iulie 14, 2014

Orășelul „O inimă de Broscuță”

Editura Adenium, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Direcției de Protecție a Copilului, al Consiliului Județean Iași și al Fundației Iaşi Capitală Culturală Europeană 2021, inaugurează pe 20 iulie, de la ora 16.00, în Parcul Expoziției din Copou, Orășelul „O inimă de Broscuță” (cu intrare gratuită). Timp de șapte duminici, până pe 31 august, dăm tonul distracției cu spectacole de teatru pentru copii, workshop-uri Origami, vedetele „O inimă de Broscuță”, păpuși gigant, ateliere de face painting, concursuri cu jocurile copilăriei („șotron”, „ața”), tombole cu premii, muzică și dans, concerte în aer liber (cu invitați-surpriză, câștigători ai celor mai populare concursuri muzicale din ultima vreme). Multă joacă, interactivitate și veselie! Pentru toți copiii, în vacanța asta mare, un parc de distracții „tare”!
Orășelul „O inimă de Broscuță” este primul proiect de amploare pentru copii, care va intra în galeria de evenimente ce susțin Iașul în cursa pentru obținerea titlului „Iași Capitală Culturală Europeană 2021”.

oraselul o inima de broscuta

iulie 11, 2014

Acolada nr.6. Despre zilele revistei

A aparut nr. 6 al prestigioasei publicatii Acolada. La pag. 17 gasiti o relatare de la Zilele revistei Acolada. In fotografia de pe coperta publicatiei apar Magda Ursache, Gheorghe Grigurcu, Radu Ulmeanu, eu si Liviu Antonesei. Fotografia e de la aceasta frumoasa manifestare. Pdf-ul lunarului aici revista acolada nr. 6 2014

prima pagina acolada nr. 6

iulie 4, 2014

Cum să vinzi un politician?

Adică imaginea lui, mai exact, în perioadele de campanie electorală și de după. Ca detergenții, televizoarele și vibratoarele. Plus ceva necuantificabile, cum sunt iluziile, speranțele, pe deasupra. Cartea Corinei Barbaros, Marketingul politic. Repere teoretice și strategii de acțiune, editura Adenium, 2014, încearcă să răspundă detaliat la întrebare, plasând pe-o armătură teoretică exemple concrete. Lucrarea este utilă consultanților politici, studenților, jurnaliștilor și, desigur, actanţilor politici – „produsele” acestui soi de „comerţ”. Sunt detaliate mai multe modele de marketing-Niffenegger, Reid, Lees-Marshment, Harris, Newman și Ormrod. Numele, dacă nu vă spun acum nimic, vă vor fi familiare după citirea volumului.

Barbaros bifează, în capitole, aspectele vitale ale chestiunii: structura imaginii candidatului, construirea brandului politic, rolul emoțiilor în politică, ce e de făcut într-o campanie electorală (de la stabilirea sediului de campanie la constituirea echipei de campanie), poziționarea pe piața alegătorilor, întâlnirile cu alegătorii, aparițiile publice, influența rețelelor sociale, a materialelor tipărite, advertisingul televizat și radio, dezbaterile televizate, site-urile și blogurile de campanie. În final, se insistă pe „marketingul politic ca instrument al unei bune guvernări”.

„Dezvoltarea și inovațiile din acest domeniu sunt dependente(…) de sistemul politic, de reglementările juridice referitoare la partide, de finanțarea partidelor, de mediul audiovizual, precum și de dezvoltarea mass-mediei și a altor tehnologii de comunicaţii”, concluzionează universitara ieșeană, cu țintă la ce va urma.

Vă rețin cu încă o observație interesantă a autoarei: „Strategiile de marketing politic se vor orienta prioritar către cei nehotărâți, atât în timpul campaniilor electorale, cât și în timpul guvernării.”

Dincolo de caracterul științific, în logica prezentului, cartea de față primește un spor de atractivitate fiindcă ne aflăm într-un an electoral.

Alexandru Petria

iulie 3, 2014

Un portret excelent al lui Ion Ratiu

Poate si fiindca sunt scarbit de politicienii romani, de toate culorile- ca sa nu fie loc de interpretari, ieri mi-am adus aminte de Ion Ratiu, pe care am avut onoarea sa-l cunosc, in perioada in care am lucrat la Cotidianul. Nu stiu cum, n-am scris niciodata despre el. Azi, interesant, citind din romanul Iluzoria vulpe a fericirii, de Doina Popescu, am gasit un fragment in care este descris excelent regretatul fruntas taranist: “Odată, prin ’95, când s-a dezbătut Legea Învățământului, l-am urmărit pe țărănistul Ion Rațiu parcurgând un culoar la Camera Deputaților. Deși îl vedeam din spate, mersul lui nu semăna cu al niciunui alt demnitar. Pe când ceilalți miniștri și parlamentari se scurgeau sau, mai degrabă, se târau pe lungul coridor, gata parcă, în ciuda „interfețelor” pline de morgă, să dea înapoi, să se lipească de zid, să se facă una cu el ori să intre-n podea, Rațiu pășea egal, elegant și elastic, cu silueta precis decupată. Corpul lui dezlocuia mereu exact masa de aer la care avea dreptul propria-i statură. Era mersul unui om liber, aflat în propria posesie… Mersul cuiva care a călcat zeci de ani prin lumea Vestului e complet diferit de al celor care au pășit numai pe terenul cu capcane al Estului. „Vom fi liberi, adică ne vom simți cu adevărat liberi când vom merge ca Rațiu”, mi-am zis.”
1287160022Ratiu_Ion_1990-okiluzoria-vulpe-a-fericirii_1_fullsize

 

iulie 2, 2014

Liviu Antonesei ii raspunde primarului Iasiului

Giginocchio răspunde – cum mă așteptam, prost!

Mă duceam liniștit spre ștrand cînd am primit două telefoane, unul de la vechiul prieten și jurnalist Florin Ghețău, altul de la Tele M, care m-au informat că, azi, într-o conferință de presă, Giginocchio, vizibil iritat a abordat subiectul acțiunii tinerilor de la „Iașul iububește teii”, pe care i-am însoțit cu plăcere, de a depune la Registratura Primăriei, plicul cu cele peste 500 de cărți poștale ale ieșenilor în care aceștia își exprimau doleanțele lor în ce privește modul în care este administrat Iașul, cu referire îndeosebi la mutilarea bulevardului central – asasinarea teilor și pietruirea în bătaie de joc – , dar și la intențiile edilului șef de a defrișa la sînge verde orașul. Dovedind nu doar că nu a aruncat un ochi pe mesajele cetățenilor, ci și că îl doare în pix de oraș. Giginocchia a preferat să se dezlănțuie în insulte și amenințări împotriva celor pe care îi socotește un fel de dușmani personali din simplul motiv că se opun politicii sale scelerate în raport cu patrimoniul istoric și cel viu ale orașului nostru. Inamicii identificați de edil sînt ” Iașul iubește teii”, Liviu Antonesei, postul Tele M, adică cîteva din puținele voci critice din oraș! Mă mir că l-a uitatpe Dl prof. dr. Mandache Leucov, poate pentru că D-Sa din motive de progran, n-a putut fi prezent la acțiunea tinerească de ieri. Motivele pentru care ne atacă sînt rezumate în artciolul lui Florin Ghețău și voi atașa linkul către adresa respectivă. Deocamdată constat că Gigihocchio nu știe nimic despre criteriul elementar după care este un comportament democratic, respectiv toleranța față de vocile critice. Nu mai vorbesc despre receptivitatea la un discurs critic, că ar fi mmult peste puterile dumisale intelectuale și de caracter.
Nu reiau ce spune Giginocchio despre inamicii dumisale, dar cîteva precizări se impun:

1. Nu, nu o iau razna. Nici mereu, nici uneori. Și nici într-un caz cînd este vorba despre apărarea intereselor acestui oraș, de care nu m-am putut despărți, deși am avut destule ocazii tentante, din 1976, cînd am terminat facultatea, încoace. Mi se pare însă legitimă întrebarea dacă un primar care distruge tot pe ce pune mîna, care are ieșiri necontrolate față de cetățenii Iașului, fie en gros, fie la bucată, care minte de stinge și cînd n-ar avea nevoie, nu a luat-o el cumva razna. În ce mă privește, sînt dispus să ne prezentăm amîndoi în fața unei comisii de psihologi și psihiatri să constate experții care dintre noi a luat-o razna. Eu știu că este supus unor presiuni uriașe și din mediul politic, și din cel al proximității personale, ca să nu mai vorbesc despre „partea economică” și, tocmai din acest motiv, ar fi bine să fie mai prudent în declarații, sau măcar să ia un calmant înainte!

2. Da, e foarte adevărat că am fost prieteni. Ce uită să spună este că asta s-a petrecut după ce l-am numit director general la RAJAC – fapt pe care nu-l regret, acolo ar fi făcut treabă bună și azi –, iar pe respectiva numire se bazează întreaga sa carieră publică ulterioară. Din păcate, a dorit o pălărie prea mare pentru calota sa craniana, iar efectele le simțim pe pielea orașului. Nu, nu e vorba că aș fi vrut recunoștință pentru gestul acela, dar nici nu mă așteptam să se apuce să distrugă orașul. Nu am fost niciodată la Primărie să cer ceva pentru mine personal, slavă Cerului, nici n-am avut nevoie. Dar am fost cu o delegație de intelectuali – arhitecți, sociologi, economiști etc – să-i cerem să stopeze proiectul Pallas. Ne-a ascultat amabil, nu ne-a contrazis, iar rezultatul e vizibil și de pe lună! A doua oară am fost după masacrul teilor de pe bulevardul central. L-am rugat să stopeze acest copacid. Au scăpat, deocamdată, teii din Copou, însă, acum două luni, au fost marcați sute de arbori în Parcul Expoziției și au fost taiați alte sute în întreg orașul, mai pe grupuri mici, să nu se sesizeze cetățenii. Or, pînă cînd nu există un Registru dendrologic al orașului, iar Primăria nu a putut dovedi că are așa ceva, orice tăiere de arbori este interzisă prin lege, deci ilegală, ca să înțeleagă și edilii!

