22 recomandă În linie dreaptă

Dorin Tudoran a arătat într-o serie de postări nemerniciile celor de la site-ul În linie dreaptă.
ILD apare în lista de bloguri recomandate de revista 22. Am aflat că în proxima ședință a GDS se va discuta opțiunea eliminării ÎLD de pe lista cu pricina, spre a se evita trimiterea unei semnalări la Bruxelles. Părerea mea este că opțiunea va cădea la vot. Un prim semn este textul din Contributors în care Volodea apară ÎLD. Asta spune ceva mai mult decât că IDL este un cuib de idioți…

În poza de mai jos, de stânga la dreapta, sunt trei intelectuali pretinși subțiri, pozând alături de doi inși de la site-ul imund amintit.

Nu se solidarizează nimeni cu Vladimir Tismăneanu?

Vladimir Tismăneanu parcă şi-a ieşit din minti. Amănunte aici http://www.contributors.ro/cultura/filosoful-chisinevschi-de-la-icr/. Omul e supărat nevoie mare că Stelian Tănase a publicat pe blogul său despre o parte din banii pe care i-a primit de la ICR. Sume consistente, un fel de plată pe uşa din dos pentru serviciile aduse regimului Băsescu, în nici un caz meritate, mascate sub tot felul de artificii culturalo-contabiliceşti. Este revoltător că scriitorimea română, vocală în urmă cu câteva zile, n-a luat încă nici o poziţie. Dar nu mă miră, desigur. Linsul şi duplicitatea sunt infinit mai rentabile.

Alexandru Petria

 

Tismaneanu, uitucul…

Vladimir Tismaneanu a fost un tip de stanga, inainte de-a trece in partea astalalta, anticomunista.
A publicat:
Tismăneanu, Vladimir, Noua stângă și Școala de la Frankfurt, București, Editura Politică, 1976, 105 p.
Tismăneanu, Vladimir, „Conceptul de revoluție în ideologia Noii Stângi“, în Caiet Documentar al Academiei „Ștefan Gheorghiu“, nr. 6/1980, p. 49-73
Este interesant ca lucrarile amintite nu apar pe cv-ul lui postat pe site-ul University of Maryland cv tismaneanu
De ce oare?

Vladimir Tismăneanu este dator cu demisia

Vladimir Tismăneanu a scris cu câteva zile în urmă:

(…)cand premierul desemnat va fi investit si va putea primi in aceasta calitate mesaje oficiale, va afla decizia mea privitoare la pozitia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER. Orice om normal care citeste ce-am scris in aceste zile (si nu doar in aceste zile, ma grabesc sa o spun) o poate anticipa. Numit de un premier al Romaniei, mi se pare firesc sa-l anunt despre aceasta decizie pe un premier al Romaniei. Este o chestiune de minima politete. A bon entendeur, salut…
Sursa- http://tismaneanu.wordpress.com/2012/04/30/doamna-lelia-munteanu-si-amintirile-anului-1990/

Acum, acest lingău băsescian are cui să-şi prezinte demisia. Numai să aibă onoare.

Stelian Tănase despre mine şi „Intelectualii lui Băsescu”

VÎNĂTOAREA DE VRĂJITOARE

Dl Alexandru Petria publică pe blogul său un text intitulat “Mai au un dram de onoare Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu & company? ” Iata continuţul lui. “Aşa-numiţii “Intelectuali ai lui Băsescu” au pierdut partida. Căderea guvernului Ungureanu o să aducă ieşirea lor din viaţa publică. Şi aici mă gândesc la decablarea de la funcţii, de la sinecuri. E o chestiune de timp, desigur. Au mizat pe o alcătuire politică aberantă, un veritabil regim de ocupaţie a României, şi-au bătut joc de inteligenţa şi talentul lor pentru bani, e timpul să stea pe tuşă. Vânzarea are şi o oră a scadenţei, inevitabilă şi binefăcătoare. Că n-o să-şi ceară scuze pentru răul făcut, sunt sigur, la cât sunt de plini de sine.

Acum, au în faţă doar două opţiuni: să-şi dea demisiile sau să aştepte să fie demişi. Prima onorabilă, a doua – o plecare cu coada între picioare. Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este în subordinea guvernului. Vladimir Tismăneanu e cazul să aleagă repejor. Timpul şefiei lui a apus. Ca şi Gabriel Liiceanu, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Romăn, funcţie unde a fost desemnat de către primul-ministru. Din solidaritate cu Liiceanu, până nu se va ajunge la înlăturarea lor după cea a lui Băsescu, momentan sunt la adăpost fiindcă sunt subordonaţi preşedintelui României, ar fi salubru să elibereze locurile şi Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului, şi vicepreşedintele Mircea Mihăieş. Sunt curios dacă mai au un dram de demnitate ca să-şi prezinte demisiile, când funia le este lângă par.”

Înainte de orice, de demisii, de concedieri, noi numiri, execuţii publice, e necesară o discuţie deschisă. Schimbarea lui X cu Y nu schimbă natura problemei. Ar pleca unii ca să vină alţii la fel de legaţi de oamenii zilei. Altă zi, alţi zei. Temele unei dezbateri ar fi – cum a reuşit Băsescu să îşi afilieze atîtea nume de prestigiu ? E vorba de oameni nici prosti, nici dependenţi pînă atunci cel puţin ( 2005-7)  de  drogul politicii. Cum de au văzut ei în Băsescu omul providenţial ? Cum de au tăcut cînd derapajele lui au fost evidente şi contraziceau vădit ce susţinuseră public ei pina atunci ? Au fost atraşi de şarmul personal, au fost nişte naivi? E vorba de stipendii sau de vechea atracţie a intelectualilor pentru putere ? Este în adeziunea la persoana lui Basescu complexul celui care se vrea iniţiat, informat despre secretele zeilor? E oportunism pur si simplu, goana după favoruri, sinecuri şi posturi ? E moftul de a fi acolo unde se iau marile decizii ? E teama de vicisitudini care il face pe intelectual să se pună sub pulpana unui personaj puternic? E dependenţa în lumea românească a intelectualilor de politic ? Nu eşti respectat ca artist, intelectual, dacă nu eşti bine conectat cu vîrfurile unui partid, cu diverşi miniştri şi dacă nu le serveşti.E şi problema răspunderilor, de neocolit.

Dl. Petria a mai publicat un text pe blogul d-sale, pe această temă, cînd a propus o ”Antologie a ruşinii”  conţinind texte ale intelectualilor lui Băsescu, apetria@gmail.com”. Atunci i-am răspuns –  “O asemenea antologie este utilă doar ca un capitol într-o istorie a intelectualităţii din România anilor 2000. Dezbaterea în jurul acestei chestiuni “dureroase” trebuie să rămînă strict între intelectuali. Orice invitaţie la o vînătoare de vrăjitoare mi se pare de neacceptat. Oricine se poate înşela şi chiar o face. Mai cred încă în buna credinţă a unora. Nu întotdeauna puterea şi banii explică lucrurile sau le explică doar la suprafaţă. Şi capacitatea de înţelegere limitată a unui fenomen politic contribuie în egală măsură la opţiunile cuiva. În plus, unii îşi doresc cariere mai importante decît ce le oferă piaţa culturală românească, profesorat şi cărţi în tiraje infime. Adică sărăcie şi periferie. Mai explică deriva şi vechiul complex al intelectualului aflat “sub vremi”. Un alt factor este dorinţa de a face parte din “cercul restrîns al puterii”, de a avea acces la Vodă. Exemplul lui Nae Ionescu cu Carol ll e cunoscut. Aventura carlistă a lui Nae a durat pînă cînd s-a văzut pe scările Palatului neprimit de rege aflat în braţele Lupeascăi…Scenă actuală şi azi. Puţini au tras concluziile necesare din această poveste arhicunoscută.”

Regimul Băsescu se apropie de final. O analiză a raporturilor dintre intelectuali şi actualul preşedinte ţine şi aprecierea pe care a o dăm acestor ani. Au fost un eşec sau un succes ?  A venit timpul să privim înapoi, cu sau fără mînie. Cert este că uitarea prea rapidă a acestei perioade de istorie politică şi intelectuală românească ar fi o pierdere. Este un prilej rar de a trage bune lecţii pe seama raporturilor dintre intelectuali şi putere în lumea românească şi nu doar pentru ultimii 7 ani.

Stelian Tănase

 

Notă Alexandru Petria- textul a apărut aici http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/vinatoarea-de-vrajitoare/

 

Mai au un dram de onoare Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu & company?

Aşa-numiţii „Intelectuali ai lui Băsescu” au pierdut partida. Căderea guvernului Ungureanu o să aducă ieşirea lor din viaţa publică. Şi aici mă gândesc la decablarea de la funcţii, de la sinecuri. E o chestiune de timp, desigur.
Au mizat pe o alcătuire politică aberantă, un veritabil regim de ocupaţie a României, şi-au bătut joc de inteligenţa şi talentul lor pentru bani, e timpul să stea pe tuşă. Vânzarea are şi o oră a scadenţei, inevitabilă şi binefăcătoare. Că n-o să-şi ceară scuze pentru răul făcut, sunt sigur, la cât sunt de plini de sine.
Acum, au în faţă doar două opţiuni: să-şi dea demisiile sau să aştepte să fie demişi. Prima onorabilă, a doua- o plecare cu coada între picioare. Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este în subordinea guvernului. Vladimir Tismăneanu e cazul să aleagă repejor. Timpul şefiei lui a apus. Ca şi Gabriel Liiceanu, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Romăn, funcţie unde a fost desemnat de către primul-ministru. Din solidaritate cu Liiceanu, până nu se va ajunge la înlăturarea lor după cea a lui Băsescu, momentan sunt la adăpost fiindcă sunt subordonaţi preşedintelui României, ar fi salubru să elibereze locurile şi Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului, şi vicepreşedintele Mircea Mihăieş.
Sunt curios dacă mai au un dram de demnitate ca să-şi prezinte demisiile, când funia le este lângă par.
Alexandru Petria

Ce vor face intelectualii ruşinii, profitorii şi giranţii regimului Băsescu?

Dau o listă a lor, sigur incompletă:
Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky, Mihai Răzvan Ungureanu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Cătălin Avrămescu, Mihail Neamţu, Sebastian Lazaroiu, Andrei Cornea, Vladimir Tismăneanu, Cristian Preda, Dragoş Paul Aligica, Monica Macovei, Ioan Stanomir, Dan Tăpălaga, Adrian Cioflanca, Sorin Ioniţă, Cristian Patrasconiu, Andreea Pora, Rodica Palade, Mircea Marian, Brânduşa Armanca, Cristian Câmpeanu.
Şi un tomberon de gunoi e prea bun pentru ei…  S-au compromis din lichelism.

Vladimir Tismaneanu, „elefantiazisul servilismului”

Dorin Tudoran: ” În sfârşit, în aceste zile atât de încordate, există şi episoade amuzante. Dorind să confirme un recent diagnostic – elefantiazisul servilismului – un suflet extrem de încăpător şi un pupăcios iute de muştiuc, ieri dimineaţă l-a sărutat pe amândoi obrajiorii pe cel ce pleca de la Palatul Victoria, pentru ca peste câteva ore să-i trimită o bezea fierbine celui ce se pregăteşte să preia Palatul Victoria.”- Sursa http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/manusa-74080.html

Poetul s-a referit la Vladimir Tismaneanu, fara sa-l numeasca. Si la aceste articole ale celui diagnosticat magistral http://www.contributors.ro/politica-doctrine/timpuri-aspre-demisia-premierului-emil-boc-plus-un-text-de-cristian-preda/ si http://www.contributors.ro/politica-doctrine/experimentul-ungureanu/

 

Intelectualii lui Basescu intre ei. Scrisoare deschisă- Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS)

Scrisoare deschisă

– Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS) –

1 februarie 2012

Stimaţi colegi,

În acest moment de posibilă reformare a grupului nostru în care, de 22 de ani încoace, încerc să fac ceea ce trebuie făcut, vă rog să citiţi cu atenţie lunga mea scrisoare deschisă care începe cu un text scris de eminentul disident şi scriitor Luca Piţu, pentru postfaţa cărţii mele „Infernul vândut ca paradis”, în curs de apariţie la editura Junimea din Iaşi.

„Intră fără sfială în cartea lui Sorin Ilieşiu, cititorule interesat de istoria recentă a ţării tale sau de drama imaginii în periodul bolşeviciant, căci nu vei găsi acolo etnobotanice, nici gagice de OTV la ţol sumar, nici de băut, o, nu:  ci   vei  înfrunta fulguraţia paradoxului, duritatea de silex a oximoronului, teribilitatea aforismului, farmecul amintirii nefalsificate total de imaginaţie, frumuseţea salbatică a scriiturii fragmentare…. şi aşa mai departe. O să simţi, după lectura  Infernului vândut ca paradis, că-i puţin nebun băiatul ăsta (un exaltat, în orice caz), dar absolut sincer şi curat. Anticomunist şi monarhist din convingere, nu din oportunism. Cum se înflăcărează prea usor şi ajunge la exprimări sau comportamente patetice (de pildă, îţi cade în genunchi ca să-l asculţi ori să-l urmezi), îi cam încurcă, se pare, pe cei alături de care mărşăluieşte impavid ori pentru care se angajează fiinţial. Figură incomodă iaste mnealui în cadrul GDS, unde tiradele se văd acceptate numai dacă-s eminamente retorice, fără, dară, prea mare legatură cu lumea reală. Dintre cei ramaşi acolo, numai Radu Filipescu, altminteri mult mai rezervat şi mai timid, se compară cu el ca autenticitate. Dintre cei plecaţi, doar Gabriel Andreescu, altminteri mai analitic şi mai sistematic, îi stă alături ca radicalism structural. Subiectiv vorbind, mare ar trebui să fie simpatia ta, lectorule fratern, şi a noastră, a anarho-eseiştilor, pentru el, tocmai fiindcă îl simţim sincer şi curat, iar exaltaţii din stirpea lui fost-au mereu, aici şi pretutindeni, devoraţi de profitorii cinici”.

Dragă Radu,

În ultimii 19 ani ai fost preşedintele nostru şi îţi mulţumesc că ai făcut tot ce se putea face, în contextul dat, pentru împlinirea idealurilor GDS. Înainte de căderea comunismului ai fost unul dintre deţinuţii politici care au acţionat cu un curaj extraordinar. Ai fost şi ai rămas un reper de moralitate şi un prieten adevărat.

În aprilie 2005, de Sfintele Paşti, am publicat pe prima pagină a cotidianului naţional Ziua “Proclamaţia pentru România”, primul apel coerent pentru procesul comunismului şi reformarea României prin decomunizare. Îţi mulţumesc, Radu, că în iunie 2005 ai făcut posibilă relansarea de către GDS a acestei proclamaţii sub numele “Apel pentru România” (publicat pe prima pagină a revistei noastre).

În 2006 ai făcut posibilă lansarea şi publicarea de către GDS a apelurilor mele din 2005 şi 2006 pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului ca ilegitim şi criminal, precum şi a raportului neoficial redactat de mine în 2005 (întrucât preşedintele Băsescu a declarat că nu ar exista dovezi pentru condamnarea crimelor comuniste), raportul fiind anexat la toate apelurile ca argument decisiv.

Fără sprijinul tău, Radu, nu ar fi fost posibilă, în decembrie 2006, condamnarea oficială a comunismului ca ilegitim şi criminal în baza unui raport oficial, consistent şi edificator.

Acum peste cinci ani, eu, tu şi ceilalţi membri ai comisiei prezidenţiale pentru condamnarea comunismului, am propus în concluziile Raportului final ca guvernul şi parlamentul să adopte zeci de măsuri şi de legi pentru reformarea României prin decomunizare.

Cu toate că în 2006 preşedintele Băsescu şi-a asumat fără rezerve concluziile Raportului final şi chiar dacă de trei ani controlează cu autoritate guvernul şi parlamentul, nu a acţionat deloc pentru adoptarea măsurilor şi legilor propuse de noi.

A existat totuşi o excepţie: legea pentru instituirea Zilei memoriei victimelor comunismului a fost adoptată, dar abia la sfârşitul anului 2011, şi numai după ce am revenit cu apelul meu de aproape douăzeci de ori timp de trei ani, şi de asemenea, numai după ce, în ultimele apeluri, i-am scris preşedintelui PD-L că-i voi cere preşedintelui Partidului Popular European Wilfried Martens să excludă PD-L din PPE pentru că refuză memoria victimelor comunismului în condiţiile în care guvernul PSD Adrian Năstase a adoptat încă din 2002 legea pentru memoria victimelor Holocaustului.

Stimaţi colegi,

Regret că după condamnarea oficială a comunismului, câţiva colegi din GDS, în frunte cu Andrei Oişteanu şi Rodica Palade s-au opus propunerii mele ca GDS să acţioneze pentru a impune – prin dezbateri cu cei responsabili, inclusiv în cadrul revistei noastre – adoptarea de către guvern şi parlament a zecilor de măsuri şi de legi recomandate de Raportul final pentru reformarea României prin decomunizare.

Regret de asemenea că acum trei ani, în ianuarie 2009, dl Andrei Pleşu, a ridiculizat apelul meu pentru ziua memoriei victimelor comunismului, etichetându-l ca o „sminteală” pentru „statutarea unor noi chermeze”. „Reflectez sincer la o retragere discretă din Grup. Nu e o ameninţare” – conchidea dl Pleşu în acel mesaj pe care ni l-a trimis tuturor ca replică la propunerea ca GDS să susţină instituirea zilei memoriei victimelor comunismului.

Domnule Pleşu,

Totuşi, în apelulul meu pentru condamnarea comunismului (http://www.gds.ong.ro/?p=176) pe care l-aţi semnat şi dvs (dar numai după ce v-am rugat ca pe Dumnezeu!), am solicitat în mod expres (citez din apelul pe care l-aţi semnat) „instituirea unei Zile nationale de comemorare a victimelor comunismului din România”. De ce acum şase ani aţi semnat apelul fără vreo obiecţie, iar acum trei ani aţi avut obiecţii faţă de instituirea acestei zile?

