Posts tagged ‘alegeri rusia’

martie 18, 2018

Vladimir Putin, eșecul politicii Occidentului

Dacă nu exista, era pe traiectoria logicii ca Vladimir Putin să fie inventat. Nu e recentă, nici originală tactica găsirii unui țap ispășitor. A unui Celălalt/ Ceilalți, numai potrivit de acuzat (acuzați). Pe seama căruia/cărora să fie aruncate și motivate propriile slăbiciuni și erori flagrante. Seamănă până la un punct cu demonizarea evreilor dintre WW1 și WW2, care au fost considerați, pe nedrept, de către fasciști și naziști fântâna tuturor nelegiuirilor.

Politica globalizării, deteriorarea sistematică a învățământului, bătăile de joc pe seama religiei, perversiunea corectitudinii politice, încercarea de anihilare a identităților naționale, restrângerea drepturilor omului, primirea iresponsabilă de emigranți, umilirea unor state în U.E prin măsuri de forță, trecerea cu buldozerul peste societățile comerciale locale au dus spre un no man’s land unde au început să prindă vâlvătaie nemulțumirile. Unde să scapere mânia și să se structureze cât de cât politic revolta. Revoltă evidentă la votări.

Brexit-ul nu a fost urmarea intervenției subordonaților lui Putin, nici ajungerea lui Trump la Casa Albă, nici evenimentele din Catalonia, nici întâmplările din Ungaria, Polonia, Slovacia sau Austria, cum afirmă unii, ca să-și justifice inepțiile adunate în ani îndelungați. Acestea s-au petrecut fiindcă oamenii doresc altceva, în afara dictatului corporațiilor și a mastodonților financiari. Ceva diferit, nu știu dacă având alonjă mai fericită, dar un altceva la realitățile care oricum sunt pe lângă targetul lor de așteptare. Dacă chiar ai învesti cu valoare de adevăr aserțiunile că Putin este vinovatul number one, ceea ce depășește permeabilitatea minților raționale, reiese că structurile de conducere ale S.U.A și ale U.E. sunt nevolnice ca la carte, rezervații de neterminați. Iar Putin ar avea cojones de oțel, umbră de Superman. Ceea ce nu e cazul. Putin e pretextul sub care ei își ascund rezultatele măsurilor aberante, pe care le-au luat și le iau fără răgaz, justificarea la îndemână. E scuza de serviciu. Încearcă să-l transforme pe rus în supapă a nemulțumirilor. Are el hibe, dar nici chiar la mod planetar. Urmează să auzim că e de vină și pentru eventualele cutremure, și pentru dispariția unor specii de animale, și pentru rezultatele jenante ale unor sportivi în competițiile internaționale.

Că nu-l suferim, că inspiră teamă, Putin este un jucător al intereselor țării sale. Cum ar trebui să fie și toți liderii occidentali, pentru țările lor, nu vasali ai intereselor globaliste, momâi fără personalitate; decidenți, nu executanți. Patrioți ai țărilor natale.

Sper ca liderii apuseni să nu ne împingă într-un conflict catastrofal cu Rusia, numai ca să nu-și recunoască erorile, să nu schimbe statusul decrepit al prezentului. Care lor le convine, însă începe să scârbească populația. Acuzarea cu program a lui Putin este metoda lor, iluzorie, de salvare. Și ne-o vâră pe gât, chit că nu-i exclus să producă victime în masă.

Lumea dă semne că se trezește. Începe să aleagă prin sită faptele de propagandă. Iar șefii de state continuă să își aprindă brichetele într-o odaie cu dinamită până la tavan.

Vladimir Putin este eșecul politicii Occidentului din ultimele decenii.

Reclame