Posts tagged ‘arta’

Septembrie 16, 2012

„Vatra veche” nr 10 2012

A ieşit pe piaţă numărul 10 al revistei „Vatra veche”. Mă găsiţi cu un text. Pdf-ul revistei Vatra veche 10, 2012

Sumar:

Antologia Vatra veche: Constanţa Buzea, Păcatul trufiei/1

Vatra veche dialog cu Elena Graure Manta, de Luminiţa Cornea/3

Poeme de Raluca Pavel/5

Eseu. Destinul valorilor în lumea contemporană, de George Popa/6

Refugii (Cesar Pavese), de Geo Constantinescu/8

Poeme de Liviu Pendefunda/9

Paul Valery si „gândirea sălbatică”, de Vasile Răscanu/10

Poeme de Mariana Cristescu/11

George Uscătescu – Procese la recurs, de Dumitru Velea/12

Sunt, poem de Răzvan Ducan/13

Petru Dumitriu, Rugăciuni/14

Poeme de Anisoara Vleju/16

Cronica ideilor. Crestinismul de-nceput…, de George Petrovai/17

Pentru onor, prezentaţi arm!, de Mircea Dinutz/19

Scandal literar pe Facebook, de Alexandru Petria/20

Poeme de Bianca Marcovici/22

Scriitori invizibili, de Isabela Vasiliu-Scraba/23

Arta înghiţitului în sec în faţa unei pagini de carte, de Rodica Lăzărescu/24

Elide, poeme de Ion Rosioru/25

La aniversară. Scrisoare deschisă către Mihail Diaconescu, de Stelian

Gombos/26

Poeme de Petru Popa/26

Cronica literară. Un baladist rebel si incendiar (George Dan), de A.I.

Brumaru/27

Mostenirea vie a Teiusului (Cristian Florin Bota), de Ioan Aurel Pop/28

Cumpăna (Cassian Maria Spiridon), de Lucian Gruia/29

Ibănesti, file de istorie, de Nicolae Edroiu/30

Judecata apei (Dorina Brândusa Landen), de Dumitru Velea/31

Mariana Pândaru – patru decenii în slujba poeziei, de Ladislau Daradici/34

Altfel de cronică (Codrina Bran), de Ionel Popa/35

Între document si ficţiune (Marius Mălai), de Ion Cristofor/36

Calea spre sine (Ilie Bucur Sărmăsanul), de Nicolae Băciuţ/37

Lecturi de vară. Să lăsăm să cadă cuvintele (Ana Blandiana), de Mihaela

Carp/38

Excelsior. Prezentare de Angela Olaru. Taxa pe poeme (Nicolae Băciuţ), de

Alrawi Rabiaa/39

Magia cărţii sub Steaua Câinelui (Victoria Milescu), de Ioana Stuparu/41

Ochean întors. Pasiunea pentru banalităţi a domnului Gabriel Liiceanu, de

Isabela Vasiliu-Scraba/42

Poeme de Mircea M. Pop/45

Starea prozei. Fiica partidelor, de Mircea Moţ/46

Fata si violoncelul, de Anamaria Ionescu/47

Poeme de Sorin Basangeac/48

Documentele continuităţii. Metamorfoze arhetipale în imaginarul tradiţional, de

Luminiţa Ţăran/49

Centenar. N. Steinhardt. Convertirea lui N. Steinhardt la ortodoxie, de Claudia

Vasloban/51

Poeme de Adrian Botez/53

Convorbiri duhovnicesti. Î.P.S. Ioan Selejan, de Luminiţa Cornea/54

Psaltirea apocrifă a dreptului Iov (Dumitru Ichim) de Constantin Teodorescu/56

Stefan Goanţă, o viaţă închinată culturii, de Ileana Petrean/58

Romulus Cioflec, un dascăl ardelean…, de Ligia Dalila Ghinea/61

Poeme de Luca Cipolla/62

Ancheta Vatra veche. Case memoriale. Liviu Rebreanu – vila albă de la Valea

Mare, de Luminiţa Cornea/63

Poeme de Menuţ Maximinian/64

Poeme de George L. Nimigeanu /65

Excelsior. 3,30, de Miruna Miron/66

Casa de acasă, poem de Nicolae Nicoară/66

Lacul frumoasei Raghd, de Geta Younes/67

Jurnal elveţian, de Daniela Gifu/68

Biblioteca Babel. Germain Droogenbroodt, de George Anca/70

Carlos A. Pasqualini, de Flavia Cosma/71

Edith Södergan, de Dorina Brândusa Landen/71

Pere Bessó, de Andrei Langa/72

Cu Zeppelinul în America, de Elena Bran/73

Poeme de dimineaţă, de Dumitru Băluţă/74

Carnet. Monologul bunelor atenţii sau un altfel de Jurnal al vremurilor abrupte,

de Stefan Mihai Martinescu/75

Oameni pe care i-am cunoscut. Cum am întâlnit-o pe Ana Blandiana, de

Veronica Pavel Lerner/76

Câteva baliverne metafizice, de Tudor Petcu/76

Debut. Poeme de Eemilia Popescu Rusu/77

Post restant (Constanţa Buzea), de Darie Ducan/78

La Galeria KronArt, fără viţă sălbatică, de Carmen Adriana Gheorghe/79

La colţ. Epigrame de Mugurel Sasu si Vasile Larco/80

Literatură si film. Rinocerii orbi, de Alexandru Jurcan/80

Festival-Concurs Naţional de Literatură „Mostenirea Văcărestilor”/80

Pamflet. A douăzeci si una scrisoare franco-afonă, de Hydra N.T./81

Curier/83

Bilanţul unui vis: Lucia Zâna Suciu, de Nicolae Băciuţ/86

Sighisoara – Anotimpuri plastice (Voichiţa Cecălăcean), de Nicolae Băciuţ/87

Starea prozei. Rugaţi-vă să nu existe Dumnezeu, de Ion Nete/88

Septembrie 15, 2012

Apar cu poeme într-o antologie Hungarian PEN Club

Sub egida Hungarian PEN Club, în aceste zile trebuie să iasă de sub tipar în Ungaria, la AB- ART Publishing House, volumul „Pécs Writers Camp 2012”, o antologie literară cu autori din Europa, textele fiind traduse în mai multe limbi. Coordonatorul volumului este scriitorul Balázs F. Attila. Din România au fost antologaţi Ion Cristofor, Ioan Es Pop, Alexandru Petria, Géza Szőcs, Grete Tartler şi Igor Ursenco. Poemele mele au fost traduse în maghiară şi sârbă.

Septembrie 14, 2012

Şase poeme de-ale mele traduse în catalană

provoc, exist

mă provoc şi provoc,
aerul e cât provocarea,
n-are cum să ningă pe lângă mine,
să număr doar de-a prostul bobocii de raţă şi gâturile de coniac,
să crească spaima
şi să mă scarpin în cot,
impasibil în forfotă- un marţian la cina reginei angliei;
aerul e cât provocarea,
reţineţi dacă vă interesează,
scriitorul care nu provoacă
e ca un testicol în absenţa menirii,
ca un piţigoi cu veleităţi de vultur

provoque, existesc

em provoque i provoque,
l’aire és com la provocació,
no té com nevar al meu costat,
comptar només la ximplesa dels pollets d’ànec i les glopades de conyac,
créixer la por
i gratar-me en el colze,
impassible en el renou -un marcià al sopar de la reina anglesa;
l’aire és com la provocació,
aneu en compte si vos interessa,
l’escriptor que no provoca
és com un testicle en absència de misió,
com un ocell carboner amb veleitats d’àguila

înăuntru

dar sunt înăuntru
cu orgoliul şi vorbele grele
şi-n oglindă mă
urmăresc ochii tăi când mă privesc

(lucidă oglindă, dimineaţă de oglindă),
nu mai bea ceai,
îl vrei prea fierbinte,
mă arzi când înghiţi, un pliculeţul de mentă, negru,
două linguri de zahăr, nu trei,
mă dor şi plămânii,
te rog, aruncă ţigara,
am început să fiu interesat
de rujuri

adins

però sóc adins
amb l’orgull i paraules greus
i en el meu espill
contemple els teus ulls quan em mire

(lúcid espill, matí d’espill),
no beure ja te,
el vols massa calent,
em cremes quan engoleixes, una bosseta de menta, negra,
dues cullerades de sucre, no tres,
m’enyore dels pulmons,
si et plau, tira el cigarret,
he començat a interessar-me
pels roigs de llavis

spălă-mă cu tine

„te simt pe valul meu”, ai răspuns nu demult. acum- „sunt
ca un brotac! am păpat pepene verde până…
stai să mă întind”, cu familiaritate.

ţi-am cedat întâietatea fiindcă aşa te deschizi,
precum un soldat care evită să tragă într-un puşti cu kalaşnikov ce-l ia în cătare,
dar ţigara de după o împărţim la milimetru,
„să nu te scapi în pat”, zic râzând,
pleosc şăgalnic peste fese,
„e ceva între noi care nu poate fi rupt ….la naiba”, schimbi registrul.

urmărim o gală de box la tv, parcă bonyasky,
„ahhhh ce orgasm… pffff,
extraordinar!” – apoi,
cauţi la calculator grease- „you’re the one that i want”.
am boxat în adolescenţă, ştii parcă,
până un ţigănuş mi-a spart arcada stângă şi nasul,
ţi-am spus?,
„you’re the one that i want”

„eşti valul meu”- o ştii,
spălă-mă cu tine de noapte,
spală-mă ca să-ţi reflect chipul,
decisă

llava’m amb tu

„et sent en la meua ona”, he respost no fa molt. ara- „sóc
com una granota! he papat meló d’Alger fins que…
espera que m’estire”, amb familiaritat.

t’he cedit el torn perquè així t’obres,
com un soldat que evita descarregar el kalasnikov en un xiquet que té en la mira,
però el cigarret de després el compartim al milímetre,
„que no t’escapes pel llit”, dic rient,
plaf enjogassat en les natges,
„hi ha alguna cosa entre nosaltres que no es pot trencar… dimonis!”, canvies de tema.

