Posts tagged ‘horia garbea’

mai 11, 2012

Liviu Ioan Stoiciu despre dezinformarile de la Uniunea Scriitorilor

Marele poet Liviu Ioan Stoiciu pe blogul său:

Uniunea Scriitorilor din România se confruntă cu apariția unei caste de scriitori-șefi, am mai atras aici atenția asupra acestui fapt: ei se cred buricul pământului, taie și spânzură și-i consideră pe scriitorii de rând niște anonimi, care nu pot avea pretenții la gloria publică (nici măcar nu au dreptul la opinie). E o castă de scriitori-șefi bine pusă la punct, din ea fac parte nu numai scriitorii cu funcții din interiorul USR, de la a conduce operativ, cu salariu, USR, la a conduce o revistă a USR sau o filială a USR, ci și cei ce și-au inventat o revistă a lor, sau care au funcții publice în București sau în teritoriu (plătiți de primării, de consiliile locale sau de consiliile județene, sau de Ministerul Culturii; mă refer la celebrele funcții ale „deconcertatelor”, directori de inspectorate sau direcții județene). Nu poți fi scriitor mare decât dacă devii șef. Ați văzut ieri, la Comentarii, aici, reacția lui Horia Gârbea, cu mentalitate de scriitor-șef (e președinte al ASB și director cu imaginea la USR, de el depind premiile, călătoriile în străinătate și chiar apariția revistei Luceafărul). Privește de sus, decretează, își premiază apropiații. Și le scoate ochii (probă de șantaj aberant) celor cărora Comitetul Director al USR a hotărât prin vot să acorde o indemnizație de merit, și care nu-și țin gura (vă reamintesc, ea se acordă la USR unui număr fix de 100 de scriitori, conform unei legi speciale; se acordă scriitorilor cu valoare cunoscută, cu premii de autoritate primite, cu o receptare critică pe măsură, cu operă, prezenți în istorii literare; lista celor ce primesc trei salarii minime pe economie, din care se taie impozitul de 16 la sută, e ținută la secret, fiindcă ea ascunde abateri, indemnizația de merit fiind acordată, de exemplu, și scriitorilor emigrați, cu o „situație materială și financiară” de invidiat în țările de adopție; las la o parte faptul că lista e plină de nume de scriitori contestabili legal, promovați de scriitorii-șefi la un moment dat nu știu din ce interes). Personal, sunt consternat că mi se amintește că am primit indemnizația de merit (de merit, deci, conform legii) de câte ori spun public, onest, ce cred la un moment dat despre un eveniment literar la care sunt martor, incomod. Mai mult, Horia Gârbea m-a tot atacat de câte ori am… îndrăznit să contest jurizarea la „premiile” USR, atrăgând atenția că eu nu pot să mai intimidez pe nimeni cu atitudinile mele publice (sugerând că USR ar fi știut vreodată de… frica mea și de aceea… mi s-a făcut la un moment dat pe plac, să mi se închidă gura; îmi fac iar cruce; degeaba încerc să stau în banca mea; m-am resemnat demult cu ticăloșia colegială, vânturată de Horia Gârbea; vă reamintesc, am un copil la 36 de ani care n-are de mulți ani un loc de muncă, locuiește în apartament cu mine cu prietena lui și eu acopăr toate cheltuielile casei, iar Doina Popa are o pensie de… 400 de lei; încerc să trăiesc din puținul pe care-l avem, cu demnitate; a mi se scoate ochii că primesc indemnizație de merit, e o porcărie fără margini, de o imoralitate degradantă, înjositoare; azi, altă sursă de venit nu am, nici măcar nu mi se mai plătesc textele pe care le public; sunt redactor la revista Viața Românească, angajat al USR cu salariu de 950 de lei pe lună, care a fost suspendat de luna trecută; cer scuze că m-am mărturisit într-atât). Dar e cazul să uit mizeria colegială reînnoită. Ce credeți că mi-a fost dat să citesc azi, în Evenimentul zilei, apropo de situația inadmisibilă în care a ajuns USR, citez articolul:

“Jenă financiară” la Uniunea Scriitorilor

Autor:  Horia Tabacu

Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a lansat un articol disperat care descrie o situaţie dramatică la Uniunea scriitorilor. Pe scurt, scriitorii şi angajaţii Uniunii ar fi rămas pur şi simplu “pe drumuri”.

