Posts tagged ‘securitatea’

martie 5, 2012

Scandal literar pe Facebook. Şi turnător al Securităţii, şi premiat!

O extrem de scurtă postare a provocat nu demult pe contul meu de Facebook un tsunami de comentarii pe parcursul a 24 de ore. Peste 700. Au participat la discutii câţiva autori deosebiti, cât şi cititori. Vedeţi ce susţin Doina Uricariu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Baghiu, Laszlo Alexandru, Flori Bălănescu, Michael Haulica, Aurel Sibiceanu şi alţii.

Redau textul „detonator”:

Ioan Es. Pop- poet premiat, turnător odios la Securitate

Poetul Ioan Es. Pop a câştigat premiul Cartea de Poezie pe anul 2011 pentru volumul „unelte de dormit”. Juriul care a decernat premiul a fost format din Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu.
Anul trecut, Pop a recunoscut că a fost turnător al Securităţii. În aceste zile nimeni n-a mai suflat o vorbuliţă măcar despre acest aspect al biografiei scriitorului.
Este corectă acordarea premiului?

Alexandru Petria
P.S. Personal, îl consider pe Ioan Es. Pop un mare poet. N-am citit “unelte de dormit”. Am rostit întrebarea dorind să declanşez o discuţie asupra oportunităţii sau inoportunităţii acordării unui premiu unui fost turnător al Securităţii într-o societate bolnavă.

Mofturi De Ochelarist- Sentimentele populaţiei faţă de fosta Securitate sunt de admiraţie. Şi vine un Dan Puric care spune că poporul român este fomidabil. Poporul cu cel mai mare număr de informatori faţa de ţările foste socialiste.
Daniel Cristea-Enache- Asta era “discuţia”, domnule Petria? Sînteţi neprofesionist, sorry. Întrebarea e greşit pusă: “Este corectă acordarea premiului?” Corectă în raport cu ce? Bineînţeles că este corectă, dat fiind că, în opinia juriului, e cel mai bun volum de poezie din 2011: “unelte de dormit”.
Daniel Cristea-Enache- N-ar fi fost “corectă” dacă, să zicem, dvs. aţi fi găsit un volum de poezie în 2011 mai bun decît cel al lui Ioan Es. Pop. Dar, ca să faceţi aşa ceva, ar fi trebuit să aveţi o calificare de critic literar. N-o aveţi.
Daniel Cristea-Enache- Este complet fals cînd scrieţi: “În aceste zile nimeni n-a mai suflat o vorbuliţă măcar despre acest aspect al biografiei scriitorului.” Ştiţi foarte bine că, nu mai departe de ieri, prozatorul Dumitru Ungureanu a vorbit pe Facebook exact despre angajamentul la Securitate al lui Ioan Es. Pop. Iar dvs. aţi dat “like” la comentariul lui. Să deduc că nu ştiţi la ce aţi dat “like”?
Daniel Cristea-Enache- Nefiind dvs. critic literar, vă recomand să lăsaţi receptarea critică a unei cărţi pe seama criticilor literari. Dacă sînteţi, în schimb, jurnalist, puteţi proceda ca un jurnalist profesionist, făcînd un dosar bine documentat al cazului Ioan Es. Pop, punîndu-l în context, obţinînd intervenţii de la cei implicaţi, cerîndu-i părerea şi lui Pop ş.a.m.d. Mă rog, cum face un jurnalist profesionist. Va trebui, atunci, să admiteţi că, spre deosebire de mulţi alţi scriitori români care au avut angajament cu Securitatea, Pop a recunoscut. Şi-a asumat asta; şi ruşinea, şi căinţa. Tot în el vă vine să daţi, domnu’ Petria? Dom’ne, dar ce curajos mai sînteţi… Dar (dacă sînteţi cu adevărat curajos), de ce nu daţi în mine, domnule Petria? Că eu l-am premiat pe Ioan Es. Pop (alături de Eugen Simion şi Bogdan Creţu), nu s-a premiat Pop singur.
Daniel Cristea-Enache- Haideţi, domnule Petria, arătaţi-vă curajul polemic şi argumentele intelectuale. Dumneavoastră sînteţi de toate: prozator, publicist, jurnalist, anchetator pe Facebook, procuror improvizat… Eu nu sînt decît un biet critic literar (aşa cum Ioan Es. Pop nu e decît un biet poet). Dar am un simţ special pentru oamenii care lovesc în alţii pentru a se autopromova 🙂
Ioan Victor Dragan- Domnul Alexandru Petria a pus o intrebare si asteapta raspunsuri . Doua interventii cu etichete si subiectivisme datorate calitatii de membru al unui mini juriu – cam mult pentru o simpla intrebare. A avea opinii libere parca este constitutional acum ? Cat despre calitatea de critic literar – domnule Enache – aveti diploma de critic sau diploma de membru de jurii ?
Daniel Cristea-Enache- Domnule Ioan Victor Drăgan, nu ştiu cine e domnul Enache, căruia vă adresaţi.
Ioan Victor Dragan- D C-E
Daniel Cristea-EnacheBetter 🙂
Ioan Victor Dragan- A fost cafeaua cam tare .Incheiat !
Daniel Cristea-Enache- Domnule Drăgan, dl Petria nu “a pus o întrebare”. Recitiţi-i textul, începînd cu titlul.
Daniel Cristea-Enache- La revedere, domnule Drăgan.
Daniel Cristea-Enache- Atenţie, eu nu vorbesc aici în numele juriului. Vorbesc în numele meu personal.
Mofturi De Ochelarist- Domnul Daniel Cristea-Enacheare dreptate: din punct de vedere literar premiul a fost acordat corect. Colaborarea cu securitatea este alta problema. Dar se vede treaba că tot pe “aceştia” ne bazăm. Sunt talentaţi şi valoarea trebuie căutată acolo unde este ea (cum spunea odată T.Stolojan despre Ion Iliescu) 🙂 ))))))))
Ioan Victor Dragan- D C- E scrie si raspunde singur in proportie de 73,4 % – l-am votat !
Octavian Perpelea· Domnule Suciu, premiul se acorda tinand cont de criterii estetice, nu morale. In rest sunt discutii de dragul discutiilor, despre sexul ingerilor, despre buricul Mariei & obiceiurile erotice ale viermilor de matase.
Daniel Cristea-Enache-Domnule Drăgan, parcă aţi anunţat “Încheiat!”. Ce anume aţi încheiat?
Vasile Baghiu- „Discuţia” propusă de Alexandru Petria merită toată atenţia. O dezbatere în presa literară şi nu numai pe această temă ar fi chiar binevenită.
Daniel Cristea-Enache-Dacă merită toată atenţia, de ce aţi simţit nevoia s-o puneţi între ghilimele?
Ioan Victor Dragan- Am scris niste litere si v-ati simtit vizat ! Cafeaua tare face rau la nervisori !
Daniel Cristea-Enache- Deci aţi revenit în discuţia cu mine, domnule Drăgan?
Florin Lestat- Domnul Daniel Cristea-Enache are dreptate. Criteriile estetice sunt cele care primează in acordarea unui premiu pentru literatură. Ioan Es. Pop nu este singurul care a colaborat cu Securitatea. Ar trebui să ne dezicem de Sadoveanu şi de toţi ceilalţi?
Vasile Baghiu- Domnule Cristea-Enache, am pus ghilimele ca să fac trimitere la ghilimelele dvs.. Oricum, acesta este un amanunt lipsit de importanţa. Mai înainte de orice, o părere este sau nu validă în sine şi nu în funcţie de calitatea de critic literar sau de lipsa acestei calităţi a celui care emite părerea/opinia…
Daniel Cristea-Enache- Perfect, domnule Baghiu. Opinia dlui Petria despre volumul “unelte de dormit” al lui Ioan Es. Pop n-a fost exprimată nicăieri în comentariul lui.
Aurel Sibiceanu- Aşa cum am mai spus, problema d-lui Petria nu este criteriul valorii, ci faptul că, deşi s-a mărturisit ca fost informator, Es Pop nu se poate mântui ! Probabil că domnia sa este nemulţumit de inconsistenţa mărturisirii făcută de poet…
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, aţi citit volumul lui Ioan Es. Pop, “unelte de dormit”?
Daniel Cristea-Enache-Domnule Sibiceanu, ironiile dvs. mi se par cam nepotrivite pentru o discuţie care ambiţionează să fie serioasă. Dacă vreţi s-o dăm pe glumă, o dăm 🙂
Ioan Victor Dragan- M E G A L O M A N
Daniel Cristea-Enache- Dar de ce aţi folosit verzale spaţiate? Credeţi că altfel nu se vedea ce postaţi?
Aurel Sibiceanu- Unde vedeţi, d-le, glumă la mine ?
Daniel Cristea-Enache- Păi da, doar v-am zis: polemizaţi cu mine, dacă aveţi “coraj”. Lăsaţi-l pe Ioan Es. Pop, că nu el s-a premiat. Eu şi noi l-am premiat.
Daniel Cristea-Enache- Sînteţi serios, domnule Sibiceanu?
Ioan Victor Dragan- litere, litere ca si D C- E !
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, sînteţi prin zonă? Nu mai spuneţi nimic? Sau e totul OK, sînteţi mulţumit de trafic… Asta aţi vrut, nu?
Daniel Cristea-Enache- Words, words, words 🙂
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, eu vă sfătuiesc să interveniţi acum, pînă nu vin în zonă tinerii poeţi. Ăştia cam toţi îl iubesc pe Ioan Es. Pop. Ce ştiu ei? Altceva nu ştiu: Angela Marinescu, Mazilescu, Mureşan, Cărtărescu, Pop… Şi ăştia sînt răi, domnule. Domnul Drăgan e mic copil pe lîngă ei 🙂
Vasile Baghiu- Daniel Cristea-Enache, nu era neapărat necesară aici opinia despre opera autorului premiat, domnule Cristea-Enache, pentru că tema vă este, de fapt, una apropiată fie şi numai pentru că aţi scris monografia despre I.D. Sârbu. Distorsiunile în relaţia etic/moral-estetic pe care le-a produs comunismul şi post-comunismul sunt prea evidente ca să nu le vedeţi şi să apăraţi acum “autonomia esteticului”…
Aurel Sibiceanu- Nu am pus în discuţie justeţea actului de jurizare, ci faptul că, deşi s-a mărturisit, poetul în chestiune este tot gri pt. d-l Petria.
Daniel Cristea-Enache- Apăr autonomia esteticului şi, mai mult, autonomizarea esteticului în condiţiile unei dictaturi oribile.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Baghiu, scuze că vă corectez, Sîrbu, nu Sârbu.
Daniel Cristea-Enache- Eu nu pun în discuţie, domnule Sibiceanu, nici măcar opţiunea juriului. E posibil să fie greşită şi să existe altă carte de poezie mai bună decît a lui Pop în 2011. Dar, dacă e, e o greşeală în terenul valorizării estetice. Nu e o greşeală în sfera judecăţii morale. Domnul Petria, amestecîndu-le, se dovedeşte un amator; sau, dimpotrivă, un intelectual avizat, care ştie bine ce face, dar o face pentru niţel scandal de autopromovare. Eu aleg a doua variantă, căci multe se pot spune despre domnul Petria, dar nu şi că ar fi vreun amator 🙂
Alexandru Petria- Ma bucur ca intrebarea aceasta a suscitat atata atentie, inseamna ca este un subiect de interes. Acum am reintrat pe net.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, iată că vă întîlniţi în păreri cu unul din “no name”-urile tinerei generaţii. Cu marele poet Gabriel Daliş: http://gabriel-dalis.blogspot.com/2012/01/cartea-de-poezie-anului-2011.html#comment-form. Vă felicit, domnule Petria!
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, am pus intrebarea legat de context. De altfel, pe Ioan Es Pop l-am felicitat cand a marturisit ca a fost turnator. Aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/04/15/felicitari-ioan-es-pop/
Alexandru Petria- Pe Ioan Es Pop il consider un mare poet. Am scris https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/04/29/marturisirea-lui-ioan-es-pop-colaborarea-poetului-cu-securitatea/
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, e incorect că un volum ca “unelte de dormit” a primit un premiu literar? Vă rog, răspundeţi dvs. la această întrebare. Dar înainte de asta, va trebui să răspundeţi la o alta: “Aţi citit, domnule Petria, volumul în chestiune?”
Balanescu Flori- Domnule Daniel Cristea-Enache, imi sunteti foarte simpatic, tin sa incep astfel; dar: am mai trecut printr-o perioada lunga si rea, in care noi – romanii – am contractat bolile astea de care nu vrem sa scapam; nu vi se pare deloc sfidator ca – ORICIT DE BUN AR FI VOLUMUL ACELA DE POEZIE – premierea lui are loc pe un fond atit de vicios si viciat? Ii adresez aceeasi intrebare lui Bogdan Cretu! Omeneste vorbind, de gestul lui sunt chiar mai contrariata, chiar dezamagita! Mi se pare si ca transati prea abrupt intre critic si necritic literar!
Alexandru Petria- Nu m-am referit la valoarea volumului. Era vorba de context, intr/o tara fara repere. Ioan n-o sa devina un poet mai mare cu acest premiu, oricum.
Daniel Cristea-Enache- Nu, nu mi se pare deloc “sfidător”. Mi se pare cît se poate de firesc ca un volum de poezie pe care un juriu îl consideră cel mai bun să fie premiat de acel juriu.
Daniel Cristea-Enache- Tocmai asta face diferenţa, stimată doamnă Bălănescu, între un sistem cu criterii şi un “sistem” fără criterii.
Alexandru PetriaDa, dar optiunea juriului nu are sanse sa treaca drept sfidatoare?
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, aţi citit volumul în chestiune?
Balanescu Flori- E clar ca avem un dialog al surzilor!
Octavian Perpelea· Exact, un dialog al surzilor urmarit de orbi.:)
Daniel Cristea-Enache- Stimată doamnă Bălănescu, evitaţi generalizările cu “noi, românii”.
Daniel Cristea-Enache- Un juriu literar, format din critici literari, selectează o carte de poezie pe care o consideră cea mai bună dintr-un an editorial.
Alexandru Petria- Nu, nu l-am citit. Nici o clipa nu m-am referit la valoarea volumului. Insa sa facem un efort de imaginatie- ce se intampla in Franta daca ar fi fost premiat Celine in anii 60?
Daniel Cristea-Enache- O instituţie ca CNSAS e chemată să facă lumină asupra colaborării cu Securitatea a unor scriitori.
Daniel Cristea-Enache- Deci, stimată doamnă Bălănescu, dacă vreţi să-l amendaţi pe Ioan Es. Pop pentru angajamentul lui cu Securitatea, n-aveţi decît s-o faceţi. Dar n-aveţi dreptul să spuneţi că volumul lui de poezie nu e bun; dacă e.
Daniel Cristea-Enache- Păi vedeţi, domnule Petria, că sînteţi amator în discuţia asta?
Daniel Cristea-Enache- Cum adică “nici o clipă nu m-am referit la valoarea volumului”? Nu despre “valoarea volumului” vorbim cînd dăm un premiu literar?
Vasile Baghiu- Da, Sîrbu, bineînţeles, domnule Cristea-Enache, vă mulţumesc pentru corectură… Ştiţi bine că lucrurile sunt mai complicate la noi. Adesea “esteticul” acesta, în comunism şi în perioada care a urmat, lucru valabil şi acum, este susţinut şi sprijinit parcă mai apăsat în unele cazuri, în timp ce în altele este ignorat şi chiar contestat, iar criteriul ţine de altceva decât de valoare. Începem să vedem pe timp ce trece, dacă nu am ştiut până acum, care sunt şi acele criterii. În general, regimurile din ultimii 60 de ani şi-au apărat oamenii şi i-au marginalizat pe cei pe care nu au fost ai lor, iar critica literară, ca să ne referim doar la literatură, a avut (şi încă mai are) un comportament deloc independent, în cele mai multe cazuri criticii preferând situaţia comodă a preluării judecăţilor de valoare ale celor care “dau tonul” celei a căutărilor pe cont propriu.
Alexandru Petria- Nu sunt, domnule Daniel Cristea-Enache. Problema e de oportunitate in context, scriitorul nu traieste intr/o eprubeta.
Daniel Cristea-Enache- Sînt perfect de acord cu dvs., domnule Baghiu. Doamna Bălănescu ştie cel mai bine cum lui Paul Goma, pentru atitudinile lui tranşante, i se retrăgea de unii critici “talentul” pe care-l descopereau la scriitori mult mai slabi decît el.
Daniel Cristea-Enache- Care e contextul, domnule Petria?
Daniel Cristea-Enache- E Paul Goma un scriitor bun? Contează să fii un scriitor bun, dacă eşti scriitor? Da, în opinia mea de critic literar, e un scriitor bun. Şi, da. contează foarte mult să fii un scriitor bun, dacă eşti scriitor.
Alexandru Petria- Merita citita asta aici ca sa-mi clarific pozitia http://www.agentiadecarte.ro/2011/02/despre-lepadaturi/
Daniel Cristea-Enache- Deci eu nu spun că Paul Goma e un scriitor bun pentru că îmi place curajul lui. Da, îmi place curajul lui, dar nu curajul îl face scriitor bun. Sînt atîţia curajoşi pe lumea asta care nu au nici cea mai slabă urmă de talent literar.
Daniel Cristea-Enache- M-aţi urmărit, doamnă Bălănescu? E important pentru toată lumea, şi pentru Paul Goma în primul rînd, ca un critic literar, atunci cînd îi citeşte cărţile, să dea un verdict de critic literar asupra lor. Nu să-şi moduleze verdictul literar în funcţie de alte “imponderabile” şi “variabile”. Deci dacă eu, “megalomanul” (cum m-a numit cineva aici), spun, în urma lecturii lui Goma, că Goma e bun scriitor, înseamnă că aşa este.
Daniel Cristea-Enache- Iar dacă Goma nu este bun scriitor, aştept să vină un critic să-mi demonstreze cu textul în faţă că nu este. Dacă volumul lui Pop nu e bun, aştept să vină un critic să-mi demonstreze, cu textul în faţă, că volumul lui nu e bun. Domnul Petria, cu comentariul lui făcut strict pentru scandal şi autopromovare, n-are ce să caute în discuţia asta, de vreme ce nu a citit cartea premiată.
Vasile Baghiu- Felicitările adresate lui Ioan Es. Pop (un poet ca oricare altul, după părerea mea, părere exprimată de altfel acum aproximativ zece ani în două cronici în Poesis) pentru mărturisire sunt semne ale unui comportament paradoxal, despre care psihologii ar avea multe de spus.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, nu stiu de ce este asa deranjanta o simpla intrebare, mai ales ca n/am pus nici o secunda in cumpana valoarea poeziei lui Ioan Es Pop. Daca sa intrebi inseama autopromovare, apoi nu imi e jena sa ma autopromovez daca altii n-o fac.
Daniel Cristea-Enache- Ca să finalizez, domnule Petria, v-aţi cam dat în cap cu comentariul amatoristic şi de autopromo pe care l-aţi pus pe Facebook.
Daniel Cristea-Enache- Asta numiţi dvs. “o simplă întrebare”? “Ioan Es. Pop- poet premiat, turnător odios la Securitate”. Mă faceţi să rîd, domnule Petria…
Alexandru Petria- Acela era titlul postarii, domnule Daniel Cristea-Enache. Ce nu este adevarat in el? Nu este premiat? Nu a fost turnator?
Daniel Cristea-Enache-Mai aveam ceva să-i spun doamnei Flori Bălănescu, care îşi începea comentariul spunînd că îi sînt “foarte simpatic, dar…”. Stimată doamnă Bălănescu, haideţi să terminăm odată cu “simpatiile” şi “antipatiile” care au făcut ravagii în infectul sistem trecut; şi rezistă şi azi, în virtutea inerţiei. Haideţi să scoatem din ecuaţia evaluării literaturii “imponderabile” de genul “Mi-e simpatic, îl laud”, “Mi-e antipatic, îl ignor”. Haideţi să citim cu onestitate profesională cărţile şi să scoatem complet din cadru relaţiile noastre personale cu autorul cărţii. Nu v-aţi săturat de acest fel de a face critică literară şi construcţie canonică? Sau îl vreţi perpetuat, cumva, şi la generaţia următoare? Ei, poftim, eu n-o să-l perpetuez 🙂
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, e un colaj jenant pe care l-aţi făcut ca să obţineţi scandal, trafic şi autopromovare.
Daniel Cristea-Enache- Un jurnalist profesionist nu face aşa ceva.
Daniel Cristea-Enache- Auzi, turnător “odios”. Dar ce drept aveţi dvs., domnule Petria, să-i spuneţi lui Ioan Es. Pop “turnător odios”? Sînteţi CNSAS?
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, nu mi/ati raspuns la intrebarea cu Celine… Dar s/o pun altfel- ce scriitor colaborationist a fost premiat in Franta in anii 60, stiindu/se ca a fost turnator?
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, el si/a recunoscut turnatoriile, cred ca nu am nevoie de o institutie care sa/mi traduca un text din romana in romana.
Alexandru Petria- Sau a fost un turnator angelic?
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, ar fi meritat un premiu literar un scriitor precum Celine (nu găsesc accentul)?
Daniel Cristea-Enache- Sau te pomeneşti că nu l-ar fi meritat?
Daniel Cristea-Enache- Cîţi ani au trecut, domnule Petria, din 1990 încoace?
Daniel Cristea-Enache- Între “angelic” şi “odios” nu există nici o treaptă intermediară, domnule Petria? Adică dacă e logic ca un turnător să nu fie “angelic”, asta îl face, automat, “odios”?
Daniel Cristea-Enache- Păi dvs., domnule Petria, sînteţi în acelaşi timp, aici, angelic şi odios. Sînteţi angelic fiindcă n-aţi citit cartea premiată. Şi sînteţi odios fiindcă, din motive de autopromovare, îl faceţi pe Ioan Es. Pop “turnător odios”, ca să vă lipiţi numele de un mic scandal însoţind premierea cărţii lui.
Daniel Cristea-Enache- Aţi sesizat impactul evenimentului (fiindcă, în pofida aparenţelor, sînteţi un bun jurnalist) şi vreţi să profitaţi de el. Dar vreţi să profitaţi alegînd o cale deloc angelică, domnule Petria.
Daniel Cristea-Enache- Şi pentru că nu vreţi să vă puneţi rău cu mine (fiindcă ştiţi că sînt un critic corect), aţi dat în Ioan Es. Pop, care, ştiaţi prea bine, nu e genul de om care să răspundă în vreo polemică. Vă spun pentru ultima oară, eu l-am premiat pe Ioan Es. Pop. Daţi în mine. Sînt aici. Mă vedeţi?
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, daca nu era premierea, nu aveam ce intrebare sa pun. Sigur ca a fost un turnator odios, ceea ce nu/l impidica sa fie un mare poet. Cred ca Ioan este un mare poet. Si inca de la aparitia volumului Ieudul fara iesire.
Daniel Cristea-Enache- Pentru un nenorocit de beneficiu de autopromo, aţi murdărit o chestie frumoasă şi corectă (frumoasă tocmai pentru că e corectă). Luaţi-vă de mînă cu alde Daliş, domnule Petria…
Alexandru Petria- Nu cred ca am murdarit nimic, domnule Daniel Cristea-Enache. Am deschis o discutie care este dureroasa pentru societatea romaneasca.
Daniel Cristea-Enache- Sînteţi un om curajos, domnule Petria, şi totuşi nu vreţi să vă referiţi nicicum la mine 🙂 Aţi preferat să faceţi un text amatoristic şi de scandal ieftin.
Daniel Cristea-Enache- Normal că n-aţi putut să murdăriţi, fiindcă am venit eu 🙂
Daniel Cristea-Enache- Dar, altfel, cîte porcării s-ar fi spus pe contul acesta de tot felul de “scriitori” gen Drăgan, Sibiceanu? A auzit cineva, ever, de scriitorii Drăgan, Sibiceanu şi Daliş? Dar de scriitorul Ioan Es. Pop a auzit cineva? Asta-i diferenţa, domnule Petria. Sper c-o sesizaţi.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, stiti sigur ce cred despre dvs. Este doar o chestiune de optiune, in felul de/a te raporta la societate.
Daniel Cristea-Enache- Dacă mă ştiţi, atunci ştiţi că sînt corect. Eu am crezut şi cred că “unelte de dormit” e cel mai bun volum de poezie din 2011. Contestaţi-mă.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, cu Ioan am fost coleg de redactie in anii 90, tin la el. Cred in judecata dvs estetica. Dar cui face bine? Sa nu/mi replicati- literaturii, fiindca literatura nu depinde de un premiu in plus sau minus.
Balanescu Flori- Dar Dvs dle Daniel Cristea-Enache ati luat totul foarte personal si vreti acum sa va razboiti cu aceia dintre noi care credem ca altii, tot dintre noi, au facut lucruri odioase! Va deranjeaza acest cuvint? De ce? De ce-mi atribuiti lucruri pe care nici macar nu le gindesc, dar sa le mai fi si scris? Vreti cu tot dinadinsul sa nu-mi mai fiti simpatic? Sunteti liber! Sa intrebati “Dar ce drept aveţi dvs., domnule Petria, să-i spuneţi lui Ioan Es. Pop “turnător odios”? Sînteţi CNSAS?” – asta chiar ma face sa zimbesc amar! E naivitate, nu va suparati! Daca mie, care studiez de 20 de ani comunismul, in spetza regimul de detentie, imi spune unul care a primit certificat de buna purtare de la CNSAS ca nu a fost colaborator si nu a facut nimic rau, dar despre care stiu clar dintr-o sumedenie de alte surse, coroborate conform pregatirii si cunostintelor mele, ca a fost o jigodie de om, ii spun clar sa plece in munti si sa se calugareasca! Sa ma scuteasca! Martorii adevarati ai criminalitatii comuniste mor linga noi, iar noi ne pierdem aici in cuvinte! NU MA INTERESEAZA CIT DE BUN POET ESTE IOAN S. POP, ma intereseaza usurinta cu care criticii literari se prefac ca in cetate este totul bine! Despre asta era vorba; iar cel care a citat mai sus dintr-o poezie de-a mult-vorbitului Pop, sa i le citeasca in intimitate, sa nu ne dea noua lectii, pina nu-si semneaza zicerea cum se cuvine!
Daniel Cristea-Enache- Nu vă interesează cît de bun poet este Ioan Es. Pop? E dreptul dvs. să nu vă intereseze. Pe mine mă interesează foarte mult cît de bun este un scriitor şi cum sînt cărţile scriitorilor, în general.
Daniel Cristea-Enache- Tocmai, stimată doamnă Bălănescu, că vreau să iau lucrurile personal, dar nu reuşesc. Adică, îi tot spune dlui Petria să mă critice pe mine, fiindcă eu l-am premiat pe Ioan Es. Pop – şi dl Petria nu vrea, şi pace 🙂
Daniel Cristea-Enache- ”îi tot spun”.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Petria, n-am glumit. Dacă nu vă amendaţi comentariul, vă scot din lista mea de prieteni FB. Vedeţi? Fac un şantaj odios.
Alexandru Petria Si eu am o singura politica, domnule Daniel Cristea-Enache. Precum SUA. Nu raspund la santaj. Nici la cel al prietenilor. Serios.
Daniel Cristea-Enache- Dar dacă vă rog să vă amendaţi comentariul, fiindcă este amatoristic şi răuvoitor?
Alexandru Petria- Dar chiar nu este rauvoitor, domnule Daniel Cristea-Enache. Nu stiu de ce luati lucrurile personal. Discutia interferentei politicului in literatura e veche. Si n-o sa/i dam de capat prea repede. Aici, eu sunt pe o pozitie, dvs. pe alta. Va respect pozitia.
Daniel Cristea-Enache- Eu spun că asta face diferenţa dintre o democraţie şi un regim totalitar. Un regim totalitar tot vorbeşte de reguli şi de principii, dar nu aplică decît ce convine Conducătorului. O democraţie vorbeşte mai puţin de principii, dar le aplică. O democraţie are criterii. O dictatură n-are criterii.
Daniel Cristea-Enache- Iar principiile sau criteriile trebuie la rîndul lor disociate. Chiar dacă asta nu-i ceva uşor. Asupra volumelor din 2011 aplicăm, dacă sîntem critici literari, un criteriu de valoare artistică. Doamna Bălănescu poate să aplice un criteriu moral scriitorilor. Dar nu şi cărţilor pe care aceştia le scriu.
Daniel Cristea-Enache- Un exemplu extrem. Unul dintre cei mai mari ticăloşi din regimul trecut a fost Eugen Barbu. Dar asta nu mă face să spun că “Groapa” lui e o carte slabă. Dimpotrivă, e un roman excepţional. Dacă l-a scris el 🙂
Daniel Cristea-Enache- Dar dacă eu nu fac aceste disocieri sau voi nu le faceţi, ajungem în postura lui Vadim Tudor, pentru care toată scriitorimea română e o troacă, şi toţi au bube, numai el şi Eugen Barbu au fost angelici.
Alexandru Petria- Groapa este super, dar i/ati da un premiu lui Barbu daca ar fi in viata?
Laszlo Alexandru- Am citit schimbul de opinii de mai sus. As observa urmatoarele:
1) Anumiti critici literari sint autotelici: percep literatura cu finalitate exclusiva in textul insusi, ceea ce este neadevarat. Literatura poate ajuta la formarea sau deformarea unui individ, a unei societati, a unei constiinte colective etc.
2) In virtutea absolutismului literar, acesti comentatori (profesionisti, draga Doamne) evita comod laturile umbrite ale unei opere, ale unui autor – detalii care tot de fenomenul literaturii tin, de buna seama.
Daniel Cristea-Enache- Vă cunosc bine opiniile, domnule Laszlo Alexandru. Diferă în profunzime de ale mele.
Daniel Cristea-Enache- Atenţie, domnule Petria, la istoria literară. Cînd Barbu a publicat “Groapa”, a fost foarte rău primit de ideologii vremii. “Naturalism” etc. E un roman foarte curajos pentru epoca în care a apărut.
Daniel Cristea-Enache- Deci, dincolo de valoarea lui artistică, era un roman care ieşea din reţeta şi din sistemul de reprezentări realist-socialiste dominant în epocă.
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, Laszlo Alexandrua a sintetizat perfect si pozitia mea.
Daniel Cristea-Enache- Să-i pun întrebarea şi domnului Laszlo Alexandru: Dacă un volum foarte bun de poezie dintr-un an editorial, într-un regim democratic, este premiat de un juriu literar (care îl consideră foarte bun), cu toate că autorul lui a semnat, în tinereţe, un angajament cu Securitatea din regimul trecut – asta este în sensul democraţiei liberale, domnule Laszlo Alexandru ? Sau în sensul inerţiei regimului totalitar?
Alexandru Petria- PS. De aceea, trebuie sa ma credeti, nu e stop de rea-credinta, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- Bulgărire încrucişată vă doresc!
Daniel Cristea-Enache- Bine, domnule Petria, atunci poate completaţi aşa în comentariul dvs.: Personal, îl consider pe Ioan Es. Pop un mare poet. În ce mă priveşte, n-am citit “unelte de dormit”.
Laszlo Alexandru- 3) Acordarea unui premiu literar este, de mult timp deja, un fenomen mai amplu, social, care depaseste strictele virtuti artistice ale unui text. Pornind de la calitatile cartii sale, autorul premiat dobindeste prestigiu social. Calitatile sale profesionale se preschimba in stima publica.
4) Din aceste considerente, precum si din acelea tinind de aspectele bunului-simt colectiv, premiile sint chemate sa nu rasplateasca personalitati contestabile public. Pina si Premiul Goncourt, atribuit in 1960 la Paris lui Vintila Horia, pentru romanul “Dumnezeu s-a nascut in exil”, i-a fost retras romancierului, atunci cind s-a aflat ca el a fost cu 20 de ani mai devreme un hitlerist inflacarat.
Daniel Cristea-Enache- Dacă vă place, aş vrea să văd completarea.
Alexandru Petria- Asta o pun acum, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- Dar, domnule Laszlo Alexandru, ce vă faceţi dacă Ioan Es. Pop are mai mulţi admiratori decît contestatari?
Daniel Cristea-Enache- Adică, nu ştiu cum să vă zic, el deja are stima; şi este o onoare pentru mine să-i premiez cartea. Aşa cum, anul trecut, a fost o onoare pentru mine să premiez “cartea Alcool” de Ion Mureşan.
Daniel Cristea-Enache- Mi-a plăcut formula: “premiile sînt chemate să nu răsplătească…” N-aţi vrut să folosiţi varianta cu “nu trebuie”. Nu prea e democratică formularea cu “nu trebuie”, aşa-i?
Alexandru Petria- Pus, domnule Daniel Cristea-Enache.
Laszlo Alexandru- 5) Aceste considerente de responsabilitate publica sint respectate in toata lumea civilizata, iar juriile oricarui premiu decent se informeaza temeinic si amanuntit in legatura cu personalitatea candidatilor, cu eventualele conotatii pozitive sau negative ale premierii unui text literar.
6) In Romania dezbaterea privind responsabilitatea intelectualilor la instaurarea si perpetuarea citorva dictaturi n-a fost inca epuizata. Subiectul stirneste animozitati fiindca insisi scriitorii raspunzatori de trecutele complicitati inteleg sa participe la discutie, pentru a-i dilua mizele, pentru a-i deturna ponderea.
Alexandru Petria- Nu este trist ca doar cativa comentam? Si ca restul scriitorilor citesc si nu-si spun parerea?
Daniel Cristea-Enache- Să mai spun ceva despre Ioan Es. Pop. Nu că ar fi contat în verdictul meu asupra cărţii lui, dar aşa, pentru întregirea profilului. E un om extraordinar. A ajutat pe nenumăraţi scriitori mai puţin cunoscuţi, sprijinindu-i să publice în “Ziarul de Duminică”. N-are o casă a lui. Am fost colegi de redacţie mai mulţi ani, nu l-am auzit niciodată vorbind pe cineva de rău. A făcut numai bine tinerilor talentaţi. Cine l-a întîlnit vreodată pe Ioan Es. Pop ştie despre ce vorbesc. Deci, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra într-un asemenea om. Fiindcă eu mă voi interpune între expeditor şi destinatar şi-o să-i returnez expeditorului piatra-n cap. La fel cum am făcut şi în cazul lui Groşan, domnule Laszlo Alexandru.
Daniel Cristea-Enache- E OK, domnule Petria. Mulţumesc pentru completare. Rămînem prieteni FB 🙂
Daniel Cristea-Enache- Nu prea vă iese teoria, domnule Laszlo Alexandru, fiindcă eu aveam 15 ani în 1989 🙂
Laszlo Alexandru- 7) Un instrument de presiune in calea deturnarii discutiei privind vinovatia intelectualilor a devenit institutia premiilor literare. Sub pretextul rasplatirii valorii estetice, membrii juriilor se straduiesc, in subsidiar, sa disipeze responsabilitatile publice ale vreunui autor, sa deturneze ori sa blocheze dezbaterile. Asa s-a intimplat cu recenta propunere la Premiul Nobel a romancierului Nicolae Breban, desi se inca afla pe rol un proces la Curtea de Apel Bucuresti privind colaborarea lui Breban cu Securitatea. Asa s-a intimplat cu recenta premiere a lui Ioan Es. Pop, pentru “valoarea literara” a cartii sale de poezii.
8) Regretabil este ca tocmai criticii de prestigiu ai perioadei comuniste – Nicolae Manolescu si Eugen Simion – folosindu-se de influenta si prestigiul lor considerabile, se straduiesc de ani de zile sa deturneze dezbaterile de etica publica, referitoare la vinovatiile intelectualilor, respectiv ale scriitorilor.
Daniel Cristea-Enache- Dar de ce puneţi între ghilimele valoarea literară a unei cărţi, domnule Laszlo Alexandru?
Daniel Cristea-Enache- Pentru că citaţi sau pentru că nu credeţi în valoarea literară a unei cărţi cu valoare literară?
Daniel Cristea-Enache- Iar Nicolae Manolescu şi Eugen Simion de ce aveau prestigiu? Nu cumva prestigiul lor se datora şi activităţii lor de critici, de universitari?
Daniel Cristea-Enache- ‎”Regretabil” pentru cine, domnule Laszlo Alexandru? Pentru dvs. (ca opinie personală) sau aşa, într-o generalizare pe care o faceţi la modul retoric?
Daniel Cristea-Enache- Altfel spus: dvs. regretaţi asta? Sau lumea regretă asta? Sau – a treia variantă – dvs. regretaţi că lumea nu regretă asta?
Laszlo Alexandru- 8) Dar criticii si scriitorii de prestigiu (Manolescu, Simion) au in miini citeva pirghii serioase de influentare a dezbaterilor. Printre ele, accesul la resurse si pozitii de vizibilitate in societatea culturala. Asa incit, treptat, cei care erau doritori de dezbateri libere, democratice, au alunecat in umbra – in schimb cei dispusi (inclusiv printre tineri) sa puna umarul la relativizarea culpabilitatilor, s-au vazut promovati. Intrucit e incomod sa-ti admiti in public interesele de cariera (uneori perfect justificate prin valoarea personalitatii, sa ne intelegem, dar cu totul dependente de dispensele celor de la cirma jocului), unii tineri critici literari s-au napustit sa jure pe valoarea absoluta a textului artistic, pe caracterul neimportant, in judecata publica, al compromisurilor personale de demult etc.
Daniel Cristea-Enache- Dacă “lumea” nu regretă că, în 2011, un volum de poezie foarte bun primeşte un premiu literar, eu mă bucur că nu regretă asta; şi regret că nu-l bucură şi pe domnul Laszlo Alexandru.
Daniel Cristea-Enache- Domnule Laszlo Alexandru, cunosc textul pe care îl postaţi feliat. Vreţi să discutăm – sau preferaţi autocitatul?
Daniel Cristea-Enache- Ştiu de asemenea că sînteţi un om consecvent. Dar şi eu sînt 🙂
Alexandru Petria- Si eu, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- Poziţiile noastre nu se pot întîlni. Dvs. juraţi pe morală, domnule Laszlo Alexandru. Să zicem că am şi eu o anumită slăbiciune pentru acest sector 🙂 , dar eu jur pe literatură.
Vasile Baghiu- Domnule Cristea-Enache, scriitorii la noi se iau unii dupa altii, din frica, din oportunism, din alte motive… Nu gandesc cu propriile lor capete, repeta ce spun “criticii cu autoritate”, se tin de grupuri, de gasti, se premiaza intre ei etc. Rar vezi cate unul cu spririt critic autentic. De aceea, tot asa cum sunt multi care il stimeaza pe Ioan Es. Pop, cum ziceti, sunt foarte multi care il ne-stimeaza pe Goma, cum ar zice insusi Goma. Acest fenomen vorbeste limpede, cred, despre lumea noastra literara. Oricum, este important sa judecam cartea, dar la fel de important este sa observam si contextul, sa-l observam si sa tinem cont de el, pentru ca are legatura cu oameni, cu suferinte, cu drame. Suntem scriitori, critici literari, poeti, dar suntem si oameni care traiesc undeva, intr-o societate care are problemele ei.
Laszlo Alexandru- 9) Este inutil de precizat ca inaintarea pe o asemenea directie sofista, interesata in blocarea dezbaterilor despre culpabilitatile intelectualilor in comunism, debranseaza literatura romana de la valorile occidentale de transparenta, de prelucrare critica a trecutului. Ea impinge si ierarhia literara romaneasca in fundaturi lipsite de reprezentativitate. Asa se face ca un Mircea Cartarescu, venerat pe plan intern de camarila cu privilegiile, reuseste prea putine ispravi pe plan extern. Asa se explica, in schimb, ca o scriitoare complet ignorata de clasamentele oficiale romanesti, Herta Muller, obtine in realitate Premiul Nobel pentru Literatura. Intre criteriile de evaluare si recompensare, practicate in lumea libera, si acelea impuse de citiva pontifi locali, impreuna cu aderentii lor mai tineri, exista o evidenta discrepanta.
Daniel Cristea-Enache- Evident, raporturile dintre cele două sînt foarte complicate. Dar dacă sînt complicate la mine, care pun centrul de greutate pe literatură, or fi şi la domnul Laszlo Alexandru, care pune centrul de greutate pe morală.
Daniel Cristea-Enache- Oricum, domnule Laszlo Alexandru, Mircea Cărtărescu a reuşit mai multe isprăvi pe plan extern decît majoritatea scriitorilor români. A contesta asta e cam greu.
Daniel Cristea-Enache- Herta Muller scria în germană. Ea e scriitor german, să nu ne furăm singuri căciula. Scriitorul este limba în care scrie. De aceea, dacă ia Norman Manea premiul Nobel, asta va fi cea mai frumoasă chestie pentru literatura română din cîte se pot imagina în acest moment.
Laszlo Alexandru- P.S. Intentia mea nu e de-a participa la o dezbatere in contradictoriu cu dl. Daniel Cristea-Enache, ci de-a preciza o anumita pozitie personala, in legatura cu tema de fata. Constat insa ca, din pletora comentariilor iscate de nedumerirea exprimata de Alexandru Petria, cam jumatate – de natura defensiv-ofensiva – ii apartine d-lui D.C.-E., iar cam cealalta jumatate provine de la numeroase persoane care nu impartasesc opiniile criticului literar-premiator. E si acesta un aspect definitoriu pentru esenta dezbaterii. La revedere!
Daniel Cristea-Enache- Stimate domnule Baghiu, eu îl stimez şi pe Ioan Es. Pop, eu îl stimez şi pe Paul Goma. Sînt coerent în stima mea, chiar dacă unul a rezistat eroic Securităţii, iar altul a fost mai slab şi n-a rezistat.
Daniel Cristea-Enache- La revedere, domnule Laszlo Alexandru! O să vedem la final cîţi îl apreciază pe Ioan Es. Pop şi cîţi apreciază postarea dlui Petria. Să nu anticipăm 🙂
Daniel Cristea-Enache- Încă ceva. Cărtărescu e un scriitor excepţional în “Levantul”, “Nostalgia” şi “Orbitor I”, aşa că ar merita un premiu Nobel cu vîrf şi îndesat, dacă premiul Nobel s-ar da, strict, pe valoarea literară. Dar, cum nu se dă, deduc că dl Laszlo Alexandru e foarte mulţumit de cîştigătorii din ultimii zece ani ai Premiului Nobel pentru literatură 🙂
Daniel Cristea-Enache- Oare m-a mai întrebat cineva ceva şi n-am apucat să răspund? Fiindcă, dacă nu, m-aş retrage şi eu…
Alexandru Petria- Nu cred, doar curajul este distribuit anemic la scriitori.
Daniel Cristea-Enache- Ei, “orişicîtuşi” (vorba unui scriitor pe care-l preţuiesc), tot am obţinut ceva: un P.S. de la dl Petria. Mulţam, domnule Petria. Tschuss!
Alexandru Petria- Sa auzim doar de bine!
Vasile Baghiu- Ca il stimati pe Paul Goma este demn de toata stima in ce va priveste, domnule Cristea-Enache, dar ca il stimati si pe Ioan Es. Pop cel care a scris note informative la Securitate nu mai are logica in lumea noastra romaneasca inca neeliberata de comunisti… Inteleg ca va place poezia lui, dar nu inteleg sa il felicitati pentru o marturisire venita dupa 20 de ani si din care nu aflam nici macar ce s-a intamplat cu colega turnata… Mai intai reprosurile, abia dupa aceea felicitarile, iar acestea din urma pot chiar sa lipseasca. E dreptul dumneavoastra sa il premiati, dar este si dreptul altora de a vedea in acest gest un fel de “a te face ca nu vezi” cum stau lucrurile. Daca il stimati pe Goma, de ce nu spuneti despre el ca daca ar primi premiul Nobel ar fi “cea mai frumoasa chestie pentru literatura romana din cate se pot imagina in acest moment”?
Daniel Cristea-Enache- Acum, dragă domnule Baghiu, doar nu vreţi ca pe toţi cei pe care-i stimez să-i propun la Premiul Nobel… Discuţia devine neserioasă.
Vasile Baghiu- Ziceam numai asa… Cele bune, domnule Cristea-Enache!
Daniel Cristea-Enache- Vă explic. Norman Manea este cel mai cunoscut scriitor român din lume, la ora aceasta. Este cel mai tradus, cel mai apreciat, cel mai premiat ş.a.m.d. Dar el, ajungînd la acest statut, continuă să scrie în limba română. Nu are comportamentul scriitorului român “ajuns” (gen Petru Popescu), care trece la engleză fiindcă româna e prea “strîmtă”. La Manea, e invers. A ajuns deja la un statut foarte înalt, dar el continuă să scrie în limba română. Asta e ceva minunat pentru literatura noastră şi pentru limba română: că un scriitor cu şanse de a lua Nobelul scrie în limba română. Herta Muller scria şi scrie în limba germană. Prin urmare, domnule Baghiu, din punctul meu de vedere, dacă Manea ar primi Nobel-ul, asta ar fi “cea mai frumoasă chestie pentru literatura română din cîte se pot imagina în acest moment”.
Daniel Cristea-Enache- Din păcate, Paul Goma nu cred că mai are vreo şansă la Nobel, după ce a luat Herta Muller. Nu e vorba că ar merita sau n-ar merita. Bineînţeles că ar merita. Dar merită şi să fim realişti.
Daniel Cristea-Enache- Şi vă amintesc, domnule Baghiu, că am fost singurul critic român care, la trecutele alegeri de la USR, am cerut public USR să-şi normalizeze relaţiile cu Paul Goma şi Norman Manea şi să le ofere acestor doi scriitori acea elementară datorie de recunoştinţă pentru ceea ce au făcut ei.
Daniel Cristea-Enache- Aşa că nu ţine la mine strategia de a-l contrapune pe Goma Hertei Muller, pe Herta Muller lui Manea, pe Norman Manea lui Goma, pe Paul Goma lui Breban, şi pe Nicolae Breban lui Tudoran. Eu îi preţuiesc pe toţi aceşti scriitori, fiindcă i-am citit. Înainte ca unul sau altul să-şi dea cu părerea despre un scriitor, ar fi dezirabil să-i citească opera.
Daniel Cristea-Enache- Aşa că, oameni buni, puneţi mîna şi citiţi “unelte de dormit” de Ioan Es. Pop 🙂 Tschuss!
Vasile Baghiu- Draga domnule Cristea-Enache, ii citesc si eu pe fiecare dintre scriitorii pomeniti si aveti dreptate ca nu este cazul sa-i opunem unii altora (desi critica trebuie sa faca si aceasta), dar nu pot sa nu observ ca pentru Paul Goma fie nu a fost niciodata momentul din punctul de vedere al lumii literare romanesti in majoritatea ei, fie, cum se intampla acum (intr-un mod cinic, as zice), momentul deja a trecut.
Vasile Baghiu- Mai vorbim, sper, si cu alta ocazie…
Daniel Cristea-Enache- Deci mica şmecherie publicitară a dlui Petria n-a funcţionat 🙂
Alexandru Petria- Nu a fost nici o mica, nici mare smecherie publicitara. Am procedat cum cred ca ar trebui sa procedeze oricine care crede in ceva, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-Enache- În ce credeţi dvs., domnule Petria? În faptul că un volum foarte bun de poezie nu merită premiat de un juriu literar?
Alexandru Petria- Iar ne intoarcem de unde am plecat?
Daniel Cristea-Enache- Trebuie să recunoaşteţi că discut aici numai cu oameni tari şi foarte încăpăţînaţi (de la Flori Bălănescu la Laszlo Alexandru şi la Alexandru Petria) – şi totuşi autonomistul esteticului nu se lasă.
Laszlo Alexandru- Sa mai spun odata ca un premiu e mai mult decit examinarea unui text?
Daniel Cristea-Enache- La voi, din păcate, e mai pu
Laszlo Alexandru- D.C-E. se vede ca aplica strategia: “cine vb. ultimul, ala are dreptate”.
Daniel Cristea-Enache- La voi, din păcate, e mai puţin decît examinarea unui text. Dl Petria nici măcar n-a citit cartea 🙂
Alexandru Petria- Llosa vorbea de colaborationisti numindu-i ticalosi, domnule Daniel Cristea-Enache.
Daniel Cristea-EnacheCurajul, domnule Petria, nu e să-l ataci pe Ioan Es. Pop, care a recunoscut colaborarea cu Securitatea. Ce să zic, mare curaj să-l înjuri pe Pop… Curajul e să reacţionezi la porcării şi la mizerii cînd acestea se întîmplă să-ţi treacă pe sub ochi.
Alexandru Petria- Nu l-am atacat pe Ioan, domnule Daniel Cristea-Enache. S-a atacat singur in momentul in care a facut pactul cu Securitatea.
Laszlo Alexandru- Curajul nu e sa-l ataci pe Ioan Es. Pop, care a recunoscut colaborarea cu Securitatea. Curaj e sa te miri ca Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache si Bogdan Cretu au premiat, dupa o revolutie anticomunista, cu oameni impuscati pe strazi, pe un fost turnator la Secu. Iar daca te miri de asta in gura mare, te asteapta vreo 200 de comentarii alunecoase, intr-o singura zi: de la cele defensive, la cele explicative, ironice ori autobiografice. Oare cine mai crede ca poate transforma Romanika intr-o enclava si ca-i poate impune judecata strimba, dar perseverenta?…
Alexandru Petria- Ipotetic, sunt in locul lui Ioan Es Pop si regret pata trecutului: multumesc juriului pentru alegere si refuz premiul. Doar ma caiesc, nu?
Daniel Cristea-Enache- Dvs. aveţi dreptul să fiţi maximalist etic, domnule Laszlo Alexandru. Fiindcă aţi fost la Revoluţie. De aceea vă respect sută la sută. Dar de greşit, tot greşiţi. Asta este opinia mea şi ea n-are nici o legătură cu “cariera”, sau cu “beneficiile”, sau cu “avantajele”, sau cu orice altceva aţi dori să-mi atîrnaţi, printr-un proces de intenţie. Opinia mea este una, sută la sută, de critic literar. Pentru restul opiniilor, care cad alături de domeniul literaturii şi al criticii pe marginea ei, există suficient spaţiu de exprimare. Pentru asta aţi ieşit în stradă la Revoluţie, să existe libertatea în care principiile şi criteriile să fie aplicate corect.
Balanescu FloriAm lipsit citeva ore (ca nu stam toata ziua pe fb) si am gasit peste o suta de comentarii in plus; Traiana Eliza sa stie ca eu si dl Petria, de exemplu, nu aveam in 1989 virsta de 29-30 de ani, cit pare sa aiba dnei acum, si ca nu este niciodata prea tirziu sa te revolti 🙂 pe de alta parte, i-as ruga pe cei care ne tot dau peste nas ca nu am citit cartea premiata sa faca bine sa vada de unde a pornit totul, e vorba de context (aici s-ar putea citi/ cita eventual din opera psiholingvistei Tatiana Slama-Cazacu); m-a obosit invirtitul nostru in cerc, e cam ca la manej, in puscarie; parerea mea e sa ne dam masura pe subiect in texte de autor, ca tot nu reusim sa fim “constructivi”; la buna reintilnire! P.S. treaba asta cu “N-am avut si noi un Havel” e din ce in ce mai deranjanta!
Daniel Cristea-Enache- Cînd o să apăr un colaboraţionist sau un informator lipsit de valoare literară, atunci să-mi săriţi toţi în cap. Chiar vă rog 🙂
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, si eu mi-am riscat pielea la Revolutie.
Daniel Cristea-Enache- Pentru că voi trei (dna Bălănescu, dl Alexandru şi dl Petria) vedeţi numai informatorul. Eu văd şi scriitorul. Eu nu spun că Ioan Es. Pop n-a fost informator. Eu spun că e un poet extraordinar şi că volumul lui e foarte bun. Voi, în schimb (nu şi dl Petria, care s-a corectat), spuneţi numai că a fost informator. De poet nu vă interesează cîtuşi de puţin. Dna Bălănescu a spus-o limpede.
Daniel Cristea-Enache- Deci, dintre noi trei (FB, LA şi DCE), cei care segmentează profilul lui Pop şi aruncă o parte consistentă din el sînt primii doi. Viaţa unui om, ca şi opera unui scriitor, reprezintă o rezultantă. Cei doi (FB şi LA) iau un segment şi-l proiectează asupra întregului parcurs şi portret.
Daniel Cristea-Enache- Ştiu, domnule Petria.
Daniel Cristea-Enache- Aţi ieşit pentru că nu mai suportaţi minciuna aia generalizată, corect?
Daniel Cristea-Enache- Şi atunci, de ce unii de pe-aici nu se referă deloc la valoarea poetului şi a volumului în chestiune?
Alexandru Petria Ma retrag, domnule Daniel Cristea-Enache. Fizic. Merg sa ma culc. Noapte buna tuturor!
Laszlo Alexandru- Imi place diversiunea lui D.C.-E. cu “segmentatul” personalitatii lui Ioan Es. Pop. Adica eu l-as segmenta, ca nu-i vad talentul, iar nu cei 3 critici care, atribuindu-i premiul, refuza sa-i vada partea de turnator la Securitate. Tare as vrea sa stiu, in Occidentul civilizat, dupa al doilea razboi mondial, citi colaboratori au primit premii publice, in numele talentului?
Daniel Cristea-Enache- Nu merge comparaţia, domnule LA. Au trecut 20 de ani de la Revoluţie.
Alexandru Petria- Ba merge comparatia, domnule Daniel Cristea-Enache.
Balanescu Flori- Domnule Daniel Cristea-Enache, nu fac analiza sau critica literara, eu ma ocup de istorie, de istoria recenta, si de reflexele in contemporaneitate ale “faptelor inaintasilor”, unii cam de virsta mea! Vreau sa fiu treaza in lumea mea. Daca mai multi critici literari si scriitori spun ca Ioan S. Pop este un poet bun merg pe mina lor. De aceea am spus ca din perspectiva care ma intereseaza nu conteaza ca este un poet valabil, de vreme ce… nu mai reiau; poate ca acest gen de “socializare” este, de fapt, nesanatos; nu ne ingaduie sa fim calmi, sa meditam serios deasupra paginii noastre; ne uzeaza. Noapte buna! (sunteti baieti mari, descurcati-va! eu nu tutuiesc pe nimeni din proprie initiativa, oricare ar fi diferenta de virsta) Cit il priveste pe Valeriu Cristea – merg pe mina citorva care l-au cunoscut si pe care ii creditez – cred ca a fost un om onorabil si un critic bun.
Laszlo Alexandru- Acolo au fost eliminati din viata publica. Aici nimic. Ok. Am inteles si asta, cu greu. “Sa nu cream alte victime” etc. etc. Da’ acuma nici asa: sa-i pui in virful bucatelor, sa le dai premii si binecuvintari. Exista ceea ce se cheama bun-simt public, care nu inghite asta, chiar daca ii lipsesc cuvintele mestesugite pentru a protesta…
Daniel Cristea-Enache- Perfect de acord, dragă doamnă Bălănescu. Noapte bună!
Alexandru Petria- Noapte buna!