Seguim una gala de boxa a la tv, sembla que bonyasky,
„ahhhh quin orgasme… pffff,
extraordinari!” -després,
busques a la calculadora lubricador – „you’re the one that i want”.
he boxat en l’adolescència, trobe que ja ho saps,
fins que un quinqui em partí la cella esquerra i el nas,
t’ho havia dit?,
„you’re the one that i want”

„ets la meua ona”- ho saps,
llava’m amb tu de nit,
llava’m com per a reflectir la cara,
sense tallar-te

nu ştii

rămâne cum a fost,
nu-ţi disimulezi emoţiile,
bumbacul hainelor e neschimbat,

cafeaua nu uită să iasă pe foc
dis-de-dimineaţă imediat după prima erecţie,
şeful e acelaşi scârţar bodogănitor,
nu ţi-ai schimbat prietenii, numerele de telefon.
conturile de mail,
eşti previzibil,
de vrei nu ştii dacă te iubeşte,
stai şi nu ştii

no sàpies

roman com fou,
no dissimules les emocions,
el cotó dels vestits és el de sempre,

no t’oblides de posar el café al foc
de bon matí justament després de la primera erecció,
el col•legueta és el mateix ronyós rondinador,
no t’has canviat d’amics, el número de telèfon.
els comptes de correu
ets previsible,
que no vols saber si t’estima,
queda’t i no sàpies

joint

poezia e ca banda de prins muşte
la femeile de treabă-
lăsaţi-le
să vină la mine,
sunt un bun creştin

joint

la poesia és com una banda de mosques
enganxada a dones de legal-
deixeu-les
que vinguen a mi,
sóc un bon cristià

joint

dacă fericirea are cheie de contact,
oare unde
mi-am uitat
maşina?

joint

si la felicitat té clau de contacte,
on, collons,
m’he deixat
el carro?
Alexandru Petria
Traducere în catalană de Pere Bessó

Septembrie 2, 2012

Cu poeme in Arges si Vatra veche

Cu certitidine, n-am mai avut o săptămână aşa plină pe plan literar. A ieşit pe piaţă si numărul pe august al lunarului piteştean de cultura „Argeş”, unde am o pagină cu poeme…
umbră rotundă

eşti aerul din pompă,

uleiul vâscos al îmbinărilor,
mă mânjeşti pe mâini
iubito,
pe suflet,
cârligele de pescuit şi ancorabarca pneumatică trage
râul meu de femeiesincer, te trăiesc cu o umbră
mai rotundă

status quo

dacă vrei să mă enervezi,
vorbeşte-mi cum să mă las
de ţigări,
dacă vrei să te părăsesc,
că scrisul n-are rost,
iubito tace-mă,
aşa păstrăm măcar aparenţele,
am apă de mare în inimă,
tace-mă cu o cafea,
o prepari minunată

n-am a mă lăuda

n-am a mă lăuda
şi dacă încercaţi
e pe riscul vostru,
cam cu toate sunt,
ca şi stomacul crocodilului; păcate, defecte…

am şi ucis cu premeditare-
speranţele în mine, cinci pisoi negri
lângă un pârâiaş
la ţară

consumaţi-mă cum sunt,
termenul de valabilitate este incert

n-am lins încă unde am scuipat,
nu mi-am futut mama

cea adevărată

cea adevărată e căreia să-i spui că ai diaree,
deşi n-o cunoşti de demult,
chit că abia după realizezi că te-a luat gura pe dinainte,
că te-ar putea crede un mârlan patentat,
şi să-ţi ofere imodium,
„atenţie la drum”, să-ţi mai zică înainte de-a întoarce cheia în contact,
şi vocea să se încălzească, „dragul meu”,
n-are cum să nu urmeze o zi ok
cu o asemenea voce lipită pe creier,
e cea adevărată

curge apa

hai că-s la duş,
uşa băii rămâne întredeschisă,
apa loveşte gresia albastră,
citeşte revistele de pe măsuţă, sunt două degete de coniac
în frigider, please prosopul din dulap, de sub cămăşile de noapte,
cade apa pe fese, te scarpini pe cea dreptă- sub aluniţă,
e tihnă, oare să mă vâr sub duş,
sigur că atunci când eşti gata,
am reţinut că nu suferi duşul în doi,
calculatorul a început să funcţioneze ciudat,
coniacul a ajuns la fix, gustul lui a rămas pe limbă,
nu văd uşa, curge apă din monitor,
dau restart

să ştiu

erai grăbită, cu părul nepieptănat,
răscoleai camera după un pieptene şi pasta de dinţi,
zece minute, venea autobuzul, ne-am înjurat,
mi-ai zgâriat lobul urechii,
noroc cu eschiva, îmi poceai obrazul,
n-ai întors ochii căprui pe alee.
ai rămas, te-ai trezit şi mi-ai umplut viaţa,
mi-am reamintit cum nu s-a petrecut,
ce era dacă urcai,
la ştiri s-a spus că au fost cinci supravieţuitori în autobuz,
sunt topit să ştiu
ca un copil care vrea să facă sex

arma aceea sofisticată

ţigările cu urme de ruj strivite în scrumieră, fumate pe sfert,
cum şezi pe taburet cu picioarele desfăcute,
unghiile tale de la picioare pe mochetă parcă-şi trăiesc autonomia,
cum se lasă sânii, siliconul e o insultă pentru ei,
dreptul mai lunguieţ, cu mamelon mai pronunţat,
plângi şi zici că nu se mai poate,
că n-ai vrut-o, s-a întâmplat pur şi simplu,
îţi privesc anesteziat chiloţii negri, pe care i-am cumpărat de la winmarkt,
intraţi între fese când te ridici să arunci la coş batista de hârtie,
ai nasul roşu,
cum ne-am pierdut,
arma aceea sofisticată care trage de după colţ ne ocheşte

provoc, exist

mă provoc şi provoc,
aerul e cât provocarea,
n-are cum să ningă pe lângă mine,
să număr doar de-a prostul bobocii de raţă şi gâturile de coniac,
să crească spaima
şi să mă scarpin în cot,
impasibil în forfotă- un marţian la cina reginei angliei;
aerul e cât provocarea,
reţineţi dacă vă interesează,
scriitorul care nu provoacă
e ca un testicol în absenţa menirii,
ca un piţigoi cu veleităţi de vultur

încurcat

odată cu vara a venit, şi unde să te retragi
când conştientizezi ce
n-ar trebui să îngâni, trebuie ăsta îţi vântură preşul de sub picioare,
te seacă şi, la fel, te revoltă.
nu reuşeşti s-o cuplezi la un cuvânt,
ai contracte de respectat, copii de purtat la şcoală,
o nevastă cu pofte, n-o defineşti.
unde să fugi în afară de tine,
acolo e sigur, în măsura în care sufletul
nu se ascunde de el însuşi, încurcat

share astă-vară

două libelule împreunate
deasupra râului,
noi doi,
licuriciul de pe verandă,
e primul an în care mi-a fost dat să văd
un licurici- ca în reclamele eco noi doi

încă puţin şi intră trenul
prin apă pe şine proaspăt dibuite,
o să aibă şi wireless crapii şi
ştiucile,
să nu ne iluzionăm

dacă ai a te fute normal cineva
o să aducă inevitabil prezervative, spermicide,
că e safe, cool şi alte picioare în zid,
să profităm cât nu se rupe coarda

pe foarte repede
reclama o s-o ia la vale,
se va vărsa aiuritor pe facebook,
să nu ne iluzionăm,
şi câte like-uri o să
primească fără noi,
share
această vară
Alexandru Petria

Arges se poate citi în pdf aici pag 2-8 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag02-08.pdf
pag 9- 18 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag09-18.pdf
pag. 19- 26 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag19-26.pdf
pag 27- 38 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag27-38.pdf
pag. 39- 47 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/arges-08-2012/Pag39-47.pdf

A apărut numărul pe luna septembrie al lunarului cultural „Vatra veche”. Am în el un poem la pag 16 şi un material despre un scandal literar de pe Facebook, de fapt un nou episod din transcrierea lui, la paginile 29- 30. Va las să-l descop

eriţi in pdf-ul revistei http://costyconsult.files.wordpress.com/2012/08/vatra-veche-9-2012.pdfTranscriu şi aici poemul:începutul

nu ştiu alţii cum sunt, vorba unui prieten trecut în manuale,
dar de mic mă atrăgeau,
le vedeam rostogolite în spatele blocului, câd săltau între două pietre
închipuind o poartă sau şutate peste gardul vecinului de care ne rugam
să ni le dea înapoi,
nu mă omoram decât după fotbalul imaginaţiei,
îmi era milă întrucâtva de ele,
cum îmi era milă şi de
cele ale învăţătoarei părăsite de prietenul azilant în franţa,
de ale colegei care-şi punea sutien ca să spună că i-au apărut,
câte seri numai că n-am făcut bătături la palme în cinstea lor,
apoi le-am studiat la anatomie,
le-am pipăit, zeci parcă boltind misterul, orgolioase sau placide,
n-a fost nevoie să mă înveţe nimeni
că lumea începe de la ţâţe
Alexandru Petria

August 28, 2012

Patru poeme de-al mele traduse în catalană de Pere Bessó

în aşteptare

prăpastia ta să astupe prăpastia mea
vroiam

după săptămâni
mi-ai scris pe mail:
„nu vei şti niciodată
dacă te iubesc sau nu”

napoleon n-a spus degeaba
„toate femeile sunt curve, în afară de mama şi de sor-mea!
dar să nu uităm că şi ele sunt femei!”,
reparaţiile capitale
ridică o rugă în aşteptare
Alexandru Petria

en l’espera

que el teu buit tapara el meu buit
volia

després d’una setmana
m’escrivires per mail:
„mai no sabràs
si t’estime o no”

napoleó no digué de bades
“totes les dones són putes, llevat de la mare i la meua germana,
però no cal oblidar que són dones!”,
les reparacions capitals
eleven una pregària en l’espera

click

spaima de bărbaţi în care te culcai şi trezeai,
oglindă cu tentacule

dragostea- o uşă
peste o uşă
peste încă o uşă
închisă

eram în tine
în loc de penis cu o umbră

click

por d’adult amb què et gitaves i et despertaves,
espill amb tentacles

l’amor- una porta
damunt d’una porta
damunt encara d’una porta
tancada

era en tu
en comptes de penis amb una ombra

n-am cu ce mă lăuda

n-am cu ce mă lăuda
şi dacă încercaţi
e pe riscul vostru,
cam cu toate sunt,
ca şi stomacul crocodilului; păcate, defecte…

am şi ucis cu premeditare-
speranţele în mine, cinci pisoi negri
lângă un pârâiaş
la ţară

consumaţi-mă cum sunt,
termenul de valabilitate este incert

n-am lins încă unde am scuipat,
nu mi-am futut mama

no tinc de què vantar-me

no tinc de què lloar-me
i si ho proveu
és al vostre risc,
sobretot sóc
com l’estómac del cocodril; pecats, defectes…

he mort amb premeditació
les esperances en mi, cinc gats negres
a la vora d’un rierol
del país

consumiu-me com sóc,
el termini de garantia és incert

no he llepat encara on escopí,
no he fotut la mare

ploaia

şi ploaia e un alt chip de-al tău,
un cadou

ca atunci când îmbraci ultima
tanga cumpărată şi
aştepţi ce o să zic.

recunosc că asteptarea e un prizonierat plăcut
cum mă ţii, cum te ţin.

din orizontul meu şi norii-s în tine
femeie care mă îngădui
şi nu deschid umbrela

pluja

la pluja és una altra cara de tu,
un regal

com quan et poses l’última
tanga comprada i
esperes que diga la meua.

reconec que l’espera és una captivitat plaentera
com em tens, com et tinc.

del meu horitzó i els núvols en tu
dona que accepte
i no òbric el paraigües

August 3, 2012

Literar e bine

Toamna asta mi se arată rodnică din punct de vedere literar. O să-mi apară la Herg Benet volumul de poezii Călăul harnic. Unele poeme au fost traduse deja de Jeanette Carp în neerlandeză, de Raoul Weiss în franceză şi maghiară, tot în maghiară de Balázs F. Attila şi de Pere Bessó în catalană şi castiliană. Mai am încă două proiecte editoriale pentru lunile următoare, însă nu dau amănunte din superstiţie.

