Cazul revoltător al unui deținut politic în U.K. Free Tommy Robinson!

Să vorbești despre libertate, când arunci un om în pușcărie pentru ideile sale, reprezintă o ipocrizie, precum ai susține că Arabia Saudită este un fanion al democrației. Și când lucrurile se petrec într-o țară ca Anglia, treaba e de natură să ne pună al naibii pe gânduri, asupra viitorului fiecăruia dintre noi, al omenirii în viitorul apropiat.

Ziaristul Tommy Robinson a fost arestat în fața Tribunalului din Leeds, în 25 mai, fiindcă transmitea de pe stradă, în direct pe Facebook, despre un proces al unei bande de violatori musulmani. A fost acuzat de suspiciunea de tulburarea a ordinii publice, condamnat în regim de urgență pentru 13 luni și încarcerat.

De parcă condamnarea în sine nu era destul de revoltătoare, judecătorul de caz a interzis presei britanice să relateze despre Tommy Robinson. Dacă ce-a pățit omul nu e o secvență desprinsă din practicile regimurilor totalitar comuniste sau fasciste, atunci nu e o minciună dacă zic că-mi beau zilnic cafeaua tacticos cu Papa Francisc.

La ora aceasta, Tommy Robinson este un prizonier de conștiință, un deținut politic, victimă a fătălăilor corectitudinii politice. Condamnat la fel de aberant de justiția britanică precum a fost condamnat la moarte micuțul Alfie Evans, căruia, cu toată insistența părinților, i s-a refuzat plecarea la tratament în Italia, ca să moară, în final, într-un spital englezesc.

Tommy Robinson a condamnat violențele islamiștilor din U.K de mai mulți ani, aspect pentru care nu e la prima încarcerare. Ceea ce nu se face, nu? Doar ei sunt toți pașnici, cu o religie a păcii, nu? Doar e civilizat să ne lăsăm fiicele și soțiile violate, stând pasivi, nu? „Tommy Robinson, un „băiat de cartier”, născut și crescut în Luton, alături de musulmani, unul dintre numeroșii ultrași englezi, putea rămâne un anonim, dar viața i s-a schimbat complet în momentul în care a văzut cum veteranii din Afganistan, care defilau anual pe străzile orașului său, au fost atacați de islamiștii lui Anjem Choudary, fără ca poliția britanică să intervină! Soldații trimiși de guvernul britanic să lupte în Afganistan împotriva fundamentaliștilor islamici, odată întorși acasă erau atacați de fundamentaliștii islamici fără ca guvernul să facă ceva! A fost momentul în care s-a hotărât să înființeze English Defense League. A fost momentul în care a devenit un „extremist de dreapta”. A fost clipa care l-a transformat pe Tommy Robinson în inamicul nr. 1 al guvernului britanic și al islamiștilor protejați de acesta!”, a scris Bogdan Calehari pe blogul său.

În societățile unde corectitudinea politică încalcă ordinea naturală și legile firii, patrioții riscă să fie etichetați rapid ca „extremiști de dreapta”, pentru ca prin anatemizare să se înăbușe orice discuție, să se ascundă adevărurile neconvenabile. Patriotismul este un delict de neiertat în ochii globaliștilor.

Ce e mai dramatic e că Tommy Robinson este în pericol să-și piardă viața în detenție, deoarece majoritatea închisorilor din U.K. sunt pline de bande de islamiști, din cei cu care a avut altercații.

Pe internet a fost lansată o petiție către Theresa May, ca să-l grațieze pe ziarist. Vă invit s-o semnați. Este aici https://www.change.org/p/theresa-may-mp-free-tommy-robinson?recruiter=867031286&utm_source=share_petition&utm_medium=twitter&utm_campaign=share_petition&utm_term=triggered.

Free Tommy Robinson!

