Goma, Breban, Manea şi insomnia premiului Nobel. Text publicat în „Vatra veche”

Nobelul e ca insomnia după vârsta 40 de ani pentru scriitorul român. Chinuitoare, exasperantă. Storcătoare de puteri. Constantă. Veghea se lărgeşte, este o anticameră a umilinţei, cu exacerbarea complexelor şi a teoriilor conspiraţioniste. De ce nu şi noi, de ce? Cum de alţii sunt mai breji? Pe Herta Müller n-o pun la socoteală. Trăieşte în Germania, scrie în germană, e scriitoare germană.
O să mă încumet să decelez o singură cauză a insuccesului- absenţa pragmatismului în mediul literar. În anii ’90, după căderea guvernelor comuniste din estul Europei, dacă era susţinut cu înverşunare şi cu cap, Paul Goma ar fi avut şanse. Şanse risipite în prezent şi de derapajele antisemite ale admirabilului dizident. Dar cum să-l promoveze Uniunea Scriitorilor pe Goma, când doar de ceva zile a fost reprimit în organizaţie, după ce a fost exclus în sub Ceauşescu. Orgoliile şi piticimea morală şi-au disputat întâietatea. Şi politica, să nu uit.
Uniunea Scriitorilor a anunţat că îi propune pentru Nobel, ediţia 2012, pe Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu și Nicolae Breban. Blandiana are şanse microscopice, nu din cauza ei, aşa stă treaba cu poezia în evaluarea celor din Comitetul din Norvegia. Cărtărescu? Iarăşi şanse sub nivelul mării. E un produs impecabil de marketing, marca “Humanitas”, de ţiuitoare rezonanţă naţională, mai degrabă decât unul care să-l depăşească pe un Salman Rushdie, aspirant pe acolo. Nicolae Breban? Aici e aici…! N-a fost susţinut de U.S. un fost dizident, un om care a făcut istorie, ca Goma, şi este scos la export un prozator acuzat de CNSAS de colaborare cu Securitatea, anatemizat chiar şi de Nicolae Manolescu, preşedintele US,  în “România literară”, pentru acest aspect al biografiei sale. Ce-o să zică conducerea US dacă justiţia o să certifice interesantul concubinaj al lui Breban cu Securitatea? Ce-o să spună Comitetul Nobel? Depinde de suportabilitatea la penibilitate a fiecăruia… Laszlo Alexandru a scris cu îndreptăţit năduf pe blogul său despre propunerea cu Breban:”Ruşinea turnătorului la Securitate, căruia i se prevedea în oficiosul breslei o lungă singurătate, a fost propulsată pe firmament ca motiv de fudulie (inter)naţională.”( http://revistatribuna.ro/blog/?p=1026 )
Din perspectivă pragmatică, Norman Manea ar avea cei mai multi sorţi de izbândă. Este cel mai tradus scriitor român. Dar nu i se iartă dezvăluirea trecutului legionar al lui Mircea Eliade. Şi că este incomod. Şi că e evreu; asta în subterane, nu frontal.
Dacă pentru o insomnie rezolvarea e un prozaic somnifer, în chestiunea Nobelului pragmatismul e o atitudine în absenţa căreia eşecul o să mustească mult şi specific mioritic.
Alexandru Petria

Articolul a apărut în lunarul literar „Vatra veche” din Târgu-Mureş, nr. 1, 2012, la pagina 72. Aveţi revista în pdf aici Vatra veche 1, 2012

Vatra veche 1, 2012

SUMAR:

