„Pervertirea”, de Cristina Nemerovschi. „Uneori, artistul nu-i altceva decât un film porno”

Dacă prin romanul său de debut, „Sânge satanic”, Cristina Nemerovschi a creat controverse atât prin limbajul dezinhibat cât și prin filosofia extrem mizantropică și nihilistă ce-l caracterizează pe enigmaticul M., cu „Pervertirea” autoarea nu pare a se fi cumințit deloc, ba chiar dimpotrivă. Deși supratema romanului este una asupra căreia s-a mai speculat – motivația artei, ce anume îl face pe artist să creeze, prozatoarea ne aruncă însă într-o situație-limită în care personajele, extreme și ele, ucid pentru a perpetua arta. Întrebarea cu care rămâi după: am merge până la crimă în numele artei autentice?
Alexandru Petria

Mai jos, vă prezint în premieră un fragment din roman. Urmează să apară la editura „Herg Benet”, în aprilie.

“Cred că nici tu, nici eu n-aveam o vină prea mare. Nu suntem adulți, Lucia. E un noroc, dar se plătește scump. Copiii se trag mereu de păr după ce joaca s-a sfârșit. O fi ceva asemănător. Ar trebui să ne gândim la asta.” (Julio Cortazar, Șotron)

Amalia a dispărut într-o dimineață de la începutul lui decembrie, o dimineață cețoasă, rece, apăsătoare, sufocantă pentru că nu ningea încă, iar noi cu toții așteptam ninsoarea aia, o presimțeam, o visam. Ciudat, iarna asta încă nu ninsese nici măcar un fulg, deși se apropia Crăciunul.
Era mizerie pe străzi, traficul mai îmbulzit ca niciodată, așa cum se întâmplă mereu în ultimii ani când se apropie sărbătorile. Maimuțele retarde o iau razna complet. Parcă dintr-o dată, în jur de 10 decembrie, realizează că anul care e pe cale să se încheie nu le-a adus suficient de mult sex, nu le-a adus suficientă mâncare și băutură, nu le-a adus afecțiune, nici petreceri de vis, nici destul timp alături de copii, și încearcă în astea trei săptămâni să umple toate spațiile goale. Evident că nu reușesc. Atunci îi apucă și mai tare frustrarea. De aia bântuie pe străzi ca bezmeticii, ca dobitoace amețite cu gaz toxic, orbite, asurzite. Sincer, dacă aș vedea o gospodină cu trei rânduri de sacoșele așezate grăbit de-a lungul brațului călcată de un taxi demarând în forță, sau o corporatistă încărcată de cadourile ei patetice în pungulițe scumpe și lucioase, parfumate poate, lovită de un tramvai cu un vatman care a exagerat în pauza de prânz cu votca, târâtă de-a lungul șinelor, cu sângele împrăștiindu-i-se pe haina albă de blană eco, pătând-o ireversibil, aș intra în primul pub și aș cere o sticlă de șampanie. Aș destupa-o, aș face-o cadou celor din bar și pe urmă mi-aș lua o bere.
Partea bună e că dorința mea nu-i deloc deplasată. Corbu îmi spunea că, în perioada asta, se înmulțesc accidentele. Îmi povestea că vecina lui, o babetă oripilantă, a reușit să-și explodeze două degete pregătind cozonaci. Un copil a căzut în casa liftului, dar, din nenorocire, l-au salvat. Un bețiv de 50 a violat un aurolac de 8. Un șofer beat, grăbit fiindcă trebuia să ajungă la repetițiile pentru masa de Crăciun în familie, exasperat de țigănușii care îți șterg parbrizul la stop, a lovit două minipirande cu mașina. Și asta le-a aflat doar Corbu, care în perioada asta nu prea iese din casă. Așa că e posibil să fi fost mult mai multe.
Mizeria nu era acolo doar din pricina înghesuielii. Era un jeg și în aer, un miros de praf de pușcă amestecat cu răgâituri de cârnați. Nu toate maimuțele țin post, deși, în ultima vreme, o fac tot mai multe. E din cauza anului apocaliptic, ne-am spus eu și Corbu, după ce am reflectat îndelung într-o întâlnire a Nemuritorilor, vreo 4 minute, la subiectul ăsta.

…Ce conta încă o femeie îndrăgostită de mine, ce conta încă o iubire neîmpărtășită? Femeile se îndrăgostesc în general de tipi incapabili să le iubească, fiindcă sunt proaste. Se îndrăgostesc de ăia cu personalitate, cu carismă, fără să le treacă prin minte că astfel de oameni nu pot iubi, pentru că se iubesc prea mult pe ei înșiși. Ca să iubești pe altcineva, trebuie să fii altruist, trebuie să-ți lipsească ceva din personalitatea ta, să nu fii pe deplin mulțumit cu ceea ce ești. Trebuie să poți empatiza, trebuie să fii în stare să-i acorzi atenție și interes unei alte ființe, cea de lângă tine care își cerșește s-o iubești. Eu nu aveam aceste calități.