Daniel Cristea-Enache- Domnule Laszlo Alexandru, sînteţi critic literar. Maximalist etic, dar critic literar. Aţi citit volumul lui Ioan Es. Pop? Aţi citit vreodată un volum de poezie de Ioan Es. Pop?
Daniel Cristea-Enache- Noapte bună, domnule Petria.
Sophye Dagmar- Dl D Cristea Enache, tot respectul pentru alegerea poetului! tot respectul pentru modul in care il sustineti pe Ioan Es Pop, a carui poezi o stiu foarte bine….se pare ca ar cam trebui un Kogalniceanu: ,,vom critica opera , iara nu persoana”! Pai, aici e vorba de evaluare estetica, aceasta a stat la baza selectiei…la cata maculatura apare, pe post de ;;mare creatie post-postmoderna” cred ca e cazul sase recunoasca adevaratii scriitori,
Daniel Cristea-Enache- Hai că numai pe încăpăţînatul suprem, domnul Laszlo Alexandru, mai trebuie să-l conving 🙂
Daniel Cristea-Enache- Dar am un atu, domnule LA. Sînteţi un om cinstit.
Daniel Cristea-Enache- Dacă aţi citit poezie de Ioan Es. Pop, nu puteţi spune că e poezie slabă, sau mediocră, sau oarecare.
Daniel Cristea-Enache- Deci, dacă aţi citit vreun volum de Ioan Es. Pop pînă acum, aţi pierdut partida 🙂
Alexandru Petria- Domnule Daniel Cristea-Enache, e o discutie intre catari care se respecta!
Laszlo Alexandru- Domnule Daniel Cristea-Enache, orice fost turnator beneficiaza de democratia de azi, de libertatea cuvintului, de harul talentului etc. Asta i-a adus, chiar si aceluia, revolutia din 89. Dar premierea publica presupune recomandarea lui ca exemplu, in societate. Ceea ce ati facut dvs., in trei, acolo, este o fapta adinc blamabila, nedemna de o democratie decenta. Asa ceva nu se mai regaseste nicaieri, in Occident.
Daniel Cristea-Enache- Dvs., domnule Petria, aţi recunoscut că-i un mare poet, gata, la culcare, că sînteţi obosit… Noapte bună!
Laszlo Alexandru- Celine e un foarte bun prozator. Si-a scris si publicat cartile mai departe dupa razboi. Dar n-a primit premii, ci a fost batut cu oua clocite si rosii in public.
Daniel Cristea-Enache- Inexact. Premierea unui volum foarte bun de poezie presupune standarde profesionale ridicate, şi pentru critică, şi pentru cititori, şi pentru toată lumea.
Daniel Cristea-Enache- Celine trebuia premiat. Mai tîrziu, acest lucru a fost recunoscut.
Daniel Cristea-Enache- N-a fost şi chestia aia spectaculoasă cu “Jos labele de pe Celine!”?
Daniel Cristea-Enache- Domnule LA, aţi citit pînă în 2011 vreun volum de poezie de Ioan Es. Pop?
Daniel Cristea-Enache- Vedeţi că sînteţi un om cinstit? Nu vreţi să-mi răspundeţi la întrebarea asta, fiindcă o anticipaţi pe următoarea 🙂
Laszlo Alexandru- Distinctia clara a facut-o deja N. Manolescu, intr-un moment de luciditate. (Ca pe urma are si momente cu interese conjuncturale, asta-i altceva…) Soluţia problemei constă în luciditatea disocierii. Opera îşi poate continua netulburată destinul, chiar şi fără abuzivele monumente glorioase, înălţate întru veneraţia nemernicului. “Una e una şi alta e alta: a-l tipări şi citi fiind normal, a-l celebra nu e normal. Într-un caz [al lui Céline], avem în vedere cea mai originală operă de romancier de la aceea a lui Proust încoace, în celălalt, tratarea personalităţii autorului ca un exemplu pentru urmaşi. Reticenţa unora de a-l da drept model este explicabilă, cîtă vreme spaţiul public nu coincide cu acela al istoriei literare.”
Daniel Cristea-Enache- Dar ce, noi îl recomandăm pe Pop ca exemplu pentru urmaşi? Nici pomeneală. Noi premiem un volum foarte bun semnat, întîmplător, de Ioan Es. Pop. Putea să fie oricine în locul lui Pop. Criteriul e acelaşi.
Daniel Cristea-Enache- Domnule LA, v-am pus de două ori aceeaşi întrebare. Vă rog, răspundeţi-mi la ea.
Laszlo Alexandru- Un premiu, la fel ca o includere in manualul scolar, ca o statuie, ca o denumire de bulevard etc. – are/au valoare de exemplu pozitiv. In plan social.
Daniel Cristea-Enache- V-am înduioşat, recunoaşteţi. Un critic care se bate atît pentru un scriitor nu prea poate fi băgat în oala vreun interes personal.
Daniel Cristea-Enache- Ce bine: l-am comentat pe Ioan Es. Pop şi într-un manual. Înseamnă că sînt coerent 🙂
Laszlo Alexandru- Dv. va bateti acum nu pt. Ioan Es. Pop, ci pentru imaginea proprie, care a iesit cam shifonata dupa aventura asta. Ati calcat strimb si, ca sa va scoateti, incercati sa schimbati norma publica. Asa face si gainarul in instanta: da’ ce, dom’ judecator, toata lumea fura gaini in Romania, de ce va luati tocmai de mine??…
Daniel Cristea-Enache- Un mare poet avem după 1990, dragă domnule LA, fiindcă celălalt a murit de tînăr.
Alexandru Petria- Cristian Popescu?
Laszlo Alexandru- Ma tem ca incercati o dubla diversiune. Sa-mi puneti dv. intrebari mie, si normal ar fi invers. Ca doar n-o sa-i luati la intrebari pe toti oamenii din Romania care se mira in gura mare ca ati dat premiul unui turnator, nu?
Daniel Cristea-EnacheNu cred că imaginea mea a ieşit şifonată… Dimpotrivă, simt că am ieşit foarte bine, dacă mă iau după comportamentul de recalibrare al dlui Petria, după ultimul comentariu al lui Flori Bălănescu, şi chiar după efortul dvs. vizibil de a nu spune că aţi citit/ n-aţi citit Ioan Es. Pop 🙂
Daniel Cristea-Enache- Evident, Cristian Popescu.
Laszlo Alexandru- Si a doua diversiune: dati de pereti usile deschise. Nici o secunda n-am contestat gustul dv. estetic, in alegerea premiantului, ci maturitatea si responsabilitatea dv. publica.
Daniel Cristea-Enache- Deci, ca să zic aşa, esteticeşte alegerea a fost bună?
Daniel Cristea-Enache- De ce folosiţi cuvinte tari, domnule LA? De ce “diversiune”?
Daniel Cristea-Enache- Chiar mă credeţi un diversionist?
Laszlo Alexandru- Nu eu am fost in comisie, pt. a face judecati estetice. Oricum doar ele, aplicate izolat, falsifica. Mai ales cind aduc o recompensa publica, sociala.
Laszlo Alexandru- Domnule D.C.-E., am impresia limpede ca batem apa in piua. Dv. ati inteles inca de-acum citeva ore despre ce e vb.
Daniel Cristea-Enache- Da, sînteţi redutabil, cinstit şi coerent. Eu am dreptate pe culoarul meu, dvs. aveţi dreptate pe culoarul dvs. Eu nu vreau să vin cu culoarul meu estetic peste culoarul dvs. moral. Dvs. vreţi inversul.
Daniel Cristea-Enache- Ceea ce mi-aş dori, de acum încolo, de la dvs. ar fi să nu mai îmi faceţi procese de intenţie, aşa cum mi-aţi făcut cînd am susţinut poziţia Academiei în cazul Breban. Aţi spus că am susţinut poziţia Academiei fiindcă sînt angajat la un institut al Academiei. Unu, nu sînt angajat, sînt într-un colectiv de cercetare. Doi, şi dacă eram, şi dacă nu eram, tot susţineam poziţia Academiei fiindcă – în acord cu principiile şi citeriile mele – era corectă.
Laszlo Alexandru- Culoarul dv. “estetic” se aplica doar in Ro. Si doar atita vreme cit mai sint la decizie oamenii de-atunci, care dilueaza lucrurile, pentru a-si mai prelungi imaginea: o luna, un an, cinci ani. Poate chiar zece. Dar dv. sinteti om tinar, cu respiratie lunga. Sint convins ca, dupa ce-o aruncati pe bunica din tren, o sa va adaptati ideile. Din mers.
Daniel Cristea-Enache- Al doilea proces de intenţie pe care mi l-aţi făcut a fost că am criticat poziţia lui Nicolae Manolescu la USR fiindcă mi-a luat rubrica de la RL. N-a fost ocazie, în ultimii ani, în care să nu-i mulţumesc public lui Nicolae Manolescu pentru rubrica de la RL. Am scris şi un text despre asta, în “Suplimentul de Cultură”, introdus în volumul meu “Cinematograful gol”.
Daniel Cristea-Enache- Dacă mă credeţi atît de adaptabil, veţi fi surprins că nu mă adaptez la opiniile dvs.
Laszlo Alexandru- Sint un om cu multa rabdare. Am vazut conversiuni si mai spectaculoase, cu trecerea timpului. Si sint un tip optimist (fara asta n-am avea ce cauta la catedra.)
Daniel Cristea-Enache- V-aţi obişnuit să vedeţi în jur numai găinari, numai oameni cu interese, numai oameni care mint, numai oameni care fac diversiuni. Şi cînd cineva nu intră în schema asta de reprezentare, deveniţi nervos. Nu, domnule LA. Ar trebui să fiţi bucuros de întîlnirea noastră.
Daniel Cristea-Enache- Eu mă bucur de întîlnirea cu un om cinstit şi încăpăţînat; şi chiar dacă m-aţi mai şi insultat, insultele au trecut pe lîngă mine undeva în spate. Înţelegeţi?
Laszlo Alexandru- Nu, n-am zis ca-l criticati pe N.M. “fiindca”. Am marcat doar ca unul (Simion) continua sa va plateasca, pe cind celalalt si-a retras sprijinul. Dar era chestie de imprejurare, nu de cauza.
Laszlo Alexandru- Bucuria conversatiei e reciproca. Neplacerea premierii lui Ioan Es. Pop ramine. Acuta.
Daniel Cristea-Enache- E binevenită precizarea. Mulţumesc, e o nuanţă importantă asta cu “împrejurarea”. Dar, dacă nu mă plătea “Simion” la Institut, mă plătea altcineva. Înţelegeţi?
Daniel Cristea-Enache- Şi asta nu fiindcă pe mine mă poate plăti oricine şi eu aş fi dispus să fiu cumpărat sau închiriat.
Laszlo Alexandru- Fireste. Ar fi fost o alta imprejurare. Dar atunci a fost asta. Deci n-am gresit prezentind faptele.
Daniel Cristea-Enache- Inexact. Am contract cu Institutul din 2008, iar povestea cu Breban a fost – cînd? În 2011. După 3 ani.
Laszlo Alexandru- Si in 2011 nu mai aveati contract cu Institutul?
Daniel Cristea-Enache- Întreruperea rubricii la RL a fost în mai 2009 şi ştiţi cărui fapt se datorează. Are vreo legătură cu poziţia mea din 2011 în cazul Manolescu/USR vs. Breban?
Daniel Cristea-Enache- Am şi acum contract cu Institutul. Ce voiam să vă sugerez e că una nu are legătură cu alta.
Laszlo Alexandru- In 2011 aveati contract cu Institutul, dar nu cu “Rom. lit.”. Eu asta ziceam. Am gresit?
Daniel Cristea-Enache- Adică eu nu pot să critic în veci nici un enunţ al lui Nicolae Manolescu, fiindcă, nemaiavînd rubrica la RL, o să-mi faceţi dvs. proces de intenţie?
Laszlo Alexandru- Pentru unii are, pentru altii n-are. Eu, oricum, n-am tras concluzii. Am prezentat fapte.
Daniel Cristea-Enache- Şi, pe de altă parte, nu pot să zic nimic bun de o poziţie a Academiei, fiindcă, avînd contract cu “G. Călinescu”, o să-mi faceţi dvs. proces de intenţie?
Laszlo Alexandru- Vai de mine! Va descurcati f. bine in criticarea lui Manolescu si ma straduiesc chiar sa va fac o concurenta acerba 🙂
Laszlo Alexandru- As fi curios sa va vad criticind, cu aceeasi tenacitate, si o pozitie a Academiei…
Daniel Cristea-Enache- Dacă o poziţie a Academiei mi se va părea greşită, o voi critica.
Daniel Cristea-Enache- Dacă un lucru făcut de USR mi s-a părut bun, l-am lăudat. (Gala Poeziei de anul trecut.)
Laszlo Alexandru- asta e minunat.
Laszlo Alexandru- da, e adevarat. asta e dovada ca nu sinteti un tip bornat.
Daniel Cristea-Enache- Cînd vi se pun în faţă fapte şi argumente, o daţi pe ironie.
Laszlo Alexandru- era doar pe jumatate ironie. cealalta jumatate era “pe bune”.
Daniel Cristea-Enache- Sînteţi încăpăţînat, I like it.
Daniel Cristea-Enache- Şi eu sînt. Dacă vi se pare că nu sînt corect în ceea ce fac/spun/ scriu, penalizaţi-mă.
Daniel Cristea-Enache- Dar procese de intenţie e foarte uşor să fabrici, pentru oricine.
Daniel Cristea-Enache- Revenind: aţi citit vreun volum de poezie de Ioan Es. Pop?
Laszlo Alexandru- V-am penalizat, fara complexe, si pina acum. Stiti unde mi-am dobindit tenacitatea?
Daniel Cristea-Enache- Unde?
Laszlo Alexandru- Va spun. In 1988-1989 am provocat o rascoala, printre studentii de la Filologia din Cluj. Am ajuns cu un memoriu colectiv la CC al UTC. Am amenintat ca venim, toata grupa, cu pancarte, sa protestam la Bucuresti. Era pe finalul dictaturii, cind altii stateau la coada la lapte…
Daniel Cristea-Enache- Vă urmăresc.
Laszlo Alexandru- In anchetele de-atunci: securisti, activisti PCR (si erau f.f. buni, cei din Buc.), profi univ. etc. etc. au aplicat toate metodele sofiste cu putinta. Aia a fost de fapt adevarata scoala a logicii! Si a prudentei in vorbire. Si a controlarii nervilor…
Daniel Cristea-Enache- Înţeleg.
Daniel Cristea-Enache-Şi de atunci nu mai suportaţi intelectualii românii care se refugiază în sofisme.
Laszlo Alexandru- A fost interesant sa vezi la lucru o gramada de tipi: mai mari, mai tari, inteligenti brici (unii), altii cu tupeu… Si tu sa stii ca esti cu dreptatea in brate, dar nici nu poti deschide gura decit pe sfert si doar in momentele potrivite 🙂
Laszlo Alexandru- Mda. Nu ma mai impresioneaza soclurile. Le-am infruntat cind imi riscam pielea – in libertate fiind chiar ca nu ma conving doar prin parada externa.
Laszlo Alexandru- buna dimineata. a trecut si noaptea asta…
Daniel Cristea-Enache- Împing la extrem, şarjez. Dacă Laszlo Alexandru, pe care îl respect şi care, în opinia mea, e un om cinstit, vine şi spune “Ioan Es. Pop e un poet slab”, iar “Robinho”, pe care-l dispreţuiesc sută la sută, vine şi spune “Ioan Es. Pop e un poet foarte bun”… Eu cui o să-i dau dreptate în situaţia aia, domnule LA?
Daniel Cristea-Enache- Norocul meu e că LA nu-i un critic atît de amator încît să spună că Es. Pop e un poet slab, iar “Robinho” nu e un critic atît de profi încît să spună că Ioan Es. Pop e un poet excepţional 🙂
Laszlo Alexandru- 1) Robinho trebuie neglijat si dispretuit. Nu se face polemica impotriva pseudonimelor. Schimbul de opinii presupune asumarea acestora, altfel vorbim degeaba.
Daniel Cristea-Enache- V-am dat un exemplu şarjat, ca să vedeţi extremele.
Laszlo Alexandru- 2) Poetul Ioan Es. Pop poate fi bun pentru unii, slab pt. altii. Lovinescu, “mutatia valorilor estetice” etc. etc.
Daniel Cristea-Enache- Dacă mă veţi înţelege asupra “extremelor”, mă veţi înţelege şi în ceea ce priveşte “mediocritatea” dintre ele.
Daniel Cristea-Enache- Pentru dvs. cum e? Sincer. Cinstit cu dvs. înşivă.
Laszlo Alexandru- 3) Chiar daca, prin absurd, Ioan Es. Pop ar fi excelent pt. toata lumea, nu se distribuie recompense publice catre fosti turnatori. Din motive de corecta configurare a modelului social.
Daniel Cristea-Enache- He-he (Preda), nu-vreţi-să-spu-neţi.
Michael Haulica- Daniel, sînt convins că dacă ai fi chemat în juriul care acordă Premiul Poetul Anului sau Poetul Neamului vei avea în vedere multe criterii… Decoamdată, pentru cel mai bun volum de poezie mi se pare normal că te-ai uitat doar în cuvintele cărții. Altfel ar fi fost caraghios. Ați fi premiat volumul X drept “cel mai bun volum în afară de al lui Ioan Es Pop, pe care nu l-am luat în considerare pentru că autorul are bube la dosar”. Așa, ca să mai echilibrăm puțin opiniile.
Daniel Cristea-Enache- Cum este pentru dvs. personal, pentru LA? Nu vă fie frică, nu fac nici un sofism.
Laszlo Alexandru- He-he… Preda nu se preda…
Daniel Cristea-Enache- Nu mă lăudaţi prematur, pînă nu-l conving şi pe LA.
Daniel Cristea-Enache- E ăl mai al dracului preopinent 🙂
Daniel Cristea-Enache- Aţi tot evitat răspunsul la întrebarea mea, domnule LA.
Laszlo Alexandru- Problema in discutie nu e daca eu l-am citit sau nu pe Ioan Es. Pop. Nu e nici macar daca-mi place sau nu Ioan Es. Pop. Eu sint un observator din provincie, care are toate motivele de-a fi nemultumit de decizia unui prestigios juriu din Capitala. Nu rasturnam ordinea de prioritati in discutie, pentru a atenua punctul de plecare.
Daniel Cristea-Enache- Ei, să destupăm şampania! L-aţi citit şi, vai!, v-a cam plăcut poezia lui Pop.
Daniel Cristea-Enache- Că nu vă iritaţi dvs. pentru un mediocru idiot premiat de alţi mediocri idioţi…
Laszlo Alexandru- Cine face cui procese de intentie? 🙂
Daniel Cristea-Enache- Ştiţi bine că nu e. La dvs. era ceva nasol. La mine e ceva frumos.
Laszlo Alexandru- Nu cred ca sint iritat. Cred ca se discuta, destul de rational, o problema de principiu.
Daniel Cristea-Enache- Îmi vorbiţi de principii. Eu vă vorbesc de ceea ce aţi simţit dvs. cînd aţi citit poezia lui Pop, în urmă cu mulţi ani, şi mai apoi.
Laszlo Alexandru- La mine e nasol? Da’ ce, eu am dat premiul? 🙂
Daniel Cristea-Enache- La dvs. a fost nasol procesul de intenţie pe care mi l-aţi făcut.
Daniel Cristea-Enache- Fiind dvs. ardelean, iar eu regăţean, sînteţi puţin mai serios şi mai lent în reacţii.
Laszlo Alexandru- Pai, la dv. a fost o intentie… materializata: premiul. Asa ca procesul meu a fost – daca – pe fapte, nu pe intentii.
Daniel Cristea-Enache- Ca să exprim rapid ce simţiţi dvs. acum: am ajuns în faza unei comunicări profunde, dincolo de rahaturile obişnuite şi de chestiile uşurele care le însoţesc. Mi-aţi povestit chestia din 1988. N-o povestiţi chiar oricărui idiot şi chiar oricărei lichele.
Daniel Cristea-Enache- Deci nu vă mai întoarceţi acum din drumul făcut împreună.
Daniel Cristea-Enache- Afurisit e omul ăsta…
Alexandru Petria- Oameni buni, nu v-ati culcat?
Alexandru Petria- Si maine… azi e o zi.
Laszlo Alexandru- Omul bun nu s-a culcat…
Daniel Cristea-Enache- Să se supere domnul LA, să mă facă cu ou şi cu oţet, să dea cu mine de pămînt. Are tot dreptul. Dar asta nu schimbă cu nimic nici valoarea poeziei lui Pop, nici receptarea acestei poezii de către mine.
Alexandru Petria- Am tras un pui de somn si sunteti tot aici…
Daniel Cristea-Enache- Ce nevinovat e domnu’
Daniel Cristea-Enache- …Petria.
Laszlo Alexandru- Pai domnu’ Petria… aicia functioneaza asa… ca daca dl. D.C.-E. se duce la culcare, inseamna ca poezia lui Pop nu-i geniala… si ca ei au facut o porcarie premiind un turnator la Secu. Asa ca va sta sa-mi explice, pina la urmatoarea sedinta de premieri, anul viitor, ca el are dreptate si Pop e mare poet…
Laszlo Alexandru- Subiectul discutiei noastre este unul singur: merita un turnator la Securitate sa fie premiat, indiferent de valoarea poeziei sale? Raspunsul meu e foarte simplu: NU. Si tot ce-i in plus, e de la D.C.-E. pentru a dilua problema si a abate atentia.
Daniel Cristea-EnacheVreau să răspundeţi la chestia asta inutilă, secundară, complet în afara subiectului: v-a plăcut poezia lui Pop, domnule LA?
Daniel Cristea-Enache- Ardeleanul obstinat n-o să răspundă în veci la întrebarea asta, fiindcă nu vrea să mintă.
Daniel Cristea-Enache- Deci i-a plăcut, tu-i neamul nevoii!
Daniel Cristea-Enache- Şi cum naiba să nu-i placă?
Laszlo Alexandru- Aveam 23 de ani, era seara de 22 dec. 1989 si marsaluiam catre centrul Clujului, alaturi de citeva sute de oameni. Din fata noastra s-a deschis foc automat. In stinga mea, la vreo citiva metri, a cazut o fata superba, cu parul lung, tot de 23 de ani, impuscata in zona inimii. A horcait citeva minute, pina am scos-o din zona de foc. Apoi a murit.
Laszlo Alexandru- Pardon: 21 decembrie 1989.
Laszlo Alexandru- si de-atunci gindirea mea actioneaza pe o baza etica. am vazut ca estetica nu face o ceapa degerata in fata gloantelor.
Daniel Cristea-Enache- Şi, în virtutea acelei experienţe şi a semnificaţiei pe care i-aţi dat-o, un volum de poezie care vi se părea bun acum nu vi se mai pare?
Alexandru Petria Jos cu palaria, Laszlo Alexandru!
Daniel Cristea-Enache- Nimeni nu mă poate prinde pe mine că aş fi făcut, ever, o porcărie. Că aş fi minţit cu ceva. De greşit am mai greşit, ca oricine. Dar, domnule LA, oricît de al dracului aţi fi, pe mine nu mă puteţi prinde.
Daniel Cristea-Enache- De aceea eu sînt credibil. Şi îmi folosesc credibilitatea nu ca să mă unflu în pene, ca alţii; ci ca să răsplătesc meritul literar şi să penalizez impostura literară.
Alexandru Petria- Daniel Cristea-Enache, Laszlo Alexandru- sunteti de 10, sunteti sublimi, dar nu sunteti somnorosi?
Alexandru Petria- Doina Uricariu a scris pe wall la dansa pe FB referitor la postarea mea “Cred că anul acesta două jurii au dat un grav semnal privind starea morală a României, declinul valorilor și confuzia letală a ierarhiilor, priorităților și recompenselor din spațiul românesc. Indiferent de valoarea excepțională sau peste medie a cărților publicate de Ioan groșan și Ioan S. Pop, dacă aș fi făcut parte din juriul asociației scriitorilor și cel care l-a încoronat pe Poetul- Omul Anului, aș fi votat împotriva acestor premieri și aș fi argumentat cu voce tare, pe față, de ce nu votez.Este aberant să te ascunzi după dicotomia care desparte creatorul de om și faptele scriitorului de faptele scrise ale turnătorului. Voi continua această pledoarie și.. vehement, vă asigur și fără nici o invidie.Președintele juriului trebuia să ia atitudine clară, așa trăim în același ghiveci călugăresc de decenii și lăsăm să treacă un singur model, derizoriul, demagogia, delațiunea, devălmășia, dictatura nimicului și nimicniciei. Or fi fructele frumoase , ce dacă sunt viermănoase… Nu discut cât de mari sau de excepționale sunt cărțile.Cu siguranță au apărut în anul 2011 sau 2010 volume peste aceste evenimente textuale.dar să premiezi doi scriitori într-un an care au dosare de colaboratori ai Securității este jenant, descalificant și pentru juriile premiatoare și pentru autorii care au făcut o continuă campanie de victime de parcă le-ar fi pus Securitatea pistolul la tâmplă
Știu ce înseamnă presiunea securității asupra generației mele și a promoțiilor de scriitori debutanți după anii 70. Refuzai, puteai fii șef de promoție, adio burse internaționale, catedra, posturi de funcționar, doctorate, funcții…dar puteai refuza. Trebuia să refuzi. Dacă n-ar fi fost arivismul, părerea că ești bun și e păcat de tine să nu ieși în față. Scuze peste scuze.Și o șleahtă de consolatori în jur, grăbiți să șteargă… rănile conștiinței turnătorului. vă rog să verificați câți scriitori nu au ratat croaziere internaționale, călătorii pe banii Uniunii, după 90 și înainte și veți număra mulți turnători care vor produce …penitențe post festum. nu dau doi bani pe toate penitențele lor și nici pe premiile pe care le acumulează… mereu îndreptățiți să joace când rolul lui Iuda, când cel al lui Dumnezeu…în laica literatură. Citiți-le cărțile. Le puteți adora, dacă ați fi citit mai multe cărți ați fi …mai calmi în vehicularea superlativelor. Nu mă interesează exemplele din alte literaturi, nu e vorba de prietenia lui X cu președintele Castro, etc. nu discut ispitele stângii, credința în stânga sau dreapta. Un popor are nevoie de repere la un moment dat. Și de etichete limpezi. Celine e clar un scriitor mai mare decât premiații noștri cărora nu le sare nimeni la beregată. Dar celine a trecut prin carantina anilor în care li s-a spus clar francezilor, tipărit anume, că a fost COLLABO.
Am citit și schimbul de replici, lung de pe postarea domnului Petria. Ar fi multe de spus, de nuanțat, în cel mai civilizat dialog.Nimeni nu a citat din autorul premiat versuri sau poeme care îți taie respirația…estetică.Moral, lucrurile sunt clare. Dar și esteticul și moralul se judecă în România cu unități de măsură diferite. Și cu o marjă extrem de relativă și subiectivă a criteriilor. ce e valabil pentru un autor, devine interpretabil pentru altul, subiectivitatea primează și s-a transformat în ideologia de consum curent. Noi și ai noștri și criteriile hic et nunc.Ne susținem relativismul și autonomia esteticului cu Knut Hamsun și alții.Într-un teren minat de cinism și colaboraționism. Apoi același mănunchi de decidenți premiază. Regret că Eugen Simion a fost președinte în două jurii care au premiat scriitori talentați, foști colaboratori ai Securității.Vă rog nu confundați colaborarea cu Securitatea cu condiția de homosexual.avem mii de exemple de mari artiști homosexuali. Oricum trăim într-o lume în care nu ne susținem opiniile prin citate, ci prin libertate. Libertatea de a fi turnător se pare că a prevalat în România drept criteriu al autonomiei esteticului. Bravos națiune și la mai mare COLABORARE cu texte exemplare.”
(Notă Alexandru Petria- Menţionez că am transcris doar o parte dintre comentarii, altfel aveam nevoie de spaţiu tipografic al unei cărţulii. Doritorii pot sa citească textul întreg pe blogul meu https://alexandrupetria.wordpress.com/2012/01/10/cazul-ioan-es-pop-turnator-si-poet-premiat-o-polemica-barbateasca-cu-daniel-cristea-enache/)

ianuarie 11, 2012

„Regret că Eugen Simion a fost președinte în două jurii care au premiat scriitori talentați, foști colaboratori ai Securității”

Doina Uricariu despre discuţia pe care am provocat-o pornind de la cazul lui Ioan Es Pop
(de pe pagina dansei de Facebook)

„Cred că anul acesta două jurii au dat un grav semnal privind starea morală a României, declinul valorilor și confuzia letală a ierarhiilor, priorităților și recompenselor din spațiul românesc. Indiferent de valoarea excepțională sau peste medie a cărților publicate de Ioan groșan și Ioan S. Pop, dacă aș fi făcut parte din juriul asociației scriitorilor și cel care l-a încoronat pe Poetul- Omul Anului, aș fi votat împotriva acestor premieri și aș fi argumentat cu voce tare, pe față, de ce nu votez.Este aberant să te ascunzi după dicotomia care desparte creatorul de om și faptele scriitorului de faptele scrise ale turnătorului. Voi continua această pledoarie și.. vehement, vă asigur și fără nici o invidie.Președintele juriului trebuia să ia atitudine clară, așa trăim în același ghiveci călugăresc de decenii și lăsăm să treacă un singur model, derizoriul, demagogia, delațiunea, devălmășia, dictatura nimicului și nimicniciei. Or fi fructele frumoase , ce dacă sunt viermănoase…

Nu discut cât de mari sau de excepționale sunt cărțile.Cu siguranță au apărut în anul 2011 sau 2010 volume peste aceste evenimente textuale.dar să premiezi doi scriitori într-un an care au dosare de colaboratori ai Securității este jenant, descalificant și pentru juriile premiatoare și pentru autorii care au făcut o continuă campanie de victime de parcă le-ar fi pus Securitatea pistolul la tâmplă

Știu ce înseamnă presiunea securității asupra generației mele și a promoțiilor de scriitori debutanți după anii 70. Refuzai, puteai fii șef de promoție, adio burse internaționale, catedra, posturi de funcționar, doctorate, funcții…dar puteai refuza. Trebuia să refuzi. Dacă n-ar fi fost arivismul, părerea că ești bun și e păcat de tine să nu ieși în față. Scuze peste scuze.Și o șleahtă de consolatori în jur, grăbiți să șteargă… rănile conștiinței turnătorului. vă rog să verificați câți scriitori nu au ratat croaziere internaționale, călătorii pe banii Uniunii, după 90 și înainte și veți număra mulți turnători care vor produce …penitențe post festum. nu dau doi bani pe toate penitențele lor și nici pe premiile pe care le acumulează… mereu îndreptățiți să joace când rolul lui Iuda, când cel al lui Dumnezeu…în laica literatură. Citiți-le cărțile. Le puteți adora, dacă ați fi citit mai multe cărți ați fi …mai calmi în vehicularea superlativelor. Nu mă interesează exemplele din alte literaturi, nu e vorba de prietenia lui X cu președintele Castro, etc. nu discut ispitele stângii, credința în stânga sau dreapta. Un popor are nevoie de repere la un moment dat. Și de etichete limpezi. Celine e clar un scriitor mai mare decât premiații noștri cărora nu le sare nimeni la beregată. Dar celine a trecut prin carantina anilor în care li s-a spus clar francezilor, tipărit anume, că a fost COLLABO.

Am citit și schimbul de replici, lung de pe postarea domnului Petria.Ar fi multe de spus, de nuanțat, în cel mai civilizat dialog.Nimeni nu a citat din autorul premiat versuri sau poeme care îți taie respirația…estetică.Moral, lucrurile sunt clare. Dar și esteticul și moralul se judecă în România cu unități de măsură diferite. Și cu o marjă extrem de relativă și subiectivă a criteriilor. ce e valabil pentru un autor, devine interpretabil pentru altul, subiectivitatea primează și s-a transformat în ideologia de consum curent. Noi și ai noștri și criteriile hic et nunc.Ne susținem relativismul și autonomia esteticului cu Knut Hamsun și alții.Într-un teren minat de cinism și colaboraționism. Apoi același mănunchi de decidenți premiază. Regret că Eugen Simion a fost președinte în două jurii care au premiat scriitori talentați, foști colaboratori ai Securității.Vă rog nu confundați colaborarea cu Securitatea cu condiția de homosexual.avem mii de exemple de mari artiști homosexuali. Oricum trăim într-o lume în care nu ne susținem opiniile prin citate, ci prin libertate. Libertatea de a fi turnător se pare că a prevalat în România drept criteriu al autonomiei esteticului. Bravos națiune și la mai mare COLABORARE cu texte exemplare.”
(Nota Alexandru Petria- Sunt comentarii ale scriitoarei, de aici caracterul fragmentar al textului)

decembrie 9, 2011

Despre crimele comunismului. La Cluj

Marius Oprea va sustine la Cluj o conferinta despre crimele comunismului. Se va prezenta si un film documentar (Patru feluri de a muri), care include si actiunea de anul trecut de la fostul sediu al Securitatii din Cluj, legata de cautarea celor 13 persoane disparute, dar si alte crime infaptuite de Securitate in judetele Cluj si Bistrita-Nasaud (cazurile de la Santejude-Vale si Nepos). Filmul documentar a fost realizat de regizorul Nicolae Margineanu. Filmul, imprimat pe suport DVD, va putea fi achizitionat de doritori cu aceasta ocazie.
Va avea loc un dialog cu publicul si cu reprezentantii presei.
Manifestarea este organizata de catre Universitatea Babes-Bolyai, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei si Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania.
Locul desfasurarii conferintei este Clubul Colegiului Academic al UBB, str. Emmanuel de Martone nr.1 (fosta Casa a Universitarilor de langa cladirea centrala a Universitatii Babes-Bolyai).

iulie 20, 2011

Cornel Todea a fost informator al Securitatii

„Copil fiind m-am visat erou, plin de curaj, drept, justiţiar, model fiind părinţii mei. Visul meu a eşuat. Astăzi este greu să-mi explic spaimele, laşităţile, compromisurile, schizoidia existenţei mele. «Colaborator» silit am încercat să nu fac rău nimănui. Că am încercat să fac tot binele care mi-a stat în putere. Ca artist am încercat să mă salvez”- a declarat regizorul Cornel Todea, informator de la vârsta de 15 ani.

Amanunte aici  http://www.adevarul.ro/actualitate/Regizorul_Cornel_Todea-turnator_la_15_ani_0_520148538.html

mai 6, 2011

Nicolae Breban, propria victimă

Am convingerea că Nicolae Breban a devenit propria victimă. Victima propriului său areal mental, a obsesiei relaţiilor de putere. Că au intrat pe frecvenţă conţinutul unor documente ale Securităţii şi o anumită necruţare a confraţilor are ca pornire tot omul Breban. Ins cu un ego cât un  Zeppelin, mai convins de valoarea operei sale decât şi papa de atotputernicia lui Dumnezeu. Nu zic că n-are dreptate, că nu este un scriitor important. Dar nu discut opera. Doar personajul din spatele ei, acuzat că a fost „agent de influenţă” al Securităţii. Breban însă neagă cu vehemenţă: “Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!” Pentru cei care nu ştiu, precizez că scriitorul se referă la Monica Lovinescu.

Criticul Laszlo Alexandru amintea de paranoia în legătură cu Breban pe blogul revistei „Tribuna”. Şi avea în vedere citatul pe care tocmai l-am redat. Da, cred că putem să vorbim aproximativ aşa în cazul Breban. Nicolae Manolescu, în editorialul „Cum ne asumăm prezentul”, din numărul 18/ 2011 al „României literare”, după ce detectează o „candoare paranoică” la Breban, povesteşte o discuţie avută cu prozatorul, care a absentat în mod repetat de la şedinţele Consiliului Uniunii Scriitorilor -”(…) a avut ineleganţa de a le spune colegilor lui scriitori că nu participă la Consilii fiindcă scrie. Iar la observaţia mea că toţi membrii Consiliului scriu, aceasta fiind şi meseria lor, să răspundă sfidător că el scrie bine”.  Spre deosebire de Alexandru şi Manolescu însă, pentru precizie, afirm că la Breban întâlnim o paranoia megalomanică, cum au avut Alexandru cel Mare, Ceauşescu, Păunescu şi mulţi alţii. Cei neîncrezători au posibilitatea să se documenteze în literatura de specialitate. Se pot edifica totuşi şi după o simplă căutare pe Google.

Oamenii cu paranoia megalomanică au tendinţa de-a se considera „buricul pământului”, cei de care depinde şi direcţia vântului. Sunt ca leii în Agora şi, nu de puţine ori, ca iepurii de fricoşi în particular. Totdeauna ahtiaţi după laude. De aici cred că e cu folos căutarea legăturii lui Breban cu Securitatea, de după dizidenţa sa reală din anii 70 ai secolului trecut. Uneori obţii mai multe informaţii lăudând, decât lovind cu cravaşa şi forţând subiectul să semneze un angajament de informator. Îi asiguri şi iluzia că joacă pe ce teren vrea, ca nutrient la rădăcina orgoliului.

Alexandru Petria

mai 5, 2011

Explicaţii despre colaborarea lui Nicolae Breban cu Securitatea

Germina Nagîț de la CNSAS precizează de ce s-a ajuns la acuzarea lui Nicolae Breban de „poliţie politică”. Despre colaborarea cu Securitatea a romancierului, Nagîț în ultimul număr al revistei 22, intervievată de Andreea Pora:

 „Să revenim la cazul Breban, care a stârnit destulă polemică şi nemulţumire pe scena publică. Au fost voci care au spus că din documentele prezentate în instanţă de CNSAS nu ar reieşi clar că el a fost informator, nu are Angajament, nu are note informative…

Definiţia colaboratorului, aşa cum e prevăzută de lege, nu se bazează pe elemente, să zicem, „birocratice“ – existenţa unui Angajament, a unui nume conspirativ sau chiar a unui dosar de reţea -, ci pe conţinutul şi pe natura informaţiilor pe care o persoană le-a transmis Securităţii. Circumstanţele sunt foarte importante, nuanţele de asemenea, dar unitatea de măsură nu poate fi decât una singură şi întotdeauna aceeaşi: Drepturile Fundamentale ale Omului sau drepturile civile. Calitatea de colaborator depinde, în esenţă, de natura informaţiei pe care cineva a livrat-o ofiţerilor de Securitate, iar Consiliul nu face decât să propună instanţei un set de documente care, în opinia juriştilor noştri, confirmată de Colegiu, corespund definiţiei din lege. Repet: CNSAS nu se pronunţă şi nu atribuie cuiva această calitate, ci doar înaintează o propunere instanţei, pe baza unor materiale arhivistice.

În ce măsură discuţiile lui Breban cu generalul de Securitate Pleşiţă aduceau atingere Drepturilor Omului şi drepturilor căror oameni?

Din acţiunea prezentată instanţei rezultă că s-au reţinut ca esenţiale pentru documentarea cauzei informaţiile despre persoane din mediul literar, informaţii pe care d-l Breban i le-a comunicat generalului Pleşiţă la telefon: diverse opinii, reacţii şi intenţii ale celor implicaţi în fenomenul cunoscut publicului sub numele de „Mişcarea Goma“. S-au reţinut în acţiune şi rapoarte întocmite de ofiţeri după discuţiile cu d-l Breban, privind mediul emigraţiei române din Paris şi în special Europa Liberă. Or, în această situaţie, colegii jurişti au apreciat că documentele atestă încălcarea dreptului la opinie, la libertatea cuvântului, precum şi accesul liber la informaţii. Citatele vorbesc de asemenea despre încălcarea dreptului persoanei la viaţă privată. (…) în faţa unor note, rapoarte, înregistrări sau fotografii în care e vorba despre viaţa privată, poţi spune că ai ajuns în punctul în care evidenţa se impune. Când informaţiile transmise ofiţerilor, verbal sau în scris, cu sau fără un „contract“ sau o promisiune scrisă (mă refer la Angajament), sunt din registrul vieţii private a altora, eşti susceptibil de a fi încadrat în categoria colaboratorilor.

Au fost folosite informaţiile date de Breban în cazul disidenţei grupului de la Paris?