• Antologie „Vatra veche”., De dragoste, de Nichita Stănescu/1
• Vatra veche dialog cu Gabriel Stan, de Eugen Axinte/3
• Ustensilul înamorat, de A.I. Brumaru/3
• Gabriel Stan, Palmares artistic/9
• Eseu. Luceafărul – opera non finita, de George Popa/10
• Poeme de Nicolae Băciuţ/13
• „Vatra veche” dialog cu Nicolae Georgescu, de Rodica Lăzărescu/14
• Nicolae si Cicerone Georgescu – Jupânii de pe râul Doamnei, de Rodica
• Lăzărescu/16
• Politica lui “Cel mai… Cea mai…”, de Mircea Dinutz/17
• Poeme de Valentin Marica /18
• Memoriile lui Ion D. Sîrbu. O reconstituire, de Cristian Lunel/19
• Poeme de George Baciu/21
• Vârstele lumii, de Liviu Pendefunda/22
• Poeme de Florin Caragiu/23
• Întregul si partea, de Ecaterina Ţarălungă/24
• Muzica terapeutică, de Gina Agapie/26
• Cronica ideilor. Cultura – dimensiunea existenţială a omului, de George
• Petrovai/28
• Anchetă „Vatra veche”. Scrisul de mână. Încă mai scriu cu.., de Marian
• Nicolae Tomi/30
• Poeme de Veronica Bălaj/31
• Cronica literară. Textul sfânt al lumii (Aurel Pantea), de Constantin
• Stancu/32
• Liniste redusă la tăcere (Mircea Petean), de Lucian Gruia/35
• Pagini de istorie instant. Pasi prin pustia veacurilor (Mariana Cristescu),
• de Cezara Adamescu/36
• Sonetul de aur (Adrian Munteanu), de A.I.Brumaru/39
• Adrian Munteanu. Un trubadur…., de Mihaela Aionesei/40
• Un neloc unde eu scriu (Ioan Lascu), de Geo Constantinescu/41
• Reinventare (Corneliu Păunescu), de A.I. Bumaru/42
• Jurnalistul de investigaţie (Eduard Ovidiu Ohanesian), de A.I.Brumaru/43
• Anotimpurile lui Ilie (Ilie Hoza), de Cornel Cotuţiu/44
• Filtre. Terapia Jeniţei Naidin, de Menuţ Maximinian/45
• Maculatorul transcris pe curat (Ion Dur), de Silviu Guga/45
• Doru Roman si poezia în « vremuri maladive », de Dumitru Velea/46
• Părintele Feier – despre episcopii din mănăstirile străvechi, de Menuţ
• Maximinian/47
• Panait Istrati, nomadul statornic, de Ioan Grosescu/49
• Documentele continuităţii. De ce mereu Mioriţa?, de Stefan Goanţă/51
• Convorbiri duhovnicesti, cu Î.P.S. Ioan Selejan, de Luminiţa Cornea/53
• Cursuri de folclor românesc pentru îngeri (Ion Seuleanu), de Nicolae
• Băciuţ/54
• Un cadou însângerat, de Alexandru Jucan/55
• Poeme de Iulian Dămăcus/55
• Dialoguri neconvenţionale: Menuţ Maximinian – Melania Cuc/56
• Poeme de Sorin Lucaci/57
• Starea prozei. Un amurg inutil, de Geo Constantinescu/58
• Starea prozei. Anuţa, de Maria Tirenescu/59
• Poeme de Mariana Zavati Gardner/60
• Biblioteca Babel. Edith Södergran, Prezentare si traducere de Dorina Brândusa
• Landén/61
• Biblioteca Babel. Hans Dama, în românește de Simion Dănilă/62
• Ochean întors. Prezenţi si absenţi în faţa minunii de a fi, de Daniel
• Muresan/63
• Cât de vesnică e vesnica pomenire, de Rodica Lăzărescu/64
• Starea prozei. O “familie” modernă!, de Corina-Lucia Costea/65
• Viaţa la ţară toamna, de Anica Facina/66
• Starea prozei. Cafeaua de dimineaţă, de Anamaria Ionescu/67
• Poeme de Ion Lila/67
• Ancheta „Vatra veche”. Case memoriale. Casa de sub pădure, de Carmen
• Sima/68
• altfel de casă memorială, de Nina Arhip/70
• Poem de Beatrice Silvia Sorescu/71
• Anchetă „Vatra veche”. Starea monumentelor de for public. Bustul lui
• Dimitrie Cantemir/72
• Goma, Breban, Manea siminsomnia Premiului Nobel, de Alexandru Petria/72
• Literatură si cinematografie. Pielea lui Almodovar, de Alexandru Jurcan/73
• Cronică teatrală. N-am bani, nu plătesc, de Silviu Milesan/73
• Cehov – precursor al teatrului absurdului, de Tamara Constantinescu/74
• Curier/76
• Sub semnul lui Romulus Cioflec, de Luminiţa Cornea/78
• Români în lume. Alcala de Henares, de Raluca Andreea Chiper/79
• Pamflet. A douăsprezecea scrisoare franco-afonă, de Hydra N.T./81
• Tanka – Vama veche, de Jules Cohn Botea/82
• Satyricon. Punguţa cu doi bani, de Ananie Gagniuc/82
• Prin Ţara de Sus, de Vasile Larco/83
• Excelsior. Atârn, de Miruna Ioana Miron/84
• Ut pictura poesis, de Mariana Cristescu/85
• Vasile Muresan, “Urma”, de lazăr Lădariu/86
• Când lutul devine artă…, de Nicolae Băciuţ/87
• Starea prozei. Grimasă în oglindă, de Attila F. Balázs/88