Aprilie 21, 2012

punct

supă de urzici şi cald
şi plăci de îndreptat părul
şi ceară de depilat
şi salate, câte salate,
şi chiloţei negri,
ăia-mi plac, acolo, vântul e un precipitat
în eprubetă,
eşti ca o scuză a respiraţiei, umbrelă a umbrei
şi nu-mi răspunzi pe chat
dintre săruri de baie, demachiante şi pâine intergrală prăjită,
de acolo
de pe linia lui 286
unde poezia a murit
şi nu intră dragostea
cât un vibrator

Alexandru Petria

Ianuarie 16, 2012

Protest al oamenilor de cultura. Subscriu

Poetul Dan Mircea Cipariu m-a instiintat ieri ca pregateste o actiune care merita toata atentia.

„Am vorbit cu câțiva prieteni să ieșim în stradă pentru ca bugetul culturii să aibă 1% din PIB! Nu putem avea o națiune care să fie conștientă de libertățile ei identitare și spirituale fără proiecte culturale pe măsură! Vrem să ieșim în stradă pentru a protesta împotriva subfinanțării culturii și a proiectelor spirituale! Cine vrea să ni se alăture? Vreum să ieșim și să protestrăm în stradă împotriva clanurilor culturale proBăsescu! Împotriva celor care susțin proiectul Roșia Montană! Împotriva celor care au preluat TVR pentru a face cultul personalităților PDL și a lui Băsescu! Aștept sugestii!”, a afirmat Cipariu.

Subscriu. Cu o mentiune-  oamenii de cultura trebuie sa iasa si alaturi de manifestanti, nu sa se ascunda in spatele unor scuze de doi lei. Oamenii au nevoie sa simta ca intelectualii sunt alaturi de ei. Sa constientizeze ca Intelectualii lui Basescu nu sunt adevaratii intelectuali, cum se pretind ei, ci niste lichele cu pretentii, vrednice de dispret.

Alexandru Petria

Ianuarie 11, 2012

„Regret că Eugen Simion a fost președinte în două jurii care au premiat scriitori talentați, foști colaboratori ai Securității”

Doina Uricariu despre discuţia pe care am provocat-o pornind de la cazul lui Ioan Es Pop
(de pe pagina dansei de Facebook)

„Cred că anul acesta două jurii au dat un grav semnal privind starea morală a României, declinul valorilor și confuzia letală a ierarhiilor, priorităților și recompenselor din spațiul românesc. Indiferent de valoarea excepțională sau peste medie a cărților publicate de Ioan groșan și Ioan S. Pop, dacă aș fi făcut parte din juriul asociației scriitorilor și cel care l-a încoronat pe Poetul- Omul Anului, aș fi votat împotriva acestor premieri și aș fi argumentat cu voce tare, pe față, de ce nu votez.Este aberant să te ascunzi după dicotomia care desparte creatorul de om și faptele scriitorului de faptele scrise ale turnătorului. Voi continua această pledoarie și.. vehement, vă asigur și fără nici o invidie.Președintele juriului trebuia să ia atitudine clară, așa trăim în același ghiveci călugăresc de decenii și lăsăm să treacă un singur model, derizoriul, demagogia, delațiunea, devălmășia, dictatura nimicului și nimicniciei. Or fi fructele frumoase , ce dacă sunt viermănoase…

Nu discut cât de mari sau de excepționale sunt cărțile.Cu siguranță au apărut în anul 2011 sau 2010 volume peste aceste evenimente textuale.dar să premiezi doi scriitori într-un an care au dosare de colaboratori ai Securității este jenant, descalificant și pentru juriile premiatoare și pentru autorii care au făcut o continuă campanie de victime de parcă le-ar fi pus Securitatea pistolul la tâmplă

Știu ce înseamnă presiunea securității asupra generației mele și a promoțiilor de scriitori debutanți după anii 70. Refuzai, puteai fii șef de promoție, adio burse internaționale, catedra, posturi de funcționar, doctorate, funcții…dar puteai refuza. Trebuia să refuzi. Dacă n-ar fi fost arivismul, părerea că ești bun și e păcat de tine să nu ieși în față. Scuze peste scuze.Și o șleahtă de consolatori în jur, grăbiți să șteargă… rănile conștiinței turnătorului. vă rog să verificați câți scriitori nu au ratat croaziere internaționale, călătorii pe banii Uniunii, după 90 și înainte și veți număra mulți turnători care vor produce …penitențe post festum. nu dau doi bani pe toate penitențele lor și nici pe premiile pe care le acumulează… mereu îndreptățiți să joace când rolul lui Iuda, când cel al lui Dumnezeu…în laica literatură. Citiți-le cărțile. Le puteți adora, dacă ați fi citit mai multe cărți ați fi …mai calmi în vehicularea superlativelor. Nu mă interesează exemplele din alte literaturi, nu e vorba de prietenia lui X cu președintele Castro, etc. nu discut ispitele stângii, credința în stânga sau dreapta. Un popor are nevoie de repere la un moment dat. Și de etichete limpezi. Celine e clar un scriitor mai mare decât premiații noștri cărora nu le sare nimeni la beregată. Dar celine a trecut prin carantina anilor în care li s-a spus clar francezilor, tipărit anume, că a fost COLLABO.

Am citit și schimbul de replici, lung de pe postarea domnului Petria.Ar fi multe de spus, de nuanțat, în cel mai civilizat dialog.Nimeni nu a citat din autorul premiat versuri sau poeme care îți taie respirația…estetică.Moral, lucrurile sunt clare. Dar și esteticul și moralul se judecă în România cu unități de măsură diferite. Și cu o marjă extrem de relativă și subiectivă a criteriilor. ce e valabil pentru un autor, devine interpretabil pentru altul, subiectivitatea primează și s-a transformat în ideologia de consum curent. Noi și ai noștri și criteriile hic et nunc.Ne susținem relativismul și autonomia esteticului cu Knut Hamsun și alții.Într-un teren minat de cinism și colaboraționism. Apoi același mănunchi de decidenți premiază. Regret că Eugen Simion a fost președinte în două jurii care au premiat scriitori talentați, foști colaboratori ai Securității.Vă rog nu confundați colaborarea cu Securitatea cu condiția de homosexual.avem mii de exemple de mari artiști homosexuali. Oricum trăim într-o lume în care nu ne susținem opiniile prin citate, ci prin libertate. Libertatea de a fi turnător se pare că a prevalat în România drept criteriu al autonomiei esteticului. Bravos națiune și la mai mare COLABORARE cu texte exemplare.”
(Nota Alexandru Petria- Sunt comentarii ale scriitoarei, de aici caracterul fragmentar al textului)

Ianuarie 6, 2012

Pariez pe Otilia Ţigănaş!

Aflată la debut literar, Otilia Țigănaș- medic prozator- se autodescrie în nota de început a cărții “Femeia cu șapte pălării”, care trebuie să apară la Editura Galaxia Gutenberg. În loc de un CV standard, scriitoarea se dezvăluie incitant, la persoana întâi- ”Cine sunt eu, fără pic de ruj!”. Adică, vezi-doamne, cine este domnia sa, fără artificii!!  Și totuși…gândi vulpoiul din mine… o urmă cochetă de ruj tot trebuie să fi avut prozatoarea fiindcă, altfel, doamna doctor ne trimitea exclusiv certificatul de naștere al domniei sale, parafa, niscai xerocopii după diplome și manuscrisul corect tehnoredactat. Nicidecum o istorioară romanțată, pe post de prezentare.
Ne spune Otilia Țigănaș: “Decideam să devin țăran cu acte în regulă, cu state vechi eu, orășean fanatic de la strămoșii mei geto-daci încoace! După o oarecare perioadă de adaptare, când am învățat regulile jocului pe pielea mea, m-am surprins asimilată satului de-abia atunci când, la oraș, mi se făcea milă de resturile de pâine și ciorbă aruncate la gunoi, iar eu știam ce grozavă găleată pentru porc s-ar putea face cu resturile acelea prăpădite prin tomberoane! A fost- cred- momentul când, sufletește, părăseam definitiv și fără regrete orașul”. Apoi, cu ruj sau fără, cum- necum, imprevizibila scriitoare-medic m-a obligat să-i citesc cartea până la capăt. Or nu asta intenționam, când i-am deschis manuscrisul! Vroiam doar să frunzăresc rapid, ca tot omul, ce o fi scris doctorița simpatică, cea care se dorește şi scriitoare.
Dar cartea „Femeia cu șapte pălării” m-a ținut cu sufletul la gură. Răsfoiam avid paginile (vorba vine- le-am citit în format electronic!), nu mă puteam opri…vroiam să aflu cum continuă poveștile, cum se termină, ce se va întâmpla cu eroii, cartea declanșa în mine o altă stare decât pentru evaluări critice. Declanșa o senzație oarecum amorțită: dorința neobosită de a citi fără oprire, până la capăt.
Atunci am simțit…am știut… ( și, probabil, istoria o va dovedi!) că am nimerit, fără să vreau, peste un talent autentic, ca un bulgăre de aur, căruia îi pot spune bucuros- “bine te-am găsit, confrate!”
Otilia Țigănaș şi-a structurat cartea “Femeia cu șapte pălării”- o culegere de proză scurtă- în două cicluri scrise în registru diferit:
“1. Din culisele micilor convulsii” – primul ciclu al cărții, cel al analizei psihologice – gelozie, adulter, prietenie, conicidenţe stupide, consternare, jaf la drumul mare, concubinaj…
“2. Din culisele marilor convulsii”- mozaicul satiric al vremurilor pe care- jenați sau nu de adevăr- tocmai le trăim!
Imediat după cavalcada psihologică a primului ciclu, m-am detensionat și m-a bucurat umorul acid, spumos, adesea foarte sec, al prozatoarei- medic, în încleștarea ei cu dobitocia cotidiană. Dobitocia individuală, apoi cea de grup, apoi cea națională. Am râs zgomotos, în câteva rânduri, la scene pentru care, probabil, se cerea mai degrabă să plâng…
Otilia Țigănaș constată acid ceea ce o înconjoară. Iar noi trebuie s-o citim…Totu-i să deschizi cartea, apoi te va magnetiza ea singură. Pariez pe Otilia Ţigănaş!
Alexandru Petria

Textul a aparut si pe Agentia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2012/01/%E2%80%9Cpariez-pe-otilia-tiganas%E2%80%9D/

 

Ianuarie 3, 2012

Asta vreau in 2012! Ce o sa reusesc…

Plan pe 2012- să public cartea de publicistică „Dintr-o ţară ocupată. Intelectualii lui Băsescu” şi să termin romanul la care lucrez. Dacă o să se găsească vreo editură interesată, m-ar tenta apariţia şi a unui volum cu toate poemele mele. Unele stau în sertar de peste 20 de ani.