3. Nu-mi iese la socoteală cînd i-aș fi fost director de campanie. În 1992, am făcut pentru candidatul PAC la Primărie – nu că nu mi-ar părea rău acum! – , în 1996, am condus campania victorioasa de la locale a PAC în întreg județul. În 2004, deși mă retrăsesem din politică din 1998, am candidat la Primărie, nu ca să fiu primar, demisionasem din funcția de președinte de Județ!, ci să-i ajut pe tinerii de la URR, un proiect care îmi plăcea, să prindă niște posturi de consilieri. N-a ieșit! Rămîn alegerile din 2000, cînd director de campanie i-a fost jurnalistul Dănuț Dudu, care mi-a fost și student, și căruia i-am dat niște consultații tehnice. Pe la jumătatea campaniei, a adus un popîndău de la București, peste Dudu, care n-a făcut mare brînză. Într-o discuție cu cei doi, le-am spus că e o campanie bine construită, cu resurse destule, iar singura lor problemă e, de fapt, candidatul. Și ca să facem puțină istorie, Giginocchio n-a ajuns prima dată în post prin alegeri, ci pentru că l-a lăsat Simirad moștenitor, de parcă ar vorba de o dinastie!, în 2003 toamna, cînd a plecat în Cuba. După accea, l-a servit minunat inerția și candidaturile slabe ale adersarilor.

4. E adevărat că nu i-am dat mîna la ceremonia de deschidere a eșecului care s-a numit „Poezia la Iași”, dar nu eu sînt de vină, ci imprudența sa, care l-a îndemnat să se repeadă zîmbitor la mine cu mîna întinsă. A fost o reacție de igienă personală deja reflexă. Viața m-a învățat să nu dau mîna cu jigodiile, că mă pot molipsi. Apoi, deja știm că și unele boli psihice, cum ar fi paranoia puterii, se manifestă contagios. Ce să fi făcut?

5. Este adevărat că i-am spus că sîntem în război total și asta rămîne valabil și acum. În conferința de presă de azi, a spus că mă va numi Războinicul Lumnii. Săracul, a crezut că are umor și a încercat să fie ironic. Îl asigur că, în măsura în care el este un strălucit reprezentant al Întunericului Pluricolor în care se zbate România de azi, care a înlocuit Îbtrunericul Compact de dinainte de 1989, iau porecla dumisale în serios! În fond, dacă după puterile mele, am luptat cu întunesricul antedeccebrist, e floare la ureche să mp distrez cu reprezentanții de azi ai Răului!

6. Nu e cazul să se facă din țințar armăsar? Așa zic și eu! Prietenii știu de ce!

Liviu Antonesei

textul l-am preluat de pe facebook, cu acordul autorului

liviu antonesei

iulie 2, 2014

4 Iulie – Eveniment Adenium – Lansarea colectiei Colloquium la TNL . La Iasi

Imagine

Pe 4 iulie, ora 17, in amfiteatrul Petre Andrei de la UPA, vom lansa primele patru volume din noua noastra colectie pentru tinerii politicieni din TNL. Detalii privind evenimentul in afisul atasat. Poate ca noua generatie de politicieni, din toate partidele, daca va fi mai citita, va fi si mai performanta! De buna seama ca lansarea nu este exclusivista, sint asteptati tineri, maturi etc indiferent de vreo apartenenta politica…

Editura Adenium va invita vineri, 4 iulie 2014, ora 17.00, la evenimentul de lansare a Colectiei de Stiinte Politice Colloquium Esential. Intalnirea se va desfasura la Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, in Amfiteatrul „Petre Andrei” (etajul 1), avandu-i ca invitati pe prof. univ. dr. Liviu Antonesei, director editorial Adenium; Cristian Adomnitei, presedintele Organizatiei Judetene Iasi a PNL; prof. univ. dr. Aurelian Craiutu, Indiana University, Bloomington; prof. univ. dr. Sorin Bocancea, politolog; Marius Danga, Presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PNL; Razvan Timofciuc, Presedintele TNL Municipiul Iasi; Corina Barbaros, autoare; Dorina Ticu, autoare. Moderatorul discutiilor va fi chiar coordonatorul Colectiei Colloquium, prof. univ. dr. Daniel Sandru. Evenimentul este organizat in parteneriat cu filialele iesene ale PNL si TNL.
„Colectia Colloquium nu a fost proiectata doar pentru specialistii in stiinta politica, ci si pentru politicieni. In acest sens, ne-am propus un demers de culturalizare politica, unul ce vizeaza organizatiile de tineret ale organizatiilor politice, si vom incepe cu cele din Iasi. Ne vom intalni cu tinerii care fac politica si vom lansa volumele aparute deja in aceasta colectie. Consider ca viitoarea generatie de politicieni trebuie sa mizeze si pe o buna stapanire a conceptelor, intrucat, urmand o idee ce-i apartine politologului Giovanni Sartori, ideile proaste despre democratie fac si ca democratia sa functioneze prost. In acest sens, ma bucur ca organizatii de tineret precum cele ale PNL, PDL si PMP au acceptat provocarea noastra, care este una eminamente academica, avand drept scop depasirea hiatusului ce exista intre societatea civila si lumea politica, o situatie ce e principala cauza a maniheismului pe care-l vedem manifestandu-se, din pacate, in spatiul nostru public”, afirma Daniel Sandru.
Proiectul, adresat tuturor celor interesati de intelegerea conceptelor si mecanismelor ce asigura functionarea politicii si in special specialistilor si studentilor din aceasta arie stiintifica, isi propune deschideri spre zonele teoretice aflate in conexiune cu spatiul politic, asa cum sunt sociologia, antropologia, relatiile internationale, studiile europene, studiile de securitate, jurnalismul si stiintele comunicarii. Volumele sunt girate de un colegiu stiintific format din personalitati academice ale sferei stiintelor politice din tara si strainatate: Aurelian Craiutu, Sorin Bocancea, Sabin Dragulin, Sergiu Gherghina, Ruxandra Ivan, Sergiu Miscoiu.

Primele patru titluri publicate si primite calduros la editia Salonului Intenational de Carte Bookfest (Bucuresti, 28 mai-1 iunie), sunt: Comunicarea 2.0. New media, participare si populism (Antonio Momoc); Marketingul politic. Repere teoretice si strategii de actiune (Corina Barbaros); Guvernamentalitatea. Forme si tehnici ale puterii in Occident (Matei Demetrescu, Codrin Taut); Politicile publice. Rationalitate si decizie in spatiul administrativ (Dorina Ticu).
Cartile pot fi consultate si comandate aici: http://www.adenium.ro/ro/69-stiinte-politice

iunie 27, 2014

Bem un whisky la sinagogă?

Canadianul Seymour Mayne, dacă şi-ar deschide o bancă, de unde să împrumute umor, în locul verzişorilor foşnitori, fie şi din ăia de la nord de Detroit, nu l-ar paşte falimentul. De origine evreiască, în prozele din volumul Bătrâna canapea albastră, apărut la editura Adenium recent, reuşeşte să lumineze cu căldură şi înţelegere o lume care, mie unuia, îmi e străină şi despre ale cărei cutume nu ştiu decât până la elocventul genunchi al broaştei.

Dacă ar fi să compar prozele lui cu ale altor mânători de iluzii pe ogorul literaturii, îmi vin în minte, la repezeală, numele lui Mark Twain şi al lui Woody Allen. Nu neapărat pentru contextualizarea valorii, am în vizor verva şi naturaleţea scriiturii.

Batrana

Mayne nu vrea să pară mai deştept decât este, şi e brici!, povesteşte ca unor prieteni. Şi tocmai colocvialitatea incită şi păstrează atenţia nealterată la lectură. Seymour Mayne şi-a pus semnătura pe şaizeci de volume, ca autor, antologator sau traducător. A fost tradus în franceză, germană, ebraică, poloneză, portugheză, rusă, spaniolă şi, cu piatra noutăţii în gură, acum și în română. Haiducesc de pe un material de prezentare: „Printre ultimele titluri se numără Light Industry (Mosaic Press, 2000), Ricochet: Word Sonnets (Mosaic Press, 2004), un volum de poeme alese –September Rain (Mosaic Press, 2005) și versiunea franceză a acestuia – Les pluies de septembre (Éditions du Noroît, 2008), în traducerea lui Pierre DesRuisseaux, precum și Reflejos: Sonetos de una palabra (Al Margen, 2008), sonete într-un cuvânt, traduse în spaniolă și redactate de María Laura Spoturno. Mayne susține nenumărate lecturi publice și conferințe în Canada și în străinătate despre această formă poetică miniaturală, pe care a resuscitat-o, reinventat-o și pe care o promovează fervent. În prezent, este profesor de Literatură canadiană, Studii canadiene, Scriere creativă și Studii ebraice la Universitatea din Ottawa.”

Leonard Cohen

Ce găsiţi în Bătrâna canapea albastră? Oameni fără amplitudine, doar dacă suceala lor n-o luăm ca amplitudine. Senzaţia de interesant, de memorabil, se ridică precum ceaţa din descrierea unor poveşti haioase, cu sare şi piper, în care Mayne are ştiinţa să centrifugheze amanuntele. Unuia i se fură o canapea albastră, în proza ce dă şi titlul volumului, şi hoţii i-o aduc înapoi pe neaşteptate, un rabin vrea să interzică macheala în sinagogă şi ajunge să aprovizioneze credincioşii cu whisky de contrabandă, se înfiinţează o organizaţie a celor cu numele Seymour şi rezultă o situaţie nescontată, un batrân pune în faţa familiei un testament buclucaş şi altele.

Cartea de la Adenium s-a bucurat şi de-o traducătoare pricepută, Raluca Tănăsescu.

Bem un whisky la sinagogă? Seymour Mayne ne-a aruncat provocarea.