Goma, Breban, Manea şi insomnia premiului Nobel

Nobelul e ca insomnia după vârsta 40 de ani pentru scriitorul român. Chinuitoare, exasperantă. Storcătoare de puteri. Constantă. Veghea se lărgeşte, este o anticameră a umilinţei, cu exacerbarea complexelor şi a teoriilor conspiraţioniste. De ce nu şi noi, de ce? Cum de alţii sunt mai breji? Pe Herta Müller n-o pun la socoteală. Trăieşte în Germania, scrie în germană, e scriitoare germană.
O să mă încumet să decelez o singură cauză a insuccesului- absenţa pragmatismului în mediul literar. În anii ’90, după căderea guvernelor comuniste din estul Europei, dacă era susţinut cu înverşunare şi cu cap, Paul Goma ar fi avut şanse. Şanse risipite în prezent şi de derapajele antisemite ale admirabilului dizident. Dar cum să-l promoveze Uniunea Scriitorilor pe Goma, când doar de ceva zile a fost reprimit în organizaţie, după ce a fost exclus în sub Ceauşescu. Orgoliile şi piticimea morală şi-au disputat întâietatea. Şi politica, să nu uit.
Uniunea Scriitorilor a anunţat că îi propune pentru Nobel, ediţia 2012, pe Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu și Nicolae Breban. Blandiana are şanse microscopice, nu din cauza ei, aşa stă treaba cu poezia în evaluarea celor din Comitetul din Norvegia. Cărtărescu? Iarăşi şanse sub nivelul mării. E un produs impecabil de marketing, marca „Humanitas”, de ţiuitoare rezonanţă naţională, mai degrabă decât unul care să-l depăşească pe un Salman Rushdie, aspirant pe acolo. Nicolae Breban? Aici e aici…! N-a fost susţinut de U.S. un fost dizident, un om care a făcut istorie, ca Goma, şi este scos la export un prozator acuzat de CNSAS de colaborare cu Securitatea, anatemizat chiar şi de Nicolae Manolescu, preşedintele US,  în „România literară”, pentru acest aspect al biografiei sale. Ce-o să zică conducerea US dacă justiţia o să certifice interesantul concubinaj al lui Breban cu Securitatea? Ce-o să spună Comitetul Nobel? Depinde de suportabilitatea la penibilitate a fiecăruia… Laszlo Alexandru a scris cu îndreptăţit năduf pe blogul său despre propunerea cu Breban:”Ruşinea turnătorului la Securitate, căruia i se prevedea în oficiosul breslei o lungă singurătate, a fost propulsată pe firmament ca motiv de fudulie (inter)naţională.”( http://revistatribuna.ro/blog/?p=1026 )
Din perspectivă pragmatică, Norman Manea ar avea cei mai multi sorţi de izbândă. Este cel mai tradus scriitor român. Dar nu i se iartă dezvăluirea trecutului legionar al lui Mircea Eliade. Şi că este incomod. Şi că e evreu; asta în subterane, nu frontal.
Dacă pentru o insomnie rezolvarea e un prozaic somnifer, în chestiunea Nobelului pragmatismul e o atitudine în absenţa căreia eşecul o să mustească mult şi specific mioritic.
Alexandru Petria

Publicat pe Agentia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/12/31662/

Nicolae Breban, propria victimă

Am convingerea că Nicolae Breban a devenit propria victimă. Victima propriului său areal mental, a obsesiei relaţiilor de putere. Că au intrat pe frecvenţă conţinutul unor documente ale Securităţii şi o anumită necruţare a confraţilor are ca pornire tot omul Breban. Ins cu un ego cât un  Zeppelin, mai convins de valoarea operei sale decât şi papa de atotputernicia lui Dumnezeu. Nu zic că n-are dreptate, că nu este un scriitor important. Dar nu discut opera. Doar personajul din spatele ei, acuzat că a fost „agent de influenţă” al Securităţii. Breban însă neagă cu vehemenţă: “Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!” Pentru cei care nu ştiu, precizez că scriitorul se referă la Monica Lovinescu.