Domnule Pleşu, înainte de a fi propus reformarea morală a GDS (în articolul publicat de dvs în 19 ian. a.c. în revista „Dilema veche”, în care continuaţi „anihilarea” mea pe care aţi demarat-o acum trei ani), poate că ar fi trebuit să răspundeţi public întrebărilor pe care vi le pun acum pentru a treia oară. Aşa cum v-am mai scris, aş dori să includ răspunsurile dvs în „Cartea neagră a fratricidului din 13-15 iunie 1990” pe care o elaborez împreună cu antropologul Alin Rus, carte care va fi publicată în curând sub egida Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului fondat de colegul nostru Marius Oprea şi condus acum de alţi doi colegi, Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir.

Domnule Andrei Pleşu, aţi fost cel mai prestigios şi cel mai admirat membru al guvernelor conduse de Petre Roman începând din 26 decembrie 1989.

Citez din Raportul final (care e un document de stat) pentru condamnarea crimelor comuniste, o declaraţie a generalului-magistrat Dan Voinea care a cercetat dosarul Revoluţiei, în cadrul Parchetului general: «În decembrie 1989, scopul grupului care a preluat puterea era deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată».

De ce, domnule Pleşu, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat „deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată”?

Raportul final arată că «În perioada care a urmat imediat după 22 decembrie 1989, grupul care a preluat puterea a deturnat caracterul pronunţat anticomunist al revoluţiei, prin subminarea demonstraţiilor spontane populare anticomuniste, prin cenzurarea mesajelor anticomuniste în cadrul emisiunilor televiziunii, care devenise „cartierul general” al unei „telerevoluţii” în premieră mondială. Prin televiziune s-au făcut majoritatea diversiunilor, cea mai eficientă fiind reprezentată de „pericolul de moarte” omniprezent întruchipat de „teroriştii fideli dictatorului Ceauşescu”; acesta a fost arestat în 22 decembrie, într-o unitate militară din Târgovişte. Pericolul părea total credibil întrucât în perioada 22-27 decembrie au fost înregistraţi 942 de morţi şi mii de răniţi.»

De ce, domnule Pleşu, deturnarea revoluţiei anticomuniste (de către grupul care a preluat puterea) ar fi fost posibilă numai prin genocidul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 când s-au înregistrat oficial 942 de morţi şi peste 3.000 de răniţi?

Domnule Pleşu, în guvernul Petre Roman aţi fost ministru al Culturii, inclusiv al culturii civice şi politice care reînviase absolut miraculos după 45 de ani de comunism, respectiv de mancurtizare spirituală la care poporul român a fost condamnat de criminali precum Leonte Răutu, supranumit “groparul culturii române”.

Conform Raportului final «Regimul politic instalat după căderea oficială a comunismului a fost de esenţă neocomunistă, antiliberală şi antipluralistă, generând ca forme de opoziţie Proclamaţia de la Timişoara susţinută de manifestaţia din Piaţa Universităţii».

De ce, domnule Pleşu, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat instaurarea unui regim neocomunist şi reprimarea opoziţiei anticomuniste?

Domnule Andrei Pleşu, de ce, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat: (1) mineriadele de coşmar din 28-29 ianuarie 1990, 18-19 februarie 1990 şi 13-15 iunie 1990, (2) reprimarea violentă a democraţiei şi a libertăţii de exprimare, (3) subminarea alegerilor libere clamate în zilele revoluţiei din decembrie?

Citez iarăşi din Raportul final: «În iunie 1990, manifestaţia a fost reprimată cu o bestialitate fără precedent, şocând întreaga lume civilizată şi compromiţând extrem de grav imaginea României. Represiunea tipic comunistă a manifestaţiei (anticomuniste) din Piaţa Universităţii, a presei libere, a partidelor democratice şi a societăţii civile a fost organizată de către puterea politică cu implicarea SRI, a Armatei şi a Poliţiei. Potrivit declaraţiilor generalului-magistrat Dan Voinea, care a cercetat, prin Ministerul Justiţiei, evenimentele din iunie 1990: (…) „S-a dorit instaurarea terorii”. „A fost un atac terorist, prin implicarea acestor forţe într-o acţiune violentă, care nu a fost justificată de împrejurările politice”. „Represiunea din 13-15 iunie 1990 este urmarea celei din decembrie 1989, pentru că a fost îndreptată împotriva aceluiaşi gen de manifestanţi”.»

De ce, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat crima şi instaurarea terorii (prin mineriadele din ianuarie, februarie şi mai ales prin cea din iunie 1990)?

De ce, aţi consimţit, prin tăcerea dvs, ca puterea politică din care aţi făcut parte să reprime bestial manifestaţia din Piaţa Universităţii, presa liberă, partidele democratice şi societatea civilă?

De ce nu aţi încercat să opriţi fratricidul din 13-15 iunie 1990, cu toate că eraţi cel mai respectat membru al guvernului, alături de dl Mihai Şora, fondator al GDS –?

De ce, domnule Andrei Pleşu, nu v-aţi respectat angajamentul că, prin demisia dvs din guvern, veţi dezavua reprimările bestiale din 13-15 iunie 1990, asemenea d-lui Şora? De ce dl Mihai Şora a avut demnitatea de a-şi respecta angajamentul şi a demisionat în 16 iunie 1990 din guvernul în care fusese ministru al Învăţământului, iar dvs, în loc să vă daţi demisia promisă, aţi decis să rămâneţi în guvernul care a comis atrocităţi care au oripilat întreaga lume? O „Minima moralia” ar fi fost suficientă ca să vă daţi demisia.

– “N-am a-ţi da socoteală cu privire la biografia mea”, mi-aţi răspuns, domnule Pleşu, în mesajul e-mail din 17 ian. a.c. adresat tuturor colegilor din GDS.

– “Nu mie trebuie să-mi daţi socoteală, ci tuturor celor care vor citi Cartea neagră a fratricidului din 13-15 iunie 1990, tuturor celor care au crezut şi au sperat în dumneavoastră”, v-am răspuns în acceaşi zi într-un mesaj e-mail adresat, de asemenea, tuturor colegilor.

– “Îţi propun să înveţi să taci”, mi-aţi mai scris.

Domnule Andrei Pleşu, aşa cum v-am mai scris, aveţi obligaţia morală de a scrie şi Despre demoni, nu numai Despre îngeri. În perioada decembrie 1989 – iunie 1990, aţi fost coleg de guvernare cu criminali condamnaţi de justiţie, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Se spune că dacă dai mâna cu cei ale căror mâini sunt pline de sânge, aproape că nu mai poţi să te speli.

Domnule Pleşu, vă veţi elibera de chinuitoarea povară a acestor întrebări numai dacă veţi răspunde la ele.

Vă mai rog, domnule Andrei Pleşu, să clarificaţi următorul text din scrisoarea pe care i-aţi trimis-o în anii ‘80 dictatorului Nicolae Ceauşescu: «Am avut ocazia să aduc la cunoştinţa unui lucrător al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind “meditaţia transcendentală”.»

Cred că ar fi bine să declaraţi oficial pe proprie răspundere că nu aţi fost colaborator al Securităţii şi să publicaţi pe web-saitul CNSAS declaraţia notarială.

De ce, domnule Pleşu, începând din 2000 până în 2004, aţi sfidat legea CNSAS care prevedea că nu poţi fi membru în colegiul CNSAS dacă ai fost membru în PCR? Aţi fost membru PCR. (Menţionez că în anul 2000, conducerea PNŢCD mi-a propus să fiu reprezentatul acestui partid în colegiul CNSAS. Am refuzat întrucât am fost membru PCR, chiar dacă am fost un membru de rând. Conducerea PNŢCD m-a rugat să recomand în locul meu pe cine cred de cuviinţă. L-am sunat pe Horia Patapievici să-l întreb dacă a fost membru PCR. Mi-a spus că nu, astfel încât l-am recomandat – în scris – prezentându-l ca pe un înalt reper de moralitate.)

De ce, domnule Pleşu, în campania electorală din 2004, l-aţi susţinut pe Traian Băsescu uluindu-l pe Petre Roman când i-aţi cerut să nu mai candideze la preşedinţia României ca să nu ia din voturile lui Băsescu.

S-a simţit trădat Petre Roman după ce, la propunerea fostului preşedinte Ion Iliescu, v-a făcut de două ori ministru al Culturii (în guvernele Roman 1 şi Roman 2, în perioada decembrie 1989 – octombrie 1991) ?

S-a simţit trădat Petre Roman după ce v-a numit ministru de externe în guvernul de coaliţie CDR-PD, în perioada 1997-1999, iar apoi v-a numit membru în colegiul CNSAS cu rang de secretar de stat (în perioada 2000-2004) încălcând legea CNSAS, din partea partidului pe care-l conducea (Partidul Democrat, fostul Front al Salvării Naţionale)?

Domnule Pleşu, în mesajul trimis membrilor GDS în 17 ianuarie a.c., m-aţi întrebat : «Ce cauţi, ca vechi luptator anti-comunist, la un post de televiziune girat de banii şi viziunea unui notoriu securist?»

Televiziunea publică (controlată de cel pe care l-aţi susţinut decisiv) cu care colaboraţi consistent, a încălcat adeseori normele deontologice.

