literatură și provocări contemporane
A aparut nr. 6 al prestigioasei publicatii Acolada. La pag. 17 gasiti o relatare de la Zilele revistei Acolada. In fotografia de pe coperta publicatiei apar Magda Ursache, Gheorghe Grigurcu, Radu Ulmeanu, eu si Liviu Antonesei. Fotografia e de la aceasta frumoasa manifestare. Pdf-ul lunarului aici revista acolada nr. 6 2014
Giginocchio răspunde – cum mă așteptam, prost!
Mă duceam liniștit spre ștrand cînd am primit două telefoane, unul de la vechiul prieten și jurnalist Florin Ghețău, altul de la Tele M, care m-au informat că, azi, într-o conferință de presă, Giginocchio, vizibil iritat a abordat subiectul acțiunii tinerilor de la „Iașul iububește teii”, pe care i-am însoțit cu plăcere, de a depune la Registratura Primăriei, plicul cu cele peste 500 de cărți poștale ale ieșenilor în care aceștia își exprimau doleanțele lor în ce privește modul în care este administrat Iașul, cu referire îndeosebi la mutilarea bulevardului central – asasinarea teilor și pietruirea în bătaie de joc – , dar și la intențiile edilului șef de a defrișa la sînge verde orașul. Dovedind nu doar că nu a aruncat un ochi pe mesajele cetățenilor, ci și că îl doare în pix de oraș. Giginocchia a preferat să se dezlănțuie în insulte și amenințări împotriva celor pe care îi socotește un fel de dușmani personali din simplul motiv că se opun politicii sale scelerate în raport cu patrimoniul istoric și cel viu ale orașului nostru. Inamicii identificați de edil sînt ” Iașul iubește teii”, Liviu Antonesei, postul Tele M, adică cîteva din puținele voci critice din oraș! Mă mir că l-a uitatpe Dl prof. dr. Mandache Leucov, poate pentru că D-Sa din motive de progran, n-a putut fi prezent la acțiunea tinerească de ieri. Motivele pentru care ne atacă sînt rezumate în artciolul lui Florin Ghețău și voi atașa linkul către adresa respectivă. Deocamdată constat că Gigihocchio nu știe nimic despre criteriul elementar după care este un comportament democratic, respectiv toleranța față de vocile critice. Nu mai vorbesc despre receptivitatea la un discurs critic, că ar fi mmult peste puterile dumisale intelectuale și de caracter.
Nu reiau ce spune Giginocchio despre inamicii dumisale, dar cîteva precizări se impun:
1. Nu, nu o iau razna. Nici mereu, nici uneori. Și nici într-un caz cînd este vorba despre apărarea intereselor acestui oraș, de care nu m-am putut despărți, deși am avut destule ocazii tentante, din 1976, cînd am terminat facultatea, încoace. Mi se pare însă legitimă întrebarea dacă un primar care distruge tot pe ce pune mîna, care are ieșiri necontrolate față de cetățenii Iașului, fie en gros, fie la bucată, care minte de stinge și cînd n-ar avea nevoie, nu a luat-o el cumva razna. În ce mă privește, sînt dispus să ne prezentăm amîndoi în fața unei comisii de psihologi și psihiatri să constate experții care dintre noi a luat-o razna. Eu știu că este supus unor presiuni uriașe și din mediul politic, și din cel al proximității personale, ca să nu mai vorbesc despre „partea economică” și, tocmai din acest motiv, ar fi bine să fie mai prudent în declarații, sau măcar să ia un calmant înainte!
2. Da, e foarte adevărat că am fost prieteni. Ce uită să spună este că asta s-a petrecut după ce l-am numit director general la RAJAC – fapt pe care nu-l regret, acolo ar fi făcut treabă bună și azi –, iar pe respectiva numire se bazează întreaga sa carieră publică ulterioară. Din păcate, a dorit o pălărie prea mare pentru calota sa craniana, iar efectele le simțim pe pielea orașului. Nu, nu e vorba că aș fi vrut recunoștință pentru gestul acela, dar nici nu mă așteptam să se apuce să distrugă orașul. Nu am fost niciodată la Primărie să cer ceva pentru mine personal, slavă Cerului, nici n-am avut nevoie. Dar am fost cu o delegație de intelectuali – arhitecți, sociologi, economiști etc – să-i cerem să stopeze proiectul Pallas. Ne-a ascultat amabil, nu ne-a contrazis, iar rezultatul e vizibil și de pe lună! A doua oară am fost după masacrul teilor de pe bulevardul central. L-am rugat să stopeze acest copacid. Au scăpat, deocamdată, teii din Copou, însă, acum două luni, au fost marcați sute de arbori în Parcul Expoziției și au fost taiați alte sute în întreg orașul, mai pe grupuri mici, să nu se sesizeze cetățenii. Or, pînă cînd nu există un Registru dendrologic al orașului, iar Primăria nu a putut dovedi că are așa ceva, orice tăiere de arbori este interzisă prin lege, deci ilegală, ca să înțeleagă și edilii!
3. Nu-mi iese la socoteală cînd i-aș fi fost director de campanie. În 1992, am făcut pentru candidatul PAC la Primărie – nu că nu mi-ar părea rău acum! – , în 1996, am condus campania victorioasa de la locale a PAC în întreg județul. În 2004, deși mă retrăsesem din politică din 1998, am candidat la Primărie, nu ca să fiu primar, demisionasem din funcția de președinte de Județ!, ci să-i ajut pe tinerii de la URR, un proiect care îmi plăcea, să prindă niște posturi de consilieri. N-a ieșit! Rămîn alegerile din 2000, cînd director de campanie i-a fost jurnalistul Dănuț Dudu, care mi-a fost și student, și căruia i-am dat niște consultații tehnice. Pe la jumătatea campaniei, a adus un popîndău de la București, peste Dudu, care n-a făcut mare brînză. Într-o discuție cu cei doi, le-am spus că e o campanie bine construită, cu resurse destule, iar singura lor problemă e, de fapt, candidatul. Și ca să facem puțină istorie, Giginocchio n-a ajuns prima dată în post prin alegeri, ci pentru că l-a lăsat Simirad moștenitor, de parcă ar vorba de o dinastie!, în 2003 toamna, cînd a plecat în Cuba. După accea, l-a servit minunat inerția și candidaturile slabe ale adersarilor.
4. E adevărat că nu i-am dat mîna la ceremonia de deschidere a eșecului care s-a numit „Poezia la Iași”, dar nu eu sînt de vină, ci imprudența sa, care l-a îndemnat să se repeadă zîmbitor la mine cu mîna întinsă. A fost o reacție de igienă personală deja reflexă. Viața m-a învățat să nu dau mîna cu jigodiile, că mă pot molipsi. Apoi, deja știm că și unele boli psihice, cum ar fi paranoia puterii, se manifestă contagios. Ce să fi făcut?
5. Este adevărat că i-am spus că sîntem în război total și asta rămîne valabil și acum. În conferința de presă de azi, a spus că mă va numi Războinicul Lumnii. Săracul, a crezut că are umor și a încercat să fie ironic. Îl asigur că, în măsura în care el este un strălucit reprezentant al Întunericului Pluricolor în care se zbate România de azi, care a înlocuit Îbtrunericul Compact de dinainte de 1989, iau porecla dumisale în serios! În fond, dacă după puterile mele, am luptat cu întunesricul antedeccebrist, e floare la ureche să mp distrez cu reprezentanții de azi ai Răului!
