Posts tagged ‘Norbert Matei’

iulie 11, 2012

Păianjenul şi medalia

Îi înțeleg acum pe cei ”bătrâni” care vorbesc plini de regrete când vine vorba de 89. Am avut un profesor de istorie în clasa a-8a pe care mi-l amintesc foarte bine. Ne-a sărit peste lecția cu ”revoluția” din 89, iar atunci când unii dintre noi am întrebat de ce am primit următorul răspuns: ”Lăsați. Mai bine rămâneți proști decât cu minciuni în cap!”. Orice am fi încercat să îl întrebăm despre acea perioadă din istorie ne izbeam mereu de același răspuns: ”Lăsați!”. Mai târziu am reușit să smulgem cu patentul câteva cuvinte din gura lui. Ne-a spus cam atât: ”Am fost și eu tânăr și naiv ca voi. Da au fost alții de sus mai deștepți!”
Nu încerc să reanalizez evenimentele din acea perioadă. Știu prea puține și prea puțin adevărate, iar eu am prostul obicei cartezian de a cugeta mult prea mult, pe lânga bolnăvicioasa practică de a mă îndoi de toți și de toate. Acum, fiind încă tânăr, mă gândesc și eu că am fost tânăr și naiv, dar au fost alții de sus mai deștepți. De la protestele din ianuarie și până acum nu s-a schimbat mare lucru. Sunt încă tânăr și naiv, numai că acum am rămas păcălit la puterea a 2-a.
Năstase este luat de genunchi și ridicat la același nivel cu Iuliu Maniu. Muzica românească continuă să fie din ce în ce mai proastă. Al 3-lea război mondial ne-a trecut pe lângă urechi, deși asta nu se mediatizează mai deloc. Și pe undeva pe acolo cel pe care l-am vrut jos în iarnă a fost aruncat de pe cal în momentul în care a schimbat ovăzul, iar acum toată lumea vrea să facă hop pe cal în locul său.
Vreme trece, vreme vine… și am ajuns să văd și să aud oameni alături de care am pus botul la prostii și bastoane în iarnă cum îl apără acum pe marinar. Cică statul de drept e în pericol. Cică America împreună cu toți piticii săi sunt îngrijorați de moarte când vine vorba de România. Serios? Dar când s-au încălcat drepturile civile cine a fost îngrjiorat? Păi nimeni.
Am ajuns să văd și proteste noi la care se intră numai dacă ești pe listă, iar dacă nu ești nu-i nici o problemă că te bagă domnii și ești și remunerat. Când vine vorba de toate aceste aspecte cine se îngrijorează? Vecinii mei anti marinaru sigur nu pentru că acum îl vor înapoi pe cal. De ce? Eh, uite că băieții din USL au fost obraznici și se zice că l-ar fi tras de pe cal intenționat. Adică domnul marinar nu a căzut chiar singur singurel.
Râd ca la circ și mă întreb dacă cei de la Globus își iau notițe… pentru că au ce nota.
Circ, circ, circ… și în tot acest circ scoate capul un păianjen. Un păianjen bine cunoscut, fondator al unei platforme literare pe care am activat, înjurat și scuipat chiar și eu (deși înțeleg acum că nu este foarte frumos să faci asta). Un păianjen bine stabilit pe pernuța lui caldă. Dar păianjenul ăsta are și un piept. Eh… și ce are în piept? Uite că are o medalie. Ce medalie? Medalia Ordinului Meritului Cultural în Grad de  Cavaler, categoria A. Păianjenul ăsta este decorat de însăși marinarul… adică de președintele de atunci (ca să nu facem totuși o confuzie ridicolă și să băgăm și alți marinari în oală).
Redau decretul postat pe Rețeaua Literară în data de 21 Ianuarie, 2012 la 1:17am:
”Decretul Nr.28 din 16.01.2012
privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler

ACT EMIS DE: Presedintele Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 44 din 19 ianuarie 2012

