Posts tagged ‘concurs literar’

august 16, 2010

Concurs de dramaturgie

Am gasit pe blogul lui Horia Garbea:

…Un Concurs inedit în România, intitulat „Dramaturgie în doi“, pentru piese cu două personaje, lansat în premieră absolută, de Teatrul Valah din Giurgiu.
…Sunt așteptate pentru Concurs texte inedite (care nu au mai fost publicate sau montate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic), tehnoredactate cu diacritice. Manuscrisele vor avea menţionat titlul, dar nu şi autorul. Câte 3 (trei) exemplare din fiecare piesă cu două personaje vor fi trimise într-un plic format A4 împreună cu un plic mai mic, sigilat, ce va avea scris în exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului.
Adresa: Teatrul Valah, str. Mircea cel Bătrân nr. 1, Giurgiu. Cod poștal: 080033
…Data limită de primire a manuscriselor este 15 octombrie 2010. După care un Juriu alcătuit din profesioniști (un actor, un regizor, un critic și un dramaturg) vor selecta piesele sosite la Teatrul de la Dunăre, printre care sperăm să se găsească și unele ale dramaturgilor români de peste hotare, dar și ale unor autori giurgiuveni. Se vor acorda și premii:
Premiul I- 1.500 lei; Premiul II- 1.000 lei; Premiul III- 500 lei.
Dincolo de sumele simbolice, într-o perioadă de criză profundă, laureații se vor bucura de a fi prezentați în cadrul „Festivalului Teatrelor din Orașele Dunărene” (15-19 noiembrie 2010), de la Giurgiu. Iar câștigătorul Concursului „Dramaturgie în doi” își va vedea montată piesa, în stagiunea următoare, pe scena Teatrului care lansează acest Concurs unic.

Reclame
iulie 19, 2010

Concurs de romane politiste. Data limita- 15 octombrie 2010

Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing vă invită să deveniţi scriitor de romane poliţiste. Trimiteţi-vă manuscrisul până pe data de 15 octombrie 2010, prin poşta electronică, la adresa: oanastoicamujea@yahoo.com, cu specificaţia: „Concurs RCWC”. Manuscrisul dumneavoastră ar putea deveni noul roman din colecţia Crime Scene, iar numele dvs. ar putea sta lângă ale celor mai importanţi scriitori ai genului.

Ce trebuie să faceţi?

Mai întâi de toate, trebuie să aveţi o idee, un punct de pornire. O crimă, o răpire, un furt. Mai apoi, trebuie să aveţi cel puţin un personaj dornic să rezolve un mister. Dacă până aici sunteţi pregătiţi, apucaţi-vă de scris. Aţi început deja? Foarte bine, acum nu vă opriţi pentru nimic în lume. Vor fi zile mai bune şi zile mai proaste, dar puteţi duce proiectul până la capăt.

Care sunt regulile?

Manuscrisul dumneavoastră trebuie să se încadreze între 160-250 pagini, adică 300-500 de mii de semne cu spaţii. Nu se acceptă manuscrise sub 300 de mii semne.
Naraţiunea trebuie să se încadreze în genul mystery and thriller.
Nu se acceptă manuscrise care au mai fost în vizorul altor edituri. Declaraţi pe propria răspundere că aşa ceva nu s-a întâmplat.
Nu se acceptă manuscrise care au fost deja publicate pe internet sau în alte medii.
Manuscrisul trebuie să fie la prima vedere.
Manuscrisele primite nu vor fi returnate.
Data-limită până la care puteţi trimite manuscrisele este 15.10.2010.
Autorul (autorii) acceptat (acceptaţi)va (vor) dona drepturile de autor aferente romanului cu care a (au) participat la concurs Asociaţiei RCWC pe o durată de cinci ani.
După citire, fiecare manuscris va fi notat de membrii juriului.
Ataşaţi manuscrisului un CV care să conţină numele, datele dumneavoastră de contact şi un sinopsis de cel mult două pagini A4.
Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei festivităţi de premiere ce va avea loc în luna noiembrie 2010.
Membrii juriului: preşedintele Asociaţiei RCWC George Arion (in fotografie) şi vicepreşedinţii Oana Stoica Mujea, Alexandru Arion, Adrian Onciu şi Bogdan Hrib.