Nu şi-au mai primit salariile, li s-au schimbat contractele de muncă şi nu mai beneficiază de asigurări medicale şi eventuale drepturi de şomaj. Revistele Uniunii nu mai au bani nici pentru tipar, editurile refuză să plătească timbrul literar şi casa de avocatură, angajată să “îl” recupereze, cere prea mulţi bani.

Culmea, chiar preşedintele Uniunii plăteşte benzina autoturismului de la USR din propriul buzunar.

“Toate aceste informaţii, larg mediatizate, sunt false. Este adevărat că USR se află într-o jenă financiară. Cazinoul Vernescu, aflat într-o locaţie a noastră, a dat faliment şi nu ne-a mai plătit chiria, o sumă considerabilă. Acest fapt ne-a dezechilibrat, dar am identificat deja soluţii. Chiar în aceste zile am participat la acţiuni culturale de amploare la Călimăneşti şi Alba Iulia. Suntem sprijiniţi de Guvern, de Consilii Judeţene şi am atras chiar unele finanţări europene”, ne-a declarat Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti şi membru în conducerea USR.

Uniunea Scriitorilor din România a organizat, recent, un colocviu al romanului românesc la Călimăneşti şi Alba Iulia, iar la sfârştiul acestei luni are pe agenda de lucru o manifestare culturală dedicată literaturii SF.

“Cei care au lansat zvonurile alarmiste au exagerat”, a mai adăugat Gârbea.

(Sursa- http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/05/jos-basescu-nu-si-scandari-cu-monarhia-salveaza-romania-sau-regele-mihai-despre-scriitorii-sefi-falsul-horia-garbea-inca-o-demisie/ )

Nu vreau să comentez ce a făcut Horia Gârbea. Sunt doar curios ce ar găsi Garda Financiară la un control serios la Uniunea Scriitorilor.

mai 8, 2012

Uniunea Scriitorilor este în derivă financiară

Poetul Liviu Ioan Stoiciu a scris pe blogul său:

Uniunea Scriitorilor din România e în pragul falimentului – pe moment. Poate în următoarele trei luni USR își revine. Membrii USR trebuie să știe care e realitatea, să nu li se mai ascundă adevărul. Este de necrezut, dar aceasta e situația. Fiindcă totul se datorează unui ghinion (las la o parte faptul că el putea fi prevăzut și ar fi trebuit să se ia măsuri de preîntâmpinare a unei prăbușiri a USR), a dat faliment cazinoul cu care aveam contract nou încheiat de participațiune de 50.000 euro pe lună (cazinoul ocupa sediul USR din frumoasa Casă Vernescu). De fapt, nu știe nimeni exact ce se întâmplă cu acest cazinou. În martie 2012, USR a semnat un nou contract avantajos cu noii acționari ai cazinoului (pe filieră evreiască), promițându-se că se vor plăti și restanțele. Numai că noii acționari (am înțeles că unul dintre acționari e fiul lui B. Elvin, decedat de curând, fostul director al revistei Lettre Internationale, care apare pe banii ICR, azi condusă de Irina Horea) nu numai că nu și-au achitat datoria față de USR de 330.000 de euro (între timp a crescut; USR a acceptat să piardă 46.000 de euro prin noul contract încheiat, numai să primească banii), în două tranșe, cum au promis, dar au și dispărut, încuind cazinoul. A fost o lovitură de teatru, angajații USR trăind din acești bani primiți de la cazinou. Nu e greu de înțeles ce a urmat la USR – s-a trezit înglodată în datorii la stat! E vorba de o datorie la stat de 100.000 de euro (430.000 lei noi sau 4 miliarde 300 milioane lei vechi). La această sumă se vor adăuga și penalizările. Enorm! Vă dați seama, această datorie la stat va crește… Trebuie reținut că angajații USR nu și-au primit salariile pe luna trecută (nici eu nu l-am primit, ca redactor la revista Viața Românească). Teribil, între timp s-a aflat că i s-a ridicat licența de funcționare cazinoului, deoarece are o datorie la stat de 1 milion de euro! Asta înseamnă că nu mai e nimic de așteptat de la el. Nenorocirea e că noii acționari ai cazinoului n-au eliberat Casa Vernescu, să se încerce găsirea unor noi parteneri! Degeaba s-au făcut notificări de evacuare a cazinoului. Să se pună sigiliu, e iar o problemă, fiindcă trebuie plătite sume imense. Las la o parte temerea că în Casa Vernescu vechii acționari au făcut investiții de amploare și că n-ar fi exclus să plece și cu clanțele de la uși… De aceea s-a convocat în ședință de urgență azi Consiliul USR. Președintele Nicolae Manolescu a anunțat că se trece la măsuri radicale, se stopează, pe cât posibil creșterea datoriei la stat (care a blocat conturile USR). Cum? „Am suspendat toate indemnizațiile de conducere (inclusiv la președinții și vicepreședinții de filiale ale USR) și trecem din această lună toți angajații USR cu carte de muncă pe convenție civilă”. Ce înseamnă „convenție civilă”? Că USR nu va mai plăti impozitele la stat ale fiecărui angajat, asigurările la sănătate și pentru șomaj și în acest fel nu va mai acumula datorii (numai că fiecare angajat rămâne astfel fără „drepturi” de a fi spitalizat sau a fi șomer; sigur, fiecare angajat își poate plăti singur aceste CAS și șomaj, salariul lui pe convenție civilă fiind automat impozitat). Îi vom păstra în schema de angajați pe „convenție civilă”, a continuat N. Manolescu, pe cei ce n-au altă sursă de venit, la ceilalți le vom micșora salariile – „până se va reintra în normalitate”. S-a dat de înțeles că se așteaptă plecarea de bună voie a celor nemulțumiți. Altfel, schema de angajați ai USR rămâne neschimbată… Ce mai trebuie știut. USR nu se mai poate baza pe timbrul literar. Am mai scris aici, s-a ajuns într-o situație