De ce, domnule Pleşu, nu aţi condamnat minciunile, dezinformările şi diversiunile difuzate de TVR? Inclusiv cele care au dus la un genocid în decembrie 1989 şi la un fratricid în iunie 1990, în timp ce dvs eraţi ministru al Culturii (precizez pentru cei tineri că TVR era singurul post de televiziune din România în anii 1989-1991 cînd dvs aţi fost ministru al Culturii).

Apreciez lupta de astăzi a postului de televiziune Antena3 împotriva derapajelor antidemocratice ale politicii lipsite de umanism a regimului Băsescu. Postul de televiziune Antena3 este singurul din România afiliat la CNN, cel mai important post de televiziune din lume.

Pe de altă parte, având în vedere că justiţia din România e aservită politic, nu ştim cât de corectă a fost decizia justiţiei referitoare la relaţia cu Securitatea a d-lui Dan Voiculescu. Sunteţi sigur că relaţia cu Securitatea a d-lui Traian Băsescu nu a fost una vinovată?

În concluzie, cred, domnule Pleşu, că ar trebui, din nou, să „reflectaţi sincer la o retragere discretă din Grup”.

Stimaţi colegi,

Aşa cum v-am mai scris, în seara de 14 ianuarie a.c., în cadrul emisiunii de televiziune de la Antena3 a d-nei Alessandra Stoicescu, sub impresia vizionării în direct a reprimării deosebit de violente a manifestanţilor care protestau legitim şi nonviolent în Piaţa Universităţii, am făcut un apel umanitar către aceia dintre dvs care sunteţi actuali sau foşti demnitari ai regimului Băsescu, să-i sunaţi pe domnii Băsescu şi Boc să dispună încetarea reprimării deosebit de violente şi de asemenea, ca să le spuneţi că România are şi ea dreptul la o revoluţie de catifea şi la o Primăvară de la Bucureşti, la fel cum a fost posibilă Primăvara de la Praga.

Având în vedere că în câteva minute urma să înceapă Ziua Culturii Naţionale, 15 Ianuarie (ziua naşterii lui Eminescu), mi-am exprimat disperarea că este “celebrată” într-un asemenea hal şi l-am întrebat pe Horia Patapievici cum poate să-l accepte pe Traian Băsescu, care este un monument de incultură, ca preşedinte de onoare al Institutului Cultural Român, considerând că Mihai Eminescu ar trebui să fie preşedinte de onoare al ICR, nu Traian Băsescu – cel care a devenit Scheletul nostru din dulap.

Stimaţi colegi, cred că inclusiv datorită apelului meu umanitar, reprimarea violentă a încetat aproape integral după 15 ianuarie. Le mulţumesc celor care sunt sigur că i-au sunat pe domnii Băsescu şi Boc pentru a dispune încetarea reprimării violente.

A doua zi după apelul meu umanitar din 14 ianuarie, dl Andrei Oişteanu v-a trimis tuturor – numai mie nu mi-a trimis! – un mesaj e-mail cu neadevăruri şi calomnii referitoare la ceea ce aş fi spus în respectiva emisiune tv. I-am răspuns imediat după ce am citit mesajul dânsului (pe care l-am primit din întâmplare, indirect) că probabil nu a văzut emisiunea şi a fost dezinformat. V-am trimis tuturor link-ul unde poate fi accesată înregistrarea emisiunii pentru a constata adevărul celor spuse de mine. Speram că dl Andrei Oişteanu îşi va cere scuze după ce va viziona emisiunea. Nu am primit nici un mesaj de scuze.

Pentru ca lucrurile să fie extrem de clare, anexez în finalul acestui mesaj transcrierea integrală a intervenţiilor mele în acea emisiune.

Am făcut această transcriere special pentru a demonstra neadevărurile şi calomniile d-lui Andrei Oişteanu la adresa mea, vehiculate de dânsul în mesajul e-mail pe care l-a trimis, în 15 ian. a.c., tuturor tuturor celor 53 de membri ai GDS cu excepţia mea.

Chiar în fraza de introducere, dl Andrei Oişteanu a vehiculat trei neadevăruri.: «Ieri, într-o atmosferă isterică, Sorin Iliesiu a tunat si fulgerat împotriva GDS-ului în studioul TV Antena 3, si a transmis în direct un ultimatum către “colegii mei din GDS”, somîndu-i să semneze imediat apelul său prin care el, membru marcant al GDS, cere demisia presedintelui.»

Aşa cum rezultă din transcrierea anexată, toate afirmaţiie d-lui Andrei Oişteanu sunt neadevărate: nu am „tunat si fulgerat împotriva GDS-ului”, nu am „transmis în direct un ultimatum către colegii mei din GDS”, nu am „somat colegii din GDS să semneze imediat apelul” prin care cer demisia preşedintelui şi a guvernului.

Dl Andrei Oişteanu a continuat cu încă un neadevăr: «În plus, Sorin Iliesiu a cerut colaboratorilor apropiaţi ai lui Băsescu, nominalizîndu-i pe Horia Patapievici, Andrei Plesu si pe alţii, să pună mîna imediat pe telefon si să-l convingă pe Băsescu să demisioneze». Nu am cerut absolut nimănui să-l convingă pe Băsescu să demisioneze, ci am spus: „vreau să fac un apel umanitar către colegii mei din Grupul pentru Dialog Social ale căror cuvinte sunt ascultate, poate, de preşedintele Băsescu: să-l sune acum dacă încă nu l-au sunat, şi să-i spună că şi românii au dreptul la o Primăvară de la Bucureşti aşa cum a fost Primăvara de la Praga. Şi noi avem dreptul la o revoluţie de catifea!”

În fraza concluzivă, dl Andrei Oişteanu a apelat la o incredibilă calomnie: «Este o formă intolerabilă de delaţiune publică si de îndemn la linşaj mediatic (N.R.: ceea ce a spus Sorin Ilieşiu la Antena 3, în seara de 14 ian. a.c.)» Aşa cum rezultă din transcrierea anexată, nu am denunţat pe nimeni, nu am îndemnat la linşajul mediatic al nimănui.

Aştept aşadar scuzele de rigoare, domnule Andrei Oişteanu. Sper să nu fiu obligat să vă dau în judecată pentru calomnie. Dacă acest lucru se va întâmpla, voi apela la câţiva colegi să fie martori în proces, în primul rând la preşedintele nostru, Radu Filipescu.

Domnule Andrei Oişteanu, practica neadevărului şi a calomniei îmi aminteşte de metodele folosite de înaintaşul dvs, tovarăşul Leonte Răutu, supranumit „groparul culturii române” şi „criminalul sufletului românesc”. Nu ar fi prea târziu să regretaţi sincer şi să dezavuaţi cu claritate, în paginile Revistei 22 a GDS, crimele înaintaşului dvs. Ar fi o condiţie a reformării GDS în situaţia în care nu vă veţi retrage.

1 februarie 2012

Cu încredere,

Sorin Ilieşiu

Transcrierea intervenţiilor lui Sorin Ilieşiu în cadrul emisiunii

„Q&A” cu Alessandra Stoicescu, transmisă în direct de postul

de televiziune Antena 3, în 14 ianuarie 2012, între orele 21,30 şi 23,00.

http://inregistrari.antena3.ro/view-14_Jan-2012-Q&A_cu_Alessandra_Stoicescu_si_Floriana_Jucan-18.html

Cunosc foarte bine evenimentele din 13-15 iunie 1990. Ceea ce vedem acum (notă Sorin Ilieşiu : în acele momente asistam la un incredibil coşmar – reprimarea deosebit de violentă, în Piaţa Universităţii, a unor manifestanţi nonviolenţi, reprimare care avusese loc şi cu 24 de ore înainte, în faţa Palatului Cotroceni, tot violent şi nejustificat, faţă de cei care protestau legitim şi nonviolent aşa cum va recunoaşte şi preşedintele Băsescu, dar abia după 13 zile de proteste) seamănă ca două picături de apă cu fratricidul din 13 iunie 1990 din care, a doua zi, s-a născut Mineriada. Acest lucru face şi obiectul cercetării mele în raportul-rechizitoriu pe care-l elaborez acum împreună cu Alin Rus în cadrul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. A fost o crimă neocomunistă. Şi mi-e ruşine că au trecut 22 de ani de atunci, şi uite că acum asistăm – spre ruşinea României care a intrat în rândul ţărulor civilizate din Uniunea Europeană -, …asistăm la reeditarea fratricidului de atunci, şi fac un apel la Băsescu, la Boc şi la Igaş să nu se poarte la fel ca Ceauşescu. Fac un apel la militari, la jandarmi, să intre în cazarmă! E o ruşine ceea ce se petrece! Fac un apel la colegii mei din Grupul pentru Dialog Social, la membrii Grupului pentru Dialog Social care sunt demnitari ai Partidului Democrat-Liberal, sunt unsprezece colegi de-ai mei acolo, fac un apel să-l sune imediat pe Băsescu să oprească acest măcel. Este o ruşine naţională!

(… / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / …)

Aş vrea să vă rog să-mi permiteţi să evoc o diversiune extraordinară care s-a întâmplat în Piaţa Universităţii acum 21 de ani şi jumătate, a propos de Ministerul de Interne şi de diversiunile create de Ministerul de Interne: conversaţia prin telefoanele mobile de pe atunci între ministrul de interne de atunci, Mihai Chiţac, şi un colonel subordonat al dânsului, care spunea: „Vă rog raportaţi domnului Preşedinte că ne-am dat foc la autobuze. Aşa ne-a fost înţelegerea!”. Acea autoincendiere a autobuzelor Ministerului de Interne a creat ceea ce a urmat (N.R.: Mineriada din 14-15 iunie 1990). De asemenea, în filmul „Piaţa Universităţii” puteţi să vedeţi tinerii aceia care erau probabil elevi la şcoala de la Băneasa, care au dat foc cu sticle cocteil Molotov în ferestrele din clădirea Ministerului de Interne. Ca să provoce incendii!

(… / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / …)

Am fost pe 21 decembrie 1989 în stradă, apoi, în perioada manifestaţiei din Piaţa Universităţii am fost zi de zi acolo şi am filmat. Cunosc foarte bine mentalitatea compatrioţilor noştri din Bucureşti: nu se dedau la acte de violenţă. Numai provocatorii puterii puteau să creeze asemenea lucruri. Şi în legătură cu aceasta v-aş ruga să mă lăsaţi numai un minut să dau citire apelului scris acum aproape 24 de ore, sub influenţa a ceea ce am văzut la televiziune:

Cerem imperativ demisia preşedintelui Băsescu şi a guvernului Boc, numirea de către parlament a unui guvern nepolitic care să organizeze cât mai curând posibil alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale. Este singura soluţie pentru vindecarea României de cancerul generalizat în care se află datorită unui preşedinte paranoic şi a marionetelor sale din guvern, din parlament şi din justiţie.

Mergem din rău în mai rău. Fiecare zi care trece înseamnă încă un pas spre fundul mocirlei în care suntem condamnaţi să ne zbatem de către un păpuşar discreţionar, iresponsabil, viclean, vulgar, incult şi neruşinat.

Facem apel la nonviolenţă în situaţia în care vor continua protestele exprimate de manifestanţi în numele nostru al tuturor celor aduşi la disperare, de fapt în numele majorităţii covârşitoare a cetăţenilor.

Fraternitatea trebuie să înlocuiască fratricidul.

Cerem politicienilor şi partidelor politice să nu se implice în nici un fel în aceste proteste.

Toţi cei care cred în viitorul României sunt chemaţi să semneze acest apel.

Bucureşti, 14 ianuarie 2012.

Sorin Ilieşiu – în numele intelectualilor responsabili ai României şi ai societăţii civile din România.

(… / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / …)

Aş vrea să spun că în rechizitoriul fratricidului de acum 22 de ani am cerut răspunderea penală a celor implicaţi. Cer procurorului general Laura Codruţa Kovesi să audieze mâine pe primul-ministru Igaş (intervine d-na Alessandra Stoicescu: “ministrul de Interne Igaş”), pe comandantul jandarmilor şi pe preşedintele României… (intervine d-na Alessandra Stoicescu: “Domnule Ilieşiu, trăim vremuri complicate şi… ”) …Dar nu se poate, aceşti jandarmi acţionează la ordin! Nu din proprie iniţiativă.

(… / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / … / …)

Dacă-mi permiteţi, vreau să fac un apel umanitar către colegii mei din Grupul pentru Dialog Social ale căror cuvinte sunt ascultate, poate, de preşedintele Băsescu: să-l sune acum dacă încă nu l-au sunat, şi să-i spună că şi românii au dreptul la o Primăvară de la Bucureşti aşa cum a fost Primăvara de la Praga. Şi noi avem dreptul la o revoluţie de catifea! Mă refer acum la colegii mei Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Rodica Culcer, Alexandru Lăzescu, Monica Macovei, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Cristian Preda, Ioan Stanomir, Vladimir Tismăneanu, Sever Voinescu. Toţi sunt colaboratori ai preşedintelui Băsescu sau ai primului-ministru Boc. Îi rog să-i sune pe Băsescu şi Boc şi să le spună că şi noi, românii, avem dreptul la o revoluţie de catifea şi la o Primăvară de la Bucureşti. Nu se poate, nu se poate, Horia Patapievici, să îl accepţi pe preşedintele Băsescu – care este un monument de incultură – preşedinte de onoare la Institutul Cultural Român! Mihai Eminescu trebuie să fie preşedinte de onoare, nu Traian Băsescu! Traian Băsescu e “Scheletul din dulapul nostru”! (Nu Eminescu!)

Publicată de ziarul “Ziua” în 30 aprilie 2005, pag.1.

Publicat de “Revista 22” a Grupului pentru Dialog Social în 14 iunie 2005, pag.1 şi de ziarul “România liberă” în 20 iunie 2005.

Publicat de: ziarul “Ziua” în 11 martie 2006; ziarul “Adevărul” în 11 martie 2006; “Revista 22” în 14 martie 2006, http://www.gds.ong.ro/apel.htm. Apel semnat de peste 700 de personalităţi şi de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale din România reprezentând peste un milion de cetăţeni. Apelul, lansat la GDS în 10 martie 2006, a avut ca anexă raportul neoficial lansat în 4 oct. 2005.

Publicat de “Revista 22”, 22 decembrie 2006, ultima pagină, http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html, apel semnat de sute de personalităţi din România şi din afara României precum Vladimir Bukovsky, Stéphane Courtois, André Glucksmann, Alexander Litvinenko, Monica Lovinescu.

⁵ Publicat de BBC-România, 5 octombrie 2005, http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story /2005/10/051005_ proces_comunism.shtml . Raportul a fost publicat integral de: ziarul “Ziua” în 24 şi 26 octombrie 2005 cu titlul Procesul comunismului; web-site-ul Grupului pentru Dialog Social, în 10 martie 2006; “Revista 22”, suplimentul „22 plus”, în 21 martie 2006, http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html

Vladimir Tismaneanu, tinta „pupinizatorilor de serviciu”. Oda comandantului iubit

„Liderii pot comite greseli, dar importanta este viziunea de ansamblu si luciditatea. Daca privesc retrospectiv, mi-ar fi greu sa gasesc un alt lider post-decembrist (pe cei de dinainte de 1989 sa-i lasam de-o parte, desi mi-e greu sa ignor ca pe 26 ianuarie Ceausescu ar fi implinit 94 de ani!) care sa fi spus public, in raport cu unele erori personale, ceea ce a admis Traian Basescu. Ma intreb cati lideri occidentali au facut acest lucru si, poate ca ma insel, dar unul dintre foarte putinii a fost Ronald Reagan pe tema Iran-contras. Ceea ce insa nu afecteaza esenta actiunii politice asociata cu proiectul pe care Traian Basescu l-a sustinut si il sustine.
Discursul a fost limpede, coerent si la obiect. Mesajul sau principal, cum imi spunea un bun prieten, este in directia: Nu va fie frica! Nu va temeti! Aveti incredere in statul de drept! Avem nevoie de intarirea democratiei, nu de subminarea ei. Spre deosebire de cei care au vazut acolo un fel de mesianism (termenul a fost adeseori folosit in raport cu Churchill, de Gaulle, Kennedy si Reagan, pe drept ori pe nedrept), eu am vazut realismul asumarii obligatiilor functiei prezidentiale. Traian Basescu stie cine este si ce poate oferi. Apelul la societatea civila si la intelectualiii publici mi se pare normal in conditiile in care, intr-adevar, multe voci au fost amutite de presiunile incredibile exercitate de corurile denigrarii. Nu este usor sa fii in chip constant tinta pupinizatorilor de serviciu pozand in arbitrii moralitatii imaculate.”- Vladimir Tismaneanu, articolul Obligatiile unui presedinte: Realismul, vointa, tenacitatea http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-11337392-obligatiile-unui-presedinte-realismul-vointa-tenacitatea.htm

„Tricolorul” fura

Postarea mea despre Vladimir Tismaneanu a fost preluata, fara sa fiu consultat, de catre ziarul „Tricolorul” editat de PRM, in nr 2372 / 24.01.2012, http://www.ziarul-tricolorul.ro/7.html. Mentionez ca n-am decat dispret pentru aceasta publicatie, ca si pentru CV Tudor.

Cat de ordinar poate sa fie Vladimir Tismaneanu

Cei din cercurile puterii, asemeni lui Traian Basescu, nu recunosc nici lucrurile evidente. Sunt in stare sa sustina cu tupeu ca pana si gainile sunt pasari migratoare dupa ce clameaza cu siguranta ca negrul este alb. Si daca-s asa stapanii, tutarii le urmeaza exemplul.

