n viață/ Ai supt atâția crini ți-aduc,/ Plini de stamine ca de-o ceață./ Oh, spumele ce fac clăbuc/ În gura ta cu buze groase/ Când, în genunchi, coaie golești!/ Oricât ai fi tu de pizdoasă,/ Nu vreau să-ți strâng lindicu-n clești,/ Ci-ți cer din nou, la geam proptită/ În coate, bucile să-ți caști/ Și c-o plăcere infinită,/ Până la ouăle-mi de Paști/ Să mă înfuleci grațioasă/ În curul tău de nimfă grasă! (Sonetul XV)”, “Și poate cu trei pule în tine-o să-nțelegi/ «Că vis al morți-eterne e viața lumi-ntregi»” (Sonetul XXXVII).

Ca un plus de culoare şi pentru trasarea unei urme epice, personaje feminine capătă nume în orgia lumii lui Brumaru, Tamariușka care „s-ar fute și cu ochii- Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii” şi degrabă primitoarele doamne Mericeanu  şi Ivanov.

„Infernala comedie” nu este de împrumutat prietenilor, că n-o primiţi înapoi.

Alexandru Petria

infernala comedie

aprilie 22, 2015

Veganilor, voi sunteţi imorali!

În nemernicia mea, o dau din prima cu cea mai bună legumă e porcul. Fac pipi cu boltă pe ideea de-a deveni vegetarian, din tribul veganilor sau altele mai blânde cu stomacul. Vorbesc în ce mă priveşte, vecina de la III sau vânzătorul de la butic, ori managerul nu ştiu cărei firme s-o ardă alimentar cum doresc, e treaba lor. Nu mă deranjează, cum nu mă deranjează cei care o iau în dos sau popii, decât dacă vor să-mi înghesuie agresiv în creier convingerile lor.

Odată ce v-aţi edificat cu mine, să vă zic şi rostul introducerii- am citit o carte, „Să mîncăm etic. O analiză a moralităţii consumului de animale”, scrisă de Gary L. Francione şi Anna Charlton, publicată de editura Adenium; o veritabilă apologie a veganismului, reiese şi din prezentare: “Veganismul nu este o opțiune culinară sau o variantă mai sănătoasă de a ne alimenta, ci mai ales o problemă de moralitate, pentru că, așa cum afirmă autorii, provocăm o imensă suferință miliardelor de animale pe care le consumăm doar pentru plăcere. Dieta tradițională bazată pe alimentele de origine animală nu doar că este cu totul inutilă omului, dar este nesănătoasă atât pentru corpul nostru, cât și pentru mediul înconjurător. În plus, există o mare varietate de rețete vegane la fel de gustoase și ușor de preparat. Cartea, un adevărat eveniment editorial în România, dă startul unei importante dezbateri în ceea privește obișnuința vinovată de a provoca suferință și moarte atâtor ființe pe care pretindem că le iubim.”  No, la astfel de afirmaţii, nu-i greu să deduceţi, m-am aricit de nervi la birou şi-au început să mă mănînce buricele degetelor pe tastatură. Şi, recunosc, m-am gândit ne-pios la mamele autorilor. Eu, imoral, fiindcă mănânc carne? Ba voi sunteţi, întrucît nu acceptaţi tot ce ne-a pus la dispoziţie mediul ambiant ca să mîncăm. E ca şi cum aţi clama că e nesănatos sexul normal, ba imoooral, şi ar trebui să ne mulţumim cu petting-ul. Francione şi Charlton, sorry, mă lăsaţi!

O abordare pro domo despre volum am găsit pe veganism.ro: “Francione și Charlton susțin că dacă animalele contează din punct de vedere moral – dacă respingeți ideea conform căreia animalele sunt obiecte – propriile dvs. convingeri vă cer să vă opriți din a consuma produse de origine animală. O dietă vegană nu este „extremă”; ceea ce este extrem este inconsecvența dintre ceea ce credem și ceea ce facem atunci când vine vorba despre animale. Mulți dintre noi suntem tulburați când ne gândim la animalele care ne ajung în farfurie. Poate că ne-am gândit să nu mai mâncăm produse de origine animală, dar au existat multe motive care ne-au determinat să nu facem acest lucru. Autorii explorează peste 30 dintre aceste pretexte pe care le-au auzit fiind vegani de mult timp și abordează fiecare dintre acestea demonstrând de ce aceste pretexte nu funcționează. Plină de claritate și de bun simț în ceea ce privește etica privitoare la animale, fără jargon sau teorii complicate, această carte va schimba modul în care vă gândiți la ceea ce mâncați.”

Universitari în zeama lor, autorii ştiu să-şi vândă cu talent marfa. „Să mîncăm etic. O analiză a moralităţii consumului de animale” e scrisă atractiv, limpede. Adenium a dat lovitura. E o lectură interesantă, oricum.

Alexandru Petria

Articolul a fost publicat şi pe Catchz, cu alt titlu

http://www.catchy.ro/sex-pe-bune-sau-petting/71688

sa mancam etic

aprilie 3, 2015

Sunt invitatul revistei Actualitatea literara

Sunt invitatul numarului pe luna martie al revistei Actualitatea literară. Pdf-ul revistei aici actualitatea literara martie 2015

actualitatea literara

martie 24, 2015

Festivalul „Serile Filmului Românesc TIMPUL”, dedicat actorului George Mihăiță

Ediția a VI-a a festivalului „Serile Filmului Românesc TIMPUL” îi este dedicată actorului George Mihăiță, în semn de recunoștință pentru toate rolurile de pe platourile filmelor românești. Între 6 și 10 mai, la Iași, filmele românești prin viață, alături de actori, regizori și personaje din lumea cinematografiei. Actorul George Mihăiță va fi însoțit de personaje alături de care-și va reaminti momentele frumoase ale carierei sale cinematografice.

Scenariu cu noutăți la ediția a VI-a a „Serilor Filmului Românesc TIMPUL”

Cu ocazia lansării oficiale a perioadei și a invitatului special, echipa festivalului lansează site-ul www.serilefilmului.ro, unde pot fi găsite detaliile, programul, precum și un istoric al „Serilor Filmului Românesc”. Doritorii de a fi voluntari în cadrul festivalului se mai pot înscrie până pe 10 aprilie a.c., intrând pe site și accesând știrea Fii voluntar la SFR TIMPUL.

Ediția a VI-a a festivalului are peste 20 de invitați de marcă din lumea filmului românesc, iar noutatea din 2015 constă în faptul că Irina Margareta Nistor este consultantul cinematografic al proiectului.

O altă noutate a „Serilor Filmului Românesc TIMPUL” este prezența unui ambasador cultural al festivalului, în persoana actorului Adrian Păduraru.

Echipa festivalului poate fi consultată aici.