Într-o noapte în Cală, Corbu mi-a povestit de prima și singura lui iubire. O iubire normală, banală chiar, față de o femeie normală, banală, care nu era nici mult prea tânără, cum aveau să fie cele care i-au urmat, nici prea bătrână, cum aveau să fie și mai multe care i-au urmat, nici travestit, cum aveau să fie vreo două după aia. Cred că o și cunoscusem, dar n-am vrut să-l întrerup pe Corbu în timp ce povestea, cu amănunte din astea. Nu avea nicio importanță dacă o cunoscusem sau nu, pentru că nu femeia în sine era subiectul aici, ci iubirea lui Corbu față de ea. Fusese o poveste deloc ieșită din comun, cu două persoane care se îndrăgostesc dar nu-și spun unul altuia chestia asta, fiecare se cuplează cu altcineva, după puțin timp se regăsesc și își dau seama că sunt nefericiți, au o aventură împreună, după care ea se întoarce la cel de dinainte – cu care nu era fericită -pentru că îi oferă “stabilitate”.
“Am vrut atunci să o omor așa cum nu-mi mai dorisem să omor pe cineva până atunci. Să-mi apăs mânile aspre pe gâtul ei până ce nu va mai putea respira și va începe să horcăie. Să o privesc în ochi să râd și să scot limba la ea”, mi-a spus. L-am iubit mult în clipa aia. Câteva săptămâni înainte de confesiunea asta, fusese mai rezervat, mai retras, discutasem mai mult nimicuri.
Se întâmplase pe când Corbu avea vreo 19 ani, deci cu aproape șapte ani în urmă. Ea avea vreo 26 pe atunci, eu vreo 28. Cred că fusesem și eu o vreme cu ea, câteva săptămâni. Sper că nu din cauza mea i-a frânt inima Corbului. E foarte puțin probabil, nu știu cum și-ar fi putut imagina vreo pizdă, oricât de proastă să fi fost ea, că eu îi pot oferi “stabilitate”. Yuck, și ce cuvânt. Numai să-l pronunț și mă apucă greața.
Probabil că a fost un altul și, mai mult ca sigur, după un timp gagica a rămas singură, fără mult dorita ei stabilitate. Nimeni nu poate suferi în preajma lui prea multă vreme o proastă…

După întâmplarea asta, Corbu spunea că se simțise cumva eliberat. Simțise că-și poate permite să facă tot ce-i trece prin cap, ba chiar să rănească și alții oameni. “Cum să zic nu era vorba că îmi propuneam să rănesc oameni ăsta să fie scopul meu ci doar că nu-mi mai păsa dacă cineva era rănit în timp ce eu încercam să-mi urmez cât mai mult posibil toate plăcerile chiar și alea mai ciudate”. Înțeleg, l-am asigurat, și chiar înțelegeam. Dacă o ființă inferioară avusese curajul de a-l răni pe el, și nimeni n-o trăsese la răspundere pentru asta, atunci ce rost mai avea să ne prefacem, să ne reținem sentimentele, să nu ne dăm frâu liber pornirilor, așa se întrebase, pe bună dreptate Corbu. Ce nu știa el, îmi spuneam eu acum, e că oamenii proști și insignifianți nu rănesc adânc. Ei rănesc mai degrabă prin atingere, așa cum un moș se șterge de tine într-un mijloc de transport în comun aglomerat. Te ating fără premeditare. Noi însă, Nemuritorii, în general rănim premeditat, pervers, adânc și fatal. Și cred că așa trebuie să fie. E dezgustător numai să-ți imaginezi că păduchiuții și Nemuritorii ar putea avea aceleași drepturi pe lume, doar pentru că un tâmpit i-a încadrat în aceeași specie în manualele de biologie care se studiază în gimnaziu.
La scurt timp după dezamăgirea cu gagica aflată în căutarea stabilității, Corbu a făcut sex cu o puștoaică de 14 ani jumate. “Din afară părea greșit ceva de genu dar când eram singur cu ea mi se părea cea mai normală chestie.” “I know the feeling”, i-am zis. Pe ea a înșelat-o cu o soție de profesor universitar, în vârstă de 51 de ani. “Era o doamnă care se ținea foarte bine. Purta părul blond cenușiu iar firele albe făceau și ele cumva parte din peisaj. Avea ochelari și nu se descurca deloc fără ei nici chiar prin casă se împiedica și cădea ceea ce mie mi s-a părut din cale-afară de haios. Avea o nepoțică de care era foarte mândră îi ținea poza pe noptieră și o întorcea cu spatele când ne-o trăgeam. Am mers cu ea un weekend la munte. Era obișnuită cu confortul și nu i-a plăcut prea mult cabana unde am dus-o eu. Se plângea de junghiuri la șale. Chestia asta mă excita grozav.”
Idila s-a terminat după vreo două luni, când soțul doamnei, profesorul, a dat peste ei într-o după-amiază făcând baie împreună. Gagica de 14 ani crescuse și Corbu nu se mai simțea atras de ea, așa că s-a despărțit și de ea. N-a trecut însă mult și a cunoscut o tipă care lucra ca babysitter. Babysitterea o fetiță care nu era chiar fetiță, avea 12 ani. O ajuta la lecții, o ducea în parc, la școală și mergeau împreună la cumpărături. Corbu s-a apropiat treptat de fetiță. “N-a fost greu deloc. Era dulce și prietenoasă și ne înțelegeam bine.” Într-o zi, când au rămas singuri în casa alor ei, gagica baby sitter fiind plecată pe neve cu o amică la sală, Corbu i-a băgat încet mâna sub rochiță și a început să o frece. “Nu s-a speriat a reacționat foarte normal m-a întrebat ce fac pe urmă a zis că i-a plăcut. Era o fetiță deșteaptă foc”. Lui Corbu îi plăcea să îi aducă filme porno și să le vadă împreună. De aici s-a și tras sfârșitul relației, când maică-sa fetiței a venit într-o zi acasă mai devreme. A început să țipe și să-l lovească pe Corbu cu un pantof în cap. “O cretină! De parcă într-o zi n-o să vină altul și să facă cu fiică-sa același lucru. Imbecilele astea ar vrea să-și țină copilele virgine până la adânci bătrâneți.” Știu, mă gândesc, și madam Urechiuț e tot pe acolo… Doar că proasta habar n-are că nu mă interesează deloc păsărica Amaliei. Nu m-a interesat niciodată. Bine, poate puțin la început, câteva ore.
“Aș fi putut să continui să mă văd cu fetița era de ajuns s-o caut la școală îi știam și orarul. Dar m-am gândit că n-are rost. Știi cum sunt copilele astea. Într-o zi tot i-ar fi scăpat ceva maică-sii. Intram în vreo belea…”

Culmea e că a intrat într-o belea doar câteva săptămâni mai târziu, o belea de care știam deja, pentru că am fost și eu prin preajmă în perioada aia și chiar l-am ajutat. Aveam o droaie de prieteni și admiratori pe vremea aia, deci multe ființe dispuse să facă lucruri pentru mine. Corbu cunoscuse o altă “doamnă”, de data asta în vârstă de 78 de ani. După doar vreo 8-9 partide înfocate de sex, doamna a fost jefuită și bătută crâncen de un hoț, chiar în apartamentul ei. Îi dispăruse, în urma incidentului, o ladă cu bijuterii de aur. Corbu a fost prima persoană asupra căreia s-au îndreptat bănuielile. Familia victimei l-a târât la poliție, iar Corbu a declarat că în niciun caz nu era interesat de averea concubinei sale, ci de sex appeal-ul ei, declarație ce a crescut și mai mult suspiciunea celor din familia victimei. L-am ajutat și eu cât am putut, folosindu-mă de relațiile mele, dar până la urmă a fost scos din belea chiar de victimă, care s-a înzdrăvenit suficient încât să-l denunțe ca făptaș pe nepotul ei, care era cel mai înverșunat acuzator al lui Corbu.
Și acum, acum e Irenne. Irenne și mătușa ei, care nici ea nu-i e indiferentă lui Corbu. Și mai erau Amalia, căreia el îi spunea Veverița, și Gaby, căreia îi zicea Morcoveață, prietena Amaliei, și Tara…

Dar, întorcându-mă la începutul poveștii lui Corbu, la acea iubire pe care o pierduse, m-am trezit și eu gândindu-mă dacă am fost vreodată într-o astfel de situație. Dacă am fost vreodată îndrăgostit. Cât am stat noaptea aia în Cală, împreună cu Corbu, în timp ce el vorbea, vorbea mult, ca de obicei fără virgule, fără prea multe pauze dar cu interjecții, până când a răsărit soarele și a început să se mai încălzească, și multe păsări să zboare pe deasupra capetelor noastre – Cala era un loc foarte îndrăgit de păsări, atât de alea migratoare care, atunci când plecau, dădeau câteva ocoluri pe deasupra copacilor Calei, luându-și la revedere, iar când se întorceau ciripeau fericite că regăsesc totul așa cum îl lăsaseră (și m-am gândit că da, uite, și alte ființe iubesc locul ăsta al nostru, și poate că și ele ar suferi dacă într-o noapte ar arde până la cea din urmă frunză, până la cea din urmă piatră, așa cum se întâmpla tot mai des în coșmarurile mele), cât și de vrăbiile care nu plecau nicăieri ci doar își făceau cuiburi în care se ascundeau până trecea iarna, și chiar până s-a făcut ora prânzului, gândindu-mă nonstop la asta am ajuns la concluzia că nu. Nu fusesem niciodată îndrăgostit.

Uneori, artistul nu-i altceva decât un film porno.

Cateva fragmente din romanul la care lucrez

10
Vara în care ne pregăteam să păşim în clasa a VII-a n-o s-o uit niciodată.
A fost vara în care s-au introdus cartelele la alimente şi-n care mama a fost violată.
A fost vara în care mi se spunea să nu folosesc prea mult zahăr la “învârtite”, gălbenuşurile de ou frecate cu 8 linguriţe de zahăr şi una de cacao într-un pahar, ca să ajungă până la sfârşitul lunii, până la porţia următoare. Îmi plăceau a naibii “învârtitele”. Când gust şi azi “învârtite”, o zăresc, dacă închid pleoapele, pe mama. Cum mă priveşte întinsă din iarba înaltă, cu părul pubian dezgolit. Cu gamba piciorului stâng îndoită într-o parte. Cu noroi pe unghiile picioarelor vopsite în roşu, dar cu tălpile curate, crăpate de la încălţăminte.
A fost dimineaţa când împreună cu mama am coborât din tren în halta Dumbrăveni, unde stăteau părinţii ei. Abia s-a preschimbat noaptea într-o ceaţă deasă, şi iarba era brumată, de pe frunzele copacilor începeau să cadă stropi de apă, şi Oltul, în dreapta noastră, apropiat de izvorul său, purta un murmur în surdină. Cu ochii la apă, mă gândeam, printr-o asociaţie insolită, că seamănă cu o ţigară cu filtru. Nu ştiu de unde mi-a căşunat, dar asta aveam în cap. Să se fi datorat faptului că n-am fumat nici o ţigară pe tren în cele 5 ore ale călătoriei?
Păşeam încet pe-o cărare paralelă cu râul, paralelă şi cu un lan de porumb.
– O să fierbem cucuruzi când ajungem, mi-a spus mama.
– Aha, am bâiguit somnoros. Era cu ceva mai mult de 5. Ceasul meu se oprise.
Mama şi-a dus inelarul la gură şi mi-a făcut semn să privesc spre o deschidere lungă cu trifoi în lanul de porumb, la capătul căreia era o şosea asfaltată. Am zâmbit cu ochii măriţi- acolo păştea prima căprioară pe care n-o vedeam la televizor. Ochi măriţi avea şi căprioara. Şi-am auzit nişte zgomote, căprioara a tresărit şi, cu nişte salturi mari, s-a pierdut pe după un pâlc de sălcii.
Din acest moment, rememorarea se derulează de obicei în nopţile mele de insomnie ca şi cum aş urmări totul de pe unul dintre salcâmii scorburoşi din preajma cărării, dintr-un unghi de 45 de grade. Văd un puşti dolofan- eu- ţinut strâns de un nespălat cu barbă de două zile, cam la 40 de ani. Iar trei tinerei au prins-o pe mama. După ce au dezbrăcat-o, doi i-au ţintuit mâinile pe pământ. Unul se împingea între picioarele ei. Între picioarele ei splendide, de care era atât de mândră, şi ea nici măcar nu încerca să ţipe. Aş fi ţipat eu, dar n-aveam glas. Îmi era teribil de frică şi-mi venea să vomit din cauza duhorii de alcool stătut pe care mi-o sufla din spate bărbatul care m-a imobilizat. Îmi era ciudă pe mama că nu ţipa şi că surâdea. Pe acea femeie n-o doream de mamă. În iarbă se mişcau doar patrupede la montă. Acolo nu-mi regăseam mama.

11

Surâsul mamei nu era surâs, vroia să nu-i întărâte ca nu cumva să ne omoare. Dar acest simulacru de surâs, cu vulgara ei prefăcătorie, inspirat până la urmă, după cum s-a dovedit, căci am scăpat, m-a spintecat mai adânc decât un cuţit. Ireversibil. Şi de atunci mi-e imposibil să iubesc. N-am ajuns să-mi iubesc nici soţia, nici copilul. Surâsul l-am perceput ca pe-o dovadă de laşitate, ca pe-o umilinţă insuportabilă. Surâzând, mama mă umilea şi pe mine, de parcă ar fi trecut de partea violatorilor, de parcă m-ar fi părăsit.
Cel cu barba de două zile a trecut ultimul între picioarele mamei. Când şi-a slăbit strânsoarea braţelor, am căzut pe pământ, cu faţa în trifoi. N-aveam puterea să mă ridic. Plângeam fără să scot vreun zgomot. M-au lăsat în pace până şi-au terminat treaba, din când în când îşi zvâcneau capetele spre mine ca să nu fug. O gărgăriţă mi s-a urcat pe nasul din care îmi curgeau mucii, ceva m-a lovit şi mi-am recăpătat cunoştinţa după minute bune cu ochii pe gamba stângă flectată a mamei, pe părul ei pubian dezgolit şi încârlionţat.
Mama şi-a revenit după mine. Am coborât la râu să ne spălăm şi-am îmbrăcat alte haine, printre frunze gigantice de brusturi, din valiza de care nu s-au atins cei trei, valiza cu hainele noastre pentru săptămâna ce urma s-o stăm la bunici.
Evitam să ne lipim privirile şi tăceam. Îmi era ruşine, infinit mai ruşine decât în faţa doctorului rozaliu, pe linoleumul verde al cabinetului endocrinologic. Totodată mă încerca un soi de mulţumire că nu ne-a observat vreun trecător matinal de pe şoseaua de la capătul fâşiei cu trifoi, împreună cu furia pe prostia violatorilor, care au ales un loc unde doar întâmplarea a făcut că n-au fost surprinşi.
După ce amândoi am reurcat pe cărare, mama mi-a prins faţa între palme şi m-a rugat să nu spun nimănui ce s-a întâmplat. Vocea îi susura în surdină ca şi Oltul. Nu înţelegeam prea exact de ce dorea asta, însă n-am întrebat, deşi mă revolta. Şi am dedus că nici nu se punea problema să anunţe violul la Miliţie. I-am respectat dorinţa până la data scrierii acestui text.

12

Secretul pe care mi l-a impus mama m-a împovărat cum nu este drept să fie încercat un copil. Era ca o scoică în care eram înghesuiţi doar noi doi, strâmtă, sufocatoare, traumatizatoare în final. “Nu-i zicem nici tatei”, mi-a cerut şi asta mi s-a părut de-a dreptul insuportabil, otrăvitor. Mă străduiam să înţeleg că nu bunicilor, că nu miliţienilor- însă tatei? Mama-mi pretindea să mă încarc cu o sfâşietoare vinovăţie, cu o minciună prin omisiune care mă va transforma în altceva decât eram în acea dimineaţă, precis nu mai bun, precis văduvit şi de ultimele pojghiţe de inocenţă. De fapt, mama-mi cerea, şi nu realizez cât era ea conştientă de asta, n-am deschis subiectul niciodată, să fiu de acord să-mi ucid copilăria. O consideram egoistă, nedreaptă. Din violată se metamorfoza în violatoare, violatoarea minţii mele, violatoarea propriului fiu. Un incest mental repugnant.
Nu pot să susţin că am fost peste măsură de şocat de viermuiala celor patru între picioarele superbe ale mamei şi de goliciunea ei, de feminitatea ei care mă izbea prima oară cu adevărul că este o femeie care face sex, cu adevărul că şi mamele fac sex, ceea ce refuzasem până atunci să accept cu mintea mea de puşti urechist în ale sexualităţii, care a răsfoit totuşi hăhăind câteva reviste porno. Pe lângă asumarea secretului, trauma reală şi necuantificabilă mi-a provocat-o zâmbetul acela, zâmbetul acela care nu era altfel decât al curvelor, al curvelor de duzină ce n-au deprins şi n-o să deprindă niciodată arta subtilă a înşelăciunii, zâmbetul acela străbătut de dinţii ei albi, aproape pornografic ca o vulvă căscată, cum am mai scris, dar şi altceva incalificabil. Mama a devenit femeie brusc în faţa mea. Dispusă să primească penisuri în locul încăpător din care am ieşit cu multe strădanii, a fost o naştere dificilă, extenuantă, în urmă cu aproximativ 12 ani. Iar acel altceva pentru care o urăsc şi mă urăsc şi urăsc lumea este că am avut prima erecţie serioasă din viaţa mea. Pe care încercasem s-o ascund de mama cu un tricou roşu scos din valiză, cu logoul PREMIUM, printre brusturii acoperiţi de rouă şi insecte moarte de lângă râu, şi de care m-am uşurat cum am reţinut din revistele porno. M-am masturbat la nici 10 metri de mama, căreia i-am spus că mă trece pipi.

François Mitterrand& Alain Delon& o tenie în stomac& normalitatea anormalităţii& un stil ca şampania franţuzească

O colecţie mai consistentă de bizarerii, de răsturnări de situaţii, de personaje de neuitat, mi-a fost dat să întâlnesc rar ca în „Romanul familiei Jardin”, de Alexandre Jardin.

Îl ştiam pe scriitorul francez după romanul „Fanfan”, a cărui primă traducere în limba română a apărut în 1990. Dar ce diferenţă între „Fanfan” şi „Romanul familiei Jardin”(„Humanitas”, 2011)! Parcă sunt doi autori diferiţi, aspect pe care l-a conştientizat şi mărturisit şi Jardin. Dacă în „Fanfan” era vorba de elanuri adolescentine, de descoperirea dragostei, de-o textură aproape romantică a scrierii, în „Romanul familiei Jardin” scriitorul încearcă să-şi înţeleagă trecutul, al său şi al familiei. Un clan în care normalitatea este anormală şi orice perversiune şi idee creaţă este permisă, chiar încurajată. Trecerea unei tenii din stomacul unuia în al altuia este numai un exemplu. Doar nu erau să lase să moară bietul vierme! Mai ales că, având viermele în stomac, deţinătorul are posibilitatea să mănânce pantagrueleşte fără teama de îngrăşare. Apoi, picanteriile sexuale sunt la ele acasă. Inclusiv amorul nebun pentru o maimuţă.

Alexandre Jardin este nedumerit cum de n-a sărit şi el de pe linie într-un asemenea anturaj, un anturaj pe care-l descrie cu detaşare, ironie, chiar cinism, dar şi cu umor. Anormalitatea porneşte de la anatomie, majoritatea membrilor familiei având splină dublă.

„Romanul familiei Jardin” nu este un volum cu o acţiune de povestit. Este o acumulare de secvenţe, puse una peste alta ca un sandvici, iar totul rezultat n-are cum să te lase indiferent. Mai ales că apar în naraţiune şi personalităţi ca François Mitterrand sau Alain Delon.

Stilul lui Alexandre Jardin e ca şampania franţuzească. Te ameţeşte într-un mod plăcut şi-ti ascute simţurile.