inadmisibilă, directorii (proprietarii) de edituri refuză să-l plătească, au ajuns până acolo încât l-au contestat la Curtea Constituțională, susținând că e un timbru abuziv (o taxă în plus). Între timp Curtea Constituțională a declarat timbrul literar perfect legal și constituțional, așa că directorii de edituri ar trebui să se conformeze și să plătească, dar în continuare nu plătesc. N. Manolescu a dat exemple o editură mică, de genul celei a lui Alex Ștefănescu (Editura Mașina de scris) și o editură mare, de genul celei a lui Călin Vlasie (Editura Paralela 45). În următoarea perioadă vor fi date în judecată editurile care n-au plătit timbrul literar, USR a angajat prin Varujan Vosganian o casă de avocați (care vor 10 la sută din timbrul literar adus și 1.000 de euro pe lună) în acest sens. Cum în România procesele durează, varianta de a aduna bani din timbrul literar rămâne un deziderat. USR mai are surse de venit doar de la hotelul „din Bastiliei”, care mai mult „merge pe burtă”, și de la Ministerul Culturii, bani prevăzuți de guvern pentru apariția unor reviste literare (care nu acoperă nici un salariu; se decontează numai cheltuielile cu editarea revistelor) – am dat cifra primită de la guvern zilele trecute aici, citându-l pe Horia Gârbea (președintele ASB, care știe ce vorbește): Guvernul acorda revistelor de cultură (nu numai literare) o sumă de 1 milion de lei (10.000.000.000 lei vechi sau 250.000 Euro), prima tranșă fiind de 30% din sumă decontabilă imediat. De asemeni erau aprobate finanțări pentru Premiile USR și mai măruntele financiar dar importantele Premii Ion Hobana pentru literatura SF si Fantasy acordate de ASB și SRSFF. Concursurile AFCN sînt și ele în desfășurare. Am asistat la o contrazicere a lui Gabriel Chifu cu N. Manolescu, primul susținea că banii primiți pentru reviste de la Ministerul Culturii nu acoperă cheltuielile revistelor, al doilea că banii primiți ajung și pentru a da salarii redactorilor… Cred că o problemă în plus e legată de faptul că USR nu are bani să plătească revistele, să poată mai apoi să deconteze facturile cu cheltuielile făcute cu ele. N. Manolescu ne-a asigurat că se vor găsi soluții în acest sens. A rămas ca fiecare redacție să dea socoteală, să ia măsurile pe care le crede de cuviință (inclusiv să dea redactori afară), rămâne de văzut (în cazul meu, poate chiar mâine). S-a votat o schimbare de statut (o adăugare la articolul 46) cu „suspendare a indemnizațiilor pe durată determinată”. Deoarece cheltuielile cu participarea la ședințele de Consiliu al USR au un preț ridicat (cu transportul, cazarea și masa reprezentanților scriitorilor veniți la București din provincie; plus cei din Basarabia), s-a cerut să nu mai fie convocat Consiliul USR și să se dea voie Comitetului Director (la ședințele căruia vor participa și președinți de filiale) să ia măsurile de criză… Se anulează toate proiectele USR, în frunte cu Festivalul internațional Serile de literatură de la Neptun. Vor mai avea loc manifestări literare numai cu banii sponsorilor (autorități sau particulari), nu cu banii USR. De altfel, N. Manolescu a subliniat că a făcut tot posibilul să nu fie nimeni dat afară dintre salariații USR, deși a ajuns să-și plătească din buzunarul propriu benzina în deplasările legate de USR (asta dă de gol cât de gravă e situația). S-a mai atras atenția că premiile USR se vor da și în acest an la timp.( Sursa http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/05/guvernul-usl-ponta-a-trecut-si-de-presedintele-basescu-uniunea-scriitorilor-are-datorii-de-100-000-de-euro-la-stat-si-s-a-trecut-la-masuri-radicale/)