Criticul Laszlo Alexandru amintea de paranoia în legătură cu Breban pe blogul revistei „Tribuna”. Şi avea în vedere citatul pe care tocmai l-am redat. Da, cred că putem să vorbim aproximativ aşa în cazul Breban. Nicolae Manolescu, în editorialul „Cum ne asumăm prezentul”, din numărul 18/ 2011 al „României literare”, după ce detectează o „candoare paranoică” la Breban, povesteşte o discuţie avută cu prozatorul, care a absentat în mod repetat de la şedinţele Consiliului Uniunii Scriitorilor -”(…) a avut ineleganţa de a le spune colegilor lui scriitori că nu participă la Consilii fiindcă scrie. Iar la observaţia mea că toţi membrii Consiliului scriu, aceasta fiind şi meseria lor, să răspundă sfidător că el scrie bine”.  Spre deosebire de Alexandru şi Manolescu însă, pentru precizie, afirm că la Breban întâlnim o paranoia megalomanică, cum au avut Alexandru cel Mare, Ceauşescu, Păunescu şi mulţi alţii. Cei neîncrezători au posibilitatea să se documenteze în literatura de specialitate. Se pot edifica totuşi şi după o simplă căutare pe Google.

Oamenii cu paranoia megalomanică au tendinţa de-a se considera „buricul pământului”, cei de care depinde şi direcţia vântului. Sunt ca leii în Agora şi, nu de puţine ori, ca iepurii de fricoşi în particular. Totdeauna ahtiaţi după laude. De aici cred că e cu folos căutarea legăturii lui Breban cu Securitatea, de după dizidenţa sa reală din anii 70 ai secolului trecut. Uneori obţii mai multe informaţii lăudând, decât lovind cu cravaşa şi forţând subiectul să semneze un angajament de informator. Îi asiguri şi iluzia că joacă pe ce teren vrea, ca nutrient la rădăcina orgoliului.

Alexandru Petria

Explicaţii despre colaborarea lui Nicolae Breban cu Securitatea

Germina Nagîț de la CNSAS precizează de ce s-a ajuns la acuzarea lui Nicolae Breban de „poliţie politică”. Despre colaborarea cu Securitatea a romancierului, Nagîț în ultimul număr al revistei 22, intervievată de Andreea Pora:

 „Să revenim la cazul Breban, care a stârnit destulă polemică şi nemulţumire pe scena publică. Au fost voci care au spus că din documentele prezentate în instanţă de CNSAS nu ar reieşi clar că el a fost informator, nu are Angajament, nu are note informative…

Definiţia colaboratorului, aşa cum e prevăzută de lege, nu se bazează pe elemente, să zicem, „birocratice“ – existenţa unui Angajament, a unui nume conspirativ sau chiar a unui dosar de reţea -, ci pe conţinutul şi pe natura informaţiilor pe care o persoană le-a transmis Securităţii. Circumstanţele sunt foarte importante, nuanţele de asemenea, dar unitatea de măsură nu poate fi decât una singură şi întotdeauna aceeaşi: Drepturile Fundamentale ale Omului sau drepturile civile. Calitatea de colaborator depinde, în esenţă, de natura informaţiei pe care cineva a livrat-o ofiţerilor de Securitate, iar Consiliul nu face decât să propună instanţei un set de documente care, în opinia juriştilor noştri, confirmată de Colegiu, corespund definiţiei din lege. Repet: CNSAS nu se pronunţă şi nu atribuie cuiva această calitate, ci doar înaintează o propunere instanţei, pe baza unor materiale arhivistice.

În ce măsură discuţiile lui Breban cu generalul de Securitate Pleşiţă aduceau atingere Drepturilor Omului şi drepturilor căror oameni?