Pagina de facebook a festivalului aici.

„Serile Filmului Românesc TIMPUL” este un eveniment inițiat și organizat de Asociația Studenților Jurnaliști, în parteneriat cu Asociația Revistei TIMPUL.

Producătorul evenimentului: Adenium.

Un proiect susținut de Institutul Cultural Român (ICR).

Parteneri oficiali: revista de cultură contemporană TIMPUL, EuropaFM, Agerpres.

Parteneri media: Cinemagia, TVR Iași, Radio Iași, FILM reporter, Zile și Nopți, Cinefan.ro, Ziarul de Iași, IașiFUN, Evenimentul, TELE M Iași, Șapte Seri Iași,  Zelist, Stud Pass, Agenția de Carte, Alt Iași, Șomer, Eveniment Sibiu, Iași TV Life, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Music Channel

Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană „Gh.Asachi”, Muzeul Literaturii Române Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași

Parteneri evenimente conexe: Teatru FIX, Cărturești

cover-fb-sfrEchipa SFR TIMPUL, despre festival:

  • „Ediția de anul acesta este o provocare pentru noi, organizatorii, deoarece festivalul crește de la an la an și încercăm să aducem lucruri noi. Actorul George Mihăiță a acceptat cu emoție invitația noastră și a fost încântat că ediția de anul acesta îi este dedicată. După cinci ediții, festivalul are un site unde se poate vedea cum a crescut acest eveniment, iar consultantul cinematografic este vocea filmelor românești, Irina Margareta Nistor. În cele cinci zile de festival, la Iași, vor veni peste 20 de regizori, actori și producători, iar publicul prezent la eveniment va avea parte de cele mai bune producții cinematografice din ultima perioadă.”- Andrei GIURGIA, Directorul festivalului „Serile Filmului Românesc TIMPUL”
  • „Această nouă ediție a „Serilor Filmului Românesc TIMPUL” reprezintă, pentru publicația pe care o coordonez, o altă oportunitate de a prezenta cultura în acțiune, în contextul unui parteneriat care există, deja pentru al doilea an, între ASJ și revista noastră. În plus, aș spune că avem posibilitatea de a demonstra, împreună cu tinerii jurnaliști, că TIMPUL nu este doar o revistă de cultură, ci și un fenomen care produce și susține cultura, de această dată prin intermediul filmului românesc, al minunaților săi regizori și actori și al extraordinarului său public.”- Daniel Șandru, Directorul revistei de cultură contemporană TIMPUL

 

 

ianuarie 8, 2015

ADENIUM START – Concurs de Debut, ediția a III-a, 2015

Editura Adenium lansează cea de-a III-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii.

Sloganul concursului, „Rupeți rândurile!”, îi provoacă pe autori să-și afirme originalitatea. Concurenții sunt invitați să expedieze manuscrisele în perioada 15 ianuarie – 15 mai 2015 (data poștei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iași, 700460. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii august.

Scopul Concursului de Debut „Adenium Start” este să descopere și să promoveze autori valoroși, care încă nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea să debuteze și sprijinul integral în procesul de promovare: publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la București, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărțile lor pentru propria activitate de promovare.

Regulamentul Concursului de Debut, ediția a III-a

Concursul este deschis tuturor autorilor de limbă română, cu domiciliul în țară sau străinătate, care nu au publicat nici o carte până acum, în nici un domeniu.

Coletul de înscriere în concurs va include două plicuri. Primul plic va conține manuscrisul în format print și electronic (CD, stick etc.). Manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto care va fi menționat obligatoriu și pe al doilea plic, ce va conține datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresa de e-mail).

Editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare secțiune din concurs. Ulterior, manuscrisele pentru genurile poezie și proză vor fi supuse atenției unui juriu alcătuit din scriitori și critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul literaturii pentru copii.

Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar editarea lor va începe imediat după anunțarea învingătorilor.

adenium start

octombrie 2, 2014

Ortografia pe înțelesul școlarilor. Lansarea cărții

Editura Adenium vă invită sâmbătă, 4 octombrie 2014, ora 16.00, în cadrul Târgului de rechizite și manuale școlare Excelsior, din Atrium, Palas Mall, Iași, la evenimentul de lansare a cărții Ortografia pe înțelesul școlarilor: ghid pentru elevii din învățământul primar, ediția a doua, revăzută și adăugită, autori: Genoveva Farcaș, Marcela Gorgan, Daniela Palaga.

Genoveva Farcaș este inspector școlar la ISJ Iași, doctor în Științele Educației și cadru didactic asociat la Universitatea ”Al.I. Cuza” din Iași, Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Daniela Palaga este profesor gradul didactic I, iar Marcela Gorgan – învățătoare gradul didactic I la școala ”Titu Maiorescu” din Iași.

Întâlnirea îl va avea ca invitat, alături de autoare, pe Cezar Zaharia, profesor de limba și literatura română la Colegiul „C. Negruzzi” din Iași. Moderatorul discuțiilor va fi Gabriel Cheșcu, redactor-șef al Editurii Adenium.

Lucrarea vizează formarea competențelor de scriere ortografică la elevii de vârstă mică, întrucât „alături de competențele de comunicare orală, cele de citire și scriere sunt structuri cognitive esențiale în formarea personalității școlarilor mici în evoluția lor ulterioară, reprezentând condiția sine qua non a mult discutatului a-i învăța pe elevi cum să învețe, din perspectiva educației permanente.” Multe cazuri ortografice sunt explicate, exemplificate prin aplicații (exerciții, fișe de lucru) și evaluate prin teste specifice, menite să verifice nivelul formării competențelor de scriere corectă la școlari.

Comunicat de presă Editura Adenium

ortografia-lansare

septembrie 18, 2014

o surpriza

mircea daneliuc alexandru petriaazi. bate cineva tare la usa. imi vine sa injur, tocmai voiam sa trag un pui de somn. deschid furios si nu-mi vine sa cred- mircea daneliuc cu cecilia barbora. asta surpriza!

mircea daneliuc cecilia barbora alexandru petria

iulie 14, 2014

Orășelul „O inimă de Broscuță”

Editura Adenium, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Direcției de Protecție a Copilului, al Consiliului Județean Iași și al Fundației Iaşi Capitală Culturală Europeană 2021, inaugurează pe 20 iulie, de la ora 16.00, în Parcul Expoziției din Copou, Orășelul „O inimă de Broscuță” (cu intrare gratuită). Timp de șapte duminici, până pe 31 august, dăm tonul distracției cu spectacole de teatru pentru copii, workshop-uri Origami, vedetele „O inimă de Broscuță”, păpuși gigant, ateliere de face painting, concursuri cu jocurile copilăriei („șotron”, „ața”), tombole cu premii, muzică și dans, concerte în aer liber (cu invitați-surpriză, câștigători ai celor mai populare concursuri muzicale din ultima vreme). Multă joacă, interactivitate și veselie! Pentru toți copiii, în vacanța asta mare, un parc de distracții „tare”!
Orășelul „O inimă de Broscuță” este primul proiect de amploare pentru copii, care va intra în galeria de evenimente ce susțin Iașul în cursa pentru obținerea titlului „Iași Capitală Culturală Europeană 2021”.

