Solidarizarea cu mâna pe portofel a scriitorilor

Mulţi scriitori români sunt specialişti în solidarizare cu unul pe care s-au tocat la greu bani publici într-o perioadă de sărăcie, mă refer la Cărtărescu- să nu fie dubii. Ştiu să reacţioneze când le sunt puse în discuţie privilegiile acordate preponderent pe simpatii politice. Nu neapărat beneficiile personale, ci a unuia din gaşcă. Şi apoi se miră de cât de scăzut e prestigiul scriitorului în România, doar oamenii judecă, nu-s atât de proşti pe cât îi consideră aceştia. Iar cei care se solidarizează acum nu s-au solidarizat desigur cu oamenii care au îngheţat în iarnă protestând împotriva lui Băsescu şi a marionetelor sale, nici cu ţăranii anchetaţi de procurori, după referendum, cu Biblia pe capota maşinii. Au talentul să se solidarizeze doar cu mâna pe portofel.

Intelectualii lui Basescu sunt mai vinovati decat Basescu

Se doreste sa se acrediteze ideea ca aproape toti Intelectualii lui Basescu s-au delimitat de el si ca, vezi Doamne, nu sunt vinovati pentru situatia tarii. Ba, sunt vinovati, mai vinovati chiar decat presedintele. Fiindca l-au girat cu prestigiul lor.
Daca Basescu n-avea ce pierde in ochii oamenilor, doar sa castige, ei aveau. E o treaba secundara ca au facut-o pentru bani sau alte avantaje. Ori din prostie cu staif.
Sunt culpabili moral pentru nenorocirea romanilor.
Maestrul Victor Rebengiuc are oare hartie igienica si pentru ei?
Alexandru Petria

Dacă n-ar fi Cărtărescu, aş spune că omul e cam idiot

Pe Mircea Cărtărescu l-au apucat spaimele în Evenimentul zilei de azi: „Întrebat la o întrunire ce se va întâmpla cu pedeliştii dacă el va veni la putere, junele a răspuns fără să clipească: „Îi bag la-nchisoare, că doar la asta mă pricep bine”. Fraza e incredibilă şi inimaginabilă în gura unui politician tânăr, ce vrea să fie altceva decât bătrânii aiatolahi. Da, chiar e altceva: e mai rău decât ei toţi. Cum să te apuci tu să-l dai jos pe Băsescu pentru comportament nedemocratic, cum îl numeşti tu tiran şi cum îţi mai vine la gură, când poţi scoate din tine, tu însuţi, o asemenea monstruozitate? Cum se numeşte cel care bagă oameni la închisoare fiindcă asta ştie să facă cel mai bine? Justiţiar, ca Vadim? Ţepeş-Vodă? Ce scenariu se cloceşte-n mintea întunecată a junelui de pe-acuma corupt de putere?” Se referă la Victor Ponta.  Trec peste chiţibuşul că aiatolahi se scrie altfel.
Oho, dar Cărtărescu nu l-a votat pe Băsescu în 2004, cu ale lui ţepe în Piaţa Victoriei? Ba da. Care-i atunci problema?
Scriitorul reuşeşte să comită săptămânal câte-o gogomănie, vândută fraierilor ca editorial. Dacă ar fi vorba de altcineva, şi nu de un autor talentat, aş spune că omul e cam idiot. Că senil n-are cum să fie la 55 de ani.