Decembrie 28, 2011

Fără Mofturi de ochelarist, Ioan Suciu. Becali în librărie. Trei sute de trepte

Ioan Suciu- cunoscut în blogosferă după blogul Mofturi de ochelarist, pe care l-a închis din păcate- continuă să-şi publice textele pe pagina sa de Facebook. Nu reuşesc să mă abţin să nu vă transcriu unul savuros, pentru început, de încălzire. E de menţionat că lui Suciu i-a apărut în acest an romanul „Trei sute de trepte”, la „Tracus Arte”, din care vă prezint un fragment. Este un scriitor în care cred şi, nu în ultimul rând, un om de caracter.

Becali la librărie

Mă credeţi sau nu dar m-am întâlnit cu Gigi Becali la librăria CĂRTUREŞTI. Nu ne-am salutat deoarece el nu mă cunoaşte. Era însoţit de un tip căruia îi spunea Petrică, precum şi de alte două persoane, care ţineau în mâini nişte geamantanaşe. Becali mergea repede prin librărie, cu mâinile înfipte adânc în buzunarele pantalonilor săi englezeşti.
Oprindu-se la standul editurii Humanitas, domnul Gigi a şi luat în mână o carte : 10 motive stupide care distrug un cuplu, de Laura Schlessinger. „Ce zici, Petrică, ce carte? Motivele astea stupide m-au interesat întotdeuna la maximum, îmi vine s-o citesc chiar aici !” „ Lăsaţi şefu ‘, alegeţi ceva mai profund, uite aţi citit La malul râului Piedra am şezut şi am plâns de Coelho?” „ Hai, mă, lasă bancurile, cum să plângă un războinic al luminii ! Nici nu te ascult !”
„Sau puteţi să luaţi Crase banalitaţi metafizice de Alexandru Dragomir ! ” « Hai bă Petrică, că sunt sătul până-n gât de banalităţile şi tâmpeniile lui Dragomir ! »  ” Dar ăsta-i alt Dragomir ! ” ” Şi ce dacă ? Crezi că e vreunul mai breaz ? ! Cred că mult mai bine e să iau asta, Manualul conservelor de casă de Mara Comănescu. E mult mai potrivită pentru cămara palatului. Că acu‘ am nevoie să umplu pivniţele. Păcat că aici nu au şi borcane. Deşi e mai bine să ne interesăm.
Aveţi şi borcane ? întrebă el pe vânzătorul de la stand. „Borcane? De cine? ” „ De sticlă.” „Borcane de sticlă?  La editura Humanitas ? Când să fii apărut, că eu n-am auzit !” „Păi nici eu n-am auzit, da’ tocmai d-aia vă întreb dacă aveţi !” „Să mă interesez!” spuse tânărul şi dispăru grăbit pentru totdeauna.
”Şefu’, eu zic s-o luaţi pe asta, că s-a strâns lume şi se uită la noi : Evul media sau omul terminal de Bogdan Ghiu. E o scriere filozofică , spuse consilierul. “Bravo, mă, şi ce să-nvăţ eu din ea?! Adică eu n-am filozofia mea, care s-a dovedit cea mai bună şi crezi că am nevoie de filozofia ăstuia, cum îl cheamă ? Ghiu ?! Să fim serioşi ! N-am auzit de el ! Păi pă mine mă cunoaşte o ţară-ntreagă! Şi să-ţi mai spun ceva : cartea asta e greşită încă din titlu. Nu se spune „evul media”, ci „evul mediu”, ştie şi-un copil din clasa a patra. Mai departe : nu se spune „omul terminal”, e greşită o literă dar e foarte importantă, „omul terminat” e corect.
Şi, spune-mi mie, mă Petrică, dacă titlul e greşit, îţi dai seama ce o fi în interior? Nu, mie-mi trebuie ceva bun. Uite ca astea : Supa de pui pentru suflet de creştin ! Băi Petrică, ia du-te tu la tipu‘ ăla care se tot învârte pe acolo şi întreabă-l dacă n-are aşa vreo carte pentru mine, care să se numească Supa de pui pentru un suflet însetat de cultură . « Păi ăla e Andrei Pleşu ! » « Şi ce e el ? » « Scriitor. » « Perfect, vezi c-am nimerit-o ? Văd că are o figură de om serios, cu barbă, ca de preot credincios. Dacă n-are o astfel de carte, s-o scrie pac – pac. Spune-i că plătesc gras ! »

Sursa/ Facebook/ https://www.facebook.com/notes/mofturi-de-ochelarist/becali-la-libr%C4%83rie/294021220637287

Din romanul „Trei sute de trepte”, de Ioan Suciu:

„M-am prezentat !” zise el, dar acolo nu era nimeni. Se pare că ghereta era un WC, din care se auzi o voce :

–         Douăzeci de genuflexiuni până ies eu !

Rămase nemişcat, privind câmpul. Probabil că-l aştepta vreo pedeapsă, fiindcă nu avea actele la el, condusese un tir pe drumurile publice, şi poate călcase pe cineva care, rănit fiind, se târâse rapid până la liziera pădurii şi dispăruse. Dar cum poţi, dacă eşti rănit grav, să te mişti cu rapiditate ?!

Din cabină ieşi un tinerel tuns zero, îmbrăcat într-o uniformă albastră cu pete albe, de jandarmi, şi încheindu-se la pantaloni, urlă :

–        Drepţi !

Deodată începu o rafală de împuşcături. Dintr-un tranşeu aflat la o oarecare depărtare nişte soldaţi trăgeau frenetic. Li se vedeau numai căştile mari şi verzi ca nişte pepeni, acoperite de nişte plase de sfoară.

–         Fugi, nenorocitule !

O  luă la  fugă în zig–zag, neputându-şi imagina ce însemnau toate astea. Însă soldatul care ieşise din WC spuse: bine că ne-a mai dat şi nouă ceva !

Nu se putea să fie gloanţe adevărate ! Desigur că erau de manevră, gândi el, alergând de-i sfârâiau picioarele. Deodată simţi în dreptul gambei o arsură puternică, de parcă i-ar fi fost trecută pe acolo flama unei flăcări de aparat de sudură. Pământul în jurul lui sărea de parcă s-ar fi înfipt gloanţe în el . «Nu, că ăştia nu sunt sănătoşi ! » Dacă-l omoară cineva pe câmpul ăla pustiu, nici nu va şti nimeni de el. Iar soldaţii nu se ocupă de cadavrele de manevră !  Terenul începu să urce spre zona muntoasă.

Se simţea epuizat. Muşchii îi tremurau de efort, inima îi bătea nebuneşte şi sudoarea curgea pe corpul său în valuri. Deodată apărură nişte case albe, cu acoperişuri din ţiglă roşie. O cărare nepietruită şerpuia printre ele. Se opri într-o biserică. Înţepenit pentru o clipă în pragul ei, se miră de liniştea perfectă a interiorului cu boltă înaltă.

Lângă altar era îngenuncheat un preot. „Dacă vrei să te spovedeşti, fiule, vino !” auzi el. Un zumzet se apropia de undeva de afară, însoţit de nişte tropote ca de copite de cai. ”Da, părinte !” Îşi băgă capul sub patrafir, dar nu spuse nimic. Nu ştia de unde să înceapă. Deodată în biserică îşi făcură apariţia câţiva soldaţi, care se apropiară fără să spună vreo vorbă cuviincioasă şi se lăsară pe vine, examinându-l pe Emil. Preotul care închisese ochii, concentrat, îi deschise şi întrebă :

–         Ce s-a întâmplat ?

–          Vrem să-i vedem faţa ! zise unul din soldaţi, cu aspect de copil, tuns zero, care nu era altul decât cel care-l reţinuse pe câmp.

–          De ce ? Aici e lăcaşul Domnului !

–           Dar ce face cu capul în dreptul brâului dumitale ? interveni un băiat în uniformă.

–           Hai să mergem  ! spuse micul comandant.

Soldaţii ieşiră.

Obosit, se duse spre o bancă dintr-un colţ al bisericii şi se trânti acolo.

………………………………………………………………………………………………………..

Mergând într-acolo, întâlni un bărbat care târa dupa el o maimuţă. În plus, omul avea pe umăr un papagal splendit colorat. După ce bărbatul ajunse destul de aproape i se adresă : “ Frumoasă maimuţă aveţi !” “ Nu-i  maimuţă, e papagal !”“ Ma scuzaţi, eu mă uitam mai jos “ “N-am întâlnit pe nimeni prin locurile astea” “Păi nici nu e nimeni “ ” Dar tu ce eşti, măi, maimuţoiule ?” interveni papagalul.“ “ Extraordinar, n-am mai văzut aşa pasăre frumoasă şi obraznică !” “Dar dumneata ce-ai vrea să vezi prin părţile astea ?” Chiar aşa, ai putea sa ne laşi să trecem, nu să stai în drum !” spuse papagalul.” Extraordinar, ce pasăre  obraznică ! Nu ştiti cumva cât e ceasul ?” “ Nu, că n-am ceas. Mă conduc dupa soare” “ La ce-ţi trebuie ceas, măi, nemâncatule ?” spuse papagalul. “ Extraordinar !” “Am şi maimuţă” “Văd; e urangutan ?” “ Nu, e de la bunică-miu de la circ.” “Aha ; şi la ce vă foloseşte ?” “ La multe: dumneata ce eşti ?” “ Om “ “ Om, om, dar al cui eşti, ai părinţi, nepoţi, strămoşi ? Din cine te tragi ? “ “ Din stramoşi “  “ Şi cum îi cheamă, n-au şi ei un nume ?”  “ Ba da”  “ Hai să mergem, nu vezi că habar n-are pe ce lume trăieşte ? “ spuse papagalul.