Unele sinteze informative erau categoric utile în acţiunea „Eterul“ – de exemplu, cele privitoare la Monica Lovinescu, Noël Bernard, Virgil Ierunca şi ceilalţi membri ai secţiei sau ai emigraţiei române. Genul ăsta de informaţii se transmiteau grupei operative şi se exploatau în dosarul de obiectiv, dedicat special Europei Libere şi în dosarele individuale. Era firesc să se întâmple asta, datele trebuiau exploatate operativ, doar nu erau simple cancanuri la o cafea. Că nu le regăsim în formă olografă, semnate cu un nume conspirativ, pentru ofiţer era, cum v-am spus, irelevant. Importantă era destinaţia şi valoarea lor operativă.”

aprilie 30, 2011

Un exemplu pentru lumea literară

Mărturisirea colaborării cu Securitatea a marelui poet Ioan Es Pop, pe cât a fost de surprinzătoare, pe atât este de apreciat. Dacă nimeni nu se aştepta ca scriitorul să fi fost turnător, recunoaşterea pactului cu instituţia opresivă comunistă, din proprie iniţiativă, neşantajat, este albul aruncat peste negrul scos la suprafaţă din hârtoapele trecutului. Desigur, Pop a greşit, a fost laş, însă a reuşit să-şi înfrângă laşitatea şi să se elibereze. „Sentimente de vinovăţie am avut de când mă ştiu, pentru greşeli reale sau imaginare. Slăbiciuni pe care comunitatea din satul meu nu le privea cu ochi buni, inadaptări pe care aceeaşi comunitate le sancţiona prin batjocură, iar familia prin pedepse corporale, ratări şi eşecuri timpurii m-au făcut să amân orice dezvăluire asupra a ceea ce făceam, fie că era bine, fie rău.”, recunoaşte poetul în textul „De acum încolo, te vei numi Marton“, publicat în „România literară”.

 Îl cunosc pe Ioan, am fost colegi la săptămânalul „Zig-zag” în anii 90, am şi băut împreună, am şi bârfit împreună. În aceea vreme eram surprins, când toţi îşi dădeau cu părerea despre orice în presă, că Pop se mulţumea cu o slujbă de corector, foarte prost plătită. I-am şi spus-o, dacă nu mă înşel, l-am acuzat că este mototol, că n-are conştiinţa valorii sale. Era la începutul traseului literar. Eram contrariat şi i-am găsit justificări în timiditatea sa, în aerul de om de la ţară ameţit de un mare oraş. Citind zilele trecute „De acum încolo, te vei numi Marton“, am început să văd altfel lucrurile. Şi nu cred că mă înşel. Ioan se temea, îmi dau seama, nu voia să iasă în faţă, însă până la urmă talentul său literar l-a impus în prim-plan. Trăia cu spaima că o să-i fie deconspirate turnătoriile. O spaimă care-i balasta gesturile.

Pop spune: „Prima vinovăţie devastatoare a fost corigenţa din clasa a şasea la limba română. Cum o vară întreagă am tot amânat să-i anunţ pe ai mei, care poate că m-ar fi ajutat să mă îndrept cât de cât, în toamnă am fost declarat repetent, cu media 2,93. Vă puteţi închipui ce a urmat. A doua greşeală capitală am făcut-o pe la începutul anului doi de facultate, adică prin 1981, la Baia Mare. O poveste sentimentală care s-a sfârşit prost. Mi-a produs o ruşine şi o disperare cumplite şi iarăşi am amânat să le spun alor mei la timp de ce urma să mă fac vinovat. Pe acest fond de vulnerabilitate şi derută, a apărut domnul maior. Lucram, după-amiezele, la revista „Nord”, pe atunci publicaţie a studenţilor băimăreni, din pasiune pentru poezie, în primul rând.” Să recunoşti asemenea penibilităţi nu-i de ici de colo, e o trecere sfâşietoare peste barierele fricii, din exasperarea adunată în straturi apăsătoare, care a devenit insuportabilă. Seamănă cu o sinucidere, dar şi cu o renaştere. O renaştere prin pârjolul adevărului. Continui sa-l citez pe poet, cu pasajul în care descrie momentul în care a devenit informator al Securităţii: „ M-a dus (maiorul de Securitate- n.m. A.P.) într-o garsonieră care îi servea, probabil, drept loc de întâlnire şi cu alţii ca mine. Acolo, m-a aşezat la o masă şi mi-a pus în faţă o hârtie, despre care în scurt timp am aflat că se numeşte angajament. În plus, mi-a spus că aveam nevoie de un nume de cod şi mi-a cerut să-mi inventez unul. I-am răspuns că nu am nici o idee. M-a întrebat în ce lună sunt născut. I-am răspuns că în martie. „Atunci, de acum încolo, te vei numi Marton. Scrie-l.” Acela a fost angajamentul. După care m-a lăsat să plec. N-aş putea să vă descriu spaima, descurajarea şi dezgustul cu care m-am privit de atunci. Dârdâiam de remuşcare şi de greaţă. Ştiam că răul începuse şi că nu voi avea curajul să-l înfrunt.” Maramureşeanul nostru susţine că nu-şi aduce aminte câte informări a scris, dar că „la un moment dat domnul maior mi-a dat nişte bani, pe care i-am băut în seara aceleiaşi zile la una dintre bodegile din oraş, sperând ca a doua zi să nu mă mai trezesc.”

Am urmărit cu atenţie ce a apărut în presă după ce Pop şi-a recunoscut vina. Comentariile i-au fost favorabile, în general. S-a apreciat că totul a pornit de la el, că este o premieră în lumea literară. Cam la fel cum ţi-ar intra în casă un extraterestru şi ţi-ar cere umil un pahar cu apă. Poţi să-l refuzi după momentul de stupoare şi să-l loveşti cu un par, deşi arată odios?

 Mărturisirea lui Ioan Es Pop poate să constituie un exemplu pentru scriitori.

Alexandru Petria    

aprilie 7, 2011

Nicolae Breban şi Securitatea

Nicolae Breban este unul dintre cei mai mari prozatori români în viaţă. Vestea colaborării sale cu Securitatea, pornită din arhivele CNSAS, a surprins şi n-a surprins mediile scriitoriceşti. Se vorbea de mult despre ea pe la colţuri. Am luat-o întotdeauna ca un semn al invidiei cârcotaşilor pentru talentul autorului „Îngerului de ghips”. Sau ca o contrareacţie la desele şi indigestele ieşiri orgolioase ale prozatorului.

Este posibil să fie mai de dorit să-l citeşti pe Breban fără să ai contacte cu omul Breban, mereu cu un avânt de neoprit în dominarea celor din jur. Aplecarea spre combinaţii, spre jocurile de putere ar putea constitui o cheie a înţelegerii colaborării sale cu Securitatea, legătură pe care autorul o neagă. „Este o lucrătură a cuiva care vrea să-mi murdărească numele. În perioada aia erau sute de scriitori şicanaţi, dar eu niciodată n-am dat vreo informaţie scrisă Securităţii şi nici nu am semnat niciodată un angajament. Eu am fost unul dintre cei mai atacaţi scriitori în comunism, romanul meu «Bunavestire» a fost foarte atacat, toată presa de partid m-a atacat.(…) Am fost anchetat de două ori de Securitate şi în acele momente l-am cunoscut pe Pleşiţă. Prima anchetă culturală a fost în legătură cu confiscarea manuscrisului romanului meu «Bunavestire» de la Coeckelberghs (editorul René Coeckelberghs, n.r.), care urma să-l publice în Suedia. Romanul meu «Bunavestire» a fost oprit în ţară de la publicare, timp de trei ani, de către Securitate şi doream să îl public în Suedia. Dar Securitatea şi Poliţia de frontieră au confiscat manuscrisul şi eu am fost anchetat de o comisie a Securităţii. Atunci l-am cunoscut şi pe Pleşiţă. Ei m-au rugat să scriu o declaraţie în care să spun de ce i-am încredinţat unui editor străin manuscrisul meu. Eu am explicat că sunt autorul manuscrisului şi proprietarul lui şi nu îl dădeam pentru a fi publicat, pentru că nu doream să îl implic pe Coeckelberghs. Aceasta este singura declaraţie scrisă pe care am dat-o la Securitate””, a zis Nicolae Breban.

În ciuda negaţiilor scriitorului, sunt de netăgăduit aceste documente:

„Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă din 22 februarie 1977

B: Alo, vă salut tovarăşul general!

P: Tot respectul. Ce vă face piciorul?

B: Uitaţi, acum m-am întors de la partid. A durat mai bine de o oră jumătate întrevederea.

P: Aha, e bine.

B: Şi eu cred că a decurs în condiţiile satisfăcătoare, foarte bune. Adică i s-a spus lui Paul Goma că greşelile pe care le-a făcut, că se învecinează cu trădarea şi aşa mai departe. Şi el a fost profund emoţionat. A avut unele obiecţii: a spus că mai sunt trei oameni arestaţi, tovarăşul secretar pe loc a pus mâna pe telefon, a vorbit cu tovarăşul Stănescu şi s-a dovedit că nu-i adevărat.

P: Care dracu oameni a zis că are?

B: Ştefănescu şi încă unu de la Oradea sau ceva. Da…nu, era o falsă informaţie…

P: Dacă ar fi fost vorba de arestaţi, în primul rând trebuia el arestat, că-i instigator.

B: Da, da i s-a şi spus, că s-a plâns de anumite presiuni, i-a spus: „Nu, nu. Dacă era vorba să fii arestat, ai fi fost arestat”. I s-a spus că este spiritul conducerii de partid şi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu să nu se ia măsuri administrative, că ideea de conducere, ştiţi?

(…) B: Aţi auzit, ieri? N-aţi auzit. Eugen Ionescu, la „Europa Liberă” a avut un interviu cu Monica Lovinescu, de 10 minute, să-l cereţi că este…

P: Interesant…

B: Interesant. În ce sens? Chiar şi Paul Goma a spus că bătrânul s-a scrântit.

P: S-a zăpăcit.

B: Da. Şi-a permis să ia un ton, faţă de tovarăşul Ceauşescu, inadmisibil pentru…să discuţi aşa cu un şef de stat!

P: Da, e un tâmpit! Da, am să-l cer, mulţumesc.

B: Da, şi chiar vă spun, acum, confidenţial, chiar Goma, pe stradă, mergând la partid, mi-a spus: „dom-le, este inadmisibil cum a vorbit Ionescu”. Inadmisibil.

P: Ei, ar trebui influenţat să ia atitudine.

B: Ei, n-o să ia. N-o să ia, bineînţeles. Mai ales că pe el l-a făcut mare scriitor, ceea ce, iarăşi, e fals. Goma nu-i un mare scriitor, dar, mă rog, aşa se umflă lucrurile, ştiţi. Ei cer obiectivitate şi uită-te!

(…)

B: Să vă spun ceva: acum venind acasă, mama aştepta şi zice:”Bine, bine cu Goma, dar cu cartea ta cum rămâne?” şi zic: „uite, mi-a spus tovarăşul Burtică că s-a rezolvat cu cartea, că a dat dispoziţie să meargă la tipar” şi mama mi-a spus acum în bucătărie „să-i mulţumeşti şi tovarăşului Pleşiţă pentru asta”.

P: Da, spune-i sărutări de mâini lui mama.

Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă, din 18.02.1977, redactată şi semnată de lt.col. G.S. din cadrul Direcţiei 1:

Baltag, ora 14.09 CHEMAT:

Breban: Vă salut tov. general, a fost la mine Paul Goma, azi la prânz şi am avut o discuţie

Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.

B: Nu, mi s-a umflat piciorul.

P: Deci a venit el la matale.

B: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.

P: Aiurea!…Nişte insinuări, domnule…

B.: Da. Şi…măr rog, am dat eu un telefon, şi eu tot nu puteam ieşi din casă şi a zis că vine el. A venit oarecum surescitat, nu ştiu ce, i-am povestit întâlnirea mea cu tovarăşul Burtică şi că s-a discutat problema lui literară şi l-am întrebat: „eşti de acord, dacă vrei să publici o carte…crezi că vei găsi o carte publicabilă, care…Uite, există interesul faţă de problema dumitale, şi nu ştiu ce.. Şi a zis că da, îl interesează foarte mult, că aşteaptă o asemenea rezolvare.

(…)

P: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-au invitat şi pe dumneata să semnezi…

B: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişte oameni paşapoarte rapid şi că pleacă şi..

P: Şi că a realizat ceva!…Pentru ăia!…

B: Daa…mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin.

P: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta…

B: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui.

P: Dar ai încercat să-l temperezi.

B: Păi acum eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cred că…

(…)

B: A propos, să nu uit. Tovarăşul Burtică a zis că i-a dat Ţepeneag telefon, acum vreo două zile, de la Paris şi că era cam trist, aşa, cam amărât..

P: Îhî. Dar de ce era amărât?

B: Nu ştiu. El spune că-i e dor de ţară lui Ţepeneag şi că a făcut şi o boală la ficat pe chestia asta.

P: Nu-i de mirare. Că într-adevăr te apucă dorul de ţară. El e plecat…de când e plecat?

B: Nu atât că e plecat, cât problema că chestia cu retragerea cetăţeniei îl mănâncă pe el.

P: Da, să vedem, că poate că Goma îl trage şi pe Ţepeneag.

B. Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarăşul secretar mi-a spus că şi cu problema Ţepeneag s-ar putea găsi o rezolvare.

P: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil că au ei nişte proiecte, pe la „propagandă”, pe acolo. E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!.

B: Ei, servim cultura şi ţara!

P: Aşa este tovarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.

B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.

P: Da, da.  Da, e de fapt mama lui Matei.

B: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.

P: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.

B: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.

P: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi făcut o treabă bună.

B: Să sperăm că iese cu bine.

P: Domnule, într-adevăr, e o chestie de surpriză dacă s-a angajat şi la un reportaj.

B: Da, asta a fost şi surpriza mea.

P: E perfect! E justificată surpriza. Eh, e un om nestatornic, îl bate vântul.”

Raport cu propunere de închidere a Dosarului „Baltag” din 9 mai 1987 semnat de lt. col. Achim Victor, Serviciul 5, Direcţia 1: „Scriitorul Breban Nicolae Alexandru a fost luat în lucru prin dosar de urmărire informativă din ordinul conducerii ministerului, la data de 10 iulie 1972, pentru atitudinea adoptată în anii 1971-1972, când, participând la Festivalul de Film de la Cannes a intenţionat să nu mai revină în ţară. Pentru activităţile duşmănoase desfăşurate, Nicolae Breban a fost avertizat în anii 1975, 1976, 1977. Paralel cu măsurile de temperare, s-a acţionat şi pentru dezamorsarea oricăror situaţii de natură a-i stimula înclinaţiile contestatare. În cursul anului 1977 a fost luat în contact pentru a fi folosit la temperarea lui Paul Goma şi determinarea acestuia de a renunţa la acţiunile preconizate. Ulterior, a fost menţinut în contact  pentru influenţare ţi exploatare informativă. Începând din 1979, în baza unui paşaport cu viză pe un an, prelungită consecutiv, a stat majoritatea timpului la Paris, unde şi-a publicat până în prezent trei dintre romanele apărute în ţară. Concomitent, a publicat în România două noi cărţi, păstrându-şi apartamentul din Bucureşti. Deşi, întreţine relaţii şi este constant curtat de elemente ostile din emigraţie, Nicolae Breban nu s-a angrenat în acţiuni necorespunzătoare la adresa ţării. Faptul că locuieşte la Paris, unde îşi publică unele din cărţile sale, fără a avea un statut de disident, ori a face declaraţii defăimătoare în presa reacţionară, a „iritat” mai multe elemente ostile din emigraţie, între care Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, care îl discreditează, prezentându-l ca pe un „agent comunist trimis cu sarcini în străinătate”. Este legat de ţară şi mulţumit cu faptul că editurile îi publică în continuare cărţile, iar presa de specialitate face referiri la ele. Având în vedere cele raportate, propunem: închiderea dosarului de urmărire informativă „Baltag” prin influenţarea pozitivă a celui în cauză şi compromitere”.

Academicianul Eugen Simion a precizat pentru Mediafax, privind decizia de colaborare dată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în cazul lui Nicolae Breban, că are doar o întrebare: „Numai scriitorii români au colaborat cu Securitatea, de se ocupă numai de ei?” „Nu pot să am nici-o reacţie, pentru că nu am văzut dosarul. Dosarul i se comunică autorului şi apoi celui care a cerut, respectiv conducerii Uniunii Scriitorilor. Eu trag nădejde în continuare – sunt optimist şi credul de felul meu – că nu este ceva foarte grav. Eu aş vrea să fie o prostie, un fleac”, a opinat şi Nicolae Manolescu.

Ca şi în cazul Groşan, de la Nicolae Breban aştept doar un „Îmi pare rău”.  Altfel, afirmaţia „Ei, servim cultura şi ţara!” rămâne ca un cuţit odios în spinare.

Alexandru Petria

februarie 3, 2011

Ioan Groşan l-a turnat la Securitate şi pe Nicolae Breban

Ieri am citit un document de care n-aveam habar. El demonstrează că Ioan Groşan n-a colaborat cu Securitatea doar până la terminarea facultăţii, cum a susţinut:

„Arhivele Serviciului Român de Informaţii, Fond „D”, dosar nr. 11 159, vol. 5, f.52

Declaraţie

Subsemnatul Groşan Ioan, referent de specialitate în cadrul UAP, am primit în urmă cu două săptămâni o scrisoare din Franţa, de la scriitorul Nicolae Breban, în care mi se solicită să răspund la o anchetă literară privind cultura română, anchetă realizată de revista „Les temps modernes”, care apare la Paris. Totodată, Nicolae Breban mă ruga să înmânez întrebările respective, în număr de cinci, scriitorilor Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Dinescu, Ştefan Agopian, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ileana Mălăncioiu, Ioan Buduca, Nicolae Manolescu. Întrebările sunt următoarele:

1. Din compartimentele culturii vii, româneşti, care credeţi că ar fi cel cu adevărat competitiv în planul culturii europene?

2. Credeţi că e vina noastră că literatura română este prost sau deloc cunoscută (sau „fals” cunoscută) în străinătate, în Occident, şi dacă da, din vina cui? În primul rând a noastră, a creatorilor din ţară, a emigraţiei noastre, care a încercat poate o exagerată politizare a literaturii, sau, pur şi simplu, a Occidentului?

3. Faţă de literaturile socialiste din jurul nostru, literatura noastră a pierdut, cel puţin o dată, ocazia de a se afirma: când credeţi că a fost acel moment? În timpul stalinismului, în august 1968 (şi anii liberalizării), sau azi?

4. Ce legătură credeţi că există între literatură şi politică? Există în România ultimelor decenii creatori de primă mână, şcoală onirică, suprarealistă, „estetizantă”, textualistă etc., care nu conţin un mesaj social-politic direct, explicit; credeţi că într-o ţară din Europa Centrală, comunistă, aceşti creatori, în ciuda nivelului înalt al operei lor, sunt simplu evazionişti?

5. În perioadele de criză (sau, dacă doriţi, de ananghie, de catastrofă), credeţi că un cetăţean oarecare, chiar şi un specialist de înaltă clasă, poate să se „îngroape” în etica propriului său profesionalism? Este aceasta, ca în cazul lui Noica, un semn al supravieţuirii profunde şi universale a culturii noastre, sau doar o fugă, o imaturitate, o absenţă a experienţei şi identităţii civice?

Acestea sunt întrebările pe care, evident, nu le-am transmis, considerând că obiectul lor depăşeşte un cadru strict literar şi cultural, fără a face o bună propagandă culturii noastre în lume.

Mai 1989

Ioan Groşan”

Ce ne mai rezervă viitorul? Groşan are o datorie imensă faţă de cititorii săi. O spovedanie cinstită de la A la Z. Dacă este bărbat.