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului culturii şi patrimoniului naţional,în semn de apreciere pentru talentul şi dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară, pentru promovarea culturii româneşti în lume şi implicarea sa constantă în strângerea legăturilor dintre românii aflaţi peste hotare,Preşedintele României d e c r e t e a z ă:
ARTICOL UNIC
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria A „Literatura“, domnului Gelu Vlaşin, scriitor.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC”
Îmi amintesc că înainte să mă numească în funcția de Editor de proză pe portalul literar (funcție în care am activat pentru scurt timp) păianjenul se arăta la fel de sătul ca și mine de toate lichelele și intelectualii crescuți precum mușchii pe spatele sistemului corupt. Nu știu dacă oamenii se schimbă cu adevărat, dar cu siguranță își perfecționează pupatul de funduri. Între timp păianjenul a trecut din latrina PDL-ului în marsupiul la fel de plin de mizerii la PNL-ului.
Pe data de 8 Iulie 2012, 1:oo pm păianjenul publică următoarele cuvinte pe siteul România Din Diaspora ( http://romaniadindiaspora.ning.com/profiles/blogs/o-sa-votez-da-pentru-demiterea-lui-basescu ):
” O să votez DA pentru demiterea lui Băsescu !
Nu-mi vine să cred că mai există oameni care-l văd pe Traian Băsescu într-o lumină favorabilă ! Și nu-mi vine să cred că anumiți intelectuali tineri sau mai puțin tineri pot avea o viziune atât de distorsionată asupra realității. Dacă Traian Băsescu era suspendat prin referendum încă din 2007 vă asigur că ne-am fi aflat acum într-o ipostază  mult mai bună din toate punctele de vedere (economic, politic, social). Păcălind în acel moment o majoritate electorală care îndură și acum efectele acelui vot, Băsescu n-a facut altceva decât să-și instaleze oamenii în toate instituțiile statului, să acapareze serviciile de informații, să manipuleze un guvern de marionete și mai ales să transforme țara într-un poligon al conflictelor, al nesimțirii si al urii, al corupției generalizate și al promovării nonvalorilor și a incompetenței. În orice stat civilizat președintele are un rol esențial de moderator. În România Băsescu a fost principalul motor al tuturor conflictelor instituționale din ultimii 8 ani. Ca să nu mai vorbesc de faptul că Băsescu este cel care a taiat 25% din salariile bugetarilor și 15 procente din pensie! Traian Basescu este cel care a încercat sa controleze totul în România. Unii sunt „uimiți” de rapiditatea schimbărilor și acuză majoritatea parlamentară de neconstituționalitate dar uită că de fapt aceasta era singura soluție viabilă și legală (conform procedurii parlamentare constituționale)  pentru a rezolva acest blocaj – o acțiune parlamentară legală și concertată care să repună în funcțiune instituțiile statului care timp de ani și ani de zile au fost unelte de manipulare pentru așa numitul „președinte – jucător”. În plus, întreg mecanismul propagandistic pus în funcțiune la nivel internațional pentru discreditarea acțiunilor majorității parlamentare a atins apogeul prin virulența mesajului transmis, mesaj care insinua că în România a avut loc o „lovitură de stat” și că „statul de drept este în pericol” sau că  „justiția este anihilată”. Cum e posibil ca anumiți europarlamentari români și responsabili ai filialelor ICR plătiți cu mii de euro de către statul român să facă declarații publice atât de alarmiste și de-a dreptul isterice care au fost pe punctul de-a destabiliza economia României ?  Cu astfel de mesaje și declarații nu s-a făcut altceva decât să se aducă imense prejudicii atât imaginii României cât și credibilității acesteia la nivel internațional. Asemenea iresponsabilități ar trebui sistate și penalizate imediat pentru că aici este pus în discuție viitorul unei națiuni și al țării, al României, nu interesele unei persoane sau grup de persoane sau ale unui partid politic. Doar din aceste motive și cred că e suficient să spun că voi vota DA pentru demiterea lui Băsescu din convingere și fără niciun fel de regrete ! ”
Șocant. Așa ceva nu se face. Să muști mâna care te-a medaliat? Păi cum? Ești atât de nesimțit încât nimeni nu te trage de urechi? Nu se poate.
Îl acuz pe acest păianjen de oportunism de cea mai joasă speță. Consider că ar trebui să fie privat de orice opinie impertinentă prin boicotarea tuturor portalurilor pe care le administrează (Atenție păianjene, căci Anonymous are ochii pe toți sugătorii și primesc și sesizări), căci unui păianjen trădător nu i se poate arăta decât șlapul. Poate unii veți întreba: ”Și ce voiai dom le? Să refuze medalia?”. Da. Să refuze medalia. Asta cu siguranță i-ar fi dat mai multă notorietate și verticalitate, dar lașul e tot laș.
Acțiunile josnice și scârboase pe care păianjenul le întreprinde nu se opresc aici. Cenzura reprezintă un alt episod interesant din sitcomul de prost gust pe care îl constituie activitatea păianjenului din ultima vreme. Mi-au atras atenția pe pagina publică a lichelei mesajele necontenite ale domnului Boris Mehr, un domn care mereu a scris lucruri interesante pe Retea și pe care obișnuiam să îl urmăresc ori de câte ori aveam ocazia. Boris Mehr cere în repetate rânduri să îi fie oferită un fel de explicație având în vedere că i-a fost suspendat contul de pe Rețea. Nu îmi imagineaz cu ce ar fi putut supărat acest Boris Mehr, dar licheaua dă dovadă de același comportament zăvorât în tăcere pe care l-a moștenit de la călărețul cel chior, probabil, odată cu medalia
Este rușinos și absolut de neconceput să muști cu poftă din osul aruncat apoi să îți negi condiția de câine, ba mai mult, să te faci că plouă, de ca și cum acest episod nici nu ar fi existat.
Domnule păianjen, în cine și în ce să mă încred eu și cei din generația mea? Dar nu, nu asta este întrebare potrivită căci generația din care fac parte este una deja pierdută, una pe care ați furat-o cu succes. Dar cei care vin în cine și în ce să se încreadă?
Pupați toate fundurile și lingeți toate podele care vi se dau. Acum sunteți încă novice, dar în câțiva ani veți fi un lingău și un laș de primă mână. Veți fi băgat eventual și în manualele de română (să ne ferească Dumnezeu). Și ce coșmar crunt…
Să îmi întreb odrasla: ”Ce v-a predat la română?”
Iar odrasla să îmi răspundă: ”Vlașin”
Vă aplaud domnule păianjen, lichea, sau câine… nu am găsit încă o denumire care să le întrupeze pe toate cele 3. Ați reușit să plecați de la nimic și să ajungeți la Un Nimic!
Norbert Matei

ianuarie 20, 2012

Minerii de la Universitate. Un tanat scriitor despre manifestatii

Găzduiesc şi de această dată un text al tânărului prozator Norbert Matei, care a fost aseară în Piaţa Universităţii. Citiţi un articol scris la cald şi cu mult nerv! A.P

Minerii de la Universitate

”Dacă strălucește fugi în direcția opusă!” obișnuia să îmi spună un amic care a avut de a face nu de puține ori cu scutierii fără de creier, referindu-se bineînțeles la strălucirea căștilor de protecție. Ei bine în seara asta când am ajuns la Universitate se strălucea în draci și deși la televizor papagalii repetau de pe prompter că brutele astea fără Dumnezeu au primit ordin să nu facă nici o mișcare trebuia să fii prost să nu îți dai seama cum stau lucrurile.

Dubios a fost mai întâi că după ce a venit puhoiul de dresați ai USL-ului dinspre Arcul de Triumf și au bruscat un pic pe acolo nimeni nu a zis pâs. Ei. cum domle? Păi eu m-am împiedicat de un jandarm și era să pup scutul ăla de să nu mă văd… să fie ei chiar așa de temperați? Am zis bine… poate. Dar după am ajuns stupefiat între Teatrul Național și fântâna de lângă Facultatea de Arhitectură, adică pe șosea… apăi asta nu mi-a venit să cred. Discutând acum ceva vreme cu un amic jandarm din provincie am aflat că tehnica cea mai eficientă de controlare a mulțimii e să ții mulțimea dispersată (cum au făcut de la începutul protestelor). Să nu o lași să se unească. Pentru că dacă se unește și nici nu prea are la inimă scutierii… apăi e belită nenicule. Tot amicul ăsta îmi zice că se mai unesc mulțimile din eforturi neașteptate care uimesc pe toată lumea, dar de cele mai multe ori se bagă toți la grămată atunci când -ATENȚIE AICI! – se formează țarcul de bătaie. ”Dacă ești la grămadă și în jur sunt numai jandarmi te duci la mă-ta sub pat și te ascunzi acolo că-i nasoală!”. Nu mă gândeam că o să îmi vină în cap vreodată vorbele astea cu excepția cazului în care mă trezesc că lupt prin Grecia alăturia de ăia de acolo, dar aici nici vorbă.

Când am plecat dinspre Universitate vorbeam cu mama la telefon, care îmi spunea că totul e bine, că la televizor au spus aia și aia și că jandarmii nu fac aia și că brave-heart-Ponta se rățoia la jandarmi cu orzul umflat în el mai ceva decât o făcea Diaconescu, care este, după cum știți foarte bine până acum, ”viitorul președinte!”.

Când ajung acasă aflu că la Universitate bate vântul și mai ”protestează” echipele de filmare împreună cu statuile de la TNB, dar în rest nimic. Menționez că de la Universitate până acasă fac vreo 30 de minute pe jos și 15 cu metroul. Deci eficienți băieții. Gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc, viață și acordeoane. Acum nu pot decât să îmi fac cruce și să pup pământul că nu pup bastoanele la secție în noaptea asta. Pentru cei dintre voi care credeți că Dumnezeu vede și nu uită șoptiți câte o rugăciune pentru cei care se fac covrig sub bocancii animalelor până mâine dimineață.