Bărbatul trecu mai departe, pe cărarea care ducea spre zona mai joasă. Îl pierdu din vedere şi-l lăsă în plata Domnului.

Intră în peşteră şi, după scurt timp, spaţiul se lărgi foarte mult, dând la iveală o gară. Părea o staţie de metrou săpată în inima muntelui. Platoul era asfaltat şi, în centrul gării, staţiona un tren cu cinci vagoane. Fumul ieşea în valuri groase de pe coşul locomotivei cu aburi, maşinăria fiind din acelea scoase demult din uz. Mirosul îi  aminti de copilărie.

Locomotiva era neagră şi drăguţă, cu două ferestre mici si ovale de o parte si de alta a cabinei, ca doi ochi de animal uriaş. Dacă n-ar fi existat un tunel pe unde se pierdea linia ferată, fumul ar fi înghiţit tot oxigenul. Locomotiva avea cazanul sub presiune şi scotea la intervale regulate de timp un zgomot ca un strănut de om gras, dar nu se zărea vreo persoană pe nicăieri. De undeva apăru o siluetă mişcându-se cu rapiditate şi urcându-se într-un vagon.

Trenul se puse uşor în mişcare. Sări şi el într-un vagon. Acesta avea compartimente şi bănci de lemn gălbui. Trecu dintr-un vagon în altul fără să întâlnească pe cineva. Se făcu întuneric fiindcă trenul străbătea tunelul.

La un moment dat ajunse într-un spaţiu subteran foarte vast, luminat de făclii laterale fixate în pereţi, întâmpinat cu urale de nişte mineri cu steaguri. Îl văzu scoţând capul pe fereastră pe mecanic, coborând. Fu înconjurat imediat de mineri care strigară ceva cu mare entuziasm şi hotărâre, împingându-l spre un loc unde începea marginea unei prăpastii.

Apoi grupul de mineri îl aruncă pe mecanic în prăpastie urlând de bucurie şi urcându-se în tren, în primul rând în locomotivă, apoi în celelalte vagoane, şi el coborî rapid, ascunzându-se în spatele  vagonului. Trenul porni şuierând, însoţit de chiote şi urale ale minerilor, care stăteau agătaţi ca ciorchinii de struguri, pe scări, pe acoperişuri sau atârnaţi prin ferestre. Toată hărăbaia de fier învăluită de un fum dens şi înecăcios disparu într-o gaură de tunel de partea cealaltă a imensei grote.

Vagoanele cu mineri dispăruseră undeva pe o galerie interioară a muntelui, împinse de locomotiva cu aburi. Rămase spectator în marea sală subterană, care aducea, datorită bolţii înalte, cu o imensă catedrală. Deodată locomotiva reapăru singură, desprinsă de vagoane, şi se opri exact în centrul spaţiului, aruncând un mic jet de abur alb, ca şi cum ar anunţa intrarea ei într-un înţepenire totală. Urcă în vechea cabină a mecanicilor, constatând că prin uşiţa deschisă spre cuptor se mai vedea un foc mic, ca-ntr-un vechi godin.

Aruncă în interior nişte cărbuni dintr-o ladă, cu o lopată, şi după aceea examină manetele nichelate, învârtind din una din ele. Spre uimirea sa, locomotiva se smuci din loc şi apoi o porni pe o linie, alta de pe care venise, iar viteza crescu din ce în ce mai mult. Străbătu cu maşinăria un lung tunel şi, după un timp, ieşi din burta muntelui pe muchia lui; în stânga şi-n dreapta erau prăpăstii adânci. Se afla la o înălţime ameţitoare.”

Cartea se găseşte aici http://www.edituratracusarte.ro/magazin/detalii/trei_sute_de_trepte

După Wikipedia:

Ioan Suciu s-a născut în orașul Sibiu, la data de 2 mai 1948. A locuit în orașul Agnita, județul Sibiu, până în 1955, când s-a mutat cu familia în București, unde a urmat studiile liceale la actualul Liceu de Informatică din București. După absolvirea liceului, urmează cursurile Academiei de Studii Economice din București. Obțíne diploma de licență în științe economice în 1971. Lucrează în diferite instituții ca economist. Debutează cu proză în anul 1979 în revista România literară. Colaborează înainte de 1989 la revista Viața Românească și la Urzica iar după 1990 colaborează și la revista Lucifer. Îi sunt publicate în revistele online Respiro și Egophobia diferite scrieri ale sale, iar din 1993, colaborează la revista Luceafărul.

Volume

– Vânătoare de roboți, povestiri, București, Editura Albatros, 1982
– Cu zâmbetul pe buze, volum colectiv, București, Editura Albatros, o povestire, 1989
– Trei sute de trepte, roman, București, Editura Tracus Arte, 2011

Decembrie 26, 2011

Impostorul Dan Puric

Frumos vorbeste Dan Puric pentru loaze si inculti. Nu ia pauza nici de Craciun pe micul ecran. Se pricepe sa povesteasca de la pasari pana la programul zilnic al lui Dumnezeu ori la reumatismul piticilor de gradina, daca este intrebat. Cred ca si la scos bataturile din talpa cu lama de ras. Si ce il asculta lumea pe acest informator al Securitatii. Impostorii au trecere.

Decembrie 3, 2011

Concurs literar de Crăciun la Observator cultural.„Cea mai frumoasă poveste de Crăciun“

Observator cultural lansează concursul „Cea mai frumoasă poveste de Crăciun“. Nu există limită de vîrstă, doar limită de pagini: 5 cinci pagini standard (10.000 de semne, cu spaţii).
Vă invităm să participaţi la acest concurs, trimiţîndu-ne poveşti inedite de (şi despre) Crăciun.
Povestea cîștigătoare va fi publicată în numărul din 22 decembrie.

Textele pot fi trimise pînă la data de 15 decembrie pe e-mail, la adresa: doina_ioanid@yahoo.com

Cîștigătorul va fi anunțat pe site-ul revistei: http://www.observatorcultural.ro, pe data de 19 decembrie.

Noiembrie 23, 2011

Laszlo Alexandru la Gaudeamus. Cu „Viaţa de zi cu zi”

Laszlo Alexandru:  ”Joi, 24 noiembrie, de la orele 17, în cadrul Tîrgului Gaudeamus din Bucureşti (la Standul Colegiului Naţional “G. Bariţiu”, nivelul 3.20: 109), va fi lansată cartea mea intitulată „Viaţa de zi cu zi” şi apărută la Herg Benet Publishers.

În ultimii ani viteza de comunicare s-a accentuat progresiv: de la scrisoare la e-mail, de la ziar la site, de la carte la blog. Lumea a schimbat plimbarea cu jogging-ul, în tentativa de-a scurta spaţiul şi timpul. Calea aceasta postmodernă am parcurs-o şi eu. Adnotările mele zilnice – uimite, indignate, polemice sau doar amuzate – de-a lungul anului 2010 le-am inclus pe blogul revistei clujene „Tribuna”, înainte de-a le tipări în cîteva reviste literare. Le adun acum între două coperţi, pentru a face drumul îndărăt, de la ecranul monitorului la paginile cărţii. Le rămîne cititorilor să judece dacă picătura zilnică divergentă izbuteşte să devină şuvoiul cu semnificaţie unitară.”

Noiembrie 18, 2011

Lipsa de onestitate a lui Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu a început să scrie de parcă n-ar fi fost unul dintre susținătorii fanatici, și de ”n” ori penibil, al actualei Puteri. Din ”Evenimentul zilei”:

”…sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, vă puneţi de câteva luni bune, dacă nu de un an încoace, întrebarea: oare a folosit la ceva politica de tăieri bugetare şi economii la sânge prin care se caracterizează guvernarea Boc? Oare nu cumva, în loc de, sau măcar alături de această mare suferinţă provocată omului de rând, ar fi fost mai necesară pentru evitarea crizei o politică de rentabilizare economică, de eficientizare a muncii, de reducere a birocraţiei, de normalizare a regiilor, de ţinere în frâu a corupţiei, de reglare a vieţii politice, de simplificare a fiscalităţii? Până la urmă, a fost atât de necesară reducerea, practic, la jumătate a veniturilor bugetarilor, şi nu numai ale lor, în condiţiile în care împrumuturile externe ale României au crescut, oricum, exorbitant, la un ordin de mărime mult superior, ajungând, după estimări recente, la aproape o sută de miliarde de euro? Oare contau cu adevărat, faţă de această cifră inimaginabilă, leuşorii storşi din fiecare buzunar al bieţilor oameni plătiţi cu o sută cincizeci sau două sute de euro pe lună? Întotdeauna m-am întrebat de ce întotdeauna încercăm să ieşim din nenorocirile provocate de soartă, de istorie, de politicieni, de bănci sau de orice altceva tot pe spinarea celor mai săraci, a celor mai fără şanse, retezându-le şi rudimentul de viitor pe care-l mai au. Aceşti oameni nu sunt vinovaţi de criză, sunt singurii, de fapt, nevinovaţi, de ce trebuie ei să plătească pentru inepţia clasei noastre politice? Am fost de la-nceput împotriva acestei politici de austeritate, citeşte de pauperizare a populaţiei. Am crezut mereu că s-a exagerat, că s-a întins coarda prea tare.”

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-saracie-si-demnitate-personala-954375.html

E monumentală lipsa de onestitate, că de prostie n-ai cum să-l suspectezi pe scriitor…

Talentul nu rezonează imperativ cu caracterul.

Noiembrie 18, 2011

„Ficţiunea pROvocării”. Tineri prozatori români la Berlin

Institutul Cultural Român de la Berlin în colaborare cu Literaturwerkstatt Berlin invită publicul german să descopere tineri autori români de proză contemporană vineri, 25 noiembrie 2011, ora 21.00, la Literaturwerkstatt Berlin ( Knaackstr. 97). Cei şase prozatori invitaţi să prezinte imagini fundamentale despre România sunt Cosmin Perţa, Dragoş Ghiţulete, Adina Rosetti, Ioana Bradea, Mitos Micleuşanu şi Andrei Ruse. Ilustraţia muzicală este asigurată de „Muzicile lăutăreşti filosofice“ create de Mitos Micleuşanu. Evenimentul va fi moderat de scriitorul Răzvan Ţupa. Lectura va avea loc în limba română şi germană, iar discuţiile cu publicul în limba engleză.