6. Nu e cazul să se facă din țințar armăsar? Așa zic și eu! Prietenii știu de ce!
Liviu Antonesei
textul l-am preluat de pe facebook, cu acordul autorului
Pe 4 iulie, ora 17, in amfiteatrul Petre Andrei de la UPA, vom lansa primele patru volume din noua noastra colectie pentru tinerii politicieni din TNL. Detalii privind evenimentul in afisul atasat. Poate ca noua generatie de politicieni, din toate partidele, daca va fi mai citita, va fi si mai performanta! De buna seama ca lansarea nu este exclusivista, sint asteptati tineri, maturi etc indiferent de vreo apartenenta politica…
Editura Adenium va invita vineri, 4 iulie 2014, ora 17.00, la evenimentul de lansare a Colectiei de Stiinte Politice Colloquium Esential. Intalnirea se va desfasura la Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, in Amfiteatrul „Petre Andrei” (etajul 1), avandu-i ca invitati pe prof. univ. dr. Liviu Antonesei, director editorial Adenium; Cristian Adomnitei, presedintele Organizatiei Judetene Iasi a PNL; prof. univ. dr. Aurelian Craiutu, Indiana University, Bloomington; prof. univ. dr. Sorin Bocancea, politolog; Marius Danga, Presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PNL; Razvan Timofciuc, Presedintele TNL Municipiul Iasi; Corina Barbaros, autoare; Dorina Ticu, autoare. Moderatorul discutiilor va fi chiar coordonatorul Colectiei Colloquium, prof. univ. dr. Daniel Sandru. Evenimentul este organizat in parteneriat cu filialele iesene ale PNL si TNL.
„Colectia Colloquium nu a fost proiectata doar pentru specialistii in stiinta politica, ci si pentru politicieni. In acest sens, ne-am propus un demers de culturalizare politica, unul ce vizeaza organizatiile de tineret ale organizatiilor politice, si vom incepe cu cele din Iasi. Ne vom intalni cu tinerii care fac politica si vom lansa volumele aparute deja in aceasta colectie. Consider ca viitoarea generatie de politicieni trebuie sa mizeze si pe o buna stapanire a conceptelor, intrucat, urmand o idee ce-i apartine politologului Giovanni Sartori, ideile proaste despre democratie fac si ca democratia sa functioneze prost. In acest sens, ma bucur ca organizatii de tineret precum cele ale PNL, PDL si PMP au acceptat provocarea noastra, care este una eminamente academica, avand drept scop depasirea hiatusului ce exista intre societatea civila si lumea politica, o situatie ce e principala cauza a maniheismului pe care-l vedem manifestandu-se, din pacate, in spatiul nostru public”, afirma Daniel Sandru.
Proiectul, adresat tuturor celor interesati de intelegerea conceptelor si mecanismelor ce asigura functionarea politicii si in special specialistilor si studentilor din aceasta arie stiintifica, isi propune deschideri spre zonele teoretice aflate in conexiune cu spatiul politic, asa cum sunt sociologia, antropologia, relatiile internationale, studiile europene, studiile de securitate, jurnalismul si stiintele comunicarii. Volumele sunt girate de un colegiu stiintific format din personalitati academice ale sferei stiintelor politice din tara si strainatate: Aurelian Craiutu, Sorin Bocancea, Sabin Dragulin, Sergiu Gherghina, Ruxandra Ivan, Sergiu Miscoiu.
Primele patru titluri publicate si primite calduros la editia Salonului Intenational de Carte Bookfest (Bucuresti, 28 mai-1 iunie), sunt: Comunicarea 2.0. New media, participare si populism (Antonio Momoc); Marketingul politic. Repere teoretice si strategii de actiune (Corina Barbaros); Guvernamentalitatea. Forme si tehnici ale puterii in Occident (Matei Demetrescu, Codrin Taut); Politicile publice. Rationalitate si decizie in spatiul administrativ (Dorina Ticu).
Cartile pot fi consultate si comandate aici: http://www.adenium.ro/ro/69-stiinte-politice
La sfîrșitul lunii mai, cînd a expirat termenul de primire pentru manuscrisele trimise de autorii care au dorit să se înscrie la cea de-a doua ediție a concursului nostru de debut, am inventariat 146 de manuscrise care satisfăceau condițiile tehnice de participare, cu circa 20 mai multe decît la prima ediție a concursului. Distribuția pe categorii este următoarea: 51 poezie, 58 proză, 3 eseu, 10 teatru, 24 literatură pentru copii, BD, grafică. În momentul de față, juriul intern al editurii procedează la selecția manuscriselor care vor intra în finală, deci în evaluarea juriului național. În urma selecției, cîte 10 – sau mai puține, după caz – manuscrise pentru fiecare categorie vor intra în finală. Mulțumim autorilor care au avut încredere în concursul nostru de debut în volum și le dorim tuturor succes. Îi asigurăm pe concurenți că procedurile de selecție și ierarhizare se vor desfășura cu același profesionalism și aceeași probitate dovedite cu prilejul ediției de anul trecut.
11 Iunie 2014, Iasi
Liviu Antonesei
Director editorial Adenium
Zilele Revistei ACOLADA, ediţia 2014, vor debuta luni, 9 iunie, ora 10 a.m. în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene din Satu Mare. După salutul şi prezentarea invitaţilor şi a celorlalţi participanţi, cu evocarea ediţiilor anterioare şi alte cuvântări, vor fi lansate cărţile a doi dintre invitaţi: „Metafizica greacă” de Mircea Arman şi „Sincronizarea culturii române” de Andrei Marga, în cea de a doua zi urmând a fi lansate şi volumele „post-hipnotice” de Angela Furtună, „Un scriitor, doi scriitori” de Alex. Ştefănescu, „Un taur în vitrina de piatră” de Liviu Antonesei, „Convorbiri cu Mircea Daneliuc” de Alexandru Petria, „Sindromul Robinson” de Radu Mareş şi altele. Tot în ziua de marţi, de la ora 10, în cadrul mesei rotunde având ca temă libertatea presei şi în special a celei literare, poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu va prezenta un eseu, ca punct de plecare pentru discuţii. În după-amiaza aceleiaşi zile va urma decernarea Premiilor ACOLADA, iar în încheiere poeţii prezenţi vor oferi un recital din creaţia lor.
(Informatia e de la Radu Ulmeanu, redactorul sef al revistei Acolada)
În ultimele zile, recăzut-am în doaga cinefilă. Am schimbat regizorii, ca pachetele de țigări pe golite, enervat de von Trier, entuziasmat de-un Tornatore, cu privirea agățată pe mustața hoață a lui Daneliuc, interpretul operatorului tv din Probă de microfon, și tot așa într-un carusel de prăjit neuronii. Țicneală, plăcere, overdose.
Acum Michiduță îmi șoptește s-o iau nițel pe Tarkovski. Cinstit și piraterește, vă spun unde să vă uitați și voi pe gratis la unele pelicule-
Nostalgia http://www.filme-online.tv/nostalghia-nostalgia-online-1983/
Andrei Rubliov http://filmehd.net/andrey-rublyov-1966-filme-online-gratis.html
Solaris http://www.filme-online.tv/solaris-online-1972/
Era să uit, despre rusul ăsta, care a puțit de talent, ba a și râcâit pe alocuri genialitatea, aveți ocazia să aflați mai multe dacă sunteți sâmbătă prin Iași. Emil Brumaru și Antonesei sunt cu o ofertă de nerefuzat.
Să vorbești despre Liviu Antonesei e ca și cum ai vrea să treci un tsunami printr-un ciur. Că scrie poezie, ok. Eseistică și critică literară, ok. Proză, iar ok. Că e profesor universitar și fost politician- dar câți nu sunt? Că este un intelectual căruia îi pasă de țara asta amărâtă, ok. Că a a avut curaj ca fost dizident, când alții se scăpau în pantaloni, tot ok. De unde să-l iei ca să respecți adevărul faptic, păstrând dreapta măsură? E ca mercurul, cu traiectorie imprevizibilă, alunecos, dar totdeauna la nivelul excelenței. Antologia de poezii „Un taur în vitrina de piatră”, publicată recent, la împlinirea a 60 de ani, este un punct valid de plecare.
Omul Antonesei dă peste cap literatul cu același nume, care are alură de dur. Sau, poate, restabilește echilibrul exact, cine știe?! Dacă mă așteptam, înainte de a-l cunoaște, ca Antonesei să fie un ciufut cu nasul la 10 metri, și așa mă așteptam după experiențele nu puține cu alți literați români valoroși, rotund de sine precum aerul într-o minge, realitatea a sărit de pe fix orizontul de așteptare, autorul ieșean fiind un tip absolut natural, fără fasoane, relativ simplu de decopertat în canonul prieteniei cu care m-a gratulat, firesc. Nu ține să pozeze, nu vrea să dea neapărat favorabil în fața interlocutorului, se rezumă să fie cum e, în urcușurile și coborâșurile firescului, conștientizându-le prin prisma unei inteligențe permanent în alertă și scăpărătoare. Vârsta biologică nu-i corespunde cu nonconformismul structural, de unde n-ar fi nepotrivit să ia lecții tinerii, ciopor conformiști, bătrâni înainte de vreme.
Egal cu sine, poetul este unul al firescului: „În patria mea în care unii au pâinea/ și alții cuțitul și un inoxidabil/ lanț de interese îi leagă pe unii de/ ceilalți,/ în patria mea strălucitoare și tristă,/ eu sunt un corb bătrân, fără aripi,/ un paria însemnat cu stea albă în frunte,/ un recipient fără fund în care-și vomită –/ cu toții – fierea și neputința și ura./ Și pentru că în patria mea de nimic/ nu-mi e teamă/ și pentru că în patria mea nimic nu mi/ se poate întâmpla în afara iubirii/ mele disperate pentru Maria,/ sunt cuprins subit de o stranie bucurie,/ de o fericire fără margini a gândului inimii mele, de un extaz infinit/ ca o moarte de aur și sânge. Ca o lumină/ a cărnii./Drept care, în patria mea de gânduri ucise,/de vinovate tăceri, de umile elanuri interioare,/ eu răspund și semnez propriu:/ Liviu Antonesei”.(„Antonevroze sau Păcatele capitale”). Dimensiunea socială- protestul, dragostea, moartea, problemele filozofice- marile teme ale literaturii se contopesc fără hurducături în poemele lui Antonesei, în tonuri grave, deși au texturi diferite, mai ample, scurte, cu tăietură brutală ori molcomă, chiar și cu rimă. Câteva poezii deocheate, care amintesc de ce scrie în prezent Emil Brumaru, dezinvolt, amplifică prin contrast sobrietatea celorlalte. Eșantion: „Pasul tău pe străzi înguste/ Face flamure din fuste/ Curul tău, puțin mai sus,/ Mă lasă pe gânduri dus./ Curul tău și grota ta/ De mine-s alăturea!” („Cântecel de plimbare”).
Încadrabil biografic în generația 80, Antonesei nu se înghesuie în canonul literaturii congenerilor. Structural romantic, filtrat prin avatarurile modernismului, își cenzurează în mică măsură patetismul prin ironie, dar nu se rușinează cu el, ca alți scriitori, de crezi că-i o boală venerică. Nu face un fetiș din actul scrisului. Așa e, așa-i de luat, nu se schimbă de dragul modelor. „Dumnezeule, frumos poate fi câteodată ecoul!”, afirmă și este credibil. Are așii în mânecă pe teritoriul poeziei de dragoste, după părerea mea.
Antologia „Un taur în vitrina de piatră”, scoasă la editura „Adenium”, cuprinde toate poeziile scrise în 35 de ani de Antonesei, din 1977 până în 2012- volumele Căutarea căutării” (1990), „Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste” (1999), Psaumes” (2004), „Dispariţia şi eternitatea Eonei” (2006) şi „Poveşti filosofice cretane şi alte poezii” (2012). Nu e de așezat în bibliotecă unde nu ajungi să ștergi praful.
Alexandru Petria
apărut în Tribuna nr. 258, 1- 15 iunie 2013
Lansarea volumului „Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule” de Liviu Antonesei. Vineri, 18 mai, ora 16.00, la sediul din Calea Victoriei (Bucureşti) a Uniunii Scriitorilor din România. Invitaţi: Felix Nicolau şi Cristina Nemerovschi.
Liviu Antonesei: „Donati cei 2% din impozitele deja platite statului revistei Timpul, care am vazut ca va place. Desigur, daca nu aveti deja alte optiuni mai importante. Multumiri. Datele necesare sint in formularul atasat.”
Cei din cercurile puterii, asemeni lui Traian Basescu, nu recunosc nici lucrurile evidente. Sunt in stare sa sustina cu tupeu ca pana si gainile sunt pasari migratoare dupa ce clameaza cu siguranta ca negrul este alb. Si daca-s asa stapanii, tutarii le urmeaza exemplul.
O ultima manifestare a tutarului Tismaneanu:
Din articolul Despre patimi politice si acuratetea citatelor: Desfigurarea unui text: „Bancurile cu Radio Erevan erau construite cam astfel: “Este adevarat ca…?” “Da, in principiu este adevarat, numai ca…” Isi mai aminteste oare cineva de un text aparut in “Observator Cultural” acum vreun an in care i se atribuia lui H.-R. Patapievici un citat aberant, din care ar fi reiesit ca filosoful s-ar opune dreptului de vot al oricui nu este un sustinator al PDL? Cand mai multi cititori au intervenit demonstrand ca nu exista un asemenea text, ca este o facatura ordinara incompatibila cu crezul autentic liberal al autorului “Omului recent”, autoarea (o universitara care ar fi trebuit sa stie ca semnele citarii indica un text existent, nu unul “posibil”) si sprijinitorii ei, in loc sa-si ceara scuze, au agravat calomniosul atac spunand ceva de genul: chiar daca nu a spus-o, ar fi putut sa o spuna.
Cam la fel stau lucrurile acum, cand citesc un articol al unui cunoscut publicist iesean, profesorul Liviu Antonesei, din care un cititor neavizat ar putea intelege ca m-as fi referit la protestatarii din Piata Universitatii numindu-i pegra. In toate interventiile mele publice din aceste zile am precizat cat se poate de ne-echivoc ca disting intre protestul pasnic, perfect legitim, si cel violent, care pune in pericol institutiile statului de drept. Articolul meu, un apel la responsabilitate, spunea ca in timpuri de criza, multimile pot fi radicalizate, ca unele grupuri pot actiona iresponsabil, ca discursul urii practicat de antreprenorii violentei poate duce la acte de vandalism si la agresiuni fizice. Iata mai jos citatul exact din textul meu si interpretarea sideranta data de dl Antonesei. Adaug ca, din ratiuni pe care nu doresc sa le discut acum, vocabularul meu exclude referinte la grupuri umane in termeni de viermi, vermina, plosnite, paduchi, gandaci si capuse.
Cand ma refer la pogromuri, in termeni istorici, cuvantul pegra nu este deplasat. N-am spus, niciodata si nicaieri, ca asa ceva loc ar fi avut loc in Piata Universitatii. Dar eu scriu una, domnul Antonesei intelege alta. Nu voi comenta nici limbajul nu tocmai urban utilizat in raport cu personalitati ale vietii publice din Romania, culpabile de a nu impartasi opiniile d-lui Antonesei privind cauzele miscarilor de protest si originile actiunilor violente.”- pe contributors.ro
Fragmentul de text al lui Liviu Antonesei care l-a isterizat pe Tismaneanu:
„Puterea – imbecilitatea primelor reacţii
Primele reacţii ale reprezentanţilor puterii sînt pe deplin reprezentative pentru o gaşcă politică – cu vagi tuşe intelectuale – care a crezut că poate guverna în deplin dispreţ faţă de Constituţie, faţă de opoziţie, de pe poziţii de forţă şi, mai ales, cu deplina desconsiderare a cetăţenilor care i-au aburcat în fruntea bucatelor. La început, protestatarii au fost etichetaţi drept „viermi”, „pegră” – asta e formula distinsului intelectual transoceanic şi anticomunist dl Vladimir Tismăneanu! -, ba chiar şi cu un cuvînt, care-mi scapă acum, împrumutat de la dl Mircea Badea. Probabil, cele mai incredibile jigniri au fost aduse populaţiei revoltate de dl Baconski, ministrul de Externe, pe 16 ianuarie, pe blogul personal. Deşi între timp, conducerea partidului a recunoscut legitimitatea protestelor, iar dl ministru conduce o echipă de negocieri cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă, n-am observat să fi scos scabroasa postare. Iar cele mai duioase limbi aplicate dosului prezidenţial – de care unii, precum dna Pora şi dl Cărtărescu, par să se depărteze, alungaţi de duhoare – aparţin dlui Traian Ungureanu, într-o emisiune cu dna Zoe Petre, din 20 ianuarie, de pe Realitatea TV. Este incredibil cum oamenii de la care ai aştepta mai mult se manifestă ca nişte ciocoi care, deprinşi cu privilegiile, au uitat complet de alegători, de cetăţeni. Între timp, puterea a luat în sfîrşit act de faptul că protestele sînt legitime şi deplînge violenţele. Pe acestea, le deplîngem cu toţii, doar că observăm că s-au produs la instigarea puterii şi a robocopilor acesteia. Protestele au început de la o „aroganţă” a preşedintelui care n-a mai avut loc în paharul nemulţumirii. Cît priveşte violenţele, ştie acum toată lumea că sînt provocate de „ultras” şi de agenţii provocatori introduşi în mulţime. Ştie toată lumea, mai puţin puterea şi robocopii săi! Astfel încît, atunci cînd încep ripostele robocopilor la violenţele „ultras”, nu ştiu cum se face dar încasează lovituri mai ales demonstranţii nevinovaţi, care sînt luaţi cu salvarea, în vremea ce „ultras” sînt, eventual ridicaţi de dube şi eliberaţi la secţiile de poliţie, să nu rateze provocarea violenţelor de a doua zi.”- Articolul intreg aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2012/01/22/proteste-reactii-si-prostii-un-text-de-liviu-antonesei/
Si acum randurile lui Tismaneanu incriminate de Antonesei:
„“Mihail Neamtu are dreptate: a iesit la iveala in Bucuresti, de-a lungul ultimelor zile si nopti, acel fond primar si agresiv care fierbe dedesubtul aparentei de calma si senina civilitate. Ceea ce consideram de la sine inteles devine subit indoielnic. Nu e in fond ceva nou. O stim de la Sigmund Freud, exista un instinct distructiv, agresiv, bestial daca vreti, pe care civilizatia il domesticeste, il reprima, dar nu il poate anihila. Exista frustrari colective, o stare difuza de neliniste, de teama, de malaise care, in anumite clipe istorice, duce la defulari de masa. In vremuri de criza, aceste sentimente si emotii se radicalizeaza. Dar aceste explozii nu se intampla ex nihilo, exista antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane. Pegra nu se mobilizeaza de la sine. Niciun pogrom in istorie nu a avut loc in chip cu desavarsire spontan.” De vazut http://www.contributors.ro/societatelife/peisaj-dupa-batalie-fragilitatea-civilizatiei-si-datoria-responsabilitatii/
Dupa cum este observabil, Tismaneanu minte ordinar.
PS. Un comentariu al lui Antonesei pe contributors.ro : „@) Vladimir Tismaneanu
Am o curiozitate tehnica – am postat textul cu pricina pe la ora 17, pe la 18 am plecat la intilnire cu un prieten comun, Mihai Dinu Gheorghiu, n-am intors la 21 si putin si am gasit casuta postala plina de mesaje care imi semnalau ca blogul nu merge. Am verificat si asa era. Dat fiind ca blogul n-a fost operational nici macar o ora, sint foarte curios cum ati citit articolul meu? Nici eu nu-l mai pot citi! La postarea trecuta blocajul a durat 24 de ore, iar la ultimul articol din Adevarul tot cam atit. Prespun ca veti lasa acest comentariu, urban, sa treaca. Si inca ceva, va rog sa-i transmiteti presedintelui d-voastra preferat ca voi avea grija sa se afle la ce anume este folosita tehnologia moderna furnizata de partenerii nostri americani pentru a combate terorismul. Pentru ca nu sint sigur ca veti lasa comentariul, il voi posta si pe pagina mea de facebook care, deocamdata, merge! Sanatate. De ea, avem cu totii nevoie!”
Am gazduit textul lui Antonesei din solidaritate aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2012/01/22/proteste-reactii-si-prostii-un-text-de-liviu-antonesei/
Proteste, reacţii şi prostii
O reacţie contra sistemului politic
Ceea ce am afirmat în articolul trecut şi în articolul de marţi din Adevărul, se confirmă pe zi ce trece – protestele începute cealaltă vineri sînt doar în primul rînd împotriva puterii, dar ele vizează clasa politică în ansamblul său. Nu sînt sigur că defazata noastră clasă politică a înţeles asta, deşi semnele au fost destul de clare. După expulzarea din mulţimea protestatarilor a „preşedintelui poporului” de la televiziunea cu aceeaşi poreclă, a venit rîndul dlui Columbeanu Jr, care-şi imagina că merge la un local de fiţe, să păţească acelaşi lucru, deşi abia-şi anunţase candidatura la Primăria Capitalei. Dl Ludovic Orban, mai greu de cap probabil, a avut nevoie chiar de două avertismente – a doua oară fiind cu greu scos de jandarmi din mîinile mulţimii – ca să priceapă asta. Mă rog, asta e mai mult speranţa mea, care ţin la integritatea fizică a deputatului, decît vreo certitudine – nu poţi şti niciodată în ce direcţie o ia dl Orban după ce dansează olecuţă pe mese ori îşi imaginează că e lăutar de carieră. Acelaşi lucru s-a petrecut, de altfel, şi la mitingurile de mai mici dimensiuni din celelalte oraşe, unde politrucii, indiferent de culoarea politică sau de poziţia în sistem, au fost avortaţi prompt în afară de către protestatari. În speranţa că măcar unii dintre politruci, chiar dacă surzi, măcar ştiu să citească – sigur, nu e vorba despre analfabetul ministru de interne! –, protestatarii au şi scris asta pe puzderie de pancarte. N-am senzaţia că distihul „PDL şi USL / aceeaşi mizerie” ar fi un strigăt entuziast în favoarea opoziţiei politice! Nici că alt slogan – „Vă rugăm să ne scuzaţi / Nu producem cît furaţi” – s-ar adresa numai hoţilor din PDL. Lumea n-a uitat cît s-a furat pe vremea guvernării pesediste şi nici nu are cum să nu observe că, în teritoriu, furtul şi corupţia mai dă încă semne de „pluralism”. Prin urmare, întreaga clasă politică trebuie să fie atentă la aceste proteste de stradă, mai puternice în Bucureşti, dar multiplicate cam în toată ţara, care exprimă un protest global pentru modul în care, după mai bine de douăzeci de ani de pluralism, se face politica la noi. Repet ce-am spus şi în articolul trecut: partidele care vor înţelege gravitatea acestui semnal vor purcede la reforma lor internă – programe politice, proiecte de reformă, schimbarea „mutrelor” – se vor salva în anume măsură, celelalte se vor duce în neantul din care au ieşit.
