Posts tagged ‘eveniment’

Iulie 14, 2014

Orășelul „O inimă de Broscuță”

Editura Adenium, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Direcției de Protecție a Copilului, al Consiliului Județean Iași și al Fundației Iaşi Capitală Culturală Europeană 2021, inaugurează pe 20 iulie, de la ora 16.00, în Parcul Expoziției din Copou, Orășelul „O inimă de Broscuță” (cu intrare gratuită). Timp de șapte duminici, până pe 31 august, dăm tonul distracției cu spectacole de teatru pentru copii, workshop-uri Origami, vedetele „O inimă de Broscuță”, păpuși gigant, ateliere de face painting, concursuri cu jocurile copilăriei („șotron”, „ața”), tombole cu premii, muzică și dans, concerte în aer liber (cu invitați-surpriză, câștigători ai celor mai populare concursuri muzicale din ultima vreme). Multă joacă, interactivitate și veselie! Pentru toți copiii, în vacanța asta mare, un parc de distracții „tare”!
Orășelul „O inimă de Broscuță” este primul proiect de amploare pentru copii, care va intra în galeria de evenimente ce susțin Iașul în cursa pentru obținerea titlului „Iași Capitală Culturală Europeană 2021”.

oraselul o inima de broscuta

Aprilie 3, 2014

Mircea Daneliuc e invitat la Profesioniștii

 

Sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 22.00, la TVR1, cineastul Mircea Daneliuc este invitatul special al emisiunii Profesioniștii, talk-show-ul cultural cu cea mai mare audiență din România.
Nu ratați dialogul incitant pe care Eugenia Voda îl propune bine-cunoscutului regizor și scenarist a peste 20 de filme savurate de publicul larg, dintre care Croaziera, Proba de microfon, Glissando, Senatorul melcilor. Mircea Daneliuc a semnat regia a patru spectacole de teatru jucate în toată țara și este autorul a 14 volume de proză și dramaturgie.
Editura Adenium a publicat în 2013, în Colecția Punct RO. Proză, două dintre cărțile lui Mircea Daneliuc. Este vorba despre cel mai recent volum, Ca un grătar de mici – Un picior de plai, cu șpițul, care l-a determinat pe Alexandru Petria să afirme că în stilul scriitoricesc al lui Daneliuc „e aceeași tăietură nervoasă ca în filmele lui, care te subjugă și te provoacă să gândești, n-are cum să te lase indiferent, ori îl înjuri, ori îți place, călduțul n-are loc în pagini, aceeași atenție la detalii, asezonată cu ironie, cinism și sarcasm”.

În romanul Pisica ruptă (ediția a doua, revăzută și adăugită), Daneliuc pune la bătaie o poveste spumoasă despre viața (până acum) secretă a cineaștilor români din vremurile când pelicula de film se dădea la rație, exact la fel ca pâinea și salamul de soia.

Volumul de interviuri Convorbiri cu Mircea Daneliuc (semnat de Alexandru Petria), publicat tot în 2013, a intrat în timp record, asemenea celor două titluri deja amintite, în galeria bestsellerurilor marca Adenium. În curând, la aceeași editură va apărea o nouă carte care poartă amprenta scriitoricească a lui Mircea Daneliuc, Strigoi fără țară (ediția a doua, revăzută).

Ediția de anul acesta a Festivalului Serile Filmului RomanescTIMPUL, organizată de Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ Iași) și Revista de Cultură Contemporană TIMPUL, îi este dedicată lui Mircea Daneliuc. Despre toate acestea și despre multe altele, în emisiunea de sâmbătă, care se va difuza şi pe portalul video al TVR, www.tvrplus.ro, unde se regăseşte întreaga colecţie de emisiuni.
Puteți urmări promo-ul emisiunii pe pagina de YouTube a TVR1, la adresa https://www.youtube.com/watch?v=iPt0LGhBGco&list=UUhdrIsYOHZXgEyCLaOHc2Ew.

(material publicat pe FB de editura Adenium)

daneliuc eugenia voda

 

Octombrie 29, 2012

1 noiembrie

ca atunci când strângi în pumn bănuţi
indispensabili pentru o pâine,
era şi-o anumită pudoare,
ploua precum vara pe lumânările aprinse de luminaţie,
bunicii m-au crescut, părinţii
mi-s indiferenţi, eufemistic zis,
nu voiam să-i pierd, dar nici să creadă
vreunul că-s o momâie, din ăia
de lângă mormintele vecine,
bunicii-s unde îi simt,
când am închis ochii
mi-am amintit că şi copiii îi închid
şi cred că aşa nu-s văzuţi
şi nimeni nu-mi vedea bunicii
Alexandru Petria

Mai 1, 2012

Numitorul Comun – Moartea, la Bistrita

În ziua de marţi, 8 mai 2012, ora 12, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, str. Gen. Grigore Bălan nr. 19, în Sala Grigore Bradea, va avea loc vernisajul Expoziţiei Numitorul Comun – Moartea.
Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 8 – 20 mai a.c.

EXPOZIŢIA: NUMITORUL COMUN – MOARTEA

Expoziţia, găzduită de Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud în spaţiul Sălii Grigore Bradea, a fost realizată de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, beneficiind şi de colaborarea muzeelor de istorie din Turda şi Aiud.
Expoziţia prezintă o serie de acţiuni de căutare şi deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada anilor 1948 – 1952. Aceste acţiuni au avut loc în urma cercetărilor de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, fiind desfăşurate în perioada anilor 2007 – 2010, la început de către specialişti, arheologi şi istorici, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care a fost înfiinţat în decembrie 2005 printr-o hotărâre a Guvernului condus de C. P. Tăriceanu. Schimbările instituţionale intervenite în cadrul acestui institut, în februarie 2010, au făcut ca acest tip de investigaţii speciale să fie oprite iar personalul de specialitate implicat să fie îndepărtat din cadrul instituţiei. Aceşti oameni îşi continuă însă importanta activitate de cercetare, fără nici un sprijin din partea statului, în cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, care a fost înfiinţat în aprilie 2010.
Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei cuprind un număr de 22 persoane executate, toate prin împuşcare, 21 dintre acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Teregova (jud. Caraş-Severin), Răchiţele, Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua, Dealul Capsei (jud. Alba), Gâlgău (jud. Sălaj) şi mun. Satu Mare. Unul din cazurile prezentate abordează problematica unei persoane ucise în satul Muşca, com. Lupşa, jud. Alba, al cărui mormânt a fost căutat în mai multe rânduri însă fără a fi găsit. În locaţiile amintite, cei ucişi au fost îngropaţi fie în gropi individuale (Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Dealul Capsei, Sântejude-Vale, Răchiţele, Gâlgău, Muşca) sau în gropi comune, cu două victime (Hălmăsău / Dealul Şasa-Poieni, Teregova, Sântejude-Vale), trei victime (Nepos) sau patru victime (Hălmăsău-Sat).
Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucişi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi sau făcute în timpul acţiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi.
Expoziţia se adresează în primul rând tineretului, elevilor şi studenţilor, dar şi tuturor celor care au cunoscut sau nu în mod direct perioada comunistă, însă ştiu prea puţin sau deloc despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii la începuturile regimului comunist în România.
Expoziţia Numitorul Comun – Moartea, a fost prezentată până în prezent în următoarele locuri din ţară şi străinătate:
Cluj-Napoca (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei): 21 oct. – 8 nov. 2009.
Bucureşti (Muzeul Ţăranului Român): 11 – 29 nov. 2009.
Alexandria (Muzeul Judeţean Teleorman): 14 – 29 ian. 2010.
Giurgiu (Muzeul Judeţean Teohari Antonescu): 2 – 16 febr. 2010.
Praga – Cehia (Universitatea Carolina): 22 febr. – 5 mart. 2010.
Alba Iulia (Muzeul Naţional al Unirii): 21 apr. – 4 mai 2010.
Braşov (Muzeul Judeţean de Istorie): 14 – 31 mai 2010.
Sighetu Marmaţiei (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj – Extensiunea Universitară      Sighet): 10 iunie – 12 iulie 2010.
Aiud (Penitenciarul din localitate): 02 – 07 august 2010.
Aiud (Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii): 15 oct. – 12 nov. 2010.
Oradea (Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai ): 19 ian. – 11 febr. 2011.
Timişoara (Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran): 11 – 31 martie 2011.
Deva (Casa de Cultură Drăgan Muntean): 27 mai – 12 iunie 2011.
Bucureşti (Muzeul Naţional al Ţăranului Român): 21 oct. – 6 nov. 2011.
Caransebeş (Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă): 1 –             25 martie 2012.
Arad (Complexul Muzeal Arad): 27 mart. – 11 aprilie 2012.

Ianuarie 29, 2012

Andrei Plesu, „laşitate olimpiană”

De pe pagina mea de Facebook>

No, fix de parerea lui Andrei Plesu aveam nevoie ca sa stiu cine sunt vinovatii pentru situatia tarii. Omul mai are resurse de tupeu

(Referitor la ultimul articol din Dilema veche http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-inventar-rapid-vinovatii )

nlike · · Share · Yesterday at 8:25am

  • 1 share
    • Radu-ilarion Munteanumass media e o tara libera. oricine are dreptul sa-si spuna parerea, nimeni nu e obligat sa asculte. diferenta nu e intre cine are si cine nu are autoritate morala in fata cuiva, ci intre cine spune prostii si cine spune lucruri coerente si rationale. din pesrpectiva asta, fara a excela prin suclentza stilului, asa cum ne-a obisnuit, plesu face, imo, o analiza de bun simt. ar trebui sa vedeti filmul „joan lui”, adriano celentano, 1985 (nu e un musical) sau ceol putin secventa finala

      23 hours ago · Like · 2
    • Alexandru PetriaDa, Plesu chiar a avut bun-simt. Mai cu toate guvernele, doar e dilematic.

      23 hours ago · Like · 1
    • Radu-ilarion Munteanuia sa vedem: ministru al culturii in guvernul provizoriu pedro roman: a infiintat muzeul taranului roman, care, har lui alla’, mai subzista, a infiintat studioul cinematografic al ministerului culturii, desfiintat de acad rhazvan theodorhescu, unde pintilie si-a facut „balanta”; tot minostru al culturii inprimul guvern postdecembrist, si-a dat demisia in iarna lui 90 ca semn de protest fata de magaria facuta regelui. ca ministrru de externe n-a facut tampenia lui nastase-nu-sestie-cate-case care inchiase pagubosul tratat cu urss in care se stipula ca romania nu are voie sa intre in nato. n-a facut lucruri memorabile, dar nici o prostie. a mai fost consilier pe externe al actualului presedinte inca in functie si si-a dat demisia deoarece a vzut ca nu e ascultat. cum si-au dat demisia de la presedinteie toti oamenii de valoare si de prestigiu moral. ce anume exact ii reprosati? care „toate guvernele”?

      23 hours ago · Like
    • Alexandru PetriaNu-i reprosez nimic, este exemplar.

      23 hours ago · Like · 1
    • Iliescu Nicolae‎…muzeul ţeranului român legionar, cu „capitala la Bernea”, cum zicea bietul Nino Stratan,mini-stru de afaceri dinafară decorativ, ministru de incultură absolut inutil, profitor al tuturor gubernelor de din vremea tescanilor, eseist banal, capabil să vorbească o oră despre un tablou dar şi incapabil să se pronunţe asupra valorii lui…

      23 hours ago · Like
    • Constantin CristescuAre si el defectele lui,peste care incearca sa treaca mai cu gratie,mai heirupist…

      23 hours ago · Like
    • Alexandru PetriaNu cred ca le recunoaste. Si daca le-ar recunoaste n-ar mai fi Andrei Plesu pe care il stim.

      23 hours ago · Like · 3
    • Constantin CristescuMare adevar…

      23 hours ago · Like
    • Claude KarnoouhDàcà n-ar fi avut si colaborare cu Secu si toate postele ministeriale si de consilier si, last but not least acest tupeu bine scris n-ar fi avut soartà postcomunistà pe care a avut-o, fiindcà nu îi putea oferi operele lui… nici de departe are nivelul Noica…

      22 hours ago · Like · 1
    • Bogdan SuceavaNu e în regulă: ceea ce se spune aici despre Muzeul Țăranului Român nu e în întregime corect. Muezeul respectiv reprezintă o abordare intelectuală interesantă. Știu foarte bine cine a fost directorul și ce apartenență politică a avut tatăl lui, dar nu așa trebuie pusă problema, dlui Nicolae Iliescu. Părerea mea e următoarea: că cel mai bine ar fi dacă acele exponate foarte interesante ar fi puse într-un context european, alături de exponate similare, produse în alte culturi. Dar pentru o anumită epocă istorică, pentru anii 1990, de pildă, Muzeul respectiv a fost interesant și binevenit.

      22 hours ago · Like
    • Claude KarnoouhBogdan Suceava
      De ce a fost înfintat Museul Taranului Român cînd era deja un splendit Museul Satului la Bucurest? MTR a fost înfitat ca o opera ideologica pentru a prezenta un taran care n-a existat niciodatà (màcàr museul satului are ceva relatii cu realitate trecutà)… MTR prezinta acest taran total iesit din imaginarul lui Bernea jr, un taran miotitic devitalizat… De fapt MTR este cea mai splendida opera de arta contemporanà sau postmodernà realizatà de un artist Roman… pentru a intelege ceva din taranimea româna va sfatuiesc modest sà cititi cartea mea Inventare popurului-natiune…. cronica de România, Idea 2011

      22 hours ago · Like · 1
    • Iliescu NicolaeDreptatea e cam spre mijloc, deşi MTR este un expozeu de cruci şi de prapuri. De aceea tind să fiu de părerea dlui. Karnoouh!

