iulie 25, 2015

Scrisoare despre România

Dragă Bianca,

Eşti născută după decembrie 1989, acum studentă. Mă mîndresc cu tine, cum se mîndreşte orice tată cu o fiică extraordinară. Sunt convins că nu ţi-am arătat îndeajuns dragostea mea, naiba ştie exact de ce, poate din autocenzură, din teama mascată ca să nu par sentimental, vulnerabil. Nici un bărbat nu vrea să i se vadă slăbiciunea, cred că o ştii şi tu deja. Recunosc că e un exces al orgoliului, că mărturisind n-am cum să schimb cele petrecute, doar să le pun într-o lumină mai exactă, cea adevărată.

Îţi scriu, şi totodată scriu pentru toţi din generaţia ta, ca să mă păstrez întreg şi să vă povestesc ceea ce voi ştiţi doar prin intermediul altora, nu totdeauna de bună credinţă sau cu judecata limpede, dezinteresaţi. Fie profesori, fie jurnalişti, fie scriitori sau alţi vectori de opinie. E treaba ta cum o să te foloseşti de informaţii. Am încredere în cum o să judeci. Oricum, sper să-ţi folosească, ca să reuşeşti să-ţi păstrezi ochii deschişi, să nu cazi în capcane, să nu accepţi ideile nimănui de-a gata.

Cu riscul de-a fi catalogat patetic, îţi spun că România e într-o fundătură, ca pe vremea domniilor fanariote. N-am habar ce şanse mai are ca să-şi revină, să se bucure de un viitor demn. N-am aşteptări de la actuala clasă politică. Prin reprezentanţii ei şi cu concursul împrejurărilor, ne-am tras România de sub picioare. Şi băltim într-un punct în care doar cei mai optimişti şi nebunii au speranţe.

Recunosc, sunt scîrbit, mi-am riscat pielea la Revoluţie, am făcut ziaristică peste 25 de ani şi n-am reuşit să schimb mare lucru. De aici înainte o să mă ocup îndeosebi de literatură, ca o cale personală de salvare. Psihică. Şi dacă e şi financiară, cu atît e mai mulțumitor. Desigur, nu pun chiar toate armele jos. Dar răresc turaţia motorului.

Bianca,

E timpul vostru să decideţi cum vreţi să trăiţi, să acceptaţi riscurile deciziilor, voi ce excelaţi în domeniile pe care le-aţi ales din pasiune. Încercaţi să învăţaţi cum se practică manipulările şi, astfel, să le contracaraţi. Ca să aveţi posibilitatea să ajungeţi la judecăţile care, într-adevăr, vă avantajează.

România merită altă soartă. Şi depinde de voi. Dacă o s-o lălăiţi în condiţia de supuşi fără voce, absenţi de la proteste şi activism civic, acceptînd orice vi se cere, neîndoielnic că şi copiii voştri o să se lovească de-o soartă de oameni îngenunchiaţi.

Recunosc că noi am greşit enorm, în aproape fiecare sector, dar măcar putem invoca scuza că n-am ştiut ce-i capitalismul, cu avantajele şi dezavantajele lui, fiind născuţi în comunism. Că am fost nişte idealişti traşi pe sfoară. Nişte naivi, de anii tăi la revoluţie.

România a fost jefuită, acesta e termenul fără ocolişuri, iar acum nu mai sunt convins dacă chiar are personalitate statală. Reală, nu de faţadă, cu fanfare şi imn pentru trezit somnoroşii. Înclin spre nu.

Nu sunt naţionalist, îmi displac excesele etniciste, mîinile duse teatral la inimă, ideologic m-aş aşeza în siajul social-liberal. Dar îmi pasă de ce se întîmplă. Îmi iubesc ţara, cum e, fără să-i pastelez trăsăturile. Mă păstrez în limitele rezonabilului. Nu e buricul pămîntului, grădina Maicii Domnului sau leagănul limbii latine din minţile exaltaţilor. Nu, e un loc ca destule în lume, fără o istorie impunătoare, mai degrabă prăfuită şi bulversată de oportunisme, însă e patria mea. Şi refuz condiţia de trăitor decerebrat într-o colonie. Refuz să fiu un voios tîmp, ronţăind pop-corn, cablat fără scăpare la discursurile oficializate. De oriunde vin ele.

Bianca,

Mint cei care vă repetă că a fost lapte şi miere pe vremea comunismului. Sau îşi idilizează inconştient propria tinereţe. Sau au făcut parte dintre profitorii regimului, în special din aparatul de partid (PCR) ori al Securităţii. N-a fost ok, a fost altceva. Un altceva pe alocuri criminal, care trebuia şters pe anumite tronsoane, iar beneficiile sale reale să fie păstrate. S-a ras otova totul, cu premeditare sau din prostie, iar rezultatele se văd în prezent.

Ţara asta a avut industrie, cum-necum, nu mai are, e terminată. Are supermarketuri şi un record de biserici la numărul populaţiei. A avut agricultură, acum pămîntul începe să devină al străinilor într-o proporţie îngrijorătoare. A avut un sistem de sănătate gratuit, acum mori în spitale dacă eşti sărac. A avut un învăţămînt destul de performant, acum trebuie să pilotezi printre absolvenţii de facultăţi care nu-şi cunosc limba maternă, habarnamişti cu vrafuri de diplome calpe. A avut vîrfuri ale culturii care ocupau atenţia opiniei publice, da- din păcate, unii au pactizat ruşinos cu comuniştii, acum sunt ridicaţi la statutul de intelectuali publici eseişti a căror valoare este proptită de logistica impresionantă a marketingului din spatele lor. Şi care fraternizează cu centre de putere ce n-au incluse în agendă, neapărat, interesele românilor. Cînd zic români, mă gîndesc la absolut toţi locuitorii. În fine, cultura era respectată, acum e o Cenuşăreasă.

Propaganda PCR a fost înlocuită cu alte tipuri de propagandă, tot perfide. Supravegherea Securităţii, de un alt soi de supraveghere, cu eficienţă sporită, prilej pentru şantaje, sub lozinca luptei împotriva terorismului şi a păstrării statului de drept. Nimic nu e ce pare, ca într-un serial tv celebru prin anii 90.

Înainte de 1989 n-a fost democraţie, dar acum este? Nu. Şi scala oscilează spre minus. Avem încă libertatea cuvîntului, restrînsă la mediul online. Fiindcă presa tradiţională, cîtă mai supravieţuieşte, e ghidată de interese cărora le pasă la un kilometru de cot de bunăstarea cetăţenilor, este josnic de manipulatoare. Politicienii, odată aleşi, sunt jucaţi pe degete de cercuri obscure. Supravegherea civilă a serviciilor secrete e un banc răsuflat. Nu e corect și normal ce se întîmplă.

Dragi tineri,

E vremea voastră să reparaţi ce e posibil. Şi e posibil aproape orice, cu determinare. Şi fără exces de conformism. Cu imaginație. Orice societate e perfectibilă, reinventabilă, nu un dat pentru eternitate. Orice ţară furată se poate recîştiga. De e nevoie, chiar cu forţa. Lozinca ”Fără violență”, am realizat tîrziu, a fost o manipulare reușită. Acţionaţi, ca să nu vă potopească, şi pe voi, regretele cîndva. Sunt teribil de amare.

Alexandru Petria

mai 30, 2015

Nu e țara în care vreau să trăiesc

O femeie stă 6 luni la pușcărie, fiindcă o judecătoare nu a vrut să-i plătească o datorie și a reclamat-o că a șantajat-o, când femeia cerea, de fapt, ce i se cuvenea. Se dovedește că femeia e nevinovată. O femeie ca oricare alta, care ar putea însă să fie mama voastră, sora sau soția. Grosul politicienilor încearcă să întoarcă moacele în altă parte, să se spele pe mîini.

Nu vă luați după interesații care încearcă să arunce asupra chestiunii nori de fumigene, au intenția să manipuleze, fie ca să-și justifice stelele de pe epoleți, fie din socoteli meschine, fie dintr-o cruntă prostie sau din incultură juridică. Femeia este nevinovată, a fost abuzată de sistem.

Cazul Mariana Rarinca ar trebui să scoată oamenii pe străzi, ca să se arate unor oameni că nu orice este permis, că aleșii n-au fost votați ca să se cufurească în pantaloni și să răstălmăcească evidențele după cum le convine, că au fost aleși și să apere cetățenii de samavolnicii, că n-ai voie să te joci discreționar cu viața celor de lângă tine.

Asta este România anului 2015, a nedreptății sistemice. Dar intelectualii cu vizibilitate tac, văd. Nu e treaba lor, ei protestează doar când sunt atinși în propriile interese ori hăulesc în grup împotriva creșterii părului pe pieptul melcilor. Nu e țara în care vreau să trăiesc. N-am cum să-mi exersez calmul când sistemul terorizează o femeie simplă. N-am cum să tac când nedreptatea e asimilată politicii statului.

Alexandru Petria

aprilie 29, 2015

Pornoliricele lui Emil Brumaru

În „Infernala comedie”, Emil Brumaru e un spiriduş pe care a fost altoit un drăcuşor cu furca în mână. Volumul de poeme publicat de Adenium, o reeditare-de fapt, e spăimos pentru cei neobişnuiţi cu cuvintele zemoase, dar pe aceştia nu-i arde nimeni cu lumânarea la fund să-l cumpere, nu li se adresează, să fie sănătoşi.

Prin poemele sale erotice şi porno, poetul ieşean a spart cercul cititorilor obişnuiţi de poezie, un fel de sectă, ajungând la publicul larg. E un câştig pentru Brumaru, despre care merită să spui ferm că e un mare poet.

Pornopoeziile din „Infernala comedie” seamănă cu o joacă răutăcioasă, plină de inventivitate, cu o combustie frenetică: “Dac-ai avea, iubito, același cur bombat/ Ce-ți tremura acuma vreo zece ani în urmă/ Sub fusta de-o pălmuță, te-aș priponi de pat/ Să fii a mea, dar numai a mea, ci nu în turmă./ Și-n iesle de Murano ți-aș da doar chifle moi,/ Să ți se facă buca mai plină și mai dulce,/ Și-o dată la trei zile și-un kilogram de-oloi,/ Ca sânii dup-aceea în căni să ți-i pot mulge, /Și te-aș plimba pe preșuri numai în patru labe/ Și-n gură cu zăbală de vechi mărgăritare,/ Să se-ntărească mușchii în locurile slabe, /Și țesălându-ți părul din cap și-ntre picioare/ Ți-aș da-ntr-o seară drumul prin casa încuiată/ Dac-ai avea, iubito, oh, curul de-altădată! (Sonetul XIII)”

În prefaţa cărţii, Radu Vancu afirmă pe drept că „De la ultrabanalele buci și cur, trecând prin ceva mai îndrăznețele floci și coaie, până la infamantele pulă și pizdă, Brumaru detabuizează tot ce prinde. Sau, spus mai pe șleau, normalizează limbajul poetic & dă, în sfârșit, drept de existență în poezie tuturor cuvintelor. Chiar și celor absente din dicționar. Așa cum democrația reală începe numai din momentul în care tot cetățeanul are drept de vot, tot astfel democratizarea limbajului poetic se produce numai atunci când absolut toate cuvintele au drept de existență în poezie.” Parcă programatic, Emil Brumaru arată toată gama de acuplări- să fie, să nu lipsească vreuna!- până la incest, zoofilie şi coprofagie, prezentarea sexul anal the best în topul autorului. Coţopeneala este axis mundi- „Ne-om fute la fereastră, ca lumea să privească./ Și-ncet-încet, pe stradă, cu toții se vor fute,/ Dudui vor sta la case cu bucile-n ghișee/ Și blonde taxatoare prohabe-or să descheie/ La domnii din tramvaie, sugându-i cât mai iute,/ Până coboară-n stații și școli întregi de fete/ Își vor freca la tablă lindicele cu crete (Sonetul XXV)”. E de arătat cum se intenţionează să se dăruiască flori iubitei: “Iubito, câte pule-n viață/ Ai supt atâția crini ți-aduc,/ Plini de stamine ca de-o ceață./ Oh, spumele ce fac clăbuc/ În gura ta cu buze groase/ Când, în genunchi, coaie golești!/ Oricât ai fi tu de pizdoasă,/ Nu vreau să-ți strâng lindicu-n clești,/ Ci-ți cer din nou, la geam proptită/ În coate, bucile să-ți caști/ Și c-o plăcere infinită,/ Până la ouăle-mi de Paști/ Să mă înfuleci grațioasă/ În curul tău de nimfă grasă! (Sonetul XV)”, “Și poate cu trei pule în tine-o să-nțelegi/ «Că vis al morți-eterne e viața lumi-ntregi»” (Sonetul XXXVII).

Ca un plus de culoare şi pentru trasarea unei urme epice, personaje feminine capătă nume în orgia lumii lui Brumaru, Tamariușka care „s-ar fute și cu ochii- Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii” şi degrabă primitoarele doamne Mericeanu  şi Ivanov.

„Infernala comedie” nu este de împrumutat prietenilor, că n-o primiţi înapoi.

Alexandru Petria

infernala comedie

aprilie 22, 2015

Veganilor, voi sunteţi imorali!

În nemernicia mea, o dau din prima cu cea mai bună legumă e porcul. Fac pipi cu boltă pe ideea de-a deveni vegetarian, din tribul veganilor sau altele mai blânde cu stomacul. Vorbesc în ce mă priveşte, vecina de la III sau vânzătorul de la butic, ori managerul nu ştiu cărei firme s-o ardă alimentar cum doresc, e treaba lor. Nu mă deranjează, cum nu mă deranjează cei care o iau în dos sau popii, decât dacă vor să-mi înghesuie agresiv în creier convingerile lor.

Odată ce v-aţi edificat cu mine, să vă zic şi rostul introducerii- am citit o carte, „Să mîncăm etic. O analiză a moralităţii consumului de animale”, scrisă de Gary L. Francione şi Anna Charlton, publicată de editura Adenium; o veritabilă apologie a veganismului, reiese şi din prezentare: “Veganismul nu este o opțiune culinară sau o variantă mai sănătoasă de a ne alimenta, ci mai ales o problemă de moralitate, pentru că, așa cum afirmă autorii, provocăm o imensă suferință miliardelor de animale pe care le consumăm doar pentru plăcere. Dieta tradițională bazată pe alimentele de origine animală nu doar că este cu totul inutilă omului, dar este nesănătoasă atât pentru corpul nostru, cât și pentru mediul înconjurător. În plus, există o mare varietate de rețete vegane la fel de gustoase și ușor de preparat. Cartea, un adevărat eveniment editorial în România, dă startul unei importante dezbateri în ceea privește obișnuința vinovată de a provoca suferință și moarte atâtor ființe pe care pretindem că le iubim.”  No, la astfel de afirmaţii, nu-i greu să deduceţi, m-am aricit de nervi la birou şi-au început să mă mănînce buricele degetelor pe tastatură. Şi, recunosc, m-am gândit ne-pios la mamele autorilor. Eu, imoral, fiindcă mănânc carne? Ba voi sunteţi, întrucît nu acceptaţi tot ce ne-a pus la dispoziţie mediul ambiant ca să mîncăm. E ca şi cum aţi clama că e nesănatos sexul normal, ba imoooral, şi ar trebui să ne mulţumim cu petting-ul. Francione şi Charlton, sorry, mă lăsaţi!

O abordare pro domo despre volum am găsit pe veganism.ro: “Francione și Charlton susțin că dacă animalele contează din punct de vedere moral – dacă respingeți ideea conform căreia animalele sunt obiecte – propriile dvs. convingeri vă cer să vă opriți din a consuma produse de origine animală. O dietă vegană nu este „extremă”; ceea ce este extrem este inconsecvența dintre ceea ce credem și ceea ce facem atunci când vine vorba despre animale. Mulți dintre noi suntem tulburați când ne gândim la animalele care ne ajung în farfurie. Poate că ne-am gândit să nu mai mâncăm produse de origine animală, dar au existat multe motive care ne-au determinat să nu facem acest lucru. Autorii explorează peste 30 dintre aceste pretexte pe care le-au auzit fiind vegani de mult timp și abordează fiecare dintre acestea demonstrând de ce aceste pretexte nu funcționează. Plină de claritate și de bun simț în ceea ce privește etica privitoare la animale, fără jargon sau teorii complicate, această carte va schimba modul în care vă gândiți la ceea ce mâncați.”

Universitari în zeama lor, autorii ştiu să-şi vândă cu talent marfa. „Să mîncăm etic. O analiză a moralităţii consumului de animale” e scrisă atractiv, limpede. Adenium a dat lovitura. E o lectură interesantă, oricum.

Alexandru Petria

Articolul a fost publicat şi pe Catchz, cu alt titlu

http://www.catchy.ro/sex-pe-bune-sau-petting/71688

sa mancam etic

aprilie 3, 2015

Sunt invitatul revistei Actualitatea literara

Sunt invitatul numarului pe luna martie al revistei Actualitatea literară. Pdf-ul revistei aici actualitatea literara martie 2015

actualitatea literara

martie 24, 2015

Festivalul „Serile Filmului Românesc TIMPUL”, dedicat actorului George Mihăiță

Ediția a VI-a a festivalului „Serile Filmului Românesc TIMPUL” îi este dedicată actorului George Mihăiță, în semn de recunoștință pentru toate rolurile de pe platourile filmelor românești. Între 6 și 10 mai, la Iași, filmele românești prin viață, alături de actori, regizori și personaje din lumea cinematografiei. Actorul George Mihăiță va fi însoțit de personaje alături de care-și va reaminti momentele frumoase ale carierei sale cinematografice.

Scenariu cu noutăți la ediția a VI-a a „Serilor Filmului Românesc TIMPUL”

Cu ocazia lansării oficiale a perioadei și a invitatului special, echipa festivalului lansează site-ul www.serilefilmului.ro, unde pot fi găsite detaliile, programul, precum și un istoric al „Serilor Filmului Românesc”. Doritorii de a fi voluntari în cadrul festivalului se mai pot înscrie până pe 10 aprilie a.c., intrând pe site și accesând știrea Fii voluntar la SFR TIMPUL.

Ediția a VI-a a festivalului are peste 20 de invitați de marcă din lumea filmului românesc, iar noutatea din 2015 constă în faptul că Irina Margareta Nistor este consultantul cinematografic al proiectului.

O altă noutate a „Serilor Filmului Românesc TIMPUL” este prezența unui ambasador cultural al festivalului, în persoana actorului Adrian Păduraru.

Echipa festivalului poate fi consultată aici.

Pagina de facebook a festivalului aici.

„Serile Filmului Românesc TIMPUL” este un eveniment inițiat și organizat de Asociația Studenților Jurnaliști, în parteneriat cu Asociația Revistei TIMPUL.

Producătorul evenimentului: Adenium.

Un proiect susținut de Institutul Cultural Român (ICR).

Parteneri oficiali: revista de cultură contemporană TIMPUL, EuropaFM, Agerpres.

Parteneri media: Cinemagia, TVR Iași, Radio Iași, FILM reporter, Zile și Nopți, Cinefan.ro, Ziarul de Iași, IașiFUN, Evenimentul, TELE M Iași, Șapte Seri Iași,  Zelist, Stud Pass, Agenția de Carte, Alt Iași, Șomer, Eveniment Sibiu, Iași TV Life, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Music Channel

Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană „Gh.Asachi”, Muzeul Literaturii Române Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași

Parteneri evenimente conexe: Teatru FIX, Cărturești

cover-fb-sfrEchipa SFR TIMPUL, despre festival:

  • „Ediția de anul acesta este o provocare pentru noi, organizatorii, deoarece festivalul crește de la an la an și încercăm să aducem lucruri noi. Actorul George Mihăiță a acceptat cu emoție invitația noastră și a fost încântat că ediția de anul acesta îi este dedicată. După cinci ediții, festivalul are un site unde se poate vedea cum a crescut acest eveniment, iar consultantul cinematografic este vocea filmelor românești, Irina Margareta Nistor. În cele cinci zile de festival, la Iași, vor veni peste 20 de regizori, actori și producători, iar publicul prezent la eveniment va avea parte de cele mai bune producții cinematografice din ultima perioadă.”- Andrei GIURGIA, Directorul festivalului „Serile Filmului Românesc TIMPUL”
  • „Această nouă ediție a „Serilor Filmului Românesc TIMPUL” reprezintă, pentru publicația pe care o coordonez, o altă oportunitate de a prezenta cultura în acțiune, în contextul unui parteneriat care există, deja pentru al doilea an, între ASJ și revista noastră. În plus, aș spune că avem posibilitatea de a demonstra, împreună cu tinerii jurnaliști, că TIMPUL nu este doar o revistă de cultură, ci și un fenomen care produce și susține cultura, de această dată prin intermediul filmului românesc, al minunaților săi regizori și actori și al extraordinarului său public.”- Daniel Șandru, Directorul revistei de cultură contemporană TIMPUL

 

 

ianuarie 8, 2015

ADENIUM START – Concurs de Debut, ediția a III-a, 2015

Editura Adenium lansează cea de-a III-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii.

Sloganul concursului, „Rupeți rândurile!”, îi provoacă pe autori să-și afirme originalitatea. Concurenții sunt invitați să expedieze manuscrisele în perioada 15 ianuarie – 15 mai 2015 (data poștei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iași, 700460. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii august.

Scopul Concursului de Debut „Adenium Start” este să descopere și să promoveze autori valoroși, care încă nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea să debuteze și sprijinul integral în procesul de promovare: publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la București, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărțile lor pentru propria activitate de promovare.

Regulamentul Concursului de Debut, ediția a III-a

Concursul este deschis tuturor autorilor de limbă română, cu domiciliul în țară sau străinătate, care nu au publicat nici o carte până acum, în nici un domeniu.

Coletul de înscriere în concurs va include două plicuri. Primul plic va conține manuscrisul în format print și electronic (CD, stick etc.). Manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto care va fi menționat obligatoriu și pe al doilea plic, ce va conține datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresa de e-mail).

Editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare secțiune din concurs. Ulterior, manuscrisele pentru genurile poezie și proză vor fi supuse atenției unui juriu alcătuit din scriitori și critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul literaturii pentru copii.

Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar editarea lor va începe imediat după anunțarea învingătorilor.

adenium start

octombrie 2, 2014

Ortografia pe înțelesul școlarilor. Lansarea cărții

Editura Adenium vă invită sâmbătă, 4 octombrie 2014, ora 16.00, în cadrul Târgului de rechizite și manuale școlare Excelsior, din Atrium, Palas Mall, Iași, la evenimentul de lansare a cărții Ortografia pe înțelesul școlarilor: ghid pentru elevii din învățământul primar, ediția a doua, revăzută și adăugită, autori: Genoveva Farcaș, Marcela Gorgan, Daniela Palaga.

Genoveva Farcaș este inspector școlar la ISJ Iași, doctor în Științele Educației și cadru didactic asociat la Universitatea ”Al.I. Cuza” din Iași, Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Daniela Palaga este profesor gradul didactic I, iar Marcela Gorgan – învățătoare gradul didactic I la școala ”Titu Maiorescu” din Iași.

Întâlnirea îl va avea ca invitat, alături de autoare, pe Cezar Zaharia, profesor de limba și literatura română la Colegiul „C. Negruzzi” din Iași. Moderatorul discuțiilor va fi Gabriel Cheșcu, redactor-șef al Editurii Adenium.

Lucrarea vizează formarea competențelor de scriere ortografică la elevii de vârstă mică, întrucât „alături de competențele de comunicare orală, cele de citire și scriere sunt structuri cognitive esențiale în formarea personalității școlarilor mici în evoluția lor ulterioară, reprezentând condiția sine qua non a mult discutatului a-i învăța pe elevi cum să învețe, din perspectiva educației permanente.” Multe cazuri ortografice sunt explicate, exemplificate prin aplicații (exerciții, fișe de lucru) și evaluate prin teste specifice, menite să verifice nivelul formării competențelor de scriere corectă la școlari.

Comunicat de presă Editura Adenium

ortografia-lansare

septembrie 18, 2014

o surpriza

mircea daneliuc alexandru petriaazi. bate cineva tare la usa. imi vine sa injur, tocmai voiam sa trag un pui de somn. deschid furios si nu-mi vine sa cred- mircea daneliuc cu cecilia barbora. asta surpriza!

mircea daneliuc cecilia barbora alexandru petria

iulie 14, 2014

Orășelul „O inimă de Broscuță”

Editura Adenium, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Direcției de Protecție a Copilului, al Consiliului Județean Iași și al Fundației Iaşi Capitală Culturală Europeană 2021, inaugurează pe 20 iulie, de la ora 16.00, în Parcul Expoziției din Copou, Orășelul „O inimă de Broscuță” (cu intrare gratuită). Timp de șapte duminici, până pe 31 august, dăm tonul distracției cu spectacole de teatru pentru copii, workshop-uri Origami, vedetele „O inimă de Broscuță”, păpuși gigant, ateliere de face painting, concursuri cu jocurile copilăriei („șotron”, „ața”), tombole cu premii, muzică și dans, concerte în aer liber (cu invitați-surpriză, câștigători ai celor mai populare concursuri muzicale din ultima vreme). Multă joacă, interactivitate și veselie! Pentru toți copiii, în vacanța asta mare, un parc de distracții „tare”!
Orășelul „O inimă de Broscuță” este primul proiect de amploare pentru copii, care va intra în galeria de evenimente ce susțin Iașul în cursa pentru obținerea titlului „Iași Capitală Culturală Europeană 2021”.

oraselul o inima de broscuta

iulie 11, 2014

Acolada nr.6. Despre zilele revistei

A aparut nr. 6 al prestigioasei publicatii Acolada. La pag. 17 gasiti o relatare de la Zilele revistei Acolada. In fotografia de pe coperta publicatiei apar Magda Ursache, Gheorghe Grigurcu, Radu Ulmeanu, eu si Liviu Antonesei. Fotografia e de la aceasta frumoasa manifestare. Pdf-ul lunarului aici revista acolada nr. 6 2014

prima pagina acolada nr. 6

iulie 4, 2014

Cum să vinzi un politician?

Adică imaginea lui, mai exact, în perioadele de campanie electorală și de după. Ca detergenții, televizoarele și vibratoarele. Plus ceva necuantificabile, cum sunt iluziile, speranțele, pe deasupra. Cartea Corinei Barbaros, Marketingul politic. Repere teoretice și strategii de acțiune, editura Adenium, 2014, încearcă să răspundă detaliat la întrebare, plasând pe-o armătură teoretică exemple concrete. Lucrarea este utilă consultanților politici, studenților, jurnaliștilor și, desigur, actanţilor politici – „produsele” acestui soi de „comerţ”. Sunt detaliate mai multe modele de marketing-Niffenegger, Reid, Lees-Marshment, Harris, Newman și Ormrod. Numele, dacă nu vă spun acum nimic, vă vor fi familiare după citirea volumului.

Barbaros bifează, în capitole, aspectele vitale ale chestiunii: structura imaginii candidatului, construirea brandului politic, rolul emoțiilor în politică, ce e de făcut într-o campanie electorală (de la stabilirea sediului de campanie la constituirea echipei de campanie), poziționarea pe piața alegătorilor, întâlnirile cu alegătorii, aparițiile publice, influența rețelelor sociale, a materialelor tipărite, advertisingul televizat și radio, dezbaterile televizate, site-urile și blogurile de campanie. În final, se insistă pe „marketingul politic ca instrument al unei bune guvernări”.

„Dezvoltarea și inovațiile din acest domeniu sunt dependente(…) de sistemul politic, de reglementările juridice referitoare la partide, de finanțarea partidelor, de mediul audiovizual, precum și de dezvoltarea mass-mediei și a altor tehnologii de comunicaţii”, concluzionează universitara ieșeană, cu țintă la ce va urma.

Vă rețin cu încă o observație interesantă a autoarei: „Strategiile de marketing politic se vor orienta prioritar către cei nehotărâți, atât în timpul campaniilor electorale, cât și în timpul guvernării.”

Dincolo de caracterul științific, în logica prezentului, cartea de față primește un spor de atractivitate fiindcă ne aflăm într-un an electoral.

Alexandru Petria

iulie 3, 2014

Un portret excelent al lui Ion Ratiu

Poate si fiindca sunt scarbit de politicienii romani, de toate culorile- ca sa nu fie loc de interpretari, ieri mi-am adus aminte de Ion Ratiu, pe care am avut onoarea sa-l cunosc, in perioada in care am lucrat la Cotidianul. Nu stiu cum, n-am scris niciodata despre el. Azi, interesant, citind din romanul Iluzoria vulpe a fericirii, de Doina Popescu, am gasit un fragment in care este descris excelent regretatul fruntas taranist: “Odată, prin ’95, când s-a dezbătut Legea Învățământului, l-am urmărit pe țărănistul Ion Rațiu parcurgând un culoar la Camera Deputaților. Deși îl vedeam din spate, mersul lui nu semăna cu al niciunui alt demnitar. Pe când ceilalți miniștri și parlamentari se scurgeau sau, mai degrabă, se târau pe lungul coridor, gata parcă, în ciuda „interfețelor” pline de morgă, să dea înapoi, să se lipească de zid, să se facă una cu el ori să intre-n podea, Rațiu pășea egal, elegant și elastic, cu silueta precis decupată. Corpul lui dezlocuia mereu exact masa de aer la care avea dreptul propria-i statură. Era mersul unui om liber, aflat în propria posesie… Mersul cuiva care a călcat zeci de ani prin lumea Vestului e complet diferit de al celor care au pășit numai pe terenul cu capcane al Estului. „Vom fi liberi, adică ne vom simți cu adevărat liberi când vom merge ca Rațiu”, mi-am zis.”
1287160022Ratiu_Ion_1990-okiluzoria-vulpe-a-fericirii_1_fullsize

 

iulie 2, 2014

Liviu Antonesei ii raspunde primarului Iasiului

Giginocchio răspunde – cum mă așteptam, prost!