O ultima manifestare a tutarului Tismaneanu:

Din articolul Despre patimi politice si acuratetea citatelor: Desfigurarea unui text: „Bancurile cu Radio Erevan erau construite cam astfel: “Este adevarat ca…?” “Da, in principiu este adevarat, numai ca…” Isi mai aminteste oare cineva de un text aparut in “Observator Cultural” acum vreun an in care i se atribuia lui H.-R. Patapievici un citat aberant, din care ar fi reiesit ca filosoful s-ar opune dreptului de vot al oricui nu este un sustinator al PDL? Cand mai multi cititori au intervenit demonstrand ca nu exista un asemenea text, ca este o facatura ordinara incompatibila cu crezul autentic liberal al autorului “Omului recent”, autoarea (o universitara care ar fi trebuit sa stie ca semnele citarii indica un text existent, nu unul “posibil”) si sprijinitorii ei, in loc sa-si ceara scuze, au agravat calomniosul atac spunand ceva de genul: chiar daca nu a spus-o, ar fi putut sa o spuna.
Cam la fel stau lucrurile acum, cand citesc un articol al unui cunoscut publicist iesean, profesorul Liviu Antonesei, din care un cititor neavizat ar putea intelege ca m-as fi referit la protestatarii din Piata Universitatii numindu-i pegra. In toate interventiile mele publice din aceste zile am precizat cat se poate de ne-echivoc ca disting intre protestul pasnic, perfect legitim, si cel violent, care pune in pericol institutiile statului de drept. Articolul meu, un apel la responsabilitate, spunea ca in timpuri de criza, multimile pot fi radicalizate, ca unele grupuri pot actiona iresponsabil, ca discursul urii practicat de antreprenorii violentei poate duce la acte de vandalism si la agresiuni fizice. Iata mai jos citatul exact din textul meu si interpretarea sideranta data de dl Antonesei. Adaug ca, din ratiuni pe care nu doresc sa le discut acum, vocabularul meu exclude referinte la grupuri umane in termeni de viermi, vermina, plosnite, paduchi, gandaci si capuse.
Cand ma refer la pogromuri, in termeni istorici, cuvantul pegra nu este deplasat. N-am spus, niciodata si nicaieri, ca asa ceva loc ar fi avut loc in Piata Universitatii. Dar eu scriu una, domnul Antonesei intelege alta. Nu voi comenta nici limbajul nu tocmai urban utilizat in raport cu personalitati ale vietii publice din Romania, culpabile de a nu impartasi opiniile d-lui Antonesei privind cauzele miscarilor de protest si originile actiunilor violente.”- pe contributors.ro

Fragmentul de text al lui Liviu Antonesei care l-a isterizat pe Tismaneanu:
„Puterea – imbecilitatea primelor reacţii

Primele reacţii ale reprezentanţilor puterii sînt pe deplin reprezentative pentru o gaşcă politică – cu vagi tuşe intelectuale – care a crezut că poate guverna în deplin dispreţ faţă de Constituţie, faţă de opoziţie, de pe poziţii de forţă şi, mai ales, cu deplina desconsiderare a cetăţenilor care i-au aburcat în fruntea bucatelor. La început, protestatarii au fost etichetaţi drept „viermi”, „pegră” – asta e formula distinsului intelectual transoceanic şi anticomunist dl Vladimir Tismăneanu! -, ba chiar şi cu un cuvînt, care-mi scapă acum, împrumutat de la dl Mircea Badea. Probabil, cele mai incredibile jigniri au fost aduse populaţiei revoltate de dl Baconski, ministrul de Externe, pe 16 ianuarie, pe blogul personal. Deşi între timp, conducerea partidului a recunoscut legitimitatea protestelor, iar dl ministru conduce o echipă de negocieri cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă, n-am observat să fi scos scabroasa postare. Iar cele mai duioase limbi aplicate dosului prezidenţial – de care unii, precum dna Pora şi dl Cărtărescu, par să se depărteze, alungaţi de duhoare – aparţin dlui Traian Ungureanu, într-o emisiune cu dna Zoe Petre, din 20 ianuarie, de pe Realitatea TV. Este incredibil cum oamenii de la care ai aştepta mai mult se manifestă ca nişte ciocoi care, deprinşi cu privilegiile, au uitat complet de alegători, de cetăţeni. Între timp, puterea a luat în sfîrşit act de faptul că protestele sînt legitime şi deplînge violenţele. Pe acestea, le deplîngem cu toţii, doar că observăm că s-au produs la instigarea puterii şi a robocopilor acesteia. Protestele au început de la o „aroganţă” a preşedintelui care n-a mai avut loc în paharul nemulţumirii. Cît priveşte violenţele, ştie acum toată lumea că sînt provocate de „ultras” şi de agenţii provocatori introduşi în mulţime. Ştie toată lumea, mai puţin puterea şi robocopii săi! Astfel încît, atunci cînd încep ripostele robocopilor la violenţele „ultras”, nu ştiu cum se face dar încasează lovituri mai ales demonstranţii nevinovaţi, care sînt luaţi cu salvarea, în vremea ce „ultras” sînt, eventual ridicaţi de dube şi eliberaţi la secţiile de poliţie, să nu rateze provocarea violenţelor de a doua zi.”- Articolul intreg aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2012/01/22/proteste-reactii-si-prostii-un-text-de-liviu-antonesei/

Si acum randurile lui Tismaneanu incriminate de Antonesei:
„“Mihail Neamtu are dreptate: a iesit la iveala in Bucuresti, de-a lungul ultimelor zile si nopti, acel fond primar si agresiv care fierbe dedesubtul aparentei de calma si senina civilitate. Ceea ce consideram de la sine inteles devine subit indoielnic. Nu e in fond ceva nou. O stim de la Sigmund Freud, exista un instinct distructiv, agresiv, bestial daca vreti, pe care civilizatia il domesticeste, il reprima, dar nu il poate anihila. Exista frustrari colective, o stare difuza de neliniste, de teama, de malaise care, in anumite clipe istorice, duce la defulari de masa. In vremuri de criza, aceste sentimente si emotii se radicalizeaza. Dar aceste explozii nu se intampla ex nihilo, exista antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane. Pegra nu se mobilizeaza de la sine. Niciun pogrom in istorie nu a avut loc in chip cu desavarsire spontan.” De vazut http://www.contributors.ro/societatelife/peisaj-dupa-batalie-fragilitatea-civilizatiei-si-datoria-responsabilitatii/

Dupa cum este observabil, Tismaneanu minte ordinar.

PS. Un comentariu al lui Antonesei pe contributors.ro : „@) Vladimir Tismaneanu
Am o curiozitate tehnica – am postat textul cu pricina pe la ora 17, pe la 18 am plecat la intilnire cu un prieten comun, Mihai Dinu Gheorghiu, n-am intors la 21 si putin si am gasit casuta postala plina de mesaje care imi semnalau ca blogul nu merge. Am verificat si asa era. Dat fiind ca blogul n-a fost operational nici macar o ora, sint foarte curios cum ati citit articolul meu? Nici eu nu-l mai pot citi! La postarea trecuta blocajul a durat 24 de ore, iar la ultimul articol din Adevarul tot cam atit. Prespun ca veti lasa acest comentariu, urban, sa treaca. Si inca ceva, va rog sa-i transmiteti presedintelui d-voastra preferat ca voi avea grija sa se afle la ce anume este folosita tehnologia moderna furnizata de partenerii nostri americani pentru a combate terorismul. Pentru ca nu sint sigur ca veti lasa comentariul, il voi posta si pe pagina mea de facebook care, deocamdata, merge! Sanatate. De ea, avem cu totii nevoie!”
Am gazduit textul lui Antonesei din solidaritate aici https://alexandrupetria.wordpress.com/2012/01/22/proteste-reactii-si-prostii-un-text-de-liviu-antonesei/

Proteste, reacţii şi prostii. Un text de Liviu Antonesei

Proteste, reacţii şi prostii

O reacţie contra sistemului politic

Ceea ce am afirmat în articolul trecut şi în articolul de marţi din Adevărul, se confirmă pe zi ce trece – protestele începute cealaltă vineri sînt doar în primul rînd împotriva puterii, dar ele vizează clasa politică în ansamblul său. Nu sînt sigur că defazata noastră clasă politică a înţeles asta, deşi semnele au fost destul de clare. După expulzarea din mulţimea protestatarilor a „preşedintelui poporului” de la televiziunea cu aceeaşi poreclă, a venit rîndul dlui Columbeanu Jr, care-şi imagina că merge la un local de fiţe, să păţească acelaşi lucru, deşi abia-şi anunţase candidatura la Primăria Capitalei. Dl Ludovic Orban, mai greu de cap probabil, a avut nevoie chiar de două avertismente – a doua oară fiind cu greu scos de jandarmi din mîinile mulţimii – ca să priceapă asta. Mă rog, asta e mai mult speranţa mea, care ţin la integritatea fizică a deputatului, decît vreo certitudine – nu poţi şti niciodată în ce direcţie o ia dl Orban după ce dansează olecuţă pe mese ori îşi imaginează că e lăutar de carieră. Acelaşi lucru s-a petrecut, de altfel, şi la mitingurile de mai mici dimensiuni din celelalte oraşe, unde politrucii, indiferent de culoarea politică sau de poziţia în sistem, au fost avortaţi prompt în afară de către protestatari. În speranţa că măcar unii dintre politruci, chiar dacă surzi, măcar ştiu să citească – sigur, nu e vorba despre analfabetul ministru de interne! –, protestatarii au şi scris asta pe puzderie de pancarte. N-am senzaţia că distihul „PDL şi USL / aceeaşi mizerie” ar fi un strigăt entuziast în favoarea opoziţiei politice! Nici că alt slogan – „Vă rugăm să ne scuzaţi / Nu producem cît furaţi” – s-ar adresa numai hoţilor din PDL. Lumea n-a uitat cît s-a furat pe vremea guvernării pesediste şi nici nu are cum să nu observe că, în teritoriu, furtul şi corupţia mai dă încă semne de „pluralism”. Prin urmare, întreaga clasă politică trebuie să fie atentă la aceste proteste de stradă, mai puternice în Bucureşti, dar multiplicate cam în toată ţara, care exprimă un protest global pentru modul în care, după mai bine de douăzeci de ani de pluralism, se face politica la noi. Repet ce-am spus şi în articolul trecut: partidele care vor înţelege gravitatea acestui semnal vor purcede la reforma lor internă – programe politice, proiecte de reformă, schimbarea „mutrelor” – se vor salva în anume măsură, celelalte se vor duce în neantul din care au ieşit.