      21 hours ago · Like
    • Bogdan SuceavaDle Claude Karnoouh, probabil v-aș surprinde cât de extins am acoperit bibliografia acestei teme. Dar nu asta este în discuție aici, ci aprecierea de mai sus care mi s-a părut nepotrivită, probabil purtată de pasiune. Afirmațiile abrupte merită o cuvenită recalibrare. Decizia de atunci a echipei de la Ministerul Culturii nu mi se pare la fel de chestionabilă ca alte decizii din aceeași perioadă și care au adus în atenția publică teme și idei a căror origine se află în sfera de preocupări a extremei drepte interbelice. Ce s-ar putea face cu acel Muzeu în viitor? Ce frumos ar fi un Muzeu de Antropologie Europeană. Și încă ceva: care țărani nu au existat niciodată? 🙂

      21 hours ago · Like · 1
    • Bogdan SuceavaDle Nicolae Iliescu, după perioada 1947-1989, cred că o expoziție cu obiecte tradiționale cu un conținut religios era binevenită și ar fi mers vreo două sezoane (n-aș fi crezut că va ține așa mult). Dacă muzeul ar fi avut și alte trei galerii, una cu obiecte similare din Spania, alta cu obiecte similare din Polinezia și o alta cu o tematică africană, probabil obsesia etnocentrică nu ar fi deranjat așa de mult. Tema mi se pare importantă, de aceea mi-am permis să intervin.

      21 hours ago · Unlike · 2
    • Iliescu NicolaeÎn acest caz, aveţi dreptate !

      21 hours ago · Unlike · 2
    • Bogdan Suceava Vă rog frumos vedeți muzeul meu favorit: http://www.bowers.org/

      www.bowers.org

      The Bowers Museum of Cultural Art, Orange County’s finest, has organized some of…See More
      21 hours ago · Like · 1 ·
    • Bogdan SuceavaMă gândesc că undeva pe aici ar fi trebuit să fi fost intenția, dar lipsită de conținutul ideologic. În 1990, lumea românească n-a putut ivi mai mult de atât. A nu se blama Andrei Pleșu pentru asta. Are alte chestiuni care pot fi discutate.

      21 hours ago · Unlike · 2
    • Claude KarnoouhBogdan Suceava
      Ca antropolog (si filozof) care a lucrat si institut (Bucuresti si Cluj în ani 70-80) si pe teren în Reposatul prof Mihai Pop, nimeni în România nu i-e pasà de cultura popularà de alte tàrii, mai bien zis de alte culture, chiar de cultura populaarà magyarà care este si în România… Atunci cà sà vorbim de Polinezia, Melanezia, fosta culturà a indienilor du america de Nord victime de un genocid pizic si cultural zdravàn. Aici sau cultura popularà este redus la un folklorism turistico-politic de ràhat, sau la un mioristim tot de ràhat, sau la studiu de folklor de tip unui erbar fàrà horizon antropologic în afarà de rari specialisti cum este profe V. Mihailescu sau Doamna Corina Iosif…

      21 hours ago · Like · 2
    • Alexandru Petria Domnilor, discutia a pornit de aici http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-inventar-rapid-vinovatii

      dilemaveche.ro

      Sîntem, cred, într-o situaţie în care toate soluţiile sînt proaste. Cum ar spun…See More
      21 hours ago · Like ·
    • Alexandru Petria‎… MT este doar un amanunt.

      21 hours ago · Like
    • Claude KarnoouhBogdan Suceava
      Spre est ultimul museul unde puteti sà vedeti objecte de alte tàrii, si expozitie de anvergura de tip antropologicà este Museul d’etnografie din Budapest unde se gàseste una din cele mai mare colectie europeana de masti si de object de cultura religiosà din New Ireland (Melanezia)… A tràit în Ungaria în ani 70-80 unul din cel mai bun specialist mondial despre cultura melanezianà Prof Bodrogi…

      21 hours ago · Like · 2
    • Bogdan SuceavaMă scuzați, dle Petria, că discuția a devenit mai interesantă decât sursa care ar fi inspirat-o…

      21 hours ago · Unlike · 5
    • Bogdan SuceavaDle Claude Karnoouh: Cred că înțeleg foarte bine ceea ce spuneți dvs. despre studiul culturilor populare din România. Prea puțini apreciază o abordare flexibilă, cu deschideri multiculturale. Unde e oare deschiderea cu care Moses Gaster studia deopotrivă basmele secuilor, alături de basmele românești, pentru a le inventaria structura narativă și posibilele lor surse?

      21 hours ago · Unlike · 2
    • Iliescu NicolaeVă mulţumesc mult pentru informaţie, dle. Suceava, deşi muzeul meu preferat este Luvrul, iar de profilul celui aflat în discuţie, Parcul Skansen, din Stockholm. În ceea ce priveşte implicarea lui Pleşu, ea chiar există, Bernea, Oroveanu, Liiceanu făceau parte dintre apropiaţii ministrului culutrii din 1990.

      21 hours ago · Unlike · 2
    • Bogdan Suceava‎:) Și uite-așa mă faceți să-mi doresc să merg la Stockholm…

      21 hours ago · Like · 1
    • Iliescu NicolaeFaceţi-o !

      21 hours ago · Like · 1
    • Radu-ilarion Munteanu cateva idei preliminare cu privire la muzeul taranului roman: actul de (re)infiintare este simultan recuperator, ziditor si cathartic. recuperator, deoarece continua, peste paranteza obscurantismului ateist dizolvant, muzeul de arta populara infiintat in 1906 de carol intai, ziditor, deoarece polarizeaza o insanatosire spirituala dupa cancerul rosu. cathartic deoarece juma de veac de recluziune morala a fost muzeul de istirie a partidului comunist. se vede ca cine il infiereaza acum cu manie proletara nu l-a vizitat. taranul emblematic e unul real. pe aceste baze invit onor publicul sa (re)viziteze pagina liternet.ro, din sectiunea destinatii culturale: http://destinatii.liternet.ro/

      destinatii.liternet.ro

      Secţiune a portalului cultural LiterNet ce prezintă cele mai importante destinaţii culturale din România.
      21 hours ago · Like · 1 ·
    • Radu-ilarion Munteanucat despre muzeul national al satului, infiintat 36 ani mai tarziu de sociologul intemeietor dimitrie gusti, cele doua institutii sunt complementare. intrebare retorica: de ce avem nevoie de sistemul nervos neurovegetativ daca avem sistem nervos cerebrospinal?

      21 hours ago · Like
    • Claude KarnoouhInainte de Skansen, departe duceti-và la Skansen din Sant Endre pe linga Budapest… este la nivelul Museul satului di Bucuresti cu toate casele, toate bisericiille (adicà toate religiile) din fost imperiul Austro-ungar… de la Slovakia pînà la Români si la Nemti din Ardeal, de la granita cu Austria pîna la ukrainieni din Bukovina, sau Hutuli di Maramures istoric…. de la catolici la reformati, de la ortodoxi la greco-catolici, la evrei, etc…

      21 hours ago · Like · 1
    • Bogdan SuceavaDle Petria, din lista de vinovați a dlui Andrei Pleșu lipsește numai meteorul de dimensiunea unui autobuz care era să parcheze undeva pe planetă. În rest, i-a taxat pe toți. La un moment dar dă și o bilă albă unde dăduse o bilă neagră, zicând: „nu doar România are probleme, ci planeta, că nici un guvern cu capul pe umeri n-ar fi putut lua măsuri radical diferite de cel actual, decît cu riscul de a înrăutăţi situaţia, că avem un trecut de frustrări, un prezent de umilinţe şi lipsuri, dar nici o reprezentare despre viitorul apropiat.” În concluzie, jos guvernul, sus guvernul, dar mai așa, mai pe la poale. Hai că e bine, ne mai limpezim, nu-i așa? Și după ce am atins tangențial acest articol, înapoi la temele cu adevărat importante.

      21 hours ago · Unlike · 3
    • Radu-ilarion Munteanunota bene: apreciez eleganta limbajului domnului profesor bogdan suceava. domnia sa e pe cel putin 2 planuru persoana publica si e obligat sa se exprime diplomatic. eu, nimeni indrum, sunt liber sa folosesc limbajul pe care-l cred adecvat.

      21 hours ago · Like
    • Bogdan SuceavaFirește că cea mai mare oroare e reprezentarea de poster artificial a satului. Că această imagine a servit (când era nevoie) și propagandei de dinainte de 1989, asta era de așteptat pentru orientarea ideologică de atunci. Dar întrebarea importantă e alta: cum se raportează societatea de azi la aceste teme importante? Ce anume continuă cultura română de azi? În ce context cultural își propune cultura română de azi să se situeze? Cred că pe aici e problema acestui Muzeu. Mă tem că am simplificat întrucâtva chestiunea, nu mă prea pricep să discut teme atât de importante pe fb.

      21 hours ago · Like · 1
    • Iliescu NicolaeApreciez eleganţa tuturor, chiar şi a dlui. Munteanu, deşi tonul e uşor inflamat eliadesc, nu heliadesc, adică spre verde !

      21 hours ago · Like
    • Nedeea BurcaVa iubesc pe toti, dar tot n-am inteles ce vina port eu, personal entru situatia de acum a Romaniei. Dimineata devreme am citit inceputul articolului dlui Plesu, dar nu am reusit sa trec de primul paragraf (mi s pare) in care spunea ca toti suntem vinovati. In frunte cu presedintele, desigur. Chiar o „antibasesciana ?!” convinsa fiind, care am semnat cu mana mea tot ce era impotriva domniei sale, totusi SUNT SIGURA ca daca lui Basescu i-ar fi dat peste degete liota din jurul sau – din care a facut parte , pana in ultima clipa, si Andrei Plesu, nu s-r fi ajuns pana aici!!!!! Iar acum d-sa imparte vinovatii si indulegente?! Mi se pare mult prea mult cand deja demult era de-ajuns!!!!!

      21 hours ago · Unlike · 3
    • Bogdan SuceavaNedeea, ai dreptate: dacă dl Pleșu demonstrează cu adevărat curaj civic, oare n-ar fi frumos să îi ducă personal dlui Președinte un exemplar al revistei, cu articolul cu pricina? Și mai frumos ar fi dacă i-ar discuta dânșii conținutul împreună în Cișmigiu, ca doi pensionari simpatici și de acum inofensivi. Să fim sănătoși cu toții și să apucăm ziua aceea, mai degrabă mai curând decât mai târziu.

      21 hours ago · Like · 1
    • Claude KarnoouhAlexandru Petria
      Cher ami, bien sûr il n’ y a jamais de solutions totalement satisfaisantes en politique, car la politique est l’art (et non la science comme on le dit stupidement dans les universités) du compromis. Toutefois il y a des compromis intéressants, d’autres moins intéressant et d’autres enfin négatifs pour au moins l’un des négociateurs… je maintiens que l’on aurait pu développer le Musée du village de manière à en faire un remarquable musée européen au lieu de réaliser le MTR dont le titre déjà mioritic rappelle la clôture schizoïde du protochonisme hyper provincial avec des relents légionnaristes ici et là, ce qui n’est surprenant quand on connaît les afinités profondes des fondateurs… même si le MTR est devenu aujourd’hui un lieu de foire, où lui même loue son espace et offre dans son magasin, les produits dénaturés de l’ancienne paysannerie roumaine comme simple marchandise pour les nouvelles classes moyennes roumaines post-89… S’il fallait faire un résumé on pourrait dire que l’enjeu mioritico-légionnaire des années Bernea s’est achevé dans la présentation de rayons d’un super marché de l’objet paysan… Et l’on retrouve ainsi le destin général de la postmodernité…

      See Translation
      21 hours ago · Like · 1
    • Radu-ilarion Munteanuuna dintre regulile marchizului de queensberry cere sa nu punctezi cu o forta mai mare decat a preopinentului. sigur ca exista diversitatea de apreciere. eu consuider ca v-am replicat moderat la tonul dv. de cand anume e o crima de lezcorectitudine politica sa te raportezi la monumente ale culturii romanesti de expoort? ceea ce eu nici nu am facut. pe dv si pe distinsul preoipinent care ma trimite (nu-mi recomanda, kestuie de nuanta) la budapesta, va reinvit sa vizitati mai intai pagina liternet.ro despre mtr, apoi pe cellalte 3 din sectiune. libertatea universala presupune si o multitudin e d epiete libere.l pe piata ghettoului drumul taberei teza onorabilei doamne alexandra laignel-lavstine a ajuns la solduri.

      21 hours ago · Like
    • Bogdan SuceavaIată: lumea românească nu a asimilat încă suficient experiențele ultimului veac… Discutăm pe marginea unei teme extrem de importante și nu avem cum tranșa aici chestiunea. Până ce tema nu va fi discutată foarte mult în public, până când nu va fi dezgolită de orice conținut ideologic, până atunci nu va exista finalitate acestei serii de întrebări. Recunosc că mi-aș dori să văd un muzeu de antropologie de viziune și anvergură europeană la București.

      21 hours ago · Like · 2
    • Lucian MindrutaAndrei Plescu are perfecta dreptate. Nu vad unde e tupeul.

      21 hours ago · Like
    • Bogdan SuceavaLucian, poate articolul ar fi fost mai eficient dacă ar fi început printr-o punere în context, o eventuală reamintire a perioadei când dl Pleșu l-a susținut pe dl Președinte, cu o eventuală exprimare diplomatică și seducătoare a regretului? Să vezi câtă dreptate ar fi avut atunci…

      20 hours ago · Unlike · 3
    • Nedeea BurcaBogdan, eu sunt oarecum disperata pentru ca de cand ma stiu am asteptat ba „sa apuc” sa dispara Ceausescu din fruntea tarii, ba Iliescu, cel cu multe mandate…. acu trebuie sa „apuc” sa-i mai vad iesiti la pensie si pe Basescu& comp. …… Dar tocmai m-am intors de la magazin, am cumparat mancare, pr si simplu, si niste detergent – am platit o suta de euro dintr-un foc! Cum as putea nadajdui ca in conditiile astea mai „apuc” macar primavara?!….:(

      20 hours ago · Like
    • Nedeea Burca‎… si de prisos sa spun ca nici mcar nu i-am votat pe toti acestia, NICIODATA (cu singur exceptie Iliescu, atunci cand a intrat in turu doi cu Vadim!)…. iar acum vine cineva ca dl. Plesu si imi spune ca si eu sunt vinovata?!!!!!