Puterea – imbecilitatea primelor reacţii
Primele reacţii ale reprezentanţilor puterii sînt pe deplin reprezentative pentru o gaşcă politică – cu vagi tuşe intelectuale – care a crezut că poate guverna în deplin dispreţ faţă de Constituţie, faţă de opoziţie, de pe poziţii de forţă şi, mai ales, cu deplina desconsiderare a cetăţenilor care i-au aburcat în fruntea bucatelor. La început, protestatarii au fost etichetaţi drept „viermi”, „pegră” – asta e formula distinsului intelectual transoceanic şi anticomunist dl Vladimir Tismăneanu! -, ba chiar şi cu un cuvînt, care-mi scapă acum, împrumutat de la dl Mircea Badea. Probabil, cele mai incredibile jigniri au fost aduse populaţiei revoltate de dl Baconski, ministrul de Externe, pe 16 ianuarie, pe blogul personal. Deşi între timp, conducerea partidului a recunoscut legitimitatea protestelor, iar dl ministru conduce o echipă de negocieri cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă, n-am observat să fi scos scabroasa postare. Iar cele mai duioase limbi aplicate dosului prezidenţial – de care unii, precum dna Pora şi dl Cărtărescu, par să se depărteze, alungaţi de duhoare – aparţin dlui Traian Ungureanu, într-o emisiune cu dna Zoe Petre, din 20 ianuarie, de pe Realitatea TV. Este incredibil cum oamenii de la care ai aştepta mai mult se manifestă ca nişte ciocoi care, deprinşi cu privilegiile, au uitat complet de alegători, de cetăţeni. Între timp, puterea a luat în sfîrşit act de faptul că protestele sînt legitime şi deplînge violenţele. Pe acestea, le deplîngem cu toţii, doar că observăm că s-au produs la instigarea puterii şi a robocopilor acesteia. Protestele au început de la o „aroganţă” a preşedintelui care n-a mai avut loc în paharul nemulţumirii. Cît priveşte violenţele, ştie acum toată lumea că sînt provocate de „ultras” şi de agenţii provocatori introduşi în mulţime. Ştie toată lumea, mai puţin puterea şi robocopii săi! Astfel încît, atunci cînd încep ripostele robocopilor la violenţele „ultras”, nu ştiu cum se face dar încasează lovituri mai ales demonstranţii nevinovaţi, care sînt luaţi cu salvarea, în vremea ce „ultras” sînt, eventual ridicaţi de dube şi eliberaţi la secţiile de poliţie, să nu rateze provocarea violenţelor de a doua zi.
Prinsă cu treaba, puterea n-a avut timp să comunice!
Gogoriţa din titlu aparţine dnei Elena Udrea, comisă într-o declaraţie de ieri, după ce a recunoscut legitimitatea protestelor de stradă, ceea ce e exact, şi a acuzat opoziţia că instigă la violenţă, ceea ce este un fals caracteristică – n-o fi opoziţia noastră genială, şi nu e!, dar nici atît de tîmpită nu este. Puterea n-a avut timp să comunice? Păi, puterea a comunicat mereu, numai că a făcut prost, de parcă i-a luat Dumnezeu minţile! Cînd a guvernat mai mult prin OUG şi asumări ale răspunderii – uneori, simulînd consultări cu interesaţii, de cele mai multe ori, nemaiobosindu-se cu asta –, puterea a comunicat despre proasta sa relaţie cu democraţia parlamentară. Cînd preşedintele s-a amestecat în treburile Justiţiei, în tot felul de chestiuni care nu ţin de fişa postului său, ne-a comunicat dispreţul său faţă de Constituţie. Iar cînd a umplut spaţiul public de hăhăieli, glumiţe de tavernă şi insulte adresate mai tuturor categoriilor sociale separat şi, uneori, tuturor laolaltă, tot asta a făcut, a comunicat părerea sa sinceră faţă de un popor căruia i-a cerşit de două ori – ba chiar de trei, dacă punem şi referendumul – încrederea şi votul. Doar că popoarele narcotizate se mai şi trezesc, cum are prilejul să observe de mai bine de o săptămînă. Dar să revenim şi la dna Udrea, care se plîngea de lipsa timpului de a comunica cu poporul. Cînd călărea caii prin herghelii, nu comunica? Cînd îşi băga furca în subţionară ori agita mopul, nu comunica? Cînd îmbracă ţoale folclorice sau, din contra, îşi plimba fustiţele scurte şi genţile de firmă pe la inaugurări de telegondole, piste de schi sau săli de sport construite în sate depopulate, ce făcea? Păi, comunica, însă cît se poate de prost! Cît priveşte munca în sine, eu îmi amintesc un singur detaliu – blocarea fondurilor de la UE pentru ministerul pe care îl conduce, vreme de circa un an, din pricina manierei clientelare de acordare a acestora, a manevrelor de partid şi de stat în judecarea proiectelor. Să mai mai amintesc că unii miniştri au zburat pentru că şi-au acordat finanţările – sau spaţiile din patrimoniul de stat – în familie… Şi acestea sunt tot pilde ale muncii obositoare, ba chiar şi de comunicare!
O prostie mare cît hotelul Ritz
Poate cea mai mare pildă de defazare a puterii, de inadecvare la realitate este anunţul de vineri privind acordarea unor drepturi salariale restante poliţiştilor şi robocopilor! În schimb, acestea nu sînt acordate altor categorii de bugetari, deşi unii dintre aceştia şi le-au cîştigat în instanţă! Ce semnal îşi imaginează puterea că transmite, dacă tot se plînge că n-a avut vreme să comunice?! Orice ins, indiferent de nivelul său de pregătire, de vîrstă, de experienţă, va interpreta: a, sunt răsplătiţi cei care dau „la cap”, nu li se satisfac drepturile celor care „repară” capetele stîlcite de cei dintîi, mă refer la medici, nici ale celor care se străduie să „mobileze” capetele cu gînduri, este vorba despre profesori. Nu ştiu dacă dintr-o sinceritate involuntară sau dintr-o prostie cît casa, regimul s-a autodefinit şi şi-a exprimat priorităţile! Aferim, dle Boc & compania dumitale la fel de boccie!
De ce tace preşedintele?
Iată o întrebare de o sută de puncte la care nu cred că avem un răspuns satisfăcător. Avem însă la îndemînă răspunsul clasic şi strămoşesc – „tăcerea e de aur” – dar nu cred că despre asta este vorba. Mai întîi, pentru că preşedintele nu este tăcut, iar cît priveşte aurul e fan al celui de la Roşia Montană, în al doilea rînd, pentru că de data asta o vorbire articulată, începută cu scuze, fără jignii şi etichetări, ar fi avut mai degrabă acoperire în metal preţios. Prin urmare, în varianta optimistă, preşedintele tace pentru că se gîndeşte la muntele de greşeli deja făcute, iar în varianta pesimistă, le pune la cale pe cele care urmează să le facă.
Liviu Antonesei
Nota Alexandru Petria>Am gazduit aici textul lui Antonesei fiindca blogul sau nu mai este accesibil de o zi. A fost publicat si deja a starnit reactii.