oraselul o inima de broscuta

iulie 11, 2014

Acolada nr.6. Despre zilele revistei

A aparut nr. 6 al prestigioasei publicatii Acolada. La pag. 17 gasiti o relatare de la Zilele revistei Acolada. In fotografia de pe coperta publicatiei apar Magda Ursache, Gheorghe Grigurcu, Radu Ulmeanu, eu si Liviu Antonesei. Fotografia e de la aceasta frumoasa manifestare. Pdf-ul lunarului aici revista acolada nr. 6 2014

prima pagina acolada nr. 6

iulie 4, 2014

Cum să vinzi un politician?

Adică imaginea lui, mai exact, în perioadele de campanie electorală și de după. Ca detergenții, televizoarele și vibratoarele. Plus ceva necuantificabile, cum sunt iluziile, speranțele, pe deasupra. Cartea Corinei Barbaros, Marketingul politic. Repere teoretice și strategii de acțiune, editura Adenium, 2014, încearcă să răspundă detaliat la întrebare, plasând pe-o armătură teoretică exemple concrete. Lucrarea este utilă consultanților politici, studenților, jurnaliștilor și, desigur, actanţilor politici – „produsele” acestui soi de „comerţ”. Sunt detaliate mai multe modele de marketing-Niffenegger, Reid, Lees-Marshment, Harris, Newman și Ormrod. Numele, dacă nu vă spun acum nimic, vă vor fi familiare după citirea volumului.

Barbaros bifează, în capitole, aspectele vitale ale chestiunii: structura imaginii candidatului, construirea brandului politic, rolul emoțiilor în politică, ce e de făcut într-o campanie electorală (de la stabilirea sediului de campanie la constituirea echipei de campanie), poziționarea pe piața alegătorilor, întâlnirile cu alegătorii, aparițiile publice, influența rețelelor sociale, a materialelor tipărite, advertisingul televizat și radio, dezbaterile televizate, site-urile și blogurile de campanie. În final, se insistă pe „marketingul politic ca instrument al unei bune guvernări”.

„Dezvoltarea și inovațiile din acest domeniu sunt dependente(…) de sistemul politic, de reglementările juridice referitoare la partide, de finanțarea partidelor, de mediul audiovizual, precum și de dezvoltarea mass-mediei și a altor tehnologii de comunicaţii”, concluzionează universitara ieșeană, cu țintă la ce va urma.

Vă rețin cu încă o observație interesantă a autoarei: „Strategiile de marketing politic se vor orienta prioritar către cei nehotărâți, atât în timpul campaniilor electorale, cât și în timpul guvernării.”

Dincolo de caracterul științific, în logica prezentului, cartea de față primește un spor de atractivitate fiindcă ne aflăm într-un an electoral.

Alexandru Petria

iulie 3, 2014

Un portret excelent al lui Ion Ratiu

Poate si fiindca sunt scarbit de politicienii romani, de toate culorile- ca sa nu fie loc de interpretari, ieri mi-am adus aminte de Ion Ratiu, pe care am avut onoarea sa-l cunosc, in perioada in care am lucrat la Cotidianul. Nu stiu cum, n-am scris niciodata despre el. Azi, interesant, citind din romanul Iluzoria vulpe a fericirii, de Doina Popescu, am gasit un fragment in care este descris excelent regretatul fruntas taranist: “Odată, prin ’95, când s-a dezbătut Legea Învățământului, l-am urmărit pe țărănistul Ion Rațiu parcurgând un culoar la Camera Deputaților. Deși îl vedeam din spate, mersul lui nu semăna cu al niciunui alt demnitar. Pe când ceilalți miniștri și parlamentari se scurgeau sau, mai degrabă, se târau pe lungul coridor, gata parcă, în ciuda „interfețelor” pline de morgă, să dea înapoi, să se lipească de zid, să se facă una cu el ori să intre-n podea, Rațiu pășea egal, elegant și elastic, cu silueta precis decupată. Corpul lui dezlocuia mereu exact masa de aer la care avea dreptul propria-i statură. Era mersul unui om liber, aflat în propria posesie… Mersul cuiva care a călcat zeci de ani prin lumea Vestului e complet diferit de al celor care au pășit numai pe terenul cu capcane al Estului. „Vom fi liberi, adică ne vom simți cu adevărat liberi când vom merge ca Rațiu”, mi-am zis.”
1287160022Ratiu_Ion_1990-okiluzoria-vulpe-a-fericirii_1_fullsize

 

iulie 2, 2014

Liviu Antonesei ii raspunde primarului Iasiului

Giginocchio răspunde – cum mă așteptam, prost!

Mă duceam liniștit spre ștrand cînd am primit două telefoane, unul de la vechiul prieten și jurnalist Florin Ghețău, altul de la Tele M, care m-au informat că, azi, într-o conferință de presă, Giginocchio, vizibil iritat a abordat subiectul acțiunii tinerilor de la „Iașul iububește teii”, pe care i-am însoțit cu plăcere, de a depune la Registratura Primăriei, plicul cu cele peste 500 de cărți poștale ale ieșenilor în care aceștia își exprimau doleanțele lor în ce privește modul în care este administrat Iașul, cu referire îndeosebi la mutilarea bulevardului central – asasinarea teilor și pietruirea în bătaie de joc – , dar și la intențiile edilului șef de a defrișa la sînge verde orașul. Dovedind nu doar că nu a aruncat un ochi pe mesajele cetățenilor, ci și că îl doare în pix de oraș. Giginocchia a preferat să se dezlănțuie în insulte și amenințări împotriva celor pe care îi socotește un fel de dușmani personali din simplul motiv că se opun politicii sale scelerate în raport cu patrimoniul istoric și cel viu ale orașului nostru. Inamicii identificați de edil sînt ” Iașul iubește teii”, Liviu Antonesei, postul Tele M, adică cîteva din puținele voci critice din oraș! Mă mir că l-a uitatpe Dl prof. dr. Mandache Leucov, poate pentru că D-Sa din motive de progran, n-a putut fi prezent la acțiunea tinerească de ieri. Motivele pentru care ne atacă sînt rezumate în artciolul lui Florin Ghețău și voi atașa linkul către adresa respectivă. Deocamdată constat că Gigihocchio nu știe nimic despre criteriul elementar după care este un comportament democratic, respectiv toleranța față de vocile critice. Nu mai vorbesc despre receptivitatea la un discurs critic, că ar fi mmult peste puterile dumisale intelectuale și de caracter.
Nu reiau ce spune Giginocchio despre inamicii dumisale, dar cîteva precizări se impun:

1. Nu, nu o iau razna. Nici mereu, nici uneori. Și nici într-un caz cînd este vorba despre apărarea intereselor acestui oraș, de care nu m-am putut despărți, deși am avut destule ocazii tentante, din 1976, cînd am terminat facultatea, încoace. Mi se pare însă legitimă întrebarea dacă un primar care distruge tot pe ce pune mîna, care are ieșiri necontrolate față de cetățenii Iașului, fie en gros, fie la bucată, care minte de stinge și cînd n-ar avea nevoie, nu a luat-o el cumva razna. În ce mă privește, sînt dispus să ne prezentăm amîndoi în fața unei comisii de psihologi și psihiatri să constate experții care dintre noi a luat-o razna. Eu știu că este supus unor presiuni uriașe și din mediul politic, și din cel al proximității personale, ca să nu mai vorbesc despre „partea economică” și, tocmai din acest motiv, ar fi bine să fie mai prudent în declarații, sau măcar să ia un calmant înainte!

2. Da, e foarte adevărat că am fost prieteni. Ce uită să spună este că asta s-a petrecut după ce l-am numit director general la RAJAC – fapt pe care nu-l regret, acolo ar fi făcut treabă bună și azi –, iar pe respectiva numire se bazează întreaga sa carieră publică ulterioară. Din păcate, a dorit o pălărie prea mare pentru calota sa craniana, iar efectele le simțim pe pielea orașului. Nu, nu e vorba că aș fi vrut recunoștință pentru gestul acela, dar nici nu mă așteptam să se apuce să distrugă orașul. Nu am fost niciodată la Primărie să cer ceva pentru mine personal, slavă Cerului, nici n-am avut nevoie. Dar am fost cu o delegație de intelectuali – arhitecți, sociologi, economiști etc – să-i cerem să stopeze proiectul Pallas. Ne-a ascultat amabil, nu ne-a contrazis, iar rezultatul e vizibil și de pe lună! A doua oară am fost după masacrul teilor de pe bulevardul central. L-am rugat să stopeze acest copacid. Au scăpat, deocamdată, teii din Copou, însă, acum două luni, au fost marcați sute de arbori în Parcul Expoziției și au fost taiați alte sute în întreg orașul, mai pe grupuri mici, să nu se sesizeze cetățenii. Or, pînă cînd nu există un Registru dendrologic al orașului, iar Primăria nu a putut dovedi că are așa ceva, orice tăiere de arbori este interzisă prin lege, deci ilegală, ca să înțeleagă și edilii!

3. Nu-mi iese la socoteală cînd i-aș fi fost director de campanie. În 1992, am făcut pentru candidatul PAC la Primărie – nu că nu mi-ar părea rău acum! – , în 1996, am condus campania victorioasa de la locale a PAC în întreg județul. În 2004, deși mă retrăsesem din politică din 1998, am candidat la Primărie, nu ca să fiu primar, demisionasem din funcția de președinte de Județ!, ci să-i ajut pe tinerii de la URR, un proiect care îmi plăcea, să prindă niște posturi de consilieri. N-a ieșit! Rămîn alegerile din 2000, cînd director de campanie i-a fost jurnalistul Dănuț Dudu, care mi-a fost și student, și căruia i-am dat niște consultații tehnice. Pe la jumătatea campaniei, a adus un popîndău de la București, peste Dudu, care n-a făcut mare brînză. Într-o discuție cu cei doi, le-am spus că e o campanie bine construită, cu resurse destule, iar singura lor problemă e, de fapt, candidatul. Și ca să facem puțină istorie, Giginocchio n-a ajuns prima dată în post prin alegeri, ci pentru că l-a lăsat Simirad moștenitor, de parcă ar vorba de o dinastie!, în 2003 toamna, cînd a plecat în Cuba. După accea, l-a servit minunat inerția și candidaturile slabe ale adersarilor.

4. E adevărat că nu i-am dat mîna la ceremonia de deschidere a eșecului care s-a numit „Poezia la Iași”, dar nu eu sînt de vină, ci imprudența sa, care l-a îndemnat să se repeadă zîmbitor la mine cu mîna întinsă. A fost o reacție de igienă personală deja reflexă. Viața m-a învățat să nu dau mîna cu jigodiile, că mă pot molipsi. Apoi, deja știm că și unele boli psihice, cum ar fi paranoia puterii, se manifestă contagios. Ce să fi făcut?

5. Este adevărat că i-am spus că sîntem în război total și asta rămîne valabil și acum. În conferința de presă de azi, a spus că mă va numi Războinicul Lumnii. Săracul, a crezut că are umor și a încercat să fie ironic. Îl asigur că, în măsura în care el este un strălucit reprezentant al Întunericului Pluricolor în care se zbate România de azi, care a înlocuit Îbtrunericul Compact de dinainte de 1989, iau porecla dumisale în serios! În fond, dacă după puterile mele, am luptat cu întunesricul antedeccebrist, e floare la ureche să mp distrez cu reprezentanții de azi ai Răului!

6. Nu e cazul să se facă din țințar armăsar? Așa zic și eu! Prietenii știu de ce!

Liviu Antonesei

textul l-am preluat de pe facebook, cu acordul autorului

liviu antonesei

iulie 2, 2014

4 Iulie – Eveniment Adenium – Lansarea colectiei Colloquium la TNL . La Iasi

Imagine

Pe 4 iulie, ora 17, in amfiteatrul Petre Andrei de la UPA, vom lansa primele patru volume din noua noastra colectie pentru tinerii politicieni din TNL. Detalii privind evenimentul in afisul atasat. Poate ca noua generatie de politicieni, din toate partidele, daca va fi mai citita, va fi si mai performanta! De buna seama ca lansarea nu este exclusivista, sint asteptati tineri, maturi etc indiferent de vreo apartenenta politica…

