Între Al Capone și Iisus Hristos

Philip Roth, prin vocea unui personaj dintr-un roman de-al său, spunea că „nu trebuie să fii Al Capone ca să păcătuiești- trebuie doar să gândești”, când în societate „gândirea este cel mai mare păcat dintre toate”. Roth avea în calcul gândirea critică. Care a fost și este incomodă mereu, și în antichitate când judecai hotărârile împăraților și sfârșeai într-o groapă cu lei, și în cotloanele Evului Mediu, când se combătea rapid cu arderile pe rug, și în modernitate și post-modernitate, când ea strică mersul afacerilor și jocurile perverse ale politicii.
Gândind critic și propunând noi rezolvări la problemele actualității, intelectualul adevărat n-are cum să nu fie subversiv față de orice putere dominantă. Sau să fie considerat așa de cei care orchestrează jocurile prin lume. El aprinde fitilul bombelor ideatice, își rostește adevărul, are în sânge rebeliunea, deși datele exterioare, de multe ori, te împing să crezi că e un conformist. Chiar la costum și cu familie, cu rate la bancă, împiedicat de timid adesea, însă cu o combustie lăuntrică asemenea unui râu vijelios. Un om aparent pierdut pe stradă, în uniformitatea și burta nesătulă a mulțimii.
Precum adevărurile trântite în față, soluțiile gândirii critice nu au ca scop imediat alimentarea plăcerii și confortului nimănui. Dacă atrag sau nu adepți e conținutul unei ecuații secundare.
Ceea ce se întâmplă acum pe tot globul repune în discuție riscurile gândirii neînregimentate, după câteva decenii de libertate a cuvântului. Asistăm la o contragere a spațiului libertății, tocmai în numele unei mai mari libertăți și a unor pretinse drepturi ale omului. Începe să se instituie cenzura ca să se sporească libertatea, cică. Desigur, e o violare a logicii- dar câți realizează?, cenzura e cenzură, indiferent de pretext, o moarte a naturalului, turnarea unui strat de beton peste o pajiște cu margarete și ierburi împrăștiate în zeci de nuanțe de verde. Se urmărește aneantizarea socială a celor care se opun.
Nu o dată, m-am gândit dacă mai merită să-ți asumi public riscul gândirii critice. Și, fără să vreau, mi-a străbătut mintea, ca un fulger, nu numai legătura cu Al Capone, dar și imaginea lui Iisus Hristos. Care a fost un gânditor critic al epocii sale. Iar incertitudinile mi s-au risipit instantaneu.

O perversiune a lui Nicolae Manolescu

Parcă din stratosferă, Nicolae Manolescu se întreabă „Cui i-e frică de Pleşu şi de Patapievici?” în „România Literară”. Crede că sunt atacaţi pentru valoarea lor şi nu pentru lichelismul care le este mod de viaţă. În fond, ce să zică şi prestigiosul critic literar, doar e un om al regimului Băsescu, în acelaşi lot al compromisului ruşinos… Pervers articol. Ca să răspund la întrebarea lui Manolescu, pot să spun că mie unuia n-are de ce să-mi fie frică. Mi-e doar scârbă. Aici romania literara

Daca va pasa… Somnul intelectualilor naste monstri

Cred ca intelectualii carora le pasa de ce se intampla in Romania, dupa modelul ungurilor, ar trebui sa redacteze o scrisoare deschisa despre derapajele democratiei de la noi. Comasarea alegerilor, repetatele asumarile ale raspunderii Guvernului, care transforma Parlamentul intr-o institutie decorativa, tentativa de sporire a puterilor serviciilor secrete… si cate nu mai sunt. Este un moment prielnic, occidentalii sunt atenti la situatia din zona. Ce se petrece azi in Ungaria se poate infaptui nu peste mult timp si in Romania. Si numai gandul ma ingrozeste…

 

Iata scrisoare ungurilor>

 Scrisoare deschisă. Ungaria: declinul democraţiei, ascensiunea dictaturii

Foştii disidenţi politici maghiari deplâng situaţia critică a sistemului constituţional din Ungaria.

Subsemnaţii, participanţi în cunoscuta mişcare pentru democraţie şi drepturile omului care s-a opus regimului partidului unic în anii ’70 şi ’80, considerăm că societatea maghiară nu este doar victima crizei economice de astăzi, ci şi victima propriului guvern. Guvernul actual a smuls instrumentele democratice din mâinile celor care le-ar putea folosi pentru a-şi ameliora situaţia.