Goma, Breban, Manea şi insomnia premiului Nobel

Nobelul e ca insomnia după vârsta 40 de ani pentru scriitorul român. Chinuitoare, exasperantă. Storcătoare de puteri. Constantă. Veghea se lărgeşte, este o anticameră a umilinţei, cu exacerbarea complexelor şi a teoriilor conspiraţioniste. De ce nu şi noi, de ce? Cum de alţii sunt mai breji? Pe Herta Müller n-o pun la socoteală. Trăieşte în Germania, scrie în germană, e scriitoare germană.
O să mă încumet să decelez o singură cauză a insuccesului- absenţa pragmatismului în mediul literar. În anii ’90, după căderea guvernelor comuniste din estul Europei, dacă era susţinut cu înverşunare şi cu cap, Paul Goma ar fi avut şanse. Şanse risipite în prezent şi de derapajele antisemite ale admirabilului dizident. Dar cum să-l promoveze Uniunea Scriitorilor pe Goma, când doar de ceva zile a fost reprimit în organizaţie, după ce a fost exclus în sub Ceauşescu. Orgoliile şi piticimea morală şi-au disputat întâietatea. Şi politica, să nu uit.
Uniunea Scriitorilor a anunţat că îi propune pentru Nobel, ediţia 2012, pe Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu și Nicolae Breban. Blandiana are şanse microscopice, nu din cauza ei, aşa stă treaba cu poezia în evaluarea celor din Comitetul din Norvegia. Cărtărescu? Iarăşi şanse sub nivelul mării. E un produs impecabil de marketing, marca „Humanitas”, de ţiuitoare rezonanţă naţională, mai degrabă decât unul care să-l depăşească pe un Salman Rushdie, aspirant pe acolo. Nicolae Breban? Aici e aici…! N-a fost susţinut de U.S. un fost dizident, un om care a făcut istorie, ca Goma, şi este scos la export un prozator acuzat de CNSAS de colaborare cu Securitatea, anatemizat chiar şi de Nicolae Manolescu, preşedintele US,  în „România literară”, pentru acest aspect al biografiei sale. Ce-o să zică conducerea US dacă justiţia o să certifice interesantul concubinaj al lui Breban cu Securitatea? Ce-o să spună Comitetul Nobel? Depinde de suportabilitatea la penibilitate a fiecăruia… Laszlo Alexandru a scris cu îndreptăţit năduf pe blogul său despre propunerea cu Breban:”Ruşinea turnătorului la Securitate, căruia i se prevedea în oficiosul breslei o lungă singurătate, a fost propulsată pe firmament ca motiv de fudulie (inter)naţională.”( http://revistatribuna.ro/blog/?p=1026 )
Din perspectivă pragmatică, Norman Manea ar avea cei mai multi sorţi de izbândă. Este cel mai tradus scriitor român. Dar nu i se iartă dezvăluirea trecutului legionar al lui Mircea Eliade. Şi că este incomod. Şi că e evreu; asta în subterane, nu frontal.
Dacă pentru o insomnie rezolvarea e un prozaic somnifer, în chestiunea Nobelului pragmatismul e o atitudine în absenţa căreia eşecul o să mustească mult şi specific mioritic.
Alexandru Petria

Publicat pe Agentia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/12/31662/

Lipsa de onestitate a lui Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu a început să scrie de parcă n-ar fi fost unul dintre susținătorii fanatici, și de ”n” ori penibil, al actualei Puteri. Din ”Evenimentul zilei”:

”…sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, vă puneţi de câteva luni bune, dacă nu de un an încoace, întrebarea: oare a folosit la ceva politica de tăieri bugetare şi economii la sânge prin care se caracterizează guvernarea Boc? Oare nu cumva, în loc de, sau măcar alături de această mare suferinţă provocată omului de rând, ar fi fost mai necesară pentru evitarea crizei o politică de rentabilizare economică, de eficientizare a muncii, de reducere a birocraţiei, de normalizare a regiilor, de ţinere în frâu a corupţiei, de reglare a vieţii politice, de simplificare a fiscalităţii? Până la urmă, a fost atât de necesară reducerea, practic, la jumătate a veniturilor bugetarilor, şi nu numai ale lor, în condiţiile în care împrumuturile externe ale României au crescut, oricum, exorbitant, la un ordin de mărime mult superior, ajungând, după estimări recente, la aproape o sută de miliarde de euro? Oare contau cu adevărat, faţă de această cifră inimaginabilă, leuşorii storşi din fiecare buzunar al bieţilor oameni plătiţi cu o sută cincizeci sau două sute de euro pe lună? Întotdeauna m-am întrebat de ce întotdeauna încercăm să ieşim din nenorocirile provocate de soartă, de istorie, de politicieni, de bănci sau de orice altceva tot pe spinarea celor mai săraci, a celor mai fără şanse, retezându-le şi rudimentul de viitor pe care-l mai au. Aceşti oameni nu sunt vinovaţi de criză, sunt singurii, de fapt, nevinovaţi, de ce trebuie ei să plătească pentru inepţia clasei noastre politice? Am fost de la-nceput împotriva acestei politici de austeritate, citeşte de pauperizare a populaţiei. Am crezut mereu că s-a exagerat, că s-a întins coarda prea tare.”

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-saracie-si-demnitate-personala-954375.html

E monumentală lipsa de onestitate, că de prostie n-ai cum să-l suspectezi pe scriitor…

Talentul nu rezonează imperativ cu caracterul.

Mircea Cărtărescu, de ce nu stai acasă?

Naivitate sau prostie? Nu cred că oportunism. Cam la acestea mă gândesc citind editorialele politice ale lui Mircea Cărtărescu. Scriitorul zice- „Nu poţi avea o clasă politică decentă aleasă de o populaţie indecentă”. Pentru indecenţii de la putere a votat şi o parte a populaţiei indecente, şi la îndemnul autorului romanului „Orbitor”, e cazul să nu se uite.

„Cu profitorii de dreapta există o şansă să profite şi ceilalţi. Cu profitorii de stânga nu profită nimeni”, afirmă Cărtărescu. Care sunt „ceilalţi”? Doar intuiesc.

Sunt şi alte năzbâtii în textul din care am citat.

M-am enervat, oricum. Dacă vreţi, citiţi mai mult: SENATUL EVZ: Vremea utopiilor – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-vremea-utopiilor-949659.html#ixzz1apOY1szz
EVZ.ro

Despre mizeriile vietii literare

Radu Aldulescu este unul dintre scriitorii importanti ai tarii. Nascut, nu facut. Intr-un interviu acordat publicatiei „Obiectiv Cultural” pune punctul pe i despre anomaliile din viata noastra literara. Felicitari!

 

Despre manipulare:

„Apare, spre exemplu, criticul Dan C. Mihăilescu pe postul Pro TV şi spune că literatura română n-a mai avut de la Eminescu şi Nichita Stănescu un scriitor de talia lui Cărtărescu, şi că acesta a fost la un pas de a lua premiul Nobel pentru literatură. Telespectatorul interesat de literatură de bună credinţă o ia de bună, fără să-i treacă prin cap că a fost manipulat, trimis să cumpere un autor faţă de care va avea un oarecare complex, dat fiind că nu-l va putea citi până la capăt, ceea ce nu-l va împiedica să-l venereze, mai cu seamă că a fost şi dezinformat, minţit în fapt; Cărtărescu n-a fost la un pas de primirea premiului Nobel, iar prin ceea ce scrie e cu multe clase sub nivelul celor mai slabi laureaţi ai respectivei distincţii literare.

 

Cu o vorbă comună, aş spune că diferenţa între ce i se oferea consumatorului de literatură română contemporană pe vremea comunismului şi ce i se oferă acum este ca de la cer la pământ. Acum avem Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Cărtărescu. Mi se pare sugestiv faptul că nici unul dintre ei nu e şi în ultimă instanţă nici n-are pretenţii de a fi romancier, nici măcar Cărtărescu, cu un anume ascendent asupra celorlalţi, dată fiind legătura sa cu literatura care i-a alimentat frustrări concomitent cu megalomania indusă şi susţinută de cei din jurul lui. Asta avem acum aşadar, iar pe vremuri în acelaşi sector: Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuş Neagu, D.R. Popescu, C. Ţoiu, Bălăiţă şi alţii ca ei, plus poeţii numai unul şi unul. În bună măsură, pe lângă clasici ai literaturii universale, eu m-am format ca scriitor citindu-i pe aceia. Concomitent, i-am citit pe prozatorii optzecişti textualişti, aflaţi în plină campanie de afirmare la vremea aceea. Aceştia m-au motivat ca să zic aşa pe invers: aveam o cu totul altă idee despre literatură şi proză decât ei. Deşi după revoluţie textualismul s-a dovedit un drum înfundat, asta nu i-a împiedicat pe promotorii lor să-şi vadă de treabă, eventual să prospere în funcţii în sistemul cultural, obţinute în virtutea statutului lor de scriitori optzecişti, iar câţiva dintre ei şi-au continuat cariera literară, continuând textualismul sub alt nume. Textualiştii şi-au zis postmodernişti, ca o măsură de precauţie împotriva unor cârcotaşi asemenea mie, fără viziune şi fără fundament teoretic, care văd în scrierile lor neputinţă epică, neputinţă de a construi personaje şi de a crea tensiune dramatică. Postmodernist şi posttextualist este şi Cărtărescu, mai cu seamă în Orbitorul său, cel mai notoriu şi sugestiv exemplu de roman care nu este roman, care, dată fiind neputinţa epică a autorului, încearcă să dea impresia că sfidează legile compoziţiei romaneşti şi le revoluţionează. Cărtărescu însuşi recunoaşte la un moment dat într-un interviu că intenţia lui n-a fost să scrie roman, ci să scrie o carte care etc. Orice cititor cât de cât avizat îşi poate da seama însă că de fapt el a intenţionat să scrie roman, dar nu i-a ieşit. I-a ieşit o carte groasă, care doar prin grosime seamănă cu un roman şi care-i până la urmă un amestec indigest de viziuni, vise povestite, amintiri din copilărie cu damfuri metafizice, inserţii memorialistice, bancuri din epoca de aur care încearcă fără să reuşească să recreeze atmosfera acelei epoci. Într-un cuvânt, o carte slabă a unui autor care a dat onoarea pe ruşine renunţând la poezie, scriind ceva care ar putea să semene a roman, în dorinţa de a lua premiul Nobel, susţinut fiind şi promovat de un sistem cultural în derivă, de nişte activişti culturali în fapt, care au reuşit să facă mai mult rău literaturii decât a făcut cenzura ideologică în timpul comunismului. Probabil că persoanele care compun acest sistem, prelungirea şi reprezentanţii lor în mediul literar autohton, sunt cei care se simt, cum spui, agasaţi de densitatea epică a romanelor mele. Nu mi-am propus vreodată să reprezint o ameninţare pentru scriitorul român neexersat în arta romanului şi nici n-aş avea cum, cu romanele mele, apărute în tiraje de maxim o mie de exemplare şi netraduse. În astfel de condiţii, orice roman, oricât de bun, atinge cel mai înalt grad al obscurizării. Este practic inexistent. În situaţii asemănătoare se află în momentul de faţă unele romane şi unii romancieri de calibru, pe care i-am citit şi pun mâna în foc pentru ei: Horia Ursu, Alexandru Ecovoiu, O. Nimigean, Octavian Soviany, Nichita Danilov şi, cu voia ta, Cristian Robu-Corcan. În momentul când aceşti romancieri şi alţii ca ei vor fi promovaţi atât cât să fie vânduţi în tiraje onorabile în ţară şi traduşi, oferindu-li-se ocazia de a-şi juca şansa de afirmare la edituri importante din Occident, cred că se va produce schimbarea la faţă a literaturii române. S-ar părea însă că cei cu putere în acest sens, şi iarăşi ne întoarcem la sistemul cultural cu activiştii săi lipsiţi de pricepere şi dragoste pentru literatură, n-au nici un interes să se întâmple aşa ceva.”

Restul interviului  http://cultural.obiectivbr.ro/deschidere/52078-radu-aldulescu-cultura-fara-spirit-e-moarte-curata.html

 

 

Antidemocratul şi „Intelectualii lui Băsescu”

Ce mai zarvă a puit pe net după ce-am anunţat că intenţionez să alcătuiesc o antologie cu cele mai ruşinoase texte ale personalităţilor cunoscute sub brandul „Intelectualii lui Băsescu”. Parcă am răsucit un băţ într-un muşuroi de termite. Protestele s-au inflamat din teritoriul celor cablaţi ca de rezervoarele de oxigen de Putere. Felicitările, de la Opoziţie şi de la nealiniaţi, de la cei cărora gâturile nu le fac torticolis tot vânând oportunităţile.

Dacă înjurăturile le-am înţeles, n-am priceput după ce logică am reuşit să fiu considerat un antidemocrat. Citez din mailul primit de la un poet onorabil: „Draga domnule Petria, nu ma situez intre intelectualii lui Basescu, nu fac parte si nu am facut parte din echipe de zgomote, dar mi se pare ca initiativa dvs este impotriva democratiei, e o imixtiune in intimitatea si in atitudinea de moment a oricarui om din societatea romaneasca. Nu am vazut aceeasi atitudine in cazul intelectualilor lui Iliescu, nici in cazul intelectualilor lui Nastase sau Geoana, care au invadat cu mizerie societatea romaneasca, din 1989 incoace … ! Initiativele care se adreseaza frustratilor si frustrarilor, depasind cadrul discutiilor intr-un forum pe internet sau in oricare varianta publica, mi se pare un derapaj la fel de periculos ca orice aspiratie spre dictatura.” Ideea că ar fi utile şi antologiile cu textele penibile ale lingăilor lui Iliescu, ba l-aş adăuga şi pe Carol al II-lea, că despre cei ai lui Ceauşescu s-a ocupat magistral Virgil Ierunca e OK. Să le realizeze cine vrea, doar nu-i opreşte nimeni. Ţuţării lui Iliescu nu sunt deloc mai onorabili decât ai lui Băsescu. Am ales să mă ocup de ultimii pentru că subiectul este de actualitate şi n-am veleităţi de scormonitor prin arhive. Aserţiunea că antologia s-ar adresa frustraţilor n-are rost s-o comentez. Şi Virgil Ierunca s-a adresat probabil frustraţilor, de la microfonul „Europei libere”.  În cererea pentru extinderea  criteriilor antologiei e şi multă perversitate. Un fel de hai să ne apucăm şi de cap, şi de picioare ca să nu iasă nimic până la urmă.

Mulţumesc celor care m-au încurajat, dar şi contestatarilor. Contestatarilor pentru că m-au ambiţionat şi mai mult.

Alexandru Petria

Text apărut pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/08/antidemocratul-si-%E2%80%9Eintelectualii-lui-basescu%E2%80%9D/

 

Cărtărescu se leapada de Basescu. Cand isi va cere scuze public?

Cât de valoros scriitor este Mircea Cărtărescu, pe atât e de ciubotă ca analist politic. N-am luat niciodată în serios editorialele sale. După ce l-a susţinut ani lungi pe Băsescu, a venit şi momentul despărţirii. Cititi http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-in-jurul-unei-decoratii-940643.html#ixzz1U6fTENGq

De la Cărtărescu aş mai fi aşteptat ceva: să-şi ceară scuze public pentru cecitatea sa şi pentru faptul că a îmbătat lumea de cap susţinând un dobitoc precum actualul preşedinte. Pentru dezastrul tării, până la urmă, este vinovat şi Cărtărescu.