Din acţiunea prezentată instanţei rezultă că s-au reţinut ca esenţiale pentru documentarea cauzei informaţiile despre persoane din mediul literar, informaţii pe care d-l Breban i le-a comunicat generalului Pleşiţă la telefon: diverse opinii, reacţii şi intenţii ale celor implicaţi în fenomenul cunoscut publicului sub numele de „Mişcarea Goma“. S-au reţinut în acţiune şi rapoarte întocmite de ofiţeri după discuţiile cu d-l Breban, privind mediul emigraţiei române din Paris şi în special Europa Liberă. Or, în această situaţie, colegii jurişti au apreciat că documentele atestă încălcarea dreptului la opinie, la libertatea cuvântului, precum şi accesul liber la informaţii. Citatele vorbesc de asemenea despre încălcarea dreptului persoanei la viaţă privată. (…) în faţa unor note, rapoarte, înregistrări sau fotografii în care e vorba despre viaţa privată, poţi spune că ai ajuns în punctul în care evidenţa se impune. Când informaţiile transmise ofiţerilor, verbal sau în scris, cu sau fără un „contract“ sau o promisiune scrisă (mă refer la Angajament), sunt din registrul vieţii private a altora, eşti susceptibil de a fi încadrat în categoria colaboratorilor.

Au fost folosite informaţiile date de Breban în cazul disidenţei grupului de la Paris?

Unele sinteze informative erau categoric utile în acţiunea „Eterul“ – de exemplu, cele privitoare la Monica Lovinescu, Noël Bernard, Virgil Ierunca şi ceilalţi membri ai secţiei sau ai emigraţiei române. Genul ăsta de informaţii se transmiteau grupei operative şi se exploatau în dosarul de obiectiv, dedicat special Europei Libere şi în dosarele individuale. Era firesc să se întâmple asta, datele trebuiau exploatate operativ, doar nu erau simple cancanuri la o cafea. Că nu le regăsim în formă olografă, semnate cu un nume conspirativ, pentru ofiţer era, cum v-am spus, irelevant. Importantă era destinaţia şi valoarea lor operativă.”

Nicolae Breban şi Securitatea

Nicolae Breban este unul dintre cei mai mari prozatori români în viaţă. Vestea colaborării sale cu Securitatea, pornită din arhivele CNSAS, a surprins şi n-a surprins mediile scriitoriceşti. Se vorbea de mult despre ea pe la colţuri. Am luat-o întotdeauna ca un semn al invidiei cârcotaşilor pentru talentul autorului „Îngerului de ghips”. Sau ca o contrareacţie la desele şi indigestele ieşiri orgolioase ale prozatorului.

Este posibil să fie mai de dorit să-l citeşti pe Breban fără să ai contacte cu omul Breban, mereu cu un avânt de neoprit în dominarea celor din jur. Aplecarea spre combinaţii, spre jocurile de putere ar putea constitui o cheie a înţelegerii colaborării sale cu Securitatea, legătură pe care autorul o neagă. „Este o lucrătură a cuiva care vrea să-mi murdărească numele. În perioada aia erau sute de scriitori şicanaţi, dar eu niciodată n-am dat vreo informaţie scrisă Securităţii şi nici nu am semnat niciodată un angajament. Eu am fost unul dintre cei mai atacaţi scriitori în comunism, romanul meu «Bunavestire» a fost foarte atacat, toată presa de partid m-a atacat.(…) Am fost anchetat de două ori de Securitate şi în acele momente l-am cunoscut pe Pleşiţă. Prima anchetă culturală a fost în legătură cu confiscarea manuscrisului romanului meu «Bunavestire» de la Coeckelberghs (editorul René Coeckelberghs, n.r.), care urma să-l publice în Suedia. Romanul meu «Bunavestire» a fost oprit în ţară de la publicare, timp de trei ani, de către Securitate şi doream să îl public în Suedia. Dar Securitatea şi Poliţia de frontieră au confiscat manuscrisul şi eu am fost anchetat de o comisie a Securităţii. Atunci l-am cunoscut şi pe Pleşiţă. Ei m-au rugat să scriu o declaraţie în care să spun de ce i-am încredinţat unui editor străin manuscrisul meu. Eu am explicat că sunt autorul manuscrisului şi proprietarul lui şi nu îl dădeam pentru a fi publicat, pentru că nu doream să îl implic pe Coeckelberghs. Aceasta este singura declaraţie scrisă pe care am dat-o la Securitate””, a zis Nicolae Breban.

În ciuda negaţiilor scriitorului, sunt de netăgăduit aceste documente:

„Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă din 22 februarie 1977

B: Alo, vă salut tovarăşul general!

P: Tot respectul. Ce vă face piciorul?

B: Uitaţi, acum m-am întors de la partid. A durat mai bine de o oră jumătate întrevederea.