Sistemul constituţional al Ungariei a ajuns într-o situaţie critică. De la 1 ianuarie 2012, noua Constituţie a Ungariei, împreună cu alte câteva legi fundamentale au intrat în vigoare. Intenţia guvernului condus de Viktor Orbán este aceea de a distruge democraţia statului de drept, renunţând la mecanismele de „checks and balances“ şi promovând o politică sistematică de lichidare a instituţiilor autonome, inclusiv cele ale societăţii civile. Niciodată, de la schimbarea de regim din 1989, nu a mai existat în regiune o atât de masivă concentrare a puterii, ca în Ungaria de astăzi.

1. Puterea legislativă

Fidesz, partidul de guvernamânt, a creat un sistem care a pus capăt dezbaterilor reale, înăuntrul şi în afara parlamentului, transformându-se într-un centru de putere al partidului unic. Prin modificarea regulilor, Fidesz deţine acum dreptul exclusiv de a transforma orice proiect legislativ în lege şi de a lua decizii pe orice temă legată de protocolul parlamentar, făcând ca partidele de opoziţie să devină o simplă formalitate.

2. Puterea executivă

Având în vedere că un procent considerabil de propuneri şi amendamente sunt iniţiate individual de membri ai parlamentului care nu depun niciun efort pentru a obţine consensul, ignorând, de cele mai multe ori, ministerele relevante, guvernarea eficientă şi responsabilă a încetat să mai existe. Este un semn că separarea puterii a rămas doar o simplă faţadă. Preşedintele, care ar trebui să acţioneze independent de guvern şi partide politice, fiind un simbol viu al ordinii constituţionale, semnează cu promptitudine orice document pus în faţă, a devenit o marionetă a puterii executive.

3. Justitiţia

Numeroasele schimbări făcute în legislaţie arată intenţia politică directă de a ignora normele de drept democratice.
Curtea Constituţională a fost transformată într-un corp lipsit de importanţă. Numărul judecătorilor a fost suplimentat cu membri recunoscuţi a fi loiali partidului de guvernământ, incluzând un fost ministru şi un parlamentar. Rolul Curţii a fost redus, fiindu-i retrase atribuţiile de arbitraj în chestiuni economice. Biroul Judiciar Naţional se află sub influenţă politică directă. Preşedintele BJN, soţia unui membru Fidesz, are dreptul exclusiv de a numi, delega şi promova judecători, precum şi de a determina ce instanţă se ocupă de care caz. Preşedintele BJN a fost ales pentru 9 ani cu două treimi din majoritatea parlamentară şi în viitor, în absenţa unei majorităţi calificate, aceasta ar putea ocupa postul pe termen nelimitat. În timp ce vârsta de pensionare a crescut, o proporţie semnificativă a judecătorilor a fost forţată să se pensioneze, puterea juridică devenind dependentă de puterea politică. Procurorul şef, care are dreptul exclusiv de a decide care caz este înaintat Curţii de Justiţie, este un politician al partidului de guvernământ. În viitor, suspecţii şi acuzaţii ar putea fi privaţi de oportunitatea de a-şi consulta avocaţii. Noul sistem marchează sfârşitul justiţiei independente în Ungaria.

4. Media

Fidesz intenţionează să-şi exercite controlul asupra tuturor mass-media, împiedicând exprimarea oricărei forme de judecată imparţială, analitică sau critică la adresa politicii sale. Media publice au fost obligate să servească partidele de guvernământ. În locul profesionalismului, singurul criteriu pentru ca acestea să-şi poată continua existenţa este loialitatea politică. Departamentele de ştiri au fost centralizate: aceleaşi ştiri sunt difuzate pe toate canalele. Agenţia Naţională de Media şi Telecomunicaţii, condusă de un loialist al Fidesz, poate exercita drepturi nelimitate de reglementare şi sancţionare. Frecvenţele radio şi drepturile de emisie ale televiziunilor sunt acordate în mod arbitrar. Presei independente i se pot percepe taxe enorme, obligând-o, astfel, la autocenzură.

5. Legea electorală

Noua lege electorală restrânge semnificativ voinţa cetăţenilor pentru crearea unei alternanţe democratice în structurile puterii. Fidesz intenţionează să distrugă forţele politice rivale, în scopul perpetuării propriei puteri. Noua lege electorală a reorganizat circumscripţiile electorale, creând astfel un sistem care favorizează candidaţii partidelor de la putere. Niciun organism independent nu are drept de veto asupra repartizării noilor circumscripţii electorale. Fidesz a făcut un pas fără precedent pentru a se asigura că toate voturile de pe listele compensatorii vor merge la partidul câştigător; ignorând voinţa electoratului, această clauză va duce la falsificarea rezultatului final al alegerilor. Sistemul cu un singur tur de scrutin va obliga rivalii din opoziţie să formeze o coaliţie.

La 21 de ani de la schimbarea regimului, a fost adoptată o lege prin care Partidul Socialist Maghiar, un partid democratic al Parlamentului Maghiar, a fost găsit vinovat de a fi succesorul legal al fostului partid comunist.

În Ungaria, democraţia liberală aşa cum este interpretată de Occident a luat sfârşit, autonomia centrilor de putere fiind doar o formalitate. Guvernul este complet antidemocratic, nu respectă proprietatea privată, elimină consiliile locale şi forţează aducerea instituţiilor publice şi a învăţământului superior sub controlul său politic. Obiectivul actualului guvern este de a răsturna întreaga societate şi prin recursul la ameninţări şi şantaj să creeze o ţară incapabilă să se opună unei guvernări dictatoriale. În asemenea condiţii, Ungaria nu ar fi avut nicio şansă să adere în 2004 la UE. În mod regretabil, Ungaria nu se poate aştepta în viitor decât la şi mai multă izolare, sărăcie şi disperare.
Susţinătorii democraţiei şi ai statului de drept din interiorul şi din afara Ungariei nu trebuie să consimtă ca un stat membru al UE să strivească aceste valori universale. Nici UE nu ar trebui să stea deoparte în timp ce statul maghiar este luat ostatic de un tiran demodat şi provincial. Este în interesul comun al Ungariei şi al UE să se ia atitudine împotriva primului ministru al Ungariei. Liderii UE au dreptate în decizia lor de a consolida integrarea, dar aceşti paşi ar trebui făcuţi nu doar pentru a combate criza fiscală, ci şi pentru a răspunde crizelor politice. UE se poate dezintegra nu doar din motive economice, ci şi datorită adoptării unor politici antidemocratice şi disparate.

Suntem convinşi că Ungaria poate deveni o ţară în care statul de drept este restabilit. Totuşi, nu trebuie uitat că Fidesz nu va preda niciodată puterea decât obligat de către reprezentanţii democraţilor maghiari, în acord cu normele legale ale democraţiei pe care este fondată UE.

Domnia dictatorială a atins deja un punct fără întoarcere; în circumstanţele actuale ţara noastră nu va putea să-şi găsească drumul înapoi spre statul de drept. Totuşi, o dezbatere pe aceste coordonate nu este oportună atunci când forţele democratice se confruntă cu dificila sarcină de a-şi unifica forţele – în şi în afara parlamentului. Nu ne permitem luxul de a ne învăţa lecţia după pierderea alegerilor.

Pentru moment, unificarea presupune obţinerea unei susţineri de masă. Dincolo de a ridica tonul faţă de aventurismul economic al lui Orbán, Europa şi întreaga lume vor oferi susţinere democraţiei maghiare numai după ce unificarea se bazează pe un sprijin în masă.

Europa se află şi ea la răscruce. Ungaria este exemplul tragic a ceea ce se poate întâmpla oriunde există o concentrare a tendinţelor crizei, agravată prin încercările de a rezolva problemele cauzate de criza economică şi socială prin mijloace autoritare şi o politică de izolare naţionalistă. În loc de prosperitate şi stabilitate, o astfel de politică nu poate conduce decât la suprimare, conflict şi haos. Situaţia disperată a Ungariei de astăzi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi: dacă Europa este pregătită să ajute Ungaria, se va ajuta pe ea însăşi.

Budapesta, 2 ianuarie 2012

Attila Ara-Kovács, jurnalist;
György Dalos, scriitor;
Gábor Demszky, fost primar al Budapestei;
Miklós Haraszti, fost reprezentant OSCE pe libertatea presei, fost parlamentar;
Róza Hodosán, fost parlamentar;
Gábor Iványi, pastor, fost parlamentar;
János Kenedi, istoric;
György Konrád, scriitor;
Bálint Magyar, fost ministru al Educaţiei;
Imre Mécs, fost parlamentar;
Sándor Radnóti, filosof;
László Rajk, arhitect, fost parlamentar;
Sándor Szilágyi, critic foto.

Dan Puric& unii intelectuali. Dincolo de isterie

Textuleţul meu despre Dan Puric a iscat o adevărată furtună pe internet. Dincolo de isteria fanaticilor personajului, s-au pronuntat şi intelectuali care şi-au calibrat atent cuvintele, conştienţi că e un subiect care merită discutat. De pe Facebook:

Vasile Baghiu:

„Mesajul lui Puric este limpede. Vorbește convingător și în adevăr despre impostura și lipsa de patriotism ale celor care conduc țara de douăzeci de ani, despre urgența apărării valorilor morale și creștine și despre idea de demnitate în relația noastră cu Europa și cu lumea. Mai mult, este un mare artist. De aceea, nu mă mir să văd această ostilitate – tipic românească, din păcate – împotriva lui.”

„Sper să recunoașteți totodată că Dan Puric este un om autentic și chiar o prezență necesară în peisajul românesc. Deși intelectual, se face înțeles poporului, spre deosebire de mulți alți intelectuali. Deși artist, dovedește o organizare a ideilor în conferințele sale demnă de un filozof. Deși grav în arta lui, are un simț al umorului remarcabil. Câți dintre artiștii, scriitorii și intelectualii noștri reușesc să fie atât de convingători ca el? Naționalist? Nu vedeți că azi orice lucru de bun-simț pe care îl spui în favoarea poporului tău devine o etichetă stigmatizatoare pentru noii-vechi papagali ai integrărilor globalizant-europene? Fascist? De unde până unde asta? Doar pentru că susține ierarhia valorilor și îi ridiculizează pe atâția străini care vin și se simt datori să ne țină lecții fără să țină seama de imensa suferință pe care am îndurat-o în ultima jumătate a secolului trecut din cauza comunismului? Oricum, e prea mult să-l numească cineva impostor, așa cum văd că face și prietenul Alexandru Petria, din păcate. Eu nu sunt avocatul lui. Se va apăra singur, nu mă îndoiesc. Dacă el este impostor, atunci cei care țin România sub papuc, în sărăcie și în permanentă hărțuială mediatică, în manipulare, împreună cu armata de intelectuali „autentici” care îi sprijină sau care stau cu superioritate detașare deoparte, ce sunt? Dacă ar fi așa, ar trebui să-l vedem în tabăra profitorilor post-decembriști, intelectuali sau nu. Nu este acolo. Din cât văd, este doar un artist care își spune părerea despre situația din țara lui. Deranjează, bineînțeles, pentru că poate trezi mințile oamenilor, ceea ce nu convine deloc mai marilor zilei. Sunt multe de spus, dar ar merita scris un articol, un eseu, o carte pe tema aceasta(…)”

Mihai Ene– „in sfarsit, a inceput lumea sa isi dea seama ce e si cu puric asta – eu m-am lamurit dupa vreo 2-3 aparitii ale lui la tv… vorba unei prietene: asta se intampla cand un mim incepe sa vorbeasca.”

„Îmi pare rau, dle Baghiu, sunteti un scriitor autentic si o inteligenta vie – chiar nu sesizati rulajul ideilor de mana a doua la Puric? chiar nu observati ca trei sferturi din ceea ce spune sunt citate din aceiasi 4-5 autori plus parintii bisericii, dar sunt convins ca nu a citit nimic in afara de linia aceasta dogmatica si desueta… activeaza fara sa isi dea seama – si daca isi da, atunci e si mai rau – nu un discurs patriotic, ci unul nationalist, cvasi-fascist si aberant pentru orice om rational?! mesianism de duzina servit inchinatorilor de profesie!”

Andrei Bodiu (nu e scriitorul cu acelasi nume, sa nu fie confuzii!):

„Cum sa nu tremure carnea pe tine cand ti se vorbeste despre tarisoara iar „aia” care ne conduc, evident nu sunt de-ai nostri? Tu, platitorule, esti clar superior, dar datorita bunatatii tale te ustura curu’! Adauga o suma de platitudini ametite si ai primul conferentiar de tip american, de succes din Romania postcomunista. Iar asta se intampla in toate tarile: o jigodie descurcareata capitalizeaza angoasele celorlalti multi si nauci.”