Mă duceam liniștit spre ștrand cînd am primit două telefoane, unul de la vechiul prieten și jurnalist Florin Ghețău, altul de la Tele M, care m-au informat că, azi, într-o conferință de presă, Giginocchio, vizibil iritat a abordat subiectul acțiunii tinerilor de la „Iașul iububește teii”, pe care i-am însoțit cu plăcere, de a depune la Registratura Primăriei, plicul cu cele peste 500 de cărți poștale ale ieșenilor în care aceștia își exprimau doleanțele lor în ce privește modul în care este administrat Iașul, cu referire îndeosebi la mutilarea bulevardului central – asasinarea teilor și pietruirea în bătaie de joc – , dar și la intențiile edilului șef de a defrișa la sînge verde orașul. Dovedind nu doar că nu a aruncat un ochi pe mesajele cetățenilor, ci și că îl doare în pix de oraș. Giginocchia a preferat să se dezlănțuie în insulte și amenințări împotriva celor pe care îi socotește un fel de dușmani personali din simplul motiv că se opun politicii sale scelerate în raport cu patrimoniul istoric și cel viu ale orașului nostru. Inamicii identificați de edil sînt ” Iașul iubește teii”, Liviu Antonesei, postul Tele M, adică cîteva din puținele voci critice din oraș! Mă mir că l-a uitatpe Dl prof. dr. Mandache Leucov, poate pentru că D-Sa din motive de progran, n-a putut fi prezent la acțiunea tinerească de ieri. Motivele pentru care ne atacă sînt rezumate în artciolul lui Florin Ghețău și voi atașa linkul către adresa respectivă. Deocamdată constat că Gigihocchio nu știe nimic despre criteriul elementar după care este un comportament democratic, respectiv toleranța față de vocile critice. Nu mai vorbesc despre receptivitatea la un discurs critic, că ar fi mmult peste puterile dumisale intelectuale și de caracter.
Nu reiau ce spune Giginocchio despre inamicii dumisale, dar cîteva precizări se impun:

1. Nu, nu o iau razna. Nici mereu, nici uneori. Și nici într-un caz cînd este vorba despre apărarea intereselor acestui oraș, de care nu m-am putut despărți, deși am avut destule ocazii tentante, din 1976, cînd am terminat facultatea, încoace. Mi se pare însă legitimă întrebarea dacă un primar care distruge tot pe ce pune mîna, care are ieșiri necontrolate față de cetățenii Iașului, fie en gros, fie la bucată, care minte de stinge și cînd n-ar avea nevoie, nu a luat-o el cumva razna. În ce mă privește, sînt dispus să ne prezentăm amîndoi în fața unei comisii de psihologi și psihiatri să constate experții care dintre noi a luat-o razna. Eu știu că este supus unor presiuni uriașe și din mediul politic, și din cel al proximității personale, ca să nu mai vorbesc despre „partea economică” și, tocmai din acest motiv, ar fi bine să fie mai prudent în declarații, sau măcar să ia un calmant înainte!

2. Da, e foarte adevărat că am fost prieteni. Ce uită să spună este că asta s-a petrecut după ce l-am numit director general la RAJAC – fapt pe care nu-l regret, acolo ar fi făcut treabă bună și azi –, iar pe respectiva numire se bazează întreaga sa carieră publică ulterioară. Din păcate, a dorit o pălărie prea mare pentru calota sa craniana, iar efectele le simțim pe pielea orașului. Nu, nu e vorba că aș fi vrut recunoștință pentru gestul acela, dar nici nu mă așteptam să se apuce să distrugă orașul. Nu am fost niciodată la Primărie să cer ceva pentru mine personal, slavă Cerului, nici n-am avut nevoie. Dar am fost cu o delegație de intelectuali – arhitecți, sociologi, economiști etc – să-i cerem să stopeze proiectul Pallas. Ne-a ascultat amabil, nu ne-a contrazis, iar rezultatul e vizibil și de pe lună! A doua oară am fost după masacrul teilor de pe bulevardul central. L-am rugat să stopeze acest copacid. Au scăpat, deocamdată, teii din Copou, însă, acum două luni, au fost marcați sute de arbori în Parcul Expoziției și au fost taiați alte sute în întreg orașul, mai pe grupuri mici, să nu se sesizeze cetățenii. Or, pînă cînd nu există un Registru dendrologic al orașului, iar Primăria nu a putut dovedi că are așa ceva, orice tăiere de arbori este interzisă prin lege, deci ilegală, ca să înțeleagă și edilii!

3. Nu-mi iese la socoteală cînd i-aș fi fost director de campanie. În 1992, am făcut pentru candidatul PAC la Primărie – nu că nu mi-ar părea rău acum! – , în 1996, am condus campania victorioasa de la locale a PAC în întreg județul. În 2004, deși mă retrăsesem din politică din 1998, am candidat la Primărie, nu ca să fiu primar, demisionasem din funcția de președinte de Județ!, ci să-i ajut pe tinerii de la URR, un proiect care îmi plăcea, să prindă niște posturi de consilieri. N-a ieșit! Rămîn alegerile din 2000, cînd director de campanie i-a fost jurnalistul Dănuț Dudu, care mi-a fost și student, și căruia i-am dat niște consultații tehnice. Pe la jumătatea campaniei, a adus un popîndău de la București, peste Dudu, care n-a făcut mare brînză. Într-o discuție cu cei doi, le-am spus că e o campanie bine construită, cu resurse destule, iar singura lor problemă e, de fapt, candidatul. Și ca să facem puțină istorie, Giginocchio n-a ajuns prima dată în post prin alegeri, ci pentru că l-a lăsat Simirad moștenitor, de parcă ar vorba de o dinastie!, în 2003 toamna, cînd a plecat în Cuba. După accea, l-a servit minunat inerția și candidaturile slabe ale adersarilor.

4. E adevărat că nu i-am dat mîna la ceremonia de deschidere a eșecului care s-a numit „Poezia la Iași”, dar nu eu sînt de vină, ci imprudența sa, care l-a îndemnat să se repeadă zîmbitor la mine cu mîna întinsă. A fost o reacție de igienă personală deja reflexă. Viața m-a învățat să nu dau mîna cu jigodiile, că mă pot molipsi. Apoi, deja știm că și unele boli psihice, cum ar fi paranoia puterii, se manifestă contagios. Ce să fi făcut?

5. Este adevărat că i-am spus că sîntem în război total și asta rămîne valabil și acum. În conferința de presă de azi, a spus că mă va numi Războinicul Lumnii. Săracul, a crezut că are umor și a încercat să fie ironic. Îl asigur că, în măsura în care el este un strălucit reprezentant al Întunericului Pluricolor în care se zbate România de azi, care a înlocuit Îbtrunericul Compact de dinainte de 1989, iau porecla dumisale în serios! În fond, dacă după puterile mele, am luptat cu întunesricul antedeccebrist, e floare la ureche să mp distrez cu reprezentanții de azi ai Răului!

6. Nu e cazul să se facă din țințar armăsar? Așa zic și eu! Prietenii știu de ce!

Liviu Antonesei

textul l-am preluat de pe facebook, cu acordul autorului

liviu antonesei

iulie 2, 2014

4 Iulie – Eveniment Adenium – Lansarea colectiei Colloquium la TNL . La Iasi

Imagine

Pe 4 iulie, ora 17, in amfiteatrul Petre Andrei de la UPA, vom lansa primele patru volume din noua noastra colectie pentru tinerii politicieni din TNL. Detalii privind evenimentul in afisul atasat. Poate ca noua generatie de politicieni, din toate partidele, daca va fi mai citita, va fi si mai performanta! De buna seama ca lansarea nu este exclusivista, sint asteptati tineri, maturi etc indiferent de vreo apartenenta politica…

Editura Adenium va invita vineri, 4 iulie 2014, ora 17.00, la evenimentul de lansare a Colectiei de Stiinte Politice Colloquium Esential. Intalnirea se va desfasura la Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, in Amfiteatrul „Petre Andrei” (etajul 1), avandu-i ca invitati pe prof. univ. dr. Liviu Antonesei, director editorial Adenium; Cristian Adomnitei, presedintele Organizatiei Judetene Iasi a PNL; prof. univ. dr. Aurelian Craiutu, Indiana University, Bloomington; prof. univ. dr. Sorin Bocancea, politolog; Marius Danga, Presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PNL; Razvan Timofciuc, Presedintele TNL Municipiul Iasi; Corina Barbaros, autoare; Dorina Ticu, autoare. Moderatorul discutiilor va fi chiar coordonatorul Colectiei Colloquium, prof. univ. dr. Daniel Sandru. Evenimentul este organizat in parteneriat cu filialele iesene ale PNL si TNL.
„Colectia Colloquium nu a fost proiectata doar pentru specialistii in stiinta politica, ci si pentru politicieni. In acest sens, ne-am propus un demers de culturalizare politica, unul ce vizeaza organizatiile de tineret ale organizatiilor politice, si vom incepe cu cele din Iasi. Ne vom intalni cu tinerii care fac politica si vom lansa volumele aparute deja in aceasta colectie. Consider ca viitoarea generatie de politicieni trebuie sa mizeze si pe o buna stapanire a conceptelor, intrucat, urmand o idee ce-i apartine politologului Giovanni Sartori, ideile proaste despre democratie fac si ca democratia sa functioneze prost. In acest sens, ma bucur ca organizatii de tineret precum cele ale PNL, PDL si PMP au acceptat provocarea noastra, care este una eminamente academica, avand drept scop depasirea hiatusului ce exista intre societatea civila si lumea politica, o situatie ce e principala cauza a maniheismului pe care-l vedem manifestandu-se, din pacate, in spatiul nostru public”, afirma Daniel Sandru.
Proiectul, adresat tuturor celor interesati de intelegerea conceptelor si mecanismelor ce asigura functionarea politicii si in special specialistilor si studentilor din aceasta arie stiintifica, isi propune deschideri spre zonele teoretice aflate in conexiune cu spatiul politic, asa cum sunt sociologia, antropologia, relatiile internationale, studiile europene, studiile de securitate, jurnalismul si stiintele comunicarii. Volumele sunt girate de un colegiu stiintific format din personalitati academice ale sferei stiintelor politice din tara si strainatate: Aurelian Craiutu, Sorin Bocancea, Sabin Dragulin, Sergiu Gherghina, Ruxandra Ivan, Sergiu Miscoiu.

Primele patru titluri publicate si primite calduros la editia Salonului Intenational de Carte Bookfest (Bucuresti, 28 mai-1 iunie), sunt: Comunicarea 2.0. New media, participare si populism (Antonio Momoc); Marketingul politic. Repere teoretice si strategii de actiune (Corina Barbaros); Guvernamentalitatea. Forme si tehnici ale puterii in Occident (Matei Demetrescu, Codrin Taut); Politicile publice. Rationalitate si decizie in spatiul administrativ (Dorina Ticu).
Cartile pot fi consultate si comandate aici: http://www.adenium.ro/ro/69-stiinte-politice

iunie 27, 2014

Bem un whisky la sinagogă?