Alexandru Petria

ianuarie 31, 2011

Vinovăţia este proporţională cu valoarea?Cazul Groşan

Cu vreo trei ani în urmă, colaborarea cu politia politică a lui Milan Kundera a scandalizat amatorii de literatură. Autorul romanelor de mare succes «Insuportabila uşurătate a fiinţei» sau «Viaţa e în altă parte» a fost acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securităţii cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată şi revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunţului a fost arestată şi condamnată la 22 de ani de închisoare. Iubitorii operei lui Kundera au încercat să-i minimalizeze fapta, să-i caute circumstanţe atenuante, punând pe masă ca şi contraargument valoarea indiscutabilă a operei scriitorului.

Pornind de la întâmplarea cu Kundera, mă întrebam dacă vinovaţia unui scriitor este proporţională cu valoarea? Dacă ignomia omului Kundera este mai condamnabilă sau mai scuzabilă fiindcă este un mare scriitor? N-am găsit răspunsul, însă de atunci îl citesc cu inima strânsă pe Kundera. A devenit alt Kundera, ca atunci când descoperi că între picioarele iubitei crezută virgină au poposit şi vărul Georgică, şi vecinul Costică.

Aşa şi cu Ioan Groşan. Care poate să stea valoric lângă Kundera. Şi care-mi place mai mult decât Kundera. Sigur, e o treabă subiectivă, n-am veleităţi de critic literar. De pe urma turnătoriei sale la Securitate, un om a avut de suferit. N-a ajuns la puşcărie, totuşi turnătoria rămâne turnătorie.

Urmărind reacţiile în cazul Groşan, am observat felul în care au scris scriitorii şi ziariştii despre el. Le era lor jenă că sunt nevoiţi să se pronunţe despre o mizerie. De parcă erau cumva ei vinovaţi, nu autorul mizeriei. Simpatia pentru omul Groşan a îndulcit cuvintele. Într-un text justificativ, «Supt vremi», publicat în «Adevărul », Groşan a scris: «Se ştie că orice licean mai răsărit venit de la ţară are – sau cel puţin avea – o obsesie: să intre, spre bucuria părinţilor şi mândria comunităţii din care provenea, la facultate. Eu am intrat din prima, în 1973, al doilea la Filologia clujeană, secţia română principal. Am făcut parte din prima promoţie de absolvenţi de liceu care au fost luaţi în armată imediat după reuşita la facultate. Ameninţarea permanentă în acel stagiu militar termen redus era că, dacă „nu slujim patria” cum se cuvine, adio facultate! Puteam fi, după spusele ofiţerilor, trecuţi oricând la stagiu „normal”, de un an şi patru luni, pierzând admiterea. Asta era şi spaima noastră continuă, că nu vom mai ajunge să fim studenţi.» Doamne iartă-mă, dar mai rar o asemenea justificare plină de parvenitism! Conta doar facultatea, nimic altceva. Dacă era neamţ, şi ar fi trăit în Germania lui Hitler, ca să nu piardă facultatea, Groşan ar fi colaborat şi cu Gestapo de spaima gurii ţăranilor din satul lui? Personal, vroiam să aud trei cuvinte de la Groşan: « Îmi pare rău ». Nu le-a rostit.

Alexandru Petria

decembrie 17, 2010

România pe care o urăsc

Totdeauna, în aceste zile de decembrie, mă gândesc că puteam să fiu mort. Deja putrezit. Că am scăpat, a fost un concurs fericit de împrejurări. Aşa sunt cei care au murit în decembrie 1989. Putreziţi, poate doar oase, cu sicriele sfărâmate de pământul care s-a tasat. Viaţa noastră este clădită pe moartea lor, pe crimă. Iar majoritatea vinovaţilor pentru masacrul de atunci sunt liberi. Şi ne dau lecţii.

Văzând relativ recentul sondaj de opinie CSOP, unde se spune că 83% dintre români declară că n-au avut de suferit în perioada comunistă, mă bucur înmiit că sunt în viaţa. Şi tot înmiit sunt mai trist pentru eroii de acum 21 de ani. Au murit pentru un popor care nu-i merită, un popor ce seamănă cu o populaţie fără repere, o populaţie de stomacuri, de râgâieli, sex şi defecări, decerebrată. Asta spune rece, chirurgical, statistica. Căutarea unor motivaţii alambicate, a unor circumstanţe atenuante, este o îmbătare cu apă, o păguboasă amăgire. Aşa se prezintă România.

Sunt voci care susţin că situaţia se datorează, pe lângă politicieni, şi intelectualilor, incapabili să se facă ascultaţi. Dacă, în ceea ce priveşte dezastrul provocat de clasa politică, sunt total de acord, n-am cum să fiu cu acuzaţia adusă intelectualilor. Ca să poţi comunica, pe lângă emiţător, ai nevoie şi de un receptor. Iar receptorul- populaţia în cazul nostru- nu s-a străduit să asculte, iar dacă totuşi a auzit, a interpretat de se sperie neuronii, cu fudulie prostească. În faţa cultului descurcărelii, a şmecheriei, a ciupelii, a micii negocieri, doar trebuie să trăiască fiecare-nu?, degeaba încerci să contrapui reperele verticalităţii, ale cinstei, ale onoarei. Nu faci decât să fii taxat de anacronic, cu capul în nori, de pe altă planetă, dacă nu chiar dispreţuit.

În aceste zile de decembrie, îmi vine să-mi iau câmpii când aud gargarisind pe vreunul, cu suficienţă, despre mândria de-a fi român. N-am de ce să mă mândresc cu cei 83% şi cu eroii putreziţi în cimitire. Din contră. România aceasta o urăsc.

Alexandru Petria

articol publicat pe Agentia de Carte

http://www.agentiadecarte.ro/2010/12/romania-pe-care-o-urasc/

 

octombrie 13, 2010

M-am saturat de aspiratoarele de scame marca Liiceanu

Am publicat un text interesant, zic eu, pe Agentia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2010/10/m-am-saturat-de-aspiratoarele-de-scame-marca-liiceanu/

octombrie 7, 2010

Mi-ar plăcea un dialog public Goma- Liiceanu

Paul Goma este un bombănitor cusurgiu, nici din cale afară de talentat. Adrian Marino a fost un laş, a lăsat în urmă, prin memoriile sale, o bombă cu ceas; de ce se războieşte cu lumea după moarte? Nicolae Breban, da, e mare, totuși ameţit de un orgoliu imens, şi scrie kilometric, de parcă are o fabrică de hârtie. Petru Popescu a fugit în America unde a făcut o căruţă de bani, ba a smotocit-o şi pe Zoia Ceauşescu înainte de-a pleca, parșivul, n-o fi evreu?, dă-l în mă-sa că-i comercial. Herta Müller este cinică, lasă-mă şi cu Nobelul!, o scorpie pirpirie şi afurisită, care ne-a spus în Ateneu, auzi ce lipsă de delicatețe, că am fost nişte “căcaţi” laşi în perioada dictaturii, că am acceptat să fim trataţi ca nişte “căcaţi”. Ia să le dăm câte un şut când avem ocazia, prea au pretenţii, se cred buricul pământului. Să-şi vadă de treburile lor, să ne slăbească, n-avem nevoie de lecţii, noi am rezistat prin cultură, suntem apreciaţi, chiar şi citiţi, după ’89 am construit instituţii, ne-am sacrificat propria operă şi sănătatea pentru cultura română. Aţi auzit şi răs-auzit astea şi probabil că v-aţi săturat. Nu? Eu, da.

Ce au în comun personalitățile amintite? În afară de valoarea pe care mulţi nu vreau să le-o recunoască, faptul că n-au acceptat înregimentarea în turmă, aerul ei căldicel, relativa siguranţă printre colegi, sistemul laudă-mă ca să te laud. Au optat să alerge fiecare în singurătatea lui, umbriţi şi stimulaţi totodată de propriile obsesii, egoişti în lumea lor, veritabili arici, egoişti în promovarea adevărului lor, conştienţi că au un rost, şi rostul se confundă doar cu propria oglindire, şi ea nu e aceea de păpuşi zâmbitoare cu orice ocazie, care să vândă lucruri nederanjante. Nu i-am ales după criteriul raportării la comunism, ci după simpatiile mele. Să încercăm un exerciţiu de imaginaţie: dacă nu era baliza de neocolit şi imposibil de ignorant a Nobelului, se vorbea în termeni similar de elogioşi acum despre Herta Müller? Sau i se vindeau cărţile la reduceri de preţuri, dosite în cotloanele librăriilor, şi nu scria mai nimeni despre ele?

Pe nesimţite, în viaţa culturală s-a instaurat hegemonia unor grupuri de influenţă. Toxică. Cronicizată. Cel al „Intelectualilor lui Băsescu” este doar unul, sigur cel mai vizibil şi pentru ochii neavizaţilor. Dacă nu faci sluj în preajma lor ori şi dacă se întâmplă să ai simpatii liberale sau social-democrate, de exemplu, Doamne ferește!, ai încurcat-o. Eject! Nici n-are rost să te iluzionezi că vei prinde o subvenție publică, o facilitate, ceva, care să-ți ușureze munca de scriitor. Ori dacă vine, prin hazardul erorii, e de analizat insistent la microscop. Ar mai trebui vorbit și despre complicitatea editurilor cu criticii literari care sunt referenți și la editurile despre care scriu harnic și cu interes. Dacă nu nimerești pe felie, nu prea exiști. Noroc cu internetul, fiindcă acolo aranjamentele sunt mai greu de realizat, însă și impactul blogurilor și siturilor este mai redus. Și noroc și cu cititorii care știu să discearnă. E precum în spațiul politic, unde unii condamnă comunismul și sunt aclamați, și alții, care-i dezgroapă efectiv pe cei uciși de Securitate, ca Marius Oprea, și sunt huliți.

Dacă în spațiul cultural oficial mioritic Herta Müller a fost împinsă spre acceptare forțat doar de Nobel, când o să apucăm vremea ca și ceilalți menționați să nu mai fie priviți ca outsideri? Statura lor deranjează, strică jocurile, este cert. Mi-ar plăcea să ascult un dialog public la Ateneu Goma- Liiceanu; cavalerul singuratic și matca stupului parșiv.

septembrie 9, 2010

Dorin Tudoran, de zile mari

Intr-un dialog amplu purtat cu „Evenimentul zilei”, Dorin Tudoran vorbeste despre delatorii-prieteni, nu evita “cazul foarte delicat” Adrian Paunescu, rememoreaza cei noua ani pierduti in hatisul represiv al Romaniei ceausiste si admite relatia dificila cu o tara al carei “dulce popor” penduleaza intre Avram Iancu si Dinu Paturica.

EVZ a scris ieri despre cea mai fierbinte lansare de carte a Editurii Polirom, volumul “Eu, fiul lor”, care reuneste o selectie de documente din dosarul de urmarire informativa al lui Dorin Tudoran. Acesta a fost deschis de Securitate in 1976 si partial inchis in 1985, odata cu emigrarea poetului in SUA.

  • Patru turnatori de lux in siajul obiectivului „Tudorache”

Sapte turnatori, din totalul celor 34 care ofera informatii despre “obiectivul Tudorache”, au fost deconspirati. Printre ei, Mihai Botez, fost ambasador al Romaniei la ONU si Washington, sau Andrei Brezianu, directorul sectiei de limba romana de la Vocea Americii intre 1991 si 2001.

Dorin Tudoran vorbeste intr-un interviu amplu acordat EVZ despre aceste cazuri si despre o istorie care i-a rapit, in ultima instanta, viata.

EVZ: Dupa lectura sutelor de pagini scrise cu penita Securitatii despre dumneavoastra, prima intrebare nu poate fi decat aceasta: cine sunteti, domnule Tudoran?
Dorin Tudoran:
Cred ca sunt un om care a incercat sa ramana intreg. Si atunci cand se afla in inima unei neomenii infernale si dupa ce a reusit sa iasa de sub chingile ei administrative. Sunt un om care si-a impus sa accepte ca, dupa pierderea tarii, ceea ce fusese pana atunci ratiunea sa de a fi, scrisul, va deveni o conditie alternativa. Cand am parasit Romania, am declarat ca viata mea de scriitor profesionist incetase. Multi au crezut ca ma alint. Macar unii s-au convins ca stiam ce spun.

In prima nota informativa scrisa despre “obiectivul Tudorache”, in mai 1976, citesc despre un poet talentat cu „unele manifestari ostile privind libertatea de creatie”. Intr-una dintre ultimele, din martie 1985, am in fata un personaj „profund dusmanos, virulent, provocator”. Dincolo de cele 18 volume ale dosarului, ce se afla intre aceste doua borne?
O radicalizare. Mai intai a propriei constiinte, apoi a reactiei fata de alcatuirea monstruoasa a felului in care am fost obligati sa existam. De fapt, a felului in care ne-am autoeducat sa ne prefacem ca traim. Noi nu am trait, noi am supravietuit. Cand a venit timpul sa traim, multi dintre noi au mari probleme de acomodare cu normalitatea. Daca ma gandesc bine, o asemenea aventura, radicalizarea, a fost “foaia de parcurs” a celor care au hotarat, la un moment dat, sa se opuna dictaturii. Foarte putini s-au nascut opozanti, chiar daca asa se declara.

In cazul dumneavoastra, cat de scurt a fost drumul de la pozitia contestatarului de pe baricade literare la cea a disidentului?
Depinde cine si de unde se uita la acest drum. Sunt oameni care ma cunosc de o viata si isi amintesc ca am avut mereu probleme cu felul in care era alcatuita lumea. Un fost coleg de-al meu scria, imediat dupa 1989, cum discutau intre ei colegii mei de atunci, citand dintr-un om care mi-a fost foarte drag, regretatul prozator satiric Eugen Seceleanu. Eugen le spunea: “Din cauza nebunului asta de Dorin, intr-o zi ne salta astia pe toti”.

Altii imi amintesc de actele mele de nesupunere din armata, ba chiar din liceu. O astfel de evaluare imi aduce aminte de un scriitor caruia ii lipseau niste ani pentru a se putea pensiona. A hotarat sa treaca la anii de vechime ca profesionist al scrisului pana si perioada in care debutase, copil fiind, in “Luminita” ori „Arici-pogonici”. Este o aritmetica dubioasa. Daca as fi practicat-o, as fi iesit la pensie, ca disident de profesie, foarte timpuriu. Or, eu mai am niste decenii pana la o astfel de pensionare.

Pe de alta parte, exista si eforturile concertate de a arunca in derizoriu actele de rezistenta. Discursul acestei ticalosii organizate este: „Lasa, domne’, stim noi cum a fost cu Icsulescu asta. A dus-o bine si cand s-a plictisit de bine, a inceput sa se dea drept dissident. Un securist nenorocit!”.

Va referiti la cineva anume? Stiu ca ati avut in 2006 o polemica pe aceasta tema cu Ion Cristoiu, care insinua ca disidenta lui Dorin Tudoran ar fi fost fabricata de Securitate.
Este impropriu spus ca am avut o “polemica” cu domnia sa. Polemica presupune argumente, fair-play, buna credinta, dovezi si o buna memorie. Nu cred ca domnul Cristoiu a dovedit fata de mine asa ceva. In ce ma priveste, contabilitatea este simpla. La 29 august 2006, domnul Cristoiu publica in “Jurnalul national” un editorial in care afirma ca habar nu avea ce facusem inainte de 1989 si lanseaza ideea fabricarii de catre Securitate a unor disidenti, pripasiti pe la posturi de radio straine si care acum vorbesc cam mult in presa. Si cere desecretizarea dosarelor tuturor disidentilor.

Daca timp de 16-17 ani nu am fost interesat sa-mi recuperez dosarul de Securitate, acuzatia sa murdara m-a determinat sa-l caut. Asa cum eram sigur, documente din dosar confirma afirmatiile mele si dovedesc ca domnul Cristoiu nu doar ca stia ce faceam pe vremea cand era mare mahar de presa, dar era si iritat de blandetea cu care eram tratat de organele de represiune.

  • In dosarul de urmarire informativa al lui Dorin Tudoran, numele lui Ion Cristoiu apare in trei randuri: in doua note informative intocmite pe baza delatiunilor surselor Securitatii si intr-un raport de circulatie interna al institutiei, menit sa inregistreze „reactiile scriitorilor” cu privire la disidenta lui „Tudorache”. Toate, scrise in aprilie 1983. Din informatiile vehiculate de Securitate, transpare un Ion Cristoiu plasat in tabara proletcultista, militand pentru pedepsirea lui Tudoran si a celor care ii sustineau cauza.

  • Contactat de EVZ pentru a clarifica acest episod, Ion Cristoiu a declarat ca prezenta sa in documentele invocate este explicata de mania birocratica a Securitatii. „In anumite momente era verificata starea de spirit a breslei. In aceasta categorie de acte se inscriu documentele de care vorbiti. E un document tipic birocratiei comuniste, cu o parte pozitiva, care infiereaza activitatea lui Dorin Tudoran, si o parte negativa, consemnand reactiile scriitorilor care il sustineau. Domnul Tudoran si altii au interpretat acest document ca pe o delatiune. Nu este asa ceva. Eu nu eram membru al Uniunii Scriitorilor, m-au trecut acolo doar ca sa mai fie o voce alaturi de cele ale gruparii proletcultiste. Daca ii foloseau doar pe Lancranjan si Silvestri, nu aveau greutate, pentru ca se stia ca sunt din echipa lui Eugen Barbu. Asa, m-au trecut si pe mine. Cei de la Securitate, prin informatorii din redactie, au consemnat mirarea mea referitoare la faptul ca Dorin Tudoran nu-si dadea demisia din Uniunea Scriitorilor, daca tot era disident. Uniunea Scriitorilor nu era nici organ liberal, nici taranist. Era o institutie comunista”, si-a explicat Ion Cristoiu pozitia.

Sursa „Costin” sustinea in aprilie 1983 ca Ion Cristoiu doreste pedepsirea exemplara a lui Dorin Tudoran. Cristoiu subliniaza, astazi, ca prezenta sa in dosarul disidentului este una „de umplutura”. “STALPII” CEAUSISMULUI

“Paunescu, un scriitor autentic. Vadim, un imitator de mana a treia”

La Colocviul National de Poezie de la Iasi, din 1978, Dorin Tudoran sustinea, conform rapoartelor Securitatii: „Peste 30 de ani, Adrian Paunescu va recunoaste ca a gresit”. Mai credeti inca in remuscarile „stalpilor” regimului comunist?
Pentru mine, Adrian Paunescu este un caz foarte delicat. Nu am fost doar foarte apropiati, inca din studentie, dar Adrian a jucat un rol determinant in a ma convinge sa ma tin de scris si in sprijinirea debutului meu editorial. Incet-incet, drumurile noastre s-au despartit, dar oricat de tensionate au fost relatiile dintre noi de la un anumit moment incolo, eu nu pot uita, nu pot sa nu marturisesc, ca l-am vazut pe Paunescu facand si foarte mult bine.

Evident, nu ma incanta sa-l vad continuand in eroarea de a sustine ca nu a facut decat lucruri bune pe lumea asta. I-am spus intotdeauna ce am crezut, inca de pe vremea cand era lingusit de multi din criticii sai vehementi de astazi cam la fel cum il lingusea el pe Ceausescu. Dar nici nu ma omor dupa discursul celor ce n-au facut niciun bine nimanui, iar acum se ocupa cu vehementa de Paunescu.