Situaţia financiară a U.S. se arată extrem de gravă. Mă abţin de la comentarii.

martie 9, 2012

Scriitori fără intuiţii morale, azi. Articol de Liviu Ioan Stoiciu

Scriitori fără intuiţii morale, azi

România se confruntă cu proteste de stradă în întreaga ţară, în oraşele mari, iar superba Piaţă a Universităţii din Bucureşti a redevenit Agora din 1990 (24 aprilie – 13 iunie 1990). Din 12-13 ianuarie 2012 se tot scandează „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul Boc!”, „Demisia!” (în 1990 se scanda „Jos Iliescu!”, „Jos Guvernul Roman!”, „Demisia!”). S-ar putea foarte bine scanda şi azi, după 22 de ani de la Revoluţie, „Fără comunişti!” (Băsescu şi Boc fiind lideri PCR-Securitate) şi „Jos mafia!”… Când scriu aici s-a ajuns în a 23-24-a zi consecutivă de protest, a apărut şi un lider al protestelor în Piaţa Universităţii, Cristian Crăciun (aşa cum era în 1990 Marian Munteanu), deşi e iarnă grea, a fost şi cod portocaliu de zăpadă, viscol şi ger de minus 15 grade în medie, nu numai cod galben. Actuala putere le dă dreptate protestatarilor, cărora le-a ajuns cuţitul la os (din iulie 2010 austeritatea făcând ravagii; salarii şi pensii tăiate, preţuri crescute prin TVA ajuns la 25 la sută peste noapte) – dar atât, nu demisionează. În mod excepţional au reacţionat favorabil la aceste proteste Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română, deşi prin statut ele „nu participă direct la viaţa politică a ţării”, sunt „neutre” sau „independente”. Am aflat acum de demnitatea lor publică: „Deşi autonomă  faţă de Stat (Constituţia României, art. 29, alin 5) şi neutră din punct de vedere politic, totuşi Biserica nu poate fi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mântuirii”.
Sau că: „Academia Română, un adevărat parlament cultural, este datoare să fie apărătoarea intereselor fundamentale ale românilor şi nu poate trata cu nepăsare frământările actuale de pe scena publică şi politică”. Apoi, Regele Mihai (Familia Regală, Coroana României), devenit azi cel mai credibil lider al românilor, a semnat şi el un comunicat referitor la protestele de la începutul acestui an: „Întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate”. Cine s-ar fi aşteptat să intre Academia Română în rândul autorităţilor morale ale României de azi, alături de BOR (care ocupă locul 1 la încredere) şi Familia Regală? Pot să pun pariu că n-ar fi făcut-o dacă ar mai fi fost condusă de Eugen Simion… Aici voiam să ajung, la scriitori. Nu vi se rupe inima că Uniunea Scriitorilor din România-USR (deţinătoarea modelului de conştiinţă la români, care a dat disidenţi şi rezistenţi anticomunişti) s-a autoexclus din rândul acestor autorităţi morale ale României de azi, nedând până azi nici un comunicat de solidarizare cu protestatarii din stradă? Scriitorii români (reprezentaţi de cei ce conduc operativ USR) n-au nici o obligaţie faţă de amărâţii din stradă? Să încerc să caut scuze conducerii actuale a USR – că primeşte nişte sute de mii de euro de la Guvernul Boc (pentru subvenţionarea unor reviste de cultură) şi trebuie să-şi ţină gura. E o atitudine… corectă? Preşedintele USR, Nicolae Manolescu, este trimis al preşedintelui Traian Băsescu la UNESCO (funcţia de ambasador în sine îi interzice să aibă o atitudine critică la adresa actualului regim), e normal să nu se solidarizeze cu cei ce le cer în stradă demisia lui Băsescu şi Boc? S-a dat de gol comportamentul vicepreşedintelui Gabriel Chifu prin notele apărute pe ultima pagină a României literare, nesemnate, pro-Băsescu şi pro-Boc. La fel e comportamentul preşedintelui celei mai mari asociaţii a USR, din Bucureşti, Horia Gârbea, pe blogul lui, pro-Băsescu (în plus, ASB şi revista Luceafărul de dimineaţă sunt sponsorizate de Primăria sectorului 2, de generalul N. Onţanu, lider al UNPR, care face parte din coaliţia guvernamentală, e iar… explicabil).  Contează interesele financiare directe ale USR, nu modelul moral al protestatarului critic faţă de actuala putere? Dar Academia Română şi Biserica nu primesc bani de la stat, şi cu toate acestea ne arată că-şi ţin dreaptă coloana vertebrală, public? În acelaşi timp, e adevărat, USR are un prim-vicepreşedinte care e senator în Parlamentul României, aflat în opoziţie: Varujan Vosganian, şi el ar putea să compenseze absenţa protestului (PNL-USL susţin protestul celor din stradă), dar n-o compensează. Opinia publică nu mai aşteaptă nimic de la USR, altceva ar fi fost să publice USR un comunicat de solidarizare cu cei ieşiţi în stradă să protesteze împotriva sărăciei, hoţiei politice şi corupţiei, duse la extrem de actuala putere.
Se repetă povestea scriitorului român majoritar, care stă cu capul la cutie. Cu excepţia celor care au scos capul şi sub comunism şi „neocomunism”, scriitorii sunt ocupaţi să scrie „estetic”, nu se coboară la a fi solidari azi cu amărâtul de pe stradă şi nici nu critică puterea trecătoare. Treaba lui e să stea deoparte, în sferele înalte, eventual să cârtească la cârciumă împotriva celor care-şi fac şi datoria de cetăţean şi iau atitudine. E aceeaşi demisie a scriitorului fără intuiţii morale, atotperpetuată istoric.