Scriam luni, dimineața devreme, după ce fusesem prins într-o piesă de teatru asemănătoare, mânat de un sentiment totuși pașnic că ar trebui să tratăm jandarmii ăștia ca pe niște oameni. Pe dracu. Mea culpa. Plec capul, nu ca Liiceanu, ci așa cum îl plec eu când realizez că am dat-o în bară și vă spun că m-am înșelat. Și dacă citește articolul ăsta cineva din Noua Dreaptă, rog să transmită colegilor de carnval că sunt niște penibili și că se întoarce Căpitanul în mormânt. Dacă ar fi existat acum garda de odinioară ar fi fugit jandarmii mâncând asfaltul cu rafalele de mitralieră în spate și Băsescu ar fi fost de mult în curul gol, cu sacul pe cap și plutonul de băieți veseli la 10 metri distanță așteptând comanda. Poate ar trebui să înțelegeți mai întâi cuvintele celor pe care pretindeți că îi onorați și să le purtați în inimă și nu să le vânturați în public ca să vadă națiunea cât de mare o aveți.

Rușine jandarmilor! Nu știu din ce familii degenerate proveniți unii dintre voi, dar sunt sigur că veți avea o mamă care nu vă va putea privi în ochi, sau o soție, sau niște copii pe care o să îi creșteți în mizeria care îi va afecta și le va ataca inocența. În mizeria pe care ați apărat-o atât de zeloși.

Deja îmi este greață să mai fac și referire la dezvăluirile sursei din SRI despre cum au fost plătiți agitatorii de mulțime duminică și cum probabil au fost plătiți și astăzi. Nu mai are sens să menționez că lumea care trăiește bine se lăfăie în evenimente selecte la Hilton, la nici o stație de autobuz de Universitate. Nu mai are sens să menționez că în timp ce eu mă legitimez și pentru că mi-am cumpărat covrigi, unii organizează cluburi de lectură și-și citesc poeziile între ei. Da. Este adevărat. Pentru cei sterili pe suflet, egoiști și fără pic de conștiință lucrurile merg în continuare ca pe ceasul elvețian. Indiferent că sunt intelectuali sau din gașca de ”lume bună”.

… și dacă se schimbă ceva și se ajunge ca în 89; să vezi atunci cum ies cu miile șobolanii și cer brevete de revoluționari!
Norbert Matei

ianuarie 17, 2012

Am incercat sa-mi temperez dispretul fata de organele de ordine publica

Încep să cred că dacă nu ar fi televiziunile prezente ”la filmări” în Piața Universității puii ăștia de cățea ne-ar sparge țestele ca la porci și după ne-ar agăța de călcâie în fabrici și uzine pentru a studia ”dracii” din noi. Mă îngrozesc de filmulețele pe care le găsesc pe you-tube și de ce îmi spun prieteni apropiați că au pățit. Că au fost bătuți sau bruscați cu tot cu părinți.

De ce oare ne întărâtă în halul ăsta legitimându-ne atât de brutal pe străduțele ferite? De ce oare ne calcă atât de tare pe bătături și atunci cât primesc bolovanul în cap se plâng ca suntem ANARHIȘTI și ULTRAȘI. Ultrași vreți? Mă tem dragi viermi împuțiți care vă credeți deasupra legii că ultrași o să primiți. O să ne transformăm în ultrași de la nepot la bunică şi vă linșăm în fața televiziunii PENTRU CĂ SUNTEȚI NIȘTE CRIMINALI.

Am încerct din răsputeri să îmi controlez diprețul față de organele de ordine publică pe care îl am din experiențe asemănătoare și să îmi motivez toate astea pe motiv că și ei au fost puși în poziție de capră și și-au făcut de cap cu ei la fel ca și cu noi restul. Dar nu e așa. Pentru animalele astea bătaia e un sport. O distracție.

”Și eu sunt tot un cetățean liber… vrei să-ți sparg telefonul? Vrei să-ți sparg telefonul? Dăte-n pula mea d-aicea!” exclamă viermele împuțit în timp ce un bărbat filma cum erau percheziționați niște tineri. Din câte știu eu ai voie să filmezi… nu e împotriva legii, dar să bați un civil care nu face nimic ilegal e ceva destul de ilegal. Acuma vedeți dragii mei frați de ce poartă jegoșii ăștia cagule.

Ce schimbare vrem? Uite o schimbare pe care o propun. Să se scoată din regulamentul clovnilor ăstora care pretind că ne protejează regula asta cu fața acoperită. Să îi văd moaca trădătorului. Să știu să-l identific într-un tribunal. Cineva o să-mi spună că nu domnule că ei poartă alea că să nu îi vadă interlopii la razii și din astea și să le rănească familiile. Lasă… la razii să le poarte… la bătaie cu poporul să le scoată. Să îi găsesc familia și să îi dau și eu un șut în spate maică-sii.

Uitați-vă la clipul de mai sus și spuneți-mi că nu vreți să le mutaţi pavajul în mațe. Să-i țineți între picioare așa cum îi țin și ei pe alții și să le cereți buletinul de bun-simț și omenie.

Mă întreb dacă le-au promis ăștia din D-ale Carnavalului(PDL) vreo leafă grasă ca să intre așa în protestele astea și dacă așa e atunci avem de a face cu nici mai mult nici mai puțin decât cu mercenari.

La tv mira-m-aș să schimbe ăștia discursurile, cu atât mai puțin în guvern și cu mare părere de rău spun că și mai puțin mă aștept să mă salveze USL-ul. Vreau să-l văd pe Victor Ponta sau pe Crin Antonescu că așa ca niște buni domni și iubitori de neam ce se pretind a fi coboară de pe cal și parează mâna jandarmului care dă în tinerii puși la zid și spun ”Închisoarea te mănâncă dacă mai dai în oameni!”. Mișto scenariu, nu? Ștefan cel Mare sau Țepeș cred că le-ar fi tăiat capul pentru ucisul în bătaie al țăranilor fără motiv, dar ăștia-s imitații de idealuri. Mă amuză într-un mod amar că a venit Diaconescu să frece asfaltul pe acolo, dar Crin n-a venit nici măcar sub acoperire cu gluga trasă în cap și fularul la gură.

Fac un apel la cei 4 ultrași și nu la ăia de au fost plătiți pe la spate să joace teatru și îi rog că dacă își mai aduc prieteni și vor să dea cu pietre să NU (sub nici o formă) mai strice bunătate de pavaj. Vă rugăm veniți cu macadanul de acasă pentru că după iar o ia la trap pe al său cal alb dom primar în orele târzii ale dimineții și oftează văzând câte reparații o să aibă de efectuat înainte de alegeri. Și, în fond, puteți lua câte o bucată din secțiiile de poliție până le dărâmați sau eventual puteți arunca și cu polițiști dacă doriți.
Norbert Matei

Nota Alexandru Petria- Tanarul prozator Norbert Matei a fost fugarit de jandarmi, desi manifesta pasnic

ianuarie 16, 2012

Romania, chiar te-ai trezit?