Cand am revenit pentru prima oara in tara, la inceputul lui 1990, spre surprinderea sa, l-am cautat. Mai mult, spre uluirea lui, i-am dat sansa unui lung interviu pentru Vocea Americii. Putini au inteles de ce. Cred ca nici el nu a inteles exact. Doua erau motivele pentru care i-am oferit acea sansa. In primul rand, am considerat ca in decembrie 1989 s-a murit si pentru ca orice om sa aiba dreptul sa vorbeasca.

Chiar si cei care vorbisera neincetat pana in 1989, preamarind conducerea luminata a lui Nicolae Ceausescu?
Da, chiar si acel Paunescu scuipat si aproape linsat in fata portii Consulatului Statelor Unite din Bucuresti. Pe de alta parte, eu am sperat ca va folosi acel prilej pentru a-si pune si putina cenusa pe cap. Inainte de a face interviul, i-am dat cel mai proaspat numar al revistei “Agora” pe care o conduceam in Statele Unite. Revista se deschidea cu un editorial al meu, extrem de dur despre… Adrian Paunescu. Practic, spuneam ca fusese un porc. I-am spus ‘Citeste-l si suna-ma la hotel sa-mi spui daca mai vrei sa stam ori nu de vorba’.

M-a sunat, era extrem de tulburat de cele citite. Ne-am intalnit si am facut interviul. Cele mai multe din intrebarile mele l-au socat, l-au indurerat. A raspuns cum a gasit de cuviinta. Ne-am despartit si am stiut amandoi ca, de fapt, ne despartisem de mult si pentru totdeauna. Nu l-am mai intalnit de atunci decat o singura data.

Nu mi-ati raspuns, totusi, la intrebare. Mai credeti in posibilitatea ca Adrian Paunescu sa-si puna, cum spuneti, putina cenusa in cap?
V-am relatat aceasta istorie spre a ocoli raspunsul direct. Dar trebuie sa vi-l dau: exista oameni care nu vor recunoaste nimic din prostiile pe care le-au facut. Si prin asta nu mai au nevoie de dusmani. Sunt ei cei mai mari dusmani ai lor.

Daca, sa zicem, Romania comunista v-ar fi oferit sansa sa-i eliminati pe plagiatori, vezi cazul poetului Ion Gheorghe. sau pe literatii compromisi, de tipul Eugen Barbu, CV Tudor, Adrian Paunescu, ati mai fi contestat sistemul?
Nu m-am ocupat niciodata cu operatiuni de eliminare. Le detest. Tot ce am cerut, si nu am fost singurul, desi de la un anumit moment am devenit, probabil, cel mai vocal, a fost dreptul de a discuta lucrurile pe fata. De a discuta cazul lui Ion Gheorghe, poet pe care l-am admirat si pe care inca il admir pentru unele din cartile sale. De a discuta, deci, cu cartile pe masa: cea personala si cea din care a furat. A parut prea mult si s-a trecut la eliminarea mea. Miza nu era Ion Gheorghe, ci o doctrina national-comunista pusa in slujba unei dictaturi ajunsa la nivel de paranoia, doctrina pe care multi hotarasera sa o sprijine, sa o imbogateasca, sa o reprezinte.

Printre acesti multi, prieteni si inamici de-ai dumneavoastra, laolalta…
Eu nu am putut, nu pot nici acum, sa pun pe acelasi raft pe Adrian Paunescu si pe Corneliu Vadim Tudor. In clipele sale de suprema inspiratie, cel de-al doilea nu este decat un palid imitator al celui dintai cand scrie foarte prost. In vreme ce Paunescu este un scriitor autentic, Vadim este un imitator de mana a treia. Exista in dosarul meu de Securitate un document dedicat discutiei dintre mine si Adrian Paunescu pe acest subiect, in fata statuii lui Lenin de la fosta Casa a Scanteii. Ma bate gandul sa-l public, nu de alta, dar sa mai si zambim. Ca Paunescu a ales sa se puna pe acelasi raft cu Vadim, este o alta discutie, una din care, evident nu Vadim iese prost, ci Paunescu. Sincer, o tragedie pe care o regret.

Dosarul de urmarire informativa al disidentului Dorin Tudoran contine aproape zece mii de file, reunite in 18 volume

TUDORAN VERSUS “TUDORACHE”

“Detest profund aceasta carte. E un proiect pe care l-am urat”

Maiorul Onitiu Oprisor, capitanul Vasile Maieran, coloneii Victor Achim si Marian Ureche, generalii Iulian Vlad si Nicolae Plesita, ofiterii care executau filajul, zecile de semnaturi fara chip care coordonau „temperarea si influentarea obiectivului Tudorache” – Ce sunt toate aceste personaje impreuna?
Sunt parte a unei istorii pe care trebuie sa ne-o asumam, chiar daca unii dintre ei continua sa pretinda ca au fost niste ingerasi in slujba binelui si a patriei. Sunt si oameni diferiti, chiar daca trageau la aceeasi caruta.

Pe Iulian Vlad nu l-am intalnit. Din notele de mana si rezolutiile aflate in dosarul meu pare a fi fost printre cei mai preocupati de prevenirea unor evenimente, si nu de pedepsire. Asta nu inseamna ca atunci cind nu am putut fi convins sa renunt la actele mele, Iulian Vlad nu a fost gata sa aprobe orice masura impotriva mea. Nicolae Plesita a fost un troglodit insetat de sange, o figura emblematic pentru ce a insemnat dictatura respectiva. Chipul sau si un citat din el ar putea fi brandul Romaniei de atunci, ca tot alergam dupa branduri de tara.

Pe colonelul Victor Achim l-am intalnit si nu o singura data. Ba l-am intilnit o data, la cererea mea, chiar si dupa 1989. Desi reprezentam doua tabere in razboi, s-a purtat intotdeauna civilizat. Si asta nu era putin in comparatie cu, sa zicem, cinismul sefului sau, colonelul Ilie Merce sau naucitorul procuror-adjunct al Capitalei, Horia Nelega. E drept, din documente si din rapoartele anuale ale diviziei din care facea parte reiese limpede ca Victor Achim nu lucra la Securitate pentru a face bine unora ca mine. Naiv cum sunt, cred, in continuare, ca uneori a incercat sa-mi faca mai putin rau decat i-ar fi stat la indemana sa-mi faca. Sigur, amintirile altora despre Victor Achim suna altfel.

Carierele postdecembriste ale unor Ureche sau Maieran sunt aiuritoare si spun mult despre cat de putin s-au schimbat lucrurile acolo unde era esential sa se schimbe, despre cata cardasie continua sa faca jocurile in Romania profunda.

Aveati, inainte sa va cititi propriul dosar, dimensiunea monstruoasa a aparatului Securitatii? Simteati, la vremea respectiva, ca sunteti urmarit, inregistrat, clasat?
Evident ca simteam, dar cand ai sub ochi amanuntele parca tot nu-ti vine sa crezi ce se putea pune in miscare pentru distrugerea unui om. Unii cred ca “diavolul se afla in detalii”, altii ca “Dumnezeu se afla in detalii”. Dupa ce am citit aceste kilograme de hartie, cred ca monstruosul se afla si el in detalii. Doar detaliul este capabil sa-ti arate dimensiunea reala a unui cosmar.

Apropo de detalii. Dosarul dumneavoastra de urmarire informativa contine numele a 34 de informatori. Se poate reconstrui o arheologie a tradarii? Cine sunt oamenii acestia?
Da, se poate reconstitui o asemenea deprimanta arheologie. Pana acum nu mi-au fost desecretizati decat sase informatori. Pe altii i-am identificat de unul singur, dar nu cred ca este corect sa le pomenesc numele in lipsa unui document eliberat de o institutie acreditata sa dea un asemenea diagnostic. De fapt, as prefera sa uit toate aceste nume. Cine sunt oameni deveniti neoameni? Prieteni apropiati, dusmani, cunostinte, persoane de care habar nu aveam, colegi, oameni de toate felurile. Si atunci ma gindeam ca spectrul acestor voci era destul de amplu, dar, din nou, detaliul este de natura sa te tulbure serios.

V-a socat sa-l gasiti printre sursele Securitatii pe Mihai Botez?
Socat este un eufemism. Despre imaginea lui Mihai Botez, asa cum se alcatuieste ea din aceste documente, am scris cateva paragrafe intr-un text din carte. L-am iubit foarte mult pe Mihai si nu doresc sa pastrez decat imaginea acelui om. Cred ca a incercat sa pacaleasca sistemul, desi stia ca sistemul este infinit mai puternic ca noi. Cred ca a vrut sa-mi faca intotdeauna bine, nu rau. Orice ar fi, nu mi-l pot scoate din suflet, chiar daca, cu mult inaintea intrarii in posesia acestui dosar otravit si otravitor, relatiile mele cu Mihai s-au estompat. Ma credeti ori nu, daca ar fi sa o iau de la capat, nu m-as codi sa ma inhaitez inca o data cu Mihai. Slabiciune? Nostalgii gratuite? Nu stiu. Dar asta simt, asta spun. Mihai Botez imi lipseste foarte mult.

Andrei Brezianu? Este unul dintre cei mai prolifici si “loiali” informatori din dosar.
Cazul domnului Brezianu este un pic mai complicat. Andrei Brezianu nu mi-a fost doar prieten, mi-a fost si sef la Vocea Americii. Si, din ratiuni pe care nu doresc sa le numesc aici, am hotarat sa cer autoritatilor americane sa-mi raspunda la cateva intrebari. Nu stiu daca sunt simple, dar am certitudinea ca sunt intemeiate. Au stiut, de la domnul Brezianu ca a fost informator al Securitatii? Daca nu au stiut si afla acum, au ceva de spus? Au de gand sa faca ceva? Daca raspunsul este ca au stiut si totusi domnul Brezianu a devenit conducatorul departamentului romanesc al Vocii Americii, atunci ne aflam pe un teritoriu foarte complicat.

In sfarsit, iata o imensa ironie: atunci cand am propus Vocii Americii difuzare discutiei din 1990 cu Adrian Paunescu, Andrei Brezianu a fost mai mult decat reticent. In dosarul meu gasesc nu doar planurile de actiune intocmite pentru informatorul “DAN”, alias Andrei Brezianu, gasesc si note olografe in care acesta raporteaza cum si-a indeplint sarcinile. Una dintre ele fiind sa raspandeasca informatia ca Dorin Tudoran este omul Securitatii. Nu am gasit asa ceva legat de Adrian Paunescu. Mai mult, exista un document in care apare cererea lui Paunescu de a fi lasat sa ma ajute, sa-mi dea o slujba si sa fiu recuperat, caci sunt, totusi, un om de valoare.

Il face asta mai bun pe Paunescu, comparatia cu Brezianu?
Nu. Nici vorba. Vinovatiile lor sunt diferite, nocivitatea actelor lor este diferita, si fiecare dintre ei e liber sa se puna ori nu de acord cu propria-i constiinta. Daca se simt multumiti cu ce au facut, liniste usoara, domnilor!

Dumneavoastra cum va simtiti, stiind ca toate aceste nume ies pe piata, odata cu volumul „Eu, fiul lor”, publicat de Editura Polirom?
Nu este un secret printre prietenii mei: detest profund aceasta carte. Dar m-as fi detestat daca, pana la urma, nu luam hotararea de a publica aceste 500 de file din cele aproape zece mii. Daca nu ar fi fost domnul Radu Ioanid, cred ca nu as fi avut niciodata puterea de a finaliza acest proiect pe care l-am urat. Numai o rabdare si empatie desavarsite dovedite de domnul Ioanid au facut ca prelungile mele crize de dezinteres pentru acest proiect sa duca la aparitia acestei colectii de documente.

La urma urmei, eu sunt doar personajul cartii. Alcatuitorul si ingrijitorul volumului este Radu Ioanid. Banuiesc ca pana si autorul postfetei, domnul Nicolae Manolescu, a fost mai interesat de aparitia acestei carti decat am fost eu insumi, desi isi incepe postfata mentionand ca i-a facut rau citirea documentelor.

Inchid acest interviu cu un exercitiu de imaginatie inutil. Cine ati fi putut fi, in absenta lui „Tudorache”?
Curat inutil. Istoria nu se scrie cu exercitii de imaginatie, nu opereaza cu “daca”. Am scris, in cateva randuri, despre futilitatea devenita indecenta a acelor demersuri plicticoase care incep cu “daca am fi avut un Havel”, „daca am fi avut biserica catolica”, „daca asa si pe dincolo”. Am avut tot ce ne trebuie, dar am lipsit tocmai noi.

In absenta lui „Tudorache” probabil as fi fost un tip mai amuzant, ceva mai zambitor si admirand acum un raft de carti purtandu-mi semnatura. Cu acest „Tudorache” in carca, sunt un tip cu totul plicticos, defazat, si, spun multi, rupt de realitatile patriei. Si asta nu este amuzant deloc. Ma consolez cu faptul ca nu sunt altfel decat ceilalti romani.

Din interviuri, carti, declaratii, apartii la televiziune si comentarii pe bloguri parem un popor de Avram Iancu. Din felul cum traim si actionam parem un popor de Gore Pirgu ori Dinu Paturica. Pas de a mai intelege dulcele popor roman. Un popor care nu trebuie inteles, ci iubit neconditionat. Asta daca vrei sa te ia in serios. Bag seama ca eu n-am tinut cu tot dinadinsul sa ma ia in serios.
(Sursa>Kappa.ro

noiembrie 14, 2008

Marin Preda si Securitatea

marin_preda

Un material interesant

http://www.romlit.ro/scriitori_n_arhiva_cnsas_marin_preda_un_scriitor_cu_atitudine_ostil_n_dosarul_editorul

Tot pe subiect, mai vechi, dar de citit(dacă n-aţi citit!) http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1213409-dosarul-editorul-marin-preda-arhivele-securitatii.htm, http://conexiuni.net/arhiva/2008Iulie/GeorgeGeorgescu_iulie_2008.htm, http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=108513 .

Marin Preda este unul dintre preferaţii mei.

octombrie 26, 2008

Dincolo de mormânt. Incendiar cu Cezar Ivanescu

 

„LAS CU LIMBA DE MOARTE ACESTE CUVINTE!” – Cezar Ivanescu, 15 februarie 2008 (transcrierea dupa caseta audio)

Nu am facut caz nici de suferinta mea, nici de ceea ce-am petrecut sub comunisti, pentru ca m-au luat la rand democratii. Democratii, vechii comunisti, gen Mircea Dinescu, ajuns presedinte la Uniune (n.red., Uniunea Scriitorilor din Ramania), care in 5 ianuarie 1990 mi-a desfacut contractul de munca.

L-a desfacut mai devreme, de fapt, dar atunci am declarat eu greva foamei. Sunt primul grevist al foamei din democratia noastra originala.

Au revenit baietii la putere, aceeasi echipa peceristo-securista, pozand in mari dizidenti si mari luptatori, cu carnetele de partid in buzunarele de la spate, si a trebuit sa iau de la zero lupta cu sistemul, mascat de aceasta data, fireste, mult mai perfid.

Am spus foarte multe si am acuzat foarte multa lume, si in presa, cat am facut presa, si in cartile mele scrise dupa Revolutie, despre Marin Preda (Timpul asasinilor), si era foarte clar ca mi-am adunat o liota de adversari care nu aveau sa ma ierte si s-a dovedit foarte clar ca nici nu m-au iertat.

Sa nu uit, de asemenea, sa apelez in aceste zile la acei dintre securistii dispusi sa imi dea informatii (acei securisti care au lucrat la sectia Securitatii Romane Anti KGB despre care imi vorbea Victor Roncea), pentru ca poate voi produce in felul acesta documente prin care sa dovedesc macar ca e agent dublu si ca a fost agent dublu Mircea Dinescu, ar fi un rezultat bun pentru inceput.

Sa imi amintesc sa-mi procur protocolul Ordinului Steaua Romaniei, tot textul protocolului, sa ma pot folosi de articolele de acolo si de arbitrajul lui Traian Basescu si sa ma gandesc cui as putea sa ma adresez spre a fi pazit in toata aceasta perioada, pentru ca este evident ca viata imi este pusa in primejdie.

Daca baietii vor vedea ca ajung foarte sus si foarte adanc in problema, este clar ca vor incerca sa ma lichideze fizic.

De aceea este bine sa imprim tot ce tine de marturia noastra pe casete, sa existe o forma de declaratie a mea pe caseta, ca in caz de ceva, Doamne fereste!, sa se poata folosi de casete Clara si sa poata duce lupta mai departe.

Fac pe aceasta caseta o prima marturisire, sa ramana imprimata, pentru ca mi-a venit in minte in aceasta dimineata.

Las cu limba de moarte, daca mi se intampla ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui razboi pe fata, ii rog eu, cu limba de moarte, pe cei care mi-au stat alaturi din prima clipa, Liliana Zaica, Sergiu Andon, Clara, pe toti ceilalti din jurul meu, sa se foloseasca de aceste casete ale mele si sa-mi duca lupta mai departe.

Sa nu lase cumva neispravit acest razboi pe care l-am inceput cu nemernicii si sa nu lase sa-mi fie patat numele si patata memoria si opera.

Ce sa mai spun eu la toate aceste lucruri?

(Inregistrarea audio ne-a fost pusa la dispozitie de Clara Arustei, fiica poetului Cezar Ivanescu)

Transcrierea este de aici

 

http://altmarius.weblog.ro/2008-10-25/561973/Cezar-Ivanescu,-15-februarie-2008.html.

Filmul cu Cezar Ivănescu ici

 

http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/10/cezar-ivanescu-cu-limba-de-moarte.html

octombrie 14, 2008

Eroii nu se întorc acasă

(cu gândul la Soljeniţîn, Monica Lovinescu, Regele    Mihai, Paul Goma, Doina Cornea…)

Sunt excepţii care au sărit bariera fricii. Eroii.
Noi am rămas în piperniceala evidenţei contabile. În saluturile servile, în căldura uterină a birourilor. În obstinaţia compromisului.
Ei sunt ei. Aproape. Dar, totuşi, umilitor de departe. Raşi şi frezaţi de meşteşugitorii cuvintelor. Tămâiaţi chiar. Repere.
Au atins punctul de graţie.
Cu toate că sunt vii, nu mâncăm aceeaşi ciorbă. De fapt, cum să mănânce eroii ciorbă? Cu borş, piper şi sare. Ştiu să tragă vânturi? Cum să-şi scuture firimiturile de pâine din barbă? Ce mai vor? Haida, de! Să ne întindă pe metru zi după zi slăbiciunile? Să ne vadă cariile dinţilor? Să ne spună ce ţigări să fumăm? Să ne aleagă culoarea prezervativelor? Să se sfătuiască pe cine să votăm?
Cum să-i reprimim ca vecini? I-am băgat în manuale. Îi învaţă copiii. Nu-i destul?
Ei ne obosesc. Groaznic. Casa lor este istoria.
Marş acasă!

octombrie 14, 2008

Cazul Kundera. Vinovăţia este proporţională cu valoarea?

Presupun că lectorii blogului ştiu cine este Milan Kundera, aşa că n-o să insist. Mass-media relatează despre o faţetă revoltătoare a scriitorului. Citez de pe Realitatea. net: “Autorul romanelor de mare succes „Insuportabila uşurătate a fiinţei” sau „Viaţa e în altă parte” este acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securităţii cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată şi revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunţului a fost arestată şi condamnată la 22 de ani de închisoare.” Ştirea mi-a lăsat un gust amar. O mare tristeţe. Şi mi-a provocat declicul mental al întrebării din titlul postării.