Canadianul Seymour Mayne, dacă şi-ar deschide o bancă, de unde să împrumute umor, în locul verzişorilor foşnitori, fie şi din ăia de la nord de Detroit, nu l-ar paşte falimentul. De origine evreiască, în prozele din volumul Bătrâna canapea albastră, apărut la editura Adenium recent, reuşeşte să lumineze cu căldură şi înţelegere o lume care, mie unuia, îmi e străină şi despre ale cărei cutume nu ştiu decât până la elocventul genunchi al broaştei.

Dacă ar fi să compar prozele lui cu ale altor mânători de iluzii pe ogorul literaturii, îmi vin în minte, la repezeală, numele lui Mark Twain şi al lui Woody Allen. Nu neapărat pentru contextualizarea valorii, am în vizor verva şi naturaleţea scriiturii.

Batrana

Mayne nu vrea să pară mai deştept decât este, şi e brici!, povesteşte ca unor prieteni. Şi tocmai colocvialitatea incită şi păstrează atenţia nealterată la lectură. Seymour Mayne şi-a pus semnătura pe şaizeci de volume, ca autor, antologator sau traducător. A fost tradus în franceză, germană, ebraică, poloneză, portugheză, rusă, spaniolă şi, cu piatra noutăţii în gură, acum și în română. Haiducesc de pe un material de prezentare: „Printre ultimele titluri se numără Light Industry (Mosaic Press, 2000), Ricochet: Word Sonnets (Mosaic Press, 2004), un volum de poeme alese –September Rain (Mosaic Press, 2005) și versiunea franceză a acestuia – Les pluies de septembre (Éditions du Noroît, 2008), în traducerea lui Pierre DesRuisseaux, precum și Reflejos: Sonetos de una palabra (Al Margen, 2008), sonete într-un cuvânt, traduse în spaniolă și redactate de María Laura Spoturno. Mayne susține nenumărate lecturi publice și conferințe în Canada și în străinătate despre această formă poetică miniaturală, pe care a resuscitat-o, reinventat-o și pe care o promovează fervent. În prezent, este profesor de Literatură canadiană, Studii canadiene, Scriere creativă și Studii ebraice la Universitatea din Ottawa.”

Leonard Cohen

Ce găsiţi în Bătrâna canapea albastră? Oameni fără amplitudine, doar dacă suceala lor n-o luăm ca amplitudine. Senzaţia de interesant, de memorabil, se ridică precum ceaţa din descrierea unor poveşti haioase, cu sare şi piper, în care Mayne are ştiinţa să centrifugheze amanuntele. Unuia i se fură o canapea albastră, în proza ce dă şi titlul volumului, şi hoţii i-o aduc înapoi pe neaşteptate, un rabin vrea să interzică macheala în sinagogă şi ajunge să aprovizioneze credincioşii cu whisky de contrabandă, se înfiinţează o organizaţie a celor cu numele Seymour şi rezultă o situaţie nescontată, un batrân pune în faţa familiei un testament buclucaş şi altele.

Cartea de la Adenium s-a bucurat şi de-o traducătoare pricepută, Raluca Tănăsescu.

Bem un whisky la sinagogă? Seymour Mayne ne-a aruncat provocarea.

 

Cartea se poate comanda online de aici http://www.adenium.ro/ro/universalis/118-batrana-canapea-albastra.html

 

iunie 12, 2014

Vorbesc despre scriitorul Mircea Daneliuc pe tv Digi 24

Inregistrarea unei emisiuni cu marele regizor Mircea Daneliuc si actrita Cecilia Barbora, difuzata pe Digi 24. Se vorbeste despre film, literatura si revista TIMPUL. Am o interventie in cadrul ei despre scriitorul Daneliuc, ca si Daniel Sandru

http://www.digi24.ro/Emisiuni/Regional/Digi24+Iasi/Turist+acasa/Turist+Acasa+10+iunie+-+Regizorul+actrita+si+Serile+Filmului+Rom

 

iunie 11, 2014

Adenium – concursul de debut, primul bilanț

La sfîrșitul lunii mai, cînd a expirat termenul de primire pentru manuscrisele trimise de autorii care au dorit să se înscrie la cea de-a doua ediție a concursului nostru de debut, am inventariat 146 de manuscrise care satisfăceau condițiile tehnice de participare, cu circa 20 mai multe decît la prima ediție a concursului. Distribuția pe categorii este următoarea: 51 poezie, 58 proză, 3 eseu, 10 teatru, 24 literatură pentru copii, BD, grafică. În momentul de față, juriul intern al editurii procedează la selecția manuscriselor care vor intra în finală, deci în evaluarea juriului național. În urma selecției, cîte 10 – sau mai puține, după caz – manuscrise pentru fiecare categorie vor intra în finală. Mulțumim autorilor care au avut încredere în concursul nostru de debut în volum și le dorim tuturor succes. Îi asigurăm pe concurenți că procedurile de selecție și ierarhizare se vor desfășura cu același profesionalism și aceeași probitate dovedite cu prilejul ediției de anul trecut.

11 Iunie 2014, Iasi

Liviu Antonesei

Director editorial Adenium

iunie 5, 2014

Merg la Zilele Acolada

Zilele Revistei ACOLADA, ediţia 2014, vor debuta luni, 9 iunie, ora 10 a.m. în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene din Satu Mare. După salutul şi prezentarea invitaţilor şi a celorlalţi participanţi, cu evocarea ediţiilor anterioare şi alte cuvântări, vor fi lansate cărţile a doi dintre invitaţi: „Metafizica greacă” de Mircea Arman şi „Sincronizarea culturii române” de Andrei Marga, în cea de a doua zi urmând a fi lansate şi volumele „post-hipnotice” de Angela Furtună, „Un scriitor, doi scriitori” de Alex. Ştefănescu, „Un taur în vitrina de piatră” de Liviu Antonesei, „Convorbiri cu Mircea Daneliuc” de Alexandru Petria, „Sindromul Robinson” de Radu Mareş şi altele. Tot în ziua de marţi, de la ora 10, în cadrul mesei rotunde având ca temă libertatea presei şi în special a celei literare, poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu va prezenta un eseu, ca punct de plecare pentru discuţii. În după-amiaza aceleiaşi zile va urma decernarea Premiilor ACOLADA, iar în încheiere poeţii prezenţi vor oferi un recital din creaţia lor.

(Informatia e de la Radu Ulmeanu, redactorul sef al revistei Acolada)