 

Cartea se poate comanda online de aici http://www.adenium.ro/ro/universalis/118-batrana-canapea-albastra.html

 

iunie 12, 2014

Vorbesc despre scriitorul Mircea Daneliuc pe tv Digi 24

Inregistrarea unei emisiuni cu marele regizor Mircea Daneliuc si actrita Cecilia Barbora, difuzata pe Digi 24. Se vorbeste despre film, literatura si revista TIMPUL. Am o interventie in cadrul ei despre scriitorul Daneliuc, ca si Daniel Sandru

http://www.digi24.ro/Emisiuni/Regional/Digi24+Iasi/Turist+acasa/Turist+Acasa+10+iunie+-+Regizorul+actrita+si+Serile+Filmului+Rom

 

iunie 11, 2014

Adenium – concursul de debut, primul bilanț

La sfîrșitul lunii mai, cînd a expirat termenul de primire pentru manuscrisele trimise de autorii care au dorit să se înscrie la cea de-a doua ediție a concursului nostru de debut, am inventariat 146 de manuscrise care satisfăceau condițiile tehnice de participare, cu circa 20 mai multe decît la prima ediție a concursului. Distribuția pe categorii este următoarea: 51 poezie, 58 proză, 3 eseu, 10 teatru, 24 literatură pentru copii, BD, grafică. În momentul de față, juriul intern al editurii procedează la selecția manuscriselor care vor intra în finală, deci în evaluarea juriului național. În urma selecției, cîte 10 – sau mai puține, după caz – manuscrise pentru fiecare categorie vor intra în finală. Mulțumim autorilor care au avut încredere în concursul nostru de debut în volum și le dorim tuturor succes. Îi asigurăm pe concurenți că procedurile de selecție și ierarhizare se vor desfășura cu același profesionalism și aceeași probitate dovedite cu prilejul ediției de anul trecut.

11 Iunie 2014, Iasi

Liviu Antonesei

Director editorial Adenium

iunie 5, 2014

Merg la Zilele Acolada

Zilele Revistei ACOLADA, ediţia 2014, vor debuta luni, 9 iunie, ora 10 a.m. în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene din Satu Mare. După salutul şi prezentarea invitaţilor şi a celorlalţi participanţi, cu evocarea ediţiilor anterioare şi alte cuvântări, vor fi lansate cărţile a doi dintre invitaţi: „Metafizica greacă” de Mircea Arman şi „Sincronizarea culturii române” de Andrei Marga, în cea de a doua zi urmând a fi lansate şi volumele „post-hipnotice” de Angela Furtună, „Un scriitor, doi scriitori” de Alex. Ştefănescu, „Un taur în vitrina de piatră” de Liviu Antonesei, „Convorbiri cu Mircea Daneliuc” de Alexandru Petria, „Sindromul Robinson” de Radu Mareş şi altele. Tot în ziua de marţi, de la ora 10, în cadrul mesei rotunde având ca temă libertatea presei şi în special a celei literare, poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu va prezenta un eseu, ca punct de plecare pentru discuţii. În după-amiaza aceleiaşi zile va urma decernarea Premiilor ACOLADA, iar în încheiere poeţii prezenţi vor oferi un recital din creaţia lor.

(Informatia e de la Radu Ulmeanu, redactorul sef al revistei Acolada)

mai 28, 2014

Un interviu pe care mi l-a luat Nicoleta Dabija

mai 19, 2014

Cele ce nu plutesc

Un băiețel de nici cinci anișori e dus de părinți prima oară la cinematograf, undeva în Țara de Sus a Moldovei. Povestea de pe ecran era – cum își va aminti peste ani – „o melodramă sovietică” numită Balada Siberiei. Filmul i-a produs un devastator rău fizic, nu datorită autorului său, un foarte bun cineast de altminteri (Ivan Piriev), ci din pricina tulburătoarei mașinării audiovizuale ce proiecta pe ecran cadru după cadru, stârnind în viscerele micului spectator cumplite tulburări somatice. Această primă aventură n-avea să-l demobilizeze însă pe cel care, însingurat și rebel va hotărî peste ani să domine balaurul de celuloid născocit cândva de faimoșii frați Lumière. Cert este că, după diverse experimente intelectuale (absolvă o facultate de limbi străine și chiar profesează timp de câteva luni în licee ieșene, jucând totodată în trupe de amatori cu un succes ce-l încuraja să aspire la un statut de profesionist, dar ratând două examene de admitere) se decide pentru regia de film. Încă trei eșecuri la admitere și, în sfârșit, este primit la IATC, unde va petrece cei cinci ani obligatorii de studiu, prea puțin atent la învățătura dascălilor și mult mai atent la ce se putea dobândi din proiecțiile sistematice din sala de la etajul trei al școlii sau din sălile de cinema din oraș. Astfel încât, peste ani , fiind invitat să vorbească despre magiștrii săi nu va ezita să-i numească pe Antonioni, Bergman, Fellini și pe alți câțiva de același calibru artistic. Va absolvi IATC în 1972 (iar nu în 1974 – cum notează recente dicționare ce-i separă în două opera, cu o plăcere demnă de practicanți solemni ai ghilotinei, despărțind capul de trupul condamnaților). În 1975 iese în lume cu filmul Cursa, căruia i se adaugă Ediție specială (al cărui titlu inițial era, aflăm destul de târziu, Foc în iarbă), Probă de microfon, Croaziera, Glissando și Iacob ce-l impun drept un cineast lipsit de complexe, imun la compromisuri politice și – nu în ultimul rând – drept un „lup singuratic” al generației sale ce găsise în formula de „grup” o șansă în eludarea barierelor de tot felul.
În tot acest timp, în alt colț de țară, pe meleagurile Bistriței transilvane un alt copil deschidea ochii spre film ca posibilă lume a cuprinderii minții și a fericirii ochiului, descoperind apoi în adolescență peliculele lui Mircea Daneliuc drept reazim total al ființei. Ardeleanul acesta – devenit între timp gazetar și scriitor – a văzut toate filmele regizorului (dinainte și după ’89, fără a le supune vreunei discriminări, cum procedează alții) dar, mai mult decât atât, socotindu-l „frate” s-a străduit să descopere „în spatele măștii încetățenite de dur, un suflet sensibil, onoarea și verticalitatea cunoscându-i-le dinainte”.
La un moment dat îi propune „un livre à deux”, o carte realizată cu folosirea din plin a posibilităților tehnice actuale. Astfel s-au născut grație NET-ului aceste „convorbiri” apărute recent la editura Adenium și pe care eu le-aș fi intitulat Being Mircea Daneliuc; într-atât este de scormonitoare, de angajantă, de sinceră această carte.
Ca unul ce-l cunosc pe Mircea din prima zi a sosirii sale în București, ca student la IATC și care-am împărțit cu el căminul studențesc și, după absolvire, cazarma Școlii de ofițeri de rezervă din Drumul Taberei – știu că nu este un personaj comod. Personalitatea sa puternică nu se lasă descoperită ușor în variatele ei componente: intelectuale, afective, artistice. Când îi ascultam vorbele cu scrâșnet de șenilă, simțeam că în spatele lor se află o mașină de luptă gata să înfrunte șanțurile antitanc și minele antipersonal ce-i vor ieși în cale…
Profesionist a cărui cultură cinematografică superioară a contat în afirmarea creației sale, Mircea Daneliuc are orgoliul de a-și mărturisi „fără protocol” viața (singura interdicție pe care o impune conlocutorului este legată de femeile din viața sa, ceea ce mi se pare încă o probă a eleganței).
Multe din avatarurile artistice ale regizorului ne erau cunoscute din Pisica ruptă și – poate mai puțin transparent – din celelalte romane și nuvele ale sale. Ispita literaturii a apărut, se pare, în contextul în care filmele sale au întâmpinat tot mai multe blocaje. Astfel încât, după cum îi mărturisește lui Alexandru Petria, resemnarea pe care o încearcă la 70 de ani, este echivalentă cu renunțarea definitivă la cinema. Este – fără îndoială – cea mai discutabilă opțiune a sa. Funcționarii culturii de azi, oricât de numeroși și de pricinoși ar fi ei, nu pot opri cariera unui mare cineast român și european care, neinteresat de laurii festivalieri și-a tratat de fiecare dată spectatorii cu respectul cuvenit marilor jurii internaționale. Observator atent al vieții de zi cu zi a unei Românii incapabilă să se reformeze la nivel politic și – mai ales – moral, Daneliuc este autorul unei opere cinematografice peste care nu se poate trece à vol d’oiseau. Ea este înrădăcinată în solul unei patrii pe care aparent cinicul cineast o iubește infinit mai mult decât alții, gata să-i cânte în imagini frumusețile. Or, cum ne-avertiza cândva Antonioni prin personajul său Giovanni Pontano (v. La Notte) „țestoasa lui D’Annunzzio a murit mâncând tuberoze”…
După ’89 Daneliuc și-a continuat lupta cu ipocrizia, mediocritatea și suficiența unei lumi diforme, uneori monstruoase. Filmele sale (Tusea și junghiul, A11-a poruncă, Patul conjugal, Această lehamite, Senatorul melcilor, Ambasadori, căutăm patrie, Sistemul nervos, Legiunea străină, Marilena, Cele ce plutesc) au continuat să dezvăluie neliniștile unui regizor înscris – cum observa Călin Căliman – „pe orbita unui cinema total, eliberat de rigorile cenzurii și autocenzurii, cu obiective specifice unui alt timp social”. Consecvența lucidă a cineastului («personal consider verbul „a spera” în diateză pasivă din păcate. E leneș și fatalist. Nu-i mai bună o privire lucidă?» -v. pag.187) a stârnit multe nedumeriri și reacții abuzive ale criticii. Cât despre reacțiile spectatorilor nu se mai punea problema, aceștia dezertând practic din sălile de cinema, sub impulsul noilor media. Într-adevăr, lumea se schimbase între timp și nu întotdeauna în bine. Cel puțin în zona cinematografiei naționale, câtă va mai fi existând. („Chiar și A 11-a poruncă sau Senatorul melcilor nu mai pot fi repetate în complexitatea lor, pentru că tot ce se poate face acum sunt filme cu două trei personagii în interior. Fără o finanțare externă, aceleași personagii ar putea evolua, curând într-o cabină telefonică.” –pag.194)
Cartea este , ca urmare, una a adevărurilor incomode. „Lenea de a te revolta e mai mare decât neplăcerea de a trăi cum trăiești” declară Daneliuc la pag. 162 a Convorbirilor sale cu Alexandru Petria. Ei bine, cred că tocmai revolta este semnul distinctiv al unei opere cinematografice ample și indivizibile pe care cineastul ne-a oferit-o în cele patru decenii de cinema, de la filmele de examen, la Cele ce plutesc. Iar
adevărurile aflate în carte au o gravitate ce nu admite plutirea…
Nu cred că destinul cinematografic al lui Mircea Daneliuc se încheie aici. Confesiunile făcute lui Alexandru Petria dovedesc faptul că laserul nemilos al minții sale scormone încă palierele societății românești cu acuitatea dovedită în tinerețea de demult. Citindu-i rândurile cuprinse în carte i-aș putea sugera viitorul subiect, deși dă de înțeles că nu-l interesează: portretul plin de culoare (culoare și coridoare!) al unui om politic energic al cărui nume nu-l dezvălui încă. O voi face probabil după Crăciun, când i se încheie mandatul…
Titus Vîjeu
text aparut acum in revista Film