Editura Adenium va invita vineri, 4 iulie 2014, ora 17.00, la evenimentul de lansare a Colectiei de Stiinte Politice Colloquium Esential. Intalnirea se va desfasura la Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, in Amfiteatrul „Petre Andrei” (etajul 1), avandu-i ca invitati pe prof. univ. dr. Liviu Antonesei, director editorial Adenium; Cristian Adomnitei, presedintele Organizatiei Judetene Iasi a PNL; prof. univ. dr. Aurelian Craiutu, Indiana University, Bloomington; prof. univ. dr. Sorin Bocancea, politolog; Marius Danga, Presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PNL; Razvan Timofciuc, Presedintele TNL Municipiul Iasi; Corina Barbaros, autoare; Dorina Ticu, autoare. Moderatorul discutiilor va fi chiar coordonatorul Colectiei Colloquium, prof. univ. dr. Daniel Sandru. Evenimentul este organizat in parteneriat cu filialele iesene ale PNL si TNL.
„Colectia Colloquium nu a fost proiectata doar pentru specialistii in stiinta politica, ci si pentru politicieni. In acest sens, ne-am propus un demers de culturalizare politica, unul ce vizeaza organizatiile de tineret ale organizatiilor politice, si vom incepe cu cele din Iasi. Ne vom intalni cu tinerii care fac politica si vom lansa volumele aparute deja in aceasta colectie. Consider ca viitoarea generatie de politicieni trebuie sa mizeze si pe o buna stapanire a conceptelor, intrucat, urmand o idee ce-i apartine politologului Giovanni Sartori, ideile proaste despre democratie fac si ca democratia sa functioneze prost. In acest sens, ma bucur ca organizatii de tineret precum cele ale PNL, PDL si PMP au acceptat provocarea noastra, care este una eminamente academica, avand drept scop depasirea hiatusului ce exista intre societatea civila si lumea politica, o situatie ce e principala cauza a maniheismului pe care-l vedem manifestandu-se, din pacate, in spatiul nostru public”, afirma Daniel Sandru.
Proiectul, adresat tuturor celor interesati de intelegerea conceptelor si mecanismelor ce asigura functionarea politicii si in special specialistilor si studentilor din aceasta arie stiintifica, isi propune deschideri spre zonele teoretice aflate in conexiune cu spatiul politic, asa cum sunt sociologia, antropologia, relatiile internationale, studiile europene, studiile de securitate, jurnalismul si stiintele comunicarii. Volumele sunt girate de un colegiu stiintific format din personalitati academice ale sferei stiintelor politice din tara si strainatate: Aurelian Craiutu, Sorin Bocancea, Sabin Dragulin, Sergiu Gherghina, Ruxandra Ivan, Sergiu Miscoiu.

Primele patru titluri publicate si primite calduros la editia Salonului Intenational de Carte Bookfest (Bucuresti, 28 mai-1 iunie), sunt: Comunicarea 2.0. New media, participare si populism (Antonio Momoc); Marketingul politic. Repere teoretice si strategii de actiune (Corina Barbaros); Guvernamentalitatea. Forme si tehnici ale puterii in Occident (Matei Demetrescu, Codrin Taut); Politicile publice. Rationalitate si decizie in spatiul administrativ (Dorina Ticu).
Cartile pot fi consultate si comandate aici: http://www.adenium.ro/ro/69-stiinte-politice

iunie 27, 2014

Bem un whisky la sinagogă?

Canadianul Seymour Mayne, dacă şi-ar deschide o bancă, de unde să împrumute umor, în locul verzişorilor foşnitori, fie şi din ăia de la nord de Detroit, nu l-ar paşte falimentul. De origine evreiască, în prozele din volumul Bătrâna canapea albastră, apărut la editura Adenium recent, reuşeşte să lumineze cu căldură şi înţelegere o lume care, mie unuia, îmi e străină şi despre ale cărei cutume nu ştiu decât până la elocventul genunchi al broaştei.

Dacă ar fi să compar prozele lui cu ale altor mânători de iluzii pe ogorul literaturii, îmi vin în minte, la repezeală, numele lui Mark Twain şi al lui Woody Allen. Nu neapărat pentru contextualizarea valorii, am în vizor verva şi naturaleţea scriiturii.

Batrana

Mayne nu vrea să pară mai deştept decât este, şi e brici!, povesteşte ca unor prieteni. Şi tocmai colocvialitatea incită şi păstrează atenţia nealterată la lectură. Seymour Mayne şi-a pus semnătura pe şaizeci de volume, ca autor, antologator sau traducător. A fost tradus în franceză, germană, ebraică, poloneză, portugheză, rusă, spaniolă şi, cu piatra noutăţii în gură, acum și în română. Haiducesc de pe un material de prezentare: „Printre ultimele titluri se numără Light Industry (Mosaic Press, 2000), Ricochet: Word Sonnets (Mosaic Press, 2004), un volum de poeme alese –September Rain (Mosaic Press, 2005) și versiunea franceză a acestuia – Les pluies de septembre (Éditions du Noroît, 2008), în traducerea lui Pierre DesRuisseaux, precum și Reflejos: Sonetos de una palabra (Al Margen, 2008), sonete într-un cuvânt, traduse în spaniolă și redactate de María Laura Spoturno. Mayne susține nenumărate lecturi publice și conferințe în Canada și în străinătate despre această formă poetică miniaturală, pe care a resuscitat-o, reinventat-o și pe care o promovează fervent. În prezent, este profesor de Literatură canadiană, Studii canadiene, Scriere creativă și Studii ebraice la Universitatea din Ottawa.”

Leonard Cohen

Ce găsiţi în Bătrâna canapea albastră? Oameni fără amplitudine, doar dacă suceala lor n-o luăm ca amplitudine. Senzaţia de interesant, de memorabil, se ridică precum ceaţa din descrierea unor poveşti haioase, cu sare şi piper, în care Mayne are ştiinţa să centrifugheze amanuntele. Unuia i se fură o canapea albastră, în proza ce dă şi titlul volumului, şi hoţii i-o aduc înapoi pe neaşteptate, un rabin vrea să interzică macheala în sinagogă şi ajunge să aprovizioneze credincioşii cu whisky de contrabandă, se înfiinţează o organizaţie a celor cu numele Seymour şi rezultă o situaţie nescontată, un batrân pune în faţa familiei un testament buclucaş şi altele.

Cartea de la Adenium s-a bucurat şi de-o traducătoare pricepută, Raluca Tănăsescu.

Bem un whisky la sinagogă? Seymour Mayne ne-a aruncat provocarea.

 

Cartea se poate comanda online de aici http://www.adenium.ro/ro/universalis/118-batrana-canapea-albastra.html

 

iunie 12, 2014

Vorbesc despre scriitorul Mircea Daneliuc pe tv Digi 24

Inregistrarea unei emisiuni cu marele regizor Mircea Daneliuc si actrita Cecilia Barbora, difuzata pe Digi 24. Se vorbeste despre film, literatura si revista TIMPUL. Am o interventie in cadrul ei despre scriitorul Daneliuc, ca si Daniel Sandru

http://www.digi24.ro/Emisiuni/Regional/Digi24+Iasi/Turist+acasa/Turist+Acasa+10+iunie+-+Regizorul+actrita+si+Serile+Filmului+Rom

 

iunie 11, 2014

Adenium – concursul de debut, primul bilanț

La sfîrșitul lunii mai, cînd a expirat termenul de primire pentru manuscrisele trimise de autorii care au dorit să se înscrie la cea de-a doua ediție a concursului nostru de debut, am inventariat 146 de manuscrise care satisfăceau condițiile tehnice de participare, cu circa 20 mai multe decît la prima ediție a concursului. Distribuția pe categorii este următoarea: 51 poezie, 58 proză, 3 eseu, 10 teatru, 24 literatură pentru copii, BD, grafică. În momentul de față, juriul intern al editurii procedează la selecția manuscriselor care vor intra în finală, deci în evaluarea juriului național. În urma selecției, cîte 10 – sau mai puține, după caz – manuscrise pentru fiecare categorie vor intra în finală. Mulțumim autorilor care au avut încredere în concursul nostru de debut în volum și le dorim tuturor succes. Îi asigurăm pe concurenți că procedurile de selecție și ierarhizare se vor desfășura cu același profesionalism și aceeași probitate dovedite cu prilejul ediției de anul trecut.