mai 28, 2014

Un interviu pe care mi l-a luat Nicoleta Dabija

mai 19, 2014

Cele ce nu plutesc

Un băiețel de nici cinci anișori e dus de părinți prima oară la cinematograf, undeva în Țara de Sus a Moldovei. Povestea de pe ecran era – cum își va aminti peste ani – „o melodramă sovietică” numită Balada Siberiei. Filmul i-a produs un devastator rău fizic, nu datorită autorului său, un foarte bun cineast de altminteri (Ivan Piriev), ci din pricina tulburătoarei mașinării audiovizuale ce proiecta pe ecran cadru după cadru, stârnind în viscerele micului spectator cumplite tulburări somatice. Această primă aventură n-avea să-l demobilizeze însă pe cel care, însingurat și rebel va hotărî peste ani să domine balaurul de celuloid născocit cândva de faimoșii frați Lumière. Cert este că, după diverse experimente intelectuale (absolvă o facultate de limbi străine și chiar profesează timp de câteva luni în licee ieșene, jucând totodată în trupe de amatori cu un succes ce-l încuraja să aspire la un statut de profesionist, dar ratând două examene de admitere) se decide pentru regia de film. Încă trei eșecuri la admitere și, în sfârșit, este primit la IATC, unde va petrece cei cinci ani obligatorii de studiu, prea puțin atent la învățătura dascălilor și mult mai atent la ce se putea dobândi din proiecțiile sistematice din sala de la etajul trei al școlii sau din sălile de cinema din oraș. Astfel încât, peste ani , fiind invitat să vorbească despre magiștrii săi nu va ezita să-i numească pe Antonioni, Bergman, Fellini și pe alți câțiva de același calibru artistic. Va absolvi IATC în 1972 (iar nu în 1974 – cum notează recente dicționare ce-i separă în două opera, cu o plăcere demnă de practicanți solemni ai ghilotinei, despărțind capul de trupul condamnaților). În 1975 iese în lume cu filmul Cursa, căruia i se adaugă Ediție specială (al cărui titlu inițial era, aflăm destul de târziu, Foc în iarbă), Probă de microfon, Croaziera, Glissando și Iacob ce-l impun drept un cineast lipsit de complexe, imun la compromisuri politice și – nu în ultimul rând – drept un „lup singuratic” al generației sale ce găsise în formula de „grup” o șansă în eludarea barierelor de tot felul.
În tot acest timp, în alt colț de țară, pe meleagurile Bistriței transilvane un alt copil deschidea ochii spre film ca posibilă lume a cuprinderii minții și a fericirii ochiului, descoperind apoi în adolescență peliculele lui Mircea Daneliuc drept reazim total al ființei. Ardeleanul acesta – devenit între timp gazetar și scriitor – a văzut toate filmele regizorului (dinainte și după ’89, fără a le supune vreunei discriminări, cum procedează alții) dar, mai mult decât atât, socotindu-l „frate” s-a străduit să descopere „în spatele măștii încetățenite de dur, un suflet sensibil, onoarea și verticalitatea cunoscându-i-le dinainte”.
La un moment dat îi propune „un livre à deux”, o carte realizată cu folosirea din plin a posibilităților tehnice actuale. Astfel s-au născut grație NET-ului aceste „convorbiri” apărute recent la editura Adenium și pe care eu le-aș fi intitulat Being Mircea Daneliuc; într-atât este de scormonitoare, de angajantă, de sinceră această carte.
Ca unul ce-l cunosc pe Mircea din prima zi a sosirii sale în București, ca student la IATC și care-am împărțit cu el căminul studențesc și, după absolvire, cazarma Școlii de ofițeri de rezervă din Drumul Taberei – știu că nu este un personaj comod. Personalitatea sa puternică nu se lasă descoperită ușor în variatele ei componente: intelectuale, afective, artistice. Când îi ascultam vorbele cu scrâșnet de șenilă, simțeam că în spatele lor se află o mașină de luptă gata să înfrunte șanțurile antitanc și minele antipersonal ce-i vor ieși în cale…
Profesionist a cărui cultură cinematografică superioară a contat în afirmarea creației sale, Mircea Daneliuc are orgoliul de a-și mărturisi „fără protocol” viața (singura interdicție pe care o impune conlocutorului este legată de femeile din viața sa, ceea ce mi se pare încă o probă a eleganței).
Multe din avatarurile artistice ale regizorului ne erau cunoscute din Pisica ruptă și – poate mai puțin transparent – din celelalte romane și nuvele ale sale. Ispita literaturii a apărut, se pare, în contextul în care filmele sale au întâmpinat tot mai multe blocaje. Astfel încât, după cum îi mărturisește lui Alexandru Petria, resemnarea pe care o încearcă la 70 de ani, este echivalentă cu renunțarea definitivă la cinema. Este – fără îndoială – cea mai discutabilă opțiune a sa. Funcționarii culturii de azi, oricât de numeroși și de pricinoși ar fi ei, nu pot opri cariera unui mare cineast român și european care, neinteresat de laurii festivalieri și-a tratat de fiecare dată spectatorii cu respectul cuvenit marilor jurii internaționale. Observator atent al vieții de zi cu zi a unei Românii incapabilă să se reformeze la nivel politic și – mai ales – moral, Daneliuc este autorul unei opere cinematografice peste care nu se poate trece à vol d’oiseau. Ea este înrădăcinată în solul unei patrii pe care aparent cinicul cineast o iubește infinit mai mult decât alții, gata să-i cânte în imagini frumusețile. Or, cum ne-avertiza cândva Antonioni prin personajul său Giovanni Pontano (v. La Notte) „țestoasa lui D’Annunzzio a murit mâncând tuberoze”…
După ’89 Daneliuc și-a continuat lupta cu ipocrizia, mediocritatea și suficiența unei lumi diforme, uneori monstruoase. Filmele sale (Tusea și junghiul, A11-a poruncă, Patul conjugal, Această lehamite, Senatorul melcilor, Ambasadori, căutăm patrie, Sistemul nervos, Legiunea străină, Marilena, Cele ce plutesc) au continuat să dezvăluie neliniștile unui regizor înscris – cum observa Călin Căliman – „pe orbita unui cinema total, eliberat de rigorile cenzurii și autocenzurii, cu obiective specifice unui alt timp social”. Consecvența lucidă a cineastului («personal consider verbul „a spera” în diateză pasivă din păcate. E leneș și fatalist. Nu-i mai bună o privire lucidă?» -v. pag.187) a stârnit multe nedumeriri și reacții abuzive ale criticii. Cât despre reacțiile spectatorilor nu se mai punea problema, aceștia dezertând practic din sălile de cinema, sub impulsul noilor media. Într-adevăr, lumea se schimbase între timp și nu întotdeauna în bine. Cel puțin în zona cinematografiei naționale, câtă va mai fi existând. („Chiar și A 11-a poruncă sau Senatorul melcilor nu mai pot fi repetate în complexitatea lor, pentru că tot ce se poate face acum sunt filme cu două trei personagii în interior. Fără o finanțare externă, aceleași personagii ar putea evolua, curând într-o cabină telefonică.” –pag.194)
Cartea este , ca urmare, una a adevărurilor incomode. „Lenea de a te revolta e mai mare decât neplăcerea de a trăi cum trăiești” declară Daneliuc la pag. 162 a Convorbirilor sale cu Alexandru Petria. Ei bine, cred că tocmai revolta este semnul distinctiv al unei opere cinematografice ample și indivizibile pe care cineastul ne-a oferit-o în cele patru decenii de cinema, de la filmele de examen, la Cele ce plutesc. Iar
adevărurile aflate în carte au o gravitate ce nu admite plutirea…
Nu cred că destinul cinematografic al lui Mircea Daneliuc se încheie aici. Confesiunile făcute lui Alexandru Petria dovedesc faptul că laserul nemilos al minții sale scormone încă palierele societății românești cu acuitatea dovedită în tinerețea de demult. Citindu-i rândurile cuprinse în carte i-aș putea sugera viitorul subiect, deși dă de înțeles că nu-l interesează: portretul plin de culoare (culoare și coridoare!) al unui om politic energic al cărui nume nu-l dezvălui încă. O voi face probabil după Crăciun, când i se încheie mandatul…
Titus Vîjeu
text aparut acum in revista Film

960301_10201967055924294_8523147237890498410_n10367136_10201967057284328_2027530710008963290_n

mai 9, 2014

Serile Filmului Românesc Timpul, ediția a V-a

daneliuc

mai 2, 2014

România lui Petria

 

Alexandru Petria ne-a adus, în ultimul timp, o serie de evenimente editoriale menite să ne apropie şi mai mult de lumea sa. Cartea „Convorbiri cu Mircea Daneliuc”, apărută la Editura Adenium, este o confesiune artistică a unuia dintre oamenii care au făcut ca România să fie cunoscută prin frumos pe mapamond. Celebrul regizor, scenarist, actor şi prozator român Mircea Daneliuc este un partener bun de dialog, pe măsura lui Alexandru Petria, care ştie să adreseze adevărate întrebări care curg viu, deşi dialogul este purtat întru totul pe facebook, cei doi protagonişti ai cărţii întâlnindu-se abia la lansarea de la Gaudeamus. Respectându-i dorinţa de a nu insista cu întrebările, mai ales cu cele legate de viaţa personală, şi declarându-l pe Daneliuc un adevărat frate, Petria reuşeşte să ne poarte în lumea artelor descoperind, pas cu pas, pe marele regizor şi scriitor care, pornind din Bucovina, ajunge să cucerească, prin activitatea sa, o ţară întreagă şi nu numai. Vorba lui Daneliuc: „Culmea ar fi să mă trezesc şi muritor”, declaraţie care nu se susţine deoarece activitatea sa l-a aşezat în nemurire. Regizarea unui film porneşte de la o scenă, de la o frază, de la o carte sau de la realitatea imediată: „Lucrurile acestea apar fără să le cauţi”, Daneliuc mărturisind că scrie: „Ca să nu mă defenestrez”. La fel ca un tată care nu-şi poate separa copiii în dragoste, regizorul declară: „Nu pot vorbi de un film preferat, nu le-am făcut decât din dragoste, niciunul alimentar”. Când îl ajung stările scrisului ne mărturiseşte tot personajul volumului: „Diurn. A nu se crede că noaptea nu dorm”. Despre oamenii pe care-i admiră în profesie declară: „Cineaştii mei sunt dintre aceia în timpul cărora s-a inventat isteria mediatică a festivalurilor”. Dialoguri despre oameni şi fapte, despre drumuri şi stări, dar şi despre modestie, despre care Daneliuc spune: „Nu-mi place să fiu nevoit a recurge la ea. Modestia nu e neapărat un semn de deşteptăciune. E un sentiment artificial inventat de umanoizi”. Despre lucrul pe mai multe paliere în lumea scrisului, Daneliuc spune că lucrează doar la o singură carte o dată: „Mie mi se pare obligatoriu ca să fiu cu toate sinapsele şi cu toţi hormonii grămadă acolo”. Deşi nu a mai ajuns în locul natal, Hotin, niciodată, regizorul vorbeşte despre rădăcini, dar şi despre drumurile în viaţă, de la Cluj la Sighişoara, Săcuieni, Piteşti, Câmpulung şi Iaşi, acolo unde tatăl său, inginer de drumuri şi poduri, a fost repartizat. Toate aceste drumuri l-au întărit pe Daneliuc, cel care declară că se simte fericit atunci când este singur „Pe malul unui râu, dar şi acasă”. O carte care se citeşte cu plăcere, personajul fiind momit cu „Feisbucul” şi scos din bârlog, după cum el însuşi declară. „Cum Dumnezeu poţi să scrii atât de uşor? Chiar a ieşit din joacă o carte? Pune pe cineva să jure”, îi declară Daneliuc lui Petria. Pentru acest volum, care prin vorbele maestrului este un reper pentru activitatea acestuia, Petria reuşeşte să ne apropie şi mai mult de lumea artei.
Volumul de interviuri „România memorabilă”, apărut la Editura Tribuna sub semnătura lui Alexandru Petria, prezintă un portret al lumii intelectualilor văzută prin prisma a câtorva nume reprezentative. Radu Aldulescu declară, în interviul acordat lui Petria: „Pur şi simplu, în perioadele nefaste, am muncit cu ziua pe unde şi pe ce s-a nimerit şi-am continuat să şi scriu”, considerând, în acelaşi timp, că scrisul nu este un drog, nu este o profesie ci o chestiune de vocaţie care implică, în mod misterios, iubirea. Un interviu interesant este şi cel cu Gabriel Andreescu, care declară tranşant „Etica şi politica memoriei a fost instrumentalizată de campionii rezistenţei prin friptură şi ai civismului caviar”. Pe acelaşi registru este şi interviul cu Liviu Antonesei care declară: „O inteligenţă de excepţie sau o pregătire intelectuală deosebită nu te protejează de la sine de grave perturbări morale, de tulburări de caracter” făcând referire la societatea de astăzi. Ioan Cristofor se plânge că a scris prea mult, declarând „Sunt indiscutabil un ratat destul de reuşit”, ceea ce bineînţeles ne face să nu fim de acord cu el, însă îl iertăm pentru aceste negaţii când citim cuvintele: „Dumnezeul literaturii să-mi dea mai mult talent, mai multă sănătate, mai multă bunăvoinţă, mai multă înţelegere şi fraternitate faţă de colegii de condei”. Interviul cu Mircea Danieluc, prezent în această carte, este doar un fragment din integrala care a apărut într-un volum de sine stătător. Impresionează şi declaraţia lui Mihai Gălăţanu „Sunt îndrăgostit de Dumnezeu numai pentru un singur motiv: „Pentru că este iubire pură”. Gheorghe Grigurcu ne spune că scrie doar în orele matinale, punând lumii o singură condiţie, aceea de a fi singur, iar Zoe Petre declară că republica literelor nu poate fi liberă dacă cealaltă, republica adică, nu e liberă. Tot din interviul cu Zoe Petre aflăm că Grigore Moisil i-a fost unchi şi că în 29 noiembrie 1996, când în Parlamentul României Emil Constantinescu depunea jurământul de preşedinte al ţării, atunci când s-a intonat Imnul Naţional, Zoe Petre nu a putut să nu se gândească că Andrei Mureşanu se numără printre strămoşii ei: „Asta impune mari răspunderi şi o datorie de onoare imposibil de ocolit”. De ce valoarea literară originală nu este apreciată, se întreabă Liviu Ioan Stoiciu, în timp ce Adrian Suciu s-a obişnuit cu acest lucru, creându-şi o viaţă literară a lui „frumoasă, pentru că o construiesc eu. În viaţa literară românească în care trăiesc eu există generozitate, bine, adevăr şi frumos”. Interviurile cu Alex Ştefănescu, Radu Ţuculescu, Doina Uricariu întregesc acest volum de dialoguri. Alexandru Petria ştie să stea de vorbă cu fiecare personaj al cărţii în parte, să-i asculte gândurile, să muleze întrebările după caracterul fiecăruia, să fie un bun receptor şi, mai presus de toate, şi un bun jurnalist literar.
În ultimii ani, Alexandru Petria s-a reîntors la poezie cu toată forţa poetului care conturează în atelierul de creaţie o poezie cu fibra ancorată în imediatul vieţii. Reîntoarcerea la poezie s-a produs neconvenţional, aşa cum spune în Prefaţa volumului „Rugăciuni neruşinare & alte chestii”, apărut la Editura Vinea, Liviu Antonesei. Întâlnim o poezie care a dat mai întâi faţa cu ochii cititorului pe Facebook, Petria postând, zi de zi, pe pagina sa, câte un poem. Comentariile care au apărut de fiecare dată ar putea constitui, ele însele, o carte de critică virtuală despre poezia lui Petria. Adunate din spaţiul internetului într-o carte, poeziile capătă o altă forţă, conturând un portret al unui poet deja consacrat la nivel naţional. Aceşti psalmi neconvenţionali sunt parte ruptă din gândurile păcătoase ale poetului: „lângă tine/ e cum ai picta punctul/ din interior”. Surprinde la Petria modul în care şochează în sensul bun al cuvântului, cu imagini care revarsă sufletul în exterior: „nu te mira prea mult/ ca spuma şamponului/ îţi cade sufletul/ afară”. Lumina, la Petria, are un sfârşit întru aşteptarea unui nou început al speranţelor, al iubirilor, al iertării gândurilor păcătoase: „când se termină cerul/ unde să aştepţi/ să crească altul”. Iubirea este „consumabilă” însă contează cel mai mult trăirea intensităţii ei: „n-aş vrea să se gate dragostea, ca pita/ şi sufletul aburi tras: printr-o ţeavă de cupru încălzită/ cum zgomotul unei farfurii pe gresie” sau „şi ne sărutăm/ cum uităm să ne legăm şireturile/ înainte aş fuma ţigara de după”. În poezia lui Petria până şi întâlnirea cu moartea este un lucru firesc, la fel cum ai face o activitate zilnică: „cu degetele/ săpunite/ încerci în lighean/ de-i moartea caldă”. „Specialitatea lui Petria o reprezintă o ingenioasă asociere de frivolităţi şi de profunzimi fulgurante”, spune Gheorghe Grigurcu, pe coperta IV a cărţii, iar Alex Ștefănescu confirmă faptul că Alexandru Petria scrie bine, inteligent şi provocator. Poezia lui Petria merită a fi citită în cheia descoperirii unor simboluri care se află în imediata vecinătate a sufletului poetului şi aduse în faţa noastră aşa cum sunt ele, cu patimi şi mult adevăr.
Menut Maximinian
Text apărut în revista ”Mișcarea literară”nr1, 2014,, pag. 80-82 pdf aici miscarea literara nr 1 2014

 

aprilie 27, 2014

„Despre literatura actuală…Nu prea sunt critici cinstiți care să valorizeze aparițiile editoriale”

Un interviu pe care l-am dat ieri

„Despre literatura actuală…Nu prea sunt critici cinstiți care să valorizeze aparițiile editoriale”.

aprilie 23, 2014

Festival de film dedicat lui Mircea Daneliuc

Asociatia Studentilor Jurnalisti (ASJ) si revista de cultură contemporană Timpul din Iasi organizează a V-a editie a festivalului Serile Filmului Românesc Timpul. Festivalul va avea loc în perioada 20-24 mai, în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studentilor din Iasi. Intrarea la film si la dezbaterile cu actorii si regizorii invitati va fi liberă.
Parteneriatul dintre ASJ si Timpul aduce noutăti de continut în cadrul festivalului si o nouă identitate vizuală. Totodată, editia din acest an îi este dedicată regizorului Mircea Daneliuc. În program sînt incluse filmele regizate de el: Patul conjugal, Marilena, Senatorul melcilor si Cele ce plutesc.
În cele cinci zile de festival vor fi proiectate filme românesti pentru toate categoriile de vîrstă. Vom reveni cu programul complet al festivalului si numele invitatilor.
Editia a V-a a Serilor Filmului Românesc Timpul este finantată de către Primăria Municipiului Iasi, în cadrul proiectului Iasi Capitală Culturală Europeană 2021. Asociatia Studentilor Jurnalisti si revista de cultură Timpul sustin candidatura orasului Iasi la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Asociatia Studentilor Jurnalisti din Iasi este o organizatie non-guvernamentală, care se implică în viata culturală si socială a Iasului prin proiecte independente si acte de caritate/voluntariat. Din 2007 si pînă în prezent ASJ a organizat proiecte precum So Keres, Journalism Summer School, Presa- cîinele de pază al societătii, Serile Filmului Românesc s.a.
Revista de cultură contemporană Timpul apare lunar la Iasi, cu distributie în toată tara. În paginile revistei puteti citi reportaje de atitudine culturală, interviuri cu personalităti ale momentului, articole si eseuri semnate de nume de referintă din spatiul cultural si publicistic românesc.
daneliuc
aprilie 19, 2014

Paște fericit!

felicitare paste

aprilie 12, 2014

Reconfigurarea sinelui prin poemul-drog (Alexandru Petria, Rugăciuni nerușinate & alte chestii, Vinea, București, 2013)

