Posts tagged ‘filosofie politica’

Aprilie 16, 2018

Democrația n-are treabă cu secretele de stat!

Nu există țară pe care să nu fie altoite secrete de stat. Dar depinde câte. Nu mă gândesc la secretele militare sau de spionaj, e de înțeles. Le vizez pe cele care subsumează direct guvernarea și relațiile cu alte state, acordurile și hotărârile de guvern ori ministeriale secrete.
Cu cât sunt mai numeroase secretele de stat, cu atât democrația e mai amputată, de spoială. Democrația duce în celulele sale transparența, secretele- pâcla arbitrarului, manevrele discreționare, dictatul. Secretele oficialilor sunt o violare a anatomiei și fiziologiei democrației. Ele sapă la deficitul de cunoaștere al unei națiuni, își trag seva din viclenie. Fuga spre secrete a politicienilor e, totodată, o fugă de democrație, de controlul opiniei publice, o reminiscență feudală sau a societăților de inițiați, unde anumiți inși aveau acces la întreg adevărul. Cum să alegi corect, ca ins ce votează, când o parte din datele unor chestiuni îți sunt ascunse deliberat, ba nu le dețin nici toți deputații și senatorii care-ți cer votul? Este viciată judecata ta, dar și a parlamentarilor.
Sunt secretizate actele care, dacă ar fi cunoscute, ar revolta populația, ce încalcă morala și legile, unele ascund chiar crime, în numele unor predicate precum la amvon „interese superioare”, cerute de bunul mers al societății, cică. Numai că nimic n-ar trebui să fie peste voința și știința cetățenilor, calificată prin vot, dacă un stat se pretinde democratic.
Nu credeți în cei pro secrete, parșivii au raționamente și apucături dictatoriale.

Reclame
Martie 12, 2018

Libertatea nu e o opțiune

Libertatea este un reflex condiționat fundamental al umanului, fără de care nu știu dacă viața merită trăită. Ea depinde de măsura în care individul are asigurate nevoile zilnice la un nivel rezonabil, cât și de posibilitatea de a-și căuta fericirea, cum se spune în Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii. În absența uneia dintre cerințe, reflexul acesta condiționat amorțește în stadiul de aspirație, de vorbă purtată aiurea de vânt ori de narațiune demagogică.
Componenta nivelului de trai rezonabil include siguranța, securitatea, cum alegeți să-i ziceți, predictibilitatea, încredințarea că o stare de lucruri benefică n-o să se schimbe în timp, că facilitățile din prezent n-o să fie pierdute mâine. Cum să ai curajul să sporovăiești că ești liber dacă nu ai bani de încălzire a locuinței iarna, sau suficienți pentru mâncare, sau pentru curentul electric?
J. Ellul a spus: „Ceea ce vrea omul atunci când vorbeşte de libertate este să nu fie supus altuia, să-şi poată satisface câteva toane şi să meargă unde pofteşte. Nimic mai mult. Ceea ce nu vrea, dar nu vrea niciun pic, este să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi şi să fie răspunzător pentru toate faptele sale. Ceea ce înseamnă că în realitate nu pretinde deloc să fie liber. Prezentul ne oferă un nou exemplu exploziv. Nu este câtuşi de puţin adevărat că francezul zilelor noastre îşi doreşte să fie liber: vrea înainte de toate confort şi siguranţă în toate domeniile. Siguranţă asigurată de poliţie. Siguranţa drumurilor. Siguranţă în faţa bolii, a şomajului, a singurătăţii, a bătrâneţii. Siguranţă în ceea ce priveşte copiii (căci controlul naşterilor şi avorturile nu ţin de domeniul libertăţii, ci de acela al siguranţei). Şi toate acestea în schimbul libertăţii. Într-adevăr, libertatea poate să vă ofere tot ce doriţi, cerându-vă doar angajarea deplină, tot – cu excepţia siguranţei. Siguranţa este plătită întotdeauna şi inevitabil cu preţul libertăţii.” Filosoful francez radiografiază lucid contemporaneitatea, totuși țin să evidențiez că libertatea reală nu este posibilă fără siguranță, iar siguranța nu trebuie șă nască un compromis ce subminează libertatea, fiind un pilon esențial al ei. Dacă siguranța nevoilor de bază nu e o componentă a libertății, ci un preț plătit pentru ea, chiar unul ce atrage falimentul, atunci discutăm despre orice doriți, dar nu de libertate.
Când privim într-o oglindă retrovizoare istoria, observăm că siguranța a șters pe jos constant cu ideea de libertate, a fost satisfăcătoare fulgurant, în perioade extrem de scurte, pentru ca apoi, prin revoluții sau alte acțiuni protestatare, aspirația pentru libertate să renască.
E timpul ca umanitatea să-și asume schimbarea. Altminteri, e pe via colapsului. Beneficiile tehnicii o permit, emanciparea civilizațională o propagă, voință să fie, împuținarea constantă a locurilor de muncă (rezultat al performanțelor științei!) o revendică. În viitorul apropiat o să fie atât de puține locuri de muncă, roboții înlocuind oamenii, încât o să fie măcel dacă nu se transformă abordarea socială.
Prin dignitism*, siguranța e așezată la locul cuvenit în conceptul de libertate. Alocația de demnitate asigură nevoile traiului zilnic, iar democrația directă, fără parlamente, implicarea simbiotică a cetățenilor în parcursul politic al societății.
Libertatea nu e o opțiune, ci un reflex fundamental al nevoii de-a fi om.

* Pentru cei nefamiliarizați cu doctrina mea, dignitismul, o să citez ce am spus într-un interviu pentru Vișegrag Post: „sunt dignitist, ideologie pe care mă străduiesc s-o elaborez în această perioadă. Ea are trei trăsături principale:- 1. Alocația de demnitate, un venit livrat de stat fiecărui cetățean de la naștere până la moarte, pentru ca nevoile fundamentale să nu-i cenzureze libertatea; 2. Votul direct, electronic, care duce la desființarea parlamentelor, oamenii neavând nevoie de intermediari (parlamentarii) care să le reprezinte interesele; 3. suveranitatea statelor nu suportă discuții.
Fiecare stat trebuie să aibă controlul asupra băncilor, a industriei de armament, a celei farmaceutice, a energiei și a rezervelor de apă. Sunt suveranist, nu naționalist pe criterii etnice. Dignitismul e o întrepătrundere chibzuită între stat și capitalul privat.”