Antidemocratul şi „Intelectualii lui Băsescu”

Ce mai zarvă a puit pe net după ce-am anunţat că intenţionez să alcătuiesc o antologie cu cele mai ruşinoase texte ale personalităţilor cunoscute sub brandul „Intelectualii lui Băsescu”. Parcă am răsucit un băţ într-un muşuroi de termite. Protestele s-au inflamat din teritoriul celor cablaţi ca de rezervoarele de oxigen de Putere. Felicitările, de la Opoziţie şi de la nealiniaţi, de la cei cărora gâturile nu le fac torticolis tot vânând oportunităţile.

Dacă înjurăturile le-am înţeles, n-am priceput după ce logică am reuşit să fiu considerat un antidemocrat. Citez din mailul primit de la un poet onorabil: „Draga domnule Petria, nu ma situez intre intelectualii lui Basescu, nu fac parte si nu am facut parte din echipe de zgomote, dar mi se pare ca initiativa dvs este impotriva democratiei, e o imixtiune in intimitatea si in atitudinea de moment a oricarui om din societatea romaneasca. Nu am vazut aceeasi atitudine in cazul intelectualilor lui Iliescu, nici in cazul intelectualilor lui Nastase sau Geoana, care au invadat cu mizerie societatea romaneasca, din 1989 incoace … ! Initiativele care se adreseaza frustratilor si frustrarilor, depasind cadrul discutiilor intr-un forum pe internet sau in oricare varianta publica, mi se pare un derapaj la fel de periculos ca orice aspiratie spre dictatura.” Ideea că ar fi utile şi antologiile cu textele penibile ale lingăilor lui Iliescu, ba l-aş adăuga şi pe Carol al II-lea, că despre cei ai lui Ceauşescu s-a ocupat magistral Virgil Ierunca e OK. Să le realizeze cine vrea, doar nu-i opreşte nimeni. Ţuţării lui Iliescu nu sunt deloc mai onorabili decât ai lui Băsescu. Am ales să mă ocup de ultimii pentru că subiectul este de actualitate şi n-am veleităţi de scormonitor prin arhive. Aserţiunea că antologia s-ar adresa frustraţilor n-are rost s-o comentez. Şi Virgil Ierunca s-a adresat probabil frustraţilor, de la microfonul „Europei libere”.  În cererea pentru extinderea  criteriilor antologiei e şi multă perversitate. Un fel de hai să ne apucăm şi de cap, şi de picioare ca să nu iasă nimic până la urmă.

Mulţumesc celor care m-au încurajat, dar şi contestatarilor. Contestatarilor pentru că m-au ambiţionat şi mai mult.

Alexandru Petria

Text apărut pe Agenţia de Carte http://www.agentiadecarte.ro/2011/08/antidemocratul-si-%E2%80%9Eintelectualii-lui-basescu%E2%80%9D/

 

6 comentarii to “Antidemocratul şi „Intelectualii lui Băsescu””

  1. Domnule Petria, le faceţi un mare serviciu telectualilor de acest fel, pentru că poporul român gustă limbajul licenţios sau pornografic, dovada este numărul mare al celor care l-au reales pe Băsescu ! Un limbaj mai colorat decât Băsescu, nici golanii de Cuţarida n-au avut! Oricum, vă doresc succes!

  2. Nu cred ca o sa se bucure de „serviciu”. Multumesc.

  3. Asa cum v-am mai zis e de facut precizarea ca si ceilalti lideri au avut [si mai au inca ohooo] intelectualii lor numai ca dvs v-a picat pata doar pe-ai lui Base. Asta e ! Nu va poate opri nimeni dar nici dvs nu puteti opri pe nimeni sa nu constate ca ceea ce faceti e o actiune de partid, de propaganda antibasista si nimic mai mult. Ramane de stabilit doar in caruta caruia dintre ceilalti va aflati si dvs. Va spun eu asta care nu am fost si nici nu sunt membru al nici unui partid dupa 89 si n-oi fi in veac. Eu, care ii detest deopotriva.

  4. Nici eu nu sunt membru in nici un partid.

  5. Sigur ca si celelalte partide au avut idiotii si hotii lor, domnule „Anonim”. Acestia au existat dintotdeauna si tot dintotdeauna s-au „asezat” la vedere, de parca ar fi putut trece neobservati. Stiti cum este;”prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul”. Stit ce face diferenta, insa, intre clanul Basescu, impreuna cu sustinatorii lui, si celelalte partide? Procentul de idioti si hoti si tupeul acestora. Cand ei sunt „minoritate” intr-un partid, mai treaca-mearga, dar cand sunt majoritate si cand insusi presedintele staului face parte din aceasta categorie este absolut inadmisibil. Uitati-va in jurul dumneavoastra! Uitati-va cu atentie si poate veti vedea ce s-a ales de tara asta, ce s-a ales de noi toti din cauza acestui fariseu nerusinat si a acolitilor lui.
    Domnul Petria nu face politica, stimate domn. Domnul Petria incerca, asa cum mai fac si altii, sa deschida ochii celor care nu mai vad nimic, incerca sa traga semnale de alarma cu speranta ca, poate, poate, da Domnul si ne trezim din starea de apatie in care ne aflam,,,, din starea de lehaminte si de lipsa de speranta.

  6. Doina Ira – Tautan, multumesc pentru aprecieri.

Lasă un comentariu