      20 hours ago · Unlike · 1
    • Alexandru PetriaNedeea Burca, ca sa nu folosim eufemisme- e nesimtire de cursa lunga.

      20 hours ago · Like · 1
    • Nedeea BurcaAsa mi s-a parut si mie si de aceea nici n-am trecut de prima fraza a articolului.

      20 hours ago · Like
    • Claude KarnoouhNedeea Burca
      L’homme incapable d’autocritique fait montre d’une faiblesse de caractère que l’on nomme en français: la lâcheté… il faut pour la positivité de sa raison que la faute soit toujours porté sur l’autre et surtout sur l’autre qui ne peut pas répondre publiquement quand il s’agit d’une affirmation publique

      See Translation
      20 hours ago · Unlike · 3
    • Alexandru PetriaLucian Mindruta, da, are dreptate. Cand n-a avut?

      20 hours ago · Like
    • Nedeea BurcaSandu, n-a avut de multe ori….daca el era adevaratul proprietar al unui profil de fb caruia am sfarsit prin a-i da block. Dar am vazut ca sunt mai multe profile „pe numele lui”, cum s-ar zice, asa ca nu mai stiu ce sa zic!

      20 hours ago · Unlike · 1
    • Alexandru Petria https://alexandrupetria.wordpress.com/2012/01/20/intelectualii-lui-basescu-sunt-mai-vinovati-decat-basescu/

      alexandrupetria.wordpress.com

      Se doreste sa se acrediteze ideea ca aproape toti Intelectualii lui Basescu s-au…See More
      20 hours ago · Like · 3 ·
    • Claude KarnoouhAlexandru Petria
      Evident cà sobolani plec din corabia care pute… ei au un nas delicat, si o lasitate olimpicà… mai bine sà negociàm curba acumà fiindcaa stim cà situatia presidentului devine în în ce mai multà precarà… mà tiem cà President Basescu và ràmine singur cu… Tismaneanu… chiaar si Neamtu va pleca sà-si apare un viitor iluminat….

      20 hours ago · Unlike · 1
    • Nedeea BurcaTismaneanu da si el semne de agitatie…:))

      20 hours ago · Like
    • Alexandru PetriaTismaneanu exerseaza penibilul cu dezinvoltura. E antologic.

      20 hours ago · Like · 1
    • Alexandru PetriaBogdan Suceava, cum sa recunoasca Andrei Plesu ca a fost orb sau prost?

      20 hours ago · Like
    • Nedeea Burca‎…. am citit si inceputul articolului aluia in care „viseaza”…. acu’ ma umfla rasu-plansu – nu le pot duce pana la capat…:))

      20 hours ago · Unlike · 1
    • Claude KarnoouhAlexandru Petria
      Et voilà les limites d’Andrei Plesu où il montre, en dépit de tout, qu’il demeure dans le bovarisme dâmbovitien, il n’a pas la grandeur et le style de l’auto-critique qui grandit l’homme montrant au public précisément et ses faiblesses et sa capacité de se réformer quelque peu… Pour moi il y a quelque chose de profondément triste dans ce style de pseudo-boyards à qui il manque la vraie distance à soi-même et le sens de l’auto-dérision de l’aristocrate non pas d’héritage, mais de son auto-formation…

      See Translation
      20 hours ago · Unlike · 2
    • Alexandru Petria ‎@Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternică a Apusului. Lumea occidentală şi-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare ţară, în fiecare guvern şi, desigur, în Organizaţia Naţiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seamă în pătura conducătoare şi predominant în pătura intelectuală, de unde senzaţia că întreaga societate este lipsită de curaj. Politicienii şi intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această şovăială, în acţiunile lor, în discursuri şi mai ales în consideraţiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acţiona, care fundamentează politica unui stat pe laşitate şi servilism, este unul pragmatic, raţional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală şi chiar morală. Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăţie, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor şi/sau intelectualilor cuprinşi de un acces subit de vitejie şi de intransingenţă, în faţa guvernelor slabe, a ţărilor slabe pe care nu le susţine nimeni sau ale mişcărilor condamnate de toţi şi incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă şi mâinile le înţepenesc atunci când se află în faţa guvernelor puternice, a forţelor amenin-ţătoare, în faţa agresorilor şi a Internaţionalei terorii. Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca semnul premergător al sfârşitului?- DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIŢÎN
      LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)

      20 hours ago · Like · 3
    • Nedeea BurcaPerfect adevrat. Eu, care m-am specializat in culturile Orientului pot sa-ti spun ca acolo lucrurile stau putin altfel. Nu ca ar fi totul ros si frumos…. nici vorba…. dar oamenii au un alt mod de abordare al lucrurilor iar daca ai norocul sa dai si peste unii inteligenti devine o adevarata placere sa te intretii cu ei. Amuzant: acum chiar, in timp ce discutam noi despre Plesu, Basescu&comp., am primit un mesaj de la un indian care isi cerea scuze pentru niste comentarii pe care le-ar fi facut aseara, pe un grup, in … stare de ebrietate (habar nu am, nu le-am citit, dar mi-a placut gestul de a se scuza a doua zi…. putin peste nivelul filosofilor nostri locali, nu crezi?!….:)

      20 hours ago · Unlike · 2
    • Alexandru PetriaOho…

      20 hours ago · Like · 1
    • Nedeea Burca‎:))

      20 hours ago · Unlike · 1
    • Nedeea Burcauite – sa nu ziceti ca inventez (de prisos sa repet, nici nu am citit ce a scris:” Hello nedeea, how r u? hp fine and at the best of your self. i feel sorry for all the cmnts i made on sheikhs post, i was a little drunk and something there annoyed me [:(] …. [:)] ” – omul zice ca era baut si ca-i pare rau……. ai nostri de ce nu pot?!

      19 hours ago · Unlike · 2
    • Alexandru PetriaPentru ca nu beau?

      19 hours ago · Like · 2
    • Claude KarnoouhAlexandru Petria
      Aveti perfecta dreptate reluînd discursul lui Soljenitsyn…. Dar aceasta pierdere de curaj implica si România care totusi nu este în orient chiar dàcà este la usà… e numai la usà nu îi s-o dat cheia… fiindcà và aduceti amânte de lozinca din 89… Hai sà reîntràm în Europa cà ne developàù din nou… ar fi mai bine sà meargà spre extrem orient, Taiwan, Singapore, Malaysia, Japonia, chiar azi China… ïnca odatà intelgentsia românà a aratat cît de provincialà este, încapabilà sà vadà unde se pregàteste centrul lumii…

      19 hours ago · Unlike · 3
    • Claude KarnoouhNici eu nu beau, afàrà de cafea….

      19 hours ago · Unlike · 2
    • Nedeea BurcaPentru ca nu i-a invatat nimeni sa spuna „imi pare rau, am gresit”. De-aia! (Sau, poate nu pot sa spuna, nu sunt indeajuns de liberi, din niste motive pe cre nu cred ca trebuie sa le dezvolt acum si aici.)

      19 hours ago · Unlike · 2
    • Iliescu NicolaeAnch’io am fost plecat şi, venind, am remarcat că e citată mme. Lavastine. Nu am nevoie de părerile ei ca să observ vehemenţa discursului eliadesc, prezentă chiar şi în Istoria religiilor…. Este o observaţie, nicidecum o judecată. Şi persist să cred că MTR este un moft legionaroid, după cum am mai scris-o.În privinţa lui Pleşu, rămân la părerea mea, nu e neantul pur, ca Liiceanu, ci o mediocritate lucie.

      19 hours ago · Like
    • Iliescu NicolaeAş fi vrut a scrie Plescu…

      19 hours ago · Like
    • Radu-ilarion Munteanulibertatea e o proprietate intrinseca a oricarui ecosistem, domnule iliescu nicolae. aveti inclusiv libertatea de a traduce forma asta politiocasa pe limba proverbelor. exista 2 posibilitati. fie stabilim acum i aici, de comun acord, ca ramanem in dezacord conceptual ireductibil, fie reluam polenica dupa ce aveti gentiletea sa dati urmare invitatiei mele de a vizita pagina fabricata de echipa de atunci a portalului culotural liternet.ro nu e in nici uncaz o ppledoarie pro domo deoarece nu mai lucrez pentru acest proiect. domnul porfesor bogdan suceava poate alege, la randul domniei sale, daca sa-si alature sau nu vocea multmai sonora adomniei sale la invitatia mea sau s-o ignore pe aceasta. domnule claude karnoouth, ma bucura exprimarea ideii dv cu autocritica. ce-ar fi sa ne dati unexemplu incepand cu dumenavoastra insiva? multumesc

      19 hours ago · Like
    • Iliescu NicolaeVă foarte mulţumesc de invitaţiune.

      18 hours ago · Like
    • Iliescu NicolaeDomnule munteanu radu-ilarion

      18 hours ago · Like
    • Radu-ilarion Munteanucum mi-a scaapt mie comentariul nedeei burca? shame on me! 😉 har lui alla’, caile facebook nu sunt nenumarate, dar aproape destule

      18 hours ago · Unlike · 1
    • Claude Karnoouh Radu-Ilarion Munteanu
      Am deja scris în mai mult ori texte de ale mele o autocriticà a anumitor lucrurii pe care le am fàccut si cà de fapt erau o gresalà mare… asa de exemplu positia î timpul razboiu din algeria…. înainte sà aruncati o piatrà pe mine as fi bucuros sà fàceti si pe dmv o autocriticà… mersi….

      18 hours ago · Unlike · 2
    • Alexandru Petria Doamna Doina Uricariu, ce ziceti despre textul lui Andrei Plesu?

      14 hours ago · Like
    • Alexandru PetriaLiviu Antonesei

      14 hours ago · Like
    • Doina UricariuNu știu la ce text vă referiți. Știu că am citit un text penibil moral,adus din condei despre pericolul de a înlocui Le Bateau Ivre cu Pluta Meduzei. Vă propun să-l citiți. e semnat de Mircea Cărtărescu pe care nu-l iert pentru declarația( făcută în anul următor celui în care a primit Premiul Național pentru Literatură, în valoare de 24000 de euro, Premiu impus Guvernului României, și premierului Tăriceanu la Propunerea mea, ca și consilier personal pe cultură) că acest Premiu are o valoare prea mare și nu mai trebuie dat. de ce nu a dat și banii înapoi după ce le-a tăiat celorlalți inclusiv lui Manolescu, șansa de a-l primi.Blasfemia mi se pare teribilă, de vreme ce folosim pe Rimbaud pentru vaporul beat și flota băută a marinarului.E o tristețe să vezi cultura și marea poezie, pusă în arenă pe post de luptă între cocoși pitici.Cocoș pitic este o categorie din care nu poți să ieși nici în viață, nici post mortem.

      14 hours ago · Unlike · 4
    • Alexandru PetriaMa refer la ultimul articol din Dilema.

      14 hours ago · Like
    • Alexandru Petria http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-inventar-rapid-vinovatii

      dilemaveche.ro

      Sîntem, cred, într-o situaţie în care toate soluţiile sînt proaste. Cum ar spun…See More
      14 hours ago · Like ·
    • Bogdan SuceavaAm dat like la textul dnei Uricariu, pentru că merită. Mă scuzați de absența din ultimele ceasuri: trăiesc într-un loc unde noaptea are o altfel de agendă. Revenind la intervenția dlui Munteanu, chiar vă rog frumos să vedeți fila de la LiterNet dedicată MTR. Cred sincer că acea construcție, Muzeul, era necesar și util în 1990, dar cred că ar fi foarte important ca filozofia muzeului să se schimbe. În rest, sunt de acord cu marea majoritate a ideilor expuse aici de dl profesor Karnoouh, dar nu aș numi pe nimeni șobolan, și iată de ce. Se vorbește prea urât în spațiul public de la noi, e prea multă lipsă de comunicare tranșată de apelative, e prea multă violență potențială care chiar poate izbucni la un moment dat. Mă tem de asta. Dacă mă tem de ceva acum e o ieșire din scenă a acestei conduceri politice însoțită de victime. Ar fi groaznic dacă se va întâmpla așa, ar fi un mare eșec al instituțiilor actuale. E încă foarte posibil ca una dintre piețele Bucureștilor să primească o sută de mii de manifestanți în următoarele săptămâni. E foarte periculos că Președintele mai are doi ani de mandat și nu se mai bucură de prea mare suport. Nici măcar pe fb, în sensul că nici profilurile false nu mai sunt ce-au fost…

      14 hours ago · Unlike · 2
    • Bogdan SuceavaAm uitat să adaug că dl Pleșu mi se pare a se apropia de finalul carierei unui om politic neinspirat și ineficient și că mare parte a acestei ineficiențe se datorează partidului cu care s-a asociat în ultimii 20 de ani. Asta nu diminuează cu nimic respectul pe care dânsul îl merită: e un foarte inspirat stilist care și-a câștigat o pronunțată prezență publică. Poate această calitate nu impune prea mult respect în ochii unora dintre noi, dar eu apreciez asta. Spunând toate acestea, mă grăbesc să spun că nu intenționez să judec pe nimeni: discuția s-a îndreptat însă într-o direcție în care a nu răspunde ar lăsa o umbră de îndoială asupra intențiilor mele. Sper că am răspuns cât se poate de clar. Mi se pare nepotrivit ca munca unor oameni să fie apreciată grăbit, fie că e vorba de cercetători, de muzeografi, de oameni care muncesc serios, fără ca munca lor să fie tarată de vreo prejudecată ideologică.

      14 hours ago · Unlike · 1
    • Radu-ilarion Munteanu domnule claude karnoouh, spre, spre binele dialogului cu dv, ca va dati seama ca nu am alt motiv de a-mi face autocritica decat ca nu am avut onoarea de a va citi textele. in schimb voi saluta autocritica dv ca nu (mi) leati semnalat. on est presque quitte, au moins j,espere. pentru a nu avea motiv de a-mi face autocritica si pentru motivul ca nu v-am semnalat, la randul meu, cateva din textele publicate de mine, iata websitul meu: http://www.oldrimsix.info/ma angajez sa va comunic si adresa blogului meu atunci cand webdesignerita mea va parveni sa mi-l reconstruiasca. va gasesc pe facebook. allons, enfants d ela patrie. 😉

      14 hours ago · Unlike · 1
    • Radu-ilarion Munteanuabia acum citesc opinia domnului claude karnoouh despre mtr. ar fi putut afla, daca se deranja sa se informeze pe pagina muzeului, realizata de liternet.ro, ca in 1996 muzeul taranului roman a prinmit titloul de muzeu european al anului. la implinira a 90 de ani de la infiintarea versiunii sale initale de catre regele carol intai. am maki informat aici ca cele doua muzee – mtr si muzeul national al satului au foct concepute sa fie complementare. putine tari europene au un astfel de discurs muzeal. multumesc pentru atentie.

      13 hours ago · Like
    • Balanescu Flori inspirata expresia dlui Claude Karnoouh: „laşitate olimpiană”! Dacă ştii contextul, expresia ţine loc de un întreg studiu al temei!

      13 hours ago · Unlike · 3
    • Balanescu FloriSunt de acord cu dl Bogdan Suceava, cu mentiunea apasata ca respectul pe care il merita Andrei Plesu pentru a fi un cultivat si talentat stilist nu ii estompeaza pacatele din spatiul public, asa cum – ca tot e o tema recenta – Ioan S. Pop nu este mai putin compromis moral pentru colaborarea cu Securitatea doar pentru ca are talent poetic.

      13 hours ago · Unlike · 2
    • Alexandru PetriaVa mai amintiti cum era privit Andrei Plesu in perioada Pietei Universitatii, in 90?

      12 hours ago · Like · 1
    • Bogdan SuceavaAici e momentul s-o spunem: nici un fel de calitate sau de talent nu scuză în vreun fel răul colateral… Faptul că recunoaștem cuiva o calitate sau un talent e categoric altceva decât rolul pe care persoana respectivă l-a jucat în destinul altora… Tot ce putem spera e că am jucat un rol negativ cel mult fără voia noastră și pentru cât mai puțini oameni, și că modestele noastre contribuții pozitive depășesc stângăciile pe care le comitem. Dar cu politica e altfel. Când te implici politic alături de un personaj care dărâmă foarte des vesela din salonul de porțelanuri, oare nu ți-e limpede ce susții? Ore nu e clar că împingi spre o soluție perdantă pe atâția, eventual o întreagă societate, inclusiv o mare mulțime de victime colaterale? E aceasta o eroare cu voie sau fără de voie? Nu doresc să merg mai departe, pentru că momentul e mai degrabă trist.

      12 hours ago · Unlike · 2
    • Nu cred ca modul in care mai este perceput domnul Plesu este o problema care sa tina de calitatile sale de intelectual in general, ci de prestatiiile domniei sale de intelectual in cetate, in special. Nu dibacia dumisale de a specula idei si concepte il face dizgratios, ci dibacia de a specula situatii, pozitii si oportunitati. Crede ca i se cuvin de drept si este infantil de sincer indignat, cand i se atrage atentia ca, dupa fiecare oportunitate fructificata, i-a ramas nitel rahat pe manseta pantalonului. Care s-a adaugat straturi peste straturi, guverne dupa guverne, presedinti dupa presedinti, pana cand i s-a apropiat de genunchi. Astfel, credibilitatea sa a cazut in derizoriu, nu tehnica in care isi asambleaza discursurile, din ce in ce mai aluziv-justificative, din ce in ce mai obosite si care trag, din ce in ce mai vizibil, realitatea la temele sale, care mai de care mai personale.

      12 hours ago · Unlike · 4
    • Alexandru PetriaVasile Baghiu, nu te incita?

      47 minutes ago · Like
    • Vasile BaghiuDeloc spre zero, Sandule. Se înţelege că pentru dl Pleşu, dar şi pentru dl Cărtărescu, la fel cum şi pentru alţii, regimul Băsescu nu mai prezintă nici un chichirez şi schimbă şi ei macazul, la început mai timid, criticându-i pe preşedinte, pe primul ministru şi pe ceilalţi din barca lor, dar criticând în acelaşi timp şi Opoziţia şi Strada la grămadă, amplificând diversiunea conform căreia toţi ar fi la fel. Mâine, curând, îşi vor descoperi alte convingeri…

      14 minutes ago · Unlike · 1
Decembrie 18, 2011

RIP

Scrisoare către Vaclav Havel, aruncată la coş

Havel, fii bun şi retrage-te la mănăstire.
Nu mă pot obişnui cu ideea
că vulturul
e angajatul Salubrităţii.
Revoluţiile şi-au mîncat copiii,
disidenţii şomează,
protestatarii stau spăşiţi
la coada chitului McDonald’s,
numai tu, din catifeaua aceea istorică,
ţi-ai tras cîteva costume pe cinste
pentru care te invidiez.
Te invidiez că la Praga
marijuana-i mai ieftină decît pîinea
şi adolescenţii pe poduri
ling timbrele impregnate cu krak.
Te invidiez că eşti uns
din trei în trei zile
doctor honoris causa;
şi maică-mea spera s-ajung
doctor în litere s-o vindec de plămîni
– n-am ajuns.
Te invidiez că ţi-ai luat înapoi prăvăliile;
Ezra Pound visa şi el o mică tutungerie
– n-a avut parte.
Cînd anafura mucegăieşte
trebuie îngropată cît mai adînc
să n-o scurme şobolanii sau cîinii,
deşi, la inflaţia asta de îngeri,
ce mai contează un şobolan cu aripi
sau un cîine în zbor?
Pe la noi însă e ceva în plus
care mă nelinişteşte.
Maşinile-s în continuare
de cinci ori mai grele decît ar fi normal
şi-abia se duc pe ele însele.
Vacile mor de inaniţie
la trei sute de metri de gară
unde grîul uitat pe-o linie moartă
scoate prin acoperişul vagoanelor
limba lui verde la călători.
Gîfîie şi noua societate,
gîfîie cu spinarea îndoită sub nemuritorii funcţionari.
Paznicii nu-s prea bine păziţi
şi fură în continuare de sting.
Săracului, norocos cum îl ştim,
îi cade în continuare pîinea-n căcat,
i se scoală la liturghie, în timpul slujbei,
şi are parte de pompieri pe casă
în noaptea nunţii.
Ce să înţeleg cînd comuniştii
s-au pitulat în biserică
şi-ntr-un acces de filantropie burgheză
sînt gata să mă angajeze
să le rescriu cît mai artistic
teoriile şi legile Capitalului?
Ce să înţeleg cînd barbarii
nu mai pot ajunge la porţile Romei
din pricină că-s opriţi la graniţa cehă?
Ce să înţeleg? Că îngeru-i mai citeţ decît Marx?
Sigur că-mi vine să strig,
precum nebunul din Luvru:
“Daţi-mi un cuţit să-mi tai şoriciul de Crăciun
din Bruegel cel Bătrîn, din Velasquez sau din Goya,
daţi-mi pe mînă o ţară
şi veţi bea în curînd ceaiul poliţist
profeţit de Mandelştam…”
O, cititor făţarnic, tu, semenul meu, frate,
nu te acri,
nu te acri,
nu te acri şi fii atent cînd traversezi strada
să nu te calce maşina Salvării.
Mircea Dinescu

Fotografia este de la Gdansk, din 31 august 2005, in ultima zi a Congresului aniversar de 25 de ani al Solidarnosc, spune Liviu Antonesei, care este si el in imagine.

Decembrie 18, 2011

Apa de ploaie a condamnarii comunismului. Cinci ani de la citirea Raportului Tismaneanu

DISCURSUL

preşedintelui României, Traian Băsescu,

prilejuit de Prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii  Co muniste din România

Parlamentul României, 18 decembrie 2006)

Domnilor Preşedinţi ai Camerelor,
Domnule Prim Ministru,
Onoraţi membri ai Parlamentului României,
Distinşi invitaţi,
Dragi compatrioţi.

Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul  ţării noastre. Am citit cu mare atenţie Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza  Dictaturii Comuniste din România. Am găsit în acest document raţiunile pentru care pot  condamna regimul comunist. Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de  un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă  şi încheiat tot prin violenţă. A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de  cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască  în minciună şi frică.  Comisia Prezidenţială a fost înfiinţată în aprilie 2006, ca un răspuns la cererile societăţii de  asumare şi condamnare a trecutului totalitar. Am considerat necesară constituirea Comisiei  tocmai pentru a fundamenta intelectual şi moral actul de condamnare. Nu am dorit o simplă  repudiere formală a trecutului comunist, la nivelul unor declaraţii de complezenţă. O asemenea  condamnare ar fi fost neconvingătoare. Am cerut Comisiei o analiză riguroasă a  componentelor sistemului totalitar, a principalelor instituţii care au facut posibilă această  tragedie, precum şi a personalităţilor implicate decisiv în sistem. Avem nevoie de o analiză  aprofundată a sistemului comunist din România. Comisia a făcut acest lucru, în peste 600 de  pagini, lucru pentru care îi mulţumesc. Este nevoie în continuare de analize pertinente cu  privire la aparatul de partid şi la structurile şi metodele Securităţii. Trebuie să avem o  radiografie clară a ceea ce s-a petrecut în domeniul economic, unde o industrializare aberantă  şi o economie de comandă au produs consecinţe încă vizibile.          Trebuie să avem cât mai multe  detalii privind colectivizarea agriculturii, strămutările forţate, prigoana împotriva celor care au  rezistat, distrugerea elitelor şi a sistemului educaţional tradiţional, hărţuirea cultelor şi  arestările de personalităţi religioase.  Avem datele necesare condamnării fără drept de apel a regimului comunist din România. O democraţie fără memorie este una aflată în gravă suferinţă. Nu trebuie să uităm, pentru a putea  să evităm erorile trecutului.  Concluziile Comisiei, pe care mi le însuşesc, afirmă că sistemul comunist totalitar din  România a fost impus prin dictat străin. Într-adevăr, a fost vorba de un regim ilegitim,  întemeiat pe o ideologie fanatică, o ideologie a cultivării sistematice a urii, pentru care „lupta  de clasă” şi „dictatura proletariatului” simbolizau esenţa progresului istoric. Importată din  URSS, ideologia comunistă a justificat atacul împotriva societăţii civile, a pluralismului politic  şi economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pieţei libere, exterminarea prin  asasinat, deportări, muncă forţată, întemniţare a sute de mii de oameni. În spatele măştii  „umanismului socialist” s-a ascuns cel mai profund dispreţ pentru om ca individ.  Pe baza examinării literaturii analitice şi a mărturiilor existente, care probează natura  antipatriotică a totalitarismului comunist, putem afirma că regimul comunist din România  (1945-1989) a fost nelegitim şi criminal. Nu neg că au existat perioade de relativă acalmie şi  că unii oameni au crezut în sistem. Pentru copleşitoarea majoritate a populaţiei, a fost însă  vorba de o existenţă mutilată, trăită sub teroarea directă ori indirectă şi în care noţiunea de  libertate îşi pierduse orice sens. A sosit, aşadar, momentul să evaluăm natura şi moştenirea  regimului comunist. Unii au cedat tentaţiei de a idealiza perioada lui Gheorghe  Gheorghiu-Dej, uitând faptul că acesta a instaurat şi a consolidat teroarea comunistă în  România, cu sutele sale de mii de morţi, regimul lui Nicolae Ceauşescu venind să se instaleze  pe terenul pregătit şi curăţat de ea. Alţii au încercat să scuze ororile epocii Ceauşescu în  numele pretinsului ataşament faţă de valorile naţionale. Adevărul e că acestea au fost invocate  şi supralicitate numai pentru a consolida puterea unui grup, prin recursul la un patriotism de  paradă. Altfel spus, regimul comunist din România, un sistem totalitar bazat pe încălcarea  constantă a drepturilor omului, pe supremaţia unei ideologii ostile societăţii deschise, pe  monopolul puterii exercitat de un grup restrâns de indivizi, pe represiune, intimidare, umilire şi  corupţie. România a suferit consecinţele aplicării dogmelor leniniste: industrializarea forţată,  întemeiată pe un model economic vetust, care favoriza industria grea; lichidarea proprietăţii  private, asociată cu politica brutală de colectivizare a agriculturii; nimicirea valorilor  tradiţionale în numele unei false modernizări sociale; controlul metodic asupra spaţiului social,  al vieţii intime a cetăţenilor (mai ales prin politica natalistă a dictaturii lui N. Ceauşescu).  Sfera privată a fost astfel aproape complet anexată de către partidul/stat totalitar. Viaţa  cotidiană în socialismul de stat era invadată de elemente propagandistice şi de control dictate  de partid.  În perioada dintre 1945 şi 1965, dominată de Gheorghiu-Dej, a fost aplicată teza „întăririi  vigilenţei” şi a „intensificării luptei de clasă”. Atunci a fost creată Securitatea ca instituţie  centrală a sistemului represiv. Raportul oferă date cutremurătoare despre Gulagul românesc,  cu ale sale penitenciare şi lagăre de exterminare prin muncă forţată. Sighet, Aiud, Gherla,  Piteşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră sunt doar câteva din numele de pe această veritabilă  hartă a morţii. Sub Ceauşescu, în pofida promisiunilor privind întărirea „legalităţii socialiste”,  a continuat demonizarea proprietăţii private, persecutarea credinţelor şi practicilor religioase,  criminalizarea oricărei forme de opoziţie. Nu mai puţin semnificativ, Ceauşescu şi regimul său  au dus la paroxism politica de persecutare a femeilor şi copiilor: în urma interzicerii  avorturilor şi a metodelor contraceptive, orfelinatele s-au umplut de copii ale căror destine  erau, pentru cea mai mare parte dintre ei, compromise din momentul naşterii. Disidenţa a fost  strivită nemilos de cerberii regimului şi instrumentul lor principal, Securitatea. Menţionez aici  acţiunile constante de marginalizare, compromitere şi lichidare a oricăror forme de gândire şi  acţiune liberă: persecuţia mişcării iniţiate şi conduse de Paul Goma, cea mai importantă  acţiune de protest colectiv împotriva încălcării drepturilor omului; arestările şi prigoana în  rândurile muncitorilor mineri care au declanşat greva din vara anului 1977, sălbatica  persecuţie a lui Vasile Paraschiv şi a altor activişti angajaţi în lupta pentru sindicate libere,  distrugerea efortului de a crea Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, acţiunile  împotriva unor disidenţi, oponenţi şi critici ai regimului. Nu trebuie uitate acţiunile represive  împotriva Bisericii Ortodoxe Române, a Bisericii greco-catolice şi a cultelor protestante sau  neoprotestante.  În 1975, Nicolae Ceauşescu a semnat, în numele României, Actul Final al Conferinţei de la  Helsinki. Departe de a se conforma angajamentelor luate pe plan internaţional, regimul  comunist a continuat să calce în picioare drepturile cetăţenilor.  Partidul a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul care a pus în practică  deciziile politice. Ofiţerii de securitate şi din alte unităţi ale Ministerului de Interne erau cei  care acţionau direct pentru supravegherea şi intimidarea populaţiei. Securitatea, miliţia,  procuraturile militare, grănicerii erau subordonate la rândul lor secţiilor specializate ale CC al  PCR. Miniştrii de interne şi şefii Securităţii au fost cu toţii soldaţi fideli ai partidului. Cei mai  mulţi au fost ei înşişi activişti de partid, înainte de a lucra în Securitate. Când încercăm să  dezvăluim resorturile acestui regim totalitar, este cazul să nu uităm că arhitecţii şi beneficiarii  lui nu au demonstrat nici un fel de scrupule şi remuşcări. Regimul a inventat instituţii menite  să facă posibilă distrugerea spiritului liber şi manipularea totală a subiecţilor statului totalitar:  partidul ca elită auto-desemnată; poliţia secretă (cu braţele sale din interior şi din exterior);  propaganda şi agitaţia; pseudo-justiţia aservită complet intereselor totalitare.  Sunt total de acord cu concluzia Raportului că, dincolo de unele mici nuanţe, conducătorii  comunişti din România au rămas fideli preceptelor de bază ale leninismului ca tehnică de  control şi menţinere a totalitarismului bazat pe utopia falsului egalitarism social. Ideologia a  fost într-adevăr la putere. Moştenirea RPR-RSR, ridicată la proporţii absurde în ultimii ani ai  lui Ceauşescu, a fost aşadar una a despotismului, a distrugerii şi marginalizării valorilor  veritabile, a eliminării elitelor politice, culturale şi religioase şi a izolării ţării în raport cu  direcţiile novatoare din lumea ideilor şi din tehnologie.  Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca  argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele:  (1) abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţia cu URSS, după impunerea  guvernului-marionetă condus de Petru Groza (6 martie 1945). În felul acesta a debutat o  perioadă care a dus la întârzierea istoriei noastre cu câteva decenii.  (2) anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul  alegerilor din noiembrie 1946.  (3) distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin  abdicarea forţată a Regelui Mihai.  (4) sovietizarea totală, prin forţă, a României, mai ales în perioada 1948-1956 şi impunerea,  sub numele de „dictatura proletariatului” a unui sistem politic despotic, condus de o castă  profitoare, strâns unită în jurul liderului suprem;  (5) politica de anihilare a unor întregi categorii sociale în numele luptei de clasă. Cei mai de  seamă reprezentanţi ai elitelor din România au fost eliminaţi fie prin asasinat, fie prin  deportare, întemniţare, muncă forţată sau marginalizare. S-a recurs la o logică a vinovăţiei  colective şi persecutarea familiilor celor bănuiţi de intenţii ori acţiuni anticomuniste. S-a  recurs la utilizarea unor criterii aberante pentru a distruge şansele copiilor din familii cu  „origine nesănătoasă” de a studia în învăţămîntul superior.  Ca urmare a politicii regimului comunist, au fost deţinute în închisori şi lagăre, deportate sau  strămutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetători, luate în considerare de  Comisie, se situează între 500.000 şi 2.000.000 de victime. Dificultatea estimării provine din  ascunderea sistematică de către Securitate, Procuratură, Miliţie, Trupe de Graniceri şi alte  organe represive a informaţiilor privind soarta multora dintre aceste victime.  (6) persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală;  (7) exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în  munţi (1945-1962);  (8) Represiunea împotriva cultelor şi exterminarea sau persecutarea tuturor celor care se  opuneau comunismului, deopotrivă din rândul majorităţii etnice româneşti, cât şi din rândul  minorităţilor; oprimarea Bisericii Ortodoxe, desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, persecuţiile  împotriva mişcării sioniste.  (9) Arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă  de colectivizare. Lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962).  (10) Deportările cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea şi „vânzarea” evreilor şi  germanilor.  (11) Represiunea împotriva culturii, eradicarea valorilor naţionale, respingerea artei şi culturii  occidentale, cenzura, arestarea şi umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori protestatari  (1945-1989).  (12) Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956. Procesele împotriva studenţilor  protestatari, organizate de PMR, UTM, UASR şi Securitate (1958-1960), precum şi înscenările  din 1965 şi din anii următori.  (13) Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte  greve din anii 1980.  Arestarea şi deportarea muncitorilor protestatari.  (14) Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii 70 şi 80. Arestarea şi asasinarea celor  mai curajoşi oponenţi – omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a  diplomatului Mircea Răceanu, arestat şi judecat în 1989; condamnarea la moarte a persoanelor  pe care regimul le considera vinovate de trădare.  (15) Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin demolările  din anii 1980, inspirate de  grandomania lui Ceauşescu şi de obsesia lichidării marilor repere culturale şi istorice.  Constrângerea unei părţi a populaţiei României de a-şi părăsi locuinţele în numele politicii de  „sistematizare” a zonelor rurale.  (16) Consecinţele dezastruoase ale „politicii demografice” (1966-1989) soldate cu mii de  morţi.  (17) Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”, înfometarea  populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie, de disperare provenită din degradarea fizică la  care regimul a condamnat un întreg popor.  (18) Utilizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a  puterii comuniste. Pretinzând că împlineşte dezideratele marxismului, regimul a tratat o  întreagă populaţie ca pe o masă de cobai supuşi acestui absurd experiment de inginerie socială.   (19) Distrugerea reperelor morale ale societăţii româneşti şi a valorilor ei de solidaritate, în  lipsa cărora un popor nu poate deveni autorul liber al propriei sale istorii.  (20 ) Masacrarea cetăţenilor revoltaţi, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea  conducerii PCR, şi cu participarea efectivă a unor unităţi ale Armatei şi Securităţii, în timpul  Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989.  Pentru aceste motive,  Ca şef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la  înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989.  Luând act de realităţile prezentate în Raport, afirm cu deplină responsabilitate: Regimul  comunist din România a fost ilegitim şi criminal.  Condamnând sistemul comunist din România, îmi afirm admiraţia pentru eroismul celor care  s-au opus dictaturii, de la luptătorii din rezistenţă şi militanţii partidelor politice anihilate de  comunişti şi până la disidenţii şi opozanţii perioadei Ceauşescu. Aduc aici, în sesiunea  solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului român, un omagiu marilor oameni de stat ca  Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Brătianu şi Ion Flueraş, martirilor Bisericilor precum Iuliu  Hossu, Sandu Tudor, Vladimir Ghika, Richard Wurmbrand, Márton Áron, membrilor  partidelor democratice din România, tuturor victimelor regimului totalitar comunist,  oponenţilor şi disidenţilor. Ţin să-mi exprim preţuirea faţă de curajul patriotic şi demnitatea  tuturor supravieţuitorilor din închisorile comuniste, care sunt ultimii martori direcţi ai tragediei  noastre ca naţiune. Ţin de asemenea să elogiez gestul intelectualilor care şi-au ridicat direct  glasul împotriva lui Nicolae Ceauşescu: Paul Goma, Doina Cornea, Radu Filipescu, Mircea  Dinescu, Dan Petrescu, Liviu Cangiopol, Gabriel Andreescu, sau gestul disperat, căzut astăzi  cu totul în uitare, al lui Liviu Babeş, care pe 2 martie 1989 şi-a dat foc la Poiana Braşov pe  pârtia Bradu în semn de protest faţă de un regim criminal. În acelaşi timp, îmi exprim  compasiunea pentru suferinţele îndurate de marea majoritate a poporului român.  Posturile de radio occidentale, „Europa Liberă”, BBC, „Vocea Americii”, „Deutsche Welle”,  „Radio France Internationale”, au contribuit esenţial la informarea cetăţenilor României  privind situaţia din ţară şi din lume. Spre disperarea regimului comunist, Radio „Europa  Liberă” a fost într-adevăr ceea ce s-a dorit a fi: ziarul vorbit al românilor de pretutindeni.  Omagiez memoria unor Ghiţă Ionescu, Mihai Cismărescu, Noel Bernard şi Vlad Georgescu,  oameni care au luptat cu altruism şi pasiune pentru cunoaşterea şi rostirea adevărului. Îi  elogiez pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca, cei care, exilându-se fizic, au continuat să  trăiască zi de zi pentru poporul român, ţinând trează, prin emisiunile lor de neuitat de la  Europa Liberă, conştiinţa morală a românilor.  Condamnând acest regim, statul democratic român condamnă instrumentele acestuia, în primul  rând Partidul Comunist Român şi Securitatea. Vreau să fiu bine înţeles. Nu mă refer nicio  clipă la marea masă a membrilor de partid, a căror unică activitate era să-şi achite cotizaţia şi  să participe lunar la şedinţe golite de orice conţinut. Mă refer la instituţia „partidului  conducător”, deci la aparatul care a făcut posibil regimul totalitar comunist. În cazul  Securităţii, a fost vorba de o instituţie esenţială în susţinerea statului totalitar comunist,  ilegitim şi criminal.  În numele statului român, îmi exprim regretul şi compasiunea pentru victimele dictaturii  comuniste. În numele statului român, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor  celor care, într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii.  Raportul Final conţine numeroase propuneri. Mi-au reţinut atenţia următoarele:  – Solicit susţinerea de către Camerele Reunite ale Parlamentului a declaraţiei mele de  condamnare a crimelor comunismului, de regret şi de compasiune faţă de victimele acestora,  în spiritul Rezoluţiei nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie  2006.  – Susţin propunerile Comisiei de stabilire a unei zile comemorative în memoria victimelor  represiunii şi terorii comuniste şi propunerea ridicării în Capitală a unui Monument al  Victimelor Comunismului.  – Susţin înfiinţarea în Bucureşti a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din România. Acest  muzeu va fi în egală măsură un loc de memorie şi unul al afirmării valorilor societăţii  deschise. Pe lângă Muzeu este necesară crearea unui centru de documentare destinat  informaţiei publice, cu acces neîngrădit, în care să fie colecţionate documente esenţiale pentru  înţelegerea fenomenului comunist, a universului concentraţionar, a propagandei ca mijloc de  constrângere spirituală.  – Propun organizarea unei expoziţii permanente în cadrul Palatului Parlamentului, cu  documente ilustrative pentru ideea de poliţie politică, documente care să fie reprezentative  pentru fenomenul încălcării drepturilor civile fundamentale în România comunistă.  – Susţin organizarea unui ciclu de conferinţe în marile centre universitare din ţară, în care să  fie prezentat conţinutul Raportului, însoţit de explicaţii, comentarii şi documente ilustrative.  – Propun formarea unui grup de cercetători care să elaboreze, o Enciclopedie a comunismului  românesc. Acelaşi grup va lucra pentru sintetizarea Raportului final sub forma unui manual  şcolar.  – Susţin necesitatea identificării unor soluţii legale în vederea anulării condamnărilor emise pe  baza unor articole cu caracter politic, anularea pedepselor cu închisoare şi muncă forţată  rezultate pe baza decretului 153/1970 privind „parazitismul social”, „anarhismul” şi orice alt  „comportament deviant”. Dezavuarea legii nr. 5 din 6 august 1978 pe baza căreia se putea  desface contractul de muncă pentru „abateri de la etica şi echitatea socialistă”.  – Susţin modificarea cadrului legislativ prin care să fie înlesnită procedura de acordare a  cetăţeniei române celor cărora le-a fost retrasă de statul totalitar.  – Susţin modificarea şi completarea cadrului legislativ privind accesul la arhivele legate de  perioada comunistă. La 17 ani de la Revoluţia din decembrie 1989, a sosit din plin clipa  transparenţei şi accesibilităţii arhivelor comuniste. Obstacolele întâlnite de către membrii şi  experţii Comisiei trebuie înlăturate de urgenţă şi fără ezitări. Legea Arhivelor Naţionale  trebuie modificată imediat în ceea ce priveşte termenele de acces la arhivele de interes istoric.  Neglijarea îndeplinirii obligaţiei de modificare a Legii Arhivelor arată lipsa de voinţă politică  în a acorda un acces nediscriminatoriu la arhivele de interes pentru cercetătorii regimului  comunist. O Românie democratică este una în care accesul la istorie, deci la arhive, este liber  şi neîngrădit.  – Susţin solicitările foştilor deţinuţi politici legate de recunoaşterea publică a tragediei prin  care au trecut.  – Susţin propunerea privind înfiinţarea unui sistem de 12 burse acordate anual, pe bază de  concurs, unor cercetători tineri interesaţi de cercetarea diverselor aspecte ale dictaturii  comuniste.  – Afirm necesitatea adaptării Raportului Final pentru obiective cu caracter didactic (un manual  despre dictatura comunistă din România) care să fie predat în învăţămîntul mediu.  Daţi-mi voie să adaug că aplicarea propunerilor pe care mi le-am asumat astăzi va da roade  numai dacă ne vom elibera de orice spirit partizan. După 17 ani de la revoluţia din 1989, nici  un partid din România nu trebuie să urmărească politizarea actului de condamnare a  comunismului. Gestul meu de azi este consecinţa firească a faptului că ne-am asumat, ca  naţiune, valorile democratice. În numele acestor valori avem obligaţia de a prelua din istoria  noastră ceea ce vrem şi ceea ce nu vrem să definească identitatea noastră de români şi de  viitori cetăţeni ai Uniunii Europene. Or, comunismul de export pe care l-am trăit pe pielea  noastră vreme de cinci decenii, este o rană în istoria României, o rană care încă mai supurează  şi pentru care a venit vremea să se închidă o dată pentru totdeauna.  Evocând acum o perioadă pe care mulţi ar dori să o uite, am vorbit atât despre trecut, cât de  măsura în care noi, cei de azi, dorim să mergem până la capăt în asumarea valorilor libertăţii.  Aceste valori, chiar înainte de a fi ale României sau ale Europei, ţin de valoarea universală,  sacră, a persoanei umane. Dacă ne întoarcem acum către trecut, o facem pentru a rămâne cu  faţa spre un viitor în care dispreţul faţă de individ nu va mai rămâne nepedepsit.  Acest moment simbolic reprezintă bilanţul a ceea ce am trăit şi ziua în care ne întrebăm cu  toţii cum vrem să trăim de acum înainte.  Ne vom desprinde mai repede de trecut, vom face progrese mai temeinice, dacă înţelegem ce  ne împiedică să fim mai performanţi, mai curajoşi, mai încrezători în forţele noastre.  Pe de altă parte, nu trebuie să dăm dovadă de aroganţă istorică. Scopul meu vizează o autentică  reconciliere naţională, şi asta cu atât mai mult cu cât numeroase tare ale trecutului continuă să  ne marcheze. Societatea noastră suferă de o neîncredere generalizată. Instituţiile statului nu par  încă să urmărească vocaţia lor reală, care ţine de exercitarea deplină a tuturor drepturilor  civile. De la ce se întâmplă în spitale, la procesul de restituire a proprietăţilor, la modul cum se  desfaşoară actul de justiţie, la relaţia instituţii publice-cetaţean şi până la realitatea  penitenciarelor, vedem că lipsa de respect pentru om nu a dispărut încă.  Poate că unii se întreabă ce anume ne dă dreptul să condamnăm ? Ca preşedinte al românilor,  aş putea invoca faptul că am fost ales. Dar cred că avem o motivaţie mai         importantă: dreptul  de a condamna ni-l dă obligaţia de a face să funcţioneze instituţiile statului de drept într-o  societate democratică. Nu avem voie să compromitem aceste instituţii. Ele n-au voie să fie  discreditate prin faptul că ne apropiem de ele cu deprinderile şi mentalităţile trecutului nostru  recent. Eu însumi am criticat adeseori imperfecţiunile sistemului nostru politic, ineficienţa  anumitor instituţii. Dar vinovate nu sunt instituţiile statului de drept, ci modul în care noi le  facem să funcţioneze, modul în care mulţi înţeleg să le utilizeze pentru realizarea propriilor  interese.  Sunt mulţi, de asemenea, cei care, răzbiţi de greutăţile de astăzi, par să-şi fi pierdut încrederea  în virtuţile democraţiei în care am intrat. Ei ajung să privească nostalgic spre un trecut care, în  momentele grele ale acestei prelungite tranziţii, începe să le pară dintr-o dată luminos.       Am să  le răspund că,   merită să-şi reactiveze memoria. Să-şi amintească frigul, foamea, întunericul şi  umilinţa care pusese stăpânire peste vieţile noastre. În casele multor români acestea mai există,  din păcate, şi astăzi. Nu trebuie să uităm că nicio societate adevărată nu se poate ridica pe  exproprierea libertăţii cetăţenilor ei. Nicio bunăstare nu e posibilă într-o societate de oameni  neliberi. Poate că răul cel mai mare pe care l-a făcut comunismul este ignorarea rostului  libertăţii pentru fiinţa umană. Numai că instituţiile libertăţii democratice nu funcţionează de la  sine. Orice maşinărie administrativă, ca să funcţioneze, are nevoie de oameni calificaţi nu  numai profesional, dar calificaţi şi pentru democraţie şi libertate.  Am văzut cum sistemul totalitar comunist a degradat simultan comportamentul instituţiilor şi  pe cel al oamenilor. Trebuie să recunoaştem că mentalităţile comuniste continuă să influenţeze  societatea românească. Am crezut că putem uita comunismul, dar nu a vrut el să ne uite pe noi.  Astfel, condamnarea acestui trecut apare ca o prioritate a prezentului, fără de care vom purta şi  în viitor ceva ce seamănă cu povara unei boli nevindecate.  Memoria crimelor comise de regimul comunist din România ne ajută să mergem înainte cu un  pas mai decis, să realizăm schimbările atât de necesare, dar ne ajută şi să apreciem cadrul  democratic în care trăim. Condamnarea comunismului ne va încuraja să fim mult mai  circumspecţi faţă de propunerile utopice şi extremiste, care vor să pună în discuţie ordinea  constituţională şi democraţia. În spatele discursurilor nostalgice sau demagogice se află de  multe ori tentaţia autoritarismului sau chiar a totalitarismului, a negării exploziei de energii  individuale, de inventivitate şi creativitate care şi-a făcut loc după decembrie 1989. Am scăpat  definitiv de teroare, am scăpat de frică, astfel încât nimeni nu mai are voie să ne pună  drepturile fundamentale sub semnul întrebării.  Lecţia trecutului ne dovedeşte că orice regim care-şi umileşte cetăţenii nu poate dura şi nu  merită să existe. Acum, fiecare cetăţean poate să ceară liber respectarea drepturilor sale  inalienabile, iar instituţiile statului trebuie să lucreze astfel încât oamenii să nu se mai simtă  umiliţi. În această perioadă de tranziţie s-a vorbit mult despre criza morală a societăţii. Ea ţine  de numeroase aspecte ale vieţii zilnice. Sunt sigur că vom lăsa în urmă starea de neîncredere şi  pesimismul social în care ne-au cufundat anii de tranziţie dacă vom face, împreună, un  adevărat examen de conştiinţă naţională. Declaraţia mea de astăzi şi propunerile pe care vi  le-am prezentat vor încuraja acest proces.  Nu vreau să devin „Preşedintele care a condamnat comunismul”. Vreau numai să fiu şeful unui  stat care consideră că această condamnare ţine de normalitate, că, fără această condamnare,  vom înainta greu, vom înainta continuând să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut.  Tot ceea ce vreau este să clădim viitorul democraţiei în România şi identitatea naţională pe un  teren  curat.
Vă mulţumesc ! La mulţi ani români! Sărbători Fericite!
18 Decembrie 2006

