Deania neagră, de Alexandru Petria

titlu: Deania neagră
autor: Alexandru Petria
editura: Herg Benet, 2011
număr de pagini: 155

27 de licori preparate de Alexandru Petria şi o clientelă bizară la “terasa” Deania neagră.

Sinopsis:
Niciunul dintre personajele pe care le-am întâlnit acolo nu mi-a dat senzaţia de pace interioară. Fiecare cu povestea lui. Fiecare cu drama lui. Bărbaţi infideli, femei uşoare, octogenari resemnaţi, o femeie singură cu un frate oligofren în grijă, un adolescent cu gândul la profesoara sa de matematică, un şantajist în politică etc.

Tare bizară “terasa”, vă spun. Pe meniu erau trecute 27 de licori, cu denumiri neconvenţionale, parc-ar fi fost titluri de povestiri: Prima zăpadă, Iniţierea, În aburi, Când este în toane bune cucul, Prizoniera, Corul vânătorilor, Cel mai lung cuţit ş.a.m.d. 27 de povestiri, aşadar. Se servesc în doze foarte mici, numai bune. Nu ştiu ce mi-a venit atunci, dar… trebuie să le încerci, mi-am spus. Pe toate! Zis şi făcut.

Ce ingrediente pune în ele cel ce le pregăteşte, asta nu scrie în meniu. Cu toate diferenţele de gust, există un element ce le leagă, un spaţiu comun al tuturor surprizelor din Deania neagră. Negăsindu-i un alt echivalent, i-am spus “gustul Deaniei”. Fie că licoarea e inocentă, adolescentină (Iniţierea), fie că e oarecum melancolică şi te face să-ţi retrăieşti propriile drame ale copilăriei (În abur), fie că e aspră şi tragică şi te pişcă şi te arde (Cel mai lung cuţit, O zi mult prea friguroasă), există acea picătură a amarului, împinsă spre amar-dur sau amar-cinic, care – cred eu – creează o anumită aură a Deaniei, o ridică din anonimat.

“Clientela” de la Deania e variată. Niciunul dintre personajele pe care le-am întâlnit acolo nu mi-a dat senzaţia de pace interioară. Fiecare cu povestea lui. Fiecare cu drama lui. Bărbaţi infideli, femei uşoare, octogenari resemnaţi, o femeie singură cu un frate oligofren în grijă, un adolescent cu gândul la profesoara sa de matematică, un şantajist în politică etc., etc.

Mulţi dintre ei aveau ceva aparte, m-au mişcat de-a dreptul, alţii (puţini, ce-i drept) m-au lăsat rece (sau mai bine zis, nu mi-au stârnit interesul), dar i-am ascultat pe toţi, până la unul. Am plecat de-acolo, din “Deania neagră”, abia când s-a înnoptat. Cu 27 de licori la bord, cu zeci de caractere, cu poveştile lor în minte, şi, culmea, fără să mă simt extenuat. Am uitat să-ntreb mai multe despre cel ce pregăteşte licorile. Noroc cu un “client” mai pe fază, care l-a tras de limbă aici http://hyperliteratura.ro/interviu-alexandru-petria/.

PS: Consumaţia la Deania neagră m-a costat ridicol de puţin. Probabil că la alte terase aş fi băut vreo 2 beri – amare şi alea, e-adevărat – pe care le-aş fi uitat imediat ce-aş fi plătit. De unde trag concluzia că am făcut o afacere bună.
Bogdan Munteanu
text aparut pe Hyperliteratura http://hyperliteratura.ro/deania-neagra-de-alexandru-petria-2/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: