Posts tagged ‘intelectualii lui basescu’

noiembrie 18, 2011

Lipsa de onestitate a lui Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu a început să scrie de parcă n-ar fi fost unul dintre susținătorii fanatici, și de ”n” ori penibil, al actualei Puteri. Din ”Evenimentul zilei”:

”…sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, vă puneţi de câteva luni bune, dacă nu de un an încoace, întrebarea: oare a folosit la ceva politica de tăieri bugetare şi economii la sânge prin care se caracterizează guvernarea Boc? Oare nu cumva, în loc de, sau măcar alături de această mare suferinţă provocată omului de rând, ar fi fost mai necesară pentru evitarea crizei o politică de rentabilizare economică, de eficientizare a muncii, de reducere a birocraţiei, de normalizare a regiilor, de ţinere în frâu a corupţiei, de reglare a vieţii politice, de simplificare a fiscalităţii? Până la urmă, a fost atât de necesară reducerea, practic, la jumătate a veniturilor bugetarilor, şi nu numai ale lor, în condiţiile în care împrumuturile externe ale României au crescut, oricum, exorbitant, la un ordin de mărime mult superior, ajungând, după estimări recente, la aproape o sută de miliarde de euro? Oare contau cu adevărat, faţă de această cifră inimaginabilă, leuşorii storşi din fiecare buzunar al bieţilor oameni plătiţi cu o sută cincizeci sau două sute de euro pe lună? Întotdeauna m-am întrebat de ce întotdeauna încercăm să ieşim din nenorocirile provocate de soartă, de istorie, de politicieni, de bănci sau de orice altceva tot pe spinarea celor mai săraci, a celor mai fără şanse, retezându-le şi rudimentul de viitor pe care-l mai au. Aceşti oameni nu sunt vinovaţi de criză, sunt singurii, de fapt, nevinovaţi, de ce trebuie ei să plătească pentru inepţia clasei noastre politice? Am fost de la-nceput împotriva acestei politici de austeritate, citeşte de pauperizare a populaţiei. Am crezut mereu că s-a exagerat, că s-a întins coarda prea tare.”

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-saracie-si-demnitate-personala-954375.html

E monumentală lipsa de onestitate, că de prostie n-ai cum să-l suspectezi pe scriitor…

Talentul nu rezonează imperativ cu caracterul.

octombrie 15, 2011

Liiceanu şi Pleşu sunt laşi

„Domnul Liiceanu, care a scris texte impresionante in 1990, le stim pe dinafara multi dintre noi, nu are curaj, e las – i-o spun clar acum – ca si Plesu, n-au curaj sa protesteze la mitocaniile cele mai odioase pe care seful statului le face la adresa istoriei. Nu au curaj, tac malc pentru ca e usor sa-l injuri pe Ponta, e chiar obligatoriu sa-l injuri Antonescu, dar e mai greu sa-l injuri pe stapanul pe care ti l-ai cautat de pe timpul lui Ceausescu si l-ai gasit abia acum”- Crin Antonescu.

Subscriu.

octombrie 15, 2011

Mircea Cărtărescu, de ce nu stai acasă?

Naivitate sau prostie? Nu cred că oportunism. Cam la acestea mă gândesc citind editorialele politice ale lui Mircea Cărtărescu. Scriitorul zice- „Nu poţi avea o clasă politică decentă aleasă de o populaţie indecentă”. Pentru indecenţii de la putere a votat şi o parte a populaţiei indecente, şi la îndemnul autorului romanului „Orbitor”, e cazul să nu se uite.

„Cu profitorii de dreapta există o şansă să profite şi ceilalţi. Cu profitorii de stânga nu profită nimeni”, afirmă Cărtărescu. Care sunt „ceilalţi”? Doar intuiesc.

Sunt şi alte năzbâtii în textul din care am citat.

M-am enervat, oricum. Dacă vreţi, citiţi mai mult: SENATUL EVZ: Vremea utopiilor – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-vremea-utopiilor-949659.html#ixzz1apOY1szz
EVZ.ro

septembrie 30, 2011

Noul apel către lichele

Nu e momentul să vă retrageţi din viaţa publică. E timpul să fiţi consideraţi morţi în viaţa publică. Spiritual. Nu înainte de-a vă recunoaşte micimea omenească. Existenţa larvară conectată la banul public. Fie şi cu forţa.

Sunteţi nişte baloane umflate de un marketing insistent, cu o operă care n-are cum să treacă graniţele ţării.  Orgoliul n-o să vă asigure decât un loc insignifiant în istorie. La „nu faceţi ca ei”. Sau la „deştepţi, dar lepădături”.

V-aţi asimilat coprofagia în metabolism când naivii credeau că sunteţi nişte repere.  I-aţi înşelat. Din cinism sau cecitate momentană.

Presa v-a etichetat greşit ca „Intelectualii lui Băsescu”. În realitate, aţi abdicat de la condiţia de intelectuali susţinând şi pentru al doilea mandat un personaj antidemocratic.

Ca şi Băsescu, sunteţi la fel de vinovaţi pentru situaţia catastrofală în care a ajuns România.

Într-o ţară ocupată, sunteţi colaboratori cu inamicul, regimul actual.

Mila, în ceea ce vă priveşte, nu e generozitate. Ci prostie.

E timpul să lăsaţi locul celor care se respectă şi-i respectă pe români.

E timpul să muriţi bine!

Alexandru Petria

Textul a fost publicat pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/09/noul-apel-catre-lichele/

septembrie 25, 2011

Dubla măsură a lui Gabriel Liiceanu

Charles Bukowski a scris într-o povestire că „politica e ca şi cum ai încerca să i-o tragi în fund unei pisici”. Ieşi zgâriat, cu răni adânci şi dureroase, compromiţătoare. Comparaţia deşucheată a americanului se potriveşte de minune realităţii perverse a politicii româneşti. Şi unora dintre intelectualii care se avântă în ea.

Într-o pauză din delectarea cu Bukowski, ce potrivire!, navigând pe net, am descoperit un articol vechi de-al lui Gabriel Liiceanu, „Câteva precizări despre logica lui ex-„, „România Liberă”, Anul L, Nr 14674, Serie nouă, nr 640, 29 aprilie 1992. Eseistul se referea în el la Regele Mihai, la modul incalificabil în care a fost tratat de Ion Iliescu. Care-l numea metodic ex-Rege, cu intenţie minimalizatoare. „Nu este adevărat că Regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim secretar. Sau altfel spus: pe cât de puţin este Ion Iliescu „ex-prim secretar”, tot atât de puţin este Regele Mihai „ex-rege”. Fiecare a fost şi este ceea ce a fost şi este dintotdeauna: Regele-rege, dnii Iliescu, Bârlădeanu, Marţian şi ceilalţi-secretari, prim-secretari şi propagandişti de partid. Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti.”, a afirmat cu revoltă Liiceanu.

După o acoladă temporară de aproape 20 de ani, recent, Traian Băsescu l-a numit tot ex-Rege pe Regele Mihai. „Abdicarea regelui a fost un act de trădare al interesului naţional al României. Un act de trădare din partea regelui. Ăsta e punctul meu de vedere”, afirma în vară acelaşi Băsescu, care a aruncat şi că Regele Mihai a fost „slugă la ruşi”.

Dacă în vară încă speram şi la o reacţie a lui Liiceanu la insanitatea lui Băsescu, ca o dovadă de verticalitate în al doişpelea ceas, la ora redactării articolului nu mai am aştept nimic. Liiceanu este un om al dublei măsuri. Prea orgolios să-şi asume deschis greşelile. Să recunoască răspicat că a pariat pe un om nedemn de funcţia de preşedinte al României. Bărbăteşte. De ce nu susţine despre Băsescu ce a zis cu îndreptăţire despre Iliescu?

Pisica lui Bukowski l-a cam desfigurat pe Gabriel Liiceanu. A rămas să respire printre noi ex-Gabriel Liiceanu. Pe firul logicii lui „ex”…

Alexandru Petria

Articolul lui Liiceanu din 1992 il puteti citi aici http://spunesitu.adevarul.ro/Politic/Dezbateri/Traian-Basescu-vorbeste-in-2011-despre-bietul-exRege-In-1992-Gabriel-Liiceanu-vorbea-despre-logica-stramba-a-lui-exCat-de-mult-seamana-Romania-de-azi-cu-exRomania-de-acum-20-de-ani-9139

Text publicat pe Agentia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/09/dubla-masura-a-lui-gabriel-liiceanu/

august 30, 2011

Antidemocratul şi „Intelectualii lui Băsescu”

Ce mai zarvă a puit pe net după ce-am anunţat că intenţionez să alcătuiesc o antologie cu cele mai ruşinoase texte ale personalităţilor cunoscute sub brandul „Intelectualii lui Băsescu”. Parcă am răsucit un băţ într-un muşuroi de termite. Protestele s-au inflamat din teritoriul celor cablaţi ca de rezervoarele de oxigen de Putere. Felicitările, de la Opoziţie şi de la nealiniaţi, de la cei cărora gâturile nu le fac torticolis tot vânând oportunităţile.

Dacă înjurăturile le-am înţeles, n-am priceput după ce logică am reuşit să fiu considerat un antidemocrat. Citez din mailul primit de la un poet onorabil: „Draga domnule Petria, nu ma situez intre intelectualii lui Basescu, nu fac parte si nu am facut parte din echipe de zgomote, dar mi se pare ca initiativa dvs este impotriva democratiei, e o imixtiune in intimitatea si in atitudinea de moment a oricarui om din societatea romaneasca. Nu am vazut aceeasi atitudine in cazul intelectualilor lui Iliescu, nici in cazul intelectualilor lui Nastase sau Geoana, care au invadat cu mizerie societatea romaneasca, din 1989 incoace … ! Initiativele care se adreseaza frustratilor si frustrarilor, depasind cadrul discutiilor intr-un forum pe internet sau in oricare varianta publica, mi se pare un derapaj la fel de periculos ca orice aspiratie spre dictatura.” Ideea că ar fi utile şi antologiile cu textele penibile ale lingăilor lui Iliescu, ba l-aş adăuga şi pe Carol al II-lea, că despre cei ai lui Ceauşescu s-a ocupat magistral Virgil Ierunca e OK. Să le realizeze cine vrea, doar nu-i opreşte nimeni. Ţuţării lui Iliescu nu sunt deloc mai onorabili decât ai lui Băsescu. Am ales să mă ocup de ultimii pentru că subiectul este de actualitate şi n-am veleităţi de scormonitor prin arhive. Aserţiunea că antologia s-ar adresa frustraţilor n-are rost s-o comentez. Şi Virgil Ierunca s-a adresat probabil frustraţilor, de la microfonul „Europei libere”.  În cererea pentru extinderea  criteriilor antologiei e şi multă perversitate. Un fel de hai să ne apucăm şi de cap, şi de picioare ca să nu iasă nimic până la urmă.

Mulţumesc celor care m-au încurajat, dar şi contestatarilor. Contestatarilor pentru că m-au ambiţionat şi mai mult.

Alexandru Petria

Text apărut pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/08/antidemocratul-si-%E2%80%9Eintelectualii-lui-basescu%E2%80%9D/

 

august 25, 2011

Pulimea si Intelectualii lui Basescu

Am gasit pe blogul lui Valentin Nicolau un material asupra caruia nu e de prisos sa adastam.

Pulimea şi intelectualul gonflabil

sunt susţinătorii fideli oricărui conducător-măscărici.

Ce e pulimea? Nimic mai puţin decât cei asemenea preşedintelui-măscărici, dar care n-au avut ambiţia să se caţăre într-atât de sus, încât să aibă puterea de a-şi pune ibovnicele ministru. Pulimea nu joacă farse, în schimb, impostorul cocoţat pe tron, tot timpul. Pulimea se regăseşte în glumele lui proaste, în viaţa sa dominată, ca şi a lor, de pulsiuni şi umori. Diferenţa e că libidoul pulimii rămâne instinct primar, pe când al conducătorului-mojic ajunge politică de stat. Preşedintele-caricatură, schimbând în grotesc viaţa poporului, face ca pulimii să i să pară mişto, şi asta-i apropie o dată în plus.

Intelectualul gonflabil e cel dispus la orice perversiune, dacă se face de folos măscăriciului-conducător. În condiţiile în care pulimea are mereu nevoie de o autoritate care să-i spună cu cine să voteze, perversul se poate lesne erija într-una.

Continuarea http://www.noriimei.ro/noroi/pulimea-si-intelectualul-gonflabil/comment-page-1/#comment-1498

august 18, 2011

Intelectualii lui Basescu. Sunt apreciati in strainatate?

Intelectualii lui Basescu au beneficiat de fonduri publice importante ca sa se promoveze in strainatate. A avut vreunul un succes real, in afara de Cartarescu, sa zicem, cu opera sa? Subiect de discutie. Despre valorizare, despre provincialism cultural, despre false aere, despre hainele împaratului dintr-o cunoscuta poveste .

august 17, 2011

Beatificarea lui Vladimir Tismaneanu

”Odată cu Vladimir Tismaneanu, în spatiul românesc intră și cultura politică. E vorba de o cultură ruptă de sacerdoțiile laice ale deviațiilor extremiste, un mod de a gândi și simți antiideologic, antiutopic, nonchiliastic, nonviolent, nonmesianic. Firescul de a fi își găsește în Vladimir Tismăneanu tonul potrivit.”/Cristian Robu-Corcan, ”România literară”. Urmează să ne închinăm la Tismăneanu ca la icoane! Restul aici http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_p.12-13.pdf

august 5, 2011

Cărtărescu se leapada de Basescu. Cand isi va cere scuze public?

Cât de valoros scriitor este Mircea Cărtărescu, pe atât e de ciubotă ca analist politic. N-am luat niciodată în serios editorialele sale. După ce l-a susţinut ani lungi pe Băsescu, a venit şi momentul despărţirii. Cititi http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-in-jurul-unei-decoratii-940643.html#ixzz1U6fTENGq

De la Cărtărescu aş mai fi aşteptat ceva: să-şi ceară scuze public pentru cecitatea sa şi pentru faptul că a îmbătat lumea de cap susţinând un dobitoc precum actualul preşedinte. Pentru dezastrul tării, până la urmă, este vinovat şi Cărtărescu.

iulie 29, 2011

Oportunist, prost sau Andrei Plesu

„Pe mine, când eram acolo – dau doar exemplul ăsta – când avea întâlniri, mă prezenta în felul următor: Şi el e domnul Pleşu – cred că ţi-am mai spus -… e un geniu. Era atâta băşcălie în această manieră… Lasă că era o grosolănie, tehnic vorbind. Când te întâlneşti cu unul prima oară în viaţă, care e şef de stat sau e ministru, nu-i spui: ţi-l arăt p-ăsta, ridică cinci kile şi vorbeşte patru limbi. Era deja, în această formă, o specie, un joc cu el însuşi care, la bază, avea ideea că eu sunt un fel d-ăla care merge pe sârmă, care înghite foc, înghite săbii…”, a declarat Andrei Pleşu despre cum se comporta Traian Băsescu cu el în perioada în care a fost consilier prezidenţial. Sursa http://www.mediafax.ro/politic/plesu-despre-basescu-nu-are-niciun-fel-de-respect-si-de-simpatie-pentru-oamenii-de-carte-video-8538051/

Ca să înghiţi atâta umilinţă trebuie să clocoteşti de oportunism, prostie sau să te cheme Andrei Pleşu…

iunie 28, 2011

Cine dă lecţii

În aceeaşi zi în care preşedintele României ne-a stupefiat cu afirmaţia că Regele Mihai a fost  un „trădător” şi „slugă la ruşi”, 22 iunie, Andrei Pleşu a publicat, în cotidianul „Adevărul”, editorialul „O nedumerire”, care se referea la Doina Cornea. Articolul a trecut relativ neobservat, fiindcă i-a luat faţa, în limbaj gazetăresc, tsunami-ul de revoltă provocat de vorbele imunde ale preşedintelui.

În respectivul text, Pleşu a simţit nevoia să-i dea o lecţie Doinei Cornea. Ca de la un ilustru profesor la un elev merituos, dar recalcitrant. De unde a pornit totul? De la o declaraţie a celebrei dizidente, care îi mulţumea lui Adrian Sobaru pentru gestul său. Doina Cornea a afirmat: “Forme extreme de protest nu se fac decât faţă de oameni sensibili, la a căror iubire se poate apela. Era teoria lui Gandhi şi el a izbândit. Onorate domnule Sobaru, ţin să vă spun că gestul dumneavoastră din Parlament m-a impresionat profund. Am înţeles de la început că era un protest transpersonal în interesul majorităţii românilor loviţi de măsurile aberante ale guvernanţilor actuali. Era un gest de sacrificiu personal în interesul celorlalţi. La fel am preţuit şi explicaţiile pe care le-aţi dat ieri apreciind mai ales faptul că nu aţi cedat în faţa unor  sfătuitori – obedienţi, oportunişti şi aroganţi – obişnuiţi să trăiască în minciună. Vă mulţumesc pentru lecţia pe care ne-aţi dat-o tuturor”. Merită să reamintesc că Pleşu, după ce Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului, a scris în „Adevărul” din 28 decembrie 2010 : „Dincolo însă de ceea ce poate fi „psihanalizabil” în comportamentul lui Adrian Sobaru, el are cel puţin două dimensiuni contra-productive: 1. Mută o problemă economică şi politică foarte serioasă în registrul psihologiei. O fundătură naţională devine, astfel, un „caz” particular, cu un relativizant subton de derizoriu şi patologie privată. 2. Sugerează un „model” al protestului care nu aduce soluţii, ci întreţine, doar, o stare de culpabilitate difuză şi de disperare inarticulată. Nici problema personală a omului, nici problema ţării nu se rezolvă prin scurte puseuri autodistructiv.”

În acea perioadă, am subliniat într-un material faptul că şeful de la „Dilema veche” încerca să bagatelizeze eroismul lui Sobaru, susţinând din vârful buzelor, într-un limbaj alambicat, că electricianul de la TVR n-ar fi chiar în regulă cu capul.

În editorialul de acum din „Adevărul”, eseistul zice: „A existat un moment, înainte de 1989, în care doamna Doina Cornea a spălat obrazul întregii naţiuni. A avut curajul rarisim de a spune „nu” unui regim care îşi trata oponenţii fără menajamente. În amintirea acelui episod, doamna Cornea merită admiraţia noastră definitivă şi respectul nostru necondiţionat.” Aş adăuga doar: n-a fost „un moment”, protestul profesoarei de la Cluj împotriva regimului comunist a durat între 1982 – 1989. Pleşu continuă cu „Dar nu e prima dată când mă văd obligat să deosebesc între anvergura supraomenească a posturii eroice şi omenescul, uneori preaomenesc, al istoriei cotidiene. Ambele se pot întâlni în ţarcul aceleiaşi personalităţi. Faptul de a fi fost, într-un ceas al vieţii, la înălţime nu e o garanţie de infailibilitate în orice domeniu şi pe termen nelimitat. De aceea, idolatria nu e indicată. Iar când ştii că vocea ta contează enorm, când eşti conştient de greutatea simbolică a intervenţiilor tale, trebuie să te gândeşti de o sută de ori înainte de a te manifesta public. Spun toate astea, după ce am citit un text al doamnei Cornea adresat lui Adrian Sobaru. Adrian Sobaru este şi el un personaj care binemerită cel puţin compasiunea noastră.” Mă simt „obligat”, vorba celui înainte citat, să evidenţiez că Doina Cornea s-a referit tocmai la un „domeniu” la care se pricepe: protestul împotriva unui regim cu derapaje grave. De asemenea, mă simt „obligat” să taxez ca o măgărie cuvintele lui Pleşu.

Diferenţa dintre Doina Cornea şi Andrei Pleşu e că doamna căreia ţine să-i administreze lecţii Pleşu este un exemplu de rectitudine morală, pe când omul Pleşu este şi el un exemplu, însă al neruşinării colaborării cu toate guvernele de după 1989, al compromisului ca mod de viaţă. Pentru cei ce nu ştiu, ca să se vadă cine şi cui dă lecţii despre cum se luptă împotriva unui sistem, o să vă dau ocazia să lecturaţi o un fragment dintr-o scrisoare a lui Pleşu către Nicolae Ceauşescu: „ Am intrat în Partidul Comunist Român la vârsta de 19 ani (1968) şi, atât pe linie obştească (CA ORGANIZATOR DE GRUPĂ DE PARTID), cât şi pe line profesională (ca cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice şi apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am străduit, în ciuda unei sănătăţi precare (care mă obligă să stau, de câţiva ani, sub constantă supraveghere medicală), să fac totul pentru a fi la înălţimea exigenţelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Vă rog, stimate tovarăşe Secretar General, să nu luaţi raportul de activitate de mai sus drept o lipsă de modestie. El e bilanţul firesc de muncă al oricărui român care vrea să-şi servească ţara cum se cuvine. În lumina acestui bilanţ, veţi înţelege cât pot fi de mâhnit să constat că, dintr-o dată, în urma unei împrejurări pe care nu o pot socoti decât accidentală, sunt pus în afara partidului ca “sectant” şi destituit din învăţământ şi cercetare.

Am avut, într-adevăr, ghinionul de a participa, cu doi ani în urmă, la o conferinţă (incluzând o parte teoretică şi una practică), ce a avut loc la Institutul de Psihologie şi Pedagogie pe tema “meditaţiei transcendentale”. Conferinţa – la care m-am dus pe linia unei fireşti curiozităţi intelectuale – mi s-a părut neinteresantă sub raport ştiinţific, drept care nu am mai frecventat nici una din urmările ei, mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp după aceea, să aduc la cunoştinţa unui lucrător al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind “meditaţia transcendentală”. În rezumat, fapta de care sunt făcut vinovat se reduce la audierea unei conferinţe publice, organizată într-un cadru perfect oficial, o conferinţă despre care nu aveam motive să cred că s-ar desfăşura fără aprobările de rigoare. Cât despre chestionarul pe care l-am completat – ca toţi cei de faţă – în timpul conferinţei, el nu se referea decât la date strict medicale şi nu cuprindea nici un angajament de nuanţă politică sau religioasă, care să contrazică adeziunile mele reale la Statutul PCR şi la Constituţia ţării. Am fost lămurit, ulterior, că “meditaţia transcendentală”, ca organizaţie internaţională, implică unele aspecte profund negative, de care însă nu puteam avea cunoştinţă acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Admiţând că pot fi sancţionat, totuşi, pentru o momentană lipsă de vigilenţă, mi se pare, în acelaşi timp, greu de acceptat că sancţiunea să aibă caracterul unei condamnări atât de drastice, ducând nu numai la totala mea discreditare politică, cât şi la descalificarea mea profesională. Între culpa mea reală şi consecinţele ei imediate e o uriaşă disproporţie care, în spiritul echităţii cu care ne-a obişnuit conducerea noastră de partid şi de stat, nu poate să fie corectată. Rănit sufleteşte de spulberarea într-o clipă a atâtor ani de eforturi entuziaste, şi de anularea tuturor proiectelor mele de viitor (legitime de 33 ani) apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dumneavoastră judecată şi la înţelegerea dumneavoastră omenească, rugându-vă să dispuneţi rediscutarea cazului meu, în datele lui obiective. Vă asigur că tot ce-mi doresc e să-mi dovedesc în continuare, ca şi până acum, buna credinţă în loialitatea faţă de ţară, participând la procesul de afirmare a valorilor noastre în plan universal.