Proza contemporană reflectă situaţia imaginarului din societatea de azi. Ceea ce succesiunea ştirilor publicate în presă nu reuşeşte să surprindă este tocmai structura de profunzime a actelor pe care le descoperim ca fundamentale pentru imaginea noastră despre noi şi despre ţara în care trăim. În ultimii 20 de ani, proza românească s-a concentrat asupra unor direcţii distincte, autorii care nu au împlinit încă 40 de ani fiind cei care au ocazia să aleagă şi să constituie propriile variante ale acestei imagini. Dacă istoria ficţiunii clasice este legată de imitarea naturii, cea modernă de reconsiderarea referinţelor şi instrumentelor literare în raport cu domeniul estetic, proza contemporană românească are şansa unei adevărate culturi a provocării realităţii, impactul ficţiuniide azi fiind piatra de încercare pentru cei mai noi autori.

Lectura publică de pe 25 noiembrie de la Literaturwerkstatt Berlin, „Ficţiunea pROvocării”, îşi propune să aducă în faţa publicului 6 dintre autorii care reprezintă o parte dintre direcţiile identificate:

 

Ficţiunea istoriei

“Viaţa închipuită a micului N. Ceauşescu” (proză scurtă) de Cosmin Perţa ţese fantasme şi date istorice într-o poveste provocatoare.

“Gluma rusească” a lui Dragoş Ghiţulete despre care Matei Vişniec scria că “reuşeşte să urce pe versantul cel mai dificil al meseriei de scriitor, pentru că reuşeşte să povestească. Are un dar al naraţiunii şi o privire interesantă asupra unor subiecte cu conotaţie istorică. El face parte de altfel din acea generaţie, care a fost puţin marcată de comunism, totuşi suficient de mult pentru a-l păstra în memorie şi a încerca acum să descifreze mecanismele schizofrenizării fiinţei umane prin ideologie şi printr-o anumită practică istorică revoluţionară”.

 

Naraţiunile prezentului

Adina Rosetti ”Deadline” (editura Curtea Veche). Autoarea reuşeşte să strângă într-o carte impresionantă un puzzle de poveşti din lumea de azi pornind de la cazuri reale.

 

Peisaje narative

„Scotch” (Polirom, 2010), de Ioana Bradea, oferă un adevărat tur de forţă în contradicţiile şi senzaţiile lumii post-industriale româneşti.

“Kasa Poporului”, a treia carte semnată de Mitos Micleuşanu, este un volum care confirmă o proză provocatoare, dispusă să abordeze motive ce ţin de istoria dictaturilor şi de cruzimile ideologiilor din secolul XX.

 

Vocile contraculturii

“Dilăr pentru o zi” şi “Soni” de Andrei Ruse sunt două cărţi care au vizat o plajă de cititori din România mai puţin căutaţi de edituri cu produse autohtone. Analizele pe care Ruse le oferă cultului figurii marginalului sunt dinamice şi aruncă perspective inedite asupra lumii româneşti de azi.

Noiembrie 17, 2011

Zilele Monica Lovinescu 2011

Altceva> Amatorii de literatura pot sa citeasca aici in pdf numarul 11-12 al revistei Bucovina Literara Bucovina literara nr. 10-11, 2011

Noiembrie 9, 2011

Un film cu Salvador Dali

De vazut cu delectare…
http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=-652548242427836540&hl=ro&fs=true

Noiembrie 9, 2011

Dezvaluiri importante pentru tara despre divortul lui Nicolae Manolescu

Trebuie sa ai multa intelepciune sa divortezi la 72 de ani… Ca sa ajungi subiect de tabloide… Dar, asta-i, fiecare isi stie treburile sale. Nu, Nicolae Manolescu? Oricum, sanatate personajelor intrate in colimatorul presei de scandal.

Despre relația criticului Nicolae Manolescu cu femeile:

”Nicolae Manolescu s-a iubit cu criticul de teatru şi realizatorul de televiziune Marina Constantinescu. Întrebată în ce fel i-a schimbat destinul povestea de dragoste pe care a trăit-o în anii de după facultate cu Manolescu, Marina Constantinescu a răspuns: „Cred că acea poveste, care a durat ani buni, m-a marcat fundamental. Este relaţia care m-a maturizat, din toate punctele de vedere. Relaţia care mi-a revelat eul”.

Foştii colegi ai lui Nicolae Manolescu povestesc că acesta le dădea chiar şi lecţii de agăţat. Odată, fiind la un festival împreună cu opxzeciştii, Manolescu se plimba cu câţiva poeţi pe străzile Iaşiului. La un moment dat, au văzut în faţa lor o femeie trăsnet. „Pariez cu voi că o agăţ din prima”, a spus Manolescu. „Vă băgaţi?” „Mai încape vorbă?!”, au răspuns în cor poeţii. Manolescu s-a desprins de grup, s-a apropiat de femeie, i-a spus câteva vorbe şi au plecat împreună. În noapxea respectivă, criticul n-a mai apărut la hotel. Răutăcioşii şi invidioşii mai spun despre stimabilul domn, care a fost implicat şi într-o lungă poveste de dragoste cu prozatoarea Dana Dumitriu (a murit destul de tânără, de cancer, după ce se despărţise de Manolescu), că era atât de admirat de femei, încât nu mai ştia cum să scape de insistenţele studentelor şi ale nevestelor prietenilor.”Sursa http://www.qmagazine.ro/intern/intern-life-story/iubiri-de-scriitor-2/

Uneori cei talentati nu pot sa nu calce apasat in ridicol…

No, v-am livrat dezvaluiri importante, fara de care nu aveti cum sa dormiti…

Octombrie 16, 2011

Scrisoare catre parintele nostru, profesorul Gabriel Liiceanu

S-a trecut dincolo de „ușa interzisă”. Câțiva pași au fost de ajuns: două epistole pline de indignări patetice și manierisme, drame academice eșuate în șantaj sentimental, pseudo-reforme ale învățământului universitar românesc. „Scrisorile către fii săi” s-au convertit în depeșe cu parfum caragialesc. Din perspectiva părintelui nostru, amfiteatrul filosofic contemporan a devenit o agoră vulgară: exact în această formulă se prezintă astăzi scena academică a filosofiei  autohtone.  Artizanal, e un veritabil artefact mundan. Spiritual, este însă o tumoare indecentă de tensiuni.

Poate că aceste rânduri vor rămâne în memoria colectivă ca imaginea copilului bastard al conștiinței tinerei generații. Sau poate că își vor găsi ecoul în asentimentul celor care, fără urmă de tăgadă, rostesc crezul unei tăceri. Este însă o  „scrisoare către părintele nostru”, către profesorul Gabriel Liiceanu.

Fiii însă nu sunt rătăcitori. Și nu toți rămân ai săi. El însuși, a fost un fiu, dar a uitat.

Toți suntem „ai casei”, „din casă”. Apartenența, deși este legitimă și viabilă, nu este purtată cu demnitate de către cel care, a scris mai de curând evanghelia lepădării. Un filosof a devenit Pilat din Pont, sustrăgându-se culpei unei răstigniri morale. Istoria s-a schimbat cu mult. Scripturile s-au înlocuit cu deșănțate cuvântări, iar caricaturile au luat locul icoanelor. Printre ele, părintele instigă la reformă. Iar toți adepții, rând pe rând, mai țin o predică pe câte-un munte de rușine, pe câte-o culme mediatică. Majoritatea strigă la unison „ rugăciunea petiționară a” Părintelui nostru, și nu dintr-o conștiință proprie.

Noi însă nu uităm că a încercat să aleagă între doi fii, „sacrificându-l” nejustificat pe unul. Și tocmai pe fiul nerătăcitor, pe cel „al casei”. Dar cine este acesta?

El este unul dintre puţinii filosofi care fac din filosofie mai mult decât o meserie sau o afacere: un adevărat crez. Fără tăgadă,  „omul casei” a dat „predicile” unui cărturar birocrat pe adevărate spectacole de gândire vie, iar referinţele culturale pe care ştie să le mobilizeze, cu savoare şi exactitate, au reprezentat pentru noi o provocare intelectuală. Între rigoare ştiinţifică şi perfomanţă stilistică, „al nostru” lucrează cu și pentru discipolii săi. Ca dascăl cu o capacitate admirabilă de înţelegere şi cu o colocvialitate electrizantă, el întruchipează un model intelectual de care comunitatea filosofică are nevoie . În vreme ce părintele nostru a devenit, se pare,  un apologet al scientometriei, închinându-se la un nou idol din științele naturii, profesorul nostru, Cristian Iftode, ne-a învățat, nu printr-un gest epistolar sau un articol răsuflat, „Filosofia ca mod de viață”: prin cărțile sale, prin exemplul consecvent de pasiune filosofică și savoare a dialogului, prin propria-i ființă. Mulțumită lui, nici noi nu vom fi fii rătăcitori.

Fostul nostru părinte însă își îmbrățișează reduta pierdută, care nu este însă „reduta plictiselii”. Printr-un gest de mânie volatilă,  această înscenează falsa fenomenologie a morții învățământului universitar printr-un „concurs de împrejurări”, fără să fi privit într-o clipă spre noi cei care, avându-l până nu demult dascăl al facultății noastre, am crezut în demnitatea filosofică și umană pe care o oglindea în chip neprețuit. Nu a privit, noi am strigat. Am strigat în urma unei meditații autentice, responsabile, și nu în urma unei apetențe sentimentale.

În speranța că acest gest epistolar închide cercul discreditărilor cosmetizate într-o răsucire de condei, regretăm că am fost actorii unei pseudo-drame. Cu tristețe, tragem cortina.  Avem credința că veți recepta manifestul nostru ca un dialog inițiat între „oameni ai casei”; de aceea, vă propunem un execițiu de reflecție: amintiți-vă de propria persoană privind spre noi.  În acord cu viziunea noastră, considerăm că este firesc ca persoanelor acuzate pe nedrept să li se ceară scuze, fie și prin prisma unui gest formal.

Cu descumpănire,

Studenți,  Foști Studenți ai Facultății de Filosofie

și

Asociația Philos-Asociația Studenților în Filosofie”

Octombrie 15, 2011

Mircea Cărtărescu, de ce nu stai acasă?