Mi-ar fi greu să-l definesc pe poetul Alexandru Petria într-un singur cuvânt, deși îi cunosc creația lirică încă de la debutul din îndepărtata (deja!) noastră adolescență. Poezia sa nu seamănă cu nimic decât cu sine. Este oglinda în care barba lui Petria se dovedește mai neagră decât în realitate, iar creștetul său mai puțin pleșuv. Nu știu dacă Alexandru Petria este îndrăgostit de poezie sau dacă poezia este îndrăgostită de el. Nu m-am dumirit încă nici dacă el scrie poezie ori dacă poezia îl scrie pe el. Fiindcă, fără urmă de îndoială, în poezie Petria e altcineva decât acela ce ni se dezvăluie în proza scurtă ori roman, este altcineva decât cel care se revelează când, față în față cu intervievatul, pune întrebări malițioase, incomode și îndrăznețe. În pofida acestui fapt, fiecare rând semnat de el poartă o pecete a unicității. De aceea revin la încercarea de a-l defini pe poetul Alexandru Petria printr-un cuvânt. Posibil ca acesta să fie „atipic”. Ori „rebel”. „Frapant”. „Recalcitrant”. Sau „nonconformist”.
Anticipând ajungerea în librării a volumului de versuri  Rugăciuni nerușinate & alte chestii, Alex a postat pe Facebook coperta, așteptând primele reacții din partea cititorilor. Reacții la titlul cărții. Reacții la imaginea de pe coperta I, ce parodiază tricoul unui fotbalist extrem de bine plătit, ce are înscris pe spate numele poetului și cifra cu conotații negativ- sexoase 69, ce sare în ochi din orice unghi. Intrigată (din nou!) de titlul cărții (mărturisesc c-am suferit pentru alegerea nepotrivită a titlului la primul său roman, Zilele mele cu Renata,  și încă nu i-am iertat complet maliția cu care ne-a luat peste picior pe noi, cititorii), am fost atentă la postările cu răspunsuri. Multora le-a plăcut. Altora, nu. Câțiva s-au oripilat și, observând că lui Alex i-a scăpat înfiorarea lor de pudici pe nedrept biciuiți, mi s-au adresat mie spre a-mi comunica faptul că „nu le convine” o carte cu un astfel de titlu. Fiindcă Petria ar aduce atingere celor sfinte. Sau pentru că nu poți fi nerușinat când te rogi. Ori pe motiv că „alte chestii” n-au cum fi sursă de inspirație pentru poezia de suflet. Evident, n-am răspuns nici eu cârcotașilor sau nemulțumiților. N-avea sens. În plus, abia așteptam să văd cartea, să citesc poemele tipărite pe hârtie, deși le lecturasem, picurate una-două pe zi, și pe net. De modă veche fiind, cuvântul tipărit mă sensibilizează altfel decât acela ce pribegește pe internet, care, de cele mai multe ori, e leac pentru plictiseala unora, în loc să fie balsam pentru suflet – cum se cuvine să fie literatura adevărată. În plus, pe Facebook n-ai cum da filele înapoi, ca să revii la o metaforă, n-ai cum sublinia un vers, n-ai cum marca cu asteriscuri sau cu semne de exclamare pasajele pe care vrei să le supui unei analize la sânge – așa că n-am încotro, trebuie să mă recunosc drept un cititor frustrat ori de câte ori citesc pe net. Am recunoscut-o și gata, trecem mai departe! Conform dicționarului, chestia, chestiunea este o „întrebare făcută ca să lămurești un lucru. Propunere de examinat, subiect de discutat, afacere”; nu pot ignora însă nici faptul că în timpul adolescenței noastre numeam „chestie” organul sexual masculin și cu siguranță  îndrăznețului impudic Petria i-a fugit acolo mintea mai întâi de toate! Întrucât nimeni dintre cititorii săi nu-i poate contesta lui Alexandru Petria apetența pentru „nerușinările” erotice, cum nu-i poate contesta nici hrăpăreața poftă de a se lua la trântă cu cuvântul spre a șoca, spre a uimi, spre a dovedi că este altfel.
Liviu Antonesei, semnatarul „Cuvântului însoțitor” al volumului, se declară tulburat de „forța imaginilor și maniera lor surprinzătoare de asociere. Pentru mine, așa cum proza înseamnă mai ales poveste, poezia este în primul rând imagine. Nu e o asociere la întâmplare, pentru că Petria nu este un suprarealist, ci după niște criterii misterioase, iar una din cele mai palpitante dimensiuni ale lecturii este să încerci să găsești rațiunea – care poate fi și i-rațiune! – care stă îndărătul acestor asocieri”.
Lecturând Rugăciuni nerușinate & alte chestii de la cap la coadă și de la coadă la cap, i-am descoperit lui Petria cel mai bine păstrat secret:în ciuda afișatei sale cutezanțe, de multe ori însoțite de insolență, este un fricos! Îi este teamă să nu fie cumva perceput drept un poet romantic sau ca un timid. Antidotul pentru  momentele de delicatețe și tandrețe în ipostaza de îndrăgostit îngenuncheat îi este truculența; sfioșenia și-o camuflează înapoia bravurii. Iar pentru a ne amăgi că este perfect stăpân pe sine (a se citi: perfect stăpân pe simțămintele sale, cărora refuză să li se supună), se ascunde înapoia fumului de țigară. Înapoi metaforicului „joint” ce transformă versul în drog, iar sinele îl transfigurează într-un vraci atotputernic, căruia-i sunt la îndemână leacurile pentru toate bolile sufletului.  Căci erotosofia lui Alex Petria despre maladiile indicibile ale inimii face vorbire.
Îndrăgostit etern, poetul își transformă poemele în ode adresate Iubitei (nenumite – ca să nu îngusteze orizontul), așa cum se vede în chiar poemul din debutul volumul: „mâini îndestulătoare:  lângă tine/ e cum ai picta punctul/ din interior,/ e cum m-aș scoate dar aș/ și rămâne/ să te iubesc întreg,/ întreagă,/ punctul meu din al tău/ are mâini îndestulătoare/ ca să rostogolească seara”.  Inspirat adânc în piept, metaforicul fum de cânepă răscolește simțurile, transfigurând realitatea: „joint: dimineața împinsă cu capul deasupra fluviului/ aroma și tu/ o cafea cu picioare lungi”.  Evident că iubirea nu există în afara frisonului sexual, așa că rostul Iubitei aste acela de a-l tulbura, de a-l răscoli, de a-l stârni: „nu știu ce să rețin din tine/ și dacă de prin spate/ mâinile ating sânii sau/ bule de oxigen rostogolite dintr-o mlaștină vertical// ajungi din urmă privirea scurtată/ cum deznozi cu un chibrit întunericul în două” (întunericul în două).  Fiindcă „n-aș vrea să se gate dragostea”, pentru poet iubirea presupune sacralitate în sensul în care este aceasta percepută de brahmani: „cum te-aș/ săruta/ pe sex/ ca un fluture/ pe gură” (poemul), reducând cuplul la elemente simple ce intră în alcătuirea măiestrită a Universului văzut ca un tot coerent. Împlinirea nu-i poate veni eului liric decât prin iubire: „ne cuprindem/ și cu/ patru mâini de aer/ și încă două inimi de aer/ nu-s de ajuns” (joint). Fiindcă nu deține răspunsurile, doar capacitatea de a se îndoi (a se vedea cartezianul „cuget, deci exist/ mă îndoiesc, deci exist”, convertit în manieră Petria în „te fut/ deci exiști”), de multe ori poemul se constituie într-o interogație, mărturisind și ea preaplinul sufletesc: „ai fi mai limpede și adânc/ bărbat/ dacă, iubind-o/ ți-ai sufla în batistă ochii,/ nu nasul?”  (joint).
Alexandru Petria nu suferă de pudoare. Și nici nu se străduiește s-o mimeze.  Act al sincerității absolute – chiar dacă de multe ori frustețea acestei sincerități doare și lezează cititorul mai delicat –, poezia sa traduce în vers „bubele, mucegaiul și noroiul” din limbajul cotidian. Nu o dată termenul trivial coboară în vers, fără ca totuși poezia sa să devină obscenă. Șocantă, neașteptată este de multe ori, însă niciodată erotica lui Petria nu este scabroasă. Fiindcă refuză să caute termeni înveșmântați în parfumate mătăsuri, își exprimă direct pulsiunile, uzând de termenii cei mai la îndemână, încredințat fiind că „în poezia de dragoste acum nu se face dragoste”, din moment ce el însuși – bărbatul – a fost redus (recompus?) la un cub falic: „mă înglobezi/ și nu protestez// până și liniștea s-a înserat// ca pe-un cub rubik/ mă recompui// sunt/ cel ce-o să-ți încalece ultimul memoria,/ iubito”.
Rugăciuni nerușinate & alte chestii are ca prim element substantivul definind relația dintre individul uman și divinitate. Și sub acest aspect Alexandru Petria tratează lucrurile în chip cu totul particular: nu vede în Dumnezeu o autoritate supremă căreia să i se supună cu smerenie și inima deschisă, ci un egal cu care îndrăznește (vorbim totuși de poezia lui Petria!) să se ia la harță când crede că este cazul. De aceea îndrăznește să evoce „jetul de urină al lui dumnezeu” (joint) sau, în alt  joint, să afirme că „mortul/ e un prezervativ/ din care/ dumnezeu/ și-a/ scos”.  În pascală, divinitatea este ridiculizată pe motiv că slujitorii săi nu sunt ceea ce ar trebui să fie: „isus învie de mai multe ori anul ăsta,/ de parcă ar fi pus la flotări:/ tranzacțiile popești/ nu se rușinează cât pruncii care descoperă/ că au cules din pădure pizda țigăncii,/ nu cine știe ce flori./ noroc că șeful de sus este mai îngăduitor decât noi,/ nu ne vinde, nu se vinde”.
Cu toate acestea, multe dintre poemele din volumul de versuri al lui Alexandru Petria satisfac chiar și cei mai sensibili degustători de versuri. Iată, de pildă,  cât nu doarme zăpada: „și zăpada avea ochi, ochi și buze,/ și erau un  ochi cum ambele mele brațe în el/ după-amiezele și diminețile/ de care nu m-am săturat// îmi aduceai cafeaua la pat,/ și strada era un ochi încăpător/ în ochiul nostru// dacă n-o să-ți povestesc/ din ochiul ce-s, o să te obișnuiești odată/ să adormi cu ochii/ deschiși cât nu doarme zăpada”.
Cu siguranță  Rugăciuni nerușinate & alte chestii nu va plăcea tuturor cititorilor. Alții o vor ascunde rușinați în bibliotecă, temându-se de judecata celor ce ar putea-o descoperi alături de tratate savante și volume de poezie „serioasă”. Însă cu certitudine volumul lui Alex Petria nu va lăsa pe nimeni indiferent. Niciunul dintre cei ce vor pune mâna pe „nerușinările” lui nu va rămâne nezguduit în profunzimile cele mai tainice ale sinelui. Și sigur nu le va uita prea curând.
Voichița Pălăcean-Vereș
apărut în Tribuna, nr. 278, 1-15 aprilie 2014

pdf-ul revistei http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2014/04/278net.pdf

 

 

aprilie 3, 2014

Mircea Daneliuc e invitat la Profesioniștii

 

Sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 22.00, la TVR1, cineastul Mircea Daneliuc este invitatul special al emisiunii Profesioniștii, talk-show-ul cultural cu cea mai mare audiență din România.
Nu ratați dialogul incitant pe care Eugenia Voda îl propune bine-cunoscutului regizor și scenarist a peste 20 de filme savurate de publicul larg, dintre care Croaziera, Proba de microfon, Glissando, Senatorul melcilor. Mircea Daneliuc a semnat regia a patru spectacole de teatru jucate în toată țara și este autorul a 14 volume de proză și dramaturgie.
Editura Adenium a publicat în 2013, în Colecția Punct RO. Proză, două dintre cărțile lui Mircea Daneliuc. Este vorba despre cel mai recent volum, Ca un grătar de mici – Un picior de plai, cu șpițul, care l-a determinat pe Alexandru Petria să afirme că în stilul scriitoricesc al lui Daneliuc „e aceeași tăietură nervoasă ca în filmele lui, care te subjugă și te provoacă să gândești, n-are cum să te lase indiferent, ori îl înjuri, ori îți place, călduțul n-are loc în pagini, aceeași atenție la detalii, asezonată cu ironie, cinism și sarcasm”.

În romanul Pisica ruptă (ediția a doua, revăzută și adăugită), Daneliuc pune la bătaie o poveste spumoasă despre viața (până acum) secretă a cineaștilor români din vremurile când pelicula de film se dădea la rație, exact la fel ca pâinea și salamul de soia.

Volumul de interviuri Convorbiri cu Mircea Daneliuc (semnat de Alexandru Petria), publicat tot în 2013, a intrat în timp record, asemenea celor două titluri deja amintite, în galeria bestsellerurilor marca Adenium. În curând, la aceeași editură va apărea o nouă carte care poartă amprenta scriitoricească a lui Mircea Daneliuc, Strigoi fără țară (ediția a doua, revăzută).

Ediția de anul acesta a Festivalului Serile Filmului RomanescTIMPUL, organizată de Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ Iași) și Revista de Cultură Contemporană TIMPUL, îi este dedicată lui Mircea Daneliuc. Despre toate acestea și despre multe altele, în emisiunea de sâmbătă, care se va difuza şi pe portalul video al TVR, www.tvrplus.ro, unde se regăseşte întreaga colecţie de emisiuni.
Puteți urmări promo-ul emisiunii pe pagina de YouTube a TVR1, la adresa https://www.youtube.com/watch?v=iPt0LGhBGco&list=UUhdrIsYOHZXgEyCLaOHc2Ew.

(material publicat pe FB de editura Adenium)

daneliuc eugenia voda

 

martie 1, 2014

Cumparati Convorbirile cu Mircea Daneliuc si primiti cadou inca o carte

promotie adenium 1-15 martie 2014

februarie 25, 2014

Uite Petria, nu e Petria

Mda, se întâmplă să publici mai mult decât îți iese din tastatură. În Cronica veche a apărut un articol sub semnătura mea, iar autorul textului am aflat că este Wilkins Micawber. Aici e pocinogul, la pag.3 http://cronicaveche.files.wordpress.com/2014/02/cronica-veche-nr-237-feb-2014.pdf