11 Iunie 2014, Iasi

Liviu Antonesei

Director editorial Adenium

iunie 5, 2014

Merg la Zilele Acolada

Zilele Revistei ACOLADA, ediţia 2014, vor debuta luni, 9 iunie, ora 10 a.m. în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene din Satu Mare. După salutul şi prezentarea invitaţilor şi a celorlalţi participanţi, cu evocarea ediţiilor anterioare şi alte cuvântări, vor fi lansate cărţile a doi dintre invitaţi: „Metafizica greacă” de Mircea Arman şi „Sincronizarea culturii române” de Andrei Marga, în cea de a doua zi urmând a fi lansate şi volumele „post-hipnotice” de Angela Furtună, „Un scriitor, doi scriitori” de Alex. Ştefănescu, „Un taur în vitrina de piatră” de Liviu Antonesei, „Convorbiri cu Mircea Daneliuc” de Alexandru Petria, „Sindromul Robinson” de Radu Mareş şi altele. Tot în ziua de marţi, de la ora 10, în cadrul mesei rotunde având ca temă libertatea presei şi în special a celei literare, poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu va prezenta un eseu, ca punct de plecare pentru discuţii. În după-amiaza aceleiaşi zile va urma decernarea Premiilor ACOLADA, iar în încheiere poeţii prezenţi vor oferi un recital din creaţia lor.

(Informatia e de la Radu Ulmeanu, redactorul sef al revistei Acolada)

mai 28, 2014

Un interviu pe care mi l-a luat Nicoleta Dabija

mai 19, 2014

Cele ce nu plutesc

Un băiețel de nici cinci anișori e dus de părinți prima oară la cinematograf, undeva în Țara de Sus a Moldovei. Povestea de pe ecran era – cum își va aminti peste ani – „o melodramă sovietică” numită Balada Siberiei. Filmul i-a produs un devastator rău fizic, nu datorită autorului său, un foarte bun cineast de altminteri (Ivan Piriev), ci din pricina tulburătoarei mașinării audiovizuale ce proiecta pe ecran cadru după cadru, stârnind în viscerele micului spectator cumplite tulburări somatice. Această primă aventură n-avea să-l demobilizeze însă pe cel care, însingurat și rebel va hotărî peste ani să domine balaurul de celuloid născocit cândva de faimoșii frați Lumière. Cert este că, după diverse experimente intelectuale (absolvă o facultate de limbi străine și chiar profesează timp de câteva luni în licee ieșene, jucând totodată în trupe de amatori cu un succes ce-l încuraja să aspire la un statut de profesionist, dar ratând două examene de admitere) se decide pentru regia de film. Încă trei eșecuri la admitere și, în sfârșit, este primit la IATC, unde va petrece cei cinci ani obligatorii de studiu, prea puțin atent la învățătura dascălilor și mult mai atent la ce se putea dobândi din proiecțiile sistematice din sala de la etajul trei al școlii sau din sălile de cinema din oraș. Astfel încât, peste ani , fiind invitat să vorbească despre magiștrii săi nu va ezita să-i numească pe Antonioni, Bergman, Fellini și pe alți câțiva de același calibru artistic. Va absolvi IATC în 1972 (iar nu în 1974 – cum notează recente dicționare ce-i separă în două opera, cu o plăcere demnă de practicanți solemni ai ghilotinei, despărțind capul de trupul condamnaților). În 1975 iese în lume cu filmul Cursa, căruia i se adaugă Ediție specială (al cărui titlu inițial era, aflăm destul de târziu, Foc în iarbă), Probă de microfon, Croaziera, Glissando și Iacob ce-l impun drept un cineast lipsit de complexe, imun la compromisuri politice și – nu în ultimul rând – drept un „lup singuratic” al generației sale ce găsise în formula de „grup” o șansă în eludarea barierelor de tot felul.
În tot acest timp, în alt colț de țară, pe meleagurile Bistriței transilvane un alt copil deschidea ochii spre film ca posibilă lume a cuprinderii minții și a fericirii ochiului, descoperind apoi în adolescență peliculele lui Mircea Daneliuc drept reazim total al ființei. Ardeleanul acesta – devenit între timp gazetar și scriitor – a văzut toate filmele regizorului (dinainte și după ’89, fără a le supune vreunei discriminări, cum procedează alții) dar, mai mult decât atât, socotindu-l „frate” s-a străduit să descopere „în spatele măștii încetățenite de dur, un suflet sensibil, onoarea și verticalitatea cunoscându-i-le dinainte”.
La un moment dat îi propune „un livre à deux”, o carte realizată cu folosirea din plin a posibilităților tehnice actuale. Astfel s-au născut grație NET-ului aceste „convorbiri” apărute recent la editura Adenium și pe care eu le-aș fi intitulat Being Mircea Daneliuc; într-atât este de scormonitoare, de angajantă, de sinceră această carte.