Dan Alexe: suflet de slugă, gândire de slugă

Pârțul lui Kusturica

Emir Kusturica povestește în cartea sa „Unde sunt eu în povestea asta?”, apărută la Polirom în 2012, o scenă din copilărie, pe care o consider o chintesență a umanului, a felului de-a fi om.
Regizorul era copil. Și, normal pentru ce avea să-i rezerve viața, era fermecat de filme, le trăia ca flama produsă de sudură, și, după puterile și resursele sale de la acel moment, încerca să le recreeze. A improvizat din fotolii, oale și felurite ustensile, în curtea părinților săi, un templu grec de coloanele căruia era legat Hercule, pe care l-a văzut în interpretarea lui Steve Reeves.
Kusturica în rolul lui Hercule, legat cu sfori de ansamblul ce-i proiecta mental templul, a început să se încordeze ca să-și elibereze personajul din captivitate. Avea ca spectatori pe cei din familie. De efort și emoție copilul a scăpat un pârț.
Kusturica relatează cât i-a fost de rușine, pentru că lumea a izbucnit în râs. În acel pârț era oglindită slăbiciunea sa, frâna fiziologică ce-i era ca stavilă, erupția fragilității în trăirea/ retrăirea eroismului lui Hercule.
Acel pârț ne învață ce e viața, despre vulnerabilitatea fiecăruia în atingerea visurilor, că n-avem cum să fim întotdeauna cum și ce am vrea, chiar cu altitudini dificil de imaginat de puritate, cu o tenacitate ieșită din comun. Că avem puterile limitate, cu teama drept coloană vertebrală. Teama de ridicol, de bumerangul opiniei publice. Că n-avem șansa să spunem doar un simplu „sorry”, ca englezii, și să mergem mai departe, precum i-ar fi explicat tatăl lui Emir că ar trebui făcut.

Bombardarea Siriei vorbește despre anemia rațiunii

Cred, chestia cu Siria stă aproximativ așa:

ISIS și-a făcut ani de zile spectacolul în această țară, cum au vrut băieții. Și americanii au luptat contra lor parcă cu încetinitorul sau cu praștiile.

Regimul Bashar al-Assad a cerut sprijinul rușilor și ivanii i-au cam terminat repejor pe teroriștii tăietori de capete.

Normal că americanii au ieșit șifonați din poveste, victoria fiind adusă de ruși.

Pentru prima dată după căderea comunismului, Rusia a demonstrat că este iar o superputere, că lumea devine multipolară, nu numai SUA având ultimul cuvânt.

Atacurile cu gaz, și cel din Siria, și cel care a fost un fel de aperitiv al isteriei- cel din Anglia, cu spionul și fiica lui, aduc a operațiuni de diversiune, false flag. Vin la țanc ca pretext, dacă nu pentru o încercare de alungare a rușilor din Siria, pentru diminuarea influenței lor în regiune.

De fapt, am impresia că SUA nu vrea să renunțe la condiția de hegemon și se comportă ca un puștan orgolios, aiurit de hormoni.

Suntem foarte aproape de un posibil război între cele două superputeri. Bombardamentele americano-britanico-franceze din această zi, asupra Siriei, vorbesc mai mult despre anemia rațiunii. Merită să amintesc ce a scris filosoful francez Bruno Guigue pe Facebook: „Ce matin, le „pays des droits de l’homme” est un tas de fumier.”

Doamne ferește-ne de-o nouă conflagrație mondială!

Nicolae Breban prefera amanarile in ce priveste colaborarea cu Securitatea

Curtea de Apel Bucuresti

Numãr unic dosar: 3084/2/2011 Înregistrat în data de: 04.04.2011 Obiect dosar: constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008) Materia juridicã: Contencios administrativ şi fiscal Stadiu procesual: Fond Părţi: CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII : Reclamant
BREBAN NICOLAE ALEXANDRU : Pârât
CĂI DE ATAC:

Tip acţiune	Data declarare	Cine declara
Pagina 1

TERMENE DE JUDECATÃ:

Data	Detalii
12/09/2011	Amână cauza
Solutie: Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar şi pentru a se formula întâmpinare, amână cauza şi acordă termen la data de 24.10.2011.
24/10/2011	Amână cauza
Solutie: Pt. a se lua cunoştinţă de întâmpinarea şi cererea reconvenţională comunicate la acest termen, amână cauza şi acordă termen la data de 21.11.2011.
21/11/2011	Amână cauza
Solutie: Pt. a se depune la dosar înscrisurile puse în discuţie la acest termen, amână cauza şi acordă termen la data de 30.01.2012.
30/01/2012Sursa http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=2&d=MjAwMDAwMDAwMjYyNDUy

Manifestul Studentului din UBB

Ne confruntam cu o atmosfera in care atitudini precum nepasarea, latenta, pasivitatea domnesc in randul nostru , lasand loc setei de putere , coruptiei, intereselor personale si financiare sa ne conduca intr-o directie total eronata care nu ne aduce niciun beneficiu, in care am fost transformati in instrumente de vot, in niste cifre.