960301_10201967055924294_8523147237890498410_n10367136_10201967057284328_2027530710008963290_n

mai 9, 2014

Serile Filmului Românesc Timpul, ediția a V-a

daneliuc

mai 2, 2014

România lui Petria

 

Alexandru Petria ne-a adus, în ultimul timp, o serie de evenimente editoriale menite să ne apropie şi mai mult de lumea sa. Cartea „Convorbiri cu Mircea Daneliuc”, apărută la Editura Adenium, este o confesiune artistică a unuia dintre oamenii care au făcut ca România să fie cunoscută prin frumos pe mapamond. Celebrul regizor, scenarist, actor şi prozator român Mircea Daneliuc este un partener bun de dialog, pe măsura lui Alexandru Petria, care ştie să adreseze adevărate întrebări care curg viu, deşi dialogul este purtat întru totul pe facebook, cei doi protagonişti ai cărţii întâlnindu-se abia la lansarea de la Gaudeamus. Respectându-i dorinţa de a nu insista cu întrebările, mai ales cu cele legate de viaţa personală, şi declarându-l pe Daneliuc un adevărat frate, Petria reuşeşte să ne poarte în lumea artelor descoperind, pas cu pas, pe marele regizor şi scriitor care, pornind din Bucovina, ajunge să cucerească, prin activitatea sa, o ţară întreagă şi nu numai. Vorba lui Daneliuc: „Culmea ar fi să mă trezesc şi muritor”, declaraţie care nu se susţine deoarece activitatea sa l-a aşezat în nemurire. Regizarea unui film porneşte de la o scenă, de la o frază, de la o carte sau de la realitatea imediată: „Lucrurile acestea apar fără să le cauţi”, Daneliuc mărturisind că scrie: „Ca să nu mă defenestrez”. La fel ca un tată care nu-şi poate separa copiii în dragoste, regizorul declară: „Nu pot vorbi de un film preferat, nu le-am făcut decât din dragoste, niciunul alimentar”. Când îl ajung stările scrisului ne mărturiseşte tot personajul volumului: „Diurn. A nu se crede că noaptea nu dorm”. Despre oamenii pe care-i admiră în profesie declară: „Cineaştii mei sunt dintre aceia în timpul cărora s-a inventat isteria mediatică a festivalurilor”. Dialoguri despre oameni şi fapte, despre drumuri şi stări, dar şi despre modestie, despre care Daneliuc spune: „Nu-mi place să fiu nevoit a recurge la ea. Modestia nu e neapărat un semn de deşteptăciune. E un sentiment artificial inventat de umanoizi”. Despre lucrul pe mai multe paliere în lumea scrisului, Daneliuc spune că lucrează doar la o singură carte o dată: „Mie mi se pare obligatoriu ca să fiu cu toate sinapsele şi cu toţi hormonii grămadă acolo”. Deşi nu a mai ajuns în locul natal, Hotin, niciodată, regizorul vorbeşte despre rădăcini, dar şi despre drumurile în viaţă, de la Cluj la Sighişoara, Săcuieni, Piteşti, Câmpulung şi Iaşi, acolo unde tatăl său, inginer de drumuri şi poduri, a fost repartizat. Toate aceste drumuri l-au întărit pe Daneliuc, cel care declară că se simte fericit atunci când este singur „Pe malul unui râu, dar şi acasă”. O carte care se citeşte cu plăcere, personajul fiind momit cu „Feisbucul” şi scos din bârlog, după cum el însuşi declară. „Cum Dumnezeu poţi să scrii atât de uşor? Chiar a ieşit din joacă o carte? Pune pe cineva să jure”, îi declară Daneliuc lui Petria. Pentru acest volum, care prin vorbele maestrului este un reper pentru activitatea acestuia, Petria reuşeşte să ne apropie şi mai mult de lumea artei.
Volumul de interviuri „România memorabilă”, apărut la Editura Tribuna sub semnătura lui Alexandru Petria, prezintă un portret al lumii intelectualilor văzută prin prisma a câtorva nume reprezentative. Radu Aldulescu declară, în interviul acordat lui Petria: „Pur şi simplu, în perioadele nefaste, am muncit cu ziua pe unde şi pe ce s-a nimerit şi-am continuat să şi scriu”, considerând, în acelaşi timp, că scrisul nu este un drog, nu este o profesie ci o chestiune de vocaţie care implică, în mod misterios, iubirea. Un interviu interesant este şi cel cu Gabriel Andreescu, care declară tranşant „Etica şi politica memoriei a fost instrumentalizată de campionii rezistenţei prin friptură şi ai civismului caviar”. Pe acelaşi registru este şi interviul cu Liviu Antonesei care declară: „O inteligenţă de excepţie sau o pregătire intelectuală deosebită nu te protejează de la sine de grave perturbări morale, de tulburări de caracter” făcând referire la societatea de astăzi. Ioan Cristofor se plânge că a scris prea mult, declarând „Sunt indiscutabil un ratat destul de reuşit”, ceea ce bineînţeles ne face să nu fim de acord cu el, însă îl iertăm pentru aceste negaţii când citim cuvintele: „Dumnezeul literaturii să-mi dea mai mult talent, mai multă sănătate, mai multă bunăvoinţă, mai multă înţelegere şi fraternitate faţă de colegii de condei”. Interviul cu Mircea Danieluc, prezent în această carte, este doar un fragment din integrala care a apărut într-un volum de sine stătător. Impresionează şi declaraţia lui Mihai Gălăţanu „Sunt îndrăgostit de Dumnezeu numai pentru un singur motiv: „Pentru că este iubire pură”. Gheorghe Grigurcu ne spune că scrie doar în orele matinale, punând lumii o singură condiţie, aceea de a fi singur, iar Zoe Petre declară că republica literelor nu poate fi liberă dacă cealaltă, republica adică, nu e liberă. Tot din interviul cu Zoe Petre aflăm că Grigore Moisil i-a fost unchi şi că în 29 noiembrie 1996, când în Parlamentul României Emil Constantinescu depunea jurământul de preşedinte al ţării, atunci când s-a intonat Imnul Naţional, Zoe Petre nu a putut să nu se gândească că Andrei Mureşanu se numără printre strămoşii ei: „Asta impune mari răspunderi şi o datorie de onoare imposibil de ocolit”. De ce valoarea literară originală nu este apreciată, se întreabă Liviu Ioan Stoiciu, în timp ce Adrian Suciu s-a obişnuit cu acest lucru, creându-şi o viaţă literară a lui „frumoasă, pentru că o construiesc eu. În viaţa literară românească în care trăiesc eu există generozitate, bine, adevăr şi frumos”. Interviurile cu Alex Ştefănescu, Radu Ţuculescu, Doina Uricariu întregesc acest volum de dialoguri. Alexandru Petria ştie să stea de vorbă cu fiecare personaj al cărţii în parte, să-i asculte gândurile, să muleze întrebările după caracterul fiecăruia, să fie un bun receptor şi, mai presus de toate, şi un bun jurnalist literar.
În ultimii ani, Alexandru Petria s-a reîntors la poezie cu toată forţa poetului care conturează în atelierul de creaţie o poezie cu fibra ancorată în imediatul vieţii. Reîntoarcerea la poezie s-a produs neconvenţional, aşa cum spune în Prefaţa volumului „Rugăciuni neruşinare & alte chestii”, apărut la Editura Vinea, Liviu Antonesei. Întâlnim o poezie care a dat mai întâi faţa cu ochii cititorului pe Facebook, Petria postând, zi de zi, pe pagina sa, câte un poem. Comentariile care au apărut de fiecare dată ar putea constitui, ele însele, o carte de critică virtuală despre poezia lui Petria. Adunate din spaţiul internetului într-o carte, poeziile capătă o altă forţă, conturând un portret al unui poet deja consacrat la nivel naţional. Aceşti psalmi neconvenţionali sunt parte ruptă din gândurile păcătoase ale poetului: „lângă tine/ e cum ai picta punctul/ din interior”. Surprinde la Petria modul în care şochează în sensul bun al cuvântului, cu imagini care revarsă sufletul în exterior: „nu te mira prea mult/ ca spuma şamponului/ îţi cade sufletul/ afară”. Lumina, la Petria, are un sfârşit întru aşteptarea unui nou început al speranţelor, al iubirilor, al iertării gândurilor păcătoase: „când se termină cerul/ unde să aştepţi/ să crească altul”. Iubirea este „consumabilă” însă contează cel mai mult trăirea intensităţii ei: „n-aş vrea să se gate dragostea, ca pita/ şi sufletul aburi tras: printr-o ţeavă de cupru încălzită/ cum zgomotul unei farfurii pe gresie” sau „şi ne sărutăm/ cum uităm să ne legăm şireturile/ înainte aş fuma ţigara de după”. În poezia lui Petria până şi întâlnirea cu moartea este un lucru firesc, la fel cum ai face o activitate zilnică: „cu degetele/ săpunite/ încerci în lighean/ de-i moartea caldă”. „Specialitatea lui Petria o reprezintă o ingenioasă asociere de frivolităţi şi de profunzimi fulgurante”, spune Gheorghe Grigurcu, pe coperta IV a cărţii, iar Alex Ștefănescu confirmă faptul că Alexandru Petria scrie bine, inteligent şi provocator. Poezia lui Petria merită a fi citită în cheia descoperirii unor simboluri care se află în imediata vecinătate a sufletului poetului şi aduse în faţa noastră aşa cum sunt ele, cu patimi şi mult adevăr.
Menut Maximinian
Text apărut în revista ”Mișcarea literară”nr1, 2014,, pag. 80-82 pdf aici miscarea literara nr 1 2014

 

aprilie 27, 2014

“Despre literatura actuală…Nu prea sunt critici cinstiți care să valorizeze aparițiile editoriale”

Un interviu pe care l-am dat ieri

“Despre literatura actuală…Nu prea sunt critici cinstiți care să valorizeze aparițiile editoriale”.

aprilie 23, 2014

Festival de film dedicat lui Mircea Daneliuc

Asociatia Studentilor Jurnalisti (ASJ) si revista de cultură contemporană Timpul din Iasi organizează a V-a editie a festivalului Serile Filmului Românesc Timpul. Festivalul va avea loc în perioada 20-24 mai, în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studentilor din Iasi. Intrarea la film si la dezbaterile cu actorii si regizorii invitati va fi liberă.
Parteneriatul dintre ASJ si Timpul aduce noutăti de continut în cadrul festivalului si o nouă identitate vizuală. Totodată, editia din acest an îi este dedicată regizorului Mircea Daneliuc. În program sînt incluse filmele regizate de el: Patul conjugal, Marilena, Senatorul melcilor si Cele ce plutesc.
În cele cinci zile de festival vor fi proiectate filme românesti pentru toate categoriile de vîrstă. Vom reveni cu programul complet al festivalului si numele invitatilor.
Editia a V-a a Serilor Filmului Românesc Timpul este finantată de către Primăria Municipiului Iasi, în cadrul proiectului Iasi Capitală Culturală Europeană 2021. Asociatia Studentilor Jurnalisti si revista de cultură Timpul sustin candidatura orasului Iasi la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Asociatia Studentilor Jurnalisti din Iasi este o organizatie non-guvernamentală, care se implică în viata culturală si socială a Iasului prin proiecte independente si acte de caritate/voluntariat. Din 2007 si pînă în prezent ASJ a organizat proiecte precum So Keres, Journalism Summer School, Presa- cîinele de pază al societătii, Serile Filmului Românesc s.a.
Revista de cultură contemporană Timpul apare lunar la Iasi, cu distributie în toată tara. În paginile revistei puteti citi reportaje de atitudine culturală, interviuri cu personalităti ale momentului, articole si eseuri semnate de nume de referintă din spatiul cultural si publicistic românesc.
daneliuc
aprilie 19, 2014

Paște fericit!

felicitare paste

aprilie 12, 2014

Reconfigurarea sinelui prin poemul-drog (Alexandru Petria, Rugăciuni nerușinate & alte chestii, Vinea, București, 2013)

Mi-ar fi greu să-l definesc pe poetul Alexandru Petria într-un singur cuvânt, deși îi cunosc creația lirică încă de la debutul din îndepărtata (deja!) noastră adolescență. Poezia sa nu seamănă cu nimic decât cu sine. Este oglinda în care barba lui Petria se dovedește mai neagră decât în realitate, iar creștetul său mai puțin pleșuv. Nu știu dacă Alexandru Petria este îndrăgostit de poezie sau dacă poezia este îndrăgostită de el. Nu m-am dumirit încă nici dacă el scrie poezie ori dacă poezia îl scrie pe el. Fiindcă, fără urmă de îndoială, în poezie Petria e altcineva decât acela ce ni se dezvăluie în proza scurtă ori roman, este altcineva decât cel care se revelează când, față în față cu intervievatul, pune întrebări malițioase, incomode și îndrăznețe. În pofida acestui fapt, fiecare rând semnat de el poartă o pecete a unicității. De aceea revin la încercarea de a-l defini pe poetul Alexandru Petria printr-un cuvânt. Posibil ca acesta să fie „atipic”. Ori „rebel”. „Frapant”. „Recalcitrant”. Sau „nonconformist”.
Anticipând ajungerea în librării a volumului de versuri  Rugăciuni nerușinate & alte chestii, Alex a postat pe Facebook coperta, așteptând primele reacții din partea cititorilor. Reacții la titlul cărții. Reacții la imaginea de pe coperta I, ce parodiază tricoul unui fotbalist extrem de bine plătit, ce are înscris pe spate numele poetului și cifra cu conotații negativ- sexoase 69, ce sare în ochi din orice unghi. Intrigată (din nou!) de titlul cărții (mărturisesc c-am suferit pentru alegerea nepotrivită a titlului la primul său roman, Zilele mele cu Renata,  și încă nu i-am iertat complet maliția cu care ne-a luat peste picior pe noi, cititorii), am fost atentă la postările cu răspunsuri. Multora le-a plăcut. Altora, nu. Câțiva s-au oripilat și, observând că lui Alex i-a scăpat înfiorarea lor de pudici pe nedrept biciuiți, mi s-au adresat mie spre a-mi comunica faptul că „nu le convine” o carte cu un astfel de titlu. Fiindcă Petria ar aduce atingere celor sfinte. Sau pentru că nu poți fi nerușinat când te rogi. Ori pe motiv că „alte chestii” n-au cum fi sursă de inspirație pentru poezia de suflet. Evident, n-am răspuns nici eu cârcotașilor sau nemulțumiților. N-avea sens. În plus, abia așteptam să văd cartea, să citesc poemele tipărite pe hârtie, deși le lecturasem, picurate una-două pe zi, și pe net. De modă veche fiind, cuvântul tipărit mă sensibilizează altfel decât acela ce pribegește pe internet, care, de cele mai multe ori, e leac pentru plictiseala unora, în loc să fie balsam pentru suflet – cum se cuvine să fie literatura adevărată. În plus, pe Facebook n-ai cum da filele înapoi, ca să revii la o metaforă, n-ai cum sublinia un vers, n-ai cum marca cu asteriscuri sau cu semne de exclamare pasajele pe care vrei să le supui unei analize la sânge – așa că n-am încotro, trebuie să mă recunosc drept un cititor frustrat ori de câte ori citesc pe net. Am recunoscut-o și gata, trecem mai departe! Conform dicționarului, chestia, chestiunea este o „întrebare făcută ca să lămurești un lucru. Propunere de examinat, subiect de discutat, afacere”; nu pot ignora însă nici faptul că în timpul adolescenței noastre numeam „chestie” organul sexual masculin și cu siguranță  îndrăznețului impudic Petria i-a fugit acolo mintea mai întâi de toate! Întrucât nimeni dintre cititorii săi nu-i poate contesta lui Alexandru Petria apetența pentru „nerușinările” erotice, cum nu-i poate contesta nici hrăpăreața poftă de a se lua la trântă cu cuvântul spre a șoca, spre a uimi, spre a dovedi că este altfel.
Liviu Antonesei, semnatarul „Cuvântului însoțitor” al volumului, se declară tulburat de „forța imaginilor și maniera lor surprinzătoare de asociere. Pentru mine, așa cum proza înseamnă mai ales poveste, poezia este în primul rând imagine. Nu e o asociere la întâmplare, pentru că Petria nu este un suprarealist, ci după niște criterii misterioase, iar una din cele mai palpitante dimensiuni ale lecturii este să încerci să găsești rațiunea – care poate fi și i-rațiune! – care stă îndărătul acestor asocieri”.
Lecturând Rugăciuni nerușinate & alte chestii de la cap la coadă și de la coadă la cap, i-am descoperit lui Petria cel mai bine păstrat secret:în ciuda afișatei sale cutezanțe, de multe ori însoțite de insolență, este un fricos! Îi este teamă să nu fie cumva perceput drept un poet romantic sau ca un timid. Antidotul pentru  momentele de delicatețe și tandrețe în ipostaza de îndrăgostit îngenuncheat îi este truculența; sfioșenia și-o camuflează înapoia bravurii. Iar pentru a ne amăgi că este perfect stăpân pe sine (a se citi: perfect stăpân pe simțămintele sale, cărora refuză să li se supună), se ascunde înapoia fumului de țigară. Înapoi metaforicului „joint” ce transformă versul în drog, iar sinele îl transfigurează într-un vraci atotputernic, căruia-i sunt la îndemână leacurile pentru toate bolile sufletului.  Căci erotosofia lui Alex Petria despre maladiile indicibile ale inimii face vorbire.
Îndrăgostit etern, poetul își transformă poemele în ode adresate Iubitei (nenumite – ca să nu îngusteze orizontul), așa cum se vede în chiar poemul din debutul volumul: „mâini îndestulătoare:  lângă tine/ e cum ai picta punctul/ din interior,/ e cum m-aș scoate dar aș/ și rămâne/ să te iubesc întreg,/ întreagă,/ punctul meu din al tău/ are mâini îndestulătoare/ ca să rostogolească seara”.  Inspirat adânc în piept, metaforicul fum de cânepă răscolește simțurile, transfigurând realitatea: „joint: dimineața împinsă cu capul deasupra fluviului/ aroma și tu/ o cafea cu picioare lungi”.  Evident că iubirea nu există în afara frisonului sexual, așa că rostul Iubitei aste acela de a-l tulbura, de a-l răscoli, de a-l stârni: „nu știu ce să rețin din tine/ și dacă de prin spate/ mâinile ating sânii sau/ bule de oxigen rostogolite dintr-o mlaștină vertical// ajungi din urmă privirea scurtată/ cum deznozi cu un chibrit întunericul în două” (întunericul în două).  Fiindcă „n-aș vrea să se gate dragostea”, pentru poet iubirea presupune sacralitate în sensul în care este aceasta percepută de brahmani: „cum te-aș/ săruta/ pe sex/ ca un fluture/ pe gură” (poemul), reducând cuplul la elemente simple ce intră în alcătuirea măiestrită a Universului văzut ca un tot coerent. Împlinirea nu-i poate veni eului liric decât prin iubire: „ne cuprindem/ și cu/ patru mâini de aer/ și încă două inimi de aer/ nu-s de ajuns” (joint). Fiindcă nu deține răspunsurile, doar capacitatea de a se îndoi (a se vedea cartezianul „cuget, deci exist/ mă îndoiesc, deci exist”, convertit în manieră Petria în „te fut/ deci exiști”), de multe ori poemul se constituie într-o interogație, mărturisind și ea preaplinul sufletesc: „ai fi mai limpede și adânc/ bărbat/ dacă, iubind-o/ ți-ai sufla în batistă ochii,/ nu nasul?”  (joint).
Alexandru Petria nu suferă de pudoare. Și nici nu se străduiește s-o mimeze.  Act al sincerității absolute – chiar dacă de multe ori frustețea acestei sincerități doare și lezează cititorul mai delicat –, poezia sa traduce în vers „bubele, mucegaiul și noroiul” din limbajul cotidian. Nu o dată termenul trivial coboară în vers, fără ca totuși poezia sa să devină obscenă. Șocantă, neașteptată este de multe ori, însă niciodată erotica lui Petria nu este scabroasă. Fiindcă refuză să caute termeni înveșmântați în parfumate mătăsuri, își exprimă direct pulsiunile, uzând de termenii cei mai la îndemână, încredințat fiind că „în poezia de dragoste acum nu se face dragoste”, din moment ce el însuși – bărbatul – a fost redus (recompus?) la un cub falic: „mă înglobezi/ și nu protestez// până și liniștea s-a înserat// ca pe-un cub rubik/ mă recompui// sunt/ cel ce-o să-ți încalece ultimul memoria,/ iubito”.
Rugăciuni nerușinate & alte chestii are ca prim element substantivul definind relația dintre individul uman și divinitate. Și sub acest aspect Alexandru Petria tratează lucrurile în chip cu totul particular: nu vede în Dumnezeu o autoritate supremă căreia să i se supună cu smerenie și inima deschisă, ci un egal cu care îndrăznește (vorbim totuși de poezia lui Petria!) să se ia la harță când crede că este cazul. De aceea îndrăznește să evoce „jetul de urină al lui dumnezeu” (joint) sau, în alt  joint, să afirme că „mortul/ e un prezervativ/ din care/ dumnezeu/ și-a/ scos”.  În pascală, divinitatea este ridiculizată pe motiv că slujitorii săi nu sunt ceea ce ar trebui să fie: „isus învie de mai multe ori anul ăsta,/ de parcă ar fi pus la flotări:/ tranzacțiile popești/ nu se rușinează cât pruncii care descoperă/ că au cules din pădure pizda țigăncii,/ nu cine știe ce flori./ noroc că șeful de sus este mai îngăduitor decât noi,/ nu ne vinde, nu se vinde”.
Cu toate acestea, multe dintre poemele din volumul de versuri al lui Alexandru Petria satisfac chiar și cei mai sensibili degustători de versuri. Iată, de pildă,  cât nu doarme zăpada: „și zăpada avea ochi, ochi și buze,/ și erau un  ochi cum ambele mele brațe în el/ după-amiezele și diminețile/ de care nu m-am săturat// îmi aduceai cafeaua la pat,/ și strada era un ochi încăpător/ în ochiul nostru// dacă n-o să-ți povestesc/ din ochiul ce-s, o să te obișnuiești odată/ să adormi cu ochii/ deschiși cât nu doarme zăpada”.
Cu siguranță  Rugăciuni nerușinate & alte chestii nu va plăcea tuturor cititorilor. Alții o vor ascunde rușinați în bibliotecă, temându-se de judecata celor ce ar putea-o descoperi alături de tratate savante și volume de poezie „serioasă”. Însă cu certitudine volumul lui Alex Petria nu va lăsa pe nimeni indiferent. Niciunul dintre cei ce vor pune mâna pe „nerușinările” lui nu va rămâne nezguduit în profunzimile cele mai tainice ale sinelui. Și sigur nu le va uita prea curând.
Voichița Pălăcean-Vereș
apărut în Tribuna, nr. 278, 1-15 aprilie 2014