 

Alexandru Petria- Rezultatele sunt atât de grandioase încât muritorii n-au cum să le vadă. Traian Băsescu ne-a demonstrat, în timp, că a făcut un simplu exerciţiu de demagogie.

Decembrie 15, 2011

Octavian Hoandră iese în lume

Decembrie 2, 2011

Despre Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti 2011

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), aflat la a patra ediţie, va avea loc anul acesta în perioada 7-9 decembrie, în binecunoscuta locaţie de la Muzeului Ţăranului Român / Clubul Ţăranului.

 

• Paul Bailey (Marea Britanie) / Gheorghi Gospodinov (Bulgaria) / Jean Mattern (Franţa) / Roman Simić (Croaţia)

• Tema ediţiei: ŢARA ADOPTIVĂ – „Ţara adoptivă nu e neapărat o ţară. Ea este o limbă, o literatură, o cultură în care ne-am dori să trăim sau să existăm.

Ţara adoptivă este locul unde ne aruncă istoria. Ea poate fi o opţiune sau un imperativ. Ţara adoptivă e în noi.” (Bogdan-Alexandru Stănescu, preşedinte FILB)

• Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB) – un proiect independent, iniţiat şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Reunite de tema „Ţara adoptivă”, nume importante ale scenei literare europene contemporane vor sosi la Bucureşti: Paul Bailey (Marea Britanie) – reintrat în atenţia cititorilor autohtoni datorită ediţiei în limba română a cărţii Unchiul Rudolf (Humanitas, 2010), Jean Mattern (Franţa) – scriitor tradus în limba română de Editura Polirom (romanele Baile Kiraly şi Lapte şi miere) şi editor de succes la Gallimard, Roman Simić (Croaţia) – scriitor, dar şi organizator şi director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb” şi Gheorghi Gospodinov (Bulgaria) – unul dintre cei mai importanţi scriitori ai momentului, dar şi un dramaturg şi scenarist de succes, din opera căruia Editura Cartier pregăteşte ediţia în limba română a cărţii Un roman natural.

 

Paul Bailey s-a născut la Londra, pe 16 februarie 1937. În 1953, a obţinut o bursă de studii la Central School of Speech and Drama; între 1956 şi 1964 a lucrat ca actor, iar în 1967 a devenit scriitor liber-profesionist. A fost Literary Fellow la universitatile Newcastle şi Durham, iar după ce a primit în 1976 Bicentennial Fellowship a călătorit în America, unde a fost, între 1977 şi 1979, Visiting Lecturer în English Literature la North Dakota State University. Printre distincţiile care i s-au acordat se numără E.M. Forster Award (1974) şi George Orwell Prize pentru eseul „The Limitations of Despair”. Romanele sale mai cunoscute sînt At the Jerusalem (1967; trad. rom. 1996), care a obţinut Somerset Maugham Award şi Arts Council Writers’ Award, A Distant Likeness (1973), Peter Smart’s Confessions (1977), nominalizat la Booker Prize, Old Soldiers (1980; trad. rom. 1996), Gabriel’s Lament (1986), nominalizat la Booker Prize, Sugar Cane (1993), Kitty and Virgil (1998; trad. rom. 2005), Uncle Rudolf (2002). A coordonat The Oxford Book of London (1995), iar scrierile sale mai includ piese pentru radio şi pentru televiziune, două volume de memorii, precum şsi două biografii.

În 2009, Editura Humanitas a publicat, în traducerea lui Marius Chivu, ediţia în limba română a cărţii Unchiul Rudolf.

 

Gheorghi Gospodinov (născut în 1968, la Iambol, Bulgaria) a studiat Filologia la Sofia. Publică poezie şi proză, este redactorul unei reviste literare, editorialist la cotidianul Dnevnik şi colaborator la Institutul de Literatură al Academiei Artelor din Bulgaria. Gospodinov s-a bucurat de succes şi în calitate de dramaturg şi scenarist.

Gheorghi Gospodinov a debutat în 1992 cu volumul de versuri Лапидариум, urmat de altul în 1996. Romanul lui Естествен роман, tradus în numeroase limbi, i-a adus recunoaşterea şi pe plan internaţional. Din opera lui, Editura Cartier va publica în traducere cartea Un roman natural (traducere de Catalina Puiu).

 

Jean Mattern s-a născut în 1965, într-o familie de origine est-europeană. După obţinerea licenţei în literatură comparată, şi-a construit o carieră de succes în domeniul editorial. În prezent, lucrează la prestigioasa editură Gallimard, unde coordonează colecţia de literatură străină „Du Monde Entier” şi colecţia „Arcades”, consacrată scriitorilor contemporani de origine străină. Editura Polirom a publicat în traducere cele două cărţi ale sale, Băile Kiraly (2009, traducere de Silviu Lupescu) – povestea unei triple căutări: a identităţii, a originilor şi a cuvintelor – şi Lapte şi miere (2011, traducere de Anca Băicoianu) – povestea exodului dureros spre Occident, tărîmul făgăduinţei, prin care curg rîuri de lapte şi miere, a miilor de oameni siliţi să-şi părăsească ţara natală, cu cîteva lucruri îndesate într-o raniţă sau doar cu hainele de pe ei, pentru a se feri din calea tăvălugului unei istorii monstruoase.

 

Roman Simić (născut în 1972 în Zadar, Iugoslavia, astăzi Croaţia) este scriitor şi lector. Locuieste în Zagreb, Croaţia. A fost editor şi redactor-şef al celui mai important ziar croat de literatură, Quorum, şi este organizator şi director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb”. Lucrează ca lector la Profil International Press.

În 1992 şi 1996 a cîştigat locul al doilea Goran Preis ca tînăr poet. În 2003 a fost bursier al oraşului Graz, iar în 2004, al Literarische Colloquium Berlin. A luat parte la Bienala Tinerilor Artişti Zona Mediteraneană în Roma 1999 şi la întrunirea scriitorilor la Ziua A. Malraux in Sarajevo 2000, precum şi la Prezentarea prozatorilor contemporani în Viena, 2001/2003, şi Göteborg, în 2004. În 2005, a fost recompensat cu Premiul Jutarnji-List pentru cea mai bună carte de proză croată, U što se zaljubljujemo.

Cărţile lui au fost traduse în franceza, suedeză, poloneză, bulgară, lituaniană, spaniolă, sîrba şi engleză.