De pe net:
„La mulţi ani! + cu un nou numar din PORT @ LEU
Urandu-Va multi ani cu fericire, sanatate si noi sanse, va informam ca, in portalul nostru http://www.cartesiarte.ro, a aparut ultimul numar pe anul acesta al revistei PORT@LEU. ***Din cuprins: NU VA-NFRUPTATI DIN PORCUL GUVERNARII!!! – din folclorul internetului si articole de Lucian Avramescu,Sergiu Gabureac Ion Marin Almajan citand din C.T.Popescu, Emil Bucuresteanu, Dinu C.Giurescu. ***CONTINUAM ARGUMENTAREA NOASTRA DIN NUMARUL TRECUT, PRIVIND: Sfarsitul programat al democratiei. *** MISTERELE BUCEGILOR – Continuarea anchetei din numarul trecut. Articole de Marian RIZEA si Radu CINAMAR *** EMINESCU, VESNIC CRITERIU SI MEREU INTARITA MANDRIE A LIMBII ROMANE – semneaza ADRIAN BOTEZ si Constantin FROSIN *** Poezii de Dan Mircea CIPARIU, recenzii si articole de ALEXANDRU PETRIA, DAN LUPESCU, VLAD LEU, VIOREL ROMAN, STEFAN PLUGARU, STELIAN GOMBOS, GABRIELA CRETAN, MELANIA CUC, LIVIU ANTONESEI, IONUT CARAGEA, PETRU BIRAU, AL. FLORIN TENE *** Un nou volum de Corneliu LEU in editie definitiva: fragmente din romanul RANILE SOLDATILOR INVINGĂTORI. *** Din folclorul internetului: EI O TRAG CU EXPERTIZA,
PE NOI NE BELESTE CRIZA… IA MAI MANATI, MAI!… – Culegatori: ELISABETA IOSIF, IOANA VARNA, DAN LUPESCU, VALERIU RAUT, DIMITRIE GRAMA, SERGIU GABUREAC, PETRE GIGEA, ALEXANDRU PETRESCU, AUREL STANESCU si situl MOLDOVEAN CU BLOG *********** La multi ani!
CORNELIU LEU”
Am gasit cu stupoare textul meu „Goma, Breban, Manea şi insomnia premiului Nobel” in PORT @ LEU, publicaţie a lui Corneliu Leu.
Tin sa precizez ca preluarea unui material fara acceptul autorului este o fapta care contravine legii. Si n-am fost intrebat. Si daca as fi fost intrebat refuzam. N-am decat dispret pentru lingaul ceausist Corneliu Leu.
Aici este magaria http://cartesiarte.ro/portaleu/articol.php?id_articol=940&nr=8&an=2011&pagina=4#content
Sunt curios daca au fost de acord sa fie republicati in PORT @ LEU Dan Mircea Cipariu si Liviu Antonesei.
Ruxandra Anton este o poetă care ştie ce vrea. Cu un ton constant, semn că şi-a găsit calea, că nu mai ezită. 
Tăcerea criticii în ce priveşte ultima sa apariţie editorială, « Cartea lumilor dispărute », editura « Tracus Arte », 2011, mărturiseşte doar despre lipsa criticilor care urmăresc la modul profesionist şi nepartizan actualitatea literară, nu despre valoarea poeziei.
« Lana sunt eu », ar putea să spună Ruxandra Anton, după modelul lui Flaubert, Lana fiind un fel de alter-ego al scriitoarei, neasumat, personaj în jurul căruia se coagulează a doua parte a cărţii, « visele mele povestite de lana », cea mai valoroasă, după părerea mea. Aici textele se « umanizează », au încărcătura faptului trăit sau cunoscut în amănunt, au o mică poveste memorabilă, spre deosebire de prima parte, « poezie strânsă cu uşa », unde cuvintele se lovesc uneori în gol, pândite de artificiozitate.
Pe pagina a IV a volumului, Horia Gârbea afirmă că Ruxandra Anton « scrie rar şi bine, bucurându-ne cu adevărul şi firescul poeziei sale ». Într-un text pus la începutul cărţii, transcrierea unui mail, de fapt, Liviu Antonesei zice : « Am citit, mai întîi, cursiv, de la un capăt la altul, apoi şi cîte una, cu pauze. Părerea mea e că sunt foarte bune şi fac un întreg. », iar Liviu Ioan Stoiciu, tot într-un mesaj electronic citat constată : « M-am uitat pe ea, merită să o publici. Vrei vorbe mari? Nu mai ezita. ».
No, vorba ardeleanului ce sunt, ce-aş mai avea de comentat după aceşti « naşi »? Eventual, poeta să fie sănătoasă şi să scrie când simte că are ceva de spus sub imperiul urgenţei!
Alexandru Petria
Câteva poeme de Ruxandra Anton
O VREME NU VOI MAI SCRIE
o vreme nu voi mai scrie
decît dacă-mi vor sîngera mîinile
voi sta pe malul celălalt
unde oamenii se îneacă în frunzele toamnei
voi călca peste hîrtiile îngălbenite
care nu vor să mărturisească nimic
voi fi un om cenuşiu
ca un copac plin de cuiburi părăsite
cînd voi obosi de atîtea singurătăţi
voi merge în căsuţa de la malul mării
unde lana visează tot ce voi scrie.
LA FOTOGRAF
Lana stă în rama fotografiei
mama i-a pus părul pe moaţe peste noapte
cu oţet de mere
şi în cîrlionţii blonzi i-a prins funde mari albe de mătase
e îmbrăcată într-o fustă neagră plisată şi bluză albă
poartă pantofi negri de lac şi şosete albe
şi-a scos cravata de pionier şi a aruncat-o în şifonier
cînd să iasă pe uşă
mama nu a observat
în dimineaţa aceea teribilă
cînd avea să meargă în tîrg la fotograf
pentru prima dată
lana o ţine pe ruxandra de mîini cu braţele încrucişate
de parcă ar urma să pornească un dans
zîmbetul ei a pălit puţin de la şocul bliţului
însă chiar şi aşa este irezistibil
ea a mers pe jos pînă în tîrg
drumul e lung şi plin de praf iar soarele îţi sleieşte puterile
ea simte că are două trupuri
unul care merge şi altul care stă
abia în marginea pădurii se odihnesc amîndouă
în pădure sînt multe umbre care se mişcă printre copaci
umbrele au ochi şi o limbă roşie lungă care-i intră sub piele
ea stă cuminte lîngă coşul de răchită al mamei
acolo îşi schimbă şi încălţările
fotograful se uită printr-o cutie
şi îşi acoperă capul cu o pînză neagră ca un bau-bau
lana simte că aerul o strînge
mama oftează şi o sărută pe ruxandra
fotografia va fi gata peste şapte zile
nimeni n-o vede pe lana în fotografie.
POVESTEA FILMULUI
sîmbăta seara mă rugam de tata să mă lase la film
cel mai uşor îl convingeam cînd îl găseam la cîrciumă
lanei îi plăcea să înfrunte privirile bărbaţilor beţi
tata duhnea a rachiu
dar încă nu-i crescuse perechea aceea de picioare
cu care oamenii beţi pot să meargă pe trei cărări
tata nu mă mîngîia niciodată
de asta mă temeam de el
însă zumzetul acela care-i intra în glas
de la sfîrîitul băuturii pe gît
mă liniştea
după ce tata mă întreba ce film
cu cine merg şi la ce oră mă întorc
se căuta prin buzunare de mărunţiş
filmul costa un leu şi cincizeci de bani şi exact atît îmi dădea
filmul rula la căminul cultural
pe un pătrat alb agăţat de cortină
în sală erau bănci lungi din lemn fără spătar pe care nu încăpeam toţi
cei care stăteau pe jos ne răsturnau banca şi se aşezau ei
ţipetele se amestecau cu rîsetele şi cu pumnii
cînd filmul se rupea
pînă se aprindea lumina
începeau fluierăturile
de la început pînă la sfîrşit
filmul era un dute-vino
între cei de pe ecran şi cei din sală
care strigau la ei cum să continue acţiunea
lana lipea bucăţile de film cu vata pe care şi-o punea în urechi
îi acoperea pe toţi cu vată şi le întorcea spatele
cînd ieşea din sală lăsa impresia că merge pe un cal alb
nimeni nu îndrăznea s-o trateze pe lana ca pe un film prost.