pdf-ul revistei http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2014/04/278net.pdf

 

 

aprilie 3, 2014

Mircea Daneliuc e invitat la Profesioniștii

 

Sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 22.00, la TVR1, cineastul Mircea Daneliuc este invitatul special al emisiunii Profesioniștii, talk-show-ul cultural cu cea mai mare audiență din România.
Nu ratați dialogul incitant pe care Eugenia Voda îl propune bine-cunoscutului regizor și scenarist a peste 20 de filme savurate de publicul larg, dintre care Croaziera, Proba de microfon, Glissando, Senatorul melcilor. Mircea Daneliuc a semnat regia a patru spectacole de teatru jucate în toată țara și este autorul a 14 volume de proză și dramaturgie.
Editura Adenium a publicat în 2013, în Colecția Punct RO. Proză, două dintre cărțile lui Mircea Daneliuc. Este vorba despre cel mai recent volum, Ca un grătar de mici – Un picior de plai, cu șpițul, care l-a determinat pe Alexandru Petria să afirme că în stilul scriitoricesc al lui Daneliuc „e aceeași tăietură nervoasă ca în filmele lui, care te subjugă și te provoacă să gândești, n-are cum să te lase indiferent, ori îl înjuri, ori îți place, călduțul n-are loc în pagini, aceeași atenție la detalii, asezonată cu ironie, cinism și sarcasm”.

În romanul Pisica ruptă (ediția a doua, revăzută și adăugită), Daneliuc pune la bătaie o poveste spumoasă despre viața (până acum) secretă a cineaștilor români din vremurile când pelicula de film se dădea la rație, exact la fel ca pâinea și salamul de soia.

Volumul de interviuri Convorbiri cu Mircea Daneliuc (semnat de Alexandru Petria), publicat tot în 2013, a intrat în timp record, asemenea celor două titluri deja amintite, în galeria bestsellerurilor marca Adenium. În curând, la aceeași editură va apărea o nouă carte care poartă amprenta scriitoricească a lui Mircea Daneliuc, Strigoi fără țară (ediția a doua, revăzută).

Ediția de anul acesta a Festivalului Serile Filmului RomanescTIMPUL, organizată de Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ Iași) și Revista de Cultură Contemporană TIMPUL, îi este dedicată lui Mircea Daneliuc. Despre toate acestea și despre multe altele, în emisiunea de sâmbătă, care se va difuza şi pe portalul video al TVR, www.tvrplus.ro, unde se regăseşte întreaga colecţie de emisiuni.
Puteți urmări promo-ul emisiunii pe pagina de YouTube a TVR1, la adresa https://www.youtube.com/watch?v=iPt0LGhBGco&list=UUhdrIsYOHZXgEyCLaOHc2Ew.

(material publicat pe FB de editura Adenium)

daneliuc eugenia voda

 

martie 1, 2014

Cumparati Convorbirile cu Mircea Daneliuc si primiti cadou inca o carte

promotie adenium 1-15 martie 2014

februarie 25, 2014

Uite Petria, nu e Petria

Mda, se întâmplă să publici mai mult decât îți iese din tastatură. În Cronica veche a apărut un articol sub semnătura mea, iar autorul textului am aflat că este Wilkins Micawber. Aici e pocinogul, la pag.3 http://cronicaveche.files.wordpress.com/2014/02/cronica-veche-nr-237-feb-2014.pdf

februarie 12, 2014

Laptele negru al mamei și o invitație

Am descoperit un tip, debutant, care chiar are coaie de romancier. Cosmin Leucuța, e din Arad, după câte am înțeles. Laptele negru al mamei, romanul său, a fost lansat la Gaudeamus, fiind câștigătorul premiului de debut la proză, împreună cu Beatris Serediuc, al editurii Adenium. Într-o postare pe Facebook, am scris câte ceva despre el la nervi. Nervi provocați de faptul că o carte ok de 400 de pagini a unui tânăr riscă să treacă nebăgată în seamă cum ar merita. Prietenii de la editura Adenium, unde a apărut romanul, mă bucur, au reacționat extrem de prompt și au spus că oferă exemplare colegilor scriitori care vor comenta Laptele negru al mamei pe blogurile proprii sau în presă. Să înjure cartea, s-o laude, treaba lor. Haideți să spargem tăcerea, e păcat ca munca unui tânăr să nu fie evaluată atent! Cine doreste să intre în joc, este rugat să-și anunțe intenția la mailul editorial@adenium.ro.

 

Până una-alta, țin să spun că Leucuța a dat un roman care nu plictisește, antrenant, cu jocuri de perspective inteligente. Dacă personajele vorbesc de multe ori la fel, cred că e de pus pe seama mediului în care se mișcă. Autorul are o scriitură nervoasă, și frazele lungi reușesc să se susțină, cuvintele vizualizează acțiunea, fără excese descriptive. Cititorul are șansa să urmărească propriul ”film” al cărții, lucru îmbucurător și destul de rar la prozatorii români, obișnuiți să se piardă în fleacuri considerate greșit interesante. O observație- repetițiile unor cuvinte nu știu dacă vin cu un plus la calitatea volumului.

 

N-o să vă povestesc ce se întâmplă în carte, precum criticii literari en- titre, cuminți și profesorali. M-ar plictisi și, probabil, v-aș plictisi. Dar vă asigur că sunt toate condimentele în roman- de la sex la psihologie.

 

În încheiere, transcriu câteva fragmente din Laptele negru al mamei:

 

Am aproape 24 de ani, şi nu am făcut mare lucru pînă acuma. O maşină m‑ar putea lovi mîine pe stradă şi am să îmi dau duhul pe un drum prost asfaltat şi plin de gropi. O să îmi trec în revistă repede toată viaţa, înainte să mă duc, fiindcă proba­bil că voi fi lovită grav şi salvarea nu va ajunge la timp, şi o să mă bucur că măcar nu am uitat nimic. Fiindcă nu e mare lucru de trecut în revistă. Am făcut o şcoală din care nu m‑am ales cu nimic. Nu am un loc de muncă serios… nici măcar unul neserios, dacă e să mă gîndesc bine. Părinţii mă suportă sub acoperişul lor fiindcă sînt greţos de înţelegători şi total, dar total duşi cu pluta. Parcă mi‑ar fi colegi de apartament, nu părinţi. Ce părinţi simpatizează în halul ăsta cu copilul lor?

 

M‑am ţinut cu dinţii şi cu inima sîngerîndă de un tip cu care credeam că am totul şi cu care voi avea şi mai mult, şi m‑a lăsat cu curu’ ăla al meu mare (şi fain) într‑o baltă rece şi mur­dară, alături de alte tipe care au păţit‑o ca şi mine. Au fost destul de drăguţe să îmi facă şi mie loc în baltă. Iar acum încerc să mă conving că nu îmi petrec timpul plîngîndu‑mi de milă şi bîrfind cu prietenele”

 

Culcă‑te și simte‑te atît de bine ca şi atunci cînd cazi în gol.

 

Să nu crezi că dacă eşti frîntă de oboseală, singură şi tristă, ţi se va întîmpla ceva frumos.

 

Aşa ceva nu se va întîmpla.

 

Nu se va întîmpla fiindcă tu eşti pîinea mucegăită care as­tîmpără foamea neagră.

 

Tu eşti pata de jeg care nu dispare indiferent cît ai spăla‑o.

 

Tu eşti omida care nu se va transforma niciodată în fluture.

 

Nu ştii cum să o faci.

 

Defineşte: catatonie, din punctul tău de vedere. Tu.

 

Lasă‑te păgubaşă. Păcatul tău preferat e lenea.

 

Alunecă în nepăsare. Bucură‑te de singurul lucru pe care nu îl ai.

 

Responsabilitate. Nu ai obligaţii, nu eşti legată.

 

Nimeni nu are nevoie de tine? Nici tu nu ai nevoie de ni­meni.

 

Îţi spui:

 

Sînt autosuficientă.

 

Dar te tai. Sîngerezi. Ca noi toţi.

 

Îţi spui:

 

Nu am nevoie de ajutor să fac un pas înainte. Cu atît mai puţin am nevoie de ajutor ca să fac un pas înapoi.

 

Mori. Te răceşti. Ca noi toţi.

 

Eşti îngropată. Putrezeşti. Ca noi toţi, de altfel.

 

Îţi spui:

 

Rîzi! Hohoteşte! Eşti un strugure umilit.”

 

Din ce eşti făcută?

 

Ea nu avea să ajungă ca ei. Refuza să fie împlinită. Nici nu îşi putea închipui cum ar fi putut să se trezească întro zi şi să nu îşi dorească nimic. Aceea ar fi fost ziua în care ar fi comis suicid din pură plăcere şi plictiseală.

 

Din ce eşti făcută?

 

Aşa că, după cum îi era caracteristic, urma să facă o prostie extrem de mare dar, în acelaşi timp, simţea că nu era nimic altceva de făcut.

 

Din ce eşti făcută?

 

Cămăşile albe şi albastre Luisa Spagnoli.

 

Brăţările Armin Strom, din aur masiv, alb.

 

Cerceii MHH.

 

Colierul Leo Wittwer.

 

Ochelarii de soare Paola Paquin, cu rame de os.

 

Toate le lăsase în NY. Singurul lucru pe care îl luase cu ea era Domnul Dalloway. Atît. Acela simţea ea că era singurul lucru care merita să fie cărat peste oceane şi ţări. Acela era singurul cadou pe care, privind înapoi, se bucura că îl acceptase.”

 

Alexandru Petria

laptele-negru-al-mamei-cosmin-leucuta

 

februarie 11, 2014

22 recomandă În linie dreaptă

Dorin Tudoran a arătat într-o serie de postări nemerniciile celor de la site-ul În linie dreaptă.
ILD apare în lista de bloguri recomandate de revista 22. Am aflat că în proxima ședință a GDS se va discuta opțiunea eliminării ÎLD de pe lista cu pricina, spre a se evita trimiterea unei semnalări la Bruxelles. Părerea mea este că opțiunea va cădea la vot. Un prim semn este textul din Contributors în care Volodea apară ÎLD. Asta spune ceva mai mult decât că IDL este un cuib de idioți…

În poza de mai jos, de stânga la dreapta, sunt trei intelectuali pretinși subțiri, pozând alături de doi inși de la site-ul imund amintit.

tismaneanu

februarie 3, 2014

Va astept cu texte. Antologiile Adenium

Va astept cu texte. Antologiile Adenium

ianuarie 29, 2014

Mircea Daneliuc și „aceeași tăietură nervoasă (…) care te subjugă și te provoacă să gândești”

(Alexandru Petria, Convorbiri cu Mircea Daneliuc, Ed. Adenium, Iași, 2013)

 

 

 

În luna noiembrie a anului trecut, a ieșit de sub teascurile tiparului Convorbiri cu Mircea Daneliuc a lui Alexandru Petria, un volum conținând dialogurile în spațiul virtual derulate între cei doi de-a lungul a aproape o jumătate de an (aprilie-septembrie 2013). Cartea a fost prefațată de alte două, apărute tot la Adenium, având pe copertă numele reputatului Mircea Daneliuc: Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul (un roman plus o nuvelă) și Pisica ruptă (reeditarea succesului din 1997, cu care cunoscutul regizor a pășit în lumea de multe ori tulbure și spinoasă a literaturii).

 

Volumul este structurat în patru părți, fiecare constituind propriu-zis un interviu de sine stătător (dar în firească întrepătrundere cu celelalte dialoguri… tête-à-tête pe internet…). Cel dintâi, cu care „s-a spart gheața” destăinuirilor făcute de Mircea Danelic lui Alexandru Petria, a apărut în „Tribuna” în luna mai. Tot în „Tribuna”, în iunie și octombrie 2013, au fost publicat cele două texte din Addenda, în care același Petria realizează percutante portrete scriitorului (Mircea Daneliuc, provincialismul culturii române și ruperea pisicii, respectiv Turbo Daneliuc). Spre a se atrage atenția între cele două ipostaze ale lui Al. Petria – de intervievator și de cronicar literar –, cele patru interviuri sunt succedate de un Laudatio adresat (la persoana a II-a singular, pentru a se evidenția intimitatea creată între cei doi de „duelurile” lor verbale, din care au mai ieșit și scântei…) de domnul Daneliuc partenerului său (stăruitor și răbdător) de dialog, care l-a „scos din bârlog”, adică l-a obligat să se „modernizeze” (parțial măcar) în relația cu publicul cititor.

 

Citeam undeva că volumul Convorbiri cu Mircea Daneliuc se citește ușor, dintr-o răsuflare. Mie nu mi s-a părut așa. Dimpotrivă, senzația pe care am resimțit-o de la prima la ultima pagină a dialogului Petria – Daneliuc a fost aceea că urmăresc un meci de tenis din finala ATP a Cupei Mondiale. Abili, atât intervievatul, cât și intervievatorul au lansat capcane, au uzat de sensurile conotative ale termenilor, au făcut aluzii la discuții anterioare ori la afirmații consemnate deja în Pisica ruptă, astfel încât cititorul nu-și permite nicio clipă să lase garda jos. În plus, desele referiri la filmografia lui Mircea Daneliuc sau la cărțile sale apărute din 1997 încoace a presupus dese pauze de lectură pentru a avea răgazul necesar accesării fișierelor din memorie în care, prăfuite de ani, aveam „Senatorul melcilor”, „Croaziera” (ce salutară inițiativa TVR2 de a reprograma aceste filme la început de 2014!), „Vânătoarea de vulpi” ori „Glissando”. Făcând parte din generația de „decreței”, ca Petria (Mircea Daneliuc subliniază de câteva ori distanța dintre generații spre a atrage atenția asupra faptului că acumularea, din punctul de vedere al timpului scurs, conferă o perspectivă mai amplă și mai profundă asupra realității trăite ori ficționale), creația regizorului Mircea Daneliuc (care și-a scris singur majoritatea scenariilor de film; înainte de studiile la IATC, a absolvit Filologia, dovadă a respectului și a apetenței sale permanente pentru cuvântul scris) mi-a marcat adolescența. Asemenea lui Petria, am simțit că „noua” carieră a lui Mircea Daneliuc, aceea de scriitor, este firească, un supliment la cariera regizorală, nu la concurență cu aceea. Am pus adjectivul „nouă” între ghilimele deoarece consider că munca scenaristului Daneliuc constituie travaliu scriitoricesc adevărat: filmele sale nu aveau și nu continuau să aibă azi impactul major îndeobște recunoscut (de public, dacă nu și de critică – de multe ori tendențioasă!) ca operă regizorală, în absența unor scripturi bine închegate, coerente, adică în absența unor scenarii-creații literare, nu scriituri însăilate din pagini de replici cronometrate atent. Evident, în Convorbiri…, Mircea Daneliuc afirmă nu o dată că există deosebiri majore între scrierea unui scenariu și scrierea unui roman. Însă tot Domnia Sa este acela care vorbește despre scenariul convertit în roman și despre cartea ajunsă film, astfel încât cele două scrieri, diferite ca tehnică, modalități de expresie, întindere etc. apar în conștiința cititorului ca două formule-surori (vitrege), care au moștenit din ADN-ul tatălui creator acele virtuți prin care arta însăși (cinematografică ori literară) se poate defini.

 

În primul interviu, Am descoperit migrena odată cu cinematograful, Mircea Daneliuc se mărturisește din perspectiva unui „emigrant” prin operă. Revendicându-se dintr-o cultură periferică și, pe deasupra, recunoscându-și statutul de „avorton” al unui stat (comunist și democrato-comunist) ce reprezintă „tot ce antipatizez cu mai multă sinceritate”, mărturisește că acesta l-a obligat să inventeze „strategii de străpungere”, în felul acesta răzbătând, reușind să își vadă opera cinematografică concretizată, ajunsă la public (și la critica de specialitate, ce i-a premiat munca nu de puține ori; doar că Domnia Sa nu crede decât în premiile constând în aprecierea spectatorilor). Regizorul nu se simte „un fel de Dumnezeu în miniatură” (cum l-a provocat Petria să se recunoască), dimpotrivă, se consideră „ca un sculptor, un salahor. Unul înspăimântat” de perspectiva eșecului, fiindcă „Filmele bune sunt o excepție”. Iar el pe toate „le-am făcut din dragoste”, se confesează.

