Posts tagged ‘internet’

mai 23, 2018

Securilă și Eminescu

Moșierii îl finanțau pe Eminescu să desființeze toate ideile venite dinspre Europa”, spune unul.

Gândire de securilă, care pregătește alți securilă- Iulian Fota, directorul Colegiului Național de Informații.

 

 

Reclame
aprilie 2, 2018

Examenul de oameni adevărați

Știu cum e să prinzi între degete o râmă.
Știu cum e să plantezi un copac, ce senzații se învălmășesc prin tine la mângâierea scoarței lui, după ce crește cât de cât.
Știu cum e să dai peste cap un pahar cu lapte cald, tocmai după ce a fost mulsă vaca.
Știu aproximativ ce plante de pe câmp se pot arunca în oală, la repezeală și de nevoie, pentru o ciorbă.
Știu cum se apucă o cărămiđă, cum se prepară mortarul la construcții, cum se sapă un șanț, cum se crapă un butuc cu securea.
Știu cum e să bei ca să nu te îmbeți repede ca fraierul, cum să dai doi pumni când primești unul. Știu cum să-mi apăr femeia, dacă e în pericol.
Știu cum să mă orientez într-o pădure, cum să caut apă, cum să-mi fac un arc sau o praștie, la o adică.
Eu știu, grosul tinerimii- nu.
Eu știu și realitatea, nu numai realitatea mediată de net, cea second-hand. Nu e aseptică, pulsează riscuri. Nu realizez cât e de cool sau boring, dar nu asta-i ideea, ci că tinerii, majoritatea, care parcă au supt internetul încă din biberon, n-au habar de ea. Și-s tarați, oricât sunt de inteligenți, și e cazul s-o recunoască. Precum alcoolicul, precum drogatul. Netul le e cârja cu care dibuie neîndemânatic lumea. Care nu e cu .jpg-uri sau filmulețe, e chiar viața, nu înșelătoria de pixeli de pe laptopuri. Nu e vina lor, dar neavând habar pe bune de realitate, cea nemediată, n-au nici cum să decidă în cunoștință de cauză în chestiunile majore, atunci când o să fie nevoie.
Tinerii știu de minune surogatul, nu originalul. Au un deficit înspăimântător de cunoaștere. Descoperirea lumii reale este examenul lor de oameni adevărați.

martie 12, 2011

Internetul şi literatura

Prietenul Dan Mircea Cipariu a scris nu demult pe « Agenţia de Carte » despre « Terorismul cultural pe Net! ». Este un fenomen neliniştitor prin amploare. Cipariu afirma că « Sunt mulţi scriitori şi intelectuali autentici care şi-au retras colaborările din pagini web ori din ziare în urma abuzurilor de limbaj şi de logică exultate pe forumuri ori în locurile virtuale dedicate comentariilor unor articole şi unor texte».

Aşa-i, acesta-i adevărul. Dar nu înseamnă că poziţia acestor scriitori şi intelectuali este cea corectă, deşi e de înţeles psihologic. Ei abandonează un mediu comunicaţional cu potenţial imens cedând în faţa impostorilor, a «teroriştilor culturali » . Ca să evidenţiez pregnant eroarea, spun: oamenii trebuie să renunţe la zborul cu avioanele de frica atentatelor şi să călătorească, mai încet, doar cu vapoarele şi trenurile? Apoi, deşi s-ar putea să sune deplasat prin diferenţa de amploare- SUA ar trebui să-şi cedeze poziţiile şi să-şi încalce principiile în urma presiunilor lui Ben Ladin şi a altora ca el, cu gândire de cavernă? Sunt convins că nu. De pe urma fricii câştigă “băieţii răi”, şi în cazul culturii, şi în cel al relaţionărilor internaţionale. Iar viitorul fără mediul virtual este ca şi cum am perora despre aprinderea focului în absenţa scânteii.

Pe lângă lărgirea numărului cititorilor, netul alungă distanţele, şterge măcar şi parţial demarcaţia între capitală şi provincie. Deşi nu locuiesc în Bucureşti, mi-am făcut o mulţime de prieteni printre scriitori prin intermediul netului. Şi pe Cipariu, că tot l-am amintit, l-am cunoscut astfel. Nu ştiu cum m-aş descurca în prezent fără internet, care mi-a devenit o a doua mână dreaptă. Cu toate că pentru mulţi o să pară neverosimil, prin intermediul internetului am luat legătura anul trecut cu editura “Tritonic”, care mi-a publicat pe cheltuiala sa romanul “Zilele mele cu Renata”. Contractul l-am semnat prin poştă şi l-am cunoscut pe directorul editurii abia după perfectarea actelor. Zilele trecute am semnat tot prin poştă contractul pentru volumul de proză scurtă “Deania neagră”, cu editura bucureşteană “Herg Benet”. Urmează să apară în mai, tot pe cheltuiala editurii. I-am contactat pe Facebook. Pe Alexandru Voicescu, directorul de la “Herg Benet”, încă nu l-am văzut la faţă decât în fotografii.

Ce aş fi câştigat dacă nu utilizam netul, de teama celor nărăviţi la înjurături? Şi am fost înjurat destul, pentru articolele politice. Aş fi publicat cărţile, mai ales pe fondul crizei? Mă îndoiesc. Fiecare să tragă ce concluzie doreşte.

Alexandru Petria