Textul a aparut in revista culturala lunara Arges, ultimul numar iesit de sub tipar http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4775&Itemid=104

Nota Alexandru Petria – Liviu Ioan Stoiciu este unul dintre putinii scriitori care mai cunosc sensul cuvantului demnitate. Toata admiratia!

februarie 22, 2012

Laşitate scriitoricească

În revista „România literară”, nr. 6, săptămânalul care a fost cândva mândria lumii literare, la rubrica „Ochiul magic”, sub curajoasa semnătură Cronicar am găsit notiţa:

„Un fals grosolan

Vorbeam în numărul trecut al revistei noastre (vezi articolul Marele exod virtual) despre lumea internetului care favorizează, între altele, şi instaurarea unei stări de anomie. Avem acum un caz cât se poate de concret, petrecut în universul virtual ca junglă. PeFacebook a circulat la sfârşitul săptămânii trecute un fals grosolan. Cineva, se pare că un anume domn Petria, a lansat un comunicat, ca venind din partea Comitetului Director şi semnat de preşedintele USR. Dacă ar fi susţinut enormităţile conţinute în comunicatul mincinos, Comitetul Director al USR n-ar mai fi reprezentat conducerea unei asociaţii apolitice şi cu caracter eminamente cultural, ci al unei organizaţii politice radicale şi gata chiar să treacă la acţiuni în forţă. Evident că n-a avut loc o şedinţă a Comitetului Director în ziua de 4 februarie, aşa cum se afirmă în falsul comunicat şi evident că la reuniunea, reală, din ziua de 2 februarie, a Comitetului Director, s-au discutat strict chestiuni legate de activitatea literară. A-i atribui celuilalt cuvinte, fapte de care este complet străin şi a răspândi zvonuri pentru a crea diversiune şi a manipula constituie o metodă care ne aminteşte izbitor de practicile securistice de altădată. Vedem că ele supravieţuiesc până în zilele noastre şi capătă o înfăţişare nouă.”(Sursa- http://www.romlit.ro/ochiul_magic111111112)

În 4 februarie am publicat pe Facebook:

„Uniunea Scriitorilor este solidară cu protestatarii

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor a urmărit cu îngrijorare evoluţia evenimentelor din ultimele săptămâni.
Nemulţumirea populaţiei este reală, iar derapajele antidemocratice ale guvernanţilor accentuează starea conflictuală. Se protestează nu doar pentru ameliorarea situaţiei economice. Manifestanţii simt că le sunt încălcate aproape toate drepturile fundamentale, într-un simulacru de democraţie.
Comitetul Director întrunit azi, 4 februarie, consideră că singura ieşire din impas o reprezintă dialogul, demisia guvernului şi organizarea de alegeri libere.
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România ţine să afirme că este solidar cu protestatarii.

Nicolae Manolescu,
preşedintele Uniunii Scriitorilor”

După câteva ore de la apariţie, am precizat că eu am fost autorul „comunicatului” şi că am urmărit să evidenţiez prin el cât de obedientă este Uniunea Scriitorilor. Care n-a luat nici o poziţie faţă de manifestaţiile din toată ţara contra puterii actuale, când şi-au precizat atitudinea inclusiv Academia Română, Patriarhia şi Casa Regală, tot instituţii apolitice, ca şi U.S., dar mai responsabile şi preocupate, se vede, faţă de soarta societăţii româneşti.
Cu rapiditate, în 4 februarie, Uniunea Scriitorilor a emis un punct de vedere în legătură cu „comunicatul” meu, pe situl instituţiei:
„Un fals comunicat a fost emis pe Facebook ca din partea Comitetului Director al USR

Faţă de un pretins „comunicat” al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor care a fost distribuit pe Facebook, Comitetul anunţă: Comitetul director al USR nu a tinut nicio şedinţă în ziua de 4 februarie şi nu a fost redactat nici în această zi nici altădată vreun comunicat pe tema enunţată în pretinsul comunicat. Comunicatul postat este un fals, nu a fost emis de niciun organism al Uniunii Scriitorilor din România şi nu a fost semnat de nimeni din conducerea USR.”

Desigur, nu am procedat legal inventând comunicatul, recurcând la o tehnică de guerilla, pe principiul „scopul scuză mijloacele”. Însă mi-am asumat fapta şi eventualele consecinţe. A fost modul meu de a protesta contra laşităţii instituţionale din lumea literară. A tăcerii cumpărate cu bani de la Guvern.

Marele poet Liviu Ioan Stoiciu a scris despre ce am făcut: “Remarcabil gestul prozatorului Alexandru Petria de a inventa un comunicat de solidarizare a Uniunii Scriitorilor din România-USR, semnat de președintele ei, Nicolae Manolescu. Măcar așa să existe o solidarizare a breslei scriitorilor (conștiințe ale neamului, nu?) cu protestatarii din stradă, inventată. După ce Academia Română, Biserica Ortodoxă și Familia Regală au dat o lecție publică morală, solidarizându-se oficial prin comunicate cu protestatarii, era de așteptat ca Uniunea Scriitorilor să dea și ea un comunicat în acest sens – o așteptare în van, au trecut trei săptămâni. USR s-a făcut că plouă. Nici nu e de mirare, Nicolae Manolescu e ambasador trimis de Traian Băsescu la UNESCO, iar „directorul de imagine al USR”, Horia Gârbea, președintele Asociației Scriitorilor din București, are sponsorizate premiile și revista Luceafărul de dimineață de generalul N. Onțanu (primarul sectorului 2), lider al UNPR, aflat în coaliția de guvernare. Cum să se solidarizeze cu protestatarii care cer demisia lui Băsescu și demisia lui Boc? USR nu mai are nici un fel de statut moral, la nivel de conducere operativă, n-are obligație decât față de guvernanți, care i-au dat niște sute de mii de euro să-și publice revistele, a uitat să stea în opoziție (chestiune de caracter scriitoricesc), e o corabie care plutește prin sferele înalte, nu mai coboară pe pământ, conducătorii ei sunt rupți de idealurile românilor de rând.” (Sursa- http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/02/bulevardul-jos-basescu-n-avem-alternativa-sa-i-pastram-pe-cei-de-la-putere-sa-fie-clar-uniunea-scriitorilor-din-romania-nu-se-solidarizeaza-cu-protestatarii/ )
Ziaristul Liviu Mihaiu pe contul său de Facebook- “Azi, scriitorul Alexandru Petria a făcut un experiment. Binevenit, au zis unii; deplasat au zis alții; degeaba, au zis restul. Așa cum Tolontan a publicat avant la lettre discursul lui Băsescu, la fel și Petria a scris un comunicat USR, înainte ca USR să scrie unul sau măcar să se gândească să scrie unul. Și tot ca în cazul lui Tolontan, care n-a schimbat nimic din discursul lui Băsescu, nici Petria n-a putut convinge USR-ul să-și însușească “comunicatul”. Ci, dimpotrivă, l-au negat imediat ce au aflat de el. Nici măcar faptul că mai mulți jurnaliști și bloggeri au salutat inițiativa nu i-a putut convinge.
Nu mă mir, căci motto-ul USR-ului ar putea fi foarte bine: “Era pe cand nu s-a zarit,/ Azi o vedem si nu e”.
USR, fă-te că lucrezi!”

Dar să ne întoarcem la notiţa semnată de Cronicar în „România literară”. Trec peste tentativa de minimalizare „un anume domn Petria”, care se doreşte o lovitură sub centură. Sub anonimat aş putea să scriu şi eu despre Gabriel Chifu, de exemplu, directorul executiv al revistei, „un anume domn Chifu”, şi mulţi cititori chiar s-ar întreba cine pisica este Chifu? Însă genul acesta de manevră îmi este străin, îmi asum cuvintele. O să mă opresc la prostia de aici până la Marte, crescută pe laşitatea de la Uniunea Scriitorilor: „Dacă ar fi susţinut enormităţile conţinute în comunicatul mincinos, Comitetul Director al USR n-ar mai fi reprezentat conducerea unei asociaţii apolitice şi cu caracter eminamente cultural, ci al unei organizaţii politice radicale şi gata chiar să treacă la acţiuni în forţă.” Din aceste fraze reiese că protestatarii sunt nişte extremişti, ca şi partidele din opoziţie. Că sunt pe punctul de-a pune mâna pe arme ca să organizeze o lovitură de stat. Că mintenaş se vor apuca de împuşcat guvernanţii precum iepurii.
O mărturisire de final- domnule Nicolae Manolescu, chiar am un pistol în casă. Îl ţin în dulap, fiindcă e destul de rece în camera respectivă. Mă uit la el cu lăcomie. Sunt un „radical” nemernic. După dimensiuni, cred că are calibru mare. L-am primit de la un prieten. Nu ştiu cât o să mă mai abţin să nu-l mănânc. Este ambalat atrăgător. E din ciocolată. Şi ador ciocolata, oho.
Alexandru Petria

februarie 6, 2012

Liviu Ioan Stoiciu: „Remarcabil gestul prozatorului Alexandru Petria de a inventa un comunicat de solidarizare a Uniunii Scriitorilor din România”