Mă întreb dacă lui Mihai Gâdea îi place atât de mult să se audă vorbind și în special dacă are o preferință anume pentru cuvintele ”anarhiști” și golani.
Înainte ca măcar protestele astea să înceapă cum trebuie se fac deja separări și se strecoară prejudecăți între cei nemulțumiți. Fără îndoială, la fel ca și în revoltele de la Chișinău din 2009 au avut băgate mâinile agitatori de mulțime. Mai aud niște cuvinte din gura lui Gâdea… membri de galerie. Eu am o întrebare. Un student care e și membru de galerie ce e? Mai întâi student cu probleme financiare și pus la cheremul unui sistem de învățământ ce lasă de dorit, cu o mamă și un tată acasă care probabil abia se târâie cu cheltuielile sau un suporter de echipă de fotbal? Mă întreb dacă mergeam mai mulți care jucăm paintball în timpul liber și făceam scandal ce spuneau? Jucătorii de paintball distrug magazinele de la Unirii?
Îl aud pe oratorul ăsta curajos din studioul de la Antena 3 care tot freacă moneda pe protestele pașnice. Cred și eu că la salariul pe care îl are înghite ”proteste pașnice înăbușite de violențe anarhiștilor” de pe prompter ca flămândul la mămăligă.
Voi cei care scuipați ”anarhiștii” ăștia care fac rău. Poate sunteți mai în vârstă și vă puteți aminti că acum ceva timp vi s-a zis ”golani”. Orice ar fi făcut așa-zișii dezmățați nu au făcut altceva decât să dea ton, în final, urletului de durere pe care țara asta îl urlă în tăcere de atâta timp. Violențe? Cum credeți că pot reacționa niște oameni trași din toate părțile, presați de frică și taxe, intimidați de proiecte de lege și politicieni incompetenți care dorm în ședințe? Eu îmi amintesc că acum câteva ore am fost prinși la zid și fugărți și pocniți la fel cum se prind animalele la strâmtoare pentru a fi mânate în cușcă. Ca vitele băgate în ocol. Exact ăsta-i sentimentul. Și te face să te piși pe tine, fie că ești membru de galerie, student, pensionar, elev de liceu sau funcționar public. După tacticile de intimidare și modul în care ne-au dispersat, sperând că ne împrăștie prostetul, nu se pot aștepta să îi pupăm pe frunte.

Revoluțiile de catifea sunt un vis frumos, dar la așa Udrea fără rușine, la așa Boc fără coloană vertebrală și la așa Băsescu sfidător nu vii cu flori, ci cu molotovul în buzunar.

Petre Țuțea spunea într-un interviu că în fiecare ziar ar trebui să scrie mare ”ROMÂNI, LA ARME” și să vezi cum i-ar pica lui Iliescu pantalonii în vine. Așa e și acum… nu-i dăm afară cu dezbateri la tv. Gâdea și gașca lui de oratori care nu simt câtuși de puțin măsurile de austeritate nu o să ne scoată din căcat. Gașca asta de minunați nu o să vină în stradă cu noi. Noi putem să ne descurcăm fără ei… ei există datorită nouă, datorită faptului că noi apăsăm pe telecomandă și ne oprim acolo unde nu trebuie.

Indiferent de ce a fost în seara asta, haideți mâine și încă multe zile de acum în colo să facem ce trebuie. Să ieșim așa cum trebuie în toată țara. Nu ascultați vocile de la tv care vă spun povești de groază cu agitatori din mulțime antrenați, care pozează în membri de galerii.

Haideți să nu ne mai mulțumim cu un pui, un litru de ulei și un kg de zahăr înainte de alegeri plus niște subvenții la gaz.

În seara asta am fost fugărit ca un câine de niște oi fără Dumnezeu împachetate în uniforme albastre și o să fiu fugărit și mâine seară și poimâine. Nu am aruncat cu pietre. Nici măcar cu o brichetă. Am aruncat cu vorbe și cu tot aerul din mine, pentru că nu mai suport ce se întâmplă în jurul meu.

Cu televizorul s-a tâmpit poporul și din televizorul ăsta fac parte și Badea și Nasul și Diaconescu, chiar dacă nu se înghit între ei din motive de invidie, pe fond de audiență și de care ia cecul ăl mai gras.
Știți la fel de bine ca și mine că totul e greșit în țara asta și nu o să schimbăm nimic stând în cur și criticând golanii de la televizor.

Ieșiți în stradă și țineți piept jandarmilor care dispersează oamenii încet-încet pe motiv că trebuie protestat pe trotuar. Nu-i bateți. Priviți-i în ochi și nu mișcați un deget, iar cei care vor ridica bastonul oricum nu merită să fie numiți oameni!
Norbert Matei
(Nota Alexandru Petria- Norbert Matei este student şi un prozator talentat. A scris acest text la cald, în noaptea de duminică spre luni, după manifestaţia din Bucureşti, apoi mi l-a trimis să-l public )

octombrie 10, 2011

Fostul lider ar minerilor din 1977 semnează pro Paul Goma!

Mi-a parvenit:

„Abia acum aflu de aceasta initiativa publica pentru redarea cetateniei romane dlui Paul Goma si membrilor familiei domniei sale. In ultimile 10 zile m-am aflat in spital pentru o interventie chirurgicala in zona gatului urmare a unui accident rutier in luna iunie 2011.
Rog initiatorul acestui demers public sa adauge si numele meu pe lista semnatarilor. Sper sa nu fie prea tarziu!

Cu multumiri,
Constantin Dobre
organizator si conducator al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977”

 

Scrisoare deschisă către Parlamentul României. Paul Goma nu merită cetăţenia română?

Scriitorul Paul Goma a împlinit, în 2 octombrie 2011, 76 de ani. Este o parte a istoriei noastre. Un veritabil erou în viaţă.

Societatea românească are o datorie uriaşă faţă de această personalitate. Nici până în prezent nu i s-a redat cetăţenia română, retrasă de regimul comunist în 1977, după ce a fost expulzat din ţară.

Nu este destul că despre dizidenţa sa se vorbeşte în manualele de istorie şi in Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.  E nevoie şi de un gest concret. De redarea efectivă a cetăţeniei.

Parlamentul României are căderea morală să iniţieze o lege pentru reglementarea situaţiei lui Paul Goma. Este ştiut că celebrul disident doreşte cetăţenia română, însă nu vrea s-o solicite formal, pe considerentul că n-a cerut să-i fie retrasă. Actualmente are statut de apatrid.

E timpul să se repare o nedreptate incalificabilă. Paul Goma onorează România.

