# # #

netulburat, într-o  alveolă a oraşului

încearcă  sintagme  umede

alexandru- îi strig-

alexandru…

de pe catarigele literelor

priveşte curcubeul, arar trecătorii;

şi iarna se lungeşte.

încearcă sintagme umede,

netulburat.

la fel cum orbul aşteptând bănuţul

de argint,

câteodată strada

din pagini îşi încarcă bateriile

# # #

ziua se deşiră ca un ciorap

(strângătorii de biruri au crescut

odată cu zidul indiferenţei)

umile

chibrite aprinse şi melancolia…

rar răzbate

crucea unui cuvânt rebel; o prelungire…

lângă trecerea de pietoni cum părul răsfirat

al unei schizofrenice

îţi scriu aceste rânduri;

(privesc şi scriu)

în seara aceasta

va bate cineva la geam?

# # #

fericirea nebunului
(pe strada principală) flutură-n drapele

urzicile fisurează cuvintele

bătrânul fotograf
cu iubirea sa (condamnabilă!)
şi-a tras iarna prin vene

sfârşit de anotimp

măsurând umbrele

bagheta dirijorului

rosteşte plăsmuiri

afundându-se-n pământ

din proxima incizie

va răsări valul

pe străzi

nepăsarea (unui câine) latră

# # #

în seara purtată- copil la sân: discul

violonistului e pus alături de raft

sticlele de şampanie asemeni partiturilor

se crestează pe oase

lumânările târziu se sting

la jumătate

când şi când

interzisă parcarea!

# # #(II)

monologul

cu trena de gesturi

şi case părăginite

s-a stabilit pe strada principală

ca pe nişte ferestre îngheţate

şi-a închis aripile un fluture; pot

numai să tac, acum

la bursă preţul poeziei

scade

# # #(I)

cântecele ehei! au început să se subţieze

notele

caută un port de rezonanţă

iar feminitatea

e un bandaj de umbre

dintr-o tăcere

se mută pionii,

teatrul de iarnă

şi

gata!

poemul

cârjă pentru mâna

râului orb

în această încăpere

se intră

– totdeauna- pe jos

sandalele şi osanalele

îngheaţă în dreptul uşii

scrisorile primite

la post-restant

modelează- modulează…?

iar minutul e un

liliac cu ochii deschişi

orbit de cer, de ger?

Adevărata faţă a lui Adrian Păunescu. Dezvăluirile Constanţei Buzea, fosta lui soţie

„La revenirea acasă notez un lucru ce parcă mi se ştersese din minte. Date fiind personajele, circumstanţele şi dumiririle mele de ultim moment, tot ce am evitat să pun pe hârtie mi se pare dintr-odată important. Memoria funcţionează eliberând demonii teribili ai unor întâmplări. Pluteşte în casă un iz, un parfum dintr-o împrejurare de-acum doi ani, când locuiam în Berceni. Senzaţia că în lipsa mea, aceeaşi fantomă mi-a bântuit casa parcă mi-a golit-o de aer… într-o noapte soseşte acasă euforic, umăr la umăr cu Nana-Otilia, el gălăgios, ea vizibil surprinsă când le-am deschis uşa. Au descărcat în mijlocul mesei o plasă cu mere roşii, de vis, mirosind a zăpadă. Păreau picaţi din grădinile Raiului, după izgonire…A doua zi la prima oră aveam un examen, şi eu, şi el. Prins cu viaţa lui misterioasă de noapte, mă temeam că a uitat de examen şi că nu se va mai prezenta…
Au rămas în living până dimineaţa discutând şi ascultând muzică, după ce m-am retras să-mi hrănesc bebeluşa şi să mă odihnesc. Peste noapte, în drumul meu spre baie şi bucătărie, i-am văzut cuminţi, cu magul în surdină, mâncând mere. Cred că au şi dansat. în zori aveam să-i găsesc unde-i lăsasem. Trebuia să apară unul din părinţii mei, care venea să stea cu Ioana până mă întorceam de la facultate. Am făcut cafea, i-am servit fără ceremonie şi fără comentarii, am adunat într-un vas de lut smălţuit merele rămase, evitând privirile Nanei şi mormăielile lui. Copilul dormea cuminte în camera mică. M-am îmbrăcat de plecare. Şi-au tras şi ei hainele pe ei, tocmai când mama îşi scutura temeinic şoşonii la uşă. Nana se strecurase suplă în astrahanul ei cu manşon minuscul. Am prins un taxi rătăcit prin cartier, cu care am ajuns toţi trei la Universitate, fără să-mi imaginez că voi coborî de una singură, ei continuând drumul împreună. La urma urmei, de ce să încerce să salveze aparenţele? De ce să n-o conducă şi până la ea acasă, dintr-un cavalerism de ins bine crescut ce se închipuia, dacă nu mă nimeream şi eu să fiu prin preajmă…
Am intrat în examen, pândind o vreme uşa amfiteatrului, să se deschidă şi să apară şi el în timp util. După vreo jumătate de ceas se strecoară pe uşa înaltă, cu un aer sumbru cerând permisiunea să intre în examen şi moti­vându-şi cu o minciună gogonată întârzierea…” Multe altele aici

http://www.romlit.ro/cretetul_ghearului

amprentă I

tu sunt eu: cerul cu stele lipsă

împroşcat pe tavanul nopţii

gerul

şi oglinda născând

tu sunt eu: nepăsarea aromitoare,

oglindă ca un cuţit

în plămâni

ca o gramatică cu ochii încercănaţi

tu sunt eu: poemul cu articulaţii

rebele

40 de grade C

defileul începe
cu imagini neclare,
cine a călcat mascat
pe aceste pietre
în ce hârtie parafată
s-au exilat
migdalele întunericului?
adorm.
apoi deschid dansul,
şi fruntea frige…

“mai ia o pătură,
o aspirină”

# # #

acum, când îţi sunt la uşă
aş putea spune
că neputinţa e o stradă
pe care trec zilnic cu ochii
încercănaţi
că prietenia am întâlnit-o abia
în cărţi
ca o haină călduroasă sau
ca o oglindă astenică
aş putea spune despre poeţii
tăcuţi şi săraci

dar toboşarul
îşi desface pânza sunetelor
peste nuntaşi;
în rest, hârtia îmblânzeşte
sângele