Marele poet Liviu Ioan Stoiciu: „Remarcabil gestul prozatorului Alexandru Petria de a inventa un comunicat de solidarizare a Uniunii Scriitorilor din România-USR, semnat de președintele ei, Nicolae Manolescu. Măcar așa să existe o solidarizare a breslei scriitorilor (conștiințe ale neamului, nu?) cu protestatarii din stradă, inventată. După ce Academia Română, Biserica Ortodoxă și Familia Regală au dat o lecție publică morală, solidarizându-se oficial prin comunicate cu protestatarii, era de așteptat ca Uniunea Scriitorilor să dea și ea un comunicat în acest sens – o așteptare în van, au trecut trei săptămâni. USR s-a făcut că plouă. Nici nu e de mirare, Nicolae Manolescu e ambasador trimis de Traian Băsescu la UNESCO, iar „directorul de imagine al USR”, Horia Gârbea, președintele Asociației Scriitorilor din București, are sponsorizate premiile și revista Luceafărul de dimineață de generalul N. Onțanu (primarul sectorului 2), lider al UNPR, aflat în coaliția de guvernare. Cum să se solidarizeze cu protestatarii care cer demisia lui Băsescu și demisia lui Boc? USR nu mai are nici un fel de statut moral, la nivel de conducere operativă, n-are obligație decât față de guvernanți, care i-au dat niște sute de mii de euro să-și publice revistele, a uitat să stea în opoziție (chestiune de caracter scriitoricesc), e o corabie care plutește prin sferele înalte, nu mai coboară pe pământ, conducătorii ei sunt rupți de idealurile românilor de rând.”

Alte amănunte aici http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/02/bulevardul-jos-basescu-n-avem-alternativa-sa-i-pastram-pe-cei-de-la-putere-sa-fie-clar-uniunea-scriitorilor-din-romania-nu-se-solidarizeaza-cu-protestatarii/

 

august 16, 2010

Concurs de dramaturgie

Am gasit pe blogul lui Horia Garbea:

…Un Concurs inedit în România, intitulat „Dramaturgie în doi“, pentru piese cu două personaje, lansat în premieră absolută, de Teatrul Valah din Giurgiu.
…Sunt așteptate pentru Concurs texte inedite (care nu au mai fost publicate sau montate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic), tehnoredactate cu diacritice. Manuscrisele vor avea menţionat titlul, dar nu şi autorul. Câte 3 (trei) exemplare din fiecare piesă cu două personaje vor fi trimise într-un plic format A4 împreună cu un plic mai mic, sigilat, ce va avea scris în exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului.
Adresa: Teatrul Valah, str. Mircea cel Bătrân nr. 1, Giurgiu. Cod poștal: 080033
…Data limită de primire a manuscriselor este 15 octombrie 2010. După care un Juriu alcătuit din profesioniști (un actor, un regizor, un critic și un dramaturg) vor selecta piesele sosite la Teatrul de la Dunăre, printre care sperăm să se găsească și unele ale dramaturgilor români de peste hotare, dar și ale unor autori giurgiuveni. Se vor acorda și premii:
Premiul I- 1.500 lei; Premiul II- 1.000 lei; Premiul III- 500 lei.
Dincolo de sumele simbolice, într-o perioadă de criză profundă, laureații se vor bucura de a fi prezentați în cadrul „Festivalului Teatrelor din Orașele Dunărene” (15-19 noiembrie 2010), de la Giurgiu. Iar câștigătorul Concursului „Dramaturgie în doi” își va vedea montată piesa, în stagiunea următoare, pe scena Teatrului care lansează acest Concurs unic.