Text redactat de Alexandru Petria

Semnatari:

Victor Rebengiuc, Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Daniel Cristea-Enache, Adrian Suciu, Dan Mircea Cipariu, George G Asztalos, Marius Rizea-Manea, Iulian Sîrbu, Vasilica Ilie, Ştefan Doru Dăncuş, Emil Druncea, Gabriel Bădică, Adrian Deliu, Vasile Baghiu, Ioan-Victor DRAGAN, Sorina Ivaşcu, Vasile Daniel Ionuţ, Otilia Ţigănaş, Jeanette Carp, Gabriel Klimowicz, Ioana Popa, Steluţa Roşca Stănescu, Sorin Roşca Stănescu, Anamaria Pop, Liliana Cimpeanu, Marius Ştefan Aldea, Cristina Nemerovschi, Silvia Petre-Grigore, Petre Violetta, Marius Ghilezan, Dragomir Cristian Cosmin, Flori Bălănescu, Oana Moisil, Luminita Mesesan-Gabrilaki, MIHAIL-SORIN GAIDAU, Mihail Vakulovski, Gr. Arsene, Ion Marin Almăjan, Victoria Stoian, Laszlo Alexandru, Aurelia Vlasin, Rosu Sanziana, Rosu Elena, Rosu Marian, Rosu Andrei, Mariana Pasincovschi, Nicoleta Balaci, Andrei Bădin, Florin Ispas, Mircea IVĂNOIU, Marius Mina, Andrea Hedeş, Loredana Ioncică, Ileana Ene Giuşcă, Mircea Drăgănescu, George Strunga, Nicolae Scurtu, Ţeavă Gheorghe, Liviu Drugă, Andi Bob, Ioan Suciu, Maria Sava, Nick Sava, Săsăran Ioan, Cristian Tiberiu Florea, Mihai Goţiu, Iulian Capsali, Vasile Ernu, Radu Vancu, Iulia Ralia, Sanda Văran, Aliona Grati, Marcel Ion Fandarac, Simona Murgoci, Daniela Lungu, Sabin Gherman, Magda Ursache, Petru Ursache, Nicolae Coande, InimaRea, Sorin Mărculescu, Mircea Popa, Mihnea Paraschivescu, Viorica Niscov, Alexandru Platon, Sorin Gîrjan, Mihai Rădulescu, Marian Popa, Nicolae Eremia, Virgil Diaconu, Teodor Cristescu, Cîrnicianu Cristina, Nicolae Manolache, Luminita Dejeu, Mari Giu, Octavian Capatina, Daniel Rameder, Doina Uricariu, Liviu Dimitriu, Paul Alexandru Drogeanu, Andreea Drogeanu, Ovidiu Simonca, Serban Anghel, Constantin-Andrei Rusu, Mircea Otinescu, Gabriel Radu, Pompiliu Comşa, Mugur Grosu, Adrian Stasek, George Chiriac, Norbert Matei, Mircea Bostan, Vasile Cornea, Vladimir Dumitru, Ileana Enache, Lucian Comino, Mihai Rogobete, Tudor Anton, Lucian Piuca, Aida Minerva Tanasescu, Al.Florin ŢENE, Cati Minecan, Sorin Bocancea, Dragos Minca, Ovidiu Stanomir, Adrian Scurtu, Doru Beldiman, Șerban Tomşa, Babalic Elena Mirela, Doina Drăguţ, Andreas-Rudi Chiru, Adela Motoc, Gina Cecilia Pistol, Sorin Militaru, Grigore L. Culian, Horia Pătraşcu, Nora Kallos, Diana Iepure, Dragos Varga, Adrian Georgescu, Vladimir Tescanu, ANA EDELMAN, JOHANN H. EDELMAN, Gheorghe MINEA, Gabriela Stoica Mărculescu, Miron Scorobete, Claudiu Şular, Gh.Dogaru, Oana Dumitrescu-Corbeanu, Mircea Pricăjan, Christine-Marie Turcu, Adrian David, Daniela Sitar-Taut, Şerban Foarţă, Claude Karnoouh, Vasile Constantin, Gabriel Daliş, Ion Pop, Ioan Groşan, Codin Olariu, Gh. Buzatu, Stelian Rotariu, Lenuţa Puşcaş, Ovidiu Nimigean, Alexandru Moraru, Mihai Iliescu, Ana Ilisescu, Tiberiu Farcas, Nicolae Poteras, Marcel Enache, Mircea Tuglea, Viorica Nişcov, Alexandru Vakulovski, Carmen Ene, Vitalie Brega, Kiddy Gavrila, Constantin Ţuţuianu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Radu Gheorghe Grozea, Ioana Lupaşcu, Julien NICOL, Camelian Propinatiu, Aleksandar Stoicovici, Sorin ILIESIU, Oana Catalina Bucur, Anatol Petrencu, Ion Simuţ, Petarlecean Vladiana, Alexandra Svet, Andrei Oancea, Mihaela Cartis, Theodor Nicola Fronea, Alexandru Fronea, Victoria Railean, Mihnea Blidariu, Sorin Roiban, Marius Mihalache, Viorel Cucu, Stefanescu Roselina Daniel, Mircea Dinutz, Cătălina Bălan, Călin Platon, Octav Pelin, Vasile Soimaru, Monica Fackelmayer, Victor Lite, Paul Spirescu, Adrian Botez, Dinu Simon, Rodica Lăzărescu, Sorin Ciurel, Lucian Vintan, Cornel Galben, Adriana Cocu, Daniel Vighi, Theodor Orăşanu, Cristi Cimpineanu, Florentina Borgovan, Igor Ursenco, Nina Corcinschi, Aurel Opiatră, Horia Muntenus, Ovidiu Banu, Dana Banu, Bogdan Creţu, Maricel Tilibasa, Florin Hălălău, Monika Lungu, Livia Zmeu,  Florin Carlan, Carmen Hariton, Cucos Oleg, Anca Nicoleta Georgescu, Ioan Caprosu, Chris Tanasescu, Moni Stănilă, Cotelea Alexei, John Enache, Ion Coja, Radu Millea, Mihai Istratescu, Micael Nicolas, Eugen Radu, Viorel Savin, Gabi Bota, Johanna Russ, Lucian Tanase, Emilia Dănescu, Mihai Carabet, Dana Tapalagă, Nicolae Josan, Lora Josan, Doru Josan, Cătălin Josan, Ruxandra Josan, Ghenadie Brega, Dorel Andrieş, Doina Dziminschi, Vasile Dan, Nicolae Turtureanu, Florin Staicu, Stefan Maris, Dragos Dumitrescu, Mihai FLOAREA, Corina Rădulescu, CASSIAN MARIA SPIRIDON, Ion Barbu, Andrei Alexandru, Mariana Pasincovschi, Ludmila Pasincovschi, Alexandru Pasincovschi, Nicolae Pasincovschi, Cezar Cozma, Maria Cozma, Elena Fornea, Cristina Sfeclă, Simona Ionescu, Marilena Rotaru, Janina Lungu ,Anton Stanciu,Aurelia Comsa,Romica Balan,Dan Florin Chiritescu,Stan Gradinaru,Neculai Danu,Catalin Antohi,Mihaela Antohi,Vivi Antohi, Andrei Antohi, Vasile Gogea, Florin Dochia, Mihaela Rameder, Viorel Banu, Radu Afrim, Ciprian Birtea, Mihai Şomănescu, Liviu Mihaiu, Chiritoiu Anamaria-Cristina, Barbieru Ioan Bogdan, Alexandru Pecican, Radu Rizescu, Maia Martin, Florin Puşcaş, Mircea Duţiu, Antoniu Poienaru, Petru Juravlea, Daniel Onaca, Cristina Boscaneanu Stoianovici, Radu Ulmeanu, Luminita DUCA-SANDA, Jamal Curbisa, Mihaela Mihai, Cristian Donciu,Ion Olaru Calieni, Stan Petrescu, Bogdan Muresan, Ion Cristofor, Alexandru Vaida, Nichita Danilov, Miruna Munteanu, Roxana Ştiubei, Argentina Gribincea, Romeo-Valentin Musca, Constantin Boncescu, Ana Maria Ciceala, Gheorghe Grigurcu, George Arion, Felicia Feldriorean, Ioan Scorobete, Nedeea Burcă, Ruxandra Anton, Radu Humor, Dumitru Troanca, Alexandru Ovidiu Vintila, Octavian Mihaescu, Marin Ifrim, Angela Baciu, Margareta Chicu, Silvia Codreanu, Petru Ionescu, Constantin Dobre