Naivitate sau prostie? Nu cred că oportunism. Cam la acestea mă gândesc citind editorialele politice ale lui Mircea Cărtărescu. Scriitorul zice- „Nu poţi avea o clasă politică decentă aleasă de o populaţie indecentă”. Pentru indecenţii de la putere a votat şi o parte a populaţiei indecente, şi la îndemnul autorului romanului „Orbitor”, e cazul să nu se uite.

„Cu profitorii de dreapta există o şansă să profite şi ceilalţi. Cu profitorii de stânga nu profită nimeni”, afirmă Cărtărescu. Care sunt „ceilalţi”? Doar intuiesc.

Sunt şi alte năzbâtii în textul din care am citat.

M-am enervat, oricum. Dacă vreţi, citiţi mai mult: SENATUL EVZ: Vremea utopiilor – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-vremea-utopiilor-949659.html#ixzz1apOY1szz
EVZ.ro

Octombrie 11, 2011

Nu se găseşte un editor pentru poetul Cristian Popescu?

Cristian Popescu a fost un poet extraordinar. Şi este. Date despre el, fie şi incomplete găsiţi aici  http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Popescu

Din nefericire se vorbeşte tot mai puţin de el şi cărţile lui sunt dificil de găsit. Nu se găseşte un editor deştept care să-l reediteze pe Cristian Popescu?

 

‎”Trebuiau să poarte un nume”

Caragiale n-a existat. A existat numai o ţară frumoasă şi tristă în care mai toţi oamenii erau condamnaţi la crâşmă pe viaţă. Cu halbe de bere legate la-ncheietura mâinii în lanţuri. De zăngăneau cârciumile la fiecare sorbitură. A existat un fel de rai ponosit în pomii căruia creşteau gheare şi gâturi de găină şi mai ales picioare şi capete de porci. Dar femeile acelui loc îşi îmbiau degeaba bărbaţii să guste din ele. Căci oricât au muşcat ei de pofticioşi n-au reuşit să cadă de tot din raiul acela.
Dar mai ales a existat o baladă numită „Mioriţa”, care sintetiza spiritualitatea acelui popor. În ea fiind vorba despre doi ciobani care-l omoară pe al treilea fiindcă era mai bogat. Acesta din urmă avea şi-o mioară năzdrăvană pe care-o iubea foarte mult şi cu care vorbea şi se-nţelegea de minune, ea fiind simbolul legăturii lui puternice cu natura. Şi toată lumea din acea ţară se-ntreba în ascuns: ce-o fi făcut săraca mioară după moartea stăpânului ei cel drag? Dar nimeni n-avea puterea să-şi spună-n faţă adevărul adevărat. Şi anume că la trei zile după omor oaia s-a dus la ciobanii criminali şi le-a spus: „Mangafaua mea, cel mai sacru amor, m-a tradus cu o mândră crăiasă, a lumii mireasă. Sunt singură şi ambetată, de trei zile-ncoace iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace. Sunt foarte rău bolnavă. Veniţi să-i tragem un chef.”
Nu, Caragiale n-a existat. Au existat nişte cimitire desfundate, săpate cu buldozerul. Ca să vină copilaşii de clasa-ntâi şi să caligrafieze, să scrijelească cu un cuţitaş pe toate ţestele scheletelor: MADE IN ROMANIA. Ca să fie morţii noştri cei dintâi, ăi mai prima din toţi, volintiri acolo la-nviere, la Judecata din Urmă.
Şi-a mai existat un băieţel de vreo 6-7 ani, numai în chiloţi – l-am văzut eu cu ochii mei – care adormise cerşind, cu mâna-ntinsă, în staţia de metrou şi oamenii îi puneau mai departe în palmă şi el se trezea fericit de cât primise în vis…
Şi-au mai existat şi nişte mame care-şi alăptau cu greu copiii, de la colţul ochilor, cu lacrimă, nu le ţâţă, cu lapte…
Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume şi pentru ca oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea – li s-a spus simplu: Caragiale…
Cristian Popescu

 

Local familial

1.

Toata familia mea benchetuieste la „Local familial”. Bere. Lautari. Antren. Mama aduce liliac alb in halbe. Verisoare. Toasturi. Bunicul, dupa tejghea, ascute cutit pe cutit, priveste buchetul de liliac, ride, ascute: hirst, hirst, cutit pe cutit. Intr-un colt un tigan inmoaie vioara in halba cu bere, ca pe miez de piine. Bunicii mei din flori, matusile. Cu pozele din albumul de familie, bine amestecate, filate febril, rudele mele joaca un joc. „Joaca, domne, odata!” imi striga una din rude, iar eu arunc pe masa poza mea de la 13 ani drept valet de verde, drept dama de cupa, drept septar rupt la un colt. Mama se-nvirte printre mese, vesela. Toti o ciupesc tandru, o mingiie, o striga. Bunicii mei din flori, matusile. Berea scirtiie-n halbe, scirtiie pozele la incheieturi, eu dau noroc si arunc doi muguri pe tablia jocului de table. Ei striga „Ai zaruri masluite si-mi rup zarurile intre dinti. Mama serveste, parul ei se revarsa in bucle blonde peste marginea halbelor. Toate rudele isi trec mina prin el inainte de-a bea. Flutura rufele pe fringhie deasupra meselor din „Local familial”. Toata lumea e adunata. Bunicii mei din flori, matusile. Mie imi aduce mama cei mai frumosi, cei mai bine facuti mititei, aduce liliac alb in halbe la „Local familial” unde toata familia mea benchetuieste.

 

2.

Ce lene in pachetul cu vata. Ce moliciune, ce voluptate, ce liniste, mama. Acolo, sub pansament, strins bine, unde zvicneste pulsul, unde pulseaza perna sub cap, zvicneste ca o inima alba, moale si mare; si-o stringi in brate. Somnul tau e ca si atunci cind deschizi inspre seara fereastra si se umple camera cu racoare. Mama raspunde manechinelor din vitrine cu un zimbet, cu o fluturare de mina. Mama cinta la pian si muzica ei are miros de tei si de sudoare. Mama sterge pianul de praf cind cinta. Ne-a rugat ca atunci, cind o fi, sa udam in fiecare saptamina cu parfum bun pamintul ei, de deasupra. Mama mi-a cusut o camasa de vara din umbra ei. Sta ascunsa in spatele pozei si asculta cum ii spun acest poem. Ochii s-or inveli incet in ceara. La ea in piept aerul e de seara. O lumina blinda care face rotocoale, se ridica usor inspre tavan si-n camera miroase a tei si a prajeala..

 

3.

El e vesel acolo, sus. Sta in pozitie de drepti si are in jurul capului, asa o lumina la care duce mereu mina ca la chipiu. Si saluta. Si eu o duc bine. Stau intins in pat cu fata in sus, imi asez minusile lui de piele vechi si roase pe piept. Ca sa adorm mai usor. Am un somn odihnitor. Cind tin ochii inchisi seman mai bine cu el. Mestec un dumicat cit mai mult timp si ma gindesc la adincul ala ca-l inghite pe el, ca pe un miez de piine. Hai, poemule, sa-l impresionam pe tata, sa-i dea lacrimile, sa-l cinsteasca lumea si-acolo, sus. Ultimei lui poze i-a desenat cineva par blond si ochi albastri, a rujat-o ca s-o port eu in buzunarul de la piept drept o poza de iubita. Ii mingii umarul alb,. Poza ta data cu crema neagra de ghete, tata, lustruita soldateste, sclipind. Hai, poemule, o sa-i placa lui tata. El ma iubeste, saluta si acum amical, pocnindu-si calciiele soldateste.

 

4.

Sora mea va citi la batrinete poemele de familie. Si-o sa-si tatueze pe brate, pe umeri, pe piept poemele ca sa fie in fiecare noapte cite cineva linga ea; si matusa si tata si eu; ca sa le mingiie obrazul aspru, ridat, cu pielea lasata. O sa povesteasca cum ne dadeam noi iarna cu patinele: de la izvor pe riul de munte, pe Dunare in jos pina la mare si ajungeam primii. O sa povesteasca cum ne-am umplut noi doi perna cu flori de pe mormintul bunicului si ce mai batai cu perne trageam. Si-o sa povesteasca cum plescaiam eu la masa, cum clefaiam si ea ma certa, aproape plictisita. O sa povesteasca vecinelor si copiilor din parc. O sa plinga pe umarul lor. Va invita la masa toate admiratoarele mele sa le ghiceasca in cafea cu ochelarii ei ce au drept lentile doi ochi de sticla. O sa le serveasca cu ochi de sticla dulci-acrisori, sa-i rontaie ca pe dropsuri. Sora mea e si ea trecuta la cuprins. Va citi din nou poemele de familie la batrinete. Va cere sa fie dusa direct in trupul mamei, nu in pamint. Ca sa creasca mai departe parul mamei, unghiile ei si nu flori pe mormint. Sora mea are ochii mei si-o sa priveasca pe fereastra cu ei.

 

5.

Sunt citiva fluturi in pachetul cu vata, bunico,. Eu ti i-am pus acolo. Poate se mai zbat, poate sint linistiti. Miezul piinii e si el de vata. Alb, pufos. Poza ta e trista, impacata si tandra, poza ta mica e folosita drept eticheta pe toate sticlele cu vin. Noi bem. E vata alba ca laptele in pahare. Iarta-ma pentru poemul asta, bunico. Poate-i mai bine ca nu-l auzi. Paginile cartilor pe care le imprumutai de la mine iti lingeau palma ca un ciine credincios. Ce eveniment era cind ti se ridica fusta pina peste genunchi si tu nu observai. Toti ne bucuram. Hai sa te scot la plimbare prin parc, la sosea. Poza ta e lipita pe toate sticlele cu vin. Noi bem si tu te uiti de acolo la noi si ne vezi fericiti. In pahare e vata; alba ca laptele.

 

6.

Bunicul spunea ca ferestrele sint lipite pe zidul neted al blocului. Lipite ca niste etichete pe borcanele de compot, ca afise pentru muzeul infiintat in apartament. Spunea ca de pe vremea lui sint lipite acolo. Ii raspundeam cu totii ca o sa dezlipim ferestrele de pe zidul neted al blocului, o sa le vindem drept ziare pe strada. Le vom folosi drept cearsaf unsuros pe cele de la sufragerie. Si-apoi, bunicule, tu ai sa privesti cit vrei de la pervazul lor. Bunicul are un copacel sub fereastra si ca sa fie de-o virsta cu el a dat copacelul cu lac. A impaiat poza bunicii si plinge si-i spune pe numele de fata. Bunicul si-a dat ridurile cu lac, a devenit maestru in artizanat, le lustruieste in fiecare dimineata cu o cirpa moale. Bunicul e june. Perna si-a umplut-o cu pamint ca sa se obisnuiasca. Priveste pe fereastra si spune: „Azi-miine, am sa plec in lume sa va gasesc un rost, un nume.”

