Posts tagged ‘milos bistrita cetatean onoare’

septembrie 20, 2010

Sustin acordarea titlului de cetatean de onoare al Bistritei lui Alexandru Cristian Milos!

Când spui Cristi Miloş, automat, gândul se îndreaptă spre Bistriţa. Imaginea scriitorul Miloş aproape se confundă cu zidurile caselor vechi din centrul oraşului, cu parfumurile pierdute de odinioară şi niciodată regăsite, cu romantismul sufocat de ţopârlănimea care se înmulţeşte cu viteza iepurilor. Pe unde am umblat prin ţară, la întâlnirea cu câte un confrate, cu rare excepţii, când era vorba despre Bistriţa, care rămâne mai mult la stadiul de zbatere ca să iasă dintr-un provincialism literar orgolios şi păgubos, unde cohorte de veleitari industrioşi se autoproclamă reciproc poeţi şi prozatori, eram întrebat prima dată de el. Ce mai face? Cum se simte? Şi singurul răspuns pe care puteam să-l dau era că Miloş scrie. Scrie constant, ars de frumoasa patimă a poeziei, imperturbabil şi demn, singur pe drumul său despre care doar Dumnezeu ştie sigur unde duce. Şi despre care mă încumet să afirm doar că i-a antamat un loc în istoria literaturii române.

De multe ori, întâlnindu-l, reuşea să mă enerveze. Era acaparat de viziunile lui literare, când pe mine mă îngrijora evoluţia economică şi politică a perioadei, un fel de „ţara arde şi baba se piaptănă” demenţial. Dar, după ce-mi treceau nervii, pe care nu-i exteriorizam în prezenţa lui ca să nu-l rănesc, nu puteam să nu-l admir. Nici admiraţia nu mi-o exteriorizam ca să nu şi-o ia în cap. Şi mă tem că am greşit, autocenzurându-mă. Cristi poate că avea nevoie de-o încurajare, de-o confirmare a obsesiilor sale sau de simplul fapt de-a fi ascultat cu atenţie. Orbiţi de griji meschine şi presante, nu avem răbdare nici cu prietenii. Aici ne-au adus cei care au guvernat ţara după decembrie 1989. În viitor o să mă străduiesc să-mi schimb purtarea în preajma lui.   

Cristi Miloş a rămas structural un copil. Are un cult al prieteniei cronic. Şi nu este invidios. Ceea ce e mare lucru printre literaţi, pentru care meschinăria şi vânzarea pe la spate sunt intrate în reflexe. Cristi este generos şi cu cine nu merită, cum numai adevăraţii scriitori sunt. Probabil că acesta este unul dintre multele motive pentru care ţin la el.

Totdeauna am păstrat o distanţă strategică faţă de politichia literară bistriţeană. Ajung degetele de la cele două mâini ca să-i enumăr pe scriitorii din oraş cu care mă întâlnesc cu plăcere. Desigur, Miloş este printre ei. Îmi repugnă fuga cu limba scoasă după sinecuri şi ciupituri bugetare a unor personaje care schiţează şi desfac planuri pentru scriitorimea locală, inşi care n-ar avea cum să stea drept nici cu o coadă de mătură în fund, greţos de umili şi slugarnici lângă puternicii zilei, fără caracter. Acum, incitat de ideea lansată în „Răsunetul”, ca să se acorde titlul de cetăţean de onoare al oraşului lui Miloş, îmi impun o excepţie. Susţin cu entuziasm iniţiativa.

Prin acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Miloş, Bistriţa ar fi onorată. Şi abia apoi poetul.

Alexandru Petria