Scrisoarea a fost publicată iniţial aici

https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/10/03/scrisoare-deschisa-catre-parlamentul-romaniei-paul-goma-nu-merita-cetatenia-romana/#comments

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
octombrie 9, 2011

Am primit de la Paul Goma

Va multumesc pentru gàzduire.

Paul Goma

PAUL GOMA

Update 10 octombrie- am trimis scrisoarea deschisă la Camera Deputaţilor şi la Senat, la adresele de mail: pdl@senat.ro, psdpc@senat.ro, pnl@senat.ro, udmr@senat.ro, srp@cdep.ro, infocdep@cdep.ro

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
octombrie 8, 2011

Cine a semnat pentru redarea cetăţeniei române lui Paul Goma. Către Parlamentul României

Victor Rebengiuc, Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Daniel Cristea-Enache, Adrian Suciu, Dan Mircea Cipariu, George G Asztalos, Marius Rizea-Manea, Iulian Sîrbu, Vasilica Ilie, Ştefan Doru Dăncuş, Emil Druncea, Gabriel Bădică, Adrian Deliu, Vasile Baghiu, Ioan-Victor DRAGAN, Sorina Ivaşcu, Vasile Daniel Ionuţ, Otilia Ţigănaş, Jeanette Carp, Gabriel Klimowicz, Ioana Popa, Steluţa Roşca Stănescu, Sorin Roşca Stănescu, Anamaria Pop, Liliana Cimpeanu, Marius Ştefan Aldea, Cristina Nemerovschi, Silvia Petre-Grigore, Petre Violetta, Marius Ghilezan, Dragomir Cristian Cosmin, Flori Bălănescu, Oana Moisil, Luminita Mesesan-Gabrilaki, MIHAIL-SORIN GAIDAU, Mihail Vakulovski, Gr. Arsene, Ion Marin Almăjan, Victoria Stoian, Laszlo Alexandru, Aurelia Vlasin, Rosu Sanziana, Rosu Elena, Rosu Marian, Rosu Andrei, Mariana Pasincovschi, Nicoleta Balaci, Andrei Bădin, Florin Ispas, Mircea IVĂNOIU, Marius Mina, Andrea Hedeş, Loredana Ioncică, Ileana Ene Giuşcă, Mircea Drăgănescu, George Strunga, Nicolae Scurtu, Ţeavă Gheorghe, Liviu Drugă, Andi Bob, Ioan Suciu, Maria Sava, Nick Sava, Săsăran Ioan, Cristian Tiberiu Florea, Mihai Goţiu, Iulian Capsali, Vasile Ernu, Radu Vancu, Iulia Ralia, Sanda Văran, Aliona Grati, Marcel Ion Fandarac, Simona Murgoci, Daniela Lungu, Sabin Gherman, Magda Ursache, Petru Ursache, Nicolae Coande, InimaRea, Sorin Mărculescu, Mircea Popa, Mihnea Paraschivescu, Viorica Niscov, Alexandru Platon, Sorin Gîrjan, Mihai Rădulescu, Marian Popa, Nicolae Eremia, Virgil Diaconu, Teodor Cristescu, Cîrnicianu Cristina, Nicolae Manolache, Luminita Dejeu, Mari Giu, Octavian Capatina, Daniel Rameder, Doina Uricariu, Liviu Dimitriu, Paul Alexandru Drogeanu, Andreea Drogeanu, Ovidiu Simonca, Serban Anghel, Constantin-Andrei Rusu, Mircea Otinescu, Gabriel Radu, Pompiliu Comşa, Mugur Grosu, Adrian Stasek, George Chiriac, Norbert Matei, Mircea Bostan, Vasile Cornea, Vladimir Dumitru, Ileana Enache, Lucian Comino, Mihai Rogobete, Tudor Anton, Lucian Piuca, Aida Minerva Tanasescu, Al.Florin ŢENE, Cati Minecan, Sorin Bocancea, Dragos Minca, Ovidiu Stanomir, Adrian Scurtu, Doru Beldiman, Șerban Tomşa, Babalic Elena Mirela, Doina Drăguţ, Andreas-Rudi Chiru, Adela Motoc, Gina Cecilia Pistol, Sorin Militaru, Grigore L. Culian, Horia Pătraşcu, Nora Kallos, Diana Iepure, Dragos Varga, Adrian Georgescu, Vladimir Tescanu, ANA EDELMAN, JOHANN H. EDELMAN, Gheorghe MINEA, Gabriela Stoica Mărculescu, Miron Scorobete, Claudiu Şular, Gh.Dogaru, Oana Dumitrescu-Corbeanu, Mircea Pricăjan, Christine-Marie Turcu, Adrian David, Daniela Sitar-Taut, Şerban Foarţă, Claude Karnoouh, Vasile Constantin, Gabriel Daliş, Ion Pop, Ioan Groşan, Codin Olariu, Gh. Buzatu, Stelian Rotariu, Lenuţa Puşcaş, Ovidiu Nimigean, Alexandru Moraru, Mihai Iliescu, Ana Ilisescu, Tiberiu Farcas, Nicolae Poteras, Marcel Enache, Mircea Tuglea, Viorica Nişcov, Alexandru Vakulovski, Carmen Ene, Vitalie Brega, Kiddy Gavrila, Constantin Ţuţuianu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Radu Gheorghe Grozea, Ioana Lupaşcu, Julien NICOL, Camelian Propinatiu, Aleksandar Stoicovici, Sorin ILIESIU, Oana Catalina Bucur, Anatol Petrencu, Ion Simuţ, Petarlecean Vladiana, Alexandra Svet, Andrei Oancea, Mihaela Cartis, Theodor Nicola Fronea, Alexandru Fronea, Victoria Railean, Mihnea Blidariu, Sorin Roiban, Marius Mihalache, Viorel Cucu, Stefanescu Roselina Daniel, Mircea Dinutz, Cătălina Bălan, Călin Platon, Octav Pelin, Vasile Soimaru, Monica Fackelmayer, Victor Lite, Paul Spirescu, Adrian Botez, Dinu Simon, Rodica Lăzărescu, Sorin Ciurel, Lucian Vintan, Cornel Galben, Adriana Cocu, Daniel Vighi, Theodor Orăşanu, Cristi Cimpineanu, Florentina Borgovan, Igor Ursenco, Nina Corcinschi, Aurel Opiatră, Horia Muntenus, Ovidiu Banu, Dana Banu, Bogdan Creţu, Maricel Tilibasa, Florin Hălălău, Monika Lungu, Livia Zmeu,  Florin Carlan, Carmen Hariton, Cucos Oleg, Anca Nicoleta Georgescu, Ioan Caprosu, Chris Tanasescu, Moni Stănilă, Cotelea Alexei, John Enache, Ion Coja, Radu Millea, Mihai Istratescu, Micael Nicolas, Eugen Radu, Viorel Savin, Gabi Bota, Johanna Russ, Lucian Tanase, Emilia Dănescu, Mihai Carabet, Dana Tapalagă, Nicolae Josan, Lora Josan, Doru Josan, Cătălin Josan, Ruxandra Josan, Ghenadie Brega, Dorel Andrieş, Doina Dziminschi, Vasile Dan, Nicolae Turtureanu, Florin Staicu, Stefan Maris, Dragos Dumitrescu, Mihai FLOAREA, Corina Rădulescu, CASSIAN MARIA SPIRIDON, Ion Barbu, Andrei Alexandru, Mariana Pasincovschi, Ludmila Pasincovschi, Alexandru Pasincovschi, Nicolae Pasincovschi, Cezar Cozma, Maria Cozma, Elena Fornea, Cristina Sfeclă, Simona Ionescu, Marilena Rotaru, Janina Lungu ,Anton Stanciu,Aurelia Comsa,Romica Balan,Dan Florin Chiritescu,Stan Gradinaru,Neculai Danu,Catalin Antohi,Mihaela Antohi,Vivi Antohi, Andrei Antohi, Vasile Gogea, Florin Dochia, Mihaela Rameder, Viorel Banu, Radu Afrim, Ciprian Birtea, Mihai Şomănescu, Liviu Mihaiu, Chiritoiu Anamaria-Cristina, Barbieru Ioan Bogdan, Alexandru Pecican, Radu Rizescu, Maia Martin, Florin Puşcaş, Mircea Duţiu, Antoniu Poienaru, Petru Juravlea, Daniel Onaca, Cristina Boscaneanu Stoianovici, Radu Ulmeanu, Luminita DUCA-SANDA, Jamal Curbisa, Mihaela Mihai, Cristian Donciu,Ion Olaru Calieni, Stan Petrescu, Bogdan Muresan, Ion Cristofor, Alexandru Vaida, Nichita Danilov, Miruna Munteanu, Roxana Ştiubei, Argentina Gribincea, Romeo-Valentin Musca, Constantin Boncescu, Ana Maria Ciceala, Gheorghe Grigurcu, George Arion, Felicia Feldriorean, Ioan Scorobete, Nedeea Burcă, Ruxandra Anton, Radu Humor, Dumitru Troanca, Alexandru Ovidiu Vintila, Octavian Mihaescu, Marin Ifrim  şi Alexandru Petria, desigur. Lista este deschisa. Săptămâna următoare o să fie trimisă Parlamentului.