P: Aha, e bine.

B: Şi eu cred că a decurs în condiţiile satisfăcătoare, foarte bune. Adică i s-a spus lui Paul Goma că greşelile pe care le-a făcut, că se învecinează cu trădarea şi aşa mai departe. Şi el a fost profund emoţionat. A avut unele obiecţii: a spus că mai sunt trei oameni arestaţi, tovarăşul secretar pe loc a pus mâna pe telefon, a vorbit cu tovarăşul Stănescu şi s-a dovedit că nu-i adevărat.

P: Care dracu oameni a zis că are?

B: Ştefănescu şi încă unu de la Oradea sau ceva. Da…nu, era o falsă informaţie…

P: Dacă ar fi fost vorba de arestaţi, în primul rând trebuia el arestat, că-i instigator.

B: Da, da i s-a şi spus, că s-a plâns de anumite presiuni, i-a spus: „Nu, nu. Dacă era vorba să fii arestat, ai fi fost arestat”. I s-a spus că este spiritul conducerii de partid şi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu să nu se ia măsuri administrative, că ideea de conducere, ştiţi?

(…) B: Aţi auzit, ieri? N-aţi auzit. Eugen Ionescu, la „Europa Liberă” a avut un interviu cu Monica Lovinescu, de 10 minute, să-l cereţi că este…

P: Interesant…

B: Interesant. În ce sens? Chiar şi Paul Goma a spus că bătrânul s-a scrântit.

P: S-a zăpăcit.

B: Da. Şi-a permis să ia un ton, faţă de tovarăşul Ceauşescu, inadmisibil pentru…să discuţi aşa cu un şef de stat!

P: Da, e un tâmpit! Da, am să-l cer, mulţumesc.

B: Da, şi chiar vă spun, acum, confidenţial, chiar Goma, pe stradă, mergând la partid, mi-a spus: „dom-le, este inadmisibil cum a vorbit Ionescu”. Inadmisibil.

P: Ei, ar trebui influenţat să ia atitudine.

B: Ei, n-o să ia. N-o să ia, bineînţeles. Mai ales că pe el l-a făcut mare scriitor, ceea ce, iarăşi, e fals. Goma nu-i un mare scriitor, dar, mă rog, aşa se umflă lucrurile, ştiţi. Ei cer obiectivitate şi uită-te!

(…)

B: Să vă spun ceva: acum venind acasă, mama aştepta şi zice:”Bine, bine cu Goma, dar cu cartea ta cum rămâne?” şi zic: „uite, mi-a spus tovarăşul Burtică că s-a rezolvat cu cartea, că a dat dispoziţie să meargă la tipar” şi mama mi-a spus acum în bucătărie „să-i mulţumeşti şi tovarăşului Pleşiţă pentru asta”.

P: Da, spune-i sărutări de mâini lui mama.

Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă, din 18.02.1977, redactată şi semnată de lt.col. G.S. din cadrul Direcţiei 1:

Baltag, ora 14.09 CHEMAT:

Breban: Vă salut tov. general, a fost la mine Paul Goma, azi la prânz şi am avut o discuţie

Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.

B: Nu, mi s-a umflat piciorul.

P: Deci a venit el la matale.

B: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.

P: Aiurea!…Nişte insinuări, domnule…

B.: Da. Şi…măr rog, am dat eu un telefon, şi eu tot nu puteam ieşi din casă şi a zis că vine el. A venit oarecum surescitat, nu ştiu ce, i-am povestit întâlnirea mea cu tovarăşul Burtică şi că s-a discutat problema lui literară şi l-am întrebat: „eşti de acord, dacă vrei să publici o carte…crezi că vei găsi o carte publicabilă, care…Uite, există interesul faţă de problema dumitale, şi nu ştiu ce.. Şi a zis că da, îl interesează foarte mult, că aşteaptă o asemenea rezolvare.

(…)

P: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-au invitat şi pe dumneata să semnezi…

B: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişte oameni paşapoarte rapid şi că pleacă şi..

P: Şi că a realizat ceva!…Pentru ăia!…

B: Daa…mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin.

P: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta…

B: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui.

P: Dar ai încercat să-l temperezi.

B: Păi acum eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cred că…

(…)

B: A propos, să nu uit. Tovarăşul Burtică a zis că i-a dat Ţepeneag telefon, acum vreo două zile, de la Paris şi că era cam trist, aşa, cam amărât..