Puterea – imbecilitatea primelor reacţii

Primele reacţii ale reprezentanţilor puterii sînt pe deplin reprezentative pentru o gaşcă politică – cu vagi tuşe intelectuale – care a crezut că poate guverna în deplin dispreţ faţă de Constituţie, faţă de opoziţie, de pe poziţii de forţă şi, mai ales, cu deplina desconsiderare a cetăţenilor care i-au aburcat în fruntea bucatelor. La început, protestatarii au fost etichetaţi drept „viermi”, „pegră” – asta e formula distinsului intelectual transoceanic şi anticomunist dl Vladimir Tismăneanu! -, ba chiar şi cu un cuvînt, care-mi scapă acum, împrumutat de la dl Mircea Badea. Probabil, cele mai incredibile jigniri au fost aduse populaţiei revoltate de dl Baconski, ministrul de Externe, pe 16 ianuarie, pe blogul personal. Deşi între timp, conducerea partidului a recunoscut legitimitatea protestelor, iar dl ministru conduce o echipă de negocieri cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă, n-am observat să fi scos scabroasa postare. Iar cele mai duioase limbi aplicate dosului prezidenţial – de care unii, precum dna Pora şi dl Cărtărescu, par să se depărteze, alungaţi de duhoare – aparţin dlui Traian Ungureanu, într-o emisiune cu dna Zoe Petre, din 20 ianuarie, de pe Realitatea TV. Este incredibil cum oamenii de la care ai aştepta mai mult se manifestă ca nişte ciocoi care, deprinşi cu privilegiile, au uitat complet de alegători, de cetăţeni. Între timp, puterea a luat în sfîrşit act de faptul că protestele sînt legitime şi deplînge violenţele. Pe acestea, le deplîngem cu toţii, doar că observăm că s-au produs la instigarea puterii şi a robocopilor acesteia. Protestele au început de la o „aroganţă” a preşedintelui care n-a mai avut loc în paharul nemulţumirii. Cît priveşte violenţele, ştie acum toată lumea că sînt provocate de „ultras” şi de agenţii provocatori introduşi în mulţime. Ştie toată lumea, mai puţin puterea şi robocopii săi! Astfel încît, atunci cînd încep ripostele robocopilor la violenţele „ultras”, nu ştiu cum se face dar încasează lovituri mai ales demonstranţii nevinovaţi, care sînt luaţi cu salvarea, în vremea ce „ultras” sînt, eventual ridicaţi de dube şi eliberaţi la secţiile de poliţie, să nu rateze provocarea violenţelor de a doua zi.

  Prinsă cu treaba, puterea n-a avut timp să comunice!

Gogoriţa din titlu aparţine dnei Elena Udrea, comisă într-o declaraţie de ieri, după ce a recunoscut legitimitatea protestelor de stradă, ceea ce e exact, şi a acuzat opoziţia că instigă la violenţă, ceea ce este un fals caracteristică – n-o fi opoziţia noastră genială, şi nu e!, dar nici atît de tîmpită nu este. Puterea n-a avut timp să comunice? Păi, puterea a comunicat mereu, numai că a făcut prost, de parcă i-a luat Dumnezeu minţile! Cînd a guvernat mai mult prin OUG şi asumări ale răspunderii – uneori, simulînd consultări cu interesaţii, de cele mai multe ori, nemaiobosindu-se cu asta –, puterea a comunicat despre proasta sa relaţie cu democraţia parlamentară. Cînd preşedintele s-a amestecat în treburile Justiţiei, în tot felul de chestiuni care nu ţin de fişa postului său, ne-a comunicat dispreţul său faţă de Constituţie. Iar cînd a umplut spaţiul public de hăhăieli, glumiţe de tavernă şi insulte adresate mai tuturor categoriilor sociale separat şi, uneori, tuturor laolaltă, tot asta a făcut, a comunicat părerea sa sinceră faţă de un popor căruia i-a cerşit de două ori – ba chiar de trei, dacă punem şi referendumul – încrederea şi votul. Doar că popoarele narcotizate se mai şi trezesc, cum are prilejul să observe de mai bine de o săptămînă. Dar să revenim şi la dna Udrea, care se plîngea de lipsa timpului de a comunica cu poporul. Cînd călărea caii prin herghelii, nu comunica? Cînd îşi băga furca în subţionară ori agita mopul, nu comunica? Cînd îmbracă ţoale folclorice sau, din contra, îşi plimba fustiţele scurte şi genţile de firmă pe la inaugurări de telegondole, piste de schi sau săli de sport construite în sate depopulate, ce făcea? Păi, comunica, însă cît se poate de prost! Cît priveşte munca în sine, eu îmi amintesc un singur detaliu – blocarea fondurilor de la UE pentru ministerul pe care îl conduce, vreme de circa un an, din pricina manierei clientelare de acordare a acestora, a manevrelor de partid şi de stat în judecarea proiectelor. Să mai mai amintesc că unii miniştri au zburat pentru că şi-au acordat finanţările – sau spaţiile din patrimoniul de stat – în familie… Şi acestea sunt tot pilde ale muncii obositoare, ba chiar şi de comunicare!

O prostie mare cît hotelul Ritz

Poate cea mai mare pildă de defazare a puterii, de inadecvare la realitate este anunţul de vineri privind acordarea unor drepturi salariale restante poliţiştilor şi robocopilor! În schimb, acestea nu sînt acordate altor categorii de bugetari, deşi unii dintre aceştia şi le-au cîştigat în instanţă! Ce semnal îşi imaginează puterea că transmite, dacă tot se plînge că n-a avut vreme să comunice?! Orice ins, indiferent de nivelul său de pregătire, de vîrstă, de experienţă, va interpreta: a, sunt răsplătiţi cei care dau „la cap”, nu li se satisfac drepturile celor care „repară” capetele stîlcite de cei dintîi, mă refer la medici, nici ale celor care se străduie să „mobileze” capetele cu gînduri, este vorba despre profesori. Nu ştiu dacă dintr-o sinceritate involuntară sau dintr-o prostie cît casa, regimul s-a autodefinit şi şi-a exprimat priorităţile! Aferim, dle Boc & compania dumitale la fel de boccie!

  De ce tace preşedintele?

Iată o întrebare de o sută de puncte la care nu cred că avem un răspuns satisfăcător. Avem însă la îndemînă răspunsul clasic şi strămoşesc – „tăcerea e de aur” – dar nu cred că despre asta este vorba. Mai întîi, pentru că preşedintele nu este tăcut, iar cît priveşte aurul e fan al celui de la Roşia Montană, în al doilea rînd, pentru că de data asta o vorbire articulată, începută cu scuze, fără jignii şi etichetări, ar fi avut mai degrabă acoperire în metal preţios. Prin urmare, în varianta optimistă, preşedintele tace pentru că se gîndeşte la muntele de greşeli deja făcute, iar în varianta pesimistă, le pune la cale pe cele care urmează să le facă.
Liviu Antonesei

Nota Alexandru Petria>Am gazduit aici textul lui Antonesei fiindca blogul sau nu mai este accesibil de o zi. A fost publicat si deja a starnit reactii.

Tismăneanu şi Mihăieş au scos un „manual de morală civică angajată”. Apostolii neamului

„Faţă de toate prostiile care s-au debitat în ultimii ani despre intelectualii publici, acest volum ar trebui să fie o punere în gardă şi un antidot: punere în gardă împotriva falsităţii acuzaţiilor, antidot la reaua-credinţă prin care au devenit plauzibile. Oamenii care vorbesc în această carte sunt orice, numai nişte minţi supuse, nu. Însă nu îmi fac iluzii. În ciuda tuturor dovezilor pe care le aduce — că intelectualii nu dispreţuiesc masele; că nu se izolează elitist într-un turn de fildeş; că nu nesocotesc realitatea; că au îngrijorările celor mai defavorizaţi şi bucuriile celor mai curaţi; că sunt critici şi pot fi clarvăzători; că judecă în funcţie de principii şi că analiza lor e angajată, fără a fi partizană; că suferinţa produsă de eşecurile societăţii e solidaritate cu victimele, şi nu complezenţă faţă de infatuările conjuncturii ori fatuităţile puterii; că stringenţa critică a analizelor nu scade nimic din înaltul sentiment de responsabilitate care se degajă pagină de pagină din îngrijorările, exasperările şi disperările exprimate cu o perfectă măiestrie literară în superbul manual de morală civică angajată care este O tranziţie mai lungă decât veacul — ei bine, nici atunci minciunile, neroziile şi calomniile proferate la adresa autorilor ei, ca intelectuali publici, nu vor înceta să curgă.(…)”- H.-R. Patapievici despre Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş, ca prezentare a cărţii „O tranziţie mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu”, scrisă de aceştia şi apărută la editura „Curtea Veche”.
Desigur, în nemernicia şi orbirea mea, nu rezonez cu aceşti „clarvăzători”, care sunt mai presus de „infatuările conjuncturii ori fatuităţile puterii”. Îmi este teribil de ruşine.