 

Programul>

 

Miercuri, 7 decembrie

Ora 18.00

Dialog Paul Bailey – Mircea Cărtărescu

Moderator: Marius Chivu

Programul serii:

• Bogdan-Alexandru Stănescu, preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti, deschide cea de-a patra ediţie

• Prezentarea programului serii: Marius Chivu

• Cuvînt-înainte al directorului Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român: Catrinel Pleşu

• Cuvînt-înainte al reprezentantului British Council: Alis Vasile, Arts Projects Manager

• Lectură, în limba engleză, Paul Bailey – dintr-un roman inedit

• Lectură Mircea Cărtărescu

• Open Talk: discuţii moderate de Marius Chivu

 

Joi, 8 decembrie

Ora 18.00

Invitaţi din străinătate: Roman Simić (Croaţia – scriitor şi director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb”), Declan Meade (Irlanda – editor al revistei The Stinging Fly, fondator al editurii cu acelaşi nume)

Cu participarea scriitoarei Lavinia Branişte

Moderator: Matei Martin

Programul serii:

• Prezentarea programului serii: Matei Martin

• Lectură, în limba croată, Roman Simić – din povestirea Vulpi (traducere din limba croată de Octavia Nedelcu)

• Prezentarea revistei The Stinging Fly, cît şi a editurii cu acelaşi nume, urmată de un dialog între editorul irlandez şi invitatul din Croaţia

• Lectură Lavinia Branişte – din volumul de proză scurtă Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare, 2011)

• Invitaţii serii analizează importanţa prozei scurte în economia editorială, cît şi a festivalurilor literare în difuzarea literaturilor emergente

• Open Talk

 

Vineri, 9 decembrie

Ora 18.00

Invitaţi din străinătate: Georgi Gospodinov (Bulgaria), Jean Mattern (Franţa)

Scriitori din România / Republica Moldova: Adina Rosetti / Mihail Vakulovski

Moderator: Ana Chiriţoiu

Programul serii:

• Prezentarea programului serii: Ana Chiriţoiu

• Lectură, în limba bulgară, Georgi Gospodinov – din cartea Un roman natural (Editura Cartier, 2011, traducere din limba bulgară de Cătălina Puiu)

• Lectură, în limba franceză, Jean Mattern – din romanul Lapte şi miere (Editura Polirom, 2011, traducere din limba franceză de Anca Băicoianu)

• Lectură Adina Rosetti – din romanul Deadline (Curtea Veche Publishing, 2010)

• Lectură Mihail Vakulovski – din romanul Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău. Rockman (Editura Cartea Românească, 2011)

• Open Talk

• Cocktail, oferit de Centrul de Carte Germană

Noiembrie 29, 2011

”Un conferenţiar ajuns vagonetar: cazul Ion D. Sîrbu”

Duminică 4 decembrie, ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc conferinţa cu tema:  Un conferenţiar ajuns vagonetar: cazul Ion D. Sîrbu  susţinută de Daniel Cristea-Enache, cu o proiecţie video realizată de artistul Ion Barbu. Preţ bilete: 23 şi 10 lei.

 

Despre conferinţă>

 

„Ion D. Sîrbu este scriitorul român postbelic cu, poate, cea mai spectaculoasă carieră postumă.

 

A murit în septembrie ’89, cu două luni înainte de Revoluţie; iar sertarul lui, spre deosebire de cele ale altor scriitori români, era plin cu manuscrise. Printre acestea se numără Jurnalul unui jurnalist fără jurnal şi romanul Adio, Europa!.

Ion D. Sîrbu a fost modelul lui Victor Petrini, protagonistul lui Marin Preda din Cel mai iubit dintre pământeni. Cei doi evoluează pe traseul: carieră universitară, puşcărie politică, munca de jos: Petrini la deratizare, Sîrbu, vagonetar în mină.

În ochii vigilenţi ai activiştilor, politrucilor şi informatorilor de atunci, Ion D. Sîrbu era un caz.

Aveau dreptate”. Daniel Cristea-Enache

 

Despre Daniel Cristea-Enache

 

Născut la 19 februarie 1974, Bucureşti, a absolvit în 1996, ca şef de promoţie, Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Din 2005 este doctor în Filologie (summa cum laude) al acestei universităţi, cu o teză despre Ion D. Sîrbu.

Corector la Contemporanul – ideea europeană (1994-1996), unde a şi debutat, apoi redactor la Caiete critice (1996-1999), asistent la Institutul „G. Călinescu” (1997-2002), asistent la catedra de Literatură română a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti (din 2000), secretar general de redacţie la Editura Fundaţiei Culturale Române (din 1999), ulterior director la Editura Institutului Cultural Român şi redactor asociat la Adevărul literar şi artistic (2003-2005), director de imagine la Grupul Editorial Corint (2005-2007).

În prezent, este conferenţiar universitar şi consilier editorial la Editura Polirom.

A ţinut cronica literară în Adevărul literar şi artistic (1997-2005), apoi în România literară (2005-2009) şi în Observator cultural (2009-2011), publicând şi studii, eseuri, interviuri. Colaborări sistematice la Ziarul de duminică, Suplimentul de cultură, Cultura, Idei în dialog, Bucureştiul cultural, Convorbiri literare, Caiete critice, precum şi în ziarele Evenimentul zilei, Gândul educaţional, Adevărul. Are o rubrică la Radio România Cultural şi una pe portalul LiterNet. Moderează emisiunea Literatura de azi pe TVR Cultural.

A contribuit la Dicţionarul esenţial al scriitorilor români şi Dicţionarul scriitorilor români, IV (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; 2001, 2002), Literatura română. Dicţionar de opere (coordonator: Mircea Anghelescu; 2003), Dicţionarul General al Literaturii Române (coordonator: Eugen Simion; 2004-2009).

 

Volume publicate:

Concert de deschidere, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001 (Premiul de Debut al României literare, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române); ediţia a II-a, format electronic, Editura LiterNet, 2004

Ileana Mălăncioiu, Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, 2003

Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie, Editura Polirom, 2005

Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română, Editura Albatros, 2005

Un om din Est, Editura Curtea Veche, 2006 (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti)

Convorbiri cu Octavian Paler, Editura Corint, 2007

Timpuri noi. Secvenţe de literatură română, Editura Cartea Românească, 2009

Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu, Editura Curtea Veche, 2010

Cinematograful gol, Editura Polirom, 2011

 

Alte date despre Ion D. Sîrbu http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu

 

 

Noiembrie 23, 2011

Laszlo Alexandru la Gaudeamus. Cu „Viaţa de zi cu zi”

Laszlo Alexandru:  ”Joi, 24 noiembrie, de la orele 17, în cadrul Tîrgului Gaudeamus din Bucureşti (la Standul Colegiului Naţional “G. Bariţiu”, nivelul 3.20: 109), va fi lansată cartea mea intitulată „Viaţa de zi cu zi” şi apărută la Herg Benet Publishers.

În ultimii ani viteza de comunicare s-a accentuat progresiv: de la scrisoare la e-mail, de la ziar la site, de la carte la blog. Lumea a schimbat plimbarea cu jogging-ul, în tentativa de-a scurta spaţiul şi timpul. Calea aceasta postmodernă am parcurs-o şi eu. Adnotările mele zilnice – uimite, indignate, polemice sau doar amuzate – de-a lungul anului 2010 le-am inclus pe blogul revistei clujene „Tribuna”, înainte de-a le tipări în cîteva reviste literare. Le adun acum între două coperţi, pentru a face drumul îndărăt, de la ecranul monitorului la paginile cărţii. Le rămîne cititorilor să judece dacă picătura zilnică divergentă izbuteşte să devină şuvoiul cu semnificaţie unitară.”

Noiembrie 18, 2011

„Ficţiunea pROvocării”. Tineri prozatori români la Berlin

Institutul Cultural Român de la Berlin în colaborare cu Literaturwerkstatt Berlin invită publicul german să descopere tineri autori români de proză contemporană vineri, 25 noiembrie 2011, ora 21.00, la Literaturwerkstatt Berlin ( Knaackstr. 97). Cei şase prozatori invitaţi să prezinte imagini fundamentale despre România sunt Cosmin Perţa, Dragoş Ghiţulete, Adina Rosetti, Ioana Bradea, Mitos Micleuşanu şi Andrei Ruse. Ilustraţia muzicală este asigurată de „Muzicile lăutăreşti filosofice“ create de Mitos Micleuşanu. Evenimentul va fi moderat de scriitorul Răzvan Ţupa. Lectura va avea loc în limba română şi germană, iar discuţiile cu publicul în limba engleză.

Proza contemporană reflectă situaţia imaginarului din societatea de azi. Ceea ce succesiunea ştirilor publicate în presă nu reuşeşte să surprindă este tocmai structura de profunzime a actelor pe care le descoperim ca fundamentale pentru imaginea noastră despre noi şi despre ţara în care trăim. În ultimii 20 de ani, proza românească s-a concentrat asupra unor direcţii distincte, autorii care nu au împlinit încă 40 de ani fiind cei care au ocazia să aleagă şi să constituie propriile variante ale acestei imagini. Dacă istoria ficţiunii clasice este legată de imitarea naturii, cea modernă de reconsiderarea referinţelor şi instrumentelor literare în raport cu domeniul estetic, proza contemporană românească are şansa unei adevărate culturi a provocării realităţii, impactul ficţiuniide azi fiind piatra de încercare pentru cei mai noi autori.

Lectura publică de pe 25 noiembrie de la Literaturwerkstatt Berlin, „Ficţiunea pROvocării”, îşi propune să aducă în faţa publicului 6 dintre autorii care reprezintă o parte dintre direcţiile identificate:

 

Ficţiunea istoriei

“Viaţa închipuită a micului N. Ceauşescu” (proză scurtă) de Cosmin Perţa ţese fantasme şi date istorice într-o poveste provocatoare.

“Gluma rusească” a lui Dragoş Ghiţulete despre care Matei Vişniec scria că “reuşeşte să urce pe versantul cel mai dificil al meseriei de scriitor, pentru că reuşeşte să povestească. Are un dar al naraţiunii şi o privire interesantă asupra unor subiecte cu conotaţie istorică. El face parte de altfel din acea generaţie, care a fost puţin marcată de comunism, totuşi suficient de mult pentru a-l păstra în memorie şi a încerca acum să descifreze mecanismele schizofrenizării fiinţei umane prin ideologie şi printr-o anumită practică istorică revoluţionară”.

 

Naraţiunile prezentului

Adina Rosetti ”Deadline” (editura Curtea Veche). Autoarea reuşeşte să strângă într-o carte impresionantă un puzzle de poveşti din lumea de azi pornind de la cazuri reale.

 

Peisaje narative

„Scotch” (Polirom, 2010), de Ioana Bradea, oferă un adevărat tur de forţă în contradicţiile şi senzaţiile lumii post-industriale româneşti.

“Kasa Poporului”, a treia carte semnată de Mitos Micleuşanu, este un volum care confirmă o proză provocatoare, dispusă să abordeze motive ce ţin de istoria dictaturilor şi de cruzimile ideologiilor din secolul XX.

 

Vocile contraculturii

“Dilăr pentru o zi” şi “Soni” de Andrei Ruse sunt două cărţi care au vizat o plajă de cititori din România mai puţin căutaţi de edituri cu produse autohtone. Analizele pe care Ruse le oferă cultului figurii marginalului sunt dinamice şi aruncă perspective inedite asupra lumii româneşti de azi.

Octombrie 16, 2011

Scrisoare catre parintele nostru, profesorul Gabriel Liiceanu

S-a trecut dincolo de „ușa interzisă”. Câțiva pași au fost de ajuns: două epistole pline de indignări patetice și manierisme, drame academice eșuate în șantaj sentimental, pseudo-reforme ale învățământului universitar românesc. „Scrisorile către fii săi” s-au convertit în depeșe cu parfum caragialesc. Din perspectiva părintelui nostru, amfiteatrul filosofic contemporan a devenit o agoră vulgară: exact în această formulă se prezintă astăzi scena academică a filosofiei  autohtone.  Artizanal, e un veritabil artefact mundan. Spiritual, este însă o tumoare indecentă de tensiuni.

Poate că aceste rânduri vor rămâne în memoria colectivă ca imaginea copilului bastard al conștiinței tinerei generații. Sau poate că își vor găsi ecoul în asentimentul celor care, fără urmă de tăgadă, rostesc crezul unei tăceri. Este însă o  „scrisoare către părintele nostru”, către profesorul Gabriel Liiceanu.

Fiii însă nu sunt rătăcitori. Și nu toți rămân ai săi. El însuși, a fost un fiu, dar a uitat.

Toți suntem „ai casei”, „din casă”. Apartenența, deși este legitimă și viabilă, nu este purtată cu demnitate de către cel care, a scris mai de curând evanghelia lepădării. Un filosof a devenit Pilat din Pont, sustrăgându-se culpei unei răstigniri morale. Istoria s-a schimbat cu mult. Scripturile s-au înlocuit cu deșănțate cuvântări, iar caricaturile au luat locul icoanelor. Printre ele, părintele instigă la reformă. Iar toți adepții, rând pe rând, mai țin o predică pe câte-un munte de rușine, pe câte-o culme mediatică. Majoritatea strigă la unison „ rugăciunea petiționară a” Părintelui nostru, și nu dintr-o conștiință proprie.

Noi însă nu uităm că a încercat să aleagă între doi fii, „sacrificându-l” nejustificat pe unul. Și tocmai pe fiul nerătăcitor, pe cel „al casei”. Dar cine este acesta?

El este unul dintre puţinii filosofi care fac din filosofie mai mult decât o meserie sau o afacere: un adevărat crez. Fără tăgadă,  „omul casei” a dat „predicile” unui cărturar birocrat pe adevărate spectacole de gândire vie, iar referinţele culturale pe care ştie să le mobilizeze, cu savoare şi exactitate, au reprezentat pentru noi o provocare intelectuală. Între rigoare ştiinţifică şi perfomanţă stilistică, „al nostru” lucrează cu și pentru discipolii săi. Ca dascăl cu o capacitate admirabilă de înţelegere şi cu o colocvialitate electrizantă, el întruchipează un model intelectual de care comunitatea filosofică are nevoie . În vreme ce părintele nostru a devenit, se pare,  un apologet al scientometriei, închinându-se la un nou idol din științele naturii, profesorul nostru, Cristian Iftode, ne-a învățat, nu printr-un gest epistolar sau un articol răsuflat, „Filosofia ca mod de viață”: prin cărțile sale, prin exemplul consecvent de pasiune filosofică și savoare a dialogului, prin propria-i ființă. Mulțumită lui, nici noi nu vom fi fii rătăcitori.