Studentii au reprezentat intotdeauna un motor al progresului, al reformelor sociale. Marile schimbari au fost sustinute de studenti (vezi Revolutia din 1989). In 1995 mii de studenti au protestat reusind sa introduca noi drepturi pentru studenti, cel mai important fiind dreptul la reprezentare, care astazi, din pacate, se pare ca si-a pierdut sensul real. Luna trecuta in Londra 10.000 de studenti s-au solidarizat impotriva maririi taxelor , iar la Bucuresti sute de studenti si-au unit glasurile cerand un sistem universitar care sa ne aiba in centru pe noi, studentii. Am fost “antrenati” sa ne supunem vointei altora, dobandind o capacitate de a suporta demna de remarcat, iar sintagma dupa care am ajuns sa ne ghidam a devenit “capul plecat sabia nu-l taie”. Universitatea a fost transformata intr-o afacere convenabila , sustinuta fara drept la replica de catre studenti. Aceasta institutie menita sa ne educe a devenit subordonata diverselor interese care profit de urma noastra. Si noi ce facem? Se opune cineva? Avem parte de reprezentanti care sa lupte pentru noi? Procuparea reprezentantilor nostri se rezuma la impunerea “solidaritatii” fata de alte grupuri de interes din universitate, nicidecum inspre sustinerea reala a drepturilor si intereselor noastre.

Absenta oricarui tip de actiune ne transform in complici la aceasta degradare a educatiei care se poate sesiza cu ochiul liber. Priviti mai atent in jurul vostru si veti observa o sumedenie de probleme: nu avem suficiente locuri in camin, nu toti studentii care merita si au nevoie de aceste locuri reusesc sa fie cazati, iar despre locurile ramase libere nu primim nicio informatie, numarul de burse este prea mic, urmeaza sa fie introdus examen de licenta la mijlocul anului universitar, birocratia din universitati si facultati este excesiva, invatamantul centrat pe studenti lipseste cu desavarsire, sansele sa ne putem gasi un loc de munca in domeniul in care am studiat sunt minimale, avem parte de studentii reprezentanti care ocupa aceeasi functie de mai bine de 7 ani.

Este un dezastru pe care nu il putem evita, insa un viitor care nu ne ofera niciun fel de perspective, al umilintei, al lipsei de putere, al lipsei de informatii, proiectat de actualii nostri reprezentanti este unul care nu trebuie sa ne lase nepasatori. Noua, tuturor ne revine datoria de a veghea ca universitatea sa redevina acel spatiu pentru educare si formare reala a studentului, o universitate de care sa putem fi mandri, nu cea de astazi, cu taxe exorbitante, cu locuri in camin si burse insuficiente, cu decizii luate peste noapte care ne pot ruina viitorul. Scepticismul de care am dat dovada pana acum nu a fost decat o scuza confortabila a propriului nostru refuz de a actiona.

Daca stiti pe cineva caruia drepturile ii sunt sunt refuzate, sustineti-l, ajutati-l sa le dobandeasca.

“Priviti critic prezentul si indignandu-va, refuzati sa-l acceptati. Priviti critic viitorul pe care acest prezent vi-l impune si, indignandu-va refuzati sa-l acceptati. Priviti critic viitorul pe care acest prezent vi-l impune si indignandu-va impotriva lui construiti viitoruri alternative” Stéphane Hessel
Sursa http://osubb.ro/?p=483

Numitorul comun: Moartea

Vineri, 21 octombrie 2011, ora 15, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Şoseaua Kiseleff nr. 3, în Sala Foaier, va avea loc vernisajul expoziţiei Numitorul comun: Moartea. Vernisajul va fi urmat de proiecţia filmului Patru feluri de a muri, un documentar în regia lui Nicolae Mărgineanu despre crimele fostului regim comunist.

Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 21 octombrie – 6 noiembrie 2011.

EXPOZIŢIA: NUMITORUL COMUN – MOARTEA

Expoziţia, găzduită de Muzeul Ţăranului Român, a fost realizată de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, beneficiind şi de colaborarea Institutului pentru Liberă Iniţiativă şi a muzeelor de istorie din Turda şi Aiud.

Expoziţia prezintă o serie de acţiuni de căutare şi deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada anilor 1948 – 1952. Aceste acţiuni au avut loc în urma cercetărilor de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, fiind desfăşurate în perioada anilor 2007 – 2010, la început de către specialişti, arheologi şi istorici, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care a fost înfiinţat din iniţiativa domnului Marius Oprea, în decembrie 2005, printr-o hotărâre a Guvernului Tăriceanu. Schimbările instituţionale intervenite în cadrul acestui institut, în februarie 2010, au făcut ca acest tip de investigaţii speciale să fie oprite iar personalul de specialitate implicat să fie îndepărtat din cadrul instituţiei. Aceşti oameni îşi continuă însă importanta activitate de cercetare, fără nici un sprijin din partea statului, în cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, care a fost înfiinţat în aprilie 2010.

Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei cuprind un număr de 22 persoane executate, toate prin împuşcare, 21 dintre acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Teregova (jud. Caraş-Severin), Răchiţele, Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua, Dealul Capsei (jud. Alba), Gâlgău (jud. Sălaj) şi mun. Satu Mare. Unul din cazurile prezentate abordează problematica unei persoane ucise în satul Muşca, com. Lupşa, jud. Alba, al cărui mormânt a fost căutat în mai multe rânduri, însă acesta nu a fost găsit. În locaţiile amintite, cei ucişi au fost îngropaţi fie în gropi individuale (Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Dealul Capsei, Sântejude-Vale, Răchiţele, Gâlgău, Muşca), sau în gropi comune, cu două victime (Hălmăsău / Dealul Şasa-Poieni, Teregova, Sântejude-Vale), trei victime (Nepos), sau patru victime (Hălmăsău).

Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucişi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi sau făcute în timpul acţiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi.

Expoziţia se adresează în primul rând tineretului, elevilor şi studenţilor, dar şi tuturor celor care au cunoscut sau nu în mod direct perioada comunistă, însă ştiu prea puţin sau deloc despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii la începuturile regimului comunist în România.

Johnny Raducanu despre tigani. Dumnezeu sa-l odihneasca!

A fost pe cat de talentat, pe atat de cu coloana vertebrala.

„Torrent”, de Stoian G. Bogdan. Zero poezie

„Voi fi un geniu şi lumea mă va admira”, scria în jurnalul său Salvador Dali. La 16 ani. Peste ani, prin „metoda paranoia critică”, un termen inventat de el, şi-a proclamat singularitatea, valoarea. Plusând ca la pocher. Iar la sfârşitul vieţii şi-a ridicat şi o statuie statuie. Ca nu cumva să fie uitat. Scrânteala jucată sau reală a spaniolului n-a permeabilizat ridicolul doar fiindcă Dali n-a dat rateuri strigătoare la cer.

Rememorare- prin liceu, puţopalmist şi rubicond în orgoliu ca mulţi puştani, le spuneam colegelor că sunt un „geniu modest”. Şi vorbeam detaşat numai cu pluralul majestăţii. M-am lecuit odată cu dispariţia coşurilor.

Cu  volumul „Torrent”, apărut la „Herg Benet” în 2011, Stoian G. Bogdan încearcă o lovitură de imagine. A vrut să-şi sculpteze din cuvinte propria statuie, dar a reuşit ca şi negustorul din bancuri, care s-a încumetat să le vândă gheaţă eschimoşilor sau nisip saharienilor. Cartea este un zero, da capo al fine.

Nu m-a şocat limbajul autorului. Intenţionat violent şi obscen. M-a lăsat mască lipsa poeziei din carte. N-am cum să citez măcar un vers memorabil. Cum aş putea să amintesc, de pildă, din cântecele trupei B.U.G Mafia, care se învârte cam în acelaşi areal. Droguri, futai şi alte din astea.

Criticul Paul Cernat a numit ultima tentativă scriitoricească a lui Stoian G. Bogdan „un bluff psihedelic”. Însă, în revista „22”, din 30 august, afirmă că printre bălării sunt şi oarece sclipiri de poezie. Cernat se înşeală, dacă n-a vrut să fie îngăduitor. Pe ultima copertă a „Torrent”-ului, talentatul poet Ioan S. Pop zice: „Este o carte de poezie numai bună de povestit.” Aiurea.

Stoian G. Bogdan demostrează cu „Torrent” că încă n-a scăpat de coşurile de pe intelect. Şi că nu fitecine are talia de-a forţa „metoda paranoia critică” fără să fie murat în ridicol.

Alexandru Petria

Publicat pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/09/%E2%80%9Etorrent%E2%80%9D-de-stoian-g-bogdan-zero-poezie/

O oportunitate pentru scriitori

Bob Books, cea mai mare editura britanica specializata in carti foto, a lansat un serviciu online prin care oricine isi poate publica si vinde cartile prin intermediul unei platforme de tip self-publishing.

Noul serviciu, Bob Bookshop, permite autorilor din intreaga lume sa-si publice singuri cartile, prin intermediul unui soft care poate fi descarcat gratuit de pe site-ul editurii. Exista si posibilitatea ca autorul sa apeleze la specialistii Bob Bookshop pentru crearea cartii. Mai mult, cartile publicate online si tiparite pot fi apoi vandute de autori, fara ca Bob Bookshop sa perceapa vreun comision sau alte taxe. Singura conditie este ca o data creata si publicata, un exemplar din carte trebuie cumparat de autor.

Bob Bookshop are deja o “biblioteca” online de mii de titluri de arhitectura, arta&design, fotografie, travel, biografice, de copii etc.

Detalii: www.bobbooks.co.uk/bookshop

Alerta de grad zero

A aparut…  Coperta e super. Ca si continutul, desigur. N-o zic doar pentru că sunt inclus cu povestirea „Când este în toane bune cucul”