 

Alunecând dialogul în direcția literaturii, intervievatorul este curios de ce scrie Mircea Daneliuc. Șocant de frust, acesta răspunde: „Ca să nu mă defenestrez”, explicând după ce se îmbunează că: „Scrie pentru a se amâna”, deși i se pare că „ne adresăm unui public fără criterii, care nu mai poate deosebi cu propriul cap ce e bun de ce-i rău”; mai încolo, afirmă că nu crede în ideea „zăvorârii în cărți”.

 

Știindu-se un creator controversat, domnul Daneliuc sintetizează: „Și filmele mele de după ‛90, și cărțile au aceeași problemă. Deranjează ierarhiile scripto-comunitare umflate cu pompa (…), ca atare, sunt ocultate cu bună știință, până la iluzia dispariției, se confundă în peisajul inventiv național”.

 

Scriitorul ca un alergător de fond, interviul al doilea, aduce în discuție glisarea dintre film spre carte și aceea în sens invers; curgeri ce merg aparent în paralel, dar, în fond, e vorba de modificarea perspectivei publicului din spectator în cititor și din lector în aceea de cinefil. „Fiecare scriem ceea ce ne-a plăcea să citim”, opinează Mircea Daneliuc, iar „scrisul nu poate fi decât o divulgare a intimității profunde, o dezvirginare, nu o „reconfigurare prin propria prismă și a realității”, cum i se părea intervievatorului. „Scriu și refac foarte mult”, recunoaște scriitorul, confirmând faptul că pentru el orice demers artistic reprezintă un travaliu intens și de durată. „Intrăm în artă goluți, așa cum venim pe pământ; oricâte zorzoane și diamante de sticlă ar avea un film sau o carte, rămâne ce-a fost, rămâne cum este” – este convins Mircea Daneliuc.

 

Partea a treia a volumului este constituită din cel mai amplu interviu, Despre viață, despre filme. Cu diplomație, Alexandru Petria își plimbă partenerul de conversație prin întreaga existență, începând cu anii copilăriei petrecute în Basarabia și până în perioada eflorescenței sale în cinematografia de top. Din nou este reluată tema culturii mici: „Eu aș clasifica nivelul cultural al unui popor după numărul de monumente/ statui ale unor predecesori remarcabili aflate pe un teritoriu la un moment dat”.

 

Făcând o comparație între regizor și scriitor, Mircea Daneliuc consideră că avantajat este acesta din urmă: „Scriitorul, bietul, e fericit de tot. E prea-fericit. Scrie fără buget, virtual, rareori pe hârtie”.

 

De-a lungul carierei, după cum mărturisește, Mircea Daneliuc n-a fost însoțit de prieteni; dimpotrivă, i s-au pus mereu piedici, i s-a făcut mult rău, iar „Nedreptățile (…) sunt tăioase ca un ciob pe care ești nevoit să-l înghiți. Acolo, înăuntru, totul se transformă cu timpul în mâzgă, în mucilagiu amorf”. Totuși, se ferește să nominalizeze, „Ca să nu ni se jegoșească discuția”.

 

După Ca un grătar de mici, cel din urmă interviu din volum și cel mai scurt, spre deosebire de precedentele, nu mai conține incursiuni în trecut, semnalând faptul că, în sine, Mircea Daneliuc scriitorul s-a desprins emoțional de Mircea Daneliuc regizorul. Spiritul critic, incisivitatea vizavi de fenomenul politic și politicieni, sarcasmul și franchețea ce-l definesc sunt vizibile și aici. „Citind romanul, am avut convingerea că v-ați deversat nervii în scriitură, în loc să puneți mâna pe un par sau pistol. Mă înșel?” – provoacă Petria. „Fiecare cu artele lui marțiale” – răspunde Mircea Daneliuc. „Ca un grătar de mici e ca un strigăt de deznădejde. Mă repet, dar nu contează, nu mai are rost să sperăm?” – îl incită din nou Alex. „Sperăm cu mânie. Orice politician unsuros dezvoltă în alergător această pulsiune” – replică intervievatul.

 

La finalul lecturii Convorbirilor cu Mircea Daneliuc, am avut impresia că am asistat la un spectacol unic: Mircea Daneliuc mi-a părut un lup singuratic, în ipostaza paradoxală de conductor de haită, chiar dacă aceea rămâne nevăzută (haita o constituie, evident, pe lângă admiratori, epigonii săi, imitatorii, „furăcioșii” – se știu ei care sunt! – ce nu-l recunosc deschis drept model), în vreme ce pe Alexandru Petria l-am văzut drept dresorul ce încearcă să-l oblige a sări prin cercul de foc pe vigurosul lup cu blana căruntă, ajutat de biciul întrebărilor (îndrăznețe, impertinente câteodată, reverențioase de multe ori, lăsate neterminate când i s-a părut că devine prea insistent). Iar în fața acestei reprezentații inedite, noi, cititorii, rămâneam muți, incapabili să anticipăm în vreun fel evoluția celor doi aflați față în față, nefiind capabili să presimțim dacă învingător din lupta aceasta va ieși dresorul sau fiara „neagră în cerul gurii” (sau aproape așa, după cum îl corectează pe intervievator Mircea Daneliuc la un moment dat). Și am avut revelația faptului că noi, cititorii, am câștigat de fapt, îmbogățindu-ne, prin lectura interviurilor din volum, simțindu-ne, în același timp, obligați să revedem opera cinematografică a regizorului care „s-a lăsat de filme” și să acordăm atenție sporită cărților sale, fiindcă „Mircea Daneliuc își compune cu meticulozitate o altă față publică, de scriitor” (Al. Petria). Ana Blandiana, la apariția dintâi a Pisicii rupte, afirma că „Mircea Daneliuc e omul care nu poate fi înfrânt”. După un deceniu și jumătate, Al. Petria îi schițează portretul astfel: „Rebel și, uneori, nemilos de franc, după paravanul de filme și literatură, (…) iradiază salutar și constant verticalitate de caracter, antidot la supușenie, prostie”. Este de datoria noastră, a iubitorilor cuvântului tipărit (sau răspândit prin internet), „să dăm de veste-n țară” – cum se zicea odinioară – pentru ca rândurile cititorilor lui Mircea Daneliuc să se îngroașe în fiecare zi.

 

Voichița Pălăcean-Vereș

 

Text apărut în revista Literatorul, numărul pe ianuarie 2014. Pdf-ul revistei este aici LITERATORUL ianuarie 2014

literatorul daneliuc

ianuarie 24, 2014

Cu Brumaru, cu Antonesei, cu Tarkovski

În ultimele zile, recăzut-am în doaga cinefilă. Am schimbat regizorii, ca pachetele de țigări pe golite, enervat de von Trier, entuziasmat de-un Tornatore, cu privirea agățată pe mustața hoață a lui Daneliuc, interpretul operatorului tv din Probă de microfon, și tot așa într-un carusel de prăjit neuronii. Țicneală, plăcere, overdose.
Acum Michiduță îmi șoptește s-o iau nițel pe Tarkovski. Cinstit și piraterește, vă spun unde să vă uitați și voi pe gratis la unele pelicule-
Nostalgia http://www.filme-online.tv/nostalghia-nostalgia-online-1983/
Andrei Rubliov http://filmehd.net/andrey-rublyov-1966-filme-online-gratis.html
Solaris http://www.filme-online.tv/solaris-online-1972/
Era să uit, despre rusul ăsta, care a puțit de talent, ba a și râcâit pe alocuri genialitatea, aveți ocazia să aflați mai multe dacă sunteți sâmbătă prin Iași. Emil Brumaru și Antonesei sunt cu o ofertă de nerefuzat.

tarkovski brumaru antonesei

ianuarie 13, 2014

Antologiile Adenium – cele mai frumoase poezii, cele mai frumoase proze

Editura Adenium intenționează să publice anual câte o antologie a celor mai frumoase poezii și proze scurte care au apărut în revistele literare românești, pe hârtie sau în format electronic. Antologiile pe 2014 vor include ceea ce s-a publicat mai valoros în anul 2013.
Rugăm colegii scriitori să ne trimită creațiile lor, pe care le consideră cele mai semnificative, în format electronic, până la data de 30 martie 2014, trei poezii sau o proză.
Vor fi menționate neapărat data și locul apariției textului sau textelor. Pentru certificare, așteptăm link-uri, PDF-uri sau fotografii ale paginilor unde au fost publicate creațiile.
Nu contează apartenența sau neapartenența la uniunile de creație, singurul criteriu de selecție fiind valoarea textelor.
Toate cheltuielile publicării vor fi suportate de Editura Adenium.
Alexandru Petria
apetria@gmail.com

noiembrie 21, 2013

Lansarile mele de la Gaudeamus

1468811_562268997181526_645812546_nApoi, de la ora 16, la standul editurii Vinea, imi lansez volumul de versuri Rugăciuni nerușinate& alte chestii.

rugaciuni nerusinate

noiembrie 7, 2013

Asta-i coperta…

COPERTA PETRIA DANELIUC

 

octombrie 24, 2013

Mesajul lui Crin Antonescu pentru Zilele revistei Tribuna

Președintele Senatului a trimis un mesaj extrem de interesant pentru participanții de la Zilele revistei Tribuna, care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Cluj. E o reală plăcere să descoperi că mai sunt și politicieni interesați de evoluția unei reviste culturale. Aveți în pdf textul lui Crin Antonescu -antonescu crin mesaj tribuna

1380425_10200782001498674_495381914_nÎn foto sunt cu marii critici literari Gheorghe Grigurcu și Alex. Ștefănescu la Zilele Tribuna.