Bla-bla-ul lui Mircea Geoană de la şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD de ieri. I-o va trage Băsescu? Eu zic că da.

„Bună ziua. Sper ca şedinţa noastră de astăzi să fie cât mai concisă şi cât mai clară. Textul moţiunii de cenzură pregătită de partidul nostru va fi oferit către lectură şi decizie ca text Comitetului Executiv Naţional. Vreau să mulţumesc în mod deosebit preşedintelui Consiliului Naţional, colegul nostru Dan Mircea Popescu, echipei care l-a asistat în redactarea acestei moţiuni. Este un document politic extrem de serios, necesar şi foarte bine redactat. Este un document care vine să aducă un element de clarificare unei scene politice extrem de agitate. Asistăm în aceste zile la o adevărată descompunere a puterii din România. Atacurile brutale în interiorul puterii executive între Ministrul Justiţiei şi procurorii anticorupţie reprezintă o nouă fază în escaladarea unui conflict cumplit care aduce daune interne şi externe majore ţării noastre.
În acelaşi timp, dezbatem astăzi paşii pe care PSD, noi cei care reprezentăm cele 4 milioane de oameni care au votat PSD la alegerile trecute, cel mai mare partid din Parlamentul României, partidul cu cei mai mulţi primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene, partidul cu cea mai întinsă structură din România. De decizia noastră şi de direcţia pe care o vom imprima acţiunilor noastre vor depinde multe lucruri importante pentru ţară. Sensul acţiunilor noastre nu este doar de a găsi în interiorul partidului şi în grupurile noastre parlamentare sprijin pentru acţiunea noastră politică, ci este o încercare legitimă a partidului nostru de a ne reconecta cu ţara şi de a spune că este nevoie – după 3 ani de haos, după 1.000 de zile de putere de dreapta în care Alianţa PNL-PD, actualul Guvern care de ieri nu mai are susţinere legitimă şi juridică, deci un Guvern ilegal din punct de vedere juridic – de un nou guvern. Lumea aşteaptă, pe bună dreptate, nu numai partidul nostru, nu numai militanţii noştri, dar şi cele 4 milioane de români care au votat PSD, aşteaptă cu speranţă, alţii cu preocupare, decizia partidului nostru şi direcţia în care va merge România. Este o decizie importantă, o decizie de care va depinde în mare măsură configuraţia politică în perioada următoare şi avem obligaţia să dăm cel mai bun răspuns cetăţenilor, pentru interesul milioanelor de români care ne-au votat şi al celor care nu ne-au votat, dar care resimt efectele acestei guvernări haotice pline de scandal. Acest episod unic în lume, în care un ministru de Justiţie în funcţie este atacat de proprii săi procurori, în mod cert este o vendetă politică în care cele două formaţiuni, PNL şi PD, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, continuă lupta de anihilare a adversarului prin orice mijloace. Este o situaţie de o gravitate extraordinară, oricât de mult am încerca să facem abstracţie de această realitate şi acest lucru contează şi atârnă în decizia noastră. Decizia noastră este importantă şi, ca întotdeauna, cu acelaşi respect şi prietenie, colegii din Comitetul Executiv Naţional vom avea cu toţii un cuvânt greu de spus cu privire nu numai la ziua de mâine, dar şi la lunile şi anii care vin.
Eu vă mulţumesc că aţi venit la Bucureşti după şedinţa noastră anterioară. Aş vrea ca astăzi să discutăm, pe lângă textul moţiunii, şi data depunerii moţiunii, dar şi o altă acţiune importantă la care ţinem mult şi cu care vreau să ne identificăm şi mai mult. Vă propunem astăzi lansarea unei Petiţii Naţionale pentru devansarea intrării în vigoare a legii pensiilor, a legii PSD a pensiilor, în care milioane de pensionari vor primi o creştere importantă de 43% din pensiile pe care le au. Nu avem dreptul, în condiţiile în care există bani la buget, să lăsăm pensionarii ţării să parcurgă câteva luni de iarnă cu pensiile actuale, cu facturile scumpite, cu alimentele scumpite, cu inflaţia care a început să crească, care a ajuns la 5%. Există bani la buget şi este obligaţia noastră prin legea pe care am introdus-o în Parlament să devansăm intrarea în vigoare a acestei legi. Este o iarnă salvată pentru pensionarii ţării şi este un lucru de minimă decenţă pe care trebuie să îl facem aşa cum am făcut şi cu legea noastră şi devansarea acestei legi este un lucru important. Vă chem pe toţi ca începând de mâine să mergem la pensionarii ţării şi să le spunem că această lege trebuie devansată şi că această lege este importantă şi reprezintă un angajament al PSD faţă de pensionarii acestei ţări.
De asemenea, astăzi aş vrea să decidem şi un alt element important la care eu ţin mult, dezbaterea în partid cu activul nostru de partid, dar şi cu interlocutorii din societate, din mediul economic, din mediul neguvernamental, din mediul academic al ofertei noastre pentru alegerile pentru Parlamentul European. Am vorbit foarte mult despre candidaţi, o să vorbim despre candidaţi şi astăzi. Este foarte important ca activul nostru de partid şi cetăţenii să afle ceea ce propune stânga românească şi PSD, ca membru al Partidului Socialiştilor Europeni. Începând de luni, vă rog pe toţi, în judeţele pe care le conduceţi, în sectoarele şi municipiul Bucureşti, să începem o dezbatere internă pe oferta noastră pentru Parlamentul European, astfel încât până la data începerii campaniei propriu-zise, cu 30 de zile înainte de 25 noiembrie, să existe o dezbatere reală şi serioasă în partid şi o consultare şi validare cu parteneri din afara partidului. Aştept şi de la Organizaţia de Femei, şi de la TSD să sprijinim această acţiune de consultare cu membrii noştri şi cu cei din afara PSD.
Astăzi vom propune spre vot şi decizie, nu o declaraţie a Comitetului Executiv, ci o decizie a Comitetului nostru astfel ca deciziile noastre să devină în mod statutar obligatorii pentru toate structurile partidului nostru.
Mulţumesc presei pentru interes şi răbdare. Aş vrea să vă spun încă de pe acum că respingem cu extrem de multă energie intoxicările care au apărut în această dimineaţă cu privire la aşa-zişi miniştri PSD în aşa-zisul Guvern Tăriceanu. Este o intoxicare crasă şi descurajez pe oricine încearcă să introducă într-un moment de discuţie atât de important un astfel de element. Nu există în acest moment o discuţie de aceste gen cu cei de la PNL. Ceea ce a apărut la televiziuni, colegi de-ai noştri care sunt deja miniştri în Guvernul Tăriceanu este o intoxicare crasă şi o dezmint în mod oficial în numele colegilor mei.
Vă mulţumesc.”

Vă incit: a avut dreptate Iliescu numindu-l prostănac pe Geoană?
Anunțuri

2 comentarii to “Bla-bla-ul lui Mircea Geoană de la şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD de ieri. I-o va trage Băsescu? Eu zic că da.”

  1. În nemernicia mea, adevar am grait.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: