Cenzura mamei la scriitor. Sex si literatura

Public un material care ridica mingea pentru un scriitor. Texte de-ale autorului si o scurta prezentare. Mamei condeierului nu-i plac productiile feciorului, barbat in toata firea- altfel, si-mi scrie sa le sterg. Stau pe ganduri; ce mama naibii sa fac? Cotoioasa situatie. Dupa un timp imi trimite un mail si scriitorul. Imi cere si el sa sterg textele, care sunt cam descheiate la nasturi. Ca sa nu-si supere mama. No, ziceti voi…(Alexandru Petria)

Pe marginea subiectului, am discutat pe wall-ul meu de pe Facebook cu scriitori si cititori:

Anni Lorei Ce noroc pe capul lui , ca are o mama grijulie:))

Alexandru Petria ‎Liviu Antonesei Cipariu Dan Mircea Adrian Suciu Daniel Cristea-Enache ….

Anni Lorei Poate are si un tata, care il duce cu bicicleta la servici….crap de ciuda , ca n-am si eu asemenea parinti…sau cel putin cineva care sa scrie in locul meu la diversi scriitori…:))

Alexandru Petria N-am mai trecut printr-o asemenea situatie!

Anni Lorei Te cred!

Anni Lorei Sper ca nu e trecut de 20 de ani, ca atunci mai bine era orfan….

Alexandru Petria De 40…

Viluta Mihaiela Bratfalean ‎:))

Viluta Mihaiela Bratfalean si fiica mea mi-a interzis ieri sa postez o fotografie 🙂 e greu in familie :))

Valentin Gros oare si Balzac cerea voie de la mama ce sa scrie si cum sa se promoveze?

Alexandru Petria Valentine, nu l-am intrebat pe Balzac…
Alexandru Petria Viluta, cine te-a pus_

Viluta Mihaiela Bratfalean ca bine zici …

Alexandru Ioan Despina No, da’ câţi ani are scriitorul?

Alexandru Petria Scrie mai sus!
Alexandru Ioan Despina e grav atunci…

Anni Lorei Pai vezi tu de ce ne e noua greu femeilor din ziua de azi,vorbesc de cele trecute de 40 de ani….noi n-avem mama care sa ne poarte de grija si incapem pe miinile acestor barbati doftoriciti:)) VAi, fa-l personaj de roman, ca da bine:))

Alexandru Petria ‎Otilia Tiganas Sorina Ivascu , voi ce spuneti?

Viluta Mihaiela Bratfalean fa-l de mninune

Viluta Mihaiela Bratfalean ‎:))

Alexandru Petria Nu am de gand, Doamne fereste, e un om talentat.
Anni Lorei Iarta-l , ca nu stie ce face….precum vezi , n-a avut cine sa-l invete arta conversatiei.

Anni Lorei Nu, sa nu spui la nimeni, cine stie ce mai face!

Alexandru Petria Randurile le-am scris si ca sa va provoc la o discutie privind relatia scriitorului cu persoanele din familie…

Anni Lorei Adica ne-ai pacalit??? Pai cine te mai crede, daca te tii de experente pe noi??

Alexandru Petria Nu, treaba e pe bune. Dar pornind de la ea se poate discuta despre legatura scriitor-familie…

Liviu Drugă ‎Alexandru Petria, si textele unde-s?

Alexandru Petria Le-am sters.

Sorina Ivascu buna dimineata, prima data, eu acum am intrat. pai, da, la modul general,, stiind ca e vb de tine, cunoascandu-ti ultimele texte, ma gandeam si eu, asa-ntr-o doara, la ce ar zice mama ta daca le-ar citi. credeam doar ca nu mai e in viata si, daca ar fi, iti cunoaste dezinvoltura in orice situatie. acum, moral vorbind, mama e indreptatita sa fie suparata. dar daca textele alea ti-ar aduce nobelul, poate ai mai imbuna-o 🙂

Otilia Tiganas Greu de comentat! Dominatia băieților de catre mame cu personalitate accentuata este o tema veche si celebra în tratatele de psihologie. Daca omul te roaga sa stergi, sterge! Nu-i poti face bine cu forta! Teoretic- (nu cunosc omul, n-am vorbit cu el dar ma bazez cum spun pe teorie)- un conflict cu maica-sa ar fi mult mai grav pentru el decat anonimatul intr-ale scrisului! A vorbit medicul din mine. Deseara va vorbi mama de baiat din mine, fiindca acuma incep cabinetul!

Alexandru Petria Sorina, nu e vorba de mine………….! E drept ca nici eu n-am intrebat-o pe mama ce are de spus despre anumite proze. Dar, oricum, n-as tine cont de parerea ei.

Alexandru Petria ‎Otilia Tiganas, chiar trebuie sa tina cont un scriitor de hachitele neamurilior?

Sorina Ivascu Atunci, OK. In primul rand pt a publica textele respective trebuie sa ai acordul autorului, ce zice mama lui e mai putin important si in acest caz nu are nicio relevanta, daca presupunem ca autorul e major. Asa cum zici si tu, nici tu nu ai tinut cont de parerea mamei. Dar, el fiind autorul, nu ai voie sa treci peste acceptul lui. Nu uita, textele ii apartin LUI, nu TIE. El decide ce se va intampla cu ele. Asa consider eu.

Alexandru Petria Da. Dar eu le-am publicat cu acceptul autorului. Ulterior a venit mama…

Sorina Ivascu Uppps! Atunci, ce-i facut, e facut! 🙂 Trebuia si el sa se gandesca mai inainte… Asta nu mai e vina ta. Mda, situatie de compromis 😦

Sorina Ivascu Apropo: ia da-mi si mie sa vad textele alea, please!

Sorina Ivascu daca e posibil, evident*

Alexandru Petria Sorina, ar insemna sa divulg numele omului. Si nu vreau.

Aurel Sibiceanu Mă intrigă un fapt: De cînd are scriitorul, mai ales cel contemporan, tată şi mamă ? Nu e zi de la Dumnezeu să nu văd cum ipochimenul îşi bagă mădularul scârbavnic în toţi şi în toate, necedînd o stramă de suveranitate… Eeeeee, mumă-sa să-şi vadă de câlţii ei…

Alexandru Petria Scriitorul trebuie sa accepte cenzura familiei?

Alexandru Petria Aurel, eu gandesc ca si tine.

Sorina Ivascu Te inteleg. Si stiu cum e sa fii la mijloc. Nici eu nu alerg dupa furtuni. E OK asa. Oricum, ii doresc succes mai departe autorului si, orice ar scrie, sa se gandeasca si la eventualul impact. Doar numeni nu si-ar publica toate intimitatile daca nu simte ca si poate face fata avalansei de intrebari care ar urma. E si asta o chestie care pe scriitor il face vulnerabil, practic, te expui prin orice cuvant. Deh, riscurile meseriei 😉

Alexandru Petria Aici am vrut sa punctez…

Anni Lorei ba da, unii le publica pe toate….dar de acolo pina la a deveni literatura sau ramine in istorie , e cale lunga!! Dar azi omul este bucuros daca il recuoaste cineva a doua zi!! De ce credeti ca toata lumea vrea sa fie o data macar la TV??

Anni Lorei Nu , familia n-are ce cauta in nici o cenzura, ajunge statul si restul ….

Sorina Ivascu in romania si asa e sistemul intreg de-a valma, cine mai poate avea o privire de ansamblu in ce priveste prioritatile si etica?

Sorina Ivascu da, ani, de aceea astfel de situatii se intalnesc atat de frecvent, omul e coplesit de nebunia generala, si asa nu exista nicio ordine, e explicabil ce se intampla.

Alexandru Petria Sorina, cred ca prioritatea si indatorirea scriitorului e sa-si „livreze” obsesiile, temerile…

Sorina Ivascu anni* – scuze

Alexandru Petria Sa fie el insusi…

Sorina Ivascu da, sandu, dar am mai discutat noi deunazi la o postare de-a mea, ce mai e valabil in ro azi. ai zis si tu

Otilia Tiganas Sorina, depinde…exista si oameni care si-ar publica toate intimitatile ca singura solutie pentru notorietate! Ce mi-e ca-ti scoti toate intimitatile in fata camerelor de luat vederi ce mi-e ca le publici! Iar intre a mai scrie cate ceva intim si a deveni scriitor, exista cale lunga de parcurs!

Sorina Ivascu da, otilia, asa cum zicea si anni. asa si este

Sorina Ivascu dar nu stiu daca e si cazul omul ns cu pricina. ma rog… nu ma pronunt, fiindca nu il cunosc, nu stiu ce intentii are omul

Otilia Tiganas Haaa, am scris exact acelasi lucu cu Anni, de-abia acuma vad! No- cand doi zic că ești bat…

Alexandru Petria Sorina, nu erau chiar nu stiu ce balauri in texte.

Anni Lorei balaurii erau precis in capul mamei…

Sorina Ivascu atunci eu zic sa-ngropam mortu´ 😉

Bogdan Suceava Dl Petria, invitați-l să scrie un poem dedicat mamei, poate asta se aprobă de către toate forurile…

Anni Lorei mama mea imi spunea la 47 de ani sa nu trec pe rosu si sa nu-mi uit batista…acum mi-e dor de indemnurile ei:))

Alexandru Petria Clar, Bogdan Suceava .

Anni Lorei daca ma razgindesc sa-mi schimb stilul, ca sa nu o deranjez pe fiica mea, cred ca mi-as schimba numele…

Alexandru Petria Eu m-as lasa de scris.

Otilia Tiganas Bogdan Suceava- imi stimulezi imaginația! Nu vrei să știi ce exemplu de poem despre mame am pe limbă și pe care nici Sandu Petria poate nu l-ar publica pe FB de jenă…Se poate, crede-mă!

Alexandru Petria Nu te cred, Otilia. Poti sa-l postezi

Anni Lorei Nu, daca copilul tau se rusineaza ptr. ca e altfel structurat…ce sa-i faci? Eu am publicat cu numele meu, si sa nu crezi ca n-am avut probleme, ba ca un domn a sustinut ca am descris nu stiu ce broasca exact ca el…eu nici nu stiam ca el exista! Apoi de ce am spus „la masa cu lupii”…da, am fost intrebata „cine credeti dvs sunt lupii?”…si nu de femeia de servici…eh, m-am obisnuit demult cu izolarea spirituala, adica sa traiesti pe TErra…egal cum ,dar liber!

Livia Smeu Daca omul te-a rugat sa le stergi, sterge-le si fii precaut in legatura cu el de acum inainte. Sa speram ca o sa iti pretuiasca gestul.

Otilia Tiganas Sandule, iaca acu îl creez! Îl creez de mi-e rușine și mie ce îmi poate puia mintea! Am roșiiit dejaaa, îmi crapă obrazu! Cabinetul meu începe la 14, am doi oameni în sala de așteptare, tocmai a intrat asistenta și își pune halatul iar eu…încerc să dovedesc că nu orice poem despre mamă e de recitat la 8 Martie. Normală mi-s?

Alexandru Petria Otilia, daca ai fi normala n-ai scrie super proza.

Otilia Tiganas Apoi daca doza de nebunie dă calitatea scrierilor, tu esti TOTAL niebun!

Anni Lorei Dragilor, vad ca va inecati in cele mai scumpe complimente…unul mai nebun decit celalalt!

Alexandru Petria N-am pretins niciodata altceva.

Dăncuş Doru Ştefan Eu zic să meargă înapoi la grădiniţă. Până nu demult ne obstrucţionau comuniştii. Acum – mamele. Pe când pisica, purcelul, cânele păsările, hârciogii, murele de pădure?, să nu mai zic de critica literară…

Aurel Sibiceanu Sandule, opinia mea a fost una ironică. Înţeleg că este vorba de literatură „licenţioasă”. În arte şi literatură, de multă vreme nici un subiect nu mai este tabu, depinde doar cum îl abordezi, câtă artă este în modul în care îl prezinţi. Există, însă, şi un drum invers, ca să zic aşa. Acum mai bine de 30 de ani, un regizor îmi povestea o întâmplare cu iz anecdotic. Se spune că Marlene Dietrich a făcut să roşească bărbaţii unui regiment de infanterie marină americană, doar citind la întâmplare vreo 50 de nume dintr-o carte de telefon… Interesant, nu ?

Lucian Florescu Iar eu zic ca nu trebuia sa stergi textele, Alexandru Petria . Daca cineva e capabil sa le publice, tre’ sa fie capabil sa le si sustina. Iar mama sa n-are decit sa-si posteze singura ce texte ii plac d-sale! La virsta maturitatii nu cred ca i se poate impune cuiva, de catre parinti, sa se comporte ca la 5 ani… si eventual sa si ceara iertare ca si-a suparat parintii… sau ce, nu-i mai aduce jucarii de Craciun?!?

Aurel Sibiceanu Nota bete: numele citite erau pe cât se poate de fireşti, dintr-un „breviar” onomastic normal…

Aurel Sibiceanu Dăncuşule, amu chiar aş vrea să-mi zică, de la obraz, vreo cîteva, chiar cânele ! Mereu uitam să-i dau de mâncare, că eram ocupat cu cititul 🙂

Aurel Sibiceanu Şi murele ar trebui să-mi zică ceva, anume să-mi mulţumească, asta pentru că le striveam cu aşa de mare duioşie de buzele unei fătuci, cum aveam eu să văd mai târziu, într-un film rusesc, parcă unu’ de-al lu’ Shukshin…

Alexandru Petria Ei, Aurel, vocea Marlenei Dietrich…

Alexandru Petria ‎Lucian Florescu, nu toti rationeaza ca noi.

Alexandru Petria ‎Dăncuş Doru Ştefan, e tare cu harciogii si cu murele…

Alexandru Petria ‎Mirela Lungu , tu iti intrebi parintii daca sa-ti publici sau nu poemele?

Dăncuş Doru Ştefan Boier Sibiceanu, am uitat de săracile prune pentru horincă…

Dăncuş Doru Ştefan Alexandre, să nu jignim „veriga lipsă” din scara evolutivă ce putut produce specimenul în speţă ce a produs valul ăsta de comentarii 🙂

Alexandru Petria Doru, sotia nu se uita chioras cand publice ceva mai zgubilitic? cum a fost dupa „Sex cu femei”, pe care l-ai scris împreună cu Adrian Suciu ?

Domnica Pop ‎…mama lui de text…

Dăncuş Doru Ştefan Soţia mea ştia cu cine rămâne. Aşa că „Sex cu femei” a distrat-o. Cu primii 500 ron de la TRITONIC a cumpărat neşte cărţi ce lipseau de prin casă. Restul mi i-a dat mie să fac un chef. Ca un soţ iubitoriu ce sunt – am ascultat-o, aşă că 3 zâle am fo’ mort de bat!

Aurel Sibiceanu Omagiile mele Doamnei, femeie rezistentă !

Mirela Lungu cu siguranta, nu:))))))))))) dar in „literatura”, de oricare ar fi ea, consider ca trebuie sa fim „absolut liberi”:D pai dk nici aici, atunci unde, dom’le;)? in politika sau in… bordel:P?

Alexandru Petria Nu ma asteptam sa raspunzi altfel, Mirela. ca sa fiu cinstit.

Aurel Sibiceanu Amu, Dorule, şi tu&suciu meritaţi oareş’ce felicitări de la mine, cum nu ?! Ori de câte ori se apropie de mine Tanti Andropauzina îi citesc din cartea voastră. Tanti bate nişte cruci de ţaţă izmenită şi-mi dă pace. Asta e, binefacerile cititului…

Alexandru Petria Aurel, daca luai in mana Renata tanti aia nu avea curajul sa se apropie chiar deloc.

Alexandru Petria Acum am vazut. Am scris pe wall: Textele de-ale autorului si o scurta prezentare. Corectură- Texte de-ale autorului si o scurta prezentare.

Gina Goia pentru scrierile lui James Joyce a trebuit sa paraseasca tara/ s-a auto exilat si si-a scris opera 🙂 dificila si vitregita situatie/

Otilia Tiganas Tata, citindu-mi diverse scrieri- poezie/proza, initial placut surprins, la un moment dat, totusi, ma intreaba- draga mea, scrierile tale sunt fictiune…sper…ca, daca-s autobiografice, incep sa-mi fac griji! Ne-am tavalit de ras, fiindca eu am dat din cap oblic- nu raspundeam nici da si nici nu!

Alexandru Petria N-ai vrut sa-l minti.

Otilia Tiganas Normal ca nu! Tot el, insa, m-a rugat- (afland ca pregatesc proza pentru volumul de debut), sa nu-l fac de miru lumii scriind despre el prin carti, de sa nu mai poata iesi din casă! Partea frumoasa/buna a acestor comentarii este aceea ca avem amandoi mintea necesara sa nu luam lucrurile prea in serios. Am spus PREA în serios, nu ca am fi neseriosi de profesie! Nu-mi place/evit excesul de zel, dar respect zelul!

Dăncuş Doru Ştefan Ştie-ne bdida ş-amaru’ şî pă noi, Boier Sibiceanu. Ar trebui să-l ridicăm la rang de Boier şi pe Alexandru Petria, ce zici?

Alexandru Petria Doru, asa m-o facut mama.
1
Dăncuş Doru Ştefan Deci – Boier, nu?

Vasiliu Laura cred ca mamele de genul acesta au o problema, sunt geloase din cauza ca fiii sau fiicele au mai mult succes la public decat ele sau vor ele sa iasa in evidenta in urma activitatii copiilor. Trebuie sa fii destul de evoluat spiritual ca sa nu mai fii dependent de copii

Otilia Tiganas Sigur, Laura, că totu-i treaba de minte și evoluție spirituală – așa cum spui! Dependența afectiva/ psihologica de copii e una, dominarea lor e alta. Dominarea se face bazat pe șantajul afectiv, mult mai parșiv decât cel material, el lasă sechele în adultul dominat de părinte. De obicei apare dinspre mamă spre fiu, sau dinspre tată spre fiică. Dominațiile în cadrul aceluiați sex merg mai mult pe frică/ revoltă și se lasă cu nesupunerea copilului odata ce se destupa la minte- fuga, riposta, înfruntarea, comportamentul antisocial.

Alexandru Petria E un fel de vampirism.

Otilia Tiganas Exact! Îmi place cuvantul- nu m-am gandit la el, nu apare sub forma aceasta in literatura de specialitate, dar asa este- vampirism!

Dăncuş Doru Ştefan da

Dăncuş Doru Ştefan Boier Petria ne rămâi de-acum în memoriile noastre.
Alexandru Petria Cu ce?

Dăncuş Doru Ştefan Cu „Boier”

Dăncuş Doru Ştefan Trebe să avem şi noi neşte ranguri, că alţii au „funţii”

Dăncuş Doru Ştefan scuze – funcţii

Alexandru Petria Lasa, probabil ca o sa ramanem in literatura cu numele, nu cu functiile.

Ruxandra Anton no’ daca-l stergi, cartea tot ramane, nu? si ce, tu esti cenzura? autorul cu pricina sa pofteasca la maica-sa sa-i dea bun de tipar de-acum incolo daca inca mai sta sub papucul ei!…asa ceva n-am mai auzit!:)))))))

Dăncuş Doru Ştefan Vrei nu vrei, tăt BOIER rămâi. Ca tine nu-s prea mulţi prin România.

Alexandru Petria ‎Ruxandra Anton , tocmai de asta am scris. Nici eu n-am auzit.

Alexandru Petria Mersi, Doru.

Dăncuş Doru Ştefan No, să ai pace – mărg la un pahar de horincă, bugăt pă zua de az’.

Alexandru Petria Sa-ti cadă bine!

Aurel Sibiceanu Ce vremuri ! Îl laşi pe om Petria şi-l găseşte boier ! Acu, pe bune, să ne trăieşti, boierule ! Mă bag şi eu la o horincă, mi-o mai rămas o glajă de la Gaudeamus ! Mâine musai să caut altă horicuţă, că se uscă uiaga 🙂

Alexandru Petria Ma marginesc la cafea.

Aurel Sibiceanu Pentru uiagă îţi trebuie bun de tipar ?

Alexandru Petria Chef. Si n-am.

Gina Goia cand o sa-ti gasesti linistea interioara o sa stii ce sa faci/ nu e vorba strainului mai puternica decat a ta. si nu poti sa ignori sangele/ nu poti sa dai deoparte impulsul care este, atunci cand esti in adevar scriitor. este de prisos imboldul din afara/ fiindca tu ai de scris din al tau launtru/ si nu e iertare care sa-ti aduca mai mult bine decat propria-ti constiinta/ am spus 🙂

„Sexul în grup merge, dar nu şi literatura în grup”

Interviu cu scriitorul Alexandru PETRIA

 

 

Scriitoarea Georgeta Nedelcu a publicat în revista craioveană “Constelaţii diamantine”, numărul pe decembrie 2010, un interviu cu mine. Nu a apărut sub titlul „Sexul în grup merge, dar nu şi literatura în grup”, eu l-am pus aici, textul purtând în gazetă denumirea “Interviu cu scriitorul Alexandru PETRIA”(n.m. A.P.)

 

 

 

Georgeta Nedelcu: Pentru că nici eu, nici cititorii nu vă cunoaştem prea bine, aş dori în câteva cuvinte să ne spuneţi cum este omul Alexandru Petria şi care este povestea sa? Ce ne puteţi spune despre oraşul în care trăiţi, atracţiile turistice, oamenii, obiceiurile, evenimentele din oraşul şi de ce nu, din ţara în care trăiţi?

– Alexandru PETRIA: Sunt născut la 27 II 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. Studii întrerupte de psiho-sociologie.
Cărţi publicate: ,,Neguţătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) şi ,,La ce bun poeţii…”(colectiv, interviuri). În 2010 mi-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. Colaborări sporadice la toate revistele revistele literare importante.
După 1989: şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; întemeietor, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean ,,Gazeta someşeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mişcării Ecologiste din România la Camera Deputaţilor- 1992; redactor investigaţii, între 1992- 1994, la revista bucureşteană ,,Zig-Zag” pe vremea directoratului lui Alex Ştefănescu- între 1992- 1996 am locuit la Bucureşti; 1994-1995- reporter investigaţii la ziarul ,,Cotidianul”; 1995-1996- redactor şef al săptămânalului bucureştean pentru comercianţi “Hermes” şi redactor la săptămânalul ,,Partener” publicat de trustul ,,România Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal am fost redactorul şef al săptămânalului ,,Monitorul de Someş”, apoi, în 2000, am fondat propria mea publicaţie, lunarul ,,Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”, al cărei director sunt şi în prezent.

Am o fata in clasa a X la Liceul de arte din Bistrita. Sunt liberal in gandire, dar nu sunt membru PNL.

 

G.N: Vă amintiţi ziua în care aţi început să scrieţi serios?

 

– Alexandru PETRIA: Nu. Bănuiesc că atunci nici nu realizam că scriu serios. Dar, oare, acum scriu serios?

 

G.N: Care a fost debutul dumneavoastră şi ce impact a avut asupra publicului?

 

– Alexandru PETRIA: Am debutat în perioada liceului, în 1983, în revista „Tribuna” din Cluj. Iar volumul de poeme ,,Neguţătorul de arome” a avut parte de vreo douăzeci de cronici favorabile, ca şi „33 de poeme”. Dar succesul de critică a avut un efect neaşteptat. M-a blocat mulţi ani ca poet, am şi acum a treia carte de poezie în manuscris şi nu ştiu când o s-o public. Succesul poate să fie castrator. Impact asupra publicului? Modest. Câte cărţi de poezie chiar au avut un impact major asupra publicului în momentul apariţiei? Nici una, cred. Impactul e produs odată cu trecerea timpului.

 

 

G.N: Când aţi publicat prima carte?

 

– Alexandru PETRIA: În 1991.

 

G.N: V-aţi dorit dintotdeauna să fiţi scriitor? Ce rol a jucat literatura în viaţa dv.?

 

– Alexandru PETRIA: Da. Literatura a jucat rolul unui handicap. Literatul este un handicapat, deşi n-o recunoaşte. Este normal să stai să scrii când sunt atâtea lucruri plăcute de încercat pe această lume?

 

G.N: Ce gen literar preferaţi şi ce autor în mod special?

 

– Alexandru PETRIA: Acum scriu doar proză. Ca să nu fie discuţii- Alexandru Petria.

 

G.N: Unde vedeţi locul literaturii române în cadrul literaturii universale.

 

– Alexandru PETRIA: La periferie. Cum este întreaga societate românească. Excepţiile sunt excepţii.

 

 

G.N: Care dintre cărţile scrise este preferata dv. şi de ce?

 

– Alexandru PETRIA: Microromanul “Zilele mele cu Renata”, deoarece este ultima.

 

G.N: Dacă citim cărţile dv. putem foarte uşor să ne dăm seama că sunteţi un observator al realităţii în care trăim. Actualitatea în care trăim este mai  dură decât în trecut sau, dimpotrivă?

– Alexandru PETRIA:Oricât de dură este realitatea pe care o trăim, o prefer celei din perioada comunistă.

 

G.N: La ce carte lucraţi în prezent şi când va fi ea lansată?

 

– Alexandru PETRIA: Am terminat volumul de povestiri „Deania neagră” şi lucrez la romanul „Cartea lui Zoso”. Sper ca povestirile să apară în 2011, iar romanul în 2012.

 

 

G.N: Dacă ar fi să descrieţi  în câteva cuvinte cea mai recentă carte pe care aţi scris-o, care ar fi mesajul pe care ni l-aţi transmite?

 

– Alexandru PETRIA: Scriitorul poate să încerce orice, nu există tabu-uri, dacă are talent. O să citez ce-a scris Daniel Cristea-Enache pe coperta a patra a volumului “Zilele mele cu Renata”-

“După dispariţia cenzurii şi a pudibonderiei fals- proletare, adică după 1989/ 1990, „s-a dat drumul” la sex: în viaţa reală, pe ecranele televizoarelor şi în literatură. Întrebarea care s-a pus încă de atunci şi s-a tot repetat ulterior a fost: mai este aceasta literatură artistică, ori simplă manufactură pornografică? Citind excelenta proză a lui Alexandru Petria, veţi vedea diferenţa”.

 

G.N: Care este mesajul dv. pentru cititorii cărţilor al căror autor sunteţi?

 

– Alexandru PETRIA: Intenţionez să prezint cititorilor mei o lume, o realitate, nu un mesaj. Dacă există şi mesaje, îi invit să le descopere.

G.N: Credeţi că există anumite cuvinte care vând o carte?

 

– Alexandru PETRIA: Teme, nu cuvinte. Marile teme ale literaturii- dragostea şi moartea.

 

G.N: Aţi făcut politică şi dacă da, în ce partid aţi funcţionat? Aţi avut vreun avantaj datorită acestui fapt?

 

– Alexandru PETRIA: Am fost în stradă în Decembrie 1989, apoi am făcut parte din CPUN, şi am şi candidat pentru Camera Deputaţilor. Politica este o experienţă pentru scriitor. Mă întrebaţi de avantaj. A fost unul major- am învăţat la 21 de ani ce este beţia puterii şi cât de relativă este puterea.

 

G.N: După revoluţie, cărţile – atât în proză, cât şi în versuri – au apărut în număr foarte mare, ca ciupercile după ploaie, însă nu toate sunt de calitate. Aici mă refer la valoarea lor literară. Cum ar putea creşte numărul cărţilor bune?

 

– Alexandru PETRIA: Să nu fie publicate cele proaste, fie şi pe banii autorilor. Dar asta n-are cum să se întâmple într-o economie de piaţă.

 

G.N: Dacă aţi constata că nu au succes cărţile dumneavoastră, v-aţi înscrie în politică, sau aţi face gazetărie?

 

– Alexandru PETRIA: Gazetărie fac oricum, din ea trăiesc. Dar locul rataţilor trebuie să fie politica?

 

G.N: Vă plac drumeţiile pe munte, întâlnirile din cercurile literare, întâlnirile cu prietenii sau vă place mai mult singurătatea?

 

– Alexandru PETRIA: Singurătatea. Sexul în grup merge, dar nu şi literatura în grup.

 

G.N: Vă place să ajutaţi scriitorii începători? Le daţi sfaturi constructive sau îi criticaţi, punându-i pe fugă? Pentru că am întâlnit şi astfel de oameni.

 

– Alexandru PETRIA: Mă bucur când pot să ajut pe cineva care are talent. Deşi sunt rău în scris, cu începătorii încerc să fiu blând. Aşa e normal.

 

G.N: Ştiu că natura inspiră pe oricine. Dacă-ar fi să alegeţi între o seară pe munte sau o serată alături de Mircea Dinescu, ce aţi alege?

– Alexandru PETRIA: La munte. Îmi plac scriitorii de departe. Când le citesc cărţile. Evit, de obicei, contactul cu alţi scriitori, ca să nu fiu dezamăgit.

 

G.N: În strainătate aţi participat la lecturi publice sau la lansări de carte? Vă întreb, deoarece sunt ţări în care sălile de lectură sunt ca nişte şezători.

 

– Alexandru PETRIA: Nu. Institutul Cultural Român nu sprijină pe cei care sunt critici cu Traian Băsescu. Am câteva invitaţii însă pentru 2011, dar nu este implicată nici o instituţie a statului român.

 

G.N: Ne plângem că nu avem suficiente cărţi dincolo de mediocru, dar nici instituţiile  statului nu fac absolut nimic pentru asta. Ce părere aveţi în legătură cu acest lucru?

 

– Alexandru PETRIA: Ce să facă instituţiile statului? Să amendeze Garda Financiară editurile că publică tâmpenii? Problema este pe terenul criticilor literari, care nu-i stârpesc în scris pe veleitari.

 

G.N: În Germania şi în Franţa, lecturile publice sunt principala ţintă a ministerelor culturii. La noi ar fi posibil aşa ceva? Şi dacă ar fi, credeţi că românii ar cumpăra bilete la o lectură publică?

 

– Alexandru PETRIA: Nu ştiu. Ar merita încercat. Totuşi, cred că românii sunt amatori de cultură doar declarativ. Mă refer la mase. De fapt, trăim într-o dictatură a inculţilor. Şi nu leg defel termenul de diplome. Sunt destui inculţi chiar cu doctorate.

 

G.N: Sunt unii care spun că limba română este o limbă prea mică pentru un scriitor mare. Ce părere aveţi?

 

– Alexandru PETRIA: Că n-are largă circulaţie, este un inconvenient. Cum alt inconvenient este şi că n-avem o istorie mare. Dar, prin traduceri, un scriitor are şansa să iasă în lume. Ca să fiu sincer 100%, mi-ar fi plăcut să mă nasc în Franţa sau America.

 

G.N: Daca aţi compara limba română cu o femeie, cum aţi descrie-o?

 

– Alexandru PETRIA: Frumoasă şi curvă.

 

G.N: Am câteva prietene în Germania şi din discuţiile purtate cu ele, am înţeles că publicul german care vine la lecturi, sunt efectiv îndrăgostiţi de literatură. Nemţii sunt oameni care se topesc după cărţi şi după poveştile din cărţi, şi asta nu te poate lăsa rece ca autor. Felul în care ei se poartă cu scriitorii, nu doar cu cei germani, este copleşitor. De ce oare, românul nostru a uitat să mai citească sau să mai cumpere o carte?

 

– Alexandru PETRIA: Dar când a citit românul statistic? Ca să uiţi ceva, trebuie să ai ce. Pe vremea lui Eminescu era mai bine? Erau scriitorii mai respectaţi? Să  nu uităm în ce condiţii a murit.

G.N: Vă consideraţi genial în ale scrisului? Vă întreb, deoarece ca şi mine, mulţi cititori nu vă cunosc şi aş vrea să dezvoltaţi acest subiect.

 

– Alexandru PETRIA: Ca să fiu în tonul seriozităţii întrebării, o să spun că sunt un geniu modest.

 

G.N: Dacă ar fi să vă treziţi mâine dimineaţă şi să dispară ca prin minune una dintre problemele care vă apasă, care ar fi acea problemă?

 

– Alexandru PETRIA: Relativa jenă financiară.

 

G.N: Sunteţi fericit? Dacă da, ce vă face fericit? Dacă nu, de ce nu sunteţi fericit? Poate ne spuneţi şi ce înţelegeţi dv. prin fericire.

 

– Alexandru PETRIA: Până acum n-am reuşit să-mi dau seama ce este fericirea. Am avut doar mulţumiri momentane.

 

 

GN: Care a fost primul dv. cititor şi ce cărţi recomandaţi cititorilor?

 

– Alexandru PETRIA: Nu mai ţin minte. Nu fac recomandări. Gusturile mele sunt ale mele, nu vreau să impun nimic nimănui în literatură.

 

G.N: Aveţi un model anume, un scriitor care v-a marcat viaţa?

 

– Alexandru PETRIA: Nu este chiar model… Dar, hai să accept convenţia- Mario Vargas Llosa.

 

G.N: Vă place succesul, vă sperie, vă ambiţionează? Sau să vă întreb altfe: Vă consideraţi un scriitor de succes? Ce argumente aduceţi?

 

– Alexandru PETRIA: Sigur că-mi place succesul, nu-s ipocrit. Cui nu-i place? Nu ştiu dacă sunt un scriitor de succes. Dar poate că editorul meu o să vrea să mă contrazică.

 

G.N: Istoria literaturii s-a cam sfârşit, spun unii… Este adevărat sau nu ce se spune?

 

– Alexandru PETRIA: Bat câmpii. Prostii.

 

G.N: Viaţa în ţara noastră s-a schimbat radical faţă de ‘89. Ce vă place şi ce nu vă place din ceea ce vedeţi în jurul dv?

 

– Alexandru PETRIA: Îmi place libertatea cuvântului. La minusuri, lista este lungă-lungă… O să dau un singur exemplu-  proliferarea imposturii.

 

G.N: Ştiu că sunteţi înconjuraţi de mulţi oameni de calitate. Aveţi prieteni de condei şi persoane care vă susţin în activitatea literară sau care vă sponsorizează?

 

– Alexandru PETRIA:  Am avut norocul să fiu sprijinit de Alex Ştefănescu, de Romul Munteanu, de Daniel Cristea-Enache, şi sunt doar câteva nume dintr-o pleiadă, cărora le mulţumesc. Adevăratul sponsor este Dumnezeu.

 

G.N: În afară de scris ce alte preocupări mai aveţi?

 

– Alexandru PETRIA: Citesc. Îmi place să fac sex, să pescuiesc, să navighez pe net.

 

G.N: Credeţi în Dumnezeu? Care este relaţia dv. cu Dumnezeu?

 

– Alexandru PETRIA: Absolut. Dar nu în Dumnezeul constipat descris de popime.

 

G.N: Ce gen de literatură citiţi?

 

– Alexandru PETRIA: Acum, proză. Poezia este un capitol cu uşa închisă.

 

G.N: Pe imensul Internet se scriu multe… Am citit despre cărţile în format elctronic. Sunteţi de acord cu noile cărţi în acest format şi audiobookuri?

– Alexandru PETRIA: Sigur că sunt de acord, doar nu-s dinozaur.

 

G.N: Ce sfat le-aţi da editorilor sau scriitorilor cu privire la imaginea produsului care îl pun în vânzare?

 

– Alexandru PETRIA: Cum detest să primesc sfaruri, nici nu dau.

 

G.N: Stiu că scriitorul Alexandru Petria nu se dă în lături de la nimic. Sunteţi un luptător şi vă susţineţi ideile indiferent dacă ceilalţi sunt sau nu de acord cu ele. Tocmai de aceea cred că sunteţi cel mai în măsură pentru a le da un sfat celor care încep acest drum?

 

– Alexandru PETRIA: Mă enervează perseverenţa dumneavoastră în legătură cu sfaturile. Singurul sfat pe care vreau să-l dau este să fie ei înşişi, şi să nu primească sfaturi, dacă cred chiar că au talent şi ceva de spus. Să nu se teamă să rişte. Să nu se teamă să facă pipi şi contra vântului.

 

G.N: Ce întrebare aţi vrea să vă pun şi nu am pus-o?

 

– Alexandru PETRIA: Vreţi premiul Nobel? Ca să terminăm cu zâmbetul pe buze…

 

G.N: În încheiere, vă mulţumesc pentru acest interviu, cât şi pentru sinceritatea dumneavoastră şi vă doresc să publicaţi cât mai multe cărţi, iar dacă aveţi posibilitatea să ajutaţi cât mai mulţi oameni pentru a ajunge scriitori de calitate,  să nu precupeţiţi nici un efort în acest scop.

Sex cu femei. Cu Suciu, cu Dancus…

Aici este povestea http://townportal.ro/carti/edituri-tritonic/adrian-suciu-stefan-doru-dancus-sex-cu-femei/

Renata cu bulina galbena

Cunoscătorii știu ce-i aia. Ăștialalți află ici http://www.tritonic.ro/isbn-Zilele_mele_cu_Renata-978-606-92290-8-8.htm

Despre Petria, pe 24 FUN

Aici este treaba http://brasov.24fun.ro/articol/zilele_mele_cu_renata-8528.html

Pornoscriitor?

Eu zic că nu. Amanunte aici http://chinezu.eu/2010/06/15/despre-literatura-pornografica-discu%C8%9Bie-aplicata/

Zilele mele cu Renata se tipareste!

Cei de la editura Tritonic ii dau bice. Nu este o carte pentru pudici, asta-i sigur.

Publicat în „Răsunetul”

O proză scurtă de-a mea aici http://www.rasunetul.ro/frumoasa-economista

Filatelista

 Cu nişte ochi adânci sub părul negru prins în coadă de cal, deşi anatomic avea modelat totul fără cusur, cu tristeţea ce-o învelea ca o husă cât ziua de vară şi un ceva doar al ei, de neexprimat în cuvinte, ceva care deosebeşte şi o înşiruire de cuvinte, fie şi armonioasă, de-o poezie, surprinzător, arhitecta Corina Leonte iradia senzualitate câtă un cactus. Nu suferea că a părăsit-o soţul după un deceniu de căsătorie, lacrimile ce i s-au văzut pe obraji după plecarea lui au fost doar pentru anii irosiţi lângă Dezideriu. El n-a iertat pe niciuna dintre colegele care i-au răspuns la avansuri. Şi pe niciuna din liceenele care s-au înfierbântat după el, logoreicul profesor de geografie, care povestea despre Namibia sau Amazon precum ar fi împărtăşit adevăruri fundamentale, fără de care viaţa n-ar fi avut sens. Punea pasiune şi în felul în care ţinea indicatorul pentru hartă între degete ori bucăţica de cretă, dezinvolt, însufleţind obiectele, mişcându-le, circular, sus-jos-dreapta-stânga, până elevii erau aproape hipnotizaţi. Prietenii au compătimit-o pe Corina un timp, apoi, când nu era de faţă, au început să discute despre suferinţa arhitectei, ea evita să vorbească, credeau că dispariţia lui Dezideriu îi va ruina existenţa. Alexandru a zis chiar că e o toantă de-l regretă atât, nu merita, doar nu aveau nici copii. A început să enumere câteva din aventurile lui Dezideriu, până ceilalţi colegi i-au spus să se oprească, însă nu l-au contrazis. Doar Corina ştia că nu e o gâscă stupidă, realiza că e considerată aşa de colegi, orbită de pierderea dragostei, dar recunoştea în sinea ei că a fost proastă realmente altcumva, că a stat atât cu Dezideriu. Prefera această părere a cunoscuţilor decât să se destăinuiască, să-şi devoaleze intimitatea. Nu din timiditate, era destul de voluntară, ci fiindcă ar fi fost indecent, în primul rând, îşi zicea, şi, în al doilea rând, o recunoaştere a compromisului din anii cu Dezideriu. A ştiut de escapadele lui. A tăcut. Nu i-a făcut scene. A luat întotdeauna sexul drept o obligaţie, ca o fişă de pontaj inevitabilă a căsniciei. Un mariaj aranjat de părinţii lor, acceptat fără împotrivire. De ea şi Dezideriu. A jucat cu soţul molâu faza orgasmul. Era conştientă că tristeţea era un reflex al egoismului, al autocompătimirii orgolioase şi umilinţei ce-o avea de înghiţit ca părăsită de soţ la 38 de ani.
Corina îşi petrecea timpul liber, şi-o întorcea să aibă cât mai puţin- se îngropa în proiecte la birou, citind şi îngrijindu-şi colecţia de timbre. Avea zeci de clasoare cu mărci poştale, grupate pe ţări sau tematic. Timbrele cu scriitori erau slăbiciunea ei. Rămânea până târziu la serviciu. Înainte de-a ajunge acasă, oprea la un bar, câteodată. Bea un coniac, cel mai adesea, dacă nu o cutie cu bere, cât mai rece, foarte rece. Namibia, Amazonul, purtătoarele de ovare ale lui Dezideriu se micşorau constant, până nu rămânea nimic din ele, şi tristeţea o însoţea tot mai mult ca o maşină pe care şoferul apasă încet pedala frânei, până i s-a risipit, şi Corina admira timbrele cu lupa, şi adormea cu clasorul în mână, rezemată aproape în şezut pe perna patului, cu ochelarii cu şnur pe ochi, cu lampa de pe noptieră aprinsă.
La barul care i-a devenit familiar a găsit într-o zi pe-o banchetă o revistă lucioasă, pusă între filele unui ziar. Cum n-a citit presa, a aruncat ziarul în geantă, şi doar acasă, când mânca dintr-o felie de pâine cu gem, a observat revista. A început s-o răsfoiască detaşată. Femei biciuiau bărbaţi, îi ţineau în cuşti. Îi călăreau. Vederea îi era ca un geam aburit. Şi-a dus mâna dreaptă între pulpe, sub fustă, sub chiloţii albaştri. Privind, buzele-i căutau aerul, urechiile îi ardeau, îi era sete, deşi golise de cinci minute o cană cu apă, o sandală i-a căzut din picior. I s-a oprit pe retină imaginea unghiilor de la piciorul stâng. S-a simţit ca niciodată, împăcată, nou-născută, femeie. O floare de cactus deschizându-se. În restul serii şi-a rearanjat timbrele cu penseta specială. Se gândea să meargă cu colecţia sa la o expoziţie filatelică internaţională din Bucureşti. Sâmbetele dimineaţa se întâlnea cu alţi pasionaţi şi făceau schimburi. Discutau ore lungi despre rarităţile filatelice, despre noile serii lansate, despre preţurile anumitor mărci poştale.
– Se întâmplă cu tine, nu ştiu… Eşti parcă alta, se băgă în seamă Magda Istudor la serviciu.
– Mi-am descoperit drumul, zise Corina. Sprâncenele Magdei se înălţară, dar ea nu intră în detalii.
– O să audă lumea de mine, mai adăugă zâmbind enigmatic.
De atunci a început să iasă la petreceri. L-a cunoscut pe medicul Viorel, pe George, singurul arheolog din Deania. Ultimul pe care l-a tras în patul ei, şi l-a pălmuit, şi l-a sărutat, şi l-a regulat, bărbosul inginer Laurenţiu i-a refăcut total încrederea în sine. După fiecare partidă de sex, cu luciditate, îşi mângâia timbrele. Într-o noapte a visat că s-au tipărit timbre cu chipul ei. Visa frecvent că păşea pe valuri de bărbaţi, care se ondulau ca valurile mării. Şi gemeau. Se trezea mulţumită. Se admira îndelung în oglindă, o noutate, cum o noutate era că se farda şi ruja minuţios.
În seara după care a început să se vorbească de ea în toată ţara, Corina a pus ulei în tigaia de inox. A aşteptat să se încingă şi, dintr-o pungă de plastic verzuie, a pus în el două fudulii. După ce le-a spălat. Cuţitul însângerat din pungă l-a aruncat în coşul de gunoi. Le-a mâncat prăjite tare. Cu piper şi sare. Cu poftă. S-a săpunit mult sub duş. A adormit cu ochii pe timbre. Pe Laurenţiu l-a îngropat protopopul Teofil.

În porumbar

A găsit într-o carte: “Numai o femeie nesatisfăcută are nevoie de lux. O femeie satisfăcută poate dormi şi pe jos.” Paul Todoran a trecut nepăsător peste aceste vorbe. Şi le-a adus aminte după câteva zile. Îi ieşeau din memorie ca bulele în vulcanii noroioşi, anume pentru a-l tulbura, ai zice.
La 45 de ani, era un inginer liniştit pe lângă soţie, fiică şi amantă. Şi pe lângă porumbei şi bibilici. Aripatele le ţinea la părinţi, într-un sat apropiat de Deania. Se urca în maşină măcar o dată pe săptămână şi pleca să le vadă. Asta când era acaparat de munca la firmă, altfel naveta între porumbei, bibilici, soţie şi amantă. De câte ori îşi umplea rezervorul cu benzină, benzinarul îl întreba dacă merge iar la porumbei, câţi mai are, dacă a venit în sfârşit tâmplarul să le construiască un nou porumbar. Dacă la primele două întrebări răspundea pe îndelete şi cu plăcere, la a treia răspunsul era invariabil nu, tâmplarul n-a venit, şi-o umbră îi traversa faţa. Paul îl ştia pe benzinar de câteva luni, de când acesta i-a luat o pană de pe hanorac şi astfel au descoperit că au o pasiune comună. “Am văzut-o azi pe doamna Ana, îi spuse acesta lui Paul când tocmai dădea să se urce în maşină, ce şal elegant avea! Aveţi o doamnă frumoasă, vă invidiez. Soţia dumneavoastră este ca o regină. Ce aţi mai făcut?” Inginerul a zâmbit brusc şi tot brusc i s-a dizolvat zâmbetul într-un rânjet. “Nimic ieşit din comă!”, replică Paul. Între el şi Ana a rămas doar cicăleala, dacă înainte au fost mai multe şi nu s-a amăgit.
A întors cheia şi maşina a pornit. A fost atent mai ales la ştergătorul de parbriz până la casa Ceciliei. Erau împreună de 10 ani, cu 5 ani mai puţin de când era căsătorit cu Ana. Înăuntru, Cecilia l-a ajutat să-şi dezbrace hanoracul, l-a sărutat mecanic şi i-a adus o cană cu lapte. Îi cădea bine la stomac căldura laptelui. Paul a realizat lipsa de căldură a sărutului. Fac dragoste contra cronometru, o descărcare abruptă şi repetitivă, septică la fel ca şi amestecurile într-o farmacie, şi Cecilia fuge repede la baie. O zăreşte cum se spală, cum se pune apoi pe toaletă, cum se şterge, cum trage apa. “Hai şi tu!”, îi strigă, rujându-se.
Stau amândoi la masa din bucătărie şi Cecilia îi arată printul unei fotografii de pe internet. Vrea să comande on-line o brăţară de aur lucrată cu mult bun-gust. Îi aduce să aprecieze şi-o pereche de pantofi pe care i-a cumpărat de câteva ore. Îi vin ca turnaţi, sexy. Todoran simte că nu are aer. Deschide fereastra. În urechi îi pulsează cuvântul “lux”. Ar vrea să dispară ca praful sub o cârpă. Pe urmă se vede în întuneric, cu umerii şi braţele acoperite de porumbei. Sunt mulţi, este în porumbar. Şi-i primăvara aproape.

Moartea porno-romancierului

A zis că o să ajung scriitor. Că de altceva nu eram bun, obişnuia să repete, cu o superioritate cocoşească prin care cei ce-l ştiau vedeau, de fapt, ca printr-un parbriz cu ştergătorul în funcţiune, punctul lui vulnerabil, simpatia lui. Andrei a scris şi el în tinereţe, bunicul. Îl iubeam ca pe nimeni altul. A publicat două romane pornografice sub pseudonim. Şi poezii şi proze scurte scurte prin revistele literare. S-a lăsat şi s-a apucat de băutură. Cu program, nu ca şi în faţa colii de hârtie. Avea talent la cocteiluri, şi la femei după cocteiluri, şi la scandaluri. Se făcea că lucrează pentru o leafă de ziarist. A rezistat zeci de ani în aceeaşi redacţie fără să fie dat afară. Poate pentru că a avut numai şefe.

Când am ajuns să am habar şi eu de ora exactă, eram contrariat de cât lichid bagă în cei un metru şi şaizeci şi cinci ai lui. Aveam mustaţă şi barbă şi Andrei mă ţinea din mirare în mirare. De când mi-au apărut coşurile, nu i-am mai spus “bunicule”. Doar Andrei. Aşa mi-a cerut.

“Eşti mincinos, hoţoman, şmecher, o să răzbeşti cu scrisul. Scriitorul e în stare să scrie chestii vesele şi cu inima flendurită”, mi-a spus într-o zi ca oricare alta Andrei. La drept vorbind n-a fost ca oricare alta, căci veneam împreună de la curve. A ochit de un timp o doamnă slabă şi blondă, care avea o fată şi mai slabă şi mai blondă. Andrei s-a gândit că e cazul să mă las de masturbat. A dedus desigur că mă masturbez, şi m-a acuzat ca să mă amărască, deşi eu n-o recunoşteam. Mi-a arătat-o pe fată la o cafea. Valabilă. Dar mama ei era parcă mai valabilă. Păcat că jocurile erau deja făcute. N-o s-o uit niciodată pe Zina cum mi-a luat penisul în gură, cum am terminat penibil la prima strigare şi cum m-am regulat iepureşte la a doua. Cu Andrei m-am întâlnit la toaletă unde avea încă penisul în erecţie. Vroia să urineze şi nu prea reuşea.

Am publicat şi eu primele povestiri într-o gazetă. Acum când Andrei a murit. Le-a citit numai în manuscris şi a mustăcit, şi cu un creion roşu mi-a subliniat redundanţele şi scăpările în timpurile verbelor. Îmi pare rău că n-a apucat să le vadă tipărite.

Stau cu părinţii în capelă, lângă sicriul bunicului. Cu tata, ginerele său, Andrei s-a avut la cuţite. Tata n-a suportat apropierea mea de bunicul, simţea că-l trădez. Mă lua la mişto, cum îl lua şi pe Andrei, însă el, spre deosebire de mine, îi întorcea vorba îndoit, ca să-i ajungă. Uneori îi dădea şi un dos de palmă, de luare aminte. Tata înghiţea, dar nu se resemna. Mama era pe post de tampon între cei doi. Aşa că vă daţi seama că tata doar părea trist. Îi vedeam parcă zâmbetul pitit sub buzele strânse, satisfăcut. Era cald, foarte cald, şi părinţii au chemat un infirmier de la morgă fiindcă lui Andrei a început să-i iasă un lichid gălbui din nas. Cu o pensetă lungă, infirmierul a îndesat multă vată îmbibată cu formol în nasul bunicului şi în gură. I-a mai turnat formol în gură şi dintr-o sticlă. Cam doi litri. Îmi venea să urlu, să plâng, să-i sparg nasul tatei sub care se ascundea zâmbetul cu un pumn, dar am început să râd. “Ce te-a apucat, mă? Nu ţi-e ruşine, măgarule?!”, s-a răstit spre mine tata care se aştepta să plâng. Nu i-am dat atenţie.

Am râs până m-am înroşit. “Scriitorul e în stare să scrie chestii vesele şi cu inima flendurită”, mi-am amintit.

Sex cu femei. Adrian Suciu si Stefan Doru Dancus

Prietenul Adrian Suciu îşi lansează un volum de proză. A publicat până acum doar poezie şi articole gazetăreşti bătăioase. Iată o prezentare a evenimentului:

“Lansarea romanului „Sex cu femei”, scris de Adrian Suciu şi Ştefan Doru Dăncuş, va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, ora 15.30, la Romexpo, Pavilionul Central, standul 27, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, în prezenţa autorilor.
Din partea editurii Tritonic, editorul volumului, vor participa Bogdan Hrib şi Mirela Neculcea.
Romanul este o suită de aventuri amoroase întreţesute, o poveste actuală în prezentul narativ fiind completată cu alte aventuri, rememorate prin scrisori şi jurnale. Explorează, ca o miză secundară, realitatea socială şi politică a României de după Revoluţia din 1989 în notaţii şi referinţe la actualitate, la situaţii şi personaje deja istorice.
Romanul este conceput ca un spectacol cu toate culisele la vedere, procesul de creaţie şi istoria uneori tragică a lucrării făcând parte integrantă din operă.
Un roman despre sex fără vulgaritate, o carte despre dragoste fără patetism, un jurnal al ultimilor ani fără încrâncenare.
Autorii ne aşteaptă cu plăcere să împărtăşim cu ei bucuria lansării. Nu ne rămâne decât să le fim aproape.
Dana BANU”

Despre cavitatea noastră cea de toate zilele

Scrie:

“Am auzit folosita expresia de “sex pina la lesin” sau “pina de crapare”. Cu exceptia lui Pirgu din “Craii de Curtea Veche”, nu prea cred ca e posibil asa ceva (vor mai fi fiind si alte personaje care crapa in timp ce fac sex, nu-i vorba!). Dar lumea aspira la un soi de ultrasex performant, care nu este, insa, altceva decit o fantasma compensatorie. Fiindca nu reiese de nicaieri ca barbatul sau femeia care ar izbuti sa practice asa-numitul ultrasex ar fi automat un supraviril sau o suprafemeie. Ultrasexul e, fireste, o floricica retorica destul de patetica, in felul ei!”

Scrie:

“Nu există serenitate sexuală decît dacă ea se datorează comodităţii şi obişnuinţei: ca sexul să descarce şi să încarce, însă, o făptură sau mai multe, este bine ca el să fie sălbatic şi chiar să aibă o doză de primitivitate strecurată subtil. Este un paradox aici, dar autenticitatea sexuală constă într-un consistent sentiment de frust şi plebeu care are, totuşi, virtuţi întemeietoare rafinate. Ceea ce trebuie evitat, în schimb, este rănirea sexuală. Brutalitatea presărată inadecvat este catastrofală şi poate şoca trupeşte pe vecie.”

Scrie:

“Utilizat cu obstinaţie, limbajul obscen nu are cum să nu derapeze şi să nu devină dependent de el însuşi, bolnav de narcisiac. Bărbaţii care se învăluie în astfel de cuvinte nu sînt foarte aspru judecaţi; femeile, însă, da. Ele suferă, din acest punct de vedere, o persecuţie din partea societăţii care le pune în spinare încălcarea unor cutume. Prohabul lingvistic al unui sex sau al altuia depinde şi de rîvna de a materializa fantasme interzise. Se poate spune chiar că interdicţia, mai cu seamă, este cea care naşte ţesătura obscenă de cuvinte.”

Scrie aici http://maximcrocer.wordpress.com/

Se semnează Maxim Crocer, dar este un intelectual ardelean. Adevăratul lui nume? Habar n-am. A publicat recent romanul îmbibat de erotism “Cavitatea”. De urmărit.

L-a durut în p. şi a câştigat

S-a apucat de literatură târziu. A băut, a futut cât a putut, a băut şi iar a băut. A schimbat femeile ca şi cămeşile. Şi a scris. Pînă la uitarea de sine. A scris cu sinceritatea dusă până la extrem. Este unul dintre scriitorii mei favoriţi.
Vezi http://bukowski.net/