P: Îhî. Dar de ce era amărât?

B: Nu ştiu. El spune că-i e dor de ţară lui Ţepeneag şi că a făcut şi o boală la ficat pe chestia asta.

P: Nu-i de mirare. Că într-adevăr te apucă dorul de ţară. El e plecat…de când e plecat?

B: Nu atât că e plecat, cât problema că chestia cu retragerea cetăţeniei îl mănâncă pe el.

P: Da, să vedem, că poate că Goma îl trage şi pe Ţepeneag.

B. Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarăşul secretar mi-a spus că şi cu problema Ţepeneag s-ar putea găsi o rezolvare.

P: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil că au ei nişte proiecte, pe la „propagandă”, pe acolo. E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!.

B: Ei, servim cultura şi ţara!

P: Aşa este tovarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.

B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.

P: Da, da.  Da, e de fapt mama lui Matei.

B: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.

P: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.

B: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.

P: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi făcut o treabă bună.

B: Să sperăm că iese cu bine.

P: Domnule, într-adevăr, e o chestie de surpriză dacă s-a angajat şi la un reportaj.

B: Da, asta a fost şi surpriza mea.

P: E perfect! E justificată surpriza. Eh, e un om nestatornic, îl bate vântul.”

Raport cu propunere de închidere a Dosarului „Baltag” din 9 mai 1987 semnat de lt. col. Achim Victor, Serviciul 5, Direcţia 1: „Scriitorul Breban Nicolae Alexandru a fost luat în lucru prin dosar de urmărire informativă din ordinul conducerii ministerului, la data de 10 iulie 1972, pentru atitudinea adoptată în anii 1971-1972, când, participând la Festivalul de Film de la Cannes a intenţionat să nu mai revină în ţară. Pentru activităţile duşmănoase desfăşurate, Nicolae Breban a fost avertizat în anii 1975, 1976, 1977. Paralel cu măsurile de temperare, s-a acţionat şi pentru dezamorsarea oricăror situaţii de natură a-i stimula înclinaţiile contestatare. În cursul anului 1977 a fost luat în contact pentru a fi folosit la temperarea lui Paul Goma şi determinarea acestuia de a renunţa la acţiunile preconizate. Ulterior, a fost menţinut în contact  pentru influenţare ţi exploatare informativă. Începând din 1979, în baza unui paşaport cu viză pe un an, prelungită consecutiv, a stat majoritatea timpului la Paris, unde şi-a publicat până în prezent trei dintre romanele apărute în ţară. Concomitent, a publicat în România două noi cărţi, păstrându-şi apartamentul din Bucureşti. Deşi, întreţine relaţii şi este constant curtat de elemente ostile din emigraţie, Nicolae Breban nu s-a angrenat în acţiuni necorespunzătoare la adresa ţării. Faptul că locuieşte la Paris, unde îşi publică unele din cărţile sale, fără a avea un statut de disident, ori a face declaraţii defăimătoare în presa reacţionară, a „iritat” mai multe elemente ostile din emigraţie, între care Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, care îl discreditează, prezentându-l ca pe un „agent comunist trimis cu sarcini în străinătate”. Este legat de ţară şi mulţumit cu faptul că editurile îi publică în continuare cărţile, iar presa de specialitate face referiri la ele. Având în vedere cele raportate, propunem: închiderea dosarului de urmărire informativă „Baltag” prin influenţarea pozitivă a celui în cauză şi compromitere”.

Academicianul Eugen Simion a precizat pentru Mediafax, privind decizia de colaborare dată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în cazul lui Nicolae Breban, că are doar o întrebare: „Numai scriitorii români au colaborat cu Securitatea, de se ocupă numai de ei?” „Nu pot să am nici-o reacţie, pentru că nu am văzut dosarul. Dosarul i se comunică autorului şi apoi celui care a cerut, respectiv conducerii Uniunii Scriitorilor. Eu trag nădejde în continuare – sunt optimist şi credul de felul meu – că nu este ceva foarte grav. Eu aş vrea să fie o prostie, un fleac”, a opinat şi Nicolae Manolescu.

Ca şi în cazul Groşan, de la Nicolae Breban aştept doar un „Îmi pare rău”.  Altfel, afirmaţia „Ei, servim cultura şi ţara!” rămâne ca un cuţit odios în spinare.

Alexandru Petria