Fostul nostru părinte însă își îmbrățișează reduta pierdută, care nu este însă „reduta plictiselii”. Printr-un gest de mânie volatilă,  această înscenează falsa fenomenologie a morții învățământului universitar printr-un „concurs de împrejurări”, fără să fi privit într-o clipă spre noi cei care, avându-l până nu demult dascăl al facultății noastre, am crezut în demnitatea filosofică și umană pe care o oglindea în chip neprețuit. Nu a privit, noi am strigat. Am strigat în urma unei meditații autentice, responsabile, și nu în urma unei apetențe sentimentale.

În speranța că acest gest epistolar închide cercul discreditărilor cosmetizate într-o răsucire de condei, regretăm că am fost actorii unei pseudo-drame. Cu tristețe, tragem cortina.  Avem credința că veți recepta manifestul nostru ca un dialog inițiat între „oameni ai casei”; de aceea, vă propunem un execițiu de reflecție: amintiți-vă de propria persoană privind spre noi.  În acord cu viziunea noastră, considerăm că este firesc ca persoanelor acuzate pe nedrept să li se ceară scuze, fie și prin prisma unui gest formal.

Cu descumpănire,

Studenți,  Foști Studenți ai Facultății de Filosofie

și

Asociația Philos-Asociația Studenților în Filosofie”

Octombrie 15, 2011

Liiceanu şi Pleşu sunt laşi

„Domnul Liiceanu, care a scris texte impresionante in 1990, le stim pe dinafara multi dintre noi, nu are curaj, e las – i-o spun clar acum – ca si Plesu, n-au curaj sa protesteze la mitocaniile cele mai odioase pe care seful statului le face la adresa istoriei. Nu au curaj, tac malc pentru ca e usor sa-l injuri pe Ponta, e chiar obligatoriu sa-l injuri Antonescu, dar e mai greu sa-l injuri pe stapanul pe care ti l-ai cautat de pe timpul lui Ceausescu si l-ai gasit abia acum”- Crin Antonescu.

Subscriu.

Octombrie 13, 2011

EBA, de ce eşti rea în public?

EBA spune că a fost o greşeală creşterea TVA. Fată dragă, de ce ma înjuri, ce sa fac dacă l-am crescut eu, din nepricepere, intre un articol şi o proză scurtă? S-o rosteşti în public… Este incorect.

Un fotograf indiscret a imortalizat momentul în care am crescut TVA-ul.

Octombrie 13, 2011

Felicitări Roxana Iordache şi Marius Ghilezan! „Trăiască Regele” aruncat în faţă lui Băsescu

„Astă seară eram la sediul central al PNŢCD să-mi iau rămas bun de la preşedintele de onoare, Ion Diaconescu şi când mă pregăteam să plec am aflat că vine Băsescu. Atunci, am rămas, într-un loc strategic, la intrare, ca să-i zic fără să viseze ce-l aşteaptă.

Şi a venit, şi am fost faţă-n faţă, a dat din cap către mine, pios, a condoleanţe, zicea probabil că e convingător, nu mă recunoscuse pe moment, din cauza pălăriei, evident. Atunci i-am zis rece şi cu un zâmbet scurt:

Aveţi tupeu, domule preşedinte. Trăiască Regele!

M-a privit uluit. A fost siderat. Nu s-a aşteptat. Sigur că va motiva precum limbricul lui, unul din însoţitorii de serviciu, că nu era momentul. Limbricul îl contesta şi pe Coposu.

Pe urmă, Marius Ghilezan a scandat cum a propus, TRĂIASCĂ REGELE.

Dacă i-aţi fi văzut mutra lui Băsescu!

L-am lăsat mască, la propriu. Asta e situaţia.”, a scris Roxana Iordache pe blogul ei http://roxanaiordache.wordpress.com/2011/10/12/i-am-spus-la-pntcd-lui-basescu-traiasca-regele/

Despre acelaşi lucru Marius Ghilezan aici http://mariusghilezan.ro/aveti-tupeu-domnule-basescu-traiasca-regele.html#more-1056

#

Altceva, dar care are o legătură cu subiectul… În ultimul număr din „Observator Cultural”, scriitoarea Nora Iuga i-a adresat o emoţionantă scrisoare deschisă Regelui Mihai:

„Scrisoare deschisă Regelui Mihai

 

Sire,

Poate că dacă nu-i vedeam faţa schimonosită de ură, gestul mîrlănesc al mîinii care arăta cu degetul şi ochii asimetrici de om „însemnat“, dacă nu-i auzeam hohotul de rîs batjocoritor, semănînd cu gîlgîitul spurcat al apelor reziduale curgînd dintr-o ţeavă de canalizare, nu m-aş fi trezit brusc în dormitorul de pe Dinicu Golescu, de lîngă gară, unde-şi păstra cu sfinţenie mama-mare teancurile de ziare cu fotografiile familiei regale. Regina Maria cu principesele Elisabeta, Marioara şi Ileana, Micuţul Mircea cu boneţică, din care n-a mai rămas decît un bric sau „omul care rîde“ i-o fi făcut şi lui de petrecanie odată cu flota română. Văd acolo sus, în colţul din dreapta, pe pagina a doua a ziarului Universul, poza Regelui Ferdinand cu profilul lui vulturesc de pe Arcul de triumf, citesc: „prin sabia regelui Ferdinand şi gîndul reginei Maria…“. În stînga e Carol al II-lea cu mantia albă, călare pe calul alb; aventurierul şi protegiuitorul artiştilor care îşi iubea mai mult „libertatea“ personală decît tronul şi blînda Elena, sortită unei suferinţe mute, mama Voastră, cu nelipsitele ei perle prelungindu-i-se pe gîtul subţire ca nişte lacrimi… Şi, lîngă ea, Patriarhul Miron Cristea şi poza cu Majestatea Voastră în uniformă de cercetaş din ziarul Curentul, aceea pe care o mărise tata-mare şi mi-o dăruise cînd am împlinit 8 ani; mi-am agăţat-o pe perete lîngă pat. V-am văzut şi în realitate, aţi asistat odată la „ridicarea pavilionului“ în curtea şcolii „Regina Maria“ din Giuleşti, cînd eu cîntam „solo“ ultima strofă a imnului Trei culori : „Iar cînd fraţilor m-oi duce/ de la voi…“ parcă era o premoniţie. Ţin minte ca acum, mergeam cu mama-mare la parăzile de la 10 Mai.

De fiecare dată mi-era frică să nu mă strivească mulţimea de oameni. Regina Maria şi Principesele erau în trăsuri, Carol al II-lea călare, şi voi, Majestate, într-o maşină decapotabilă. Am şi acum în urechi acel URA! Care dura ore în şir, de parcă însuşi aerul ovaţiona. Şi a venit acel 8 noiembrie, onomastica Majestăţii Voastre. Cu trei zile înainte Vă trimisesem, în numele clasei a VII-a B de la Iulia Haşdeu, o telegramă de felicitare: „Sire, tineretul e cu Voi!“. Aveam 16 ani şi ştiam, totdeauna am ştiut dinainte ca lucrurile să se întîmple. A doua zi, în faţa şcolii, la intrarea principală, stătea Andrei, un elev slab şi palid dintr-a VIII-a, de la Mihai Viteazul. Împărţea nişte foi rupte dintr-un caiet de dictando, pe care scria: „Mîine, 8 Noiembrie, veniţi în Piaţa Palatului la demonstraţia pentru rege!“. A doua zi dimineaţa toate ieşirile din şcoală au fost încuiate încă de la prima oră. La subsol, unde se aflau veceurile, ferestrele erau foarte sus şi aveau gratii de fier. Ne-am urcat una pe umerii celeilalte ca să ajungem la nivelul geamurilor şi, „scobitori“ cum eram, ne-am strecurat printre zăbrele şi-am luat-o la fugă spre Palat. Acolo tocmai îşi făceau intrarea două coloane cu tineri, ce păreau a nu se mai termina, cu pancarde, pe una scria: „Studenţii regelui“, pe cealaltă: „Băieţii lui Maniu“. Am simţit pentru prima oară că nu mai eram doar un trup, eram mii de trupuri, prinse în bătăile unei singure inimi. Nu ştiu de ce

Vă scriu toate astea, acum, după 65 de ani, Sire, cînd ştiu că rîndurile mele nu vor ajunge niciodată în mîinile Voastre, dar cînd l-am auzit pe omul „însemnat“, cioclul partidelor istorice, numindu-Vă „Slugă la ruşi“ şi „Trădător de ţară“, pe Voi, cel mai tînăr şi cel mai frumos dintre regi – silit să abdice şi să-şi părăsească ţara pentru a opri execuţia a o mie de tineri anticomunişti –, pe Voi, care aţi pus capăt războiului cu două luni mai devreme, am înţeles că întotdeauna o scrisoare îşi găseşte un destinatar. Şi deodată s-a pornit răpăitul mitralierelor de pe clădirea Ministerului de Interne, devenit mai tîrziu Comitetul Central, şi zeci de adolescenţi au căzut într-o baltă de sînge, numai fiindcă Vă iubeau. Sus, pe acoperiş, Steagul regal nu mai flutura. Fugeam spre casă ca un mic animal turbat de frică şi de mînie, strîngînd la piept un poster, aruncat din avion, cu poza Majestăţii Voastre, emis de ziarul Ardealul.

După două zile, la şcoală a sosit o telegramă pentru clasa a VII-a B, pe numele meu: „Majestatea Sa, Regele României, Mihai I, Vă mulţumeşte pentru urările…“ Semnat: Mareşalul Curţii Regale Negel. A doua zi am fost chemată la cancelarie. Profesorii erau la ore, eram singură cu directoarea şcolii, Olga Rhea Sylvia Popovici; m-a mîngîiat pe păr şi mi-a spus, cu o voce pe care n-o avea de obicei, să nu-mi mai dau pe faţă sentimentele, că am intrat într-un timp rău, în care sîntem pîndiţi şi vînaţi. Peste o lună a părăsit şcoala şi n-am aflat nici pînă azi, de ce n-a mai pomenit nimeni de ea. După 45 de ani abia V-am putut distinge în întunericul acelei maşini, îmbrăcată toată în flori, care înainta lent prin Piaţa Palatului. Am şi acum în urechi strigătul continuu „Regele Mihai!“. Eraţi din nou în România, în calitate de oaspete, de turist, de fiu rătăcitor? Printre oamenii de toate vîrstele, cu steaguri şi pancarde, era unu’ cu o prăjină de care atîrnau zeci de pantofi desperecheaţi. Au mai trecut 20 de ani. Voi, Majestate, locuiţi aici, în Bucureşti, în acelaşi oraş cu mine, respiraţi acelaşi aer poluat cu mine, într-o discreţie mai presus de orice coroană. Nu-mi iese din minte băieţaşul blond care nu se mai dezlipea de Majestatea Voastră. Vedeam în el copilul care aţi fost, parcă priveam lăstarul unui mesteacăn. De ce Vă urăşte omul „însemnat“ atît de mult, Majestate?

Cît aş vrea să mai pot spune: „Sire, tineretul e cu Voi!“.

Nora Iuga”

Octombrie 7, 2011

Dan Mircea Cipariu şi Ioan Es Pop. Două recitaluri de poezie

În cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului “Carte şi Arte”, organizat de Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii, vor avea loc, la Palatul Suţu din Bucureşti (Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti), două recitaluri de poezie şi jazz susţinute de Dan Mircea Cipariu – Garbis Dedeian şi Ioan Es Pop – Ion Bogdan Ştefănescu. Moderatorul acestor evenimente este Ioan Cristescu.

Vineri, 7 octombrie 2011, de la ora 17.00, va avea loc recitalul de de poezie şi jazz: “Singurătatea vine pe facebook”, avându-i protagonişti pe poetul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Garbis Dedeian. Dan Mircea Cipariu va citi în premieră absolută poeme din viitoarea sa carte, ”Singurătatea vine pe facebook”, ce va apărea, în 2012, la editura timişoreană Brumar.

Sâmbătă, 8 octombrie 2011, de la ora 17.00, va avea loc recitalul de poezie şi jazz “Unelte de dormit”, cu poetul Ioan Es Pop şi muzicianul Ion Bogdan Ştefănescu. “Unelte de dormit” este cea mai recentă carte a lui Ioan Es Pop, apărută la Editura Cartea Românescă.

Sursa Agentia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/10/dan-mircea-cipariu-si-ioan-es-pop-sustin-recitaluri-la-festivalul-carte-si-arte/

Succes! Sunt doi poeţi de calibru.

Septembrie 19, 2011

Johnny Raducanu despre tigani. Dumnezeu sa-l odihneasca!

A fost pe cat de talentat, pe atat de cu coloana vertebrala.

August 19, 2011

Lingoule! Catre Cotroceni. PS- Si piticii presedintelui

Mihai Goţiu o să vă expice treaba cu Lingoule! E de importanta nationalahttp://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/basescu-sa-nu-ti-se-aplece-presedintele-isi-asuma-coruptia-din-cazul-rosia-montana-66742.html

Apropo de Statele Unite ale Europei, ultima idee a preşedintelui

Băse isi trimite piticii de pe creier la export. Are treaba cu Europa. Vrea s-o reorganizeze. Ca unul pe care l-am cunoscut. Spunea ca-i Napoleon. Si domicilia la balamuc.

August 14, 2011

Facebook il cenzureaza pe John Lenon

Cu doua zile in urma am postat o poza celebra(e mai jos!) pe contul meu de pe Facebook. Regizorul Radu Afrim mi-a spus că o sa aibă viaţă scurtă pe această reţea de socializare.  Din păcate, a avut dreptate. E o mostra de „libertate de exprimare” de pe FB.