POEZIA FLORII-SOARELUI
Lanei nu-i plăcea limba rusă
profesoara ştia asta şi la ora ei
lana trebuia să-i scrie o poezie
poezia cerută era ca o floarea-soarelui fără corolă
însă doamna profesoară cădea în extaz
şi îi dădea nota de trecere
limba rusă era un pumn în gură
de la lenin şi stalin
şi nici măcar Dostoievski nu putea să mă ducă în spate
cînd îmi stătea greutatea asta pe limbă
tot ce venea din rusia
cădea istovit în visele mele
norii cei negri ai alfabetului rus
îmi dădeau frisoane
cu toate că mai tîrziu
călăuza lui Tarkovski
mi-a arătat cum străzile mergeau încet prin oraş
dincolo de voinţa noastră.
ŞCOALA DIN ŞOTRON
şcoala mirosea a petrol de la duşumele
vîntul se oprea în mirosul acela greu
cărţile miroseau a patriotism
patriotismul flutura la gîtul nostru
în cravata roşie de pionier
noi cîntam trei culori în fiecare dimineaţă
încolonaţi în careul din curtea şcolii
să ne intre cîntecul în adîncul plămînilor
nu ne opream pînă cînd nu auzeam
cum în piept ne creşteau păpădii
şi un nor de puf alb se ridica în sus
pe tablă scriam cuvinte de lemn şi cifre de metal
şi o portocală uriaşă din care muşcam miezul negru
iar cojile ei se prefăceau într-o minciună
lana nu putea să scrie toate propoziţiile
dacă nu-i veneau din cap
şi în capul ei nu creşteau portocale
numai mere verzi acre
lana nu-şi punea uniforma
nici numărul matricol şi panglica albă
lana îşi lega şireturile de nori
lana submina partidul
pe pămîntul tare desenam şotronul
în fiecare pătrat era un ochi deschis
care se uita la picioarele noastre
cum săreau şi mutau ciobul dintr-un pătrat în altul
cercul avea o gură care striga la noi
cînd călcam linia
eu desenam şotronul pe holul şcolii
gura şotronului înghiţea şcoala
tata era chemat la cancelarie
să scoată şcoala din şotron
numai frica lanei mirosea a patriotism.
Material apărut pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/10/ruxandra-andon-si-%c2%ab-cartea-lumilor-disparute-%c2%bb/
Va multumesc pentru gàzduire.
Paul Goma
Update 10 octombrie- am trimis scrisoarea deschisă la Camera Deputaţilor şi la Senat, la adresele de mail: pdl@senat.ro, psdpc@senat.ro, pnl@senat.ro, udmr@senat.ro, srp@cdep.ro, infocdep@cdep.ro
Care scriitor spune că nu se bucură când scriu despre textele lui autori pe care îi simte aproape,pe care i-a citit încă din timpul liceului, în perioada de formare, acela este un ipocrit mâncător de cacao.
De-a lungul timpului, am fost emoţional când au scris despre poezia mea Alex Ştefănescu, Romul Munteanu, Traian T. Coşovei, Ioan Holban sau despre proză Petru Popescu, Liviu Antonesei, George Arion şi Radu Ţuculescu. Le mulţumesc!
Va recomand sa cititi o povestire. Scriitorul nu cred ca si-a desprins inca gandurile de la ea. E caldă, abia scoasă din cuptor. Daca va spun ca pe autor il cheama Liviu Antonesei, asa-i ca n-are rost sa va dau mai multe imbolduri? E aici http://antonesei.timpul.ro/2011/08/10/o-povestire-abia-incheiata/
În revista craioveană Mozaicul a apărut ancheta „Ce cărţi citim în vacantă?”. Răspunzând la întrebare, Liviu Antonesei m-a recomandat la secţiunea proză: 
„La proză, chiar dacă a apărut mai spre începutul anului – poate că, totuşi, n-a apucat toată lumea să-l citească – nu pot începe decît cu romanul lui Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis, pe bună dreptate răsfăţat de critică, sper că şi de public, în care văd deja unul din cele mai importante romane ale acestui an literar. Nu aş putea să nu recomand romanele a două din doamnele generaţiei mele – mă refer la Acasă, pe cîmpia Armaghedonului de Marta Petreu şi la FEM de Magda Cârneci. Ş i, poate, încape în bagaje şi Deania neagră, cartea de povestiri a lui Alexandru Petria, mai ales că e puţintică la trup, dar mare la suflul de povestitor!”
Aveti aici pdf-ul „Mozaicului” mozaicul 7 – iulie 2011
Liviu Antonesei a publicat in ultimul numar al revistei „Timpul” o rememorarea a Targului de Carte Bookfest. Se referă şi la lansarea „Deaniei negre”, pe care a şi postfatat-o, de altfel, alături de Dan Silviu-Boerescu şi Petru Popescu. Textul îl găsiţi la pagina 12. Link cu pdf-ul publicatiei http://www.timpul.ro/ro-numar-pdf-iulie-2011-103.html
De la stanga la dreapta- Liviu Antonesei, eu şi Dan Mircea Cipariu
În ultimele zile, am promovat pe „Reţeaua Literară” câteva articole în legătură cu situaţia explozivă de la Uniunea Scriitorilor. O informare despre demisia lui Daniel Cristea-Enache din U.S., un pamflet al lui Adrian Suciu la adresa lui Nicolae Manolescu, un articol extraordinar al lui Liviu Antonesei despre U.S. şi ştirea că Suciu urmează să fie exclus din uniune pentru materialul îndreptat împotriva lui Manolescu.
Postările pot fi citite aici http://reteaualiterara.ro/profiles/blogs/scandal-literar-de-proportii
aici http://reteaualiterara.ro/profiles/blogs/fariseul-manolescu-si
aici http://reteaualiterara.ro/profiles/blogs/liviu-antonesei-uniunea
Si ultima (publicată ieri de mine) o transcriu:
„Adrian Suciu urmează să fie exclus din Uniunea Scriitorilor
Poetul Adrian Suciu m-a anunţat printr-un sms ca o sa fie exclus din Uniunea Scriitorilor. Nu mi-a venit să cred. Apoi mi-a trimis un text, de fapt un schimb de e-mailuri:
„Domnule Adrian Suciu,
am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra.
Ramas bun, Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR
Dle. Ioan Radu Văcărescu,
Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,
Adrian Suciu.”
Adrian Suciu a publicat zilele trecute un pamflet incendiar despre Nicolae Manolescu. Este lecturabil aici http://reteaualiterara.ro/profiles/blogs/fariseul-manolescu-si
Să înţeleg că membrii Uniunii Scriitorilor nu mai au libertatea cuvântului? Pe cât de revoltător, pe atât de dezgustător.”
Fiindcă nu m-am schimbat aşa rapid, normal, şi acum consider că faptele sunt revoltătoare şi dezgustătoare.