Ca unul ce-l cunosc pe Mircea din prima zi a sosirii sale în București, ca student la IATC și care-am împărțit cu el căminul studențesc și, după absolvire, cazarma Școlii de ofițeri de rezervă din Drumul Taberei – știu că nu este un personaj comod. Personalitatea sa puternică nu se lasă descoperită ușor în variatele ei componente: intelectuale, afective, artistice. Când îi ascultam vorbele cu scrâșnet de șenilă, simțeam că în spatele lor se află o mașină de luptă gata să înfrunte șanțurile antitanc și minele antipersonal ce-i vor ieși în cale…
Profesionist a cărui cultură cinematografică superioară a contat în afirmarea creației sale, Mircea Daneliuc are orgoliul de a-și mărturisi „fără protocol” viața (singura interdicție pe care o impune conlocutorului este legată de femeile din viața sa, ceea ce mi se pare încă o probă a eleganței).
Multe din avatarurile artistice ale regizorului ne erau cunoscute din Pisica ruptă și – poate mai puțin transparent – din celelalte romane și nuvele ale sale. Ispita literaturii a apărut, se pare, în contextul în care filmele sale au întâmpinat tot mai multe blocaje. Astfel încât, după cum îi mărturisește lui Alexandru Petria, resemnarea pe care o încearcă la 70 de ani, este echivalentă cu renunțarea definitivă la cinema. Este – fără îndoială – cea mai discutabilă opțiune a sa. Funcționarii culturii de azi, oricât de numeroși și de pricinoși ar fi ei, nu pot opri cariera unui mare cineast român și european care, neinteresat de laurii festivalieri și-a tratat de fiecare dată spectatorii cu respectul cuvenit marilor jurii internaționale. Observator atent al vieții de zi cu zi a unei Românii incapabilă să se reformeze la nivel politic și – mai ales – moral, Daneliuc este autorul unei opere cinematografice peste care nu se poate trece à vol d’oiseau. Ea este înrădăcinată în solul unei patrii pe care aparent cinicul cineast o iubește infinit mai mult decât alții, gata să-i cânte în imagini frumusețile. Or, cum ne-avertiza cândva Antonioni prin personajul său Giovanni Pontano (v. La Notte) „țestoasa lui D’Annunzzio a murit mâncând tuberoze”…
După ’89 Daneliuc și-a continuat lupta cu ipocrizia, mediocritatea și suficiența unei lumi diforme, uneori monstruoase. Filmele sale (Tusea și junghiul, A11-a poruncă, Patul conjugal, Această lehamite, Senatorul melcilor, Ambasadori, căutăm patrie, Sistemul nervos, Legiunea străină, Marilena, Cele ce plutesc) au continuat să dezvăluie neliniștile unui regizor înscris – cum observa Călin Căliman – „pe orbita unui cinema total, eliberat de rigorile cenzurii și autocenzurii, cu obiective specifice unui alt timp social”. Consecvența lucidă a cineastului («personal consider verbul „a spera” în diateză pasivă din păcate. E leneș și fatalist. Nu-i mai bună o privire lucidă?» -v. pag.187) a stârnit multe nedumeriri și reacții abuzive ale criticii. Cât despre reacțiile spectatorilor nu se mai punea problema, aceștia dezertând practic din sălile de cinema, sub impulsul noilor media. Într-adevăr, lumea se schimbase între timp și nu întotdeauna în bine. Cel puțin în zona cinematografiei naționale, câtă va mai fi existând. („Chiar și A 11-a poruncă sau Senatorul melcilor nu mai pot fi repetate în complexitatea lor, pentru că tot ce se poate face acum sunt filme cu două trei personagii în interior. Fără o finanțare externă, aceleași personagii ar putea evolua, curând într-o cabină telefonică.” –pag.194)
Cartea este , ca urmare, una a adevărurilor incomode. „Lenea de a te revolta e mai mare decât neplăcerea de a trăi cum trăiești” declară Daneliuc la pag. 162 a Convorbirilor sale cu Alexandru Petria. Ei bine, cred că tocmai revolta este semnul distinctiv al unei opere cinematografice ample și indivizibile pe care cineastul ne-a oferit-o în cele patru decenii de cinema, de la filmele de examen, la Cele ce plutesc. Iar
adevărurile aflate în carte au o gravitate ce nu admite plutirea…
Nu cred că destinul cinematografic al lui Mircea Daneliuc se încheie aici. Confesiunile făcute lui Alexandru Petria dovedesc faptul că laserul nemilos al minții sale scormone încă palierele societății românești cu acuitatea dovedită în tinerețea de demult. Citindu-i rândurile cuprinse în carte i-aș putea sugera viitorul subiect, deși dă de înțeles că nu-l interesează: portretul plin de culoare (culoare și coridoare!) al unui om politic energic al cărui nume nu-l dezvălui încă. O voi face probabil după Crăciun, când i se încheie mandatul…
Titus Vîjeu
text aparut acum in revista Film