Textul scrisorii deschise  „Paul Goma nu merită cetăţenia română?” îl găsiţi aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/10/03/scrisoare-deschisa-catre-parlamentul-romaniei-paul-goma-nu-merita-cetatenia-romana/#comments. Cei care mai doresc să semneze trebuie să specifice printr-un comentariu.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
octombrie 3, 2011

Scrisoare deschisă către Parlamentul României. Paul Goma nu merită cetăţenia română?

Scriitorul Paul Goma a împlinit, în 2 octombrie 2011, 76 de ani. Este o parte a istoriei noastre. Un veritabil erou în viaţă.

Societatea românească are o datorie uriaşă faţă de această personalitate. Nici până în prezent nu i s-a redat cetăţenia română, retrasă de regimul comunist în 1977, după ce a fost expulzat din ţară.

Nu este destul că despre dizidenţa sa se vorbeşte în manualele de istorie şi in Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.  E nevoie şi de un gest concret. De redarea efectivă a cetăţeniei.

Parlamentul României are căderea morală să iniţieze o lege pentru reglementarea situaţiei lui Paul Goma. Este ştiut că celebrul disident doreşte cetăţenia română, însă nu vrea s-o solicite formal, pe considerentul că n-a cerut să-i fie retrasă. Actualmente are statut de apatrid.

E timpul să se repare o nedreptate incalificabilă. Paul Goma onorează România.

Text redactat de Alexandru Petria

Semnatari:

Victor Rebengiuc, Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Daniel Cristea-Enache, Adrian Suciu, Dan Mircea Cipariu, George G Asztalos, Marius Rizea-Manea, Iulian Sîrbu, Vasilica Ilie, Ştefan Doru Dăncuş, Emil Druncea, Gabriel Bădică, Adrian Deliu, Vasile Baghiu, Ioan-Victor DRAGAN, Sorina Ivaşcu, Vasile Daniel Ionuţ, Otilia Ţigănaş, Jeanette Carp, Gabriel Klimowicz, Ioana Popa, Steluţa Roşca Stănescu, Sorin Roşca Stănescu, Anamaria Pop, Liliana Cimpeanu, Marius Ştefan Aldea, Cristina Nemerovschi, Silvia Petre-Grigore, Petre Violetta, Marius Ghilezan, Dragomir Cristian Cosmin, Flori Bălănescu, Oana Moisil, Luminita Mesesan-Gabrilaki, MIHAIL-SORIN GAIDAU, Mihail Vakulovski, Gr. Arsene, Ion Marin Almăjan, Victoria Stoian, Laszlo Alexandru, Aurelia Vlasin, Rosu Sanziana, Rosu Elena, Rosu Marian, Rosu Andrei, Mariana Pasincovschi, Nicoleta Balaci, Andrei Bădin, Florin Ispas, Mircea IVĂNOIU, Marius Mina, Andrea Hedeş, Loredana Ioncică, Ileana Ene Giuşcă, Mircea Drăgănescu, George Strunga, Nicolae Scurtu, Ţeavă Gheorghe, Liviu Drugă, Andi Bob, Ioan Suciu, Maria Sava, Nick Sava, Săsăran Ioan, Cristian Tiberiu Florea, Mihai Goţiu, Iulian Capsali, Vasile Ernu, Radu Vancu, Iulia Ralia, Sanda Văran, Aliona Grati, Marcel Ion Fandarac, Simona Murgoci, Daniela Lungu, Sabin Gherman, Magda Ursache, Petru Ursache, Nicolae Coande, InimaRea, Sorin Mărculescu, Mircea Popa, Mihnea Paraschivescu, Viorica Niscov, Alexandru Platon, Sorin Gîrjan, Mihai Rădulescu, Marian Popa, Nicolae Eremia, Virgil Diaconu, Teodor Cristescu, Cîrnicianu Cristina, Nicolae Manolache, Luminita Dejeu, Mari Giu, Octavian Capatina, Daniel Rameder, Doina Uricariu, Liviu Dimitriu, Paul Alexandru Drogeanu, Andreea Drogeanu, Ovidiu Simonca, Serban Anghel, Constantin-Andrei Rusu, Mircea Otinescu, Gabriel Radu, Pompiliu Comşa, Mugur Grosu, Adrian Stasek, George Chiriac, Norbert Matei, Mircea Bostan, Vasile Cornea, Vladimir Dumitru, Ileana Enache, Lucian Comino, Mihai Rogobete, Tudor Anton, Lucian Piuca, Aida Minerva Tanasescu, Al.Florin ŢENE, Cati Minecan, Sorin Bocancea, Dragos Minca, Ovidiu Stanomir, Adrian Scurtu, Doru Beldiman, Șerban Tomşa, Babalic Elena Mirela, Doina Drăguţ, Andreas-Rudi Chiru, Adela Motoc, Gina Cecilia Pistol, Sorin Militaru, Grigore L. Culian, Horia Pătraşcu, Nora Kallos, Diana Iepure, Dragos Varga, Adrian Georgescu, Vladimir Tescanu, ANA EDELMAN, JOHANN H. EDELMAN, Gheorghe MINEA, Gabriela Stoica Mărculescu, Miron Scorobete, Claudiu Şular, Gh.Dogaru, Oana Dumitrescu-Corbeanu, Mircea Pricăjan, Christine-Marie Turcu, Adrian David, Daniela Sitar-Taut, Şerban Foarţă, Claude Karnoouh, Vasile Constantin, Gabriel Daliş, Ion Pop, Ioan Groşan, Codin Olariu, Gh. Buzatu, Stelian Rotariu, Lenuţa Puşcaş, Ovidiu Nimigean, Alexandru Moraru, Mihai Iliescu, Ana Ilisescu, Tiberiu Farcas, Nicolae Poteras, Marcel Enache, Mircea Tuglea, Viorica Nişcov, Alexandru Vakulovski, Carmen Ene, Vitalie Brega, Kiddy Gavrila, Constantin Ţuţuianu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Radu Gheorghe Grozea, Ioana Lupaşcu, Julien NICOL, Camelian Propinatiu, Aleksandar Stoicovici, Sorin ILIESIU, Oana Catalina Bucur, Anatol Petrencu, Ion Simuţ, Petarlecean Vladiana, Alexandra Svet, Andrei Oancea, Mihaela Cartis, Theodor Nicola Fronea, Alexandru Fronea, Victoria Railean, Mihnea Blidariu, Sorin Roiban, Marius Mihalache, Viorel Cucu, Stefanescu Roselina Daniel, Mircea Dinutz, Cătălina Bălan, Călin Platon, Octav Pelin, Vasile Soimaru, Monica Fackelmayer, Victor Lite, Paul Spirescu, Adrian Botez, Dinu Simon, Rodica Lăzărescu, Sorin Ciurel, Lucian Vintan, Cornel Galben, Adriana Cocu, Daniel Vighi, Theodor Orăşanu, Cristi Cimpineanu, Florentina Borgovan, Igor Ursenco, Nina Corcinschi, Aurel Opiatră, Horia Muntenus, Ovidiu Banu, Dana Banu, Bogdan Creţu, Maricel Tilibasa, Florin Hălălău, Monika Lungu, Livia Zmeu,  Florin Carlan, Carmen Hariton, Cucos Oleg, Anca Nicoleta Georgescu, Ioan Caprosu, Chris Tanasescu, Moni Stănilă, Cotelea Alexei, John Enache, Ion Coja, Radu Millea, Mihai Istratescu, Micael Nicolas, Eugen Radu, Viorel Savin, Gabi Bota, Johanna Russ, Lucian Tanase, Emilia Dănescu, Mihai Carabet, Dana Tapalagă, Nicolae Josan, Lora Josan, Doru Josan, Cătălin Josan, Ruxandra Josan, Ghenadie Brega, Dorel Andrieş, Doina Dziminschi, Vasile Dan, Nicolae Turtureanu, Florin Staicu, Stefan Maris, Dragos Dumitrescu, Mihai FLOAREA, Corina Rădulescu, CASSIAN MARIA SPIRIDON, Ion Barbu, Andrei Alexandru, Mariana Pasincovschi, Ludmila Pasincovschi, Alexandru Pasincovschi, Nicolae Pasincovschi, Cezar Cozma, Maria Cozma, Elena Fornea, Cristina Sfeclă, Simona Ionescu, Marilena Rotaru, Janina Lungu ,Anton Stanciu,Aurelia Comsa,Romica Balan,Dan Florin Chiritescu,Stan Gradinaru,Neculai Danu,Catalin Antohi,Mihaela Antohi,Vivi Antohi, Andrei Antohi, Vasile Gogea, Florin Dochia, Mihaela Rameder, Viorel Banu, Radu Afrim, Ciprian Birtea, Mihai Şomănescu, Liviu Mihaiu, Chiritoiu Anamaria-Cristina, Barbieru Ioan Bogdan, Alexandru Pecican, Radu Rizescu, Maia Martin, Florin Puşcaş, Mircea Duţiu, Antoniu Poienaru, Petru Juravlea, Daniel Onaca, Cristina Boscaneanu Stoianovici, Radu Ulmeanu, Luminita DUCA-SANDA, Jamal Curbisa, Mihaela Mihai, Cristian Donciu,Ion Olaru Calieni, Stan Petrescu, Bogdan Muresan, Ion Cristofor, Alexandru Vaida, Nichita Danilov, Miruna Munteanu, Roxana Ştiubei, Argentina Gribincea, Romeo-Valentin Musca, Constantin Boncescu, Ana Maria Ciceala, Gheorghe Grigurcu, George Arion, Felicia Feldriorean, Ioan Scorobete, Nedeea Burcă, Ruxandra Anton, Radu Humor, Dumitru Troanca, Alexandru Ovidiu Vintila, Octavian Mihaescu, Marin Ifrim, Angela Baciu, Margareta Chicu, Silvia Codreanu, Petru Ionescu, Constantin Dobre, Gheorghe Petrov, Angela Baciu, Gabi Schuster, Maria Frandos, George Onofrei, Cerasela Radulescu, Silviu Bogan, Grigore Muru, Ovidiu Niţoi

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,