Alexandru Petria

Despre femeia matura si romanul „Zilele mele cu Renata”

Va invit sa cititi un interviu dat de mine Agentiei de Carte

http://www.agentiadecarte.ro/2010/11/%E2%80%9Cfemeia-matura-este-o-veritabila-scoala%E2%80%9D/

Dan Mircea Cipariu are o propunere interesanta pentru ajutorarea scriitorilor. Si un text de-al meu…

Aici gasiti propunerea lui Cipariu http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/doua-propuneri-pentru-scriitorii-de-valoare-aflati-in-impas/

Si textul meu despre scriitorul Petru Popescu http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/petru-popescu-scriitorul-in-masina-de-curse/

Sex cu femei. Cu Suciu, cu Dancus…

Aici este povestea http://townportal.ro/carti/edituri-tritonic/adrian-suciu-stefan-doru-dancus-sex-cu-femei/

Renata in presa

Ceva fain http://www.rasunetul.ro/scriitori-bistriteni-intr-un-top-al-celor-mai-bune-carti

Lista lui Daniel Cristea-Enache. Si eu sunt inclus, cu Renata…

Daniel Cristea-Enache a ”panoramat” în ”Observator cultural” http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=24184 cărțile importante apărute anul acesta. Iată înșiruirea:

”- Categoria Grea: Gabriela Adameşteanu, Provizorat (Polirom), Radu Aldulescu, Ana Maria şi îngerii (Cartea Românească), Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii! (Polirom), Ioan Groşan, Un om din Est (Noul Scris Românesc/ Tracus Arte), O. Nimigean, Rădăcina de bucsau (Polirom) – proză; Teodor Dună, de-a viul (Cartea Românească), Letiţia Ilea, Blues pentru cai verzi (Cartea Românească), V. Leac, Toţi sînt îngrijoraţi (Tracus Arte) – poezie; Florin Manolescu, Cu ochii pe mine. Jurnal român-german, 1995 (Cartea Românească), Adrian Marino, Viaţa unui om singur (Polirom), Gabriela Melinescu, Jurnal suedez V (2003-2008) (Polirom) – memorialistică, jurnale; Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educaţii (Polirom) – proză memorialistică; Alexandra Ciocârlie, Cartagina în literatura latină (Editura Academiei Române), Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură (Polirom) – studii.

– Categoria Fete rele: Ioana Bradea, Scotch (Polirom), Ruxandra Cesereanu, Angelus (Humanitas), Aura Christi, Cercul sălbatic (Ideea Europeană), Mariana Gorczyca, Cadenţă pentru marş erotic (Limes), Maria Manolescu, Ca picăturile de sînge pe linoleumul din lift (Cartea Românească), Ştefania Mihalache, Poemele secretarei (Cartea Românească), Ana Maria Sandu, Omoară-mă! (Polirom) – proză; Floarea Ţuţuianu, Mărinimia Ta (Brumar) – poezie.

– Categoria Fete cuminţi: Doina Ruşti, Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (Polirom) – proză; Irina Nechit, Copilul din maşina galbenă (Cartier), Ofelia Prodan, În trei zile lumea va fi devorată (Paralela 45), Andra Rotaru, Ţinuturile sudului (Paralela 45), Maria Şleahtiţchi, Oleandrii mă strigă roz (Cartier) – poezie.

– Categoria Viteză de croazieră: Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil (Polirom), Horia Gârbea, Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov (Limes), Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea (Cartea Românească), Cătălin Mihuleac, Zece povestiri multilateral dezvoltate (Cartea Românească), Dan Stanca, Mutilare (Cartea Românească), Florin Toma, Oraşul jumătăţilor de înger (Cartea Românească), Stelian Ţurlea, Trei femei (Cartea Românească) – proză; Adrian Alui Gheorghe, Paznicul ploii (Limes), Daniel Bănulescu, Ce bine e să fii Daniel Bănulescu (Cartea Românească), Mircea Cărtărescu, nimic (Humanitas), Liviu Georgescu, El (Paralela 45), Ion Pop, Litere şi albine (Limes) – poezie; Constantin Ţoiu, Memorii. V. Vederi din Prepeleac (Cartea Românească) – memorialistică; Dan C. Mihăilescu, Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei (Humanitas), Horia-Roman Patapievici, Ultimul Culianu (Humanitas), Cornel Ungureanu, Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade (Cartea Românească), Tudorel Urian, Vieţile lui Alexandru Paleologu (Vremea) – critică şi istorie literară, eseu.

– Categoria Surprize: Constantin Mateescu, Ramona-Vals. Povestiri din Epoca de Fier (Cartea Românească), Dora Pavel, Pudră (Polirom) – proză; Adrian Bodnaru, O legătură de chei (Cartea Românească), Ion Zubaşcu, Moarte de om. O poveste de viaţă (Limes) şpoezieţ, Gina Sebastian Alcalay, Rapsodie în alb-negru cu Leonard Bernstein (Ideea Europeană), Constantin Virgil Negoiţă, Martori apropiaţi (Paralela 45) – memorialistică, jurnale; Christian Crăciun, Ucronia eminesciană (Editura ICR) – critică şi istorie literară, eseu.

– Categoria Niculescu: Constantin Novac, Văduva neagră, Lucian Vasiliu, Sciatica de Copou.