Vă mulţumesc,

Andrei Gabriel Pleşu

25 mai 1982”

Ca măgăria să fie împinsă la extrem, în  „O nedumerire”, eseistul îi dă înainte:„A fost comparat cu Liviu Babeş(n.m. Alexandru Petria- Adrian Sobaru). Din respect pentru cel care s-a sacrificat, în martie 1989, la Braşov, aş fi ceva mai rezervat. Liviu Babeş nu putea visa să intre în sala Marii Adunări Naţionale în timpul unui discurs al lui Ceauşescu, nici să fie filmat în timp ce îşi dădea foc, nici să ajungă apoi invitat de succes în studiourile de televiziune. De moartea lui n-au aflat decât ascultătorii Europei Libere. El alesese să protesteze prin sinucidere, într-un moment în care alte forme de protest radical erau imposibile. Contextele celor două gesturi nu pot fi comparate, dacă avem o minimă bună-credinţă.(…) Doina Cornea nu s-a sinucis, ci a ales un alt mod de luptă, care constituie cu adevărat o lecţie”. Oare Liviu Babeş nu s-ar fi sinucis într-un alt loc dacă avea ocazia? N-ar fi vrut ca impactul jertfei sale să fie maximizat, în faţa unor ziarişti? Bineînţeles că da. În ce priveşte aserţiunea neruşinată cu sinuciderea Doinei Cornea nu spun nimic, ca să nu-mi crească tensiunea.

„Cine se aseamănă se adună”, e o zicală din popor. Aşa-i şi cu Pleşu şi Băsescu, „obişnuiţi să trăiască în minciună”, ca să utilizez formularea Doinei Cornea, care au reuşit performanţa să fie măgari în aceeaşi zi.

Alexandru Petria

noiembrie 26, 2010

Gabriel Liiceanu jigneste ziariştii

„Între ziariştii din România, care şi ei ar trebui să fie moralişti, aproape că nu mai există, cu două-trei excepţii, oameni care să meargă pe un sistem de valori clar. Şi pe care să-l apere, indiferent de jobul lor, de perspectiva meseriei lor, de patronajul politic şi aşa mai departe”, a declarat Gabriel Liiceanu la recenta dezbatere „Repere intelectuale ale dreptei româneşti”.

Personal, mă simt jignit de afirmaţia lui, cum trebuie să se simtă mulţi colegi. Oricum, necontestându-i nici un moment valoarea operei, nu dau doi bani pe consideraţiile sale. Omul Liiceanu n-are umbra operei sale, fiind un oportunist guraliv şi cu pretenţii.

Şeful de la Humanitas n-are decenţa să tacă măcar acum când a mărturisit că a greşit cu „fiinţa extraordinară” de la Cotroceni, după ce i-a tuieşit de cap pe destui intelectuali să-l voteze pe Băsescu şi a doua oară.

 

Despre Liiceanu am mai scris http://www.rasunetul.ro/m-am-saturat-de-aspiratoarele-de-scame-marca-liiceanu