 

7.

Intotdeauna a trebuit sa te-nvat eu ce sa faci, spune matusa: pui saminta in ghiveciul cu pamint si deasupra o capcana de-aia cu arc, de soareci. Si cind creste floarea: pac!, o si prinzi. Te dai iarna cu patinele pornind de la izvor, pe riul de munte, pe Dunare in jos pina la mare. Si-ajungi primul.”. Matusa poarta ochelari cu lentile facute din doi ochi de sticla. Ochelari mici, de soare. Cu ei ne citeste la toti viitorul in palma, ne ghiceste in cesti de cafea. Aburul ce se inalta din oalele ei se face fantome. Asa ne spunea cind eram mici ca sa nu lasam nimic in farfurie. Matusa mea face cure de odihna: pleoapele ei ostenite se subtiaza, se largesc, atirna pe obraz pina in dreptul gurii. Matusa mea apare in poze, in reviste. Acolo isi trage languros peste inima ciorapul fin, mulat, de matase. Apare in reviste drept reclama pentru acest poem.
Poem vorbit I

Bineînţeles c-am auzit cu toţii de acel câmp pe care creşte păr de fată în loc de grâu. Da, da… unduios şi blond. Iese lumea noaptea şi piaptănă îndelung părul şi dimineaţa copiii îl împletesc în cozi. Ce dacă face moartea din trupul nostru trup de femeie. Trup roditor de grozavă femeie… Mare lucru!… Aşa schimbaţi vom purta în dreptul inimii o vânătaie chiar de inimă făcută, loviţi de inimă pe dinăuntru. Poţi să strigi cât vrei: ,, Ah, fată cu părul blond şi vânăt!” Tot degeaba. Vor veni copiii să i-l împletească şi-ai tăi or pieptăna-o îndelung. Poţi să strigi cât vrei: ,, Ah, poemule, vânăt şi blond şi unduios!” Tot degeaba. Vor auzi cu toţii de flacăra aia ascuţită, de inima cu două tăişuri pe care o porţi la piept. Bineînţeles.

Octombrie 7, 2011

Cum se sinucide o carte

Octombrie 2, 2011

Paul Goma, la multi ani! El ar trebui sa primeasca premiul Nobel

Este ziua de naştere a lui Paul Goma. Deşi m-a înjurat odată, nu pot să nu-i recunosc valoarea. Pentru ce a făcut în perioada comunistă, este un adevărat erou. El ar merita premiul Nobel, dar s-a gândit Uniunea Scriitorilor să-l propună?

Felicitări, maestre!

Am scris despre Goma aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/10/mi-ar-placea-un-dialog-public-goma-liiceanu/  şi aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/10/m-am-saturat-de-aspiratoarele-de-scame-marca-liiceanu/

Septembrie 30, 2011

Noul apel către lichele

Nu e momentul să vă retrageţi din viaţa publică. E timpul să fiţi consideraţi morţi în viaţa publică. Spiritual. Nu înainte de-a vă recunoaşte micimea omenească. Existenţa larvară conectată la banul public. Fie şi cu forţa.

Sunteţi nişte baloane umflate de un marketing insistent, cu o operă care n-are cum să treacă graniţele ţării.  Orgoliul n-o să vă asigure decât un loc insignifiant în istorie. La „nu faceţi ca ei”. Sau la „deştepţi, dar lepădături”.

V-aţi asimilat coprofagia în metabolism când naivii credeau că sunteţi nişte repere.  I-aţi înşelat. Din cinism sau cecitate momentană.

Presa v-a etichetat greşit ca „Intelectualii lui Băsescu”. În realitate, aţi abdicat de la condiţia de intelectuali susţinând şi pentru al doilea mandat un personaj antidemocratic.

Ca şi Băsescu, sunteţi la fel de vinovaţi pentru situaţia catastrofală în care a ajuns România.

Într-o ţară ocupată, sunteţi colaboratori cu inamicul, regimul actual.

Mila, în ceea ce vă priveşte, nu e generozitate. Ci prostie.

E timpul să lăsaţi locul celor care se respectă şi-i respectă pe români.

E timpul să muriţi bine!

Alexandru Petria

Textul a fost publicat pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/09/noul-apel-catre-lichele/

Septembrie 30, 2011

Cum am ajuns subiect de banc

Am primit de la un prieten pus pe glume un banc adaptat pe seama mea. Am ras, sper sa radeti si voi:

 

Cine reuseste in timp de 7 minute sa calce o camasa, sa manance o paine si sa rezolve o femeie.

1) Primul concurent, neamt, se apuca cu multa meticulozitate si calca cu mare grija camasa, dupa care constata ca nu mai are timp, musca o data din paine si… se scurge timpul.

2) Al doilea concurent, un rus, fara sa stea prea mult pe ganduri, se apuca de femeie, o rezolva, apoi mai mai are timp sa manance o jumatate de paine si… se scurge timpul.

3) Al treilea concurent, un roman, Alexandru Petria, o pune pe femeie sa calce camasa si in timp ce femeia calca, o rezolva, mancand in acest timp painea.

Vine presa sa ia declaratii.

Neamtul declara: “Noi asa suntem obisnuiti, muncim si incercam sa facem treaba cat mai bine, apoi daca mai ramane timp, mancam si apoi daca mai e timp ne distram, daca nu… ne apucam din nou de munca, si tot asa.”

Rusul declara:”Noi asa suntem obisnuiti. Mai intai ne distram, apoi daca ramane timp mancam, apoi daca mai ramane timp muncim…”

In sfarsit, Petria spune si el: “La noi asa e. Daca nu-l f… pe cel care munceste, nu poti sa mananci o paine..!!!!

Septembrie 28, 2011

Batjocorirea lui Brâncuşi

Costă prea mult să pui un cordon în jurul statuii? Oroarea mi-a fost semnalată de criticul Daniel Cristea-Enache, pe Facebook.

Septembrie 18, 2011

Tăuşance- cu pretenţii, fără originalitate

„Legendele urbane” ale lui Tăuşance, volum de poezii apărut în 2011 la „Herg Benet”, sunt o demonstraţie că autorul ştie să scrie, că are abilitatea să „manufactureze” meşteşugit.  Dar ce folos, dacă nu-i ies chiar „imperfecţiunile” în care stă de fapt adevărata poezie, zgâlţâielile care scot cititorul din amorţire?

Nu intenţionez să discut prea mult orgoliul autorului de a-şi pune doar numele pe coperta cărţii de debut, de parcă ar fi un clasic, e opţiunea lui, să fie sănătos. Însă gestul n-are cum să nu stârnească zâmbete pe sub mustaţă, la o raportare rapidă a ambiţiilor la rezultate. Scriitorul se prezintă pe blogul său astfel: „Vlad, uneori Ioan, Tăuşance are în spate cam 12 ani de vândut idei şi cuvinte. Vreo 6 ani a fost redactor şef, dar între timp a mai scris şi: proiecte, scenarii de soap opera, prezentări, spoturi radio, minute de şedinţă, brief-uri, raţionaluri, comunicate de presă, advertoriale, bloguri, concepte de revistă, headline-uri aproape OK şi ceva literatură. A fost freelancer şi angajator de freelanceri. În prezent are 30 de ani şi 0 regrete.”

Sunt cărţi pe care le uiţi chiar după ce le termini. Aşa e şi cu „Legende urbane”. Poemele merg  citite cu voce tare. N-o s-o întind despre universul acestei poezii, nu merită efortul. Versurile captează pe moment, dar nu stăruie îndelung în memorie- „nici un regret/nicio privire în stânga/sau dreapta/mâinile lucrează febril/la un sms/lung cât un testament/nici un om în metrou/cu care să pot împărţi/o bucată de pâine/de pământ/sub pământ/sub soare/nici un regret/doar termină/sms-ul mai repede/ăştia pot fi ultimii supravieţuitori/ăştia şi cu mine/izolaţi pe o insulă pustie/speranţa rasei umane/termină mai repede/nici un regret/i-aş vâna până la unul/ascuns în jungla prietenă/mi-aş picta faţa în verde şi ocru/cu suliţe de lemn i-aş vâna/lucrătoarea la bancă studentul la/mate navetistul trei pensionari şi/un elev cu absenţe/mi-ar ajunge o lună măcar/nicio bucată de pâine/nici un colţ sub soare/nimic/termină-i mai repede/urmează staţia Grozăveşti/cu peronul pe partea dreaptă”(fără remuşcări); „dă cu aspiratorul/spală vasele/fă o baie/aranjează-ţi muzica alfabetic/taie-ţi unghiile/orice/numai să/împingi inefabilul/câteva minute mai departe/fă un cui/ignoră tremuratul mâinilor/limba uscată şi umflată/care doare când atinge foiţa/cearceafurile pline de sânge uscat/trage draperiile/pune-ţi un film/fă un ceai/stai/trei/secu/nde/în oraş e un criminal în libertate/cu gusturi bune/şi un card visa gold(…)”(legende urbane).

„Legende urbane” e încă un op cu pretenţii, fără originalitate.

Alexandru Petria

Septembrie 16, 2011

Vibratoarele Anei Blandiana

Vibratoare pe Argeș

 

Ca niște sentimente zguduitoare

Vibratoarele intră-n beton,

Împodobind cu emoția vibrațiilor

Trupul lui mare și monoton,

Făcându-l mai dens și mai tare

Precum pe oameni sentimentele zguduitoare.

Să nu îmbătrâniți

Fiți atenți să nu îmbătrâniți,

Să nu îmbătrâniți prietenii mei, stați de pază

Ca să nu îmbătrânească

Betonul pe Argeș vibrează.

Vibrați pentru fiecare știre nouă în ziare,

Pentru fiecare metru cub produs de ciment,

Fiecărui strigăt, roșu în toamnă, al pomilor

Răspundeți-i c-un sentiment.

Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeilor,

Pentru șantierele din Onești și de la Galați,

Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune

Vibrați, băieți, vibrați!

Văzduhul vibrează de vânt

Munții de vocile noastre,

Rădăcini vibrează-n pământ,

Păstrăvi în râuri albastre,

Unde mereu vibratorii

Pornesc din baraj înspre zare

Ca-n aer arcușul viorii

Pulsează-n beton vibratoare.

Băieți, învățați freamătul acesta uriaș

De tinerețe generator –

Pe Argeș betonul vibrează și Argeșul însuși

E pentru viața noastră un vibrator!

Ana Blandiana

Gazeta Literară, 1964