– Categoria Tritonic: Alexandru Petria, Zilele mele cu Renata, Stela Popa, 100 de zile, Lucia Verona, Labirint obligatoriu.

– Categoria Rao: Leo Butnaru, Ruleta românească, Val Butnaru, Casa nomazilor din B, Dafin Mureşeanu, Sosia, Dumitru Popescu, Cîndva, după izgonirea din Paradis, şi – hors concours – Oreste Teodorescu, Codul lui Oreste

– Categoria Titluri prelungi: Adrian Cioroianu, Visul lui Machiavelli – 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis (Curtea veche), Ion Bogdan Lefter, O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească (Paralela 45) şi 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Müller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu (Paralela 45), Sorin Adam Matei, Mona Momescu (coord.), Idolii forului. De ce o clasă de mijloc a spiritului este de preferat „elitei“ intelectualilor publici (Corint).

– Categoria Ego: Mircea Cărtărescu, Frumoasele străine (Humanitas), Gabriel Liiceanu, Întîlnire cu un necunoscut (Humanitas), Ileana Mălăncioiu, Exerciţii de supravieţuire (Polirom), Alex. Ştefănescu, Bărbat adormit în fotoliu. Întîmplări (Curtea veche), Matei Vişniec, Cronica ideilor tulburătoare (Polirom).

– Categoria Inclasabili: Livius Ciocârlie, Cartea cu fleacuri (Paralela 45) şi Cu faţa la perete (Cartea Românească), Andrei Pleşu, Note, stări, zile. 1968-2009 (Humanitas), Lucian Raicu, O sută de scrisori din Paris (Cartea Românească).

– Categoria Recuperatori: Dinu Pillat, Aşteptånd ceasul de apoi (Humanitas), * * *, Prigoana. Documente ale procesului C. Noica… 50 de ani de la pronunţarea sentinţei (Vremea), Ioan Stanomir, Apărarea libertăţii. 1938-1947 (Curtea veche), Stelian Tănase (coord.), Cioran şi Securitatea (Polirom), Constantin C. Giurescu, Din trecut, prefaţă de Dinu C. Giurescu (Compania), Adrian Marino, Cultură şi creaţie, ediţie de Aurel Sasu (Eikon), N. Steinhardt, Între viaţă şi cărţi, ediţie de George Ardeleanu (Polirom).

– Categoria Un Cristian: Daniel D. Marin (antologie), Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc (Paralela 45).

– Categoria Debut: Dan Petru Cristea, Scaune de pluş (Cartea Românească), Dragoş Ghiţulete, Gluma rusească (Cartea Românească) – proză; sorin despoT, apasă (Cartea Românească), m. duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti (Cartea Românească), Călin Hera, Îmi pun singur miere în ceai (Vinea) – poezie.”

”Cotonogit” in Dilema Veche

Marius Chivu m-a ”ciuruit” într-o cronică din Dilema Veche pentru romanul ”Zilele mele cu Renata”. Textul e scris cam de pe poziția unui popă de țară și denotă că omul n-a citit atent cartea. În fine, fiecare cu opțiunile sale. Poate însă să-mi spună cineva dacă a întâlnit un pornograf decent?

Uite textul:

Zilele mele cu Renata ar putea avea mai toate calităţile unui roman pornografic. În primul rînd, n-are intrigă, numai situaţii.

Protagonistul, pe nume Marius, face sex (o vreme, nişte zile – de unde şi titlul) cu Renata „Fese Crispate“, o ţigancă măritată şi mamă a doi copii, dar şi cu iubitele celor doi prieteni ai săi. În al doilea rînd, totul se întîmplă abrupt, fără nici un fel de preludiu narativ şi fără motivaţie psihologică, întrucît, cum ar zice Umberto Eco, în pornografie personajele n-au voinţă proprie, se oferă în mod automat oriunde, oricînd, în orice combinaţie: bărbaţii au la îndemînă o erecţie, iar femeile îşi desfac picioarele. Apoi, personajul masculin este viril, tupeist şi misogin. Este tot ce se vede din prestaţiile lui şi, oricum, de alte calităţi nu e nevoie. Aceasta ar fi partea de conţinut, dar şi stilistic opera lui Alexandru Petria respectă canoanele genului: frazele sînt scurte (în general enunţiative, fără propoziţii subordonate), simple (alcătuite din vocabularul cotidian), fără ambiguităţi de limbaj (tropii sînt reduşi la comparaţii, iar metaforele, cînd există, au cel mai mic grad de impertinenţă semantică). Apoi, romanul nu este întins: are cu totul 100 de pagini şi este structurat pe capitole de una-două pagini, astfel încît să poată fi citit repede şi în reprize scurte.

 Continuarea aici http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/un-pornograf-indecent

Criticul Daniel Cristea-Enache mi-a scris pe coperta a IV-a a romanului:

” După dispariţia cenzurii şi a pudibonderiei fals-proletare, adică după 1989/ 1990, „s-a dat drumul” la sex: în viaţa reală, pe ecranele televizoarelor şi în literatură. Întrebarea care s-a pus încă de atunci şi s-a tot repetat ulterior a fost: mai este aceasta literatură artistică, ori simplă manufactură pornografică?

Citind excelenta proză a lui Alexandru Petria, veţi vedea diferenţa.”

Se caută scriitori geniali!

Criticul Alex Ștefănescu a postat pe Internet: ”Printre voi se află un tînăr scriitor genial. Vreau să-l descopăr. Ajutați-mă!  Vă promit că toate textele vor fi citite și vor primi răspuns. Adresa mea este: alex2108145@gmai.com sau, pentru tradiționaliști: Alex Ștefănescu București OP 22 CP 22.

Inițiativa eminentului critic denotă o mare generozitate.

Stefănescu se prezintă pe situl propriu, alexstefanescu.ro, cu umor, așa:   Sunt bucovinean  (deşi m-am născut la Lugoj, unde părinţii mei s-au aflat temporar);

Sunt sentimental şi delicat  (deşi am 1,87 m înălţime şi cu mult peste 100 de kilograme);

Sunt necomunist, din naştere şi irevocabil (deşi am fost membru al PCR);

Fac critică literară  (deşi scriu mai bine decât autorii asupra cărora mă pronunţ);

Am mulţi prieteni  (deşi iubesc singurătatea);

Am mulţi duşmani  (deşi sunt o fire generoasă şi îngăduitoare);

Muncesc cu seriozitate şi mă ţin întotdeauna de cuvânt  (deşi trăiesc în România);

Sunt mai cunoscut decât fraţii mei, Sanda şi Florin  (deşi ei au mai multe calităţi decât mine);

O iubesc exclusiv pe soţia mea, Domniţa  (deşi îmi plac toate femeile).

Cei interesați pot să acceseze și blogul http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/.

Renata cu bulina galbena

Cunoscătorii știu ce-i aia. Ăștialalți află ici http://www.tritonic.ro/isbn-Zilele_mele_cu_Renata-978-606-92290-8-8.htm

Zilele mele cu Renata/ doua prezentari ale romanului

Aici http://www.prwave.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=21820&Itemid=94

… si ici http://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/alexandru-petria-zilele-mele-cu-renata/#comment-927

Obtineti gratis romanul meu!

Pe Port.ro http://www.port.ro/pls/w/contest.sub_page?i_article_id=13804

Pe Concursuri.biz http://www.concursuri.biz/castiga-cartea-zilele-mele-cu-renata-de-alexandru-petria/

Concurs de romane politiste. Data limita- 15 octombrie 2010

Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing vă invită să deveniţi scriitor de romane poliţiste. Trimiteţi-vă manuscrisul până pe data de 15 octombrie 2010, prin poşta electronică, la adresa: oanastoicamujea@yahoo.com, cu specificaţia: „Concurs RCWC”. Manuscrisul dumneavoastră ar putea deveni noul roman din colecţia Crime Scene, iar numele dvs. ar putea sta lângă ale celor mai importanţi scriitori ai genului.

Ce trebuie să faceţi?

Mai întâi de toate, trebuie să aveţi o idee, un punct de pornire. O crimă, o răpire, un furt. Mai apoi, trebuie să aveţi cel puţin un personaj dornic să rezolve un mister. Dacă până aici sunteţi pregătiţi, apucaţi-vă de scris. Aţi început deja? Foarte bine, acum nu vă opriţi pentru nimic în lume. Vor fi zile mai bune şi zile mai proaste, dar puteţi duce proiectul până la capăt.

Care sunt regulile?

Manuscrisul dumneavoastră trebuie să se încadreze între 160-250 pagini, adică 300-500 de mii de semne cu spaţii. Nu se acceptă manuscrise sub 300 de mii semne.
Naraţiunea trebuie să se încadreze în genul mystery and thriller.
Nu se acceptă manuscrise care au mai fost în vizorul altor edituri. Declaraţi pe propria răspundere că aşa ceva nu s-a întâmplat.
Nu se acceptă manuscrise care au fost deja publicate pe internet sau în alte medii.
Manuscrisul trebuie să fie la prima vedere.
Manuscrisele primite nu vor fi returnate.
Data-limită până la care puteţi trimite manuscrisele este 15.10.2010.
Autorul (autorii) acceptat (acceptaţi)va (vor) dona drepturile de autor aferente romanului cu care a (au) participat la concurs Asociaţiei RCWC pe o durată de cinci ani.
După citire, fiecare manuscris va fi notat de membrii juriului.
Ataşaţi manuscrisului un CV care să conţină numele, datele dumneavoastră de contact şi un sinopsis de cel mult două pagini A4.
Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei festivităţi de premiere ce va avea loc în luna noiembrie 2010.
Membrii juriului: preşedintele Asociaţiei RCWC George Arion (in fotografie) şi vicepreşedinţii Oana Stoica Mujea, Alexandru Arion, Adrian Onciu şi Bogdan Hrib.

Romanul Zilele mele cu Renata, la targul de carte de la Vama Veche

Daca va scaldati la Vama, in pauzele de bronzat,cred ca o sa va cada tocmai la fix sa cititi romanul meu. Da, cel cu Renata, ca altul inca n-am publicat … Ce, cum…? Aici, la editura Tritonic http://www.tritonic.ro/blog/?p=1393

Zilele mele cu Renata se lanseaza la Dej