De vorbă cu scriitorul Adrian Suciu
– Adrian Suciu, ne cunoaștem de-o grămadă de ani. Ai imagistic decupajul unui nonconformist în viața publică. Dar parcă te-ai cumințit…
– Alexandru Petria, ne cunoaştem de o grămadă de ani şi am făcut o grămadă de lucruri împreună dar, dacă ţi se pare că m-am „cuminţit”, nu mă cunoşti suficient de bine sau dai dovadă de un deficit în interpretarea istoriei noastre comune. Dacă mă cunoşteai suficient de bine, puneai altfel întrebarea. „…Dar parcă te-ai cuminţit… Asta seamănă cu liniştea de dinaintea furtunii. Ne pregăteşti ceva?” Cam aşa ar fi trebui să sune întrebarea şi eu aş fi răspuns pozitiv la ea, fără să intru în detalii.
– „Parcă” ți-a dat loc de întors, te alinți. Mai bine încearcă o descriere a vieții literare românești. În așa fel încât să nu casc, marca Suciu.
– Viaţa literară românească în care trăiesc eu e frumoasă, pentru că o construiesc eu. În viaţa literară românească în care trăiesc eu, există generozitate, bine, adevăr şi frumos. În viaţa mea literară, oamenii au suflete vii, poezia e rudă de gradul I cu Divinitatea şi oamenii pot să bea împreună la masă privindu-se în ochi. Am descoperit secretul unei vieţi literare româneşti perfecte: mă înconjur doar de oameni vii, care îmi plac şi în prezenţa cărora mă transform permanent şi, în privinţa celorlalţi, îmi trăiesc viaţa ca şi cînd ei ar fi murit deja. În viaţa mea literară românească sînt scriitori interesaţi de devenirea lor umană, nu de tinichele şi căcaturi. Dispreţuiesc profund orice alt orgoliu decît cel creator. Am fost toată viaţa un lup singuratic şi detest găştile. Dar, mai presus de toate, îi ignor cu mare voluptate pe toţi cei care afirmă public că ei ştiu ce e literatura şi cum se face ea! E plină viaţa literară românească, în accepţiunea pe care o dai tu sintagmei, de asemenea oameni, de inşi care ies în piaţa publică dîndu-ne, cu suficienţă belferească, sfaturi definitive despre ce e şi ce nu e literatura, despre ce şi cum trebuie să scriem. În literatură nu trebuie nimic niciodată! Eu mă îndoiesc în fiecare zi de tot ce ştiu despre literatură şi mă rog lui Dumnezeu să mă ferească de ispita certitudinilor. Aşa se trăieşte în viaţa mea literară românească. Cealalaltă viaţă literară românească nu mă interesează şi nu-mi bat capul cu ea.
– Scrisul sau trăitul cotidian. Ce e mai important pentru tine?
– Nu fac decît o diferenţă conjuncturală între ele. Trăiesc poetic şi creez ca un locatar al cotidianului.
– Ești mulțumit de ce ai realizat până acum?
– Nu. Sub nici o formă.
– Care dintre cărțile tale crezi că-l reprezintă mai deplin pe scriitorul Adrian Suciu?
– Nici una. Eu mă despart violent de orice carte pe care am publicat-o, o neg, o ignor şi merg mai departe
– Ai avut un diferend anul trecut cu Nicolae Manolescu. Era să fii dat afară din Uniunea Scriitorilor… Cum vezi ce se întâmplă acum în Uniunea Scriitorilor, fiind și an electoral, de alegere a conducerii?
– Sînt singurul scriitor a cărui excludere din USR a fost cerută public în ultimii ani. Pentru delict de opinie. N-am niciun conflict cu Nicolae Manolescu, eu am atacat Sistemul pe care îl întrupează dumnealui. O reluare a argumentelor de atunci ar fi şi utilă şi perfect inutilă. Fapt e că USR este, în acest moment, o organizaţie stalinistă, de tip închis, măcinată de corupţie, funcţionînd în minciună, într-o scădere dramatică de prestigiu şi perfect incapabilă să reprezinte interesele breslei. Faptul că Nicolae Manolescu şi acoliţii săi se simt complet nevinovaţi în această privinţă poate ţine doar de nesimţire sau de un optimism maladiv. Sînt membru al USR, premiat de USR, voi continua să critic organizaţia din interiorul ei ori de cîte ori voi considera că e cazul şi, dacă nu le place de mine, n-au decît să mă excludă şi să tranforme USR într-o asociaţie a pupincuriştilor! În altă ordine de idei, la cum arată acum USR, o singură concluzie se impune de la sine: scriitorii români îşi merită soarta. N-am să spun mai mult, n-au decît să se aleagă ei între ei la Congrese formale, cu rezultate pregătite şi ştiute de dinainte, n-au decît să-şi închipuie că ce fac ei acolo e important. Eu am treabă.
– Scrii poezie și proză. Vorbește-mi despre receptarea cărților tale.
– Exact mîine pleacă spre tipar „Un roman de rahat”, ediţia a doua. Prima ediţie s-a epuizat în trei săptămîni de la lansare şi pare a fi cel mai bine vîndut roman românesc al anului 2013. Nu am nici o grijă şi nici o preocupare privind receptarea, am doar plăcerea de a ajunge la cititori şi plăcerea de a interacţiona cu ei. Dacă adaugăm la asta voluptatea scrisului, e suficient.
– Ai tabieturi la scris? Femeile nu le-aș așeza la tabieturi, totuși…
– Nu am tabieturi legate de scris. Scriu oricum, oricînd, oriunde, din orice poziţie şi în orice stare.
– La ce lucrezi acum?
– Pe plan personal, lucrez la un nou roman. Pe planul vieţii literare româneşti în care trăiesc eu, continuu să girez, la Editura Grinta, colecţia Poezia 9, în care am debutat pînă acum doisprezece poeţi români contemporani, unii dintre ei depăşind deja faza promisiunilor literare. Luna aceasta debutez, tot ca editor, cu o colecţie de poezie sub titulatura Poezia vie, la Editura Herg Benet din Bucureşti şi am marea plăcere de a inaugura colecţia cu un volum fabulos al lui Valeriu Mircea Popa, volum pe care orice iubitor de poezie ar trebui să îl aibă în bibliotecă. Între timp, am devenit şi preşedintele Asociaţiei Culturale Direcţia 9, una dintre cele mai dinamice iniţiative culturale private din România. E suficient, că mai am şi alte lucruri de făcut.
– Adi, încerci un Top 10 al poeziei românești?
– Nu. Detest topurile literare de orice fel. Şi mi-e milă de cei care au o viziune concurenţială asupra poeziei. În ce îi priveşte pe contemporani, eu spun tot timpul că cea mai mare curvă e posteritatea şi că e bine să aşteptăm să murim ca să vedem care am fost mai mari si care am fost mai mici!
– Te-ai mutat din Cluj în București. Nu ți-e dor de ce ai lăsat în urmă? A meritat? Nu regreți renunțarea la gazetărie?
– Există două emoţii pe care m-am educat să le evit: speranţa şi regretul. În feluri diferite, dar pornind din aceeaşi rădăcină, ele reprezintă o capcană. Lucrez cu datele realităţii şi îmi trăiesc viaţa fără milă şi fără iluzii.
Interviu realizat de Alexandru Petria
Apărut în Tribuna, nr. 259, 16- 30 iunie 2013
Alexandru Petria 