Azi, Gelu Vlaşin, proprietarul platformei online a publicat drept comentariu la fiecare dintre texte:
„Nu sunt de acord cu promovarea preferențială pe Rețeaua literară a unor articole îndreptate împotriva președintelui USR, Nicolae Manolescu sau împotriva USR, ținând cont că știu din interior ce se întamplă pe acolo, am fost la ședințele de Consiliu și n-am observat nici un atac „dirijat” a lui Manolescu împotriva altora enumerați prin articolele care au fost postate în ultima vreme. Ba chiar au fost protejați și susținuți atât de cei din Comitet cât și de majoritatea celor din Consiliu. Posibil că din afară se vede altceva. Nu doresc să mă fac părtaș la defăimarea unei instituții din care fac parte și nici la atacurile concertate asupra lui Manolescu pe care-l respect și-l consider unul dintre cei mai valabili președinți pe care i-a avut USR după Revoluție. În privința lui Suciu nu pot să mă pronunț însă în cercurile lui de amici spunea despre câțiva prieteni că sunt „duși cu capul”. Inclusiv pe mine m-a „creionat” într-un mod nu chiar elegant deși nu mă cunoaște decât superficial (ne-am întâlnit întâmplător de câteva ori la diverse evenimente culturale). La o asemenea atitudine nu pot comenta însă îmi pot face o parere despre obiectivitatea declarațiilor pe care le susține. Sper să nu fiu înțeles gresit, nu incerc să limitez libera exprimare dar nici nu pot să accept promovarea preferențială pe Rețeaua literară a unor lucruri cu care nu sunt în mare parte de acord. În privința diverselor comentarii – în mare parte venite din partea unor oameni care nu fac parte din breaslă sau care folosesc speculativ diverse informații neverificate pot spune doar că asemenea procedee au devenit deja „tradiționale” în spațiul românesc și nu mai pot să impresioneze cu adevărat pe nimeni. Păcat că unii dintre noi folosim în orice împrejurare sintagme definitive și incalificabile, arătăm cu degetul înspre oricine doar ca să ne mai descătușăm frustrările și complexele nebăgării în seamă, defăimăm și judecăm fără discernământ și fără să avem nici măcar dreptul moral să aruncăm piatra când alții ar trebui să ne acopere de pietre pentru faptele pe care le-am făcut.„
Cum nu-mi calc pe convingeri, vă anunţ că de azi mi-am dat demisia din funcţia de editor la „Reţeaua Literară”.
Alexandru Petria
„O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, cîteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndo- iesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cît de repede.”
(Liviu Antonesei)
„Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproa- pe volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! „
(Dan-Silviu Boerescu)
„Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual fami- liar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.”
(Petru Popescu)
Alexandru PETRIA: născut la 27 II 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. Debut publicistic şi poetic în “Tribuna” în 1983. Studii întrerupte de psiho-sociologie.
Cărţi publicate: “Neguţătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) şi “La ce bun poeţii…”(colectiv, interviuri). În 2010 mi-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. Colaborări sporadice la toate revistele revistele literare importante.
După 1989: şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; întemeietor, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean “Gazeta someşeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mişcării Ecologiste din România la Camera Deputaţilor- 1992; redactor investigaţii, între 1992- 1994, la revista bucureşteană “Zig-Zag” pe vremea directoratului lui Alex Ştefănescu- între 1992- 1996 a locuit la Bucureşti; 1994-1995- reporter investigaţii la ziarul “Cotidianul”; 1995-1996- redactor şef al săptămânalului bucureştean pentru comercianţi “Hermes” şi redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “România Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal a fost redactorul şef al săptămânalului “Monitorul de Someş”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicaţie, lunarul “Realitatatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”, al cărei director este şi în prezent.
Comenzi online pe Librăria „Herg Benet”- http://www.libraria.hergbenet.ro/?category=3&product_id=18
În apărarea creatorilor
Solidarizare la nesupunere civică
Într-o ţară cu avalanşe de vorbărie, în care cuvântul cultură este purtat propagandistic pe drumurile celor patru zări ca sfintele moaşte, dar care- de fapt- nu valorează în ochii politicienilor – a majorităţii lor – nici cât excrementul unui câine, excepţiile merită evidenţiate. Ca să n-o lungesc, spun că am reuşit să conving un deputat, din Dej, oraşul în care m-am născut, fiindcă pe cei din circumscripţia electorală de care aparţine Becleanul, oraşul unde stau, îi vezi mai repede în pozele rămase din campania electorală, să ia poziţie în parlament împotriva spolierii fiscale a creatorilor, pusă la cale de Emil Boc şi şleahta sa. Transcriu declaraţia politică a omului, citită luni în Camera Deputaţilor:
„ Susţin greva fiscală a creatorilor
Elita intelectuală a României este batjocorită de către Guvernul Boc. Nefiind în stare să sprijine cum ar trebui cultura, guvernanţii au găsit modalităţi de-a încurca şi mai mult lucrurile, care au ca rezultat sărăcirea creatorilor.
Un grup masiv de scriitori, actori, pictori şi jurnalişti de mare valoare a adresat nu demult o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, Avocatului Poporului- Ioan Muraru şi preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, intitulată- “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. O redau aici:
”Impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20% ne obligă pe noi, semnatarii acestei SCRISORI DE PROTEST, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu fermitate şi să cerem Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale să corijeze o decizie care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţei. Atragem atenţia decidenţilor din Executivul României că vom folosi, până la rezolvarea cererii noastre, toate formele legale de protest, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.
Nu avem de ce să fim impozitaţi de două sau chiar de trei ori în plus pentru creaţia noastră. Pe lângă impozitul de 16% pe veniturile din drepturile de autor, cât lua statul fiecărui creator până acum!, se vor adăuga noi impozite sociale şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20%. Se vor impozita astfel 80% din orice contract pe drepturi de autor şi 75% din contractele pentru operele monumentale.
Guvernul României nu trebuie să pună noi biruri sociale pe creaţie pentru că astfel îi aduce pe mulţi creatori într-o situaţie de faliment social, economic şi financiar şi îi va determina pe foarte mulţi dintre aceşti creatori să părăsească România. Rezultatele acestor drepturi de autor nu sunt produse de serie, sunt produse unicat!, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Creaţia fiecăruia dintre noi nu e mediată nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de o Instanţă superioară tuturora dintre noi. Operele noastre culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale sunt unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?
În al doisprezecelea ceas, puteţi opri exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!
Aţi putea face un pas înapoi pentru a face toţi un pas înainte!”
Această scrisoare deschisă, până acum, după ştiinţa mea, n-a primit un răspuns rezonabil. De aceea, semnatarii ei, au declarat că vor trece, în semn de protest, la grevă fiscală începând cu 1 septembrie până la abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, care a provocat această stare de lucruri.
Personal, susţin greva fiscală a creatorilor. Oamenii de cultură trebuie preţuiţi şi stimulaţi, nu batjocoriţi, umiliţi şi spoliaţi. Prin nesupunerea lor civică atrag atenţia asupra injustiţiei.
Fac apel la colegii mei parlamentari, din toate partidele, ca să abrogăm Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010. Această reglementare ruşinoasă e cazul să fie îndepărtată. Aici nu este vorba de opţiuni politice, ci de respect pentru cultura română.
Cornel Itu,
Deputat PSD,
Vice-liderul grupului PSD și PC pe Ardeal din Camera Deputaţilor”
Menţionez că sunt unul dintre semnatarii scrisorii deschise pro grevă fiscală. Din cei peste o mie. Este interesant că asociaţiile scriitoriceşti din Bistriţa au rămas pasive. Probabil că n-au vrut să scape din gură suzeta sponsorizărilor pe care le primesc din zona Puterii. Totuşi, pe lângă bani, ai nevoie şi de caracter. Când este cuţitul la os, măcar, ca efortul să nu fie insuportabil.
Alexandru Petria 