Posts tagged ‘dramaturgie’

august 16, 2010

Concurs de dramaturgie

Am gasit pe blogul lui Horia Garbea:

…Un Concurs inedit în România, intitulat „Dramaturgie în doi“, pentru piese cu două personaje, lansat în premieră absolută, de Teatrul Valah din Giurgiu.
…Sunt așteptate pentru Concurs texte inedite (care nu au mai fost publicate sau montate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic), tehnoredactate cu diacritice. Manuscrisele vor avea menţionat titlul, dar nu şi autorul. Câte 3 (trei) exemplare din fiecare piesă cu două personaje vor fi trimise într-un plic format A4 împreună cu un plic mai mic, sigilat, ce va avea scris în exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului.
Adresa: Teatrul Valah, str. Mircea cel Bătrân nr. 1, Giurgiu. Cod poștal: 080033
…Data limită de primire a manuscriselor este 15 octombrie 2010. După care un Juriu alcătuit din profesioniști (un actor, un regizor, un critic și un dramaturg) vor selecta piesele sosite la Teatrul de la Dunăre, printre care sperăm să se găsească și unele ale dramaturgilor români de peste hotare, dar și ale unor autori giurgiuveni. Se vor acorda și premii:
Premiul I- 1.500 lei; Premiul II- 1.000 lei; Premiul III- 500 lei.
Dincolo de sumele simbolice, într-o perioadă de criză profundă, laureații se vor bucura de a fi prezentați în cadrul „Festivalului Teatrelor din Orașele Dunărene” (15-19 noiembrie 2010), de la Giurgiu. Iar câștigătorul Concursului „Dramaturgie în doi” își va vedea montată piesa, în stagiunea următoare, pe scena Teatrului care lansează acest Concurs unic.

august 12, 2010

Se caută scriitori geniali!

Criticul Alex Ștefănescu a postat pe Internet: ”Printre voi se află un tînăr scriitor genial. Vreau să-l descopăr. Ajutați-mă!  Vă promit că toate textele vor fi citite și vor primi răspuns. Adresa mea este: alex2108145@gmai.com sau, pentru tradiționaliști: Alex Ștefănescu București OP 22 CP 22.

Inițiativa eminentului critic denotă o mare generozitate.

Stefănescu se prezintă pe situl propriu, alexstefanescu.ro, cu umor, așa:   Sunt bucovinean  (deşi m-am născut la Lugoj, unde părinţii mei s-au aflat temporar);

Sunt sentimental şi delicat  (deşi am 1,87 m înălţime şi cu mult peste 100 de kilograme);

Sunt necomunist, din naştere şi irevocabil (deşi am fost membru al PCR);

Fac critică literară  (deşi scriu mai bine decât autorii asupra cărora mă pronunţ);

Am mulţi prieteni  (deşi iubesc singurătatea);

Am mulţi duşmani  (deşi sunt o fire generoasă şi îngăduitoare);

Muncesc cu seriozitate şi mă ţin întotdeauna de cuvânt  (deşi trăiesc în România);

Sunt mai cunoscut decât fraţii mei, Sanda şi Florin  (deşi ei au mai multe calităţi decât mine);

O iubesc exclusiv pe soţia mea, Domniţa  (deşi îmi plac toate femeile).

Cei interesați pot să acceseze și blogul http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/.