960301_10201967055924294_8523147237890498410_n10367136_10201967057284328_2027530710008963290_n

mai 9, 2014

Serile Filmului Românesc Timpul, ediția a V-a

daneliuc

mai 2, 2014

România lui Petria

 

Alexandru Petria ne-a adus, în ultimul timp, o serie de evenimente editoriale menite să ne apropie şi mai mult de lumea sa. Cartea „Convorbiri cu Mircea Daneliuc”, apărută la Editura Adenium, este o confesiune artistică a unuia dintre oamenii care au făcut ca România să fie cunoscută prin frumos pe mapamond. Celebrul regizor, scenarist, actor şi prozator român Mircea Daneliuc este un partener bun de dialog, pe măsura lui Alexandru Petria, care ştie să adreseze adevărate întrebări care curg viu, deşi dialogul este purtat întru totul pe facebook, cei doi protagonişti ai cărţii întâlnindu-se abia la lansarea de la Gaudeamus. Respectându-i dorinţa de a nu insista cu întrebările, mai ales cu cele legate de viaţa personală, şi declarându-l pe Daneliuc un adevărat frate, Petria reuşeşte să ne poarte în lumea artelor descoperind, pas cu pas, pe marele regizor şi scriitor care, pornind din Bucovina, ajunge să cucerească, prin activitatea sa, o ţară întreagă şi nu numai. Vorba lui Daneliuc: „Culmea ar fi să mă trezesc şi muritor”, declaraţie care nu se susţine deoarece activitatea sa l-a aşezat în nemurire. Regizarea unui film porneşte de la o scenă, de la o frază, de la o carte sau de la realitatea imediată: „Lucrurile acestea apar fără să le cauţi”, Daneliuc mărturisind că scrie: „Ca să nu mă defenestrez”. La fel ca un tată care nu-şi poate separa copiii în dragoste, regizorul declară: „Nu pot vorbi de un film preferat, nu le-am făcut decât din dragoste, niciunul alimentar”. Când îl ajung stările scrisului ne mărturiseşte tot personajul volumului: „Diurn. A nu se crede că noaptea nu dorm”. Despre oamenii pe care-i admiră în profesie declară: „Cineaştii mei sunt dintre aceia în timpul cărora s-a inventat isteria mediatică a festivalurilor”. Dialoguri despre oameni şi fapte, despre drumuri şi stări, dar şi despre modestie, despre care Daneliuc spune: „Nu-mi place să fiu nevoit a recurge la ea. Modestia nu e neapărat un semn de deşteptăciune. E un sentiment artificial inventat de umanoizi”. Despre lucrul pe mai multe paliere în lumea scrisului, Daneliuc spune că lucrează doar la o singură carte o dată: „Mie mi se pare obligatoriu ca să fiu cu toate sinapsele şi cu toţi hormonii grămadă acolo”. Deşi nu a mai ajuns în locul natal, Hotin, niciodată, regizorul vorbeşte despre rădăcini, dar şi despre drumurile în viaţă, de la Cluj la Sighişoara, Săcuieni, Piteşti, Câmpulung şi Iaşi, acolo unde tatăl său, inginer de drumuri şi poduri, a fost repartizat. Toate aceste drumuri l-au întărit pe Daneliuc, cel care declară că se simte fericit atunci când este singur „Pe malul unui râu, dar şi acasă”. O carte care se citeşte cu plăcere, personajul fiind momit cu „Feisbucul” şi scos din bârlog, după cum el însuşi declară. „Cum Dumnezeu poţi să scrii atât de uşor? Chiar a ieşit din joacă o carte? Pune pe cineva să jure”, îi declară Daneliuc lui Petria. Pentru acest volum, care prin vorbele maestrului este un reper pentru activitatea acestuia, Petria reuşeşte să ne apropie şi mai mult de lumea artei.
Volumul de interviuri „România memorabilă”, apărut la Editura Tribuna sub semnătura lui Alexandru Petria, prezintă un portret al lumii intelectualilor văzută prin prisma a câtorva nume reprezentative. Radu Aldulescu declară, în interviul acordat lui Petria: „Pur şi simplu, în perioadele nefaste, am muncit cu ziua pe unde şi pe ce s-a nimerit şi-am continuat să şi scriu”, considerând, în acelaşi timp, că scrisul nu este un drog, nu este o profesie ci o chestiune de vocaţie care implică, în mod misterios, iubirea. Un interviu interesant este şi cel cu Gabriel Andreescu, care declară tranşant „Etica şi politica memoriei a fost instrumentalizată de campionii rezistenţei prin friptură şi ai civismului caviar”. Pe acelaşi registru este şi interviul cu Liviu Antonesei care declară: „O inteligenţă de excepţie sau o pregătire intelectuală deosebită nu te protejează de la sine de grave perturbări morale, de tulburări de caracter” făcând referire la societatea de astăzi. Ioan Cristofor se plânge că a scris prea mult, declarând „Sunt indiscutabil un ratat destul de reuşit”, ceea ce bineînţeles ne face să nu fim de acord cu el, însă îl iertăm pentru aceste negaţii când citim cuvintele: „Dumnezeul literaturii să-mi dea mai mult talent, mai multă sănătate, mai multă bunăvoinţă, mai multă înţelegere şi fraternitate faţă de colegii de condei”. Interviul cu Mircea Danieluc, prezent în această carte, este doar un fragment din integrala care a apărut într-un volum de sine stătător. Impresionează şi declaraţia lui Mihai Gălăţanu „Sunt îndrăgostit de Dumnezeu numai pentru un singur motiv: „Pentru că este iubire pură”. Gheorghe Grigurcu ne spune că scrie doar în orele matinale, punând lumii o singură condiţie, aceea de a fi singur, iar Zoe Petre declară că republica literelor nu poate fi liberă dacă cealaltă, republica adică, nu e liberă. Tot din interviul cu Zoe Petre aflăm că Grigore Moisil i-a fost unchi şi că în 29 noiembrie 1996, când în Parlamentul României Emil Constantinescu depunea jurământul de preşedinte al ţării, atunci când s-a intonat Imnul Naţional, Zoe Petre nu a putut să nu se gândească că Andrei Mureşanu se numără printre strămoşii ei: „Asta impune mari răspunderi şi o datorie de onoare imposibil de ocolit”. De ce valoarea literară originală nu este apreciată, se întreabă Liviu Ioan Stoiciu, în timp ce Adrian Suciu s-a obişnuit cu acest lucru, creându-şi o viaţă literară a lui „frumoasă, pentru că o construiesc eu. În viaţa literară românească în care trăiesc eu există generozitate, bine, adevăr şi frumos”. Interviurile cu Alex Ştefănescu, Radu Ţuculescu, Doina Uricariu întregesc acest volum de dialoguri. Alexandru Petria ştie să stea de vorbă cu fiecare personaj al cărţii în parte, să-i asculte gândurile, să muleze întrebările după caracterul fiecăruia, să fie un bun receptor şi, mai presus de toate, şi un bun jurnalist literar.
În ultimii ani, Alexandru Petria s-a reîntors la poezie cu toată forţa poetului care conturează în atelierul de creaţie o poezie cu fibra ancorată în imediatul vieţii. Reîntoarcerea la poezie s-a produs neconvenţional, aşa cum spune în Prefaţa volumului „Rugăciuni neruşinare & alte chestii”, apărut la Editura Vinea, Liviu Antonesei. Întâlnim o poezie care a dat mai întâi faţa cu ochii cititorului pe Facebook, Petria postând, zi de zi, pe pagina sa, câte un poem. Comentariile care au apărut de fiecare dată ar putea constitui, ele însele, o carte de critică virtuală despre poezia lui Petria. Adunate din spaţiul internetului într-o carte, poeziile capătă o altă forţă, conturând un portret al unui poet deja consacrat la nivel naţional. Aceşti psalmi neconvenţionali sunt parte ruptă din gândurile păcătoase ale poetului: „lângă tine/ e cum ai picta punctul/ din interior”. Surprinde la Petria modul în care şochează în sensul bun al cuvântului, cu imagini care revarsă sufletul în exterior: „nu te mira prea mult/ ca spuma şamponului/ îţi cade sufletul/ afară”. Lumina, la Petria, are un sfârşit întru aşteptarea unui nou început al speranţelor, al iubirilor, al iertării gândurilor păcătoase: „când se termină cerul/ unde să aştepţi/ să crească altul”. Iubirea este „consumabilă” însă contează cel mai mult trăirea intensităţii ei: „n-aş vrea să se gate dragostea, ca pita/ şi sufletul aburi tras: printr-o ţeavă de cupru încălzită/ cum zgomotul unei farfurii pe gresie” sau „şi ne sărutăm/ cum uităm să ne legăm şireturile/ înainte aş fuma ţigara de după”. În poezia lui Petria până şi întâlnirea cu moartea este un lucru firesc, la fel cum ai face o activitate zilnică: „cu degetele/ săpunite/ încerci în lighean/ de-i moartea caldă”. „Specialitatea lui Petria o reprezintă o ingenioasă asociere de frivolităţi şi de profunzimi fulgurante”, spune Gheorghe Grigurcu, pe coperta IV a cărţii, iar Alex Ștefănescu confirmă faptul că Alexandru Petria scrie bine, inteligent şi provocator. Poezia lui Petria merită a fi citită în cheia descoperirii unor simboluri care se află în imediata vecinătate a sufletului poetului şi aduse în faţa noastră aşa cum sunt ele, cu patimi şi mult adevăr.
Menut Maximinian
Text apărut în revista ”Mișcarea literară”nr1, 2014,, pag. 80-82 pdf aici miscarea literara nr 1 2014