 

Beatificarea lui Vladimir Tismaneanu

”Odată cu Vladimir Tismaneanu, în spatiul românesc intră și cultura politică. E vorba de o cultură ruptă de sacerdoțiile laice ale deviațiilor extremiste, un mod de a gândi și simți antiideologic, antiutopic, nonchiliastic, nonviolent, nonmesianic. Firescul de a fi își găsește în Vladimir Tismăneanu tonul potrivit.”/Cristian Robu-Corcan, ”România literară”. Urmează să ne închinăm la Tismăneanu ca la icoane! Restul aici http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_p.12-13.pdf

Vladimir Tismăneanu, lupul moralist. Chiar asa?

„Contează, în primul rând, să rămâi fidel unui număr de valori ca, atunci când ajungi la ceasul unei reglări de socoteli cu propria conştiinţă, să ştii că nu ai motive să roşeşti. Dacă te uiţi în ochii copilului tău, si nu te jenezi de lucrurile pe care le-ai făcut. Să ştii că banii pot să cumpere orice, dar nu pot cumpăra moralitatea. Că este mult mai important să fii curat din punct de vedere moral decât să ai un cont în bancă, oricât ar fi el de substanţial.”- Vladimir Tismăneanu

Amănunte în revista Orizont  http://www.revistaorizont.ro/arhiva/iulie2011.pdf

Lichelele. Despre Antologia ruşinii, varianta pupinii lui Băsescu

„În cultură, domnule, noi nu admitem decât români proşti sau foarte proşti, cu condiţia să fie cât mai mari lichele”- Aurel Baranga către I.D. Sîrbu, în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal.

Ok, rândurile au fost scrise pe vremea comunismului şi se refereau la realitatea de atunci. Dar, oare, s-au schimbat lucrurile în totalitate? Nu cred. Lichelele dau tonul şi acum în cultura română.

După ce-am anunţat că intenţionez să alcătuiesc o antologie a pupinilor lui Băsescu, au început să curgă încurajările, dar şi ameninţările. Este un semn că un astfel de volum este necesar.

Anterior, în legătură cu tema  https://alexandrupetria.wordpress.com/2011/07/28/antologia-rusinii-varianta-%E2%80%9Eintelectualii-lui-basescu%E2%80%9D/

Ce fel de evreu este Vladimir Tismăneanu?

Cum acceptă un evreu să fie decorat de un fan al mareşalului Antonescu? Mă refer la Tismăneanu.

 

„La implinirea varstei de 60 de ani, in semn de apreciere deosebita a prestigioasei activitati profesionale, pentru eforturile sustinute in promovarea democratiei din Romania, presedintele Romaniei decreteaza: se confera Ordinul National pentru Merit in grad de Mare Ofiter domnului profesor Vladimir Tismaneanu.”- Monitorul Oficial

Vladimir Tismăneanu sau eclipsarea umanităţii

Vă amintiţi de Bubulina din „Zorba grecul”, de personajul din film dacă nu din romanul lui Nikos Kazantzakis? De secvenţa în care bătrâna curvă moare întinsă pe pat şi camera îi este jefuită de un cârd de femei ca nişte corbi. Nerespectarea intimităţii cu moartea a Bubulinei, şocantă, mi-a fost readusă la suprafaţa memoriei de citirea articolului „Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu” de pe Contributors.ro, scris de Vladimir Tismăneanu.

Deoarece textul a fost publicat chiar în ziua morţii poetului, în 5 noiembrie, redactat la repezeală, după cum se observă din anumite greşeli, m-a oripilat. Tismăneanu parcă s-a repezit să fure din lucrurile Bubulinei, a ţinut febril să fie pe fază, în faţă, cu ochii rotiţi hulpav, dând din coate, ca să nu piardă ocazia. Dacă nu mă înşel, jefuitoarele cotoroanţe ale lui Kazantzakis au invidiat-o pe Bubulina pentru mărunţişurile ei şi au urât-o pentru numărul amanţilor. Jefuind-o când tocmai a murit, au crezut că astfel se răzbună pe ea şi-o pedepsesc fiindcă a fost altfel, ieşită din norme, dedulcită la un lux inaccesibil lor. Ce a socotit Tismăneanu când şi-a publicat textul, n-am decât să bănuiesc. Probabil că şi-a imaginat că procedează corect, punând rapid pe masă tot adevărul, ca să stopeze tămâierea deşănţată şi isterică a răposatului pe considerente emoţionale şi de rating. Însă, având dreptate în toate afirmaţiile, a decartat adevărul într-un moment total nepotrivit, avid să atragă atenţia.

Nu sunt deloc un adept al concepţiei să vorbeşti doar de bine despre morţi. Este o ipocrizie. Dar Tismăneanu nu păţea nimic dacă aştepta ca Păunescu să fie măcar îngropat. N-avea nimic de dezvăluit ce nu suporta o amânare de măcar trei zile, în fond a adunat la un loc nişte lucruri ştiute.

N-am fost un iubitor al poetului, ca om l-am considerat întotdeauna un porc, cum s-a autocaracterizat într-un vechi interviu televizat realizat de Mihai Tatulici, iar ca politician mi-a trezit repulsie nu o dată. Dacă se aplica punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, Păunescu n-avea ce să caute în politică. Şi ar fi fost igienic. Totuşi, citind „Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu”, conceput când corpul omului nu s-a răcit încă bine, n-am putut totuşi să nu mă întreb dacă Tismăneanu este un om raţional sau un monstru. Fiindcă a procedat odios. Cu umanitatea eclipsată.  

Dumnezeu să-l ierte pe Adrian Păunescu!

Alexandru Petria

Intelectualii n-au scuza prostiei

Ce este mai trist decât să mori văzând că idealurile din tinereţe ţi s-au risipit? Că viaţa ta nu valorează nici cât un prezervativ folosit, năpădită de umilinţe, de-o ratare indusă. Că oamenii care te-au aruncat în puşcării pentru că erai ţărănist sau liberal, şi-l iubeai pe Regele Mihai, prosperă. Că pământul pe care ţi l-au confiscat, altădată cu porumb pe el ca o perie imensă, stă nelucrat şi plin de gunoaie. Că în fosta ta casă se lăfăie un activist de partid şi tu îţi întinzi pensia într-un demisol igrasios ori într-un bloc prin ale cărui îmbinări intră vântul. Că propriul tău nepot, de 12 ani, nu crede că, pe vremea războiului, cartelele cu alimente erau mai consistente, îndoctrinat de profesori la şcoală. Că, deşi ai bani, nu ai de unde să-i cumperi o ciocolată aceluiaşi nepot. Sau o banană. Sau o portocală. Că te-ai săturat să înjuri ascultând în fiecare seară „Europa Liberă”, încălzit parcă şi fizic de lămpile pâlpâitoare ale radioului.

Că îţi ştergi pe furiş lacrimile, câteodată, emoţionat de vocile de la radio, care ţi-au devenit membrii ai familiei. Că ţi le ştergi cu dosul palmei ca să nu ţi le observe nepotul, nepotul care nu trebuie să creadă că are un bunic slab de înger, doar ai luptat în război şi ai un şanţ în pulpa dreaptă de 25 de cm, lăsat de glontele unui partizan din pădurile aproape neumblate ale Rusiei. Că nu ţi-ai pierdut piciorul doar pentru că rusul nu mai avea cartuşe în armă şi că l-ai împuşcat din teamă, privindu-l în ochi. Că n-ai vrut să-l ucizi pe feciorul acela blond, cu faţă neagră de funingine, cu ochiul drept albastru şi stângul căprui. Că ochii aceia îi vezi în fiecare noapte. Că nepotul ştie povestea şi n-o crede, o consideră o secvenţă dintr-un film. Că de anii de puşcărie politică nu i-ai spus nepotului, este prea necopt şi ar fi dedus că ai fost un nelegiuit. Că doar el învaţă că orânduirea comunistă este una a dreptăţii şi adevărului, izvorul fericirii omenirii. Că doar şi tu i-ai repetat că trebuie să-şi asculte şi să-şi respecte părinţii şi profesorii; pe cei mai în vârstă, în general.

La acestea m-am gândit după ce am aprins candele, de Luminaţie, în 1 noiembrie, cum e obiceiul în Ardeal, la mormântul bunicului, mort înainte de 1989. La 42 de ani, revăd imaginea puştiului de 12 ani care am fost, zăpăcit între vorbele profesorilor şi ale bunicului. Nu pot să uit că bunicul a murit neîmpăcat, convins că comuniştii vor dăinui cât eternitatea. Aşa a murit bunicul meu, ca şi bunicul ori bunica ta probabil, cititorule, însinguraţi în tristeţea lor.

Continuarea aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/11/intelectualii-n-au-scuza-prostiei/