Dinu Adam:

„Puric este incolor, dar si inodor si insipid – calitatile apei de ploaie. mie mi se pare caraghios sa te exciti pentru reactiile negative la aparitiile agresive pe aproape toate canalele de televiziune ale lui Puric, cind sarmanul tocmai asta si-a dorit. problema nu este de ce Puric produce aversiune, ci de ce i se ofera lui Puric prilejul de-a produce aversiune. in rest, totul este de-o obositoare normalitate.”

Flori Bălănescu:

„Sper ca dl Dinu Adam se refera la „normalitatea” noastra de popor lipsit de responsabilitatea institutiilor si intelectualitatii angajate”

„Si daca nu a fost informator asta il face mai important in economia intrigii? Anume ca „propovaduieste” aiurea-n tramvai pe unde apuca, pe unde este chemat? Nu este vb nici despre faptul ca ar fi destept sau prost – etichete evazive! -, ci despre aceea ca este nepotrivit cu contextul nostru mizerabil dpv moral. Este vorba despre faptul ca face rau, cu sau fara (buna)stiinta; si face rau pentru ca vinde gogosi cu aroma spirituala sintetica unui popor cu o dimensiune civica si istorica precara, unui popor indemnat sa devina amnezic; or, gaurile negre nu pot fi si nu trebuie sa fie remediate prin metode de genul Puric; pansamentele nu se pun pe rani infectate, ci pe rani curatate! este uimitor cum deraiaza discutiile pe fb, cum se departeaza de la subiect; avem nevoie de putina (putin mai multa) didactica nationala. Stiu ca produce disconfort interior, insa nu putem spera sa dobindim discernamint decit „rupind pisica in doua”, desi este aproape imposibil sa o mai facem dupa 22 de ani. Ce e aia ca nu recunoastem cind cineva e mai bun decit noi? Prin ce e Puric mai bun decit cei de aici? E actor, trebuie comparat in sinul breslei lui! Prin lipsa masurii de care da dovada este mult sub cei de aici!”

Ana Nita:

„Mi-am impus toata vointa din lume sa citesc un interviu cu el. am clacat nervos la intrebarea daca a incercat sa colaboreze cu televiziunile. as scrie romane de analiza literara si, mai ales, morala, depre imbecilitatea si impostura personajului, dar nu cred ca-mi merita timpul. poate ca as purcede, totusi, la asemenea corvoada, daca as stii ca as convinge macar un roman sa gandeasca trei secunde cu propriul creier si sa nu mai cada lesinat de admiratie fata de CADENTA vorbelor, imun la (lipsa de) inteles, in cazul Puric. de ce mi se ridica tensiunea cand vorbesc despre Puric, de ce atata pasiune si adrenalina?? nici macar la manele nu reactionez asa. manelele nu-s atat de periculoase pentru spiritul romanesc, cat e Puric cu mediocritatea lui. pentru ca la manele negrul e negru, lucrurile sunt clare, ce sa filosofezi despre? in schimb, la Puric, ehe, e blazonul de prof, e amestecul de talent de mim cu incruntarea sprancenelor si vocea susuratoare, exista citatele din Socrate si Biblie, adica ghiveciul asta aiuritor, fara nici o baza reala de cultura (care e mai mult decat simpla citire din clasici si memorarea unor citate reproduse la nivel de „vorba lui Heidegger”, „vorba lui Socrate”, vezi linkul de mai jos ), ghiveciul asta, zic, e mai toxic decat „as da zile de la mineeee/sa mai fii o zi cu mineeee” pentru mintea romanului. de ce? simplu, pentru ca daca asta e alternativa, apai nu mai pot veni nici macar in vizita in Romania, iar asta ma clatina cu tot cu ontologie si gnoseologie, vorba lu’ Puric. 😀 daca asta e alternativa la pornografie si manea, se zvarcolesc Eminescu si Nichita in mormant. ar fi curata blasfemie, sau, vorba lu’ Puric din nou:-D, „Băşcălia este de tip ateu, neantizant, ea îşi bate joc de orice fel de valori şi repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparţine omului mic, a ieşit în faţă. ” – iar numele bascaliei e Dan Puric, impersonarea mediocritatii. da, mediocritatea e mai rea decat maneaua. asa ca, de-aici adrenalina si apelul la cuvinte de dictionar.”

Laura Ilica:

” ‎:( cea mai mare dezamagire e, pana la urma, faptul ca tocmai acest gen de oameni, cu acest gen de trecut, a fost mediatizat, propulsat, popularizat, ocrotit, ajutat (sa nu credeti cand spune ca n-a primit ajutor, asta chiar e …….), devenind azi, vrei-nu-vrei, exemple.”

Mofturi De Ochelarist, adică prozatorul Ioan Suciu:

„În vidul existent de vorbitori de substanţă Dan Puric apare cu un discurs alandala pe placul publicului larg. Fondul „teoriei” lui este naţionalist-fascist. Peste turuiala sa toarnă mult Dumnezeu. Fanatism presărat cu glumiţe. Gâdilă poporul cu televizorul.”

Ovidiu Nicoară:

„Nici eu nu ma numar printre admiratorii personajului….mi se pare un talent pantomimic, imita bine chelalaiturile cainilor vagabonzi, vorbeste mult, crestinoid…, insa ca actor…vedeti rolul din filmul „Orient Express”…si va edificati!”

Gabriel Rechiţeanu:

„Puric intra in categoria celor ce vor sa spele creiere. Doar ei au dreptate, doar gandirea lor este corecta, ei sunt buricul pamantului si, daca cumva, nu esti de acord cu aberatiile lor, iadul te va manca. DP este un mim foarte bun. In momentul in care isi depaseste aceasta conditie devine un individ periculos. (de cand l-am vazut l-am asemanat cu Gigi Becali, e adevarat, varianta frumos vorbitoare)”

Dragos C Butuzea:

„Eu n-as avea nimic cu gestul lui(semnarea angajamentului la Securitate- n.m. Alexandru Petria)  – cica a fost cand avea 17 ani – ci am cu prostia romanilor care-l asculta ca pe un mesia. dincolo de memoria citatelor aruncate de-a valma, omul asta nu spune nimic. e bun doar cand mimeaza.

Anca Mureșan:

„Văd că cineva l-a asemănat cu Becali. Mi se pare forţat. Dar o să risc şi eu o comparaţie la fel de forţată: auzindu-l vorbind, mie îmi vine-n minte Vadim. Numai ăla mai amestecă de-a valma atîtea citate ca să rămînă poporul mut de admiraţie în faţa vastei lui culturi. (Înainte de a da cu pietre, notaţi faptul că sînt conştientă că dintre cei doi, unul are măcar meritul de a fi un actor bun). Nu emit pretenţii de intelectual, dar după umila mea părere un om deştept nu vorbeşte în citate aşa cum face Dan Puric. Însă după cum s-au încins spiritele pe-aici, e limpede că are trecere:-(„

Vladimir Tismăneanu, lupul moralist. Chiar asa?

„Contează, în primul rând, să rămâi fidel unui număr de valori ca, atunci când ajungi la ceasul unei reglări de socoteli cu propria conştiinţă, să ştii că nu ai motive să roşeşti. Dacă te uiţi în ochii copilului tău, si nu te jenezi de lucrurile pe care le-ai făcut. Să ştii că banii pot să cumpere orice, dar nu pot cumpăra moralitatea. Că este mult mai important să fii curat din punct de vedere moral decât să ai un cont în bancă, oricât ar fi el de substanţial.”- Vladimir Tismăneanu

Amănunte în revista Orizont  http://www.revistaorizont.ro/arhiva/iulie2011.pdf

Oportunist, prost sau Andrei Plesu

„Pe mine, când eram acolo – dau doar exemplul ăsta – când avea întâlniri, mă prezenta în felul următor: Şi el e domnul Pleşu – cred că ţi-am mai spus -… e un geniu. Era atâta băşcălie în această manieră… Lasă că era o grosolănie, tehnic vorbind. Când te întâlneşti cu unul prima oară în viaţă, care e şef de stat sau e ministru, nu-i spui: ţi-l arăt p-ăsta, ridică cinci kile şi vorbeşte patru limbi. Era deja, în această formă, o specie, un joc cu el însuşi care, la bază, avea ideea că eu sunt un fel d-ăla care merge pe sârmă, care înghite foc, înghite săbii…”, a declarat Andrei Pleşu despre cum se comporta Traian Băsescu cu el în perioada în care a fost consilier prezidenţial. Sursa http://www.mediafax.ro/politic/plesu-despre-basescu-nu-are-niciun-fel-de-respect-si-de-simpatie-pentru-oamenii-de-carte-video-8538051/

Ca să înghiţi atâta umilinţă trebuie să clocoteşti de oportunism